Cartea Urantia
Partea a I-a
Sponsorizat de un Corp din Uversa de Personalităţi ale Superuniversului acţionînd prin autoritatea Celor Vechi de Zile din Orvonton.
Cartea Urantia
Capitolul 1
1:0.1 (21.1) TATĂL Universal este Dumnezeul întregii creaţii, Prima Sursă-Centru a tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor. Gândiţi-vă mai întâi la Dumnezeu ca la un creator, apoi ca la un controlor, şi în cele din urmă ca la un susţinător infinit. Adevărul despre Tatăl Universal a început să fie înţeles de către omenire atunci când profetul a spus: „Tu, Dumnezeule, eşti singur, nu mai există nimeni în afară de tine. Tu ai creat cerurile şi cerurile cerurilor cu toate oştirile lor. Tu le păstrezi şi tu le controlezi. Prin Fiii lui Dumnezeu au fost făcute universurile. Creatorul se acoperă cu lumină ca de un veşmânt şi întinde cerurile ca pe o perdea.” Numai conceptul de Tatăl Universal - un singur Dumnezeu în locul a mai mulţi zei - a permis fiinţei umane muritoare să înţeleagă Tatăl în calitate de creator divin şi de controlor infinit.
1:0.2 (21.2) Miriadele de sisteme planetare au fost toate făcute pentru a fi în cele din urmă locuite de numeroase tipuri diferite de creaturi inteligente, de fiinţe care pot să-l cunoască pe Dumnezeu, să primească afecţiunea sa divină şi să-l iubească pe Dumnezeu la rândul lor. Universul universurilor este opera lui Dumnezeu şi locul de reşedinţă a feluritelor sale creaturi. „Dumnezeu a creat cerurile şi a format pământul. El a stabilit universul şi nu a creat această lume în van, el a format-o pentru a fi locuită.”
1:0.3 (21.3) Toate lumile iluminate îl recunosc şi îl adoră pe Tatăl Universal, autorul etern şi susţinătorul infinit al întregii creaţii. În nenumăratele universuri, creaturile înzestrate cu voinţă au întreprins lunga călătorie către Paradis, lupta fascinantă a aventurii eterne pentru a ajunge la Dumnezeu Tatăl. Ţelul transcendent al copiilor timpului este de a găsi Dumnezeul etern, de a înţelege natura divină, de a-l recunoaşte pe Tatăl Universal. Creaturile care îl cunosc pe Dumnezeu nu au decât o singură ambiţie supremă, o singură dorinţă arzătoare, aceea de a deveni, în propriile lor sfere, aşa cum este el în desăvârşirea sa paradisiacă de personalitate şi în sfera sa universală de justă supremaţie. De la Tatăl Universal care locuieşte în eternitate a venit porunca supremă: „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum eu însumi sunt desăvârşit.” Plini de iubire şi de compasiune, mesagerii Paradisului au purtat acest îndemn divin de-a lungul vremurilor şi a universurilor, chiar şi până la creaturi de origine animală umile ca rasele umane de pe Urantia.
1:0.4 (22.1) Această dispoziţie magnifică şi universală de a se lupta să atingă perfecţiunea divinităţii este prima datorie, şi ar trebui să fie cea mai înaltă ambiţie, a tuturor creaturilor care se străduiesc în cadrul creaţiei Dumnezeului perfecţiunii. Această posibilitate de a atinge desăvârşirea divină este destinul final şi cert al întregului progres etern spiritual al omului.
1:0.5 (22.2) Muritorii de pe Urantia pot prea puţin spera să fie perfecţi în sensul infinit, însă le este pe deplin posibil fiinţelor umane, aşa cum se pornesc ele la drum pe această planetă, să atingă ţelul celest şi divin pe care Dumnezeul infinit l-a fixat pentru muritori; şi, atunci când vor fi îndeplinit acest destin, ei vor fi, în ceea ce priveşte realizarea sinelui şi împlinirea mentală, la fel de compleţi în sfera lor de perfecţiune divină ca Dumnezeu însuşi în sfera sa de eternitate şi de infinitate. O astfel de perfecţiune nu poate fi universală în sensul material, nici nelimitată în înţelegere intelectuală, nici finală în experienţă spirituală, însă ea este finală şi completă sub toate aspectele finite referitoare la divinitatea voinţei, la perfecţiunea motivaţiei personalităţii, şi conştiinţa lui Dumnezeu.
