Introducere

   
   Red Jesus Text: On | Off    Paragraph Numbers: On | Off
Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire Send by emailSend by email

Cartea Urantia

Introducere

(1.1) 0:0.1 ÎN MINŢILE muritorilor de pe Urantia - acesta fiind numele lumii voastre - există o mare confuzie în ceea ce priveşte semnificaţia unor termeni cum ar fi Dumnezeu, divinitate, şi deitate. Fiinţele umane sunt şi mai confuze în ceea ce priveşte relaţiile personalităţilor divine desemnate de aceste numeroase nume. Datorită acestei sărăcii conceptuale însoţite de o atât de mare confuzie ideatică, am fost însărcinat să formulez această expunere introductivă pentru a explica semnificaţiile care ar trebui să fie ataşate anumitor simboluri verbale, aşa cum ar putea fi ele folosite de acum înainte în capitolele pe care corpul revelatorilor adevărului din Orvonton a fost autorizat să le traducă în limba engleză de pe Urantia.

(1.2) 0:0.2 În efortul nostru de a extinde conştiinţa cosmică şi de a intensifica percepţia spirituală, este extrem de dificil să prezentăm nişte concepte lărgite şi un adevăr înaintat atunci când suntem limitaţi de folosirea unui limbaj restrâns al tărâmului. Cu toate acestea, mandatul nostru ne impune să facem toate eforturile necesare pentru a transmite semnificaţiile noastre folosind simbolurile verbale ale limbii engleze. Ni s-a recomandat să nu introducem termeni noi decât dacă nu se putea găsi în terminologia limbii engleze nici o expresie potrivită pentru ilustrarea acestor concepte noi, fie aceasta parţial sau chiar şi deformându-i mai mult sau mai puţin înţelesul.

(1.3) 0:0.3 În speranţa de a-i înlesni înţelegerea fiecărui muritor care ar putea citi cu atenţie aceste capitole şi de a evita confuzia de partea lui, socotim ca fiind înţelept să prezentăm, în acest preambul, o trecere în revistă a sensurilor care trebuie să fie ataşate numeroaselor cuvinte englezeşti ce vor fi folosite pentru a desemna Deitatea precum şi anumite concepte asociate referitoare la lucrurile, la semnificaţiile şi la valorile realităţii universale.

(1.4) 0:0.4 Însă pentru a formula această Introducere de definiţii şi de limitări de terminologie este necesar să anticipăm întrebuinţarea acestor termeni în prezentările ulterioare. Prin urmare, această Introducere nu este o expunere completă în sine: este doar un îndrumar de definiţii, destinate să îi ajute pe cei care vor citi capitolele următoare referitoare la Deitate şi la universul universurilor. Aceste capitole au fost formulate de o comisie de pe Orvonton trimisă pe Urantia în acest scop.

(1.5) 0:0.5 Lumea voastră, Urantia, este una din numeroasele planete locuite similare, care formează universul local al Nebadonului. Acest univers, împreună cu alte creaţii similare, formează suprauniversul Orvontonului, a cărui capitală este Uversa, locul de unde vine comisia noastră. Orvontonul este unul din cele şapte suprauniversuri evolutive ale timpului şi spaţiului care învăluie universul central al Havonei, creaţia fără început şi fără de sfârşit a perfecţiunii divine. În inima acestui univers etern şi central se găseşte neclintita Insulă a Paradisului, centrul geografic al infinitului şi lăcaşul Dumnezeului etern.

(1.6) 0:0.6 Cele şapte universuri în evoluţie, împreună cu universul central şi divin, sunt numite de noi, în general, marele univers; acestea sunt creaţiile organizate şi locuite în prezent. Ele sunt toate o parte a maestrului univers, care îmbrăţişează de asemenea universurile spaţiului exterior, nelocuite, dar aflate în curs de mobilizare.

(2.1) 0:1.1 Universul universurilor prezintă fenomene ale activităţii deităţii la diverse nivele de realităţi cosmice, de semnificaţii mentale şi de valori spirituale, însă toate aceste ministere - personale sau de un alt fel - sunt coordonate prin putere divină.

(2.2) 0:1.2 DEITATEA poate fi personalizată ca Dumnezeu, fiind personală şi supra-personală în moduri care nu-i sunt pe deplin inteligibile fiinţei umane. Deitatea este caracterizată de calitatea unităţii - actuală sau potenţială - pe toate nivelele supra-materiale ale realităţii. Această calitate unificatoare creaturile o înţeleg cel mai bine ca divinitate.

(2.3) 0:1.3 Deitatea funcţionează pe nivelele personal, pre-personal şi supra-personal. Deitatea totală este funcţională pe următoarele şapte nivele:

(2.4) 0:1.4 1. Static- Deitate conţinută în sine şi existând în sine.

(2.5) 0:1.5 2. Potenţial- Deitate voindu-se pe sine şi avându-şi scopul în sine.

(2.6) 0:1.6 3. Asociativ- Deitate personalizată în sine şi dumnezeieşte fraternă.

(2.7) 0:1.7 4. Creativ- Deitate care se distribuie pe sine şi se revelează în mod divin.

(2.8) 0:1.8 5. Evolutiv- Deitate expansivă prin sine şi identificată cu creatura.

(2.9) 0:1.9 6. Suprem- Deitate care face experienţa de sine şi unifică creatura cu Creatorul. Deitate ce funcţionează pe primul nivel de identificare cu creatura în calitate de supra-controlor al spaţio-timpului marelui univers şi numită uneori supremaţia Deităţii.

(2.10) 0:1.10 7. Ultim- Deitate proiectându-se pe sine şi transcendând spaţio-timpul. Deitate omnipotentă, omniscientă, şi omniprezentă. Deitate funcţionând la al doilea nivel de expresie al divinităţii unificate, ca supra-controlor eficient şi ca sprijin absonit al maestrului univers. În comparaţie cu serviciul Deităţilor pe lângă marele univers, această funcţiune absonită în maestrul univers echivalează cu supra-controlul şi cu supra-susţinerea universale, numită uneori Ultimitatea Deităţii.

(2.11) 0:1.11 Nivelul finit al realităţii este caracterizat de viaţa creaturii şi de limitările temporal-spaţiale. Realităţile finite pot să nu aibă sfârşit, însă ele au întotdeauna un început - ele sunt create. Nivelul de Deitate a Supremaţiei poate fi conceput ca o funcţiune în relaţie cu existenţele finite.

(2.12) 0:1.12 Nivelul absonit al realităţii este caracterizat de lucruri şi de fiinţe lipsite de început şi de sfârşit şi prin transcenderea timpului şi a spaţiului. Absonitarii nu sunt creaţi; ei sunt exteriorizaţi - ei sunt, pur şi simplu. Nivelul de Deitate a Ultimităţii implică o funcţiune relativă realităţilor absonite. Pe orişice parte a maestrului univers, ori de câte ori timpul şi spaţiul sunt transcense, un astfel de fenomen absonit este un act al Ultimităţii Deităţii.

(2.13) 0:1.13 Nivelul absolut este lipsit de început, fără sfârşit, lipsit de timp şi de spaţiu. De exemplu: în Paradis timpul şi spaţiul nu există; statutul temporal-spaţial al Paradisului este absolut. Acest nivel este acela al Trinităţii, atins în mod existenţial de Deităţile Paradisului, însă acest al treilea nivel de expresie a Deităţii unificate nu este pe deplin unificat în modul experienţial. Oricare ar fi momentul, locul şi maniera în care funcţionează nivelul absolut al Deităţii, valorile şi semnificaţiile absolute ale Paradisului sunt manifeste.

(3.1) 0:1.14 Deitatea poate fi existenţială ca în Fiul Etern, experienţială ca în Fiinţa Supremă, asociativă ca în Dumnezeul Septuplu, neîmpărţită ca în Trinitatea Paradisului.

(3.2) 0:1.15 Deitatea este sursa a tot ceea ce este divin. Deitatea este divină în mod caracteristic şi invariabil, însă nu tot ceea ce este divin este neapărat Deitate, cu toate că va fi coordonat cu Deitatea şi va tinde către o anumită fază a unităţii cu Deitatea - Spirituală, mentală sau personală.

