Capitolul 53, Rebeliunea lui Lucifer

   
   Red Jesus Text: On | Off    Paragraph Numbers: On | Off
Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire Send by emailSend by email

Cartea Urantia

Capitolul 53

Rebeliunea lui Lucifer

(601.1) 53:0.1 LUCIFER era un strălucitor Fiu Lanonandek principal al Nebadonului. El avea experienţa slujirii în numeroase sisteme, a fost un înalt consilier al grupul său şi s-a distins prin înţelepciunea, prin inteligenţa şi prin eficienţa sa. Lucifer purta numărul 37 din ordinul său. Când a fost împuternicit de Melchizedeki şi ales dintre peste şapte sute de mii de personalităţi din specia sa, el a fost desemnat ca unul din o sută dintre cei mai capabili şi mai strălucitori. De la acest început magnific , prin rău şi prin greşeli, el s-a lăsat pradă păcatului şi se numără acum printre cei trei Suverani Sistemici ai Nebadonului care au cedat presiunii eului şi s-au dedat sofismelor falsei libertăţi personale - refuzul de a se supune universului, neglijarea obligaţiilor fraterne, orbirea faţă de relaţiile cosmice.

(601.2) 53:0.2 Universul Nebadonului, domeniul lui Cristos Mihail, comportă zece mii de sisteme de lumi locuite. În toată istoria Fiilor Lanonandeki, în întreaga lor lucrare printre aceste mii de sisteme şi în sediul universului, nu se găsesc decât trei Suverani Sistemici care au încălcat vreodată legile guvernului Fiului Creator.

(601.3) 53:1.1 Lucifer nu era un ascender, ci un Fiu creat al universului local şi s-a spus despre el: „Erai perfect în toate căile tale din ziua în care ai fost creat, până în ziua în care nejusteţea a fost găsită în tine”. El a rămas de multe ori în consiliu cu Preaînalţii Edentiei. Şi Lucifer domnea „pe sfântul munte al lui Dumnezeu”, muntele administrativ al Jerusemului, deoarece el era administratorul şef al marelui sistem de 607 lumi locuite.

(601.4) 53:1.2 Lucifer era o fiinţă magnifică, o personalitate strălucitoare; el urma imediat după Părinţii Preaînalţi ai constelaţiilor în ierarhia autorităţii universale. În ciuda transgresiunii lui Lucifer, inteligenţele subordonate şi-au înfrânat orice lipsă de respect şi de nesupunere înainte de manifestarea lui Mihail pe Urantia. Chiar şi în epoca reînvierii lui Moise, arhanghelul Mihail „nu a adus împotriva lui o judecată acuzatoare, ci a spus, pur şi simplu: „Judecătorul să te judece”. Judecata în aceste probleme aparţine Celor Îmbătrâniţi de Zile, conducătorii suprauniversului.

(601.5) 53:1.3 Lucifer este acum Suveranul decăzut şi deportat al Sataniei. Contemplarea de sine este cu adevărat dezastruoasă, chiar pentru personalităţile elevate ale lumii celeste. Se spune despre Lucifer: „Inima ta s-a înnobilat datorită frumuseţii tale; tu ai corupt inteligenţa ta din cauza splendorii tale”. Profetul vostru de altă dată a văzut trista sa situaţie când a scris: „Cum ai căzut din cer, o Lucifer, fiu al dimineţii! Cum te-ai abătut, tu care ai îndrăznit să aduci confuzie în atâtea lumi!”

(602.1) 53:1.4 S-a auzit foarte puţin vorbindu-se de Lucifer pe Urantia, deoarece el l-a desemnat pe Satan, primul său locotenent, pentru a-i pleda cauza pe planeta voastră. Satan era membru al grupului primar al lanonandekilor, însă nu a exercitat niciodată funcţiunile de Suveran Sistemic. El a intrat pe deplin în insurecţia lui Lucifer. „Diavolul” nu este altul decât Caligastia, Prinţul Planetar depus al Urantiei şi fiul ordinului secundar al Lanonandekilor. În epoca în care Mihail era încarnat pe Urantia, iar Lucifer, Satan şi Caligastia s-au aliat să facă să eşueze misiunea sa de efuziune, însă au suportat un mare eşec.

(602.2) 53:1.5 Abaddon era şeful statului major al lui Caligastia. El şi-a urmat maestrul în rebeliune, şi a acţionat de atunci în calitate de şef administrativ al rebelilor de pe Urantia. Belzebut era şeful medienilor neloiali care s-au aliat forţelor trădătorului Caligastia.

(602.3) 53:1.6 În cele din urmă, dragonul a devenit simbolul reprezentativ al acestor trei personalităţi rele. Cu prilejul triumfului lui Mihail, „Gabriel a coborât din Salvington şi a legat dragonul (toţi şefii rebeli) pentru o epocă”. În ceea ce priveşte rebelii serafici ai Jerusemului, despre ei este scris: „Iar pe îngerii care nu au păstrat prima lor stare, dar care au abandonat propriul lor lăcaş, i-a înlănţuit în tenebre, ţinându-i pentru judecata marii zile”.

(602.4) 53:2.1 Lucifer şi primul său asistent, Satan, domniseră asupra Jerusemului vreme de peste cinci mii de ani, când în inima lor au început să se ridice contra Tatălui Universal şi a Fiului său Mihail, pe atunci viceregent al Nebadonului.

(602.5) 53:2.2 Nu existau condiţii particulare sau speciale în sistemul Sataniei pentru a sugera sau a favoriza o rebeliune. Noi credem că ideea s-a născut şi s-a conturat în mintea lui Lucifer şi că el ar fi putut fi instigatorul unei astfel de rebeliuni, indiferent unde ar fi fost staţionat. Lucifer a început prin a-şi anunţa planurile lui Satan, însă i-au fost necesare mai multe luni pentru a corupe mintea strălucitorului şi abilului său asociat. Cu toate acestea, când Satan a fost convertit la teoriile rebele, el a devenit un partizan plin de zel şi serios al „afirmării de sine şi al libertăţii”.