1:0.6 (22.3) Acesta este adevăratul înţeles al poruncii divine „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum eu însumi sunt desăvârşit”, care face întotdeauna fiinţa umană muritoare să înainteze şi o cheamă către interior în această lungă şi fascinantă luptă pentru a atinge nivele tot mai înalte de valori spirituale şi de adevărate semnificaţii ale universului. Această căutare sublimă a Dumnezeului universului este aventura supremă a locuitorilor tuturor lumilor timpului şi spaţiului.
1:1.1 (22.4) Din toate numele sub care Dumnezeu Tatăl este cunoscut de-a lungul universului, cele care îl desemnează ca Prima Sursă-Centru a Universului sunt cele mai frecvente. Întâiul Tată este cunoscut sub nume variate în universuri diferite şi în sectoare diferite ale unui acelaşi univers. Numele pe care creaturile i le atribuie Creatorului depind mult de conceptele pe care creaturile le au despre Creator. Prima Sursă-Centru a Universului nu s-a revelat niciodată prin numele său, ci doar prin natura sa. Dacă noi credem că suntem copiii acestui Creator, este absolut firesc să sfârşim prin a-l numi Tată. Însă acesta este un nume ales de noi înşine, care provine din recunoaşterea relaţiei noastre personale cu Prima Sursă-Centru.
1:1.2 (22.5) Tatăl Universal nu impune niciodată nici o formă de recunoaştere arbitrară, nici de adoraţie formală, nici de serviciu servil creaturilor universurilor înzestrate cu inteligenţă şi voinţă. Trebuie ca - de la sine şi în propria lor inimă - locuitorii evolutivi ai lumilor timpului şi spaţiului să-l recunoască, să-l iubească şi să-l adore de bună voie. Creatorul refuză să exercite o constrângere asupra liberului arbitru spiritual al creaturilor sale materiale sau să le forţeze să se supună. Consacrarea iubitoare a voinţei umane către îndeplinirea voinţei Tatălui este cel mai preţios dar oferit de om lui Dumnezeu. De fapt, o astfel de consacrare a voinţei creaturii constituie singurul dar cu adevărat valabil care poate fi făcut de om Tatălui din Paradis. În Dumnezeu, omul trăieşte, se mişcă şi există. Omul nu are nimic să-i dăruiască lui Dumnezeu, cu excepţia acestei alegeri de a se conforma voinţei Tatălui, iar deciziile astfel luate de creaturile dotate cu inteligenţă şi voinţă în univers constituie realitatea adevăratei adoraţii, care satisface atât de deplin natura Tatălui Creator, dominată de iubire.
1:1.3 (22.6) Odată deveniţi cu adevărat conştienţi de Dumnezeu, când îl veţi fi descoperit cu adevărat pe Creatorul maiestuos şi veţi fi început experienţa realizării prezenţei interne a controlorului divin, atunci, în funcţie de iluminarea voastră şi în conformitate cu modul şi metoda prin care Fiii divini îl revelează pe Dumnezeu, veţi găsi un nume pentru Tatăl Universal. Acest nume va exprima într-o manieră adecvată conceptul vostru asupra Marii Surse-Centru Prime. Şi iată cum, în lumi diferite şi universuri variate, Creatorul este cunoscut sub diverse nume. În spiritul relaţiilor, ele au aceeaşi semnificaţie, însă în cuvinte şi simboluri, fiecare nume reprezintă gradul şi profunzimea cu care Dumnezeu este întronat în inimile creaturilor sale dintr-un anumit tărâm.