(3.3) 0:1.16 DIVINITATEA este calitatea caracteristică, unificatoare şi coordonatoare a Deităţii.

(3.4) 0:1.17 Divinitatea este inteligibilă creaturilor ca adevăr, ca frumuseţe şi ca bunătate. Ea îşi găseşte corespondent în personalitate ca iubire, ca compasiune şi slujire. Ea este revelată pe nivelele impersonale ca dreptate, ca putere şi ca suveranitate.

(3.5) 0:1.18 Divinitatea poate fi perfectă - completă - ca pe nivelele existenţiale şi ale creatorilor, nivele ale perfecţiunii paradisiace; sau poate fi relativă - nici perfectă, nici imperfectă - ca pe anumite nivele de relaţii existenţial-experienţiale ale Havonei.

(3.6) 0:1.19 Atunci când încercăm să concepem perfecţiunea în toate fazele şi formele relativităţii, noi întâlnim şapte tipuri posibile:

(3.7) 0:1.20 1. Perfecţiunea absolută sub toate aspectele.

(3.8) 0:1.21 2. Perfecţiune absolută în anumite faze şi perfecţiune relativă în toate celelalte aspecte.

(3.9) 0:1.22 3. Aspecte absolute, relative şi imperfecte în diverse asociaţii.

(3.10) 0:1.23 4. Perfecţiune absolută sub anumite aspecte, imperfecţiune sub toate celelalte.

(3.11) 0:1.24 5. Perfecţiune absolută în nici o direcţie, perfecţiune relativă în toate manifestările.

(3.12) 0:1.25 6. Perfecţiune absolută în nici o fază, perfecţiune relativă în unele, imperfectă în celelalte.

(3.13) 0:1.26 7. Perfecţiune absolută în nici un atribut, imperfecţiune în toate.

(3.14) 0:2.1 Creaturile muritoare evoluânde încearcă o nevoie irezistibilă de a simboliza conceptele lor finite despre Dumnezeu. Conştiinţa datoriei morale a omului şi idealismul său spiritual reprezintă un nivel de valori - o realitate experienţială - care este dificil de simbolizat.

(3.15) 0:2.2 Conştiinţa cosmică implică recunoaşterea unei Cauze Prime, singura şi unica realitate fără cauză. Dumnezeu, Tatăl Universal, funcţionează pe trei nivele de personalitate a Deităţii, nivele de valoare sub-infinită şi de expresie relativă a divinităţii:

(3.16) 0:2.3 1. Pre-personal- ca în serviciul fragmentelor Tatălui, precum Ajustorii Gândirii.

(3.17) 0:2.4 2. Personal- ca în experienţa evolutivă a fiinţelor create şi procreate.

(3.18) 0:2.5 3. Supra-personal- ca în existenţa exteriorizată a anumitor fiinţe absonite şi asociate.

(3.19) 0:2.6 DUMNEZEU este un simbol verbal desemnând toate personalizările Deităţii. Termenul necesită o definire diferită pe fiecare nivel personal al funcţiunii Deităţii şi trebuie apoi re-definit în cadrul fiecăruia din aceste nivele, deoarece acest termen poate fi folosit pentru a desemna diversele personalizări coordonate şi subordonate ale Deităţii; de exemplu, Fii Creatori Paradisiaci - părinţii universurilor locale.

(4.1) 0:2.7 Cuvântul Dumnezeu, aşa cum îl folosim noi, poate fi înţeles:

(4.2) 0:2.8 Prin desemnare- ca Dumnezeu Tatăl.

(4.3) 0:2.9 Prin context- ca atunci când este folosit la discutarea unui nivel specific al deităţii sau al unei asocieri a deităţii. Când există îndoieli în ceea ce priveşte interpretarea exactă a cuvântului Dumnezeu, ar fi de dorit să se facă referire la persoana Tatălui Universal.

(4.4) 0:2.10 Termenul Dumnezeu denotă întotdeauna personalitatea. Cuvântul Deitate poate să se refere sau nu la personalităţi ale divinităţii.

(4.5) 0:2.11 În aceste capitole, cuvântul DUMNEZEU este folosit cu următoarele semnificaţii:

(4.6) 0:2.12 1. Dumnezeu Tatăl- Creator, Controlor şi Susţinător. Părintele Universal, Prima Persoană a Deităţii.

(4.7) 0:2.13 2. Dumnezeu Fiul- Creator Coordonat, Controlor al Spiritului şi Administrator Spiritual. Fiul Etern, a Doua Persoană a Deităţii.

(4.8) 0:2.14 3. Dumnezeu Spiritul- Actor Asociat, Integrator Universal, Dispensator al Minţii. Spiritul Infinit, a Treia Persoană a Deităţii.

(4.9) 0:2.15 4. Dumnezeu Supremul- Dumnezeul timpului şi spaţiului, în actualizare sau în evoluţie. Deitate personală realizând, în asociere, împlinirea experienţială temporal-spaţială a identităţii creatură-Creator. Fiinţa Supremă experimentează în mod personal experienţa împliniri unităţii Deităţii, ca Dumnezeu în evoluţie şi experienţial al creaturilor evolutive ale timpului şi spaţiului.

(4.10) 0:2.16 5. Dumnezeu Septuplul- Personalitate a Deităţii funcţionând efectiv oriunde în timp şi în spaţiu. Deităţile personale ale Paradisului şi asociaţii lor creatori, funcţionând înăuntrul frontierelor universului central şi dincolo de ele şi personalizând puterea în calitate de Fiinţă Supremă, pe primul nivel al creaturii la care se revelează, în timp şi în spaţiu, Deitatea unificatoare. Acest nivel, marele univers, este sfera în care personalităţile din Paradis coboară în spaţiu-timp, în asociere reciprocă cu creaturile evolutive care urcă în spaţio-timp.

(4.11) 0:2.17 6. Dumnezeu Ultimul- Dumnezeu în curs de exteriorizare din supra-timp şi din spaţiul transcens. Al doilea nivel experienţial la care se manifestă Deitatea unificatoare. Dumnezeu cel Ultim implică realizarea dobândită a sintezei valorilor supra-personale - absonite, a valorilor spaţio-timpului transcens şi a valorilor experienţiale care au fost exteriorizate; aceste valori fiind coordonate pe nivelele creative finale ale realităţii Deităţii.

(4.12) 0:2.18 7. Dumnezeu Absolutul- Dumnezeu care experimentează valori supra-personale transcense şi semnificaţii ale divinităţii transcense, acum existenţial ca Absolut al Deităţii. Aceasta este al treilea nivel de expansiune şi de expresie al Deităţii unificatoare. Pe acest nivel supercreativ, Deitatea experimentează epuizarea potenţialului personalizabil, întâlneşte plenitudinea divinităţii, şi suportă consumarea capacităţii de a se revela la nivele succesive şi progresive de personalizări diferite. Acum, Deitatea întâlneşte Absolutul fără de calităţi, se ciocneşte de el şi face experienţa identităţii cu el.

(4.13) 0:3.1 Realitatea infinită şi totală este existenţială în şapte faze şi sub aspectul a şapte Absoluturi coordonate:

(5.1) 0:3.2 1. Prima Sursă-Centru.

(5.2) 0:3.3 2. A Doua Sursă-Centru.

(5.3) 0:3.4 3. A Treia Sursă-Centru.

(5.4) 0:3.5 4. Insula Paradisului.

(5.5) 0:3.6 5. Absolutul Deităţii.

(5.6) 0:3.7 6. Absolutul Universal.

(5.7) 0:3.8 7. Absolutul lipsit de atribute.

(5.8) 0:3.9 Dumnezeu, în calitate de Primă Sursă-Centru, este primordial în relaţie cu realitatea totală - categoric. Prima Sursă-Centru este atât infinită, cât şi eternă şi nu este deci limitată sau condiţionată decât de voinţă.

(5.9) 0:3.10 Dumnezeu - Tatăl Universal - este personalitatea Primei Surse-Centru şi, ca atare, menţine relaţii personale de control infinit asupra tuturor surselor-centre coordonate şi subordonate. Un astfel de control este personal şi infinit în potenţial, chiar dacă s-ar putea să nu funcţioneze niciodată efectiv, datorită perfecţiunii funcţiunii acestor surse-centre şi a acestor personalităţi coordonate şi subordonate.