(602.6) 53:2.3 Nimeni nu i-a sugerat niciodată lui Lucifer să se răscoale; ideea de a se afirma în opoziţie cu voinţa lui Mihail şi cu planurile Tatălui Universal, astfel cum erau ele reprezentate de Mihail, a luat naştere în propria sa minte. Relaţiile sale cu Fiul Creator au fost strânse şi întotdeauna cordiale. Nicicând înainte de a-şi exalta propria sa minte, Lucifer nu şi-a exprimat aşa deschis nemulţumirile legate de administrarea universului. În ciuda tăcerii sale şi timp de peste o sută de ani ai timpului standard, Uniunile de Zile ale Salvingtonului informaseră Uversa, prin reflectivitate, că nu toate erau în ordine în mintea lui Lucifer. Această informaţie a fost, de asemenea, comunicată Fiului Creator şi Părinţilor Constelaţiei Norlatiadekului.

(602.7) 53:2.4 În toată această perioadă, Lucifer a început să critice, tot mai mult, întregul plan de administrare al universului, profesând în acelaşi timp o sinceră loialitate faţă de Şefii Supremi. El şi-a manifestat pe faţă prima sa infidelitate cu ocazia unei vizite a lui Gabriel pe Jerusem, cu câteva zile înainte de a proclama deschis Declaraţia Luciferiană de Liberate. Gabriel a fost atât de profund impresionat prin certitudinea unei revolte iminente, încât a plecat imediat pe Edentia pentru a discuta cu Părinţii Constelaţiei despre măsurile ce trebuiesc luate în caz de rebeliune deschisă.

(603.1) 53:2.5 Este foarte dificil să se citeze cauza sau cauzele exacte care au culminat în cele din urmă cu rebeliunea lui Lucifer. Noi nu suntem siguri decât de un lucru: că primele începuturi, indiferent cum au fost ele, şi-au avut originea în mintea lui Lucifer. Probabil a existat o mândrie de sine, care s-a nutrit pe sine până la a-l înşela pe Lucifer asupra sieşi, astfel încât el s-a convins cu adevărat, o anumită perioadă de timp, că rebeliunea sa proiectată ar fi acţionat efectiv pentru binele sistemului, şi poate chiar şi al universului. În momentul în care realizarea planurilor sale a fost dezvoltată până în punctul deziluzionării, el mersese deja prea departe pentru ca orgoliul său originar făcător de dezordine să-i mai permită să se oprească. Într-un anumit punct al acestei experienţe, el a încetat să fie sincer şi răul s-a transformat în păcat voluntar şi deliberat. Conduita ulterioară a acestui strălucitor administrator dovedeşte acest lucru. I s-au oferit multă vreme oportunităţi de a se căi, însă doar unii dintre subordonaţii săi au acceptat îndurarea arătată. La cererea Părinţilor Constelaţiei, Fidelul de Zile al Edentiei, în persoană, a prezentat planul de salvare al lui Mihail pentru aceşti rebeli impenitenţi, însă compasiunea Fiului Creator a fost întotdeauna respinsă şi chiar respinsă cu un dispreţ şi o lipsă de consideraţie tot mai mari.

(603.2) 53:3.1 Oricare ar fi fost motivele iniţiale de nelinişte din inima lui Lucifer şi din cea a lui Satan, revolta s-a concretizat sub forma Declaraţiei Luciferiene a Libertăţii. Cauza rebelilor a fost expusă în trei rubrici:

(603.3) 53:3.2 1. Realitatea Tatălui Universal. Lucifer pretindea că Tatăl Universal nu există cu adevărat, că gravitaţia fizică şi energia spaţiului erau inerente universului şi că Tatăl era un mit născocit de Fiii Paradisului pentru a le permite să păstreze puterea asupra universurilor lor în numele Tatălui. El a negat că personalitatea este un dar al Tatăl Universal. El a insinuat chiar că finalitarii erau înţeleşi cu Fiii Paradisului pentru a introduce frauda în întreaga creaţie, deoarece ei nu raportau niciodată o idee bine conturată asupra personalităţii actuale a Tatălui, aşa cum poate fi ea distinsă în Paradis. El trata respectul drept ignoranţă. Acuzaţia era categorică, teribilă şi blasfematorie. Fără nici o îndoială, acest atac învăluit contra finalitarilor a fost ceea ce i-a îndemnat pe cetăţenii ascendenţi, atunci prezenţi pe Jerusem, să rămână fermi şi să reziste cu fermitate tuturor acestor propuneri ale rebelilor.

(603.4) 53:3.3 2. Guvernul universal al lui Mihail-Fiul Creator. Lucifer susţinea că sistemele locale trebuie să fie autonome. El a protestat contra dreptului lui Mihail, Fiul Creator, de a-şi aroga suveranitatea Nebadonului în numele unui Tată Paradisiac ipotetic şi de a cere tuturor personalităţilor să-şi recunoască supunerea faţă de acest Tată invizibil. El a afirmat că întregul plan de adorare era o stratagemă pentru a servi ambiţia Fiilor Paradisului. El era dispus să îl recunoască pe Mihail ca Tată al său Creator, însă nu ca Dumnezeu şi ca conducător al legitim.

(603.5) 53:3.4 El a atacat foarte violent dreptul Celor Îmbătrâniţi de Zile - „potentaţii străini” - de a se amesteca în treburile sistemelor locale şi ale universurilor. El i-a denunţat pe aceşti conducători ca fiind tirani şi uzurpatori. El i-a încurajat pe partizanii săi să creadă că nici unul dintre aceşti şefi nu ar putea face nimic pentru a se amesteca în jocul autonomiei complete, dacă oamenii şi îngerii ar avea curajul de a se afirma şi de a-şi reclama cu răbdare drepturile.