1:1.4 (23.1) În apropiere de centrul universului universurilor, Tatăl Universal este în general cunoscut sub nume care pot fi considerate ca semnificând Prima Sursă. Mai departe, în afară, în universurile spaţiului, termenii folosiţi pentru a desemna Tatăl Universal semnifică de cele mai multe ori Centrul Universal. Încă şi mai departe, în creaţia înstelată, de exemplu în lumile sediu ale universului vostru local, el este cunoscut ca Sursa-Primă Creatoare şi Centrul Divin. Într-o constelaţie vecină, Dumnezeu este numit Tatăl Universurilor, într-o alta Sprijinul Infinit, iar către est Controlorul Divin. El a mai fost numit şi Tatăl Luminilor, Darul Vieţii şi Unicul Atotputernic.
1:1.5 (23.2) Pe lumile în care un Fiu al Paradisului a trăit o viaţă de efuziune, Dumnezeu este în general cunoscut printr-un nume indicând o relaţie personală, o afecţiune tandră şi o devoţiune paternă. În sediul constelaţiei voastre, referirea la Dumnezeu se face ca Tată Universal. Pe diferite planete ale sistemului vostru local de lumi locuite, el este cunoscut în mod divers ca Tată al Taţilor, Tată al Paradisului, Tată al Havonei şi Tată al Spiritului. Cei cărora Dumnezeu le-a fost revelat prin efuziunea Fiului Paradisului sfârşesc prin a ceda apelului sentimental al relaţiei pline de sensibilitate de asociere între creatură şi Creator şi-l numesc pe Dumnezeu „Tatăl nostru”.
1:1.6 (23.3) Pe o planetă de creaturi sexuate, într-o lume în care impulsiunile emoţionale părinteşti sunt inerente inimilor fiinţelor inteligente, cuvântul Tată devine foarte expresiv şi potrivit pentru Dumnezeul etern. Pe planeta voastră, Urantia, este mai bine cunoscut şi mai universal recunoscut sub numele de Dumnezeu. Numele care i s-a dat are puţină importanţă. Esenţialul este de a-l recunoaşte şi de a aspira la asemănarea cu el. Profeţii voştri din vechime l-au numit pe drept cuvânt „Dumnezeul veşnic,” şi au vorbit despre el ca despre cel care „locuieşte în veşnicie”.
1:2.1 (23.4) Dumnezeu este realitatea primordială în lumea spirituală. Dumnezeu este sursa adevărului în sferele mentale. Dumnezeu acoperă totul cu umbra sa de la un capăt la altul al tărâmurilor materiale. Pentru toate inteligenţele create, Dumnezeu este o personalitate, iar pentru universul universurilor el este Prima Sursă-Centru a realităţii eterne. Dumnezeu nu se asemănă nici cu un om, nici cu o maşină. Tatăl Prim este spirit universal, adevăr veşnic, realitate infinită şi personalitate eternă.
1:2.2 (23.5) Dumnezeul etern este infinit mai mult decât realitatea idealizată sau universul personalizat. Dumnezeu nu este pur şi simplu dorinţa supremă a omului, căutarea muritorului devenită realitate obiectivă. Dumnezeu nu este nici vreun simplu concept, potenţialul de putere a dreptăţii. Tatăl Universal nu este nici vreun sinonim al naturii sau al legii naturale personificate. Dumnezeu este o realitate transcendentă, şi nu pur şi simplu conceptul uman tradiţional al valorilor supreme. Dumnezeu nu este nici o focalizare psihologică de semnificaţii spirituale, nici „opera cea mai nobilă a omului”. Se poate ca Dumnezeu să fie unul sau toate aceste concepte în mintea oamenilor, însă el este mai mult decât acestea. El este o persoană salvatoare şi un Tată iubitor pentru toţi cei care se bucură de pacea spirituală pe pământ şi care doresc cu ardoare să facă experienţa supravieţuirii personalităţii cu prilejul morţii.
1:2.3 (24.1) Actualitatea existenţei lui Dumnezeu este demonstrată în experienţa umană prin prezenţa divină interioară, Veghetorul spiritului trimis din Paradis pentru a trăi în mintea muritoare a oamenilor, şi pentru a-i ajuta să dezvolte un suflet nemuritor destinat să supravieţuiască etern. Prezenţa acestui Ajustor divin în mintea umană este revelată prin trei fenomene experienţiale:
1:2.4 (24.2) 1. Capacitatea intelectuală de a-l cunoaşte pe Dumnezeu - conştiinţa de Dumnezeu.
