Capitolul 180, Discursul de adio

   
   Red Jesus Text: On | Off    Paragraph Numbers: On | Off
Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire Send by emailSend by email

Cartea Urantia

Capitolul 180

Discursul de adio

(1944.1) 180:0.1 DUPĂ ce au cântat psalmul la sfârşitul Ultimei Cine, apostolii s-au gândit că Iisus avusese intenţia de a se reîntoarce imediat în tabără, dar el le-a făcut semn să se aşeze. Maestrul a zis:

(1944.2) 180:0.2 ”Voi vă aduceţi bine aminte că v-am trimis odată în misiune fără pungă şi fără desagă, şi chiar recomandându-vă să nu luaţi nici o haină de schimb. Şi vă amintiţi cu toţii că n-aţi dus lipsă de nimic. Însă, astăzi, voi intraţi într-o perioadă de necazuri, şi nu puteţi să mai contaţi pe bunăvoinţa mulţimilor. De acum încolo, cel care are o pungă, s-o poarte la el. Când veţi merge în lume ca să proclamaţi evanghelia, să luaţi, pentru întreţinerea voastră, măsurile pe care le credeţi cele mai bune. Eu am venit să aduc pacea, dar ea nu va apare o anumită perioadă de timp.

(1944.3) 180:0.3 ”Ceasul slăvirii Fiului Omului a venit acum, şi tatăl va fi slăvit în mine. Prieteni, eu nu voi mai fi cu voi decât puţin timp. În curând mă veţi căuta, dar nu mă veţi găsi, căci eu merg acolo unde, deocamdată, nu aveţi acces. Dar, când vă veţi fi îndeplinit lucrarea voastră pământească aşa cum am terminat-o şi eu pe a mea, voi veţi veni alături de mine, tot aşa cum şi eu mă pregătesc acum să merg alături de Tată. În foarte puţină vreme am să vă părăsesc, şi nu mă veţi mai vedea pe pământ, dar mă veţi vedea cu toţii în epoca ce va veni când vă veţi înălţa în împărăţia pe care mi l-a dat Tatăl meu.”

(1944.4) 180:1.1 După câteva clipe de conversaţie amicală, Iisus s-a ridicat şi a zis: „Când v-am prezentat o parabolă care arăta cum ar trebui să fiţi gata să vă serviţi unii pe ceilalţi, am zis că aş dori să vă dau o nouă poruncă; aş vrea să fac acum asta întrucât sunt pe punctul de a vă părăsi. Cunoaşteţi bine porunca care vă ordonă să vă iubiţi unii pe alţii; să vă iubiţi aproapele ca pe voi înşivă. Însă chiar şi această devoţiune sinceră din partea copiilor mei nu mă satisface în întregime. Aş vrea să vă văd înfăptuind fapte de iubire şi mai mari în împărăţia fraternităţii credincioşilor. Eu vă dau aşadar această nouă poruncă: Iubiţi-vă unii pe ceilalţi aşa cum v-am iubit eu. Dacă faceţi aşa, dacă vă iubiţi unii pe alţii, toţi oamenii vor pricepe că voi sunteţi discipolii mei.

(1944.5) 180:1.2 ”Dându-vă această nouă poruncă, eu nu încarc sufletele voastre cu nici o povară în plus; eu vă aduc mai degrabă o nouă bucurie şi vă dau posibilitatea de a încerca o nouă plăcere în cunoaşterea deliciilor ce decurg din revărsarea afecţiunii voastre peste semenii voştri. Chiar şi îndurând în exterior mâhniri, eu sunt pe punctul de a încerca bucuria supremă de a-mi revărsa iubirea peste voi şi peste tovarăşii voştri muritori.

(1944.6) 180:1.3 ”Când vă invit să vă iubiţi unii pe alţii tot aşa cum v-am iubit eu, vă prezint măsura supremă a adevăratei afecţiuni, căci nimeni nu poate avea mai multă iubire decât aceea de a fi gata să-şi dea viaţa pentru prietenii lui. Or, voi sunteţi prietenii mei, şi veţi continua să fiţi, cu condiţia să vreţi să faceţi ceea ce v-am învăţat. Voi m-aţi numit Maestru, dar eu nu vă numesc servitori. Numai dacă vă iubiţi unii pe ceilalţi aşa cum v-am iubit eu, voi veţi fi prietenii mei şi vă voi spune întotdeauna ceea ce îmi revelează Tatăl.

(1945.1) 180:1.4 ”Voi nu m-aţi ales pur şi simplu pe mine, dar şi eu v-am ales pe voi şi v-am conferit hirotonisirea pentru ca voi să mergeţi în lume pentru a duce rodul servirii cu dragoste pe lângă semenii voştri, tot aş cum eu am trăit printre voi revelându-vă Tatăl. Tatăl şi cu mine, noi acţionăm amândoi cu voi, şi voi încercaţi divina plenitudine a bucuriei numai dacă vreţi să ascultaţi de porunca mea de a vă iubi unii pe ceilalţi aşa cum v-am iubit eu.”