(603.6) 53:3.5 El pretindea că agenţii executivi ai Celor Îmbătrâniţi de Zile pot fi împiedicaţi să acţioneze în sistemele locale, doar prin simplul fapt că indigenii îşi vor afirma independenţa. El a susţinut că nemurirea era inerentă personalităţilor sistemului, că reînvierea era naturală şi automată, şi că toate fiinţele nu erau împiedicate să trăiască etern decât de către actele arbitrare şi injuste ale agenţilor executivi ai Celor Îmbătrâniţi de Zile.

(604.1) 53:3.6 3. Atacul contra planului universal de instruire a muritorilor ascendenţi. Lucifer susţinea că se consumă prea mult timp şi energie pentru a-i instrui atât de riguros pe muritorii ascendenţi în principiile administrării universului, principii pe care el le-a caracterizat ca fiind lipsite de etică şi nesănătoase. El a protestat contra programului obligatoriu de a pregăti timp de epoci întregi pe muritorii spaţiului în vederea vreunui destin necunoscut, şi a semnalat prezenţa pe Jerusem a corpurilor finalitarilor ca o dovadă că aceşti muritori au petrecut milenii de pregătire pentru un destin de pură ficţiune. El a remarcat cu derâdere că aceşti finalitari nu întâlniseră un destin mai glorios decât acela de a fi retrimişi pe umile sfere asemănătoare cu sfera lor de origine lor. El a sugerat că au fost corupţi de un exces de disciplină şi de o pregătire prea prelungită şi că, în realitate, ei îi trădau pe tovarăşii lor muritori, deoarece cooperau acum cu planul de aservire al întregii creaţii, făcând să se creadă în mitul unui destin etern pentru muritorii ascendenţi. El a susţinut că ascenderii trebuiau să se bucure de libertate şi de faptul de a-şi determina ei înşişi soarta. El a sfidat şi condamnat întregul plan de ascensiune al muritorilor prezentat de Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu şi aprobat de Spiritul Infinit.

(604.2) 53:3.7 Şi aceasta a fost Declaraţia Libertăţii cu care Lucifer a declanşat orgia lui de tenebre şi de moarte.

(604.3) 53:4.1 Manifestul lui Lucifer a fost proclamat la conclavul anual al Sataniei, pe marea de cristal, în prezenţa mulţimilor reunite ale Jerusemului în ultima zi a anului, în urmă cu aproximativ două sute de mii de ani ai timpului Urantiei. Satan proclama faptul că se puteau adora forţele universale - fizice, intelectuale şi spirituale - însă că nu trebuie să existe loialitate decât faţă de Lucifer, şeful actual prezent, „prieten al oamenilor şi al îngerilor” şi „Dumnezeul libertăţii”.

(604.4) 53:4.2 Afirmarea de sine a fost strigătul de război al rebeliunii lui Lucifer. Unul dintre principalele argumente ale lui Lucifer a fost următorul: dacă un guvern autonom era bun şi drept pentru Melchizedeki şi pentru alte grupuri, el era, de asemenea, bun pentru toate ordinele de inteligenţe. El a început cu stăruinţă să recomande „egalitatea minţii” şi „fraternitatea inteligenţei”. El a susţinut că orice guvern trebuia să se limiteze la planetele locale şi la confederaţia lor voluntară în sistemele locale. El a refuzat toate celelalte supravegheri. El a promis Prinţilor Planetari că vor guverna lumile lor în calitate de şefi supremi. El a recuzat sediul constelaţiei ca fiind locul de amplasare a activităţilor legislative şi denunţat capitala universului ca fiind centru director a problemelor judiciare. El a susţinut că toate aceste funcţiuni guvernamentale ar trebui să fie concentrate pe capitalele sistemelor şi a început să stabilească propria sa adunare legislativă şi a organizat propriile sale tribunale, sub jurisdicţia lui Satan, iar el a prescris ca prinţii lumilor apostate să facă la fel.

(604.5) 53:4.3 Întregul cabinet administrativ al lui Lucifer a trecut, în bloc, în tabăra sa; membrii săi au fost public delegaţi ca agenţi administrativi ai noului şef „al lumilor şi al sistemelor eliberate”.

(605.1) 53:4.4 Au existat două rebeliuni anterioare în Nebadon, însă în constelaţii îndepărtate. Lucifer a susţinut că aceste insurecţii au eşuat deoarece majoritatea fiinţelor inteligente nu şi-au urmat şefii. El a afirmat că „majoritatea guvernează” şi că „mintea este infailibilă”. Libertatea pe care i-o dădeau cârmuitorii universului a susţinut aparent numeroase din pretenţiile sale nefaste. El şi-a sfidat toţi superiorii şi, în acelaşi timp, ei nu au părut să-şi îndrepte atenţia asupra acestor acţiuni. El a fost liber să-şi urmeze planul său seducător fără nici o stavilă sau control.

(605.2) 53:4.5 Lucifer a indicat toate amânările pline de îndurare ale justiţiei ca o dovadă că guvernul Fiilor Paradisului era incapabil să oprească rebeliunea. El a început să sfideze deschis şi cu aroganţă pe Mihail, pe Emmanuel şi pe Cei Îmbătrâniţi de Zile, apoi a prezentat absenţa lor de reacţie ca o dovadă pozitivă că guvernele universului şi ale suprauniversului erau neputincioase.

(605.3) 53:4.6 Gabriel era prezent, în persoană, în tot cursul acestor dezbateri neloiale, şi a anunţat pur şi simplu că în momentul oportun va vorbi pentru Mihail, că alegerea tuturor fiinţelor va fi liberă şi în nici un caz silită şi că „guvernul Fiilor pentru Tată nu dorea loialitate şi devotament decât dacă ele erau voluntare, dăruite din toată inima şi ferite de sofisme”.