1:2.5 (24.3) 2. Imboldul spiritual de a-l găsi pe Dumnezeu - căutarea lui Dumnezeu .
1:2.6 (24.4) 3. Dorinţa lăuntrică ca personalitatea să fie asemeni lui Dumnezeu - dorinţa sinceră de a face voia lui Dumnezeu.
1:2.7 (24.5) Existenţa lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată dovedită prin experienţe ştiinţifice, nici prin deducţii logice ale raţiunii pure. Nu putem realiza ceea ce este Dumnezeu decât în domeniile experienţei umane. Cu toate acestea, adevăratul concept al realităţii lui Dumnezeu este rezonabil pentru logică, plauzibil pentru filozofie, esenţial pentru religie şi indispensabil oricărei speranţe de supravieţuire a personalităţii.
1:2.8 (24.6) Cei care îl cunosc pe Dumnezeu au experimentat faptul prezenţei sale. Aceşti muritori cunoscători de Dumnezeu deţin, în experienţele lor personale, singura probă pozitivă a existenţei Dumnezeului viu pe care o fiinţă umană o poate oferi alteia. Existenţa lui Dumnezeu depăşeşte complet orice posibilitate de demonstrare, dacă aceasta nu se face prin contactul între conştiinţa de Dumnezeu din mintea umană şi prezenţa lui Dumnezeu prin Ajustorul Gândirii care locuieşte în intelectul muritor şi care s-a coborât în om cu titlu de dar generos al Tatălui Universal.
1:2.9 (24.7) Teoretic vă puteţi gândi la Dumnezeu ca fiind Creatorul, şi el este într-adevăr creatorul personal al Paradisului şi al universului central al perfecţiunii. Însă universurile timpului şi spaţiului sunt toate create şi organizate de corpurile paradisiace ale Fiilor Creatori. Tatăl Universal nu este creatorul personal al universului local al Nebadonului. Universul în care trăiţi este creaţia Fiului său Mihail. Cu toate ca Tatăl nu creează personal universurile evolutive, el le controlează în multe din relaţiile lor universale şi în anumite manifestări ale lor de energii fizice, mentale şi spirituale. Dumnezeu Tatăl este creator personal al universului Paradisului şi, în asociere cu Fiul Etern, creatorul tuturor celor celorlalţi Creatori personali ai universurilor.
1:2.10 (24.8) În calitate de controlor fizic în universul universurilor material, Prima Sursă-Centru funcţionează în arhetipurile Insulei eterne din Paradis şi, prin intermediul acestui centru de gravitaţie absolut, Dumnezeul etern exercită un supracontrol cosmic de nivel fizic, atât în universul central, cât şi de la un capăt la altul al universului universurilor. Ca minte, Dumnezeu funcţionează în Deitatea Spiritului Infinit. Ca spirit, Dumnezeu este manifestat în persoana Fiului Etern şi în aceea a copiilor divini ai Fiului Etern. Aceste relaţii reciproce ale Primei Surse-Centru cu Persoanele şi Absoluturile coordonate ale Paradisului nu exclud deloc acţiunea personală directă a Tatălui Universal în orice creaţie şi la toate nivele acesteia. Prin prezenţa spiritului său fragmentat, Tatăl Creator menţine un contact imediat cu copiii săi creaturi şi cu universurile sale create.
1:3.1 (25.1) ”Dumnezeu este spirit.” El este o prezenţă spirituală universală. Tatăl Universal este o realitate spirituală infinită. El este „singur Dumnezeu autentic, suveran, etern, nemuritor şi invizibil.” Cu toate că voi sunteţi „vlăstarul lui Dumnezeu”, nu trebuie să credeţi că Tatăl vă este asemănător ca formă şi înfăţişare deoarece s-a spus că aţi fost „creaţi după chipul său” - locuiţi de Veghetori de Mister trimişi din lăcaşul central al prezenţei sale eterne. Fiinţele spiritului sunt reale, cu toate că ele sunt invizibile ochilor umani şi nu au nici trup, nici sânge .