(1945.2) 180:1.5 Dacă vreţi să împărtăşiţi bucuria Maestrului, voi va trebui să împărtăşiţi iubirea lui, şi a împărtăşi iubirea lui înseamnă că voi aţi împărtăşit serviciul lui. Această experienţă de iubire nu vă scapă de dificultăţile acestei lumi; ea nu creează o nouă lume, dar este sigur că ea face din vechea lume una nouă.

(1945.3) 180:1.6 Amintiţi-vă că fidelitatea, nu sacrificiul, este ceea ce cere Iisus. Conştiinţa de a face un sacrificiu implică absenţa acestei afecţiuni sincere care ar fi transformat acest serviciu expresie a iubirii într-o bucurie supremă. Ideea de datorie înseamnă că voi aveţi o mentalitate de servitor şi că, în consecinţă, voi nu veţi încerca bucuria supremă de a îndeplini acest serviciu ca un prieten pentru un prieten. Maestrul i-a învăţat pe toţi apostolii că ei sunt fiii lui Dumnezeu. El i-a numit fraţi şi, acum, înainte de ai părăsi, i-a numit prietenii săi.

(1945.4) 180:2.1 După aceea, Iisus s-a ridicat din nou şi a continuat să-i instruiască pe apostoli: „Eu sunt adevăratul butuc al viţei de vie, iar Tatăl meu este cultivatorul. Eu sunt butucul de vie, iar voi sunteţi viţele de vie. Tatăl îmi cere numai ca voi să daţi roade bogate. Nu se taie via decât pentru a spori productivitatea viţelor ei. Orice curmei sterp ieşit din mine va fi îndepărtat de Tată. Orice curmei care dă rod va fi curăţit de Tată pentru a da şi mai multe roade. Voi sunteţi deja curăţiţi de cuvântul pe care l-am rostit, dar trebuie să continuaţi să fiţi curaţi. Trebuie să rămâneţi în mine, şi eu în voi; viţa moare dacă este separată de butuc. Aşa cum viţa nu poate da roade decât dacă rămâne în butuc, tot aşa nici voi nu puteţi da roadele servirii expresie a iubirii dacă voi nu rămâneţi în mine. Să ţineţi minte: eu sunt adevăratul butuc şi voi sunteţi viţele vii. Dacă cineva trăieşte în mine şi eu în el, atunci el va da multe roade ale spiritului şi va încerca bucuria supremă a producerii acestei recolte spirituale. Dacă vreţi să menţineţi această legătură spirituală vie cu mine, voi veţi da roade din belşug. Dacă rămâneţi în mine şi dacă cuvintele mele rămân în voi, voi veţi putea comunica în mod liber cu mine; atunci, spiritul meu viu vă va putea impregna în aşa fel încât voi veţi fi în măsură să îl întrebaţi tot ceea ce spiritul meu vrea, şi să înfăptuiţi asta cu încredinţarea că Tatăl va răspunde prompt cererii noastre. Tatăl este preamărit în aceasta: când butucul are multe viţe vii, şi când fiecare viţă dă roade bogate. Şi, când lumea va vedea aceste viţe roditoare - prietenii mei care se iubesc unii pe alţii aşa cum i-am iubit eu - toţi oameni vor şti că voi sunteţi cu adevărat discipolii mei.

(1945.5) 180:2.2 ”Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, tot aşa v-am iubit şi eu. Trăiţi în iubirea mea aşa cum am trăit eu în iubirea Tatălui. Dacă faceţi ceea ce v-am învăţat, voi veţi rămâne în iubirea mea, tot aşa cum eu am păstrat cuvântul Tatălui şi cum rămân veşnic în iubirea sa.”

(1946.1) 180:2.3 Iudeii propovăduiseră de multă vreme că Mesia va fi „o viţă răsărită din butucul lui David”. În comemorarea acestei străvechi învăţături, o mare emblemă a strugurelui agăţat de vie decora intrarea în templul lui Irod. Toţi apostolii şi-au amintit de aceste lucruri în vreme ce le vorbea Maestrul lor, în seara aceea, în sala de sus.

(1946.2) 180:2.4 Mai târziu, concluziile Maestrului cu privire la rugăciune au fost interpretate şi au decurs din asta multe amărăciuni. Aceste învăţături nu ar fi provocat mai deloc dificultăţi dacă ar fi fost reamintite cuvintele exacte ale Maestrului şi dacă ele ar fi fost după aceea transcrise corect. Dar, după felul în care a fost scrisă povestirea, credincioşii au sfârşit prin a considera rugăciunea în numele lui Iisus ca pe un soi de magie supremă, convinşi că ar primi de la Tată tot ceea ce ar cere astfel. Timp de secole, suflete sincere au continuat să îşi sfărâme credinţa de această piatră de încercare. Oare cât timp îi va trebui lumii credincioşilor pentru a înţelege că rugăciunea nu este un procedeu pentru obţinerea a ceea ce se doreşte, ci mai degrabă un proces pentru a urma căile lui Dumnezeu, o experienţă pentru a învăţa să se recunoască şi să se execute voia Tatălui? Este totuşi întru totul adevărat că, dacă voinţa voastră ar fi realmente armonizată cu a sa, aţi putea cere orice lucru conceput prin această uniune de voinţe, şi că acest lucru vă va fi acordat. Prin Iisus se efectuează această uniune a voinţelor, la fel cum viaţa viei irigă şi străbate viţele vii.

(1946.3) 180:2.5 Când această legătură vie există între divinitate şi umanitate, se poate ca umanitatea nechibzuită şi ignorantă să se roage pentru comodităţile ei egoiste şi pentru realizări pline de vanitate; în cazul acesta nu poate să existe decât un singur răspuns divin: ca tulpina cu viţe vii să dea o şi mai mare cantitate de roade ale spiritului. Când viţa de vie este vie, toate cererile sale nu pot primi decât un singur răspuns: produceţi şi mai mulţi struguri. De fapt, viţa nu există decât pentru a da în rod şi nu poate face nimic altceva decât să producă struguri. Tot astfel, adevăratul credincios nu există decât pentru a da roadele spiritului, care constau în ai iubi pe oameni la fel cum oamenii au fost iubiţi de Dumnezeu - în a se iubi unii pe alţii aşa cum Iisus ne-a iubit pe noi.

(1946.4) 180:2.6 Când Tatăl îşi lasă peste vie mâna sa disciplinară, face asta cu dragoste, pentru ca viţele să dea şi roade şi mai bogate. Un bun cultivator nu taie decât ramurile moarte şi sterpe.

(1946.5) 180:2.7 Iisus a avut mari greutăţi pentru a-i face pur şi simplu pe apostolii lui să recunoască că rugăciunea este o funcţiune a credincioşilor născuţi din spirit, în împărăţia dominat de spirit.

(1946.6) 180:3.1 Abia de îşi încetaseră cei unsprezece comentariile referitoare la discursul despre viţa de vie când Maestrul le-a făcut semn că vrea să continue să le vorbească. Ştiind că îi mai rămânea foarte puţin timp de trăit, el a zis: „Când vă voi fi părăsit, voi nu vă lăsaţi descurajaţi de ostilitatea lumii. Nu fiţi abătuţi, nici chiar atunci când credincioşii nevolnici se vor întoarce împotriva voastră şi se vor alătura duşmanilor împărăţiei. Dacă lumea vă urăşte să nu uitaţi că pe mine m-au urât încă dinainte de a vă urî pe voi. Dacă sunteţi ai lumii acesteia, lumea va iubi ceea ce este al ei, însă, pentru că nu sunteţi aşa, lumea va refuza să vă iubească. Voi sunteţi în această lume, dar vieţile voastre nu trebuie să fie lumeşti. Eu v-am ales şi tras afară din lume pentru a reprezenta spiritul unei alte lumi chiar pe lângă lumea din care aţi fost aleşi. Dar aduceţi-vă mereu aminte de ceea ce v-am zis: servitorul nu este mult mai mare decât Stăpânul lui. Dacă ei îndrăznesc să mă persecute, atunci vă vor persecuta şi pe voi. Dacă cuvintele mele îi ofensează pe necredincioşi, ale voastre îi vor ofensa în egală măsură pe nelegiuiţi. Vă vor face toate astea pentru că ei nu cred nici în mine nici în Acela care m-a trimis; veţi îndura aşadar multe suferinţe din cauza evangheliei mele. Dar, în cursul acestor frământări, voi ar trebui să vă amintiţi că şi eu am suferit înaintea voastră din cauza acestei evanghelii a împărăţiei celeste.

(1947.1) 180:3.2 ”Mulţi dintre cei care vă vor ataca vor ignora lumina cerului, dar nu este aşa şi în cazul unora dintre cei care ne vor persecuta acum. Dacă nu le-am fi propovăduit adevărul, ei ar fi putut face multe lucruri ciudate fără a risca condamnarea, dar, în clipa în care au cunoscut lumina şi şi-au permis să o respingă, comportamentul lor nu are scuză. Cine mă urăşte îl urăşte şi pe Tatăl meu. Nu se poate să fie altfel: lumina care vă va salva dacă o acceptaţi nu poate decât să vă condamne dacă o respingeţi cu bună ştiinţă. Şi ce le-am făcut eu acestor oameni de mă urăsc cu o ură atât de cruntă? Nimic, afară de a le fi oferit fraternitatea pe pământ şi salvarea în cer. Dar n-aţi citit voi oare în Scripturi versetul: 'Şi ei m-au urât fără nici o pricină'?

(1947.2) 180:3.3 ”Însă eu nu vă voi lăsa singuri în lume. La foarte puţin timp după plecarea mea vă voi trimite un ajutor spiritual. Veţi avea alături de voi pe cineva care va lua locul meu printre voi, cineva care va continua să vă propovăduiască calea adevărului şi care vă va consola.