(5.10) 0:3.11 Prima Sursă-Centru este, prin urmare, primordială în toate domeniile: deificate sau nedeificate, personale sau impersonale, actuale sau potenţiale, finite sau infinite. Fiinţă sau lucru, relativitate sau finalitate, nimic de felul acestora nu există decât în relaţie directă sau indirectă cu întâietatea Primei Surse-Centru şi în dependenţă faţă de aceasta.

(5.11) 0:3.12 Prima Sursă- Centru se raportează la universul după cum urmează:

(5.12) 0:3.13 1. Forţele de gravitaţie ale universurilor materiale converg în centrul de gravitaţie al Paradisului de jos. Acesta este motivul pentru care poziţia geografică a persoanei sale este fixată veşnic în relaţie absolută cu centrul de energie-forţă al planului inferior sau material al Paradisului. Însă personalitatea absolută a Deităţii există pe planul superior sau spiritual al Paradisului.

(5.13) 0:3.14 2. Forţele mentale converg în Spiritul Infinit; mintea cosmică diferenţială şi divergentă converge în cei Şapte Spirite Maestru; mintea Supremului, înfăptuindu-se ca experienţă temporal-spaţială, converge în Majeston.

(5.14) 0:3.15 3. Forţele spiritului din univers converg în Fiul Etern.

(5.15) 0:3.16 4. Capacitatea nelimitată de acţiune a deităţii rezidă în Absolutul Deităţii.

(5.16) 0:3.17 5. Capacitatea nelimitată de reacţie a infinităţii există în Absolutul fără de atribute.

(5.17) 0:3.18 6. Cele două Absoluturi - cu Atribute şi fără de Atribute - sunt coordonate şi unificate în şi prin Absolutul Universal.

(5.18) 0:3.19 7. Personalitatea Potenţială a unei fiinţe morale evolutive sau a oricărei alte fiinţe morale este centrată în personalitatea Tatălui Universal.

(5.19) 0:3.20 REALITATEA, aşa cum este ea înţeleasă de fiinţele finite, este parţială, relativă, şi vagă. Maximul de realitate a Deităţii pe deplin inteligibilă creaturilor evolutive finite este conţinut în Fiinţa Supremă. Cu toate acestea, există realităţi antecedente şi eterne, realităţi suprafinite, care sunt ancestrale în comparaţie cu această Deitate Supremă a creaturilor evolutive ale spaţio-timpului. În încercarea de a descrie originea şi natura realităţii universale, suntem nevoiţi să folosim tehnica raţionamentului din spaţio-timp pentru a atinge nivelul minţii finite. De aceea trebuie să prezentăm multe dintre evenimentele simultane din eternitate ca pe nişte operaţiuni secvenţiale.

(6.1) 0:3.21 O creatură din spaţio-timp ar considera originea şi diferenţierea Realităţii astfel: eternul şi infinitul EU SUNT a dobândit eliberarea Deităţii din lanţurile infinităţii fără de atribute prin exerciţiul liberei voinţe inerente şi eterne, iar acest divorţ de infinitatea fără de atribute a produs prima tensiune a divinităţii absolute. Această tensiune diferenţială a infinităţii este rezolvată de Absolutul Universal, care acţionează pentru a unifica şi coordona infinitatea dinamică a Deităţii Totale şi infinitatea statică a Absolutului fără de Atribute.

(6.2) 0:3.22 În această operaţiune originară, EU SUNT-ul teoretic a ajuns la realizarea personalităţii devenind simultan Tatăl Etern al Fiului Originar şi Eterna Sursă a Insulei Paradisului. Coexistente cu diferenţierea Fiului de Tată şi în prezenţa Paradisului au apărut persoana Spiritului Infinit şi universul central al Havonei. Odată cu apariţia Deităţii personale coexistente - Fiul Etern şi Spiritul Infinit - Tatăl s-a eliberat, în calitate de personalitate, de difuziunea sa prin ansamblul potenţialului Deităţii Totale, ceea ce altfel ar fi fost inevitabil. De atunci înainte Tatăl împlineşte întregul potenţial al Deităţii numai în asocierea de Trinitate cu cei doi egali ai săi în Deitate. În acelaşi timp, Deitatea experienţială este actualizată tot mai mult pe nivelele divine ale Supremaţiei, ale Ultimităţii şi ale Absoluităţii.

(6.3) 0:3.23 Conceptul de EU SUNT este o concesie filozofică pe care o facem minţii finite a omului, legate de timp şi înlănţuită de spaţiu, imposibilităţii creaturii de a înţelege existenţele din eternitate - realităţile şi relaţiile fără început şi fără sfârşit. Pentru creatura din spaţio-timp toate lucrurile trebuie să aibă un început, cu excepţia UNULUI FĂRĂ DE CAUZĂ, cauză primordială a cauzelor. De aceea, noi conceptualizăm acest nivel de valoare filozofică ca EU SUNT, învăţându-le în acelaşi timp pe toate creaturilor că Fiul Etern şi Spiritul Infinit sunt co-eterne ale lui EU SUNT; cu alte cuvinte, nu a existat nici o vreme în care EU SUNT-ul nu era Tatăl Fiului şi, împreună cu acesta, Tatăl Spiritului.

(6.4) 0:3.24 Infinitul este folosit pentru a denota plinătatea - finalitatea - implicată de primordialitatea Primei Surse-Centru. EU SUNT-ul teoretic este, pentru creatură, o extensiune filozofică a „infinităţii voinţei”, însă Infinitul este un nivel de valoare actual ( real ) reprezentând intensiunea eternităţii adevăratei infinităţi a liberului arbitru absolut şi neîncătuşat a Tatălui Universal. Acest concept este uneori desemnat ca Infinitul-Tată.

(6.5) 0:3.25 O mare parte a confuziei încercate de toate ordinele de fiinţe, superioare şi inferioare, în eforturile lor de a descoperi Infinitul-Tată, este inerentă posibilităţilor lor limitate de înţelegere. Primordialitatea absolută a Tatălui Universal nu este evidentă pe nivelele subinfinite; prin urmare, probabil că numai Fiul Etern şi Spiritul Infinit cunosc cu adevărat Tatăl în calitate de infinitate; pentru toate celelalte personalităţi, un astfel de concept reprezintă exerciţiul credinţei.

(6.6) 0:4.1 Realitatea se actualizează în mod diferenţial pe diverse nivele ale universului; realitatea îşi are originea în şi prin voinţa infinită a Tatălui Universal şi este realizabilă în trei faze primordiale pe numeroase nivele diferite ale actualizării universului:

(6.7) 0:4.2 1. Realitatea nedeificată se întinde de la domeniile de energie ale nepersonalului până la tărâmurile de realitate ale valorilor nepersonalizabile ale existenţei universale şi chiar până la prezenţa Absolutului fără de Atribute.

(7.1) 0:4.3 2. Realitatea deificată îmbrăţişează toate potenţialele Deităţii infinite care se întind peste toate domeniile personalităţii, de la finitul cel mai jos până la infinitul cel mai elevat. Ea include astfel domeniul a tot ceea ce este personalizabil şi, mai mult, mergând până la prezenţa Absolutului Deităţii.

(7.2) 0:4.4 3. Realitatea interasociată. Realitatea universului se presupune fie deificată, fie nedeificată, însă pentru fiinţele subdeificate există un vast domeniu de realitate interasociată, potenţială şi în actualizare, care este greu de identificat. O mare parte a acestei realităţi coordonate este conţinută în tărâmurile Absolutului Universal.

(7.3) 0:4.5 Iată conceptul primordial al realităţii originare: Tatăl instaurează şi menţine Realitatea. Diferenţialele primordiale ale realităţii sunt deificatul şi nedeificatul - Absolutul Deităţii şi Absolutul fără de Atribute. Relaţia primordială este tensiunea dintre ele. Această tensiune a divinităţii, iniţiată de Tată este perfect rezolvată de Absolutul Universal şi eternizată în calitate de Absolut Universal.