(605.4) 53:4.7 Lui Lucifer i s-a permis să stabilească guvernul său rebel şi să-l organizeze complet înainte ca Gabriel să facă cel mai mic efort de a contesta dreptul la secesiune sau pentru a contracara propaganda rebelă. Dimpotrivă, Părinţii Constelaţiilor au mărginit imediat la sistemul Sataniei acţiunea personalităţilor lipsite de loialitate. Această întârziere a fost, cu toate acestea, o perioadă de mari tribulaţii şi de încercări pentru fiinţele loiale ale întregii Satanii. Totul a fost haotic vreme de câţiva ani şi a domnit o mare confuzie pe lumile casă.

(605.5) 53:5.1 Atunci când rebeliunea Sataniei a izbucnit, Mihail s-a sfătuit cu fratele său Paradisiac, Emmanuel. Ca urmare a acestei importante convorbiri, Mihail a declarat că va urma politica care a caracterizat modalitatea sa de a trata aceste răscoale similare în trecut şi va adopta o atitudine de neamestec.

(605.6) 53:5.2 În epoca acestei rebeliuni, şi a celor două precedente, nu exista autoritate suverană şi personală în universul Nebadonului. Mihail conducea prin drept divin, ca locţiitor al Tatălui Universal, nu încă în virtutea propriului său drept personal. El nu împlinise încă cariera sa de consacrare; el nu fusese încă investit cu „întreaga putere din ceruri şi de pe pământ”.

(605.7) 53:5.3 De la izbucnirea rebeliunii până în ziua urcării sale pe tron, ca cârmuitor suveran al Nebadonului, Mihail nu a intervenit niciodată contra forţelor rebele ale lui Lucifer. El le-a lăsat să se desfăşoare liber timp de aproape două sute de mii de ani ai timpului Urantiei. Cristos Mihail posedă acum ample puteri, precum şi autoritatea de a regla rapid, şi chiar sumar, astfel de izbucniri de neloialitate, însă noi ne îndoim că această autoritate supremă îl va incita să acţioneze diferit dacă s-ar mai produce o altă rebeliune asemănătoare.

(605.8) 53:5.4 Cum Mihail a ales să rămână la adăpost de războiul actual în rebeliunea lui Lucifer, Gabriel şi-a reunit statul său major personal pe Edentia. Apoi, în consiliu cu cei Preaînalţi, el a decis să preia comanda oştirilor loiale ale Sataniei. Când Mihail a rămas pe Salvington în timp ce Gabriel a plecat pe Jerusem şi s-a instalat pe sfera dedicată Tatălui - acelaşi Tată Universal căruia Lucifer şi Satan i-au pus la îndoială personalitatea - în prezenţa mulţimilor loiale reunite el a desfăşurat stindardul lui Mihail, emblema materială a guvernului Trinitar al întregii creaţii, cele trei cercuri concentrice albastre pe fond alb.

(606.1) 53:5.5 Emblema lui Lucifer era un stindard alb cu un cerc roşu în centrul căruia se găsea un disc negru.

(606.2) 53:5.6 ”Şi a fost război în cer; locotenenţii lui Mihail şi îngerii săi au luptat împotriva dragonului (Lucifer, Satan şi prinţii apostaţi); iar dragonul şi îngerii lui rebeli au luptat însă nu au câştigat”. Acest „război în cer” nu a fost o bătălie fizică, un conflict aşa cum se concepe pe Urantia. În primele timpuri ale luptei, Lucifer a ţinut în permanenţă discursuri în amfiteatrul planetar. Gabriel îşi stabilise cartierul său general în apropiere, şi de acolo a combătut fără încetare sofismele rebelilor. Diversele personalităţi prezente pe sferă şi care ezitau în luarea unei atitudini, oscilau înainte şi înapoi între aceste discuţii, până când au ajuns la o decizie definitivă.

(606.3) 53:5.7 Însă acest război în cer era teribil şi foarte real. El nu oferea vederii nici una dintre acţiunile barbare atât de caracteristice războiului fizic pe lumile fără maturitate, însă conflictul era mult mai implacabil; viaţa materială este cea care este ameninţată în conflictele materiale, însă războiul din ceruri avea legătură cu viaţa veşnică.

(606.4) 53:6.1 Numeroase personalităţi au realizat multe acţiuni nobile şi inspiratoare de devotament şi de loialitate pe parcursul intervalului dintre declanşarea ostilităţilor şi sosirea noului cârmuitor sistemic cu statul său major, însă cea mai îndrăzneaţă dintre aceste isprăvi de devotament a fost purtarea plină de curaj a lui Manotia, comandantul secund al serafimilor din cartierul general al Sataniei.

(606.5) 53:6.2 Când rebeliunea a izbucnit pe Jerusem, şeful oştirilor serafice a îmbrăţişat cauza lui Lucifer. Aceasta explică indubitabil de ce s-au rătăcit un număr atât de mare de serafimi de ordinul al patrulea, administratorii sistemici. Şeful serafic a fost orbit din punct de vedere spiritual de strălucitoarea personalitate a lui Lucifer, ale cărui maniere încântătoare au fascinat creaturile celeste de ordine inferioare. Ele nu puteau pur şi simplu să înţeleagă că era posibil ca o personalitate atât de strălucitoare să apuce pe o cale strâmbă.

(606.6) 53:6.3 Nu demult, descriind experienţele asociate atacului rebeliunii lui Lucifer, Manotia spunea: „Clipele mele cele mai însufleţitoare au fost acelea ale emoţionantei aventuri legate de rebeliunea lui Lucifer când, în calitate de comandant secund al serafimilor, am refuzat să particip la proiectata insultare a lui Mihail. Puternicii rebeli încercau să mă distrugă prin intermediul forţelor de legătură pe care le realizaseră. Au existat răscoale formidabile pe Jerusem, însă nici un serafim loial nu a suferit.”