(1947.3) 180:3.4 ”Inima să nu vi se tulbure. Voi credeţi în Dumnezeu; să continuaţi să credeţi şi în mine. Deşi trebuie să vă părăsesc, eu nu voi fi departe de voi. V-am spus deja că există multe lăcaşuri în universul Tatălui meu. Dacă asta n-ar fi adevărat, nu v-aş fi vorbit de atâtea ori de asta. Eu am să mă întorc în lumile de lumină, acele staţiuni din cerul Tatălui, la care veţi accede într-o bună zi. Am venit de acolo pe lumea asta şi a venit acum timpul în care trebuie să mă întorc la lucrarea Tatălui meu din sferele superioare.

(1947.4) 180:3.5 ”Dacă eu vă preced astfel în împărăţia celestă al Tatălui, eu vă voi face cu siguranţă să căutaţi, pentru ca voi să fiţi alături de mine în locurile pregătite pentru fii muritori ai lui Dumnezeu chiar dinainte ca lumea aceasta să fi fost. Trebuie să vă părăsesc, dar voi fi prezent alături de voi în spirit, şi în cele din urmă voi veţi fi prezenţi alături de mine în persoană atunci când vă veţi fi înălţat până la mine în universul meu, tot aşa cum eu sunt pe cale de a mă înălţa la Tatăl meu în marele său univers. Ceea ce vă zic este veşnic adevărat, cu toate că nu puteţi înţelege asta pe deplin. Eu mă duc lângă Tată, iar voi nu mă puteţi însoţi, dar mă veţi urma cu siguranţă în epocile ce or să vină.”

(1947.5) 180:3.6 Când Iisus s-a aşezat, Toma s-a ridicat şi a zis: „Maestre, noi nu ştim unde mergi, deci, ca atare, noi nu cunoaştem calea; dar noi te vom urma din seara asta dacă vrei să ne-o arăţi.”

(1947.6) 180:3.7 Când Iisus l-a auzit pe Toma, a răspuns: „Toma, eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu merge la Tată decât prin mine. Toţi cei care găsesc Tatăl mă găsesc mai întâi pe mine. Dacă mă cunoaşteţi pe mine, voi cunoaşteţi calea către Tată. Or voi mă cunoaşteţi, căci aţi trăit cu mine şi mă vedeţi acum.”

(1947.7) 180:3.8 Dar această învăţătură era prea profundă pentru mulţi dintre apostoli, şi mai ales pentru Filip care, după ce i-a spus câteva vorbe lui Nataniel, s-a ridicat şi a zis: „Maestre, arată-ne Tatăl, şi tot ceea ce ne-ai zis va deveni limpede.”

(1947.8) 180:3.9 Când Filip a vorbit astfel, Iisus a zis: „Filipe, am fost atâta vreme cu tine pentru ca tu nici acum să nu mă cunoşti! Declar din nou că cine m-a văzut pe mine a văzut Tatăl. Atunci cum poţi tu să zici: arată-ne Tatăl? Oare tu nu creezi că eu sunt în Tată, şi Tatăl în mine? Nu v-am învăţat eu că cuvintele pe care le rostesc eu nu sunt cuvintele mele, ci cuvintele Tatălui? Eu vorbesc pentru Tată, iar nu de la mine. Eu sunt în această lume pentru a face voia Tatălui, şi am făcut-o. Tatăl se află în mine şi acţionează prin mine. Credeţi-mă atunci când zic că Tatăl este în mine, şi că eu sunt în Tată, sau atunci credeţi-mă datorită însăşi vieţii pe care am trăit-o - datorită lucrării mele.”

(1948.1) 180:3.10 În timp ce Maestrul s-a dus să bea un pic de apă ca să se răcorească, cei unsprezece s-au angajat într-o discuţie înflăcărată asupra acestor învăţături. Petru se pregătea să se angajeze într-un lung discurs când Iisus a revenit şi le-a făcut semn să se aşeze.

(1948.2) 180:4.1 Iisus a continuat să propovăduiască zicând: „Când mă voi fi dus la Tatăl meu şi când el va fi acceptat lucrarea pe care eu am înfăptuit-o pentru voi pe pământ şi după ce voi fi primit suveranitatea definitivă peste propriul meu domeniu, eu îi voi spune Tatălui meu: 'I-am lăsat pe copiii mei singuri pe pământ, şi este în acord cu făgăduiala mea să le trimit un nou învăţător.' Şi când Tatăl va fi aprobat asta, eu voi răspândi Duhul Adevărului peste toată carnea. Duhul Tatălui meu se găseşte deja în inima voastră. Când va veni ziua aprobării, voi mă veţi avea şi pe mine în voi, aşa cum îl aveţi acum pe Tatăl. Acest nou dar este spiritul adevărului viu. Necredincioşii vor începe prin a nu asculta învăţătura sa, dar fiii luminii o vor primi din toată inima cu bucurie. Când va veni acest Spirit, voi îl veţi cunoaşte aşa cum m-aţi cunoscut pe mine, veţi primi darul acesta în inima voastră şi el va rămâne cu voi. Vedeţi aşadar că eu n-o să vă abandonez, fără ajutor şi fără îndrumări. Eu nu vă voi lăsa în dezolare. Azi nu pot fi cu voi decât în persoană. În timpurile care vor veni eu voi fi alăturea de voi şi de toţi oamenii care doresc prezenţa mea, oriunde aţi fi, şi simultan cu fiecare dintre voi. Nu înţelegeţi oare că este mai bine ca eu să mă duc, să vă părăsesc trupeşte pentru a fi cu atât mai bine şi cu atât mai complet cu voi în spirit?

(1948.3) 180:4.2 ”În doar câteva ore, lumea nu mă va mai vedea, dar voi veţi continua să mă cunoaşteţi în inima voastră până ce eu voi trimite pe acest nou învăţător, Duhul Adevărului. Aşa cum am trăit în persoană alături de voi, voi trăi atunci în voi. Voi fi unit cu experienţa voastră personală în împărăţia spiritual şi, când aceasta se va fi realizat, voi veţi şti cu siguranţă că eu sunt în Tată, şi totodată în voi, în timp ce viaţa voastră va fi ascunsă în mine lângă Tată. Am iubit Tatăl şi am păstrat cuvântul lui; voi m-aţi iubit şi păstraţi cuvântul meu. La fel cum Tatăl mi-a comunicat din Duhul lui, aşa şi eu vă voi comunica din spiritul meu. Şi acest Spirit al Adevărului pe care eu îl voi revărsa peste voi, vă va călăuzi, vă va consola şi, în cele din urmă, vă va conduce în tot adevărul.

(1948.4) 180:4.3 ”Eu vă vorbesc de aceste lucruri cât timp sunt încă cu voi, pentru ca voi să fiţi cu atât mai bine pregătiţi să înduraţi încercările acum iminente. Când va veni această nouă zi, voi veţi fi locuiţi şi de Tată şi de Fiu, şi aceste daruri din cer vor acţiona întotdeauna unul cu celălalt, la fel ca Tatăl şi cu mine, noi am lucrat pe pământ sub proprii voştri ochi ca o singură persoană, Fiul Omului. Şi acest prieten spiritual vă va readuce în minte tot ceea ce v-am învăţat eu.”

(1948.5) 180:4.4 Pe când Maestrul făcea o scurtă pauză, Iuda Alfeu s-a încumetat să pună una dintre rarele întrebări pe care el sau fratele lui le-au adresat vreodată lui Iisus în public. Iuda a zis: „Maestre, tu ai trăit întotdeauna printre noi ca un prieten. Cum te vom cunoaşte noi când nu te veni manifesta nouă decât prin acest spirit? Dacă lumea n te vede, cum vom fi noi siguri de tine? Cum ni te vei arăta tu nouă?”

(1949.1) 180:4.5 Iisus s-a uitat în jos la toţi, a zâmbit şi a spus: „Copilaşii mei, mă duc de aici, mă duc lângă Tatăl meu. După o scurtă vreme nu mă veţi mai vedea ca acum şi aici, în carne şi oase. Vă voi trimite foarte curând spiritul meu, care este întocmai ca mine, mai puţin acest corp material. Acest nou învăţător este Duhul Adevărului care va trăi cu fiecare dintre voi, în inima voastră, şi, astfel, toţi copiii luminii vor fi numai una şi vor fi atraşi unii către ceilalţi. În felul acesta eu şi cu Tatăl meu vom putea trăi în sufletul fiecăruia dintre voi, şi deopotrivă în inima tuturor celorlalţi oameni care ne iubesc şi care realizează această iubire în experienţele lor iubindu-se unii pe alţii aşa cum vă iubesc eu acum.”

(1949.2) 180:4.6 Iuda Alfeu n-a înţeles în întregime ceea ce a zis Maestrul, da a priceput făgăduinţa unui nou învăţător; şi, după expresia de pe chipul lui Andrei, el şi-a dat seama că întrebarea sa a primit un răspuns satisfăcător.

(1949.3) 180:5.1 Noul ajutor pe care Iisus făgăduise să-l trimită în inima credincioşilor, să-l răspândească peste toată carnea, este Duhul Adevărului. Acest dar divin nu este litera sau legea adevărului; nici nu este destinat să acţioneze ca formă sau ca expresie a adevărului. Noul învăţător este convingerea adevărului, conştiinţa şi încredinţarea de adevăratele înţelesuri de pe nivelele realmente spirituale. Este spiritul adevărului viu şi în creştere, adevărul pe cale de expansiune, de dezvoltare şi de adaptare.

(1949.4) 180:5.2 Adevărul divin este o realitate vie desluşită prin spirit. Adevărul nu există decât pe nivele spirituale superioare de realizare a divinităţii şi de conştiinţă a comuniunii cu Dumnezeu. Voi puteţi cunoaşte adevărul şi puteţi trăi adevărul; puteţi experimenta creşterea adevărului în suflet şi să vă bucuraţi de libertatea pe care lumina lui o aduce minţii; dar voi nu puteţi încapsula adevărul în formule, în coduri, în crezuri sau în modele intelectuale de conduită umană. Dacă vă apucaţi să formulaţi omeneşte adevărul divin, el nu va întârzia să moară. Chiar şi punând lucrurile mai bine, salvarea postumă a adevărului întemniţat nu poate să ducă decât la realizarea unei forme particulare de înţelepciune intelectuală iluminată. Adevărul static este un adevăr mort, şi numai adevărul mort poate fi considerat ca o teorie. Adevărul viu este dinamic şi nu se poate bucura decât de o existenţă experienţială în mintea umană.

(1949.5) 180:5.3 Inteligenţa este ieşită dintr-o existenţă materială iluminată de prezenţa minţii cosmice. Înţelepciunea comportă conştiinţa cunoaşterii, înălţată la nivele noi de semnificaţie şi animată de prezenţa darului universal al adjutantului înţelepciunii. Adevărul este o valoare a realităţii spirituale a cărui experienţă o fac numai fiinţele înzestrate cu spirit care funcţionează pe nivele supra-materiale de conştiinţă din univers, şi care, după ce au realizat adevărul, permite spiritului său animator să trăiască şi să domnească în sufletul lor.

(1949.6) 180:5.4 Adevăratul copil înzestrat cu clarviziune universală caută să trăiască însufleţitul Spirit al Adevărului în orice cuvânt de înţelepciune. Individul care îl cunoaşte pe Dumnezeu înalţă constant înţelepciunea la nivelele adevărului viu de înfăptuire divină; sufletul spiritualmente rutinat coboară constant adevărul viu la nivelele stagnante de înţelepciune şi în domeniul unei simple exaltări a cunoaşterii.

(1949.7) 180:5.5 Când regula de aur este lipsită de clarviziunea umană a Duhului Adevărului, ea nu este cu nimic mai mult decât o regulă de conduită înalt etică. Când regula de aur este interpretată la literă, ea poate deveni un instrument ofensator pentru tovarăşii voştri. Dacă nu distingeţi spiritul regulii de aur a înţelepciunii, voi puteţi să vă gândiţi în felul următor: dat fiind că doriţi ca toţi oamenii să vă spună pe deplin şi făţiş fondul gândirii lor, voi ar trebui, aşadar, să le spuneţi pe deplin şi franc fondul minţii voastre. O interpretare atât de puţin spirituală a regulii de aur ar putea duce la nefericiri de nespus şi la amărăciuni fără sfârşit.

(1950.1) 180:5.6 Unele persoane disting şi interpretează regula de aur ca pe o afirmaţie pur intelectuală a fraternităţii umane. Alţi muritori iau regula de aur ca etalon pentru a măsura toate relaţiile sociale, criteriul conduitei sociale. Alţii îl consideră ca îndemnul pozitiv al unui mare învăţător moral care a încorporat în această formulă cel mai înalt concept al obligaţiei morale cu privire la toate relaţiile fraterne. În viaţa acestor fiinţe morale regula de aur devine centrul lor de înţelepciune şi circumferinţa întregii lor filozofii.

(1950.2) 180:5.7 În împărăţia fraternităţii credincioase a celor care iubesc adevărul şi îl cunosc pe Dumnezeu, regula de aur îmbracă calităţile vii ale realizării spirituale de pe aceste nivele superioare de interpretare care îi fac pe fii muritori ai lui Dumnezeu să considere această poruncă a Maestrului care le cere să se situeze în raport cu semenii lor în aşa fel încât aceştia vor primi cel mai mare bine posibil al contactului lor cu credincioşii. Aceasta este esenţa adevăratei religii: ca voi să vă iubiţi aproapele ca pe voi înşivă.

(1950.3) 180:5.8 Dar realizarea cea mai elevată şi interpretarea cea mai adevărată a regulii de aur rezidă în conştiinţa spiritului adevărului de realitatea vie şi dinamică a unei asemenea declaraţii divine. Adevărata semnificaţie cosmică a acestei reguli a relaţiilor universale nu se revelează decât în realizarea spirituală, în interpretarea legii de conduită prin duhul Fiului către duhul Tatălui care locuieşte în sufletul de muritor. Când muritorii astfel călăuziţi de spirit realizează adevărata semnificaţie a acestei reguli de aur, ei debordează de încredinţarea că sunt cetăţenii unui univers prietenos, şi idealurile lor de realitate a spiritului nu sunt satisfăcute decât dacă ei îi iubesc pe semeni lor aşa cum Iisus ne-a iubit pe noi toţi. Astfel este realitatea realizării iubirii lui Dumnezeu.

(1950.4) 180:5.9 Această aceeaşi filozofie de flexibilitate vie şi de adaptabilitate cosmică a adevărului divin la nevoile şi la capacitatea fiecărui fiu al lui Dumnezeu trebuie să fie percepută înainte ca voi să puteţi spera a înţelege cum trebuie învăţătura şi practica Maestrului cu privire la non-rezistenţa la rău. Învăţătura Maestrului este în esenţă o proclamaţie spirituală. Până şi implicaţiile materiale ale filozofiei sale n-ar putea fi luate cu folos în considerare făcând abstracţie de corolarele lor spirituale. Spiritul poruncii Maestrului constă în a nu opune rezistenţă la reacţiile egoiste faţă de univers, şi în acelaşi timp de a atinge în mod dinamic şi progresiv nivelele de justeţe unde se situează adevăratele valori ale spiritului: frumuseţea divină, bunătatea infinită şi adevărul etern - a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi a deveni tot mai mult asemenea lui.

(1950.5) 180:5.10 Iubirea, dezinteresul, trebuie să sufere constant o vie readaptare interpretativă la relaţiile conforme cu îndrumările Duhului Adevărului. Trebuie ca Iubirea să priceapă astfel conceptele mereu schimbătoare şi mai largi ale binelui cosmic cel mai elevat pentru persoana care este iubită. După aceea iubirea continuă în practicarea acestei aceeaşi atitudine faţă de toate celelalte persoane susceptibile de a fi influenţate de raporturile vii şi crescânde ale iubirii unui muritor călăuzit de spirit pentru alţi cetăţeni ai universului. Toată această adaptare vie a iubirii trebuie să fie efectuată ţinând seama atât de prezenţa răului ambiant, cât şi de ţelul etern al perfecţiunii destinului divin.

(1950.6) 180:5.11 Trebuie deci să recunoaştem clar că nici regula de aur nici învăţătura non-rezistenţei nu pot fi corect înţelese dacă sunt luate ca dogme sau precepte. Ele nu pot fi înţelese decât trăindu-le, realizând semnificaţia lor în interpretarea vie a Duhului Adevărului care ordonează contactele dintre fiinţele umane.

(1951.1) 180:5.12 Şi toate acestea implică clar diferenţa dintre vechea religie şi cea nouă. Cea veche propovăduia sacrificiul de sine; cea nou propovăduieşte numai uitarea de sine, realizarea de sine pusă în valoare într-un serviciu social asociat cu înţelegerea universului. Vechea religie era motivată de conştiinţa fricii. Noua evanghelie a împărăţiei este dominată de convingerea adevărului, spiritul adevărului etern şi universal. În experienţa vieţii credincioşilor în regat, nici o cantitate de pietate sau de fidelitate faţă de vreun crez nu poate compensa absenţa bunăvoinţei spontane, generoase şi sincere, care îi caracterizează pe fiii Dumnezeului viu născuţi din spirit. Nici tradiţia, nici sistemul ceremonial al cultului oficial nu pot compensa lipsa de compasiune sinceră pentru semenii voştri.

(1951.2) 180:6.1 După ce Petru, Iacob, Ioan şi Matei au pus Maestrului numeroase întrebări, el şi-a continuat discursul de adio zicând: „Vă vorbesc de toate astea înainte de a vă părăsi, pentru ca voi să fiţi îndeajuns de pregătiţi pentru ceea ce vi se va întâmpla pentru a nu comite greşeli grave. Autorităţile nu se vor mulţumi să vă expulzeze din sinagogi. Eu vă previn că se apropie ora în care cei care vă vor ucide vor crede că fac un serviciu lui Dumnezeu. Vă vor trata astfel, pe voi şi pe toţi cei care sunt conduşi de voi în împărăţia cerurilor, pentru că nu îl cunosc pe Tată. Ei au refuzat să cunoască Tată refuzând să mă primească pe mine, şi ei refuză să mă primească atunci când vă resping pe voi, dar voi să fi păstrat noua mea poruncă de a vă iubi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu. Vă anunţ aceste lucruri din timp, pentru ca în clipa când vă va veni timpul, aşa cum a venit al meu acum, voi să fiţi întăriţi de cunoaşterea faptului că eu ştiu toate acestea şi că spiritul meu vă va însoţi în tot ceea ce veţi îndura din cauza mea şi a evangheliei. De aceea v-am vorbit atât de explicit încă de la început. Eu v-am avertizat chiar şi că un om ar putea avea ca duşmani şi pe membrii propriei sale familii. Deşi această evanghelie a împărăţiei n-are cum să nu aducă o mare pace în sufletul individual al credincioşilor, ea nu va aduce pacea pe pământ până ce oamenii nu sunt dispuşi să creadă din toată inima lor în învăţăturile mele şi să instaureze practica de a face voia Tatălui ca fiind ţelul principal al vieţii lor de muritori.

(1951.3) 180:6.2 ”Acum că vă părăsesc, de vreme ce s-a făcut ora ca eu să mă întorc alături de Tată, eu sunt mirat că nici unul dintre voi nu m-a întrebat de ce vă părăsesc. Totuşi, eu ştiu că, în inima voastră, voi vă puneţi această întrebare şi vă voi vorbi despre asta limpede, ca între prieteni. Este într-adevăr folositor pentru voi faptul că plec. Dacă n-aş pleca, noul învăţător n-ar putea veni în inima voastră. Trebuie ca eu să mă dezbar de corpul acesta muritor şi să îmi restabilesc locul în cer înainte de a putea trimite pe acest îndrumător spiritual ca să trăiască în sufletul vostru şi să conducă spiritul vostru în adevăr. Când spiritul meu va veni să locuiască în voi, el va arunca lumină asupra deosebirii dintre păcat şi justeţe, şi vă va face capabili să judecaţi cu înţelepciune în inima voastră despre acestea.

(1951.4) 180:6.3 Mai am şi alte lucruri de spus, dar voi nu puteţi îndura mai mult în prezent. Cu toate acestea, când Duhul Adevărului va veni, el vă va călăuzi, în cele din urmă, în tot adevărul, pe măsură ce veţi trece prin numeroasele sălaşe ale universului Tatălui meu.

(1951.5) 180:6.4 Acest spirit nu va vorbi de la el însuşi, ci vă va declara ceea ce Tatăl i-a revelat Fiului şi vă va face chiar şi să cunoaşteţi unele evenimente viitoare; el mă va proslăvi aşa cum l-am proslăvit eu pe Tatăl meu. Acest spirit este ieşit din mine şi vă va revela adevărul meu. Tot ceea ce posedă Tatăl în domeniul său este de acum al meu; de aceea v-am spus că noul îndrumător va lua din ceea ce este al meu şi vă va revela vouă.

(1952.1) 180:6.5 ”Foarte curând, eu vă voi părăsi pentru o vreme. După acea, când mă veţi revedea, eu voi fi deja în drumul meu către Tată, astfel încât, şi atunci, voi nu mă veţi vedea mult timp.”

(1952.2) 180:6.6 În timp ce Iisus făcea o scurtă pauză, apostoli au început să vorbească între ei spunând: „Despre ce ne vorbeşte? 'Foarte curând am să vă părăsesc, şi, când mă veţi revedea, aceasta nu va fi pentru multă vreme, căci voi fi în drumul meu către Tată.' Oare ce vrea să zică prin 'foarte curând' şi prin 'nu multă vreme'? Nu putem înţelege ceea ce ne spune.

(1952.3) 180:6.7 Ştiind că ei îşi puneau aceste întrebări, Iisus le-a zis: Căutaţi voi să înţelegeţi ceea ce am vrut eu să zic atunci când am anunţat că, foarte curând, eu nu voi mai fi cu voi, şi că în momentul în care mă veţi revedea, voi fi în drum spre Tată? V-am spus clar că fiul omului trebuie să moară, dar că va reînvia. Nu puteţi deci să distingeţi semnificaţia cuvintelor mele? Veţi fi la început mâhniţi, însă, mai târziu, voi vă veţi bucura cu mulţi care vor înţelege aceste evenimente dup ce se vor fi produs. În adevăr, o femeie este agitată în ceasul travaliului ei, dar, odată ce a scos copilul afară din ea, uită numaidecât angoasa sa în bucuria de a şti că s-a născut o fiinţă umană pe lume. Tot aşa, voi o să vă întristaţi de plecarea mea, dar vă voi revedea curând, şi atunci amărăciunea voastră se va transforma în bucurie, şi veţi primi o nouă revelaţie a salvării lui Dumnezeu, o revelaţie pe care nimeni nu vă va putea-o lua niciodată. Toate lumile vor fi binecuvântate în această revelaţie a vieţii triumfând asupra morţii. Până aici voi aţi formulat cererile voastre în numele Tatălui. După ce mă veţi fi revăzut, veţi putea să cereţi şi în numele meu, şi eu vă voi auzi.

(1952.4) 180:6.8 ”Aici jos, eu v-am învăţat proverbe şi v-am vorbit în parabole. Am făcut aşa pentru că din punct de vedere spiritual sunteţi doar nişte copii; dar vine timpul când vă voi vorbi fără reţineri despre Tatăl şi despre împărăţia lui. Voi face aceasta pentru că tatăl însuşi vă iubeşte şi doreşte să vă fie şi mai mult revelat. Omul muritor nu poate vedea Tatăl care este spirit; de aceea eu am venit în această lume pentru a-l arăta pe Tată ochilor voştri de creaturi. Însă, când creşterea voastră spirituală va fi împlinită, voi îl veţi vedea atunci pe Tatăl însuşi.”

(1952.5) 180:6.9 După ce l-au auzit vorbind pe Iisus, cei unsprezece şi-au spus unii altora: „Iată, ne orbeşte limpede. De bună seamă că Maestrul a venit de la Dumnezeu. Dar de ce spune el că trebuie să se întoarcă lângă Tată?” Iisus a văzut că, nici chiar atunci, ei nu îl înţelegeau. Cei unsprezece nu reuşeau să se îndepărteze de ideile pe care le nutriseră un timp atât de îndelungat cu privire la conceptul iudaic de Mesia. Cu cât credeau mai tare în Iisus ca fiind Mesia, cu atât deveneau mai supărătoare noţiunile lor adânc înrădăcinate privitoare la gloriosul triumf material împărăţiei pe pământ.

Foundation Info

Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire

Urantia Foundation, 533 W. Diversey Parkway, Chicago, IL 60614, USA
Tel: +1-773-525-3319; Fax: +1-773-525-7739
© Urantia Foundation. All rights reserved