(7.4) 0:4.6 Din punctul de vedere al timpului şi spaţiului, realitatea mai este divizibilă şi ca:

(7.5) 0:4.7 1. Actuală şi potenţială. Realităţi existente în plenitudinea expresiei lor în contrast cu cele care comportă o capacitate de creştere nedezvăluită. Fiul Etern este o actualitate spirituală absolută; fiinţa umană muritoare este în mare măsură un potenţial spiritual nerealizat.

(7.6) 0:4.8 2. Absolută şi subabsolută. Realităţile absolute sunt existenţe de eternitate. Realităţile subabsolute sunt proiectate pe două nivele: Absonite - realităţi care sunt relative atât în raport cu timpul, cât şi cu eternitatea. Finite - realităţi care sunt proiectate în spaţiu şi sunt actualizate în timp.

(7.7) 0:4.9 3. Existenţială şi Experienţială. Deitatea paradisiacă este existenţială, însă Supremul şi Ultimul emergente sunt experienţiale.

(7.8) 0:4.10 4. Personală şi Impersonală. Expansiunea Deităţii, expresia personalităţii şi evoluţia universului sunt condiţionate pentru totdeauna de actul liberului-arbitru al Tatălui, care a separat, pentru totdeauna, pe de o parte semnificaţiile şi valorile mental-spiritual-personale de actualitate şi de potenţialitate care converg în Fiul Etern şi, pe de alta, lucrurile care sunt centrate în Insula eternă a Paradisului şi care îi sunt inerente.

(7.9) 0:4.11 PARADISUL este un termen care include Absoluturile focale personale şi nepersonale ale tuturor fazelor realităţii universului. Bine determinat, Paradisul poate desemna toate formele realităţii, ale Deităţii, ale divinităţii, ale personalităţii şi ale energiei - spirituală, mentală sau materială. Toate se împărtăşesc din Paradis ca loc de origine, de funcţiune şi destin în ceea ce priveşte valorile, înţelesurile şi existenţa faptică.

(7.10) 0:4.12 Insula Paradisului- Paradisul, fără nici o altă însuşire, este Absolutul controlului material-gravitaţional al Primei Surse-Centru. Paradisul este lipsit de mişcare şi este singurul lucru staţionar din universul universurilor. Insula Paradisului are o amplasare în univers, însă nu are o poziţie în spaţiu. Această Insulă eternă este sursa efectivă a universurilor fizice - trecute, prezente şi viitoare. Insula nucleară de Lumină provine din Deitate, însă nu se poate spune că ea este Deitate. Creaţiile materiale nu sunt nici o parte a Deităţii; ele sunt o consecinţă a acesteia.

(7.11) 0:4.13 Paradisul nu este un creator; este un controlor unic al unor numeroase activităţi ale universului, mai mult ceva care controlează decât care reacţionează. De la un capăt la altul al universurilor materiale, Paradisul influenţează reacţiile şi conduita tuturor fiinţelor care au de-a face cu forţa, energia şi puterea, însă Paradisul în sine este unic, exclusiv şi izolat în universuri. Paradisul nu reprezintă nimic, şi nimic nu reprezintă Paradisul. El nu este o forţă, dar nici o prezenţă; este Paradisul, şi atât.

(8.1) 0:5.1 Personalitatea este un nivel al realităţii deificate şi se întinde de la nivelul muritor şi median de activare mentală superioară a adoraţiei şi înţelepciunii; ea trece prin nivelele morontial şi spiritual, şi ajunge până la statutul de finalitate al personalităţii. Aceasta este ascensiunea evolutivă a personalităţii muritorilor şi a personalităţii creaturilor de acest tip, însă universul mai comportă numeroase alte ordine de personalităţi.

(8.2) 0:5.2 Realitatea este supusă expansiunii universale, iar personalitatea unei diversificări infinite, şi ambele sunt capabile de o coordonare aproape nelimitată cu Deitatea şi de o stabilitate eternă. În timp ce câmpul metamorfic al realităţii nonpersonale este strict limitat, nu ştim să existe nici o limită pentru evoluţia progresivă a realităţilor personalităţii.

(8.3) 0:5.3 Pe nivelele experienţiale atinse, toate ordinele sau valorile personalităţii sunt asociabile şi chiar co-creatoare. Chiar Dumnezeu şi fiinţa umană pot coexista într-o personalitate unificată, aşa cum e demonstrat atât de deplin în statutul actual al lui Cristos Mihail - Fiu al Omului şi Fiu al lui Dumnezeu.

(8.4) 0:5.4 Toate ordinele şi fazele subinfinite ale personalităţii sunt accesibile asocierii şi sunt potenţial co-creatoare. Pre-personalul, personalul şi supra-personalul sunt toate legate laolaltă printr-un potenţial reciproc de realizare coordonată, de împlinire progresivă şi de capacitate co-creatoare. Impersonalul nu se transmută însă niciodată direct în personal. Personalitatea nu este niciodată spontană; ea este darul Părintelui din Paradis. Personalitatea este supraimpusă energiei şi nu este asociată decât cu sisteme energetice vii; identitatea poate fi asociată cu arhetipuri de energie nevii.

(8.5) 0:5.5 Tatăl Universal este secretul realităţii personalităţii şi al destinului personalităţii. Fiul Etern este personalitatea absolută, secretul energiei spirituale, al spiritelor morontiale şi al spiritelor devenite perfecte. Autorul Comun este personalitatea minţii-spirit, sursa inteligenţei, a raţiunii şi a minţii universale. Insula Paradisului este însă nepersonală şi extraspirituală, fiind esenţa trupului universal, sursa şi centrul materiei fizice şi maestrul arhetip absolut al realităţii materiale universale.

(8.6) 0:5.6 Aceste calităţi ale realităţii universale sunt manifeste în experienţa umană urantiană pe următoarele nivele:

(8.7) 0:5.7 1. Corpul. Organismul material sau fizic al omului. Mecanismul electrochimic viu de natură şi origine animală.

(8.8) 0:5.8 2. Mintea. Mecanismul care gândeşte, percepe şi simte al organismului uman. Totalitatea experienţei conştiente şi inconştiente. Inteligenţa asociată vieţii emoţionale ridicându-se la nivelul spiritului prin adorare şi înţelepciune.

(8.9) 0:5.9 3. Spiritul. Spiritul divin care sălăşuieşte în mintea omului - Ajustorul Gândirii. Acest spirit nemuritor este pre-personal - nu este o personalitate, cu toate că este destinat să devină o parte a personalităţii creaturii muritoare care va supravieţui.

(8.10) 0:5.10 4. Sufletul. Sufletul omului este o dobândire experienţială. În măsura în care o creatură muritoare alege să „facă voia Tatălui care este în ceruri,” spiritul care locuieşte în ea devine părintele unei noi realităţi în experienţa umană.. Mintea muritoare şi materială este mama acestei realităţi emergente. Substanţa acestei noi realităţi nu este nici materială, nici spirituală - ea este morontială. Acesta este sufletul emergent şi nemuritor destinat să supravieţuiască morţii fizice şi să înceapă ascensiunea Paradisului.

(9.1) 0:5.11 Personalitatea. Personalitatea omului muritor nu este nici corp, nici minte, nici spirit; ea nu este nici sufletul. Personalitatea este singura realitate invariantă în experienţa mereu schimbătoare a unei creaturi; iar ea unifică toţi ceilalţi factori asociaţi ai individualităţii. Personalitatea este darul unic conferit de Tatăl Universal energiilor vii şi asociate materiei, minţii şi spiritului, şi care supravieţuieşte odată cu supravieţuirea sufletului morontial.

(9.2) 0:5.12 Morontia este un termen desemnând un vast nivel intermediar dintre material şi spiritual. Ea poate desemna realităţi personale sau impersonale, energii vii sau nevii. Urzeala ţesăturii morontiei este spirituală; bătătura ei este materială.

(9.3) 0:6.1 Numim personale toate lucrurile care reacţionează la circuitul personalităţii Tatălui. Numim spirit tot ceea ce reacţionează la circuitul spiritual al Fiului. Şi la tot ceea ce răspunde la circuitul mental al Autorului Comun îi spunem minte, mintea ca atribut al Spiritului Infinit, mintea în toate fazele sale. Numim materie - energia-materie în toate stările ei metamorfice - tot ceea ce răspunde la circuitul gravitaţiei materiale centrat în Paradisul de jos.

(9.4) 0:6.2 ENERGIE este folosit ca termen global aplicat tărâmurilor spiritual, mental şi material. Cuvântul forţă este folosit în general de aceeaşi manieră. Putere este în general limitat la desemnarea nivelului electronic al materiei, materia marelui univers care răspunde la gravitaţia liniară. Putere este folosit şi pentru a desemna suveranitatea. Nu putem să ne conformăm definiţiilor general acceptate de voi pentru forţă, energie şi putere. Limbajul vostru este atât de sărac încât trebuie să conferim acestor termeni semnificaţii multiple.

(9.5) 0:6.3 Energie fizică este un termen desemnând toate fazele şi formele de mişcare, de acţiune şi de potenţial a fenomenelor.

(9.6) 0:6.4 Discutând manifestările energiei fizice, folosim în general termenii forţă cosmică, energie emergentă şi putere a Universului. Ei sunt adesea folosiţi după cum urmează :

(9.7) 0:6.5 1. Forţa cosmică îmbrăţişează toate energiile ce provin din Absolutul fără de Atribute, însă nereacţionând încă la gravitaţia Paradisului.

(9.8) 0:6.6 2. Energia emergentă îmbrăţişează energiile ce reacţionează la gravitaţia Paradisului, însă care nu reacţionează încă la gravitaţia locală sau liniară. Este nivelul pre-electronic al energiei-materie.

(9.9) 0:6.7 3. Puterea universului include toate formele de energie care, cu toate că răspund la gravitaţia Paradisului, sunt sensibile în mod direct la gravitaţia liniară. Acesta este nivelul electronic al energiei-materie şi al tuturor evoluţiilor sale subsecvente.

(9.10) 0:6.8 Mintea este un fenomen implicând prezenţa şi activitatea unui instrument viu, adăugat la sisteme de energie variată, şi acest fapt este adevărat la toate nivele de inteligenţă. În personalitate, mintea intervine între spirit şi materie. Prin urmare, universul este iluminat de trei tipuri de lumină: lumina materială, intuiţia intelectuală şi luminozitatea spiritului.

(10.1) 0:6.9 Lumina- Luminozitatea spiritului - este un simbol verbal, o figură de stil, care implică manifestarea personalităţii caracteristice a fiinţelor spirituale de diverse ordine. Această emanaţie luminoasă nu se raportează în niciun fel la intuiţia intelectuală, nici la manifestările luminii fizice.

(10.2) 0:6.10 UN ARHETIP poate să se găsească proiectat sub un aspect material, spiritual sau mental, sau ca o combinaţie a acestor energii. El poate impregna personalităţile, identităţile, entităţile sau materia nevie. Însă un arhetip este un arhetip şi rămâne un arhetip. Numai copiile după el sunt multiplicate.

(10.3) 0:6.11 Un arhetip poate configura energia, însă nu o controlează. Gravitaţia este singurul control al energiei-materie. Nici spaţiul, nici arhetipul nu reacţionează la gravitaţie, însă nu există relaţie între spaţiu şi arhetip. Spaţiul nu este nici arhetip, nici arhetip potenţial. Arhetipul este o configuraţie a realităţii care şi-a plătit deja întreaga sa datorie faţă de gravitaţie. Realitatea unui arhetip constă în energiile sale, în mintea sa, în spiritul său sau în componentele sale materiale.

(10.4) 0:6.12 În contrast cu aspectul totalului, arhetipul revelează aspectul individual al energiei şi al personalităţii. Formele personalităţii sau ale identităţii sunt arhetipuri rezultând din energie (fizică, spirituală sau mentală), însă nu sunt inerente acesteia. Această calitate a energiei sau a personalităţii, în virtutea căreia este făcut să apară arhetipul, îi poate fi atribuită lui Dumnezeu - Deităţii - înzestrării cu forţă din Paradisului, coexistenţei personalităţii şi a puterii.

(10.5) 0:6.13 Un arhetip este un model principal, după care se fac copii. Paradisul Etern este absolutul arhetipurilor. Fiul Etern este arhetipul personalităţii. Părintele Universal este sursa ancestrală directă a amândurora. Însă Paradisul nu conferă arhetip iar Fiul nu poate conferi personalitatea.

(10.6) 0:7.1 Mecanismul Deităţii al maestrului univers este dublu în ceea ce priveşte relaţiile de eternitate. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Spiritul sunt eterni - sunt fiinţe existenţiale - în timp ce Dumnezeu Supremul, Dumnezeu Ultimul, Dumnezeu Absolutul sunt personalităţii ale Deităţii în curs de actualizare. Ele sunt dintr-o epocă posterioară Havonei în sferele spaţio-timpului şi în cele ale spaţio-timpului trascense ale maestrului univers în expansiune evolutivă. Aceste personalităţi ale Deităţii care se actualizează sunt viitoruri eterne din momentul în care, şi în măsura în care, ele personalizează puterea în universurile crescătoare, prin tehnica actualizării experienţiale a potenţialelor creative-asociative ale Deităţilor eterne ale Paradisului.

(10.7) 0:7.2 Deitatea este aşadar duală în prezenţa sa:

(10.8) 0:7.3 1. Existenţială- Fiinţe de existenţă eternă, trecută, prezentă şi viitoare.

(10.9) 0:7.4 2. Experienţială- Fiinţe actualizându-se în prezentul posthavonian, însă a căror existenţă va fi fără sfârşit pe parcursul întregii eternităţi viitoare.

(10.10) 0:7.5 Tatăl, Fiul şi Spiritul sunt existenţiali - existenţiali în actualitate (chiar dacă toate potenţialele sunt presupuse experienţiale). Supremul şi Ultimul sunt în întregime experienţiali. Absolutul Deităţii este experienţial în actualizare, însă existenţial în potenţialitate. Esenţa Deităţii este eternă, însă doar cele trei persoane originare ale Deităţii sunt eterne în mod categoric. Toate celelalte personalităţi ale Deităţii au o origine, însă destinul lor este etern.

(10.11) 0:7.6 După ce a împlinit expresia Deităţii existenţiale de sine în Fiu şi în Spirit, Tatăl împlineşte acum expresia experienţială pe nivele de Deitate până acum impersonale şi relevate ca Dumnezeu Supremul, ca Dumnezeu Ultimul şi ca Dumnezeu Absolutul. Însă aceste Deităţi experienţiale nu sunt în întregime existente în prezent; ele sunt în plin proces de actualizare.

(11.1) 0:7.7 Dumnezeu Supremul din Havona este reflectarea spiritului personal al Deităţii trinitare din Paradis. Acum, această relaţie asociativă a Deităţii efectuează o expansiune exterioară creatoare în Dumnezeu Septuplul şi se sintetizează în marele univers în puterea experienţială a Atotputernicului Suprem. Deitatea Paradisului, existenţială în calitate de trei persoane, evoluează astfel experienţial în două faze de Supremaţie, pe când cele două faze unifică personalitatea şi puterea într-un singur Domn, Fiinţa Supremă.

(11.2) 0:7.8 Tatăl Universal împlineşte eliberarea sa voluntară de legăturile infinităţii şi de lanţurile eternităţii prin tehnica trinitizării, personalizarea ca treime a Deităţii. Chiar şi acum, Fiinţa Supremă evoluează ca unificare a personalităţii subeterne a septuplei manifestări a Deităţii în segmentele de spaţio-timp ale marelui univers.

(11.3) 0:7.9 Fiinţa Supremă nu este un creator direct, cu excepţia faptului că ea este tatăl Majestonului, însă este coordonatorul-sintetizator din universul tuturor activităţilor Creator-creatură. Fiinţa Supremă, actualizându-se acum în universurile evolutive, este Deitatea care corelează şi sintetizează divinitatea spaţio-timpului, Deitatea trinitară a Paradisului în asociere experienţială cu Creatorii Supremi ai timpului şi ai spaţiului. Când va fi devenit actualizată, această Deitate evolutivă va constitui fuziunea eternă a finitului şi infinitului - uniunea perpetuă şi indisolubilă a puterii experienţiale şi a personalităţii spiritului.

(11.4) 0:7.10 Orice realitate finită a spaţio-timpului, aflată sub impulsul director al Fiinţei Supreme este angajată într-o mobilizare mereu ascendentă şi o unificare pe cale de perfecţionare (sinteză personalitate-putere) a tuturor fazelor şi valorilor realităţii finite, în asociere cu diferite faze ale realităţii Paradisului, având scopul subsecvent de a se lansa în încercarea de a atinge nivelurile absonite de împlinire a supracreaturilor.

(11.5) 0:8.1 Pentru a compensa caracterul finit al statutului creaturilor şi pentru a atenua limitările lor de concept, Părintele Universal a stabilit pentru creaturile evolutive o apropiere septuplă de Divinitate:

(11.6) 0:8.2 1. Fiii Creatori ai Paradisului.

(11.7) 0:8.3 2. Stegarii Timpurilor.

(11.8) 0:8.4 3. Cele Şapte Spirite Maestru.

(11.9) 0:8.5 4. Fiinţa Supremă.

(11.10) 0:8.6 5. Dumnezeu Spiritul.

(11.11) 0:8.7 6. Dumnezeu Fiul.

(11.12) 0:8.8 7. Dumnezeu Tatăl.

(11.13) 0:8.9 Această personalizare septuplă a Deităţii în timp şi spaţiu şi pentru cele şapte suprauniversuri, face fiinţa muritoare capabilă să atingă prezenţa lui Dumnezeu, care este spirit. Această Deitate septuplă, personalizând uneori puterea pentru creaturile spaţio-timpului în Fiinţa Supremă, este Deitatea funcţională a creaturilor muritoare evolutive ale carierei de ascensiune a Paradisului. O astfel de carieră de descoperire experienţială a realizării lui Dumnezeu începe prin recunoaşterea divinităţii Fiului Creator al universului local, se înalţă cu ajutorul Stegarilor Timpurilor ai suprauniversului şi prin intermediul persoanei unuia din cele Şapte Spirite mergând până la realizarea descoperirii şi a recunoaşterii personalităţii divine a Tatălui Universal al Paradisului.

(12.1) 0:8.10 Marele univers este tărâmul triplu al Deităţii Trinităţii Supremaţiei, al Dumnezeului Septuplu şi al Fiinţei Supreme. Dumnezeu Supremul este potenţial în Trinitatea Paradisului din care îşi extrage personalitatea şi atributele sale spirituale. Însă, în prezent, el se actualizează în Fiii Creatori, Stegarii Timpurilor şi Spiritele Maestru, din care el derivă puterea sa de Atotputernic asupra suprauniversurilor timpului şi spaţiului. Această manifestare de putere a Dumnezeului imediat al creaturilor evolutive se dezvoltă de fapt în spaţio-timp, împreună cu ele şi într-o manieră concomitentă. Atotputernicul Suprem evoluând la nivelul valorii activităţilor nepersonale şi persoana spirituală a Dumnezeului Suprem sunt o singură realitate- Fiinţa Supremă.

(12.2) 0:8.11 În asocierea Deităţii Dumnezeului Septuplu, Fiii Creatori asigură mecanismul prin care muritorul devine nemuritor şi finitul atinge îmbrăţişarea infinitului. Fiinţa Supremă oferă tehnica pentru mobilizarea personalităţii-putere, sinteza divină a tuturor acestor multiple operaţiuni, dând astfel posibilitate finitului să atingă absonitul, şi prin alte actualizări viitoare posibile, să încerce să atingă Ultimul. Fiii Creatori şi Divinii lor Slujitori asociaţi participă la această mobilizare supremă, însă Stegarii Timpurilor şi Cele Şapte Spirite Maestru sunt probabil instalaţi veşnic ca administratori permanenţi în marele univers.

(12.3) 0:8.12 Funcţiunea Dumnezeului Septuplu datează de la organizarea celor şapte suprauniversuri şi se va extinde probabil în funcţie de evoluţia viitoare a creaţiilor spaţiului exterior. Organizarea acestor universuri viitoare ale nivelelor de spaţiu primar, secundar, terţiar şi cuaternar de evoluţie progresivă va asista neîndoielnic la inaugurarea unei abordări transcendente şi absonite a Deităţii.

(12.4) 0:9.1 Aşa cum Fiinţa Supremă evoluează progresiv, plecând de la înzestrarea antecedentă a divinităţii inerente potenţialului de energie şi de personalitate al marelui univers care îl înglobează, tot astfel Dumnezeu Ultimul iese la iveală din potenţialele de divinitate care se află în domeniile spaţio-timpului transcens ale universului maestru. Actualizarea Deităţii Ultime marchează unificarea absonită a primei Trinităţi experienţiale şi indică expansiunea Deităţii pe cale de unificare pe al doilea nivel de autorealizare creativă. Aceasta constituie echivalentul în personalitate-putere al actualizării Deităţii experienţiale a universului corespunzând realităţilor absonite paradisiace pe nivele în curs de exteriorizare a valorilor spaţio-timpului transcens. Completarea unei astfel de dezvoltări experienţiale are drept scop stabilirea unui destin ultim de slujire pentru toate creaturilor spaţio-timpului care au atins nivele absonite prin realizarea desăvârşită a Fiinţei Supreme şi prin mijlocirea Dumnezeului Septuplu.

(12.5) 0:9.2 Dumnezeu Ultimul desemnează Deitatea personală ce funcţionează pe nivelele de divinitate ale absonitului şi pe sferele supra-timpului şi ale spaţiului transcens al universului. Ultimul este o exteriorizare supersupremă a Deităţii. Supremul este unificarea Trinităţii Paradisului înţeleasă de fiinţele finite. Ultimul este unificarea Trinităţii înţeleasă de fiinţele absonite.

(13.1) 0:9.3 Prin mecanismul Deităţii evolutive, Tatăl Universal este de fapt angajat în acţiunea formidabilă şi uluitoare a focalizării personalităţii şi a mobilizării puterii valorilor realităţii divine a finitului, a absonitului şi chiar şi a absolutului, pe nivele lor de semnificaţie universală respective.

(13.2) 0:9.4 Primele trei Deităţi din Paradis ale eternului trecut - Tatăl Universal, Fiul Etern, Spiritul Infinit - trebuie, în viitorul etern, să primească o completare la personalitate prin actualizarea experienţială a Deităţilor evolutive asociate - Dumnezeu Supremul, Dumnezeu Ultimul şi poate Dumnezeu Absolutul.

(13.3) 0:9.5 Dumnezeu Supremul şi Dumnezeu Ultimul, dezvoltându-se acum în universurile experienţiale, nu sunt existenţiali - ei nu sunt eterni în trecut, ci eterni numai în viitor, eterni condiţionaţi spaţio-temporal şi condiţionaţi transcendental. Ei sunt Deităţi cu înzestrare supremă, ultimă şi poate suprem-ultimă, însă au cunoscut origini istorice în univers. Ei nu vor avea niciodată un sfârşit, însă personalitatea lor a avut un început. Ei sunt, într-adevăr, actualizări de potenţiale eterne şi infinite ale Deităţii, însă nu sunt ei înşişi nici eterni în mod categoric, nici infiniţi.

(13.4) 0:10.1 Realitatea eternă a Absolutului Deităţii posedă numeroase caracteristici care nu pot fi pe deplin explicate minţii finite din spaţio-timp. Însă actualizarea Dumnezeului Absolut ar fi consecinţa unificării celei de-a doua Trinităţi experienţiale, Trinitatea Absolută. Aceasta ar constitui realizarea experienţială a Divinităţii Absolute, unificarea semnificaţiilor absolute pe nivele absolute. Însă nu suntem siguri că sunt înglobate toate valorile absolute, deoarece nu am fost niciodată înştiinţaţi că Absolutul Calificat ar fi echivalentul Infinitului. Destinele supra-ultime sunt implicate în semnificaţiile absolute şi în spiritualitatea infinită, iar fără împlinirea ambelor realităţi, nu putem stabilii valori absolute.

(13.5) 0:10.2 Dumnezeu Absolutul este ţelul realizării şi al împlinirii tuturor fiinţelor superabsonite. Însă potenţialul de putere şi de personalitate al Absolutului Deităţii transcende conceptul nostru şi ezităm să discutăm despre aceste realităţi care sunt atât de departe de actualizarea experienţială.

(13.6) 0:11.1 Când gândirea conjugată a Părintelui Universal şi a Fiului Etern, funcţionând în Dumnezeul Acţiunii, a stabilit creaţia universului central şi divin, Tatăl a urmat exprimarea gândirii sale în cuvântul Fiului său şi în actul Executantului lor Comun, diferenţiind prezenţa sa din Havona de potenţialele infinităţii. Iar aceste potenţiale ale infinităţii nerevelate rămân ascunse în spaţiul din Absolutul fără de Atribute şi înfăşurate prin putere divină în Absolutul Deităţii, în timp ce acestea două din urmă devin una în funcţionarea Absolutului Universal, unitatea-infinitate nerevelată a Tatălui Paradisului.

(13.7) 0:11.2 Atât putinţa forţei cosmice, cât şi putinţa forţei spiritului sunt pe cale de revelare-realizare progresivă, pe măsură ce întreaga realitate este îmbogăţită prin creştere experienţială şi prin corelarea experienţialului cu existenţialul de către Absolutul Universal. În virtutea prezenţei precumpănitoare a Absolutului Universal, Prima Sursă Centru realizează o extindere a puterii experienţiale, se bucură de identificarea cu creaturile sale evolutive şi dobândeşte expansiunea Deităţii experienţiale pe nivelele Supremaţiei, al Ultimităţii şi al Absolutului.

(14.1) 0:11.3 Când nu este posibil să se distingă pe deplin Absolutul Deităţii de Absolutul fără de Atribute, se presupune atunci funcţiunea lor combinată sau prezenţa lor coordonată şi asta se va numi acţiune a Absolutului Universal.

(14.2) 0:11.4 1. Absolutul Deităţii pare a fi atotputernicul activator, în timp ce Absolutul fără de Atribute pare a fi mecanicul pe deplin eficient al universului universurilor, şi chiar al altor nenumărate universuri suprem unificate şi definitiv coordonate, create, în curs de creare sau care rămân încă de creat.

(14.3) 0:11.5 Absolutul Deităţi nu poate reacţiona într-o manieră subabsolută la nici o situaţie din univers, sau cel puţin nu o face. În toate împrejurările, acest Absolut pare întotdeauna să răspundă în termeni implicând bunăstarea lucrurilor şi a fiinţelor întregii creaţii, nu numai în starea sa prezentă de existenţă, ci şi în vederea posibilităţilor infinite ale întregii eternităţi viitoare.

(14.4) 0:11.6 Absolutul Deităţii este acel potenţial care a fost separat de realitatea totală şi infinită prin libera alegere a Părintelui Universal şi în care toate au loc activităţile de divinitate - existenţiale şi experienţiale. Acesta este Absolutul Calificat, în contrast cu Absolutul Necalificat. Însă Absolutul Universal se supraadaugă ambelor în sfera întregului potenţial absolut.

(14.5) 0:11.7 2. Absolutul Necalificat este nepersonal, extradivin şi nedeificat. Absolutul Necalificat este deci lipsit de personalitate, de divinitate şi de orice prerogative de creator. Nici un fapt sau adevăr, nici o experienţă sau revelaţie, nici o filozofie sau absonitate nu sunt capabile să pătrundă natura şi caracterul acestui Absolut fără atribute din univers.

(14.6) 0:11.8 Să precizăm cu claritate că Absolutul Necalificat este o realitate pozitivă impregnând marele univers, care se extinde după cât se pare, cu o prezenţă spaţială egală, peste, în şi în afara activităţilor forţei şi a evoluţiilor premateriale ale vertiginoaselor întinderi de spaţiu situate dincolo de cele şapte universuri. Absolutul Necalificat nu este un simplu negativism conceptut de filozofie şi întemeiat pe sofisme metafizice ipotetice referitoare la caracterul universal, dominant şi primar al necondiţionatului şi al necalificatului. Absolutul Necalificat este un supracontrol pozitiv al universului în infinitate. Acest supracontrol este nelimitat în forţa de spaţiu, însă este net condiţionat de prezenţa vieţii, a minţii, a spiritului şi a personalităţii. Mai mult, el este condiţionat de reacţiile de voinţă şi de ordinele provenite de la Trinitatea Paradisului.

(14.7) 0:11.9 Noi suntem convinşi că Absolutul fără de Atribute nu este o influenţă nediferenţiată ce impregnează totul, comparabilă fie cu concepţiile panteiste ale metafizicii, fie cu ipoteza ştiinţifică mai veche a eterului. Absolutul fără de Atribute este nelimitat în forţă şi condiţionat de Deitate, însă noi nu percepem pe deplin relaţia acestui absolut cu realităţile spiritului din universuri.

(14.8) 0:11.10 3. Absolutul Universal, aşa cum deducem noi în mod logic, era inevitabil în actul de liber arbitru absolut al Tatălui Universal atunci când a diferenţiat realităţile universului în valori deificate şi valori nedeificate - personalizabile şi nepersonalizabile. Absolutul Universal este fenomenul de Deitate indicând că tensiunea creată prin actul de liber arbitru, care diferenţiază astfel realitatea universului, este soluţionată. El funcţionează în calitate de coordonator asociativ al totalului general al potenţialităţilor existenţiale.

(15.1) 0:11.11 Prezenţa-tensiune a Absolutului Universal semnifică ajustarea diferenţialului între realitatea deităţii şi realitatea nedeificată. Acest diferenţial este inerent separării între dinamica divinităţii dispunând de liber arbitru, pe de o parte, şi statica infinităţii necalificate, pe de alta.

(15.2) 0:11.12 Amintiţi-vă întotdeauna: infinitatea potenţială este absolută şi inseparabilă de eternitate. Infinitatea actuală în timp nu poate niciodată fi decât parţială şi trebuie deci să fie neabsolută. Infinitatea de personalitate actuală nu poate nici ea să fie absolută, decât în Deitatea fără de atribute. Şi diferenţialul de potenţial de infinitate dintre Absolutul Necalificat şi Absolutul Deităţii este ceea ce face ca Absolutul Universal să fie etern. Acest lucru face cosmic posibil să avem universuri materiale în spaţiu şi spiritualmente posibil să avem personalităţi finite în timp.

(15.3) 0:11.13 În cosmos, finitul nu poate coexista cu Infinitul decât ca urmare a prezenţei asociative a Absolutului Universal care echilibrează cu atâta desăvârşire tensiunile dintre timp şi eternitate, dintre finit şi infinit, dintre potenţialul realităţii şi actualitatea realităţii, dintre Paradis şi spaţiu, dintre om şi Dumnezeu. În mod asociativ, Absolutul Universal constituie identificarea zonei de realitate evolutivă progresivă care există în universurile spaţio-timpului şi în cele transcendente spaţio-timpului în care se manifestă Deitatea subinfinită.

(15.4) 0:11.14 Absolutul Universal este potenţialul Deităţii statice-dinamice realizabilă funcţional pe nivelele de timp-eternitate sub forma valorilor finite-absolute susceptibile de o abordare experienţială-existenţială. Acest aspect de neînţeles al Deităţii poate fi static, potenţial şi asociativ, însă din punct de vedere experienţial el nu este nici creativ, nici evolutiv în ceea ce priveşte personalităţile inteligente funcţionând acum în universul univers.

(15.5) 0:11.15 Absolutul. Cele două Absoluturi - cu şi fără atribute - deşi par a funcţiona într-o manieră atât de divergentă, când sunt observate de creaturi mentale, sunt perfect şi divin unificate în şi prin Absolutul Universal. În ultimă analiză şi în înţelegere finală, cele trei nu sunt decât un singur Absolut. Pe nivelele subinfinite, ele sunt diferenţiate în mod funcţional, dar, în infinitate, ele sunt UNUL.

(15.6) 0:11.16 Noi nu folosim niciodată termenul „Absolut” ca o negaţie a indiferent ce, nici ca un refuz al vreunui lucru. Noi nu considerăm Absolutul Universal nici ca pe ceva determinându-se pe sine, vreun soi de Deitate panteistă şi impersonală. În tot ceea ce ţine de personalitatea din univers, Absolutul este strict limitat de Trinitate şi dominat de Deitate.

(15.7) 0:12.1 Trinitatea originară şi eternă a Paradisului este existenţială şi era inevitabilă. Această Trinitate fără început era inerentă faptului că voinţa fără limită a Tatălui a diferenţiat personalul de nepersonal. Ea a devenit faptică atunci când voinţa sa personală a coordonat aceste realităţi duale prin intermediul facultăţii mentale. Trinităţile posterioare Havonei sunt experienţiale. Ele sunt inerente în creaţia a două nivele subabsolute şi evolutive de manifestare de personalitate-putere din universul maestru.

(15.8) 0:12.2 Trinitatea Paradisului- uniunea eternă în Deitate a Tatălui Universal, a Fiului Etern şi a Spiritului Infinit - este existenţială în actualitate, însă toate potenţialele sunt experienţiale. De aceea, această Trinitate constituie singura realitate a Deităţii îmbrăţişând infinitatea, şi tot de aceea se produc fenomenele universale ale actualizării Dumnezeului cel Suprem, a Dumnezeului cel Ultim şi a Dumnezeului cel Absolut.

(15.9) 0:12.3 Prima şi a doua Trinitate experienţială, Trinităţile Posthavoniene, nu pot fi infinite, deoarece ele îmbrăţişează Deităţi derivate, Deităţi dezvoltate prin actualizarea experienţială a realităţilor create sau exteriorizate de către Trinitatea existenţială a Paradisului. Infinitatea divinităţii este în permanenţă îmbogăţită, dacă nu lărgită, de caracterul finit şi absonit al experienţei creaturii şi a Creatorului.

(16.1) 0:12.4 Trinităţile sunt adevăruri de relaţii şi de fapte de manifestare coordonată a Deităţii. Funcţiunile Trinităţii înglobează realităţile Deităţii, iar realităţile Deităţii încearcă întotdeauna să se realizeze şi să se manifeste în personalizare. Dumnezeu Supremul, Dumnezeu Ultimul şi chiar Dumnezeu Absolutul sunt deci inevitabilităţi divine. Aceste trei Deităţi experienţiale erau potenţiale în Trinitatea existenţială, Trinitatea Paradisului. Însă emergenţa lor în univers ca personalităţi de putere depinde, pe de o parte, de propria lor funcţionare experienţială în universul de putere şi de personalitate şi, pe de altă parte, de împlinirile experienţiale ale Creatorilor şi ale Trinităţilor posterioare Havonei.

(16.2) 0:12.5 Cele două Trinităţi Posthavoniene, Trinităţile experienţiale ale Celui Ultim şi ale Celui Absolut nu sunt încă pe deplin manifestate. Ele sunt în curs de realizare în univers. Aceste asocieri de Deităţi pot fi descrise după cum urmează:

(16.3) 0:12.6 1. Trinitatea Ultimă, care evoluează în prezent, va fi în cele din urmă compusă din Fiinţa Supremă, din Personalităţile Creatoare Supreme, şi din Arhitecţii absoniţi ai Maestrului Univers aceşti unici planificatori ai universului care nu sunt nici creatori, nici creaturi. În cele din urmă şi în mod inevitabil, Dumnezeu cel Ultim va dobândi, ca o consecinţă, la nivelul Deităţii, puterea şi personalitatea unificării acestei Trinităţi Ultime experienţiale în cadrul în expansiune, aproape nelimitat, al universului maestru.

(16.4) 0:12.7 2. Trinitatea Absolută- A doua trinitate experienţială - în prezent în curs de actualizare, se va constitui din Dumnezeu Supremul, din Dumnezeu Ultimul şi din Consumatorul nerevelat al Destinului Universului. Această Trinitate funcţionează pe cele două nivele personale şi supra-personale, şi chiar până la frontierele nepersonalului, iar unificarea sa în universalitate va face Deitatea Absolută experienţială.

(16.5) 0:12.8 Trinitatea Ultimă se unifică în mod experienţial întregindu-se, însă ne îndoim cu adevărat că o astfel de unificare, atât de completă, ar fi posibilă pentru Trinitatea Absolută. Cu toate acestea, conceptul nostru de Trinitate eternă a Paradisului ne aduce mereu în minte faptul că trinitizarea Deităţii poate înfăptui ceea ce în alt chip ar fi de neînfăptuit. Noi postulăm astfel apariţia, la timpul potrivit, a Supremului- Ultim şi posibila factualizare-trinitizare a Dumnezeului Absolut.

(16.6) 0:12.9 Filozofii universului postulează o Trinitate a Trinităţii, o Trinitate Infinită existenţial-experienţială, însă ei sunt incapabili să aibă în vedere personalizarea sa, care ar echivala poate cu persoana Tatălui Universal la nivelul conceptual al lui EU SUNT. Însă, independent de toate acestea, Trinitatea originară a Paradisului este potenţial infinită, deoarece Părintele Universal este efectiv infinit.

(16.8) 0:12.11 Expunerile care urmează portretizează caracterul Tatălui Universal şi natura asociaţiilor săi din Paradis. Ele încearcă în acelaşi timp să descrie universul central perfect şi cele şapte suprauniversuri care îl înconjoară. Formulându-le trebuie să fim călăuziţi în mod constant de îndrumările conducătorilor suprauniversului; pe parcursul eforturilor noastre pentru a revela adevărul şi a coordona cunoştinţele esenţiale, ei ne îndeamnă să dăm întâietate conceptelor umane celor mai elevate care există în domeniul subiectelor de prezentat. Noi nu putem recurge la revelaţia pură decât dacă conceptul de prezentat nu a fost exprimat anterior în mod adecvat de către mintea umană.

(17.1) 0:12.12 Revelaţiile planetare succesive ale adevărului divin înglobează în mod invariabil conceptele existente cele mai elevate ale valorilor spirituale ca pe o parte a coordonării noi şi sporite a cunoştinţelor planetare. Ca urmare, pentru a-l prezenta pe Dumnezeu şi pe asociaţii săi din univers, noi am ales drept fundament al acestor capitole peste o mie de concepte umane reprezentând cunoaşterea planetară cea mai înaltă şi cea mai evoluată a valorilor spirituale şi a semnificaţiilor universului. Când aceste concepte umane, luate de la muritorii din trecut şi din prezent care-l cunoşteau pe Dumnezeu, vor fi inadecvate pentru a zugrăvi realitatea aşa cum am primit noi ordin să o revelăm, noi le vom completa fără a ezita. În acest scop, noi ne vom inspira din propriile noastre cunoştinţe superioare ale realităţii şi ale divinităţii Deităţilor Paradisului şi ale universului transcendent în care se află ele.

(17.2) 0:12.13 Suntem pe deplin conştienţi de dificultăţile sarcinii noastre. Recunoaştem că este imposibil să traducem în întregime limbajul conceptelor divinităţii şi eternităţii în simbolurile din limbajul conceptelor limitate ale minţii muritorilor. Însă ştim că un fragment al lui Dumnezeu locuieşte în mintea umană şi că Spiritul Adevărului sălăşluieşte în sufletul uman. Mai mult, ştim că aceste forţe spirituale conlucrează pentru a-l face pe omul material capabil să sesizeze realităţile valorilor spirituale şi să înţeleagă filozofia semnificaţiilor universului. Însă, cu şi mai multă certitudine, ştim că aceste spirite ale Prezenţei Divine pot ajuta omul să îşi însuşească spiritual orice adevăr care ar contribui la intensificarea realităţii mereu în progresie a experienţei religioase personale - conştiinţa de Dumnezeu.

(17.3) 0:12.14 [Redactat de un Consilier Divin din Orvonton, Şef al Corpului Personalităţilor Suprauniversale însărcinate să formuleze pe Urantia adevărul privitor la Deităţile Paradisului şi la universul universurilor.]

Foundation Info

Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire

Urantia Foundation, 533 W. Diversey Parkway, Chicago, IL 60614, USA
Tel: +1-773-525-3319; Fax: +1-773-525-7739
© Urantia Foundation. All rights reserved