(606.7) 53:6.4 ”Superiorul meu imediat a căzut în greşeală, mi-a revenit mie sarcina de a prelua comanda legiunilor de îngeri ale Jerusemului ca director titular al problemelor serafice confuze ale sistemului. Am fost susţinut moral de Melchizedeki, ajutat cu pricepere de o majoritate de Fii Materiali, abandonat de un imens grup din propriul meu ordin, însă încurajat magnific de muritorii ascendenţi ai Jerusemului.”

(606.8) 53:6.5 ”Fiind automat întrerupţi de circuitele constelaţiei, prin secesiunea lui Lucifer, noi am depins de loialitatea corpului nostru de învăţături care lansau chemări de ajutor pe Edentia, din sistemul vecin, Rantulia. Noi am constatat că regatul ordinii, al loialităţii intelectuale şi al spiritului adevărului au triumfat, în mod inerent, rebeliunii, afirmării de sine şi pretinsei libertăţi personale. Noi am fost capabili să rezistăm până la sosirea noului Suveran Sistemic, valorosul succesor al lui Lucifer. Imediat după aceea, am fost ataşat corpului de administrare provizorie al Melchizedekilor de pe Urantia şi am preluat jurisdicţia asupra ordinelor serafice loiale ale planetei trădătorului Caligastia. Acesta îşi numise sfera ca membră a sistemului nou proiectat de lumi eliberate şi de personalităţi emancipate propus în infama Declaraţie a Libertăţii emisă de Lucifer în apelul său la „inteligenţele care iubesc libertatea, care gândesc liber şi sunt orientate către viitor în lumile greşit conduse şi rău administrate ale Sataniei”.

(607.1) 53:6.6 Acest înger este încă în serviciu pe Urantia, unde funcţionează ca şef adjunct al serafimilor.

(607.2) 53:7.1 Rebeliunea lui Lucifer a avut loc la scară sistemică. Treizeci şi şapte de prinţi Planetari separatişti au făcut să treacă, într-o mare măsură, administrările lumilor lor de partea rebelilor. Doar pe Panoptia, Prinţul Planetar nu a reuşit să antreneze popoarele sale cu el. Pe această lume, şi sub direcţia Melchizedekilor, populaţia s-a aliat susţinerii lui Mihail. Elanora, o tânără femeie al acestui tărâm al muritorilor, a preluat conducerea raselor umane, şi nici un singur suflet al acestei lumi sfâşiate de conflict nu s-a înrolat sub stindardul lui Lucifer. Şi de atunci, aceşti panoptieni loiali au servit mereu pe a şaptea lume de tranziţie a Jerusemului în calitate de păzitori şi de constructori pe sfera Tatălui şi pe cele şapte lumi de detenţie care o înconjoară. Panoptienii nu acţionează doar ca veritabili păzitori ai acestor lumi ce execută, de asemenea, ordinele personale ale lui Mihail pentru înfrumuseţarea acestor sfere în vederea vreunei viitoare folosinţe necunoscute. Ei efectuează această muncă zăbovind pe drumul Edentiei.

(607.3) 53:7.2 Pe tot parcursul acestei perioade, Caligastia pleda cauza lui Lucifer pe Urantia. Melchizedekii s-au opus cu abilitate Prinţului Planetar apostat, însă sofismele unei libertăţi lipsite de orice limită şi iluziile afirmării de sine aveau toate şansele să înşele toate popoarele primitive ale unei lumi tinere şi puţin dezvoltate.

(607.4) 53:7.3 Rebelii nu puteau să-şi facă propaganda lor de secesiune decât prin eforturi personale, deoarece serviciul teledifuziunilor şi toate celelalte mijloace de comunicare interplanetare fuseseră întrerupte prin acţiunea supraveghetorilor sistemici ai circuitelor. Imediat ce insurecţia a izbucnit efectiv, întregul sistem al Sataniei a fost izolat atât de circuitele constelaţiei, cât şi de cele ale universului. În acest timp, agenţi serafici şi Mesageri Solitari au transmis toate mesajele primite sau expediate. Circuitele care ajungeau la lumile decăzute au fost, de asemenea, întrerupte, astfel încât Lucifer să nu le poată folosi pentru a propaga planul său nefast. Şi aceste circuite nu vor fi restabilite câtă vreme arhirebelul în Satania.

(607.5) 53:7.4 Aceasta a fost o rebeliune Lanonandek. Ordinele superioare de filiaţie ale universului local nu s-au raliat secesiunii lui Lucifer, un mic număr de Purtători ai Vieţii staţionaţi pe planetele rebele a fost însă influenţat de rebeliunea prinţilor neloiali. Nici unul dintre Fiii Trinitizaţi nu s-a abătut de la calea dreaptă; Melchizedekii, arhanghelii şi Strălucitoare Stele de Seară au rămas toţi loiali lui Mihail şi, cu ajutorul lui Gabriel, s-au luptat cu vitejie pentru voia Tatălui şi pentru domnia Fiului.

(608.1) 53:7.5 Nici una dintre fiinţele originare ale Paradisului nu a fost implicată în ceva neloial. Împreună cu Mesagerii Solitari, ele şi-au stabilit cartierul general pe lumea Spiritului şi au rămas sub comanda Fidelilor de Zile de pe Edentia. Nici unul dintre consiliatori nu a apostat, şi nici măcar un singur Arhivar Celest nu s-a rătăcit, însă un puternic contingent de rebeli a fost detaşat dintre Însoţitorii Morontiei şi Învăţătorii Lumilor Palat.