1:3.2 (25.2) Un vizionar din vechime a spus: „Iată, el merge alături de mine, şi nu-l văd. El îşi continuă drumul, însă nu-l pot percepe”. Noi putem observa constant lucrările lui Dumnezeu, putem fi extrem de conştienţi de dovezilor materiale ale conduitei sale maiestuoase, însă foarte rar putem să contemplăm manifestarea vizibilă a divinităţii sale, necum să percepem prezenţa spiritului pe care l-a delegat pentru a locui în fiinţa umană .
1:3.3 (25.3) Dacă Tatăl Universal este invizibil, acest lucru nu se datorează faptului că el se ascunde de creaturile inferioare care au handicapuri materiale şi înzestrări spirituale limitate. Situaţia este mai degrabă următoarea: „Voi nu puteţi să-mi vedeţi chipul, căci nici un muritor nu poate să mă vadă şi totodată să mai trăiască.” Nici o fiinţă umană materială nu ar putea să contemple spiritul lui Dumnezeu şi să îşi păstreze existenţa sa de muritor. Grupurilor inferioare de fiinţe spirituale şi tuturor ordinelor de personalităţi materiale le este imposibil să se apropie de gloria şi de strălucirea spirituală a prezenţei personalităţii divine. Luminozitatea spirituală a prezenţei personale a Tatălui este „o lumină de care nici un om muritor nu se poate apropia, pe care nici o creatură materială nu a văzut-o şi nu o poate vedea.” Însă nu este necesar să-l vedem pe Dumnezeu cu ochii trupului pentru a-l distinge prin viziunea-credinţă a minţii spiritualizate.
1:3.4 (25.4) Tatăl Universal împărtăşeşte pe deplin natura sa spirituală cu sinele său coexistent, Fiul Etern al Paradisului. Tot astfel Tatăl şi Fiul împărtăşesc amândoi, pe deplin şi categoric, spiritul universal şi etern cu coordonatul lor de personalitate comun, Spiritul Infinit. În el însuşi şi prin el însuşi, spiritul lui Dumnezeu este absolut. În Fiu, el este fără atribute. În Spirit, el este universal. În ei toţi şi prin ei toţi, el este infinit.
1:3.5 (25.5) Dumnezeu este un spirit universal. Dumnezeu este persoană universală. Realitatea personală supremă a creaţiei finite este spirit. Realitatea ultimă a cosmosului personal este spiritul absonit. Numai nivelele infinităţii sunt absolute şi numai pe astfel de nivele există finalitate a unei unităţi între materie, minte şi spirit.
1:3.6 (25.6) În universuri, Dumnezeu Tatăl este potenţial supracontrolorul materiei, al minţii şi al spiritului. În imensitatea creaţiei sale, Dumnezeu are direct relaţii cu personalităţile înzestrate cu voinţă numai prin intermediul vastului său circuit de personalitate. Însă, în afara Paradisului, nu poate fi contactat decât în prezenta entităţilor sale fragmentate, voinţa lui Dumnezeu departe în universuri. Acest spirit al Paradisului, care locuieşte în mintea muritorilor timpului şi care susţine evoluţia sufletului nemuritor al creaturii supravieţuitoare, are aceeaşi natură şi aceeaşi divinitate ca Tatăl Universal. Însă mintea acestor creaturi evolutive îşi are originea în universurile locale şi trebuie să dobândească perfecţiunea divină desăvârşind transformările experienţiale de împlinire spirituală. Acestea se produc inevitabil atunci când o creatură a ales să facă voia Tatălui care este în ceruri.
1:3.7 (26.1) În experienţa lăuntrică a omului, mintea se îmbină cu materia. O astfel de minte legată de materie nu poate supravieţui decesului muritorului. Pentru a adopta tehnica de supravieţuire, trebuie să se efectueze ajustările voinţei umane şi transformările minţii muritoare prin care un intelect conştient de Dumnezeu se lasă învăţat treptat şi, în cele din urmă, condus de spirit. Din această evoluţie a minţii omeneşti de la asocierea cu materia la uniunea cu spiritul, rezultă o transmutare a fazelor potenţial spirituale ale minţii muritoare în realităţi morontiale ale sufletului nemuritor. Mintea umană subjugată materiei este sortită să devină din ce în ce mai materială şi, în consecinţă, să sufere în cele din urmă anihilarea personalităţii. Mintea care s-a lăsat dominată de spirit este sortită să devină din ce în ce mai spirituală şi să atingă în cele din urmă unitatea ultimă cu spiritul divin care supravieţuieşte şi o călăuzeşte, şi în felul acesta să atingă supravieţuirea şi veşnicia existenţei personalităţii.
1:3.8 (26.2) Eu vin din Etern şi m-am întors de nenumărate ori în prezenţa Tatălui Universal. Cunosc actualitatea şi personalitatea Primei Surse-Centru, Tatăl Etern şi Universal. Ştiu că Marele Dumnezeu, fiind absolut, etern şi infinit, este de asemenea bun, divin şi îngăduitor. Cunosc adevărul marilor afirmaţii: „Dumnezeu este spirit” şi „Dumnezeu este iubire,” şi aceste două însuşiri sunt revelate universului în modul cel mai desăvârşit în Fiul Etern.
1:4.1 (26.3) Infinitatea perfecţiunii lui Dumnezeu este de aşa natură încât face din el veşnic un mister. Şi cel mai mare dintre misterele insondabile ale lui Dumnezeu este fenomenul locuirii divine în mintea muritoare. Felul în care Tatăl Universal sălăşluieşte împreună cu creaturile timpului este cel mai profund dintre toate misterele universului. Prezenţa divină în mintea omului este misterul misterelor.
1:4.2 (26.4) Corpurile fizice ale muritorilor sunt „templele lui Dumnezeu”. „Cu toate că Fiii Creatori Suverani se apropie de creaturile din lumile lor locuite şi „îi atrag pe toţi oamenii la ei”, deşi ei „rămân în pragul” conştiinţei „şi bat” şi se bucură să intre la toţi cei care acceptă „să-şi deschidă porţile inimii”, cu toată existenţa acestei comuniuni personale intime dintre Fiii Creatori şi creaturile lor muritoare, nu este totuşi mai puţin adevărat că muritorii au ceva de la Dumnezeu însuşi care locuieşte efectiv în ei. Trupurile lor sunt temple de la el.
1:4.3 (26.5) Când veţi fi terminat aici jos, când vă veţi fi încheiat parcursul terestru în forma voastră temporară, când veţi fi sfârşit călătoria voastră de încercare din trup, când ţărâna care compune tabernaculul muritor se va fi „întors în pământul de unde provine”, atunci, conform revelaţiei, „Spiritul care vă locuieşte se va întoarce la Dumnezeul care l-a dăruit”. Un fragment din Dumnezeu, o parte integrantă a divinităţii se află în fiecare fiinţă muritoare a acestei planete. Acest fragment nu vă aparţine încă printr-un drept de posesie, însă el este menit anume pentru a fi una cu voi dacă supravieţuiţi existenţei muritoare.
1:4.4 (26.6) Noi suntem confruntaţi în mod constant cu acest mister al lui Dumnezeu. Rămânem uluiţi în faţa desfăşurării tot mai largi a nemărginitei panorame a adevărului cu privire la infinita sa bunătate, la inepuizabila sa compasiune, incomparabila sa înţelepciunea şi superbul său caracter.
1:4.5 (26.7) Misterul divin rezidă în diferenţa intrinsecă dintre finit şi infinit, între temporal şi etern, între creatura din spaţio-temporală şi Creatorul Universal, între material şi spiritual, între imperfecţiunea omului şi perfecţiunea Deităţii din Paradis. Dumnezeul iubirii universale se manifestă în mod infailibil fiecăreia dintre creaturile sale în deplina măsură a capacităţii acestei creaturi de a pricepe spiritualmente calităţile adevărului, ale frumuseţii şi ale bunătăţii divine.
1:4.6 (27.1) Oricărei fiinţe spirituale şi oricărei creaturi muritoare, în fiecare sferă şi în fiecare lume a universului universurilor, Tatăl Universal le revelează tot ceea ce poate fi distins sau înţeles din sinele său milostiv şi divin de către aceste fiinţe spirituale şi creaturi muritoare. Dumnezeu nu face deosebire de persoane, indiferent că sunt spirituale sau că sunt materiale. Prezenţa divină de care se bucură, la un moment dat, fiecare copil al universului, nu este limitată decât de capacitatea acestei creaturi de a primi şi discerne actualităţile spirituale ale lumii supramateriale.
1:4.7 (27.2) Ca realitate în experienţa spirituală umană, Dumnezeu nu este un mister. Însă când se încearcă să i se explice minţii muritoare de ordin material realităţile lumii spiritului apare misterul. Aceste mistere sunt atât de subtile şi de profunde, încât un muritor cunoscător de Dumnezeu poate reuşi miracolul filozofic al recunoaşterii Infinitului prin finit doar pricepându-le prin credinţă, şi tot astfel pot şi muritorii care evoluează în lumile materiale ale timpului şi ale spaţiului să îl distingă pe Dumnezeul etern.
1:5.1 (27.3) Nu lăsaţi ca măreţia lui Dumnezeu, infinitatea sa, să-i întunece sau să-i eclipseze personalitatea. „Cel care a plăsmuit urechea nu va auzi el oare? Cel care a format ochiul nu va vedea?” Tatăl Universal este apogeul personalităţii divine. El este originea şi destinul personalităţii pe parcursul întregii creaţii. Dumnezeu este infinit şi personal totodată. El este o personalitate infinită. Tatăl este într-adevăr o personalitate, cu toate că infinitatea personalităţii sale îl plasează pentru totdeauna dincolo de deplina înţelegere a fiinţelor materiale şi finite.
1:5.2 (27.4) Dumnezeu este mult mai mult decât o personalitate după cum este ea înţeleasă de mintea umană. El depăşeşte cu mult chiar şi orice concept al unei suprapersonalităţi. Însă este absolut inutil să discutăm aceste concepte de neînţeles asupra personalităţii divine cu mintea creaturilor materiale al căror concept cel mai elevat asupra realităţii fiinţei constă în ideea şi în idealul de personalitate. Cel mai înalt concept ce-i este posibil unei creaturi materiale asupra Creatorului Universal este înglobat în idealurile spirituale ale ideii exaltate de personalitate divină. De aceea, deşi s-ar putea să ştiţi că Dumnezeu trebuie să fie mult mai mult decât concepţia umană asupra personalităţii, voi cunoaşteţi de asemenea bine faptul că Tatăl Universal nu poate cu nici un chip să fie mai puţin decât o personalitate eternă, infinită, autentică, bună şi frumoasă.
1:5.3 (27.5) Dumnezeu nu i se ascunde nici uneia dintre creaturile sale. El le este inabordabil unor atât de numeroase ordine de fiinţe numai pentru că el „stă într-o lumină de care nu se poate apropia nici o creatură materială.” Imensitatea şi măreţia personalităţii divine depăşesc sfera de cuprindere a minţii nedesăvârşite a muritorilor evolutivi. Dumnezeu „măsoară apele în căuşul palmei sale, şi un Univers cu palma mâinii sale. El este cel care stă pe orbita pământului, şi tot el este cel care trage cerurile ca pe o perdea şi le desfăşoară ca pe un univers care să fie locuit.” „Ridicaţi ochii la cer şi vedeţi cine a creat toate aceste lucruri, cine ştie lumile lor după număr şi le cheamă pe toate după numele lor.” Este deci adevărat că „lucrurile invizibile ale lui Dumnezeu se înţeleg parţial prin lucrurile care sunt făcute.” Astăzi, şi aşa cum sunteţi, trebuie să distingeţi Făuritorul invizibil prin intermediul creaţiei sale multiple şi diverse, cât şi prin revelaţia şi serviciul Fiilor săi şi al numeroşilor lor subordonaţi.
1:5.4 (28.1) Cu toate că muritori materiali nu pot vedea persoana lui Dumnezeu, ei ar trebui să se bucure în încredinţarea că el este o persoană. Acceptaţi prin credinţă adevărul care spune de Tatăl Universal că ar iubi atât de mult lumea încât a prevăzut progresul spiritual etern al umililor săi locuitori. „El îşi găseşte bucuria în copiii săi.” Dumnezeu nu este lipsit de nici unul din aceste atribute supraumane şi divine care constituie o personalitate de creator perfectă, eternă, iubitoare şi infinită.
1:5.5 (28.2) În creaţiile locale, (cu excepţia personalului suprauniversurilor), Dumnezeu nu are manifestare personală sau locală, decât prin intermediul Fiilor Creatori ai Paradisului, care sunt părinţii lumilor locuite şi suveranii universurilor locale. Dacă o fiinţa creată ar avea o credinţă desăvârşită, ea ar şti negreşit că, văzând un Fiu Creator, l-a văzut pe Tatăl Universal. Căutând Tatăl, ea nu ar cere şi nici nu s-ar aştepta să vadă altceva decât Fiul. Pur şi simplu, omul muritor nu poate să-l vadă pe Dumnezeu până când nu împlineşte o transformare spirituală completă şi nu atinge efectiv Paradisul.
1:5.6 (28.3) Natura Fiilor Creatori din Paradis nu înglobează toate potenţialele lipsite de atribute ale absoluităţii universale a naturii infinite, a Primei Surse Centru, însă Tatăl Universal este prezent prin putere divină sub toate aspectele în Fiii Creatori. Tatăl şi Fiii săi sunt una. Aceşti Fii Paradisiaci ai ordinului Mihaililor sunt personalităţi perfecte şi sunt chiar modelul tuturor personalităţilor unui univers local, de la Strălucitoarea Stea a Dimineţii până la creaturile umane cele mai umile ale evoluţiei animale progresive.
1:5.7 (28.4) Fără Dumnezeu, şi în absenţa măreţei sale persoane centrale, nu ar exista nici o personalitate în tot vastul univers al universurilor. Dumnezeu este personalitate.
1:5.8 (28.5) Cu toate că Dumnezeu este o putere eternă, o prezenţă maiestuoasă, un ideal transcendent şi un spirit glorios, cu toate că este toate acestea şi infinit mai mult, el este nu mai puţin veşnic şi cu adevărat o personalitate perfectă a Creatorului, o persoană care poate „să cunoască şi să fie cunoscută,” care poate „să iubească şi să fie iubită,” şi care se poate arăta prieten cu noi; în acelaşi timp voi puteţi fi cunoscuţi ca prietenul lui Dumnezeu, aşa cum şi alte fiinţe umane au fost cunoscute. El este un spirit real şi o realitate spirituală.
1:5.9 (28.6) Atâta timp cât noi îl vedem pe Tatăl Universal revelat pretutindeni în universul său, cât timp îl desluşim locuind în miriadele sale de creaturi, cât timp îl contemplăm în persoana Fiilor săi Suverani, cât timp continuăm să-i simţim prezenţa divină pe ici, pe colo, pe aproape şi la depărtare, haideţi să nu punem la îndoială şi să nu contestăm primordialitatea personalităţii sale. În ciuda imensităţii tuturor acestor repartizări, Dumnezeu rămâne o adevărată persoană şi menţine perpetuu o legătură personală cu multitudinea nenumărată a creaturilor sale dispersate de la un capăt la altul al universului universurilor.
1:5.10 (28.7) Ideea personalităţii Tatălui Universal este un concept de Dumnezeu lărgit şi mai adevărat, care a parvenit omenirii în principal prin revelaţie. Raţiunea, înţelepciunea şi experienţa religioasă presupun şi implică toate personalitatea lui Dumnezeu, însă nu o validează în întregime. Chiar şi Ajustorul Gândirii interior este pre-personal. Adevărul şi maturitatea unei religii sunt direct proporţionale cu conceptul ei asupra personalităţii infinite a lui Dumnezeu, şi cu gradul ei de înţelegere a unităţii absolute a Deităţii. Ideea unei Deităţi personale devine deