Capitolul 1, Tatăl Universal

   
   Paragraph Numbers: On | Off
Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire

Cartea Urantia

Capitolul 1

Tatăl Universal

1:0.1 (21.1) TATĂL Universal este Dumnezeul întregii creaţii, Prima Sursă-Centru a tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor. Gândiţi-vă mai întâi la Dumnezeu ca la un creator, apoi ca la un controlor, şi în cele din urmă ca la un susţinător infinit. Adevărul despre Tatăl Universal a început să fie înţeles de către omenire atunci când profetul a spus: „Tu, Dumnezeule, eşti singur, nu mai există nimeni în afară de tine. Tu ai creat cerurile şi cerurile cerurilor cu toate oştirile lor. Tu le păstrezi şi tu le controlezi. Prin Fiii lui Dumnezeu au fost făcute universurile. Creatorul se acoperă cu lumină ca de un veşmânt şi întinde cerurile ca pe o perdea.” Numai conceptul de Tatăl Universal - un singur Dumnezeu în locul a mai mulţi zei - a permis fiinţei umane muritoare să înţeleagă Tatăl în calitate de creator divin şi de controlor infinit.

1:0.2 (21.2) Miriadele de sisteme planetare au fost toate făcute pentru a fi în cele din urmă locuite de numeroase tipuri diferite de creaturi inteligente, de fiinţe care pot să-l cunoască pe Dumnezeu, să primească afecţiunea sa divină şi să-l iubească pe Dumnezeu la rândul lor. Universul universurilor este opera lui Dumnezeu şi locul de reşedinţă a feluritelor sale creaturi. „Dumnezeu a creat cerurile şi a format pământul. El a stabilit universul şi nu a creat această lume în van, el a format-o pentru a fi locuită.”

1:0.3 (21.3) Toate lumile iluminate îl recunosc şi îl adoră pe Tatăl Universal, autorul etern şi susţinătorul infinit al întregii creaţii. În nenumăratele universuri, creaturile înzestrate cu voinţă au întreprins lunga călătorie către Paradis, lupta fascinantă a aventurii eterne pentru a ajunge la Dumnezeu Tatăl. Ţelul transcendent al copiilor timpului este de a găsi Dumnezeul etern, de a înţelege natura divină, de a-l recunoaşte pe Tatăl Universal. Creaturile care îl cunosc pe Dumnezeu nu au decât o singură ambiţie supremă, o singură dorinţă arzătoare, aceea de a deveni, în propriile lor sfere, aşa cum este el în desăvârşirea sa paradisiacă de personalitate şi în sfera sa universală de justă supremaţie. De la Tatăl Universal care locuieşte în eternitate a venit porunca supremă: „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum eu însumi sunt desăvârşit.” Plini de iubire şi de compasiune, mesagerii Paradisului au purtat acest îndemn divin de-a lungul vremurilor şi a universurilor, chiar şi până la creaturi de origine animală umile ca rasele umane de pe Urantia.

1:0.4 (22.1) Această dispoziţie magnifică şi universală de a se lupta să atingă perfecţiunea divinităţii este prima datorie, şi ar trebui să fie cea mai înaltă ambiţie, a tuturor creaturilor care se străduiesc în cadrul creaţiei Dumnezeului perfecţiunii. Această posibilitate de a atinge desăvârşirea divină este destinul final şi cert al întregului progres etern spiritual al omului.

1:0.5 (22.2) Muritorii de pe Urantia pot prea puţin spera să fie perfecţi în sensul infinit, însă le este pe deplin posibil fiinţelor umane, aşa cum se pornesc ele la drum pe această planetă, să atingă ţelul celest şi divin pe care Dumnezeul infinit l-a fixat pentru muritori; şi, atunci când vor fi îndeplinit acest destin, ei vor fi, în ceea ce priveşte realizarea sinelui şi împlinirea mentală, la fel de compleţi în sfera lor de perfecţiune divină ca Dumnezeu însuşi în sfera sa de eternitate şi de infinitate. O astfel de perfecţiune nu poate fi universală în sensul material, nici nelimitată în înţelegere intelectuală, nici finală în experienţă spirituală, însă ea este finală şi completă sub toate aspectele finite referitoare la divinitatea voinţei, la perfecţiunea motivaţiei personalităţii, şi conştiinţa lui Dumnezeu.

1:0.6 (22.3) Acesta este adevăratul înţeles al poruncii divine „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum eu însumi sunt desăvârşit”, care face întotdeauna fiinţa umană muritoare să înainteze şi o cheamă către interior în această lungă şi fascinantă luptă pentru a atinge nivele tot mai înalte de valori spirituale şi de adevărate semnificaţii ale universului. Această căutare sublimă a Dumnezeului universului este aventura supremă a locuitorilor tuturor lumilor timpului şi spaţiului.

1. Numele Tatălui

1:1.1 (22.4) Din toate numele sub care Dumnezeu Tatăl este cunoscut de-a lungul universului, cele care îl desemnează ca Prima Sursă-Centru a Universului sunt cele mai frecvente. Întâiul Tată este cunoscut sub nume variate în universuri diferite şi în sectoare diferite ale unui acelaşi univers. Numele pe care creaturile i le atribuie Creatorului depind mult de conceptele pe care creaturile le au despre Creator. Prima Sursă-Centru a Universului nu s-a revelat niciodată prin numele său, ci doar prin natura sa. Dacă noi credem că suntem copiii acestui Creator, este absolut firesc să sfârşim prin a-l numi Tată. Însă acesta este un nume ales de noi înşine, care provine din recunoaşterea relaţiei noastre personale cu Prima Sursă-Centru.

1:1.2 (22.5) Tatăl Universal nu impune niciodată nici o formă de recunoaştere arbitrară, nici de adoraţie formală, nici de serviciu servil creaturilor universurilor înzestrate cu inteligenţă şi voinţă. Trebuie ca - de la sine şi în propria lor inimă - locuitorii evolutivi ai lumilor timpului şi spaţiului să-l recunoască, să-l iubească şi să-l adore de bună voie. Creatorul refuză să exercite o constrângere asupra liberului arbitru spiritual al creaturilor sale materiale sau să le forţeze să se supună. Consacrarea iubitoare a voinţei umane către îndeplinirea voinţei Tatălui este cel mai preţios dar oferit de om lui Dumnezeu. De fapt, o astfel de consacrare a voinţei creaturii constituie singurul dar cu adevărat valabil care poate fi făcut de om Tatălui din Paradis. În Dumnezeu, omul trăieşte, se mişcă şi există. Omul nu are nimic să-i dăruiască lui Dumnezeu, cu excepţia acestei alegeri de a se conforma voinţei Tatălui, iar deciziile astfel luate de creaturile dotate cu inteligenţă şi voinţă în univers constituie realitatea adevăratei adoraţii, care satisface atât de deplin natura Tatălui Creator, dominată de iubire.

1:1.3 (22.6) Odată deveniţi cu adevărat conştienţi de Dumnezeu, când îl veţi fi descoperit cu adevărat pe Creatorul maiestuos şi veţi fi început experienţa realizării prezenţei interne a controlorului divin, atunci, în funcţie de iluminarea voastră şi în conformitate cu modul şi metoda prin care Fiii divini îl revelează pe Dumnezeu, veţi găsi un nume pentru Tatăl Universal. Acest nume va exprima într-o manieră adecvată conceptul vostru asupra Marii Surse-Centru Prime. Şi iată cum, în lumi diferite şi universuri variate, Creatorul este cunoscut sub diverse nume. În spiritul relaţiilor, ele au aceeaşi semnificaţie, însă în cuvinte şi simboluri, fiecare nume reprezintă gradul şi profunzimea cu care Dumnezeu este întronat în inimile creaturilor sale dintr-un anumit tărâm.

1:1.4 (23.1) În apropiere de centrul universului universurilor, Tatăl Universal este în general cunoscut sub nume care pot fi considerate ca semnificând Prima Sursă. Mai departe, în afară, în universurile spaţiului, termenii folosiţi pentru a desemna Tatăl Universal semnifică de cele mai multe ori Centrul Universal. Încă şi mai departe, în creaţia înstelată, de exemplu în lumile sediu ale universului vostru local, el este cunoscut ca Sursa-Primă Creatoare şi Centrul Divin. Într-o constelaţie vecină, Dumnezeu este numit Tatăl Universurilor, într-o alta Sprijinul Infinit, iar către est Controlorul Divin. El a mai fost numit şi Tatăl Luminilor, Darul Vieţii şi Unicul Atotputernic.

1:1.5 (23.2) Pe lumile în care un Fiu al Paradisului a trăit o viaţă de efuziune, Dumnezeu este în general cunoscut printr-un nume indicând o relaţie personală, o afecţiune tandră şi o devoţiune paternă. În sediul constelaţiei voastre, referirea la Dumnezeu se face ca Tată Universal. Pe diferite planete ale sistemului vostru local de lumi locuite, el este cunoscut în mod divers ca Tată al Taţilor, Tată al Paradisului, Tată al Havonei şi Tată al Spiritului. Cei cărora Dumnezeu le-a fost revelat prin efuziunea Fiului Paradisului sfârşesc prin a ceda apelului sentimental al relaţiei pline de sensibilitate de asociere între creatură şi Creator şi-l numesc pe Dumnezeu „Tatăl nostru”.

1:1.6 (23.3) Pe o planetă de creaturi sexuate, într-o lume în care impulsiunile emoţionale părinteşti sunt inerente inimilor fiinţelor inteligente, cuvântul Tată devine foarte expresiv şi potrivit pentru Dumnezeul etern. Pe planeta voastră, Urantia, este mai bine cunoscut şi mai universal recunoscut sub numele de Dumnezeu. Numele care i s-a dat are puţină importanţă. Esenţialul este de a-l recunoaşte şi de a aspira la asemănarea cu el. Profeţii voştri din vechime l-au numit pe drept cuvânt „Dumnezeul veşnic,” şi au vorbit despre el ca despre cel care „locuieşte în veşnicie”.

2. Realitatea lui Dumnezeu

1:2.1 (23.4) Dumnezeu este realitatea primordială în lumea spirituală. Dumnezeu este sursa adevărului în sferele mentale. Dumnezeu acoperă totul cu umbra sa de la un capăt la altul al tărâmurilor materiale. Pentru toate inteligenţele create, Dumnezeu este o personalitate, iar pentru universul universurilor el este Prima Sursă-Centru a realităţii eterne. Dumnezeu nu se asemănă nici cu un om, nici cu o maşină. Tatăl Prim este spirit universal, adevăr veşnic, realitate infinită şi personalitate eternă.

1:2.2 (23.5) Dumnezeul etern este infinit mai mult decât realitatea idealizată sau universul personalizat. Dumnezeu nu este pur şi simplu dorinţa supremă a omului, căutarea muritorului devenită realitate obiectivă. Dumnezeu nu este nici vreun simplu concept, potenţialul de putere a dreptăţii. Tatăl Universal nu este nici vreun sinonim al naturii sau al legii naturale personificate. Dumnezeu este o realitate transcendentă, şi nu pur şi simplu conceptul uman tradiţional al valorilor supreme. Dumnezeu nu este nici o focalizare psihologică de semnificaţii spirituale, nici „opera cea mai nobilă a omului”. Se poate ca Dumnezeu să fie unul sau toate aceste concepte în mintea oamenilor, însă el este mai mult decât acestea. El este o persoană salvatoare şi un Tată iubitor pentru toţi cei care se bucură de pacea spirituală pe pământ şi care doresc cu ardoare să facă experienţa supravieţuirii personalităţii cu prilejul morţii.

1:2.3 (24.1) Actualitatea existenţei lui Dumnezeu este demonstrată în experienţa umană prin prezenţa divină interioară, Veghetorul spiritului trimis din Paradis pentru a trăi în mintea muritoare a oamenilor, şi pentru a-i ajuta să dezvolte un suflet nemuritor destinat să supravieţuiască etern. Prezenţa acestui Ajustor divin în mintea umană este revelată prin trei fenomene experienţiale:

1:2.4 (24.2) 1. Capacitatea intelectuală de a-l cunoaşte pe Dumnezeu - conştiinţa de Dumnezeu.

1:2.5 (24.3) 2. Imboldul spiritual de a-l găsi pe Dumnezeu - căutarea lui Dumnezeu .

1:2.6 (24.4) 3. Dorinţa lăuntrică ca personalitatea să fie asemeni lui Dumnezeu - dorinţa sinceră de a face voia lui Dumnezeu.

1:2.7 (24.5) Existenţa lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată dovedită prin experienţe ştiinţifice, nici prin deducţii logice ale raţiunii pure. Nu putem realiza ceea ce este Dumnezeu decât în domeniile experienţei umane. Cu toate acestea, adevăratul concept al realităţii lui Dumnezeu este rezonabil pentru logică, plauzibil pentru filozofie, esenţial pentru religie şi indispensabil oricărei speranţe de supravieţuire a personalităţii.

1:2.8 (24.6) Cei care îl cunosc pe Dumnezeu au experimentat faptul prezenţei sale. Aceşti muritori cunoscători de Dumnezeu deţin, în experienţele lor personale, singura probă pozitivă a existenţei Dumnezeului viu pe care o fiinţă umană o poate oferi alteia. Existenţa lui Dumnezeu depăşeşte complet orice posibilitate de demonstrare, dacă aceasta nu se face prin contactul între conştiinţa de Dumnezeu din mintea umană şi prezenţa lui Dumnezeu prin Ajustorul Gândirii care locuieşte în intelectul muritor şi care s-a coborât în om cu titlu de dar generos al Tatălui Universal.

1:2.9 (24.7) Teoretic vă puteţi gândi la Dumnezeu ca fiind Creatorul, şi el este într-adevăr creatorul personal al Paradisului şi al universului central al perfecţiunii. Însă universurile timpului şi spaţiului sunt toate create şi organizate de corpurile paradisiace ale Fiilor Creatori. Tatăl Universal nu este creatorul personal al universului local al Nebadonului. Universul în care trăiţi este creaţia Fiului său Mihail. Cu toate ca Tatăl nu creează personal universurile evolutive, el le controlează în multe din relaţiile lor universale şi în anumite manifestări ale lor de energii fizice, mentale şi spirituale. Dumnezeu Tatăl este creator personal al universului Paradisului şi, în asociere cu Fiul Etern, creatorul tuturor celor celorlalţi Creatori personali ai universurilor.

1:2.10 (24.8) În calitate de controlor fizic în universul universurilor material, Prima Sursă-Centru funcţionează în arhetipurile Insulei eterne din Paradis şi, prin intermediul acestui centru de gravitaţie absolut, Dumnezeul etern exercită un supracontrol cosmic de nivel fizic, atât în universul central, cât şi de la un capăt la altul al universului universurilor. Ca minte, Dumnezeu funcţionează în Deitatea Spiritului Infinit. Ca spirit, Dumnezeu este manifestat în persoana Fiului Etern şi în aceea a copiilor divini ai Fiului Etern. Aceste relaţii reciproce ale Primei Surse-Centru cu Persoanele şi Absoluturile coordonate ale Paradisului nu exclud deloc acţiunea personală directă a Tatălui Universal în orice creaţie şi la toate nivele acesteia. Prin prezenţa spiritului său fragmentat, Tatăl Creator menţine un contact imediat cu copiii săi creaturi şi cu universurile sale create.

3. Dumnezeu este un spirit universal

1:3.1 (25.1) ”Dumnezeu este spirit.” El este o prezenţă spirituală universală. Tatăl Universal este o realitate spirituală infinită. El este „singur Dumnezeu autentic, suveran, etern, nemuritor şi invizibil.” Cu toate că voi sunteţi „vlăstarul lui Dumnezeu”, nu trebuie să credeţi că Tatăl vă este asemănător ca formă şi înfăţişare deoarece s-a spus că aţi fost „creaţi după chipul său” - locuiţi de Veghetori de Mister trimişi din lăcaşul central al prezenţei sale eterne. Fiinţele spiritului sunt reale, cu toate că ele sunt invizibile ochilor umani şi nu au nici trup, nici sânge .

1:3.2 (25.2) Un vizionar din vechime a spus: „Iată, el merge alături de mine, şi nu-l văd. El îşi continuă drumul, însă nu-l pot percepe”. Noi putem observa constant lucrările lui Dumnezeu, putem fi extrem de conştienţi de dovezilor materiale ale conduitei sale maiestuoase, însă foarte rar putem să contemplăm manifestarea vizibilă a divinităţii sale, necum să percepem prezenţa spiritului pe care l-a delegat pentru a locui în fiinţa umană .

1:3.3 (25.3) Dacă Tatăl Universal este invizibil, acest lucru nu se datorează faptului că el se ascunde de creaturile inferioare care au handicapuri materiale şi înzestrări spirituale limitate. Situaţia este mai degrabă următoarea: „Voi nu puteţi să-mi vedeţi chipul, căci nici un muritor nu poate să mă vadă şi totodată să mai trăiască.” Nici o fiinţă umană materială nu ar putea să contemple spiritul lui Dumnezeu şi să îşi păstreze existenţa sa de muritor. Grupurilor inferioare de fiinţe spirituale şi tuturor ordinelor de personalităţi materiale le este imposibil să se apropie de gloria şi de strălucirea spirituală a prezenţei personalităţii divine. Luminozitatea spirituală a prezenţei personale a Tatălui este „o lumină de care nici un om muritor nu se poate apropia, pe care nici o creatură materială nu a văzut-o şi nu o poate vedea.” Însă nu este necesar să-l vedem pe Dumnezeu cu ochii trupului pentru a-l distinge prin viziunea-credinţă a minţii spiritualizate.

1:3.4 (25.4) Tatăl Universal împărtăşeşte pe deplin natura sa spirituală cu sinele său coexistent, Fiul Etern al Paradisului. Tot astfel Tatăl şi Fiul împărtăşesc amândoi, pe deplin şi categoric, spiritul universal şi etern cu coordonatul lor de personalitate comun, Spiritul Infinit. În el însuşi şi prin el însuşi, spiritul lui Dumnezeu este absolut. În Fiu, el este fără atribute. În Spirit, el este universal. În ei toţi şi prin ei toţi, el este infinit.

1:3.5 (25.5) Dumnezeu este un spirit universal. Dumnezeu este persoană universală. Realitatea personală supremă a creaţiei finite este spirit. Realitatea ultimă a cosmosului personal este spiritul absonit. Numai nivelele infinităţii sunt absolute şi numai pe astfel de nivele există finalitate a unei unităţi între materie, minte şi spirit.

1:3.6 (25.6) În universuri, Dumnezeu Tatăl este potenţial supracontrolorul materiei, al minţii şi al spiritului. În imensitatea creaţiei sale, Dumnezeu are direct relaţii cu personalităţile înzestrate cu voinţă numai prin intermediul vastului său circuit de personalitate. Însă, în afara Paradisului, nu poate fi contactat decât în prezenta entităţilor sale fragmentate, voinţa lui Dumnezeu departe în universuri. Acest spirit al Paradisului, care locuieşte în mintea muritorilor timpului şi care susţine evoluţia sufletului nemuritor al creaturii supravieţuitoare, are aceeaşi natură şi aceeaşi divinitate ca Tatăl Universal. Însă mintea acestor creaturi evolutive îşi are originea în universurile locale şi trebuie să dobândească perfecţiunea divină desăvârşind transformările experienţiale de împlinire spirituală. Acestea se produc inevitabil atunci când o creatură a ales să facă voia Tatălui care este în ceruri.

1:3.7 (26.1) În experienţa lăuntrică a omului, mintea se îmbină cu materia. O astfel de minte legată de materie nu poate supravieţui decesului muritorului. Pentru a adopta tehnica de supravieţuire, trebuie să se efectueze ajustările voinţei umane şi transformările minţii muritoare prin care un intelect conştient de Dumnezeu se lasă învăţat treptat şi, în cele din urmă, condus de spirit. Din această evoluţie a minţii omeneşti de la asocierea cu materia la uniunea cu spiritul, rezultă o transmutare a fazelor potenţial spirituale ale minţii muritoare în realităţi morontiale ale sufletului nemuritor. Mintea umană subjugată materiei este sortită să devină din ce în ce mai materială şi, în consecinţă, să sufere în cele din urmă anihilarea personalităţii. Mintea care s-a lăsat dominată de spirit este sortită să devină din ce în ce mai spirituală şi să atingă în cele din urmă unitatea ultimă cu spiritul divin care supravieţuieşte şi o călăuzeşte, şi în felul acesta să atingă supravieţuirea şi veşnicia existenţei personalităţii.

1:3.8 (26.2) Eu vin din Etern şi m-am întors de nenumărate ori în prezenţa Tatălui Universal. Cunosc actualitatea şi personalitatea Primei Surse-Centru, Tatăl Etern şi Universal. Ştiu că Marele Dumnezeu, fiind absolut, etern şi infinit, este de asemenea bun, divin şi îngăduitor. Cunosc adevărul marilor afirmaţii: „Dumnezeu este spirit” şi „Dumnezeu este iubire,” şi aceste două însuşiri sunt revelate universului în modul cel mai desăvârşit în Fiul Etern.

4. Misterul lui Dumnezeu

1:4.1 (26.3) Infinitatea perfecţiunii lui Dumnezeu este de aşa natură încât face din el veşnic un mister. Şi cel mai mare dintre misterele insondabile ale lui Dumnezeu este fenomenul locuirii divine în mintea muritoare. Felul în care Tatăl Universal sălăşluieşte împreună cu creaturile timpului este cel mai profund dintre toate misterele universului. Prezenţa divină în mintea omului este misterul misterelor.

1:4.2 (26.4) Corpurile fizice ale muritorilor sunt „templele lui Dumnezeu”. „Cu toate că Fiii Creatori Suverani se apropie de creaturile din lumile lor locuite şi „îi atrag pe toţi oamenii la ei”, deşi ei „rămân în pragul” conştiinţei „şi bat” şi se bucură să intre la toţi cei care acceptă „să-şi deschidă porţile inimii”, cu toată existenţa acestei comuniuni personale intime dintre Fiii Creatori şi creaturile lor muritoare, nu este totuşi mai puţin adevărat că muritorii au ceva de la Dumnezeu însuşi care locuieşte efectiv în ei. Trupurile lor sunt temple de la el.

1:4.3 (26.5) Când veţi fi terminat aici jos, când vă veţi fi încheiat parcursul terestru în forma voastră temporară, când veţi fi sfârşit călătoria voastră de încercare din trup, când ţărâna care compune tabernaculul muritor se va fi „întors în pământul de unde provine”, atunci, conform revelaţiei, „Spiritul care vă locuieşte se va întoarce la Dumnezeul care l-a dăruit”. Un fragment din Dumnezeu, o parte integrantă a divinităţii se află în fiecare fiinţă muritoare a acestei planete. Acest fragment nu vă aparţine încă printr-un drept de posesie, însă el este menit anume pentru a fi una cu voi dacă supravieţuiţi existenţei muritoare.

1:4.4 (26.6) Noi suntem confruntaţi în mod constant cu acest mister al lui Dumnezeu. Rămânem uluiţi în faţa desfăşurării tot mai largi a nemărginitei panorame a adevărului cu privire la infinita sa bunătate, la inepuizabila sa compasiune, incomparabila sa înţelepciunea şi superbul său caracter.

1:4.5 (26.7) Misterul divin rezidă în diferenţa intrinsecă dintre finit şi infinit, între temporal şi etern, între creatura din spaţio-temporală şi Creatorul Universal, între material şi spiritual, între imperfecţiunea omului şi perfecţiunea Deităţii din Paradis. Dumnezeul iubirii universale se manifestă în mod infailibil fiecăreia dintre creaturile sale în deplina măsură a capacităţii acestei creaturi de a pricepe spiritualmente calităţile adevărului, ale frumuseţii şi ale bunătăţii divine.

1:4.6 (27.1) Oricărei fiinţe spirituale şi oricărei creaturi muritoare, în fiecare sferă şi în fiecare lume a universului universurilor, Tatăl Universal le revelează tot ceea ce poate fi distins sau înţeles din sinele său milostiv şi divin de către aceste fiinţe spirituale şi creaturi muritoare. Dumnezeu nu face deosebire de persoane, indiferent că sunt spirituale sau că sunt materiale. Prezenţa divină de care se bucură, la un moment dat, fiecare copil al universului, nu este limitată decât de capacitatea acestei creaturi de a primi şi discerne actualităţile spirituale ale lumii supramateriale.

1:4.7 (27.2) Ca realitate în experienţa spirituală umană, Dumnezeu nu este un mister. Însă când se încearcă să i se explice minţii muritoare de ordin material realităţile lumii spiritului apare misterul. Aceste mistere sunt atât de subtile şi de profunde, încât un muritor cunoscător de Dumnezeu poate reuşi miracolul filozofic al recunoaşterii Infinitului prin finit doar pricepându-le prin credinţă, şi tot astfel pot şi muritorii care evoluează în lumile materiale ale timpului şi ale spaţiului să îl distingă pe Dumnezeul etern.

5. Personalitatea Tatălui Universal

1:5.1 (27.3) Nu lăsaţi ca măreţia lui Dumnezeu, infinitatea sa, să-i întunece sau să-i eclipseze personalitatea. „Cel care a plăsmuit urechea nu va auzi el oare? Cel care a format ochiul nu va vedea?” Tatăl Universal este apogeul personalităţii divine. El este originea şi destinul personalităţii pe parcursul întregii creaţii. Dumnezeu este infinit şi personal totodată. El este o personalitate infinită. Tatăl este într-adevăr o personalitate, cu toate că infinitatea personalităţii sale îl plasează pentru totdeauna dincolo de deplina înţelegere a fiinţelor materiale şi finite.

1:5.2 (27.4) Dumnezeu este mult mai mult decât o personalitate după cum este ea înţeleasă de mintea umană. El depăşeşte cu mult chiar şi orice concept al unei suprapersonalităţi. Însă este absolut inutil să discutăm aceste concepte de neînţeles asupra personalităţii divine cu mintea creaturilor materiale al căror concept cel mai elevat asupra realităţii fiinţei constă în ideea şi în idealul de personalitate. Cel mai înalt concept ce-i este posibil unei creaturi materiale asupra Creatorului Universal este înglobat în idealurile spirituale ale ideii exaltate de personalitate divină. De aceea, deşi s-ar putea să ştiţi că Dumnezeu trebuie să fie mult mai mult decât concepţia umană asupra personalităţii, voi cunoaşteţi de asemenea bine faptul că Tatăl Universal nu poate cu nici un chip să fie mai puţin decât o personalitate eternă, infinită, autentică, bună şi frumoasă.

1:5.3 (27.5) Dumnezeu nu i se ascunde nici uneia dintre creaturile sale. El le este inabordabil unor atât de numeroase ordine de fiinţe numai pentru că el „stă într-o lumină de care nu se poate apropia nici o creatură materială.” Imensitatea şi măreţia personalităţii divine depăşesc sfera de cuprindere a minţii nedesăvârşite a muritorilor evolutivi. Dumnezeu „măsoară apele în căuşul palmei sale, şi un Univers cu palma mâinii sale. El este cel care stă pe orbita pământului, şi tot el este cel care trage cerurile ca pe o perdea şi le desfăşoară ca pe un univers care să fie locuit.” „Ridicaţi ochii la cer şi vedeţi cine a creat toate aceste lucruri, cine ştie lumile lor după număr şi le cheamă pe toate după numele lor.” Este deci adevărat că „lucrurile invizibile ale lui Dumnezeu se înţeleg parţial prin lucrurile care sunt făcute.” Astăzi, şi aşa cum sunteţi, trebuie să distingeţi Făuritorul invizibil prin intermediul creaţiei sale multiple şi diverse, cât şi prin revelaţia şi serviciul Fiilor săi şi al numeroşilor lor subordonaţi.

1:5.4 (28.1) Cu toate că muritori materiali nu pot vedea persoana lui Dumnezeu, ei ar trebui să se bucure în încredinţarea că el este o persoană. Acceptaţi prin credinţă adevărul care spune de Tatăl Universal că ar iubi atât de mult lumea încât a prevăzut progresul spiritual etern al umililor săi locuitori. „El îşi găseşte bucuria în copiii săi.” Dumnezeu nu este lipsit de nici unul din aceste atribute supraumane şi divine care constituie o personalitate de creator perfectă, eternă, iubitoare şi infinită.

1:5.5 (28.2) În creaţiile locale, (cu excepţia personalului suprauniversurilor), Dumnezeu nu are manifestare personală sau locală, decât prin intermediul Fiilor Creatori ai Paradisului, care sunt părinţii lumilor locuite şi suveranii universurilor locale. Dacă o fiinţa creată ar avea o credinţă desăvârşită, ea ar şti negreşit că, văzând un Fiu Creator, l-a văzut pe Tatăl Universal. Căutând Tatăl, ea nu ar cere şi nici nu s-ar aştepta să vadă altceva decât Fiul. Pur şi simplu, omul muritor nu poate să-l vadă pe Dumnezeu până când nu împlineşte o transformare spirituală completă şi nu atinge efectiv Paradisul.

1:5.6 (28.3) Natura Fiilor Creatori din Paradis nu înglobează toate potenţialele lipsite de atribute ale absoluităţii universale a naturii infinite, a Primei Surse Centru, însă Tatăl Universal este prezent prin putere divină sub toate aspectele în Fiii Creatori. Tatăl şi Fiii săi sunt una. Aceşti Fii Paradisiaci ai ordinului Mihaililor sunt personalităţi perfecte şi sunt chiar modelul tuturor personalităţilor unui univers local, de la Strălucitoarea Stea a Dimineţii până la creaturile umane cele mai umile ale evoluţiei animale progresive.

1:5.7 (28.4) Fără Dumnezeu, şi în absenţa măreţei sale persoane centrale, nu ar exista nici o personalitate în tot vastul univers al universurilor. Dumnezeu este personalitate.

1:5.8 (28.5) Cu toate că Dumnezeu este o putere eternă, o prezenţă maiestuoasă, un ideal transcendent şi un spirit glorios, cu toate că este toate acestea şi infinit mai mult, el este nu mai puţin veşnic şi cu adevărat o personalitate perfectă a Creatorului, o persoană care poate „să cunoască şi să fie cunoscută,” care poate „să iubească şi să fie iubită,” şi care se poate arăta prieten cu noi; în acelaşi timp voi puteţi fi cunoscuţi ca prietenul lui Dumnezeu, aşa cum şi alte fiinţe umane au fost cunoscute. El este un spirit real şi o realitate spirituală.

1:5.9 (28.6) Atâta timp cât noi îl vedem pe Tatăl Universal revelat pretutindeni în universul său, cât timp îl desluşim locuind în miriadele sale de creaturi, cât timp îl contemplăm în persoana Fiilor săi Suverani, cât timp continuăm să-i simţim prezenţa divină pe ici, pe colo, pe aproape şi la depărtare, haideţi să nu punem la îndoială şi să nu contestăm primordialitatea personalităţii sale. În ciuda imensităţii tuturor acestor repartizări, Dumnezeu rămâne o adevărată persoană şi menţine perpetuu o legătură personală cu multitudinea nenumărată a creaturilor sale dispersate de la un capăt la altul al universului universurilor.

1:5.10 (28.7) Ideea personalităţii Tatălui Universal este un concept de Dumnezeu lărgit şi mai adevărat, care a parvenit omenirii în principal prin revelaţie. Raţiunea, înţelepciunea şi experienţa religioasă presupun şi implică toate personalitatea lui Dumnezeu, însă nu o validează în întregime. Chiar şi Ajustorul Gândirii interior este pre-personal. Adevărul şi maturitatea unei religii sunt direct proporţionale cu conceptul ei asupra personalităţii infinite a lui Dumnezeu, şi cu gradul ei de înţelegere a unităţii absolute a Deităţii. Ideea unei Deităţi personale devine deci măsura maturităţii religioase, după ce religia a formulat în prealabil conceptul unităţii lui Dumnezeu.

1:5.11 (29.1) Religia primitivă avea o multitudine de zei personali, şi ei erau formaţi după chipul omului. Revelaţia afirmă validitatea conceptului personalităţii lui Dumnezeu, ceea ce nu este decât o simplă posibilitate în postulatul ştiinţific al unei Cauze Prime şi nu este sugerat decât provizoriu în ideea filosofică de Unitate Universală. O persoană poate începe să înţeleagă unitatea lui Dumnezeu numai prin intermediul personalităţii. Dacă se neagă personalitatea Primei Surse-Centru, atunci nu mai rămâne decât o alternativă filosofică: materialism sau panteism.

1:5.12 (29.2) În contemplarea Deităţii, conceptul de personalitate trebuie să fie detaşat de ideea de corporalitate. Un corp material nu-i este indispensabil pentru personalitate nici omului, nici lui Dumnezeu. Eroarea corporalităţii este vădită în ambele extreme ale filozofiei umane. În materialism, de vreme ce omul îşi pierde trupul la moarte, el încetează să mai existe ca personalitate. În panteism, Dumnezeu nu este o persoană, odată ce nu are corp. Tipul suprauman de personalitate progresivă funcţionează într-o uniune a minţii şi a spiritului.

1:5.13 (29.3) Personalitatea nu este pur şi simplu un atribut a lui Dumnezeu. Ea reprezintă mai degrabă totalitatea naturii infinite coordonate şi a voinţei divine unificate, perfect exprimată în eternitate şi în universalitate. În sens suprem, personalitatea este revelaţia lui Dumnezeu universului universurilor.

1:5.14 (29.4) Dumnezeu, fiind etern, universal, absolut şi infinit, nu creşte în cunoaştere şi nu sporeşte în înţelepciune. Dumnezeu nu dobândeşte experienţă, după cum s-ar putea concluziona sau înţelege de către fiinţa umană finită. Însă, în domeniile propriei sale personalităţi eterne, el se bucură cu adevărat de aceste expansiuni continue ale realizării de sine, care sunt, într-o anumită măsură, comparabile şi analoage cu dobândirea unei experienţe noi de către creaturile finite ale lumilor evolutive.

1:5.15 (29.5) Perfecţiunea absolută a Dumnezeului infinit l-ar face să sufere limitările înfiorătoare ale finalităţii fără de atribute a perfecţiunii dacă nu ar exista faptul că Tatăl Universal participă direct la lupta personalităţii tuturor sufletelor imperfecte ale vastului univers care caută, cu ajutorul divin, să facă ascensiunea până la lumile de sus perfecte din punct de vedere spiritual. Această experienţă progresivă a fiecărei fiinţe spirituale şi a fiecărei creaturi muritoare din întregul univers al universurilor face parte din conştiinţa Deităţii tot mai lărgită a Tatălui cu privire la cercul divin şi nesfârşit al realizării perpetue de sine.

1:5.16 (29.6) Este literalmente adevărat că: „În toate durerile voastre, el este îndurerat.” „În toate triumfurile voastre, el triumfă în voi şi cu voi.” Spiritul său divin pre-personal este realmente o parte din voi. Insula Paradisului răspunde la toate metamorfozele fizice ale universului universurilor. Fiul Etern include toate imboldurile spiritului din întreaga creaţie. Autorul Comun înglobează toate expresiile mentale ale cosmosului în expansiune. Tatăl Universal realizează în plenitudinea conştiinţei divine întreaga experienţă individuală dobândită pe parcursul luptelor progresive susţinute de forţele mentale în creştere şi de spiritele ascendente ale fiecărei entităţi, fiinţe şi personalităţi din ansamblul creaţiei evolutive a timpului şi spaţiului. Şi toate acestea sunt literalmente adevărate, deoarece „în El trăim cu toţii, ne mişcăm cu toţii şi ne avem cu toţii existenţa.”

6. Personalitatea în univers

1:6.1 (29.7) Personalitatea umană este umbra-imagine proiectată în timp-spaţiu de personalitatea divinului Creator. Or, nici o actualitate nu ar putea fi înţeleasă în mod convenabil prin examinarea umbrei sale. Ar trebui interpretate umbrele în funcţie de adevărata substanţă.

1:6.2 (30.1) Pentru ştiinţă, Dumnezeu este o cauză, pentru filozofie, el este o idee, iar pentru religie, el este o persoană, chiar Tatăl celest şi iubitor. Pentru savanţi, Dumnezeu este o forţă primordială, pentru filozofi, o ipoteză a unităţii, pentru persoanele religioase, o experienţă spirituală vie. Omul are un concept necorespunzător asupra personalităţii Tatălui Universal, şi acest concept nu poate fi dezvoltat decât prin progresul spiritual al oamenilor din univers. El va deveni cu adevărat adecvat doar atunci când pelerinii timpului şi spaţiului vor atinge în cele din urmă, în Paradis, îmbrăţişarea Dumnezeului viu.

1:6.3 (30.2) Nu uitaţi niciodată că punctele de vedere asupra personalităţii aşa cum este ea concepută de Dumnezeu şi de om sunt la antipozi unul faţă de altul. Omul consideră şi înţelege personalitatea privind de la finit spre infinit, în timp ce Dumnezeu priveşte de la infinit spre finit. Personalitatea omului este de tipul cel mai jos. Cea a lui Dumnezeu este cea mai elevată. Ea este chiar supremă, ultimă, şi absolută. Prin urmare, conceptele mai bune asupra personalităţii divine au trebuit să aştepte cu răbdare apariţia unor idei mai potrivite asupra personalităţii umane, şi în special o revelaţie superioară a personalităţii divine şi umane deopotrivă în viaţa de fuziune de pe Urantia a lui Mihail, Fiul Creator.

1:6.4 (30.3) Spiritul divin pre-personal care locuieşte în mintea umană aduce, prin însăşi prezenţa sa, dovada valabilă a existenţei lui reale, însă conceptul personalităţii divine nu poate fi priceput decât prin clarviziunea spirituală care rezultă dintr-o experienţă religioasă personală şi autentică. Orice persoană, umană sau divină, poate fi cunoscută şi înţeleasă chiar făcând abstracţie de reacţiile externe sau de prezenţa materială a acestei persoane.

1:6.5 (30.4) Pentru o prietenie între două persoane, este esenţial un anumit grad de afinitate morală şi de armonie spirituală. O personalitate iubitoare cu greu se poate dezvălui unei persoane lipsite de iubire. Şi ca să se apropie de cunoaşterea unei personalităţi divine, un om trebuie să consacre în întregime în acest efort toate darurile personalităţii cu care este înzestrat. O dedicare parţială şi fără entuziasm va fi ineficientă.

1:6.6 (30.5) Cu cât un om se înţelege mai bine pe sine însuşi şi apreciază astfel valorile personalităţii tovarăşilor săi, cu atât mai mare va fi setea lui de a cunoaşte Personalitatea Originară şi cu atât mai mare va fi ardoarea acestui om cunoscător de Dumnezeu în strădania lui de a deveni asemănător Personalităţii Originare. Se pot discuta părerile despre Dumnezeu, însă experienţa în el şi cu el există mai presus şi dincolo de orice controversă umană şi de simpla logică intelectuală. Omul care îl cunoaşte pe Dumnezeu îşi descrie experienţele spirituale nu pentru a-i convinge pe cei necredincioşi, ci pentru a-i edifica şi a-i satisface reciproc pe cei credincioşi.

1:6.7 (30.6) A admite faptul că universul poate fi cunoscut şi că este inteligibil înseamnă a admite că el este construit de o minte şi dirijat de o personalitate. Mintea omului poate să perceapă dintr-o altă minte, fie ea umană sau supraumană, numai fenomenele mentale. Dacă personalitatea omului poate face experienţa universului, este pentru că există o minte divină şi o personalitate actuală ascunse pe undeva în acel univers.

1:6.8 (30.7) Dumnezeu este spirit - personalitate spirituală. Omul este de asemenea un spirit - personalitate spirituală potenţială. Isus din Nazaret a atins deplina realizare a acestui potenţial al personalităţii spirituale în experienţa umană. Iată de ce viaţa în care el a îndeplinit voia Tatălui a devenit pentru om revelaţia deplină şi ideală a personalităţii lui Dumnezeu. Cu toate că nu se poate pricepe personalitatea Tatălui Universal decât într-o experienţă religioasă efectivă, viaţa terestră a lui Isus ne inspiră prin demonstrarea perfectă a unei astfel de realizări şi a unei astfel de revelaţii a personalităţii lui Dumnezeu într-o experienţă cu adevărat omenească.

7. Valoarea spirituală a conceptului personalităţii

1:7.1 (31.1) Când Isus vorbea despre „Dumnezeul viu,” el se referea la o Deitate personală, Tatăl Universal care este în ceruri. Conceptul personalităţii Deităţii înlesneşte - comuniunea; el favorizează o adorare inteligentă; el dezvoltă o încredere însufleţitoare. Între lucrurile nepersonale poate exista interacţiune, dar nu comuniune. Nu ne putem bucura de o relaţia de comuniune tată-fiu, precum este aceea dintre Dumnezeu şi om, nu ne putem bucura decât dacă amândoi sunt persoane. Doar personalităţile pot comunica una cu alta, cu toate că această comuniune personală poate fi mult facilitată tocmai de prezenţa unei entităţi impersonale ca Ajustorul Gândirii.

1:7.2 (31.2) Omul nu realizează uniunea sa cu Dumnezeu aşa cum o picătură de apă ar putea să îşi găsească unitatea cu oceanul. Omul atinge uniunea divină printr-o comuniune spirituală reciprocă şi progresivă, prin raporturi de personalitate cu un Dumnezeu personal, câştigând tot mai mult în natură divină, conformându-se din toată inima şi în mod inteligent voinţei divine. O relaţie atât de sublimă nu poate exista decât între personalităţi.

1:7.3 (31.3) Conceptul de adevăr se poate, cât de cât, să fie gândit separat de personalitate, iar conceptul de frumuseţe poate să existe fără personalitate, însă conceptul de bunătate divină nu este de înţeles decât în relaţie cu personalitatea. Doar o persoană poate iubi şi poate fi iubită. Chiar şi frumuseţea şi adevărul ar fi detaşate de speranţa de supravieţuire dacă nu ar fi însuşiri ale unui Dumnezeu Personal, un Tată iubitor.

1:7.4 (31.4) Nu putem înţelege pe deplin cum de Dumnezeu poate fi primordial, invariant, atotputernic şi perfect, şi în acelaşi timp înconjurat de un univers mereu schimbător şi aparent limitat de legi, un univers de imperfecţiuni relative în evoluţie constantă. Însă noi putem cunoaşte acest adevăr în propria noastră experienţă personală, căci noi ne păstrăm cu toţii identitatea personalităţii şi unitatea voinţei, în ciuda schimbărilor constante din noi înşine şi din mediul nostru deopotrivă. Însă noi putem cunoaşte acest adevăr în propria noastră experienţă personală, deoarece noi păstrăm cu toţii identitatea personalităţii noastre şi a unităţii voinţei noastre, în ciuda schimbărilor constante atât în noi înşine cât şi în mediul nostru.

1:7.5 (31.5) Nici matematica, nici logica, nici filozofia nu pot pricepe realitatea ultimă a universului; acolo poate ajunge doar experienţa personală prin conformarea progresivă la voinţa divină a unui Dumnezeu personal. Nici ştiinţa, nici filozofia, nici teologia nu pot valida personalitatea lui Dumnezeu. Numai experienţa personală a fiilor Tatălui celest prin credinţă poate aduce realizarea actuală şi spirituală a personalităţii lui Dumnezeu.

1:7.6 (31.6) Cele mai înalte conceptele asupra personalităţii din univers implică: identitate, conştiinţă de sine, voinţă proprie şi posibilitate de a se revela. Iar aceste caracteristici mai şi implică fraternitatea cu personalităţi egale şi diferite, aşa cum există în asocierile de personalităţi ale Deităţilor Paradisului. Unitatea absolută a acestor asocieri este atât de perfectă, încât divinitatea se recunoaşte prin indivizibilitatea sa, prin unitatea sa. „Domnul Dumnezeu este unul. „ Indivizibilitatea personalităţii nu-l împiedică pe Dumnezeu să dăruiască din spiritul său, pentru ca el să trăiască în inima oamenilor muritori. Indivizibilitatea personalităţii unui părinte uman nu împiedică reproducerea de fii şi fiice muritori.

1:7.7 (31.7) Acest concept al indivizibilităţii laolaltă cu acela al unităţii implică transcenderea timpului şi a spaţiului de către Ultimitatea Deităţii; aşadar, nici timpul şi nici spaţiul nu pot fi absolute sau infinite. Prima Sursă-Centru este această infinitate care transcende într-un mod categoric orice minte, orice materie, şi orice spirit.

1:7.8 (31.8) Faptul Trinităţii Paradisului nu încalcă în nici un fel adevărul unităţii divine. Cele trei Deităţi ale Paradisului sunt una în toate reacţiile realităţii universale şi în toate relaţiile cu creaturile. Existenţa acestor trei persoane eterne nu violează nici adevărul indivizibilităţii Deităţii. Îmi dau pe deplin seama că nu am nu am la dispoziţie nici un limbaj adecvat pentru a expune cu claritate minţii muritoare modul în care aceste probleme ale universului ni se prezintă nouă. Însă nu vă descurajaţi; nici măcar personalităţilor înalte, aparţinând grupului meu de fiinţe paradisiace, totalitatea acestor lucruri nu le este pe deplin clară. Amintiţi-vă întotdeauna că aceste adevăruri profunde referitoare la Deitate se vor clarifica din ce în ce mai mult pe măsură ce mintea noastră se spiritualizează pe parcursul epocilor succesive ale lungii ascensiuni a muritorilor către Paradis.

1:7.9 (32.1) [Prezentat de un Consilier Divin, membru al unui grup de personalităţi celeste desemnate de Luminătorii Vremurilor de pe Uversa, sediul celui de-al şaptelea supraunivers, să supravegheze, în revelaţia care va urma, părţile referitoare la problemele care depăşesc frontierele universului local al Nebadonului. Am misiunea să semnez aceste capitole descriind natura şi atributele lui Dumnezeu, pentru că reprezint cea mai înaltă sursă de informaţie disponibilă în acest sens pe oricare din lumile locuite. Am servit în calitate de Consilier Divin în fiecare din cele şapte universuri şi am locuit mult timp în Paradis, în centrul tuturor lucrurilor. De multe ori, m-am desfătat în plăcerea supremă de a mă afla în prezenţa personală imediată a Tatălui Universal. Descriu realitatea şi adevărul naturii Tatălui şi a atributelor sale cu o autoritate indiscutabilă. Ştiu bine despre ce vorbesc.]

Foundation Info

Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire

Urantia Foundation, 533 W. Diversey Parkway, Chicago, IL 60614, USA
Tel: +1-773-525-3319; Fax: +1-773-525-7739
© Urantia Foundation. Toate drepturile rezervate.