(608.2) 53:7.6 Din ordinul suprem de serafimi, nici un înger nu a fost pierdut, însă din următorul, ordinul superior, un grup mare a fost înşelat şi prins în cursă. Câţiva membrii din ordinul al treilea, acela al îngerilor supraveghetori s-au abătut şi ei de la drumul drept. Tocmai în al patrulea grup, acela al îngerilor administratori, serafimii însărcinaţi în mod normal cu îndatoririle capitalelor sistemice, s-a produs cea mai teribilă ruptură. Manotia a salvat aproape două treimi din ei, însă ceva mai mult de o treime şi-a urmat şeful în rândul rebelilor. O treime din toţi heruvimii Jerusemului ataşaţi îngerilor administratori a fost pierdută împreună cu serafimii neloiali.

(608.3) 53:7.7 Dintre ajutoarele îngereşti planetare, cele care sunt afectate Fiilor Materiali, aproximativ o treime a fost amăgită, şi aproape zece la sută din slujitorii de tranziţie au fost prinşi în cursă. Ioan a avut o viziune simbolică a acestei scene atunci când a scris despre marele dragon roşu: „Şi coada sa va atrage un sfert din stelele cerului şi le va arunca în întuneric”.

(608.4) 53:7.8 Pierderile cele mai mari au avut loc în rândurile îngerilor, însă cea mai mare parte a ordinelor inferioare de inteligenţe au fost implicate în lisa de loialitate. Dintre 681.217 de Fii Materiali pierduţi în Satania, optzeci şi cinci la sută au fost victime ale rebeliunii lui Lucifer. Pe planetele individuale ale căror Prinţi Planetari au fost aliaţi cauzei lui Lucifer, au fost pierdute un mare număr de creaturi mediene.

(608.5) 53:7.9 În multe privinţe, această răscoală a fost cea mai întinsă şi cea mai dezastruoasă dintre episoadele asemănătoare din Nebadon. În această insurecţie au fost implicate mai multe personalităţi decât în celelalte două luate la un loc. Şi va rămâne veşnic în dezonoarea emisarilor lui Lucifer şi ai lui Satan faptul de a nu fi cruţat şcolile de instruire ale copiiilor de pe planeta culturală a finalitarilor, ci de a fi căutat, mai degrabă, să corupă mintea în dezvoltare a micuţelor suflete salvate din lumile evolutive prin milostenie.

(608.6) 53:7.10 Ascenderii muritori erau vulnerabili, însă au rezistat mai bine decât spiritele inferioare la sofismele rebeliunii. Numeroase personalităţi ale primelor lumi palat, printre cele care nu au atins fuziunea definitivă cu Ajustorul lor, au decăzut. Însă nici un cetăţean ascendent al Sataniei, aflat cu statut permanent pe Jerusem, nu a participat la rebeliune, şi această absenţă se înscrie în gloria înţelepciunii planului de ascensiune.

(608.7) 53:7.11 Oră de oră şi zi de zi, staţiile de teledifuziune ale întregului Nebadon au fost invadate de observatori îngrijoraţi din toate clasele imaginabile de inteligenţe celeste, care citeau cu nesaţ buletinele rebeliunii Sataniei. Ei se bucurau pe măsură ce rapoartele se succedau pentru a descrie loialitatea de neînfrânt a ascendenţilor muritori care, sub direcţia Melchizedekilor lor, rezistau victorios la eforturile conjugate şi prelungite ale tuturor forţelor subtile rele care se reuneau atât de rapid sub stindardul secesiunii şi al păcatului.

(608.8) 53:7.12 S-au scurs mai mult de doi ani ai timpului sistemic între începutul „războiului în ceruri” şi instalarea succesorului lui Lucifer. Noul suveran a ajuns, în sfârşit, aterizând pe marea de sticlă cu statul său major. Făceam parte din rezervele mobilizate de Gabriel pe Edentia şi îmi amintesc bine primul mesaj a lui Lanaforge către Tatăl Constelaţiei Norlatiadekului. El spunea: „Nici un cetăţean al Jerusemului nu a fost pierdut. Toţi muritorii ascendenţi au supravieţuit ardentelor tribulaţii şi au ieşit triumfători şi, în întregime victorioşi din proba decisivă”. Acest mesaj a fost trimis pe Salvington, pe Uversa şi în Paradis pentru a asigura că experienţa de supravieţuire a ascensiunii muritorilor constituia cea mai mare siguranţă împotriva rebeliunii şi cea mai bună protecţie contra păcatului. Nobila trupă a Jerusemului număra exact 187.432.811 muritori fideli.

(609.1) 53:7.13 Odată cu sosirea lui Lanaforge, arhirebelii au fost detronaţi şi văduviţi de orice putere de guvernare. Li s-a permis, cu toate acestea, să circule liber în Jerusem, pe sferele morontiale şi chiar pe planetele locuite individuale. Ei şi-au urmat eforturile înşelătoare şi seducătoare de a corupe şi rătăci mintea oamenilor şi a îngerilor, însă în ceea ce priveşte munca lor pe muntele administrativ al Jerusemului „locul lor nu a mai fost găsit”.

(609.2) 53:7.14 Lucifer era privat de orice autoritate administrativă în Satania, însă nu exista atunci în universul local nici putere pentru a întemniţa acest viclean rebel, nici tribunal pentru a-l anihila. În acea epocă, Mihail nu era încă un domnitor suveran. Cei Îmbătrâniţi de Zile i-au susţinut Părinţii Constelaţiilor, care au preluat comanda guvernului sistemic, însă nu au comunicat nici o decizie ulterioară în numeroasele apeluri încă în curs, în ceea ce priveşte statutul prezent şi soarta viitoare a lui Lucifer, a lui Satan şi a asociaţilor lor.

(609.3) 53:7.15 În felul acesta au putut aceşti arhirebeli să cutreiere prin tot sistemul pentru a căuta să facă să pătrundă şi mai mult doctrinele lor de nemulţumire şi de afirmare de sine. Însă, vreme de peste două sute de mii de ani ai Urantiei, ei au fost incapabili să mai înşele vreo o altă lume. Nici o lume a Sataniei nu a fost pierdută de la căderea celor treizeci şi şapte, nici măcar printre lumile celor mai tinere popoare de după rebeliune.

(609.4) 53:8.1 Lucifer şi Satan au cutreierat liber în sistemul Sataniei până la împlinirea misiunii de efuziune a lui Mihail pe Urantia. Ultima dată când s-au găsit împreună pe lumea voastră a fost în momentul asaltului lor conjugat împotriva Fiului Omului.

(609.5) 53:8.2 Înainte, atunci când Prinţii Planetari, „Fiii lui Dumnezeu”, se reuneau periodic, „Satan venea şi el”, pretinzând că el reprezintă toate lumile izolate ale Prinţilor Planetari decăzuţi. Însă această liberate pe Jerusem i-a fost refuzată de la manifestarea terminală a lui Mihail. Ca urmare a eforturilor lui Lucifer şi ale lui Satan de a-l corupe pe Mihail în timpul încarnării sale de consacrare, orice urmă de simpatie pentru ei a pierit în toată Satania, adică în afara lumilor păcătoase izolate.

(609.6) 53:8.3 Manifestarea lui Mihail a pus capăt rebeliunii lui Lucifer în întreaga Satanie, mai puţin pe planetele Prinţilor Planetari apostaţi. Aceasta a fost semnificaţia experienţei personale a lui Isus, chiar înainte de moartea sa trupească, atunci când a strigat, în prezenţa discipolilor săi: „Şi l-am văzut pe Satan căzând din cer ca un fulger”. Satan venise cu Lucifer pe Urantia pentru ultima bătălie decisivă.

(609.7) 53:8.4 Fiul Omului avea încredere în reuşita sa şi ştia că triumful său pe lumea voastră va stabili pentru totdeauna statutul inamicilor săi seculari, nu numai în Satania, ci şi în celelalte două sisteme în intrase păcatul. Supravieţuirea muritorilor şi siguranţa îngerilor au fost restabilite atunci când Maestrul vostru, răspunzând propunerilor luciferiene, a replicat calm şi cu o siguranţă divină: „În urma mea, Satan”. Acesta a fost, în principiu, adevăratul sfârşit al rebeliunii lui Lucifer. Este adevărat că tribunalele Uversei nu au luat încă o decizie executivă în ceea ce priveşte apelul lui Gabriel care solicita distrugerea rebelilor, însă nu există nici o îndoială că vor lua o hotărâre la timpul cuvenit, deoarece primele măsuri pentru audierea cazului au fost deja luate.

(610.1) 53:8.5 Câtva timp înainte de moartea sa, Fiul Omului îl recunoştea încă pe Caligastia ca fiind, tehnic, Prinţul Planetar al Urantiei. Isus a spus: „Acum are loc judecata acestei lumi, acum va fi dat jos prinţul acestei lumi”. Mai târziu încă, înainte de a împlini opera vieţii sale, el a declarat: „Prinţul acestei lumi este judecat”. Şi este acelaşi prinţ detronat şi discreditat care a fost cândva numit „Dumnezeul Urantiei”.

(610.2) 53:8.6 Ultimul act a lui Mihail înainte de a părăsi Urantia a fost de a acorda iertarea sa lui Caligastia şi lui Daligastia, însă ei au refuzat această propunere delicată. Caligastia, Prinţul vostru Planetar apostat, este încă liber să îşi urmeze proiectele sale nefaste pe Urantia, însă nu are absolut deloc puterea de a pătrunde în mintea oamenilor, nici de a se apropia de sufletul lor pentru a-i ispiti şi corupe, dacă oamenii nu doresc cu adevărat să fie blestemaţi de reaua sa prezenţă.

(610.3) 53:8.7 Înainte de efuziunea lui Mihail, aceşti domnitori ai întunericului căutau să îşi păstreze autoritatea pe Urantia şi rezistau personalităţilor celeste minore şi subordonate, însă din ziua Învierii trădătorul Caligastia şi asociatul său la fel de demn de dispreţ, Daligastia, sunt servili în faţa maiestăţii divine a Ajustorilor Gândirii ai Paradisului şi ai Spiritului Adevărului protector, spiritul lui Mihail care a fost răspândit peste tot ceea ce este întrupat.

(610.4) 53:8.8 Chiar şi aşa, nici un spirit decăzut nu a avut niciodată puterea de a invada mintea şi de a nelinişti sufletul copiilor lui Dumnezeu; nici Satan, nici Caligastia nu au putut niciodată să se atingă sau să se apropie de Fiii lui Dumnezeu prin credinţă. Credinţa este o armură eficientă contra păcatului şi nedreptăţii. Este adevărat că „oricine este născut din Dumnezeu este propriul său păzitor şi cel rău nu îl atinge”.

(610.5) 53:8.9 În general, atunci când muritori slabi şi desfrânaţi sunt presupuşi a fi sub influenţa diavolului şi a demonilor, ei sunt pur şi simplu dominaţi de propriile lor tendinţe mărunte şi sunt mânaţi de propriile lor proprietăţi naturale. I se atribuie diavolului numeroase rele care nu îi sunt imputabile lui. Caligastia a rămas relativ neputincios de la trecerea lui Christos.

(610.6) 53:9.1 La începuturile rebeliunii lui Lucifer, salvarea a fost oferită de Mihail tuturor rebelilor. Tuturor celor care dovedeau o căinţă sinceră, în momentul dobândirii de către el a unei suveranităţi depline asupra universului său, le-a oferit iertarea şi reintegrarea într-un post oarecare de serviciu universal, suveranitatea completă asupra universului său. Nici unul dintre conducători nu a acceptat această ofertă milostivă, însă mii de îngeri şi de fiinţe celeste ale ordinelor inferioare, inclusiv sute de Fii şi Fiice Materiali, au acceptat milostenia proclamată de panoptieni şi au fost reabilitaţi în momentul reînvierii lui Isus acum o mie nouă sute de ani. De atunci, aceste fiinţe au fost transferate pe lumile jerusemice ale Tatălui unde este tehnic necesar ca ele să fie reţinute până când tribunalele Uversei iau decizia asupra problemei lui Gabriel contra lui Lucifer. Însă nimeni nu se îndoieşte că aceste personalităţi, care se căiesc şi au fost salvate, vor fi excluse de la decretul de anihilare atunci când se va pronunţa verdictul. Aceste suflete în probaţie lucrează acum cu panoptienii pentru a avea grijă de lumea Tatălui.

(611.1) 53:9.2 Marele înşelător nu s-a mai întors niciodată pe Urantia din vremea în care a încercat să îl abată pe Mihail de la ţelul desăvârşirii manifestării care trebuia să îl stabilească în mod sigur şi definitiv ca stăpân absolut al Nebadonului. Când Mihail a devenit şeful confirmat al Nebadonului, Lucifer a fost dat în paza agenţilor Celor Îmbătrâniţi de Zile de pe Uversa şi de atunci a rămas prizonier pe satelitul numărul unu al grupului de sfere tranziţionale al Tatălui, care înconjoară Jerusemul. Şi acolo este locul în care şefii altor lumi şi sisteme pot să contemple sfârşitul suveranului lipsit de loialitate al Sataniei. Pavel cunoştea statutul de după contopirea lui Mihail al liderilor rebeli, deoarece el i-a descris pe şefii lui Caligastia ca „o oştire spirituală de răutate în locurile celeste”.

(611.2) 53:9.3 Atunci când Mihail a preluat suveranitatea supremă a Nebadonului, el a cerut Celor Îmbătrâniţi de Zile dreptul de a interna toate personalităţile care au luat parte la rebeliunea lui Lucifer, aceasta aşteptând ordonanţele tribunalelor suprauniversale în cazul lui Gabriel contra lui Lucifer, care fusese înaintat curţii supreme a Uversei de aproape două sute de mii de ani, după cum măsuraţi voi timpul. În ceea ce priveşte grupul rebelilor capitalei sistemului, Cei Îmbătrâniţi de Zile au dat curs cererii lui Mihail, însă cu o singură excepţie: Satan avea permisiunea de a face vizite periodice prinţilor apostaţi ai lumilor decăzute, până când un alt Fiu al lui Dumnezeu a fost acceptat de aceste lumi apostate sau până când tribunalele Uversei vor începe să judece cazul lui Gabriel contra lui Lucifer.

(611.3) 53:9.4 Satan putea să vină pe Urantia, deoarece voi nu aveaţi nici un Fiu rezident având rangul necesar pentru a fi în frunte - nici Prinţ Planetar, nici Fiu Material. De atunci, Machiventa Melchizedek a fost proclamat Prinţ Planetar locţiitor al Urantiei, şi deschiderea procesului lui Gabriel contra lui Lucifer a dat semnalul pentru inaugurarea sistemelor planetare temporare pe toate lumile izolate. Este adevărat că Satan l-a vizitat periodic pe Caligastia şi alţi prinţi decăzuţi până în momentul prezentelor revelaţii, care coincide cu prima audienţă a procesului lui Gabriel pentru anihilarea arhirebelilor. Satan este acum deţinut necondiţionat pe lumile-închisori ale Jerusemului.

(611.4) 53:9.5 De la manifestarea finală a lui Mihail, nimeni în întreaga Satanie nu a dorit să meargă pe lumile-închisori pentru a-i ajuta rebelii internaţi. Şi nici o fiinţă n-a mai fost câştigată de partea cauzei înşelătorului. Timp de nouăsprezece secole, statutul acestor rebeli nu s-a schimbat.

(611.5) 53:9.6 Noi nu ne aşteptăm ca prezentele restricţii ale Sataniei să fie ridicate înainte ca Cei Îmbătrâniţi de Zile să fi dispus definitiv în privinţa arhirebelilor. Circuitele sistemice nu vor fi stabilite atâta timp cât Lucifer va rămâne în viaţă. Stând în aşteptare, acesta din urmă, este complet inactiv.

(611.6) 53:9.7 Pe Jerusem rebeliunea a luat sfârşit. Ea se sfârşeşte pe lumile decăzute de îndată ce sosesc Fiii divini. Noi credem că toţi rebelii care vor fi fost în stare să accepte îndurarea, au făcut-o deja. Noi aşteptăm mesajul fulgerător teledifuzat, care îi va priva pe aceşti trădători ai existenţei de personalitate. Noi prevedem că verdictul Uversei se va anunţa prin ordinul de execuţie teledifuzat care îi va anihila aceşti rebeli internaţi. Atunci veţi căuta locul lor, însă nu îi veţi găsi. „Şi cei care te-au cunoscut printre lumi vor fi uimiţi de tine; ai fost o teroare, însă tu nu vei mai exista.” Acesta este modul în care toţi aceşti trădători nedemni „vor deveni ca şi cum nu ar fi fost niciodată”. Toată lumea aşteaptă decretul Uversei.

(611.7) 53:9.8 Însă vreme de epoci, cele şapte lumi-închisori de întuneric spiritual din Satania au constituit un avertisment solemn pentru tot Nebadonul. Acest avertisment proclamă elocvent şi efectiv marele adevăr „că drumul celui care încalcă legea este greu”; „că în fiecare păcat se ascunde sămânţa propriei lui distrugeri”; că „răsplata păcatului este moartea”.

(612.1) 53:9.9 [Prezentat de Manovandet Melchizedek, ataşat odinioară administraţiei provizorii a Urantiei.]

Foundation Info

Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire

Urantia Foundation, 533 W. Diversey Parkway, Chicago, IL 60614, USA
Tel: +1-773-525-3319; Fax: +1-773-525-7739
© Urantia Foundation. All rights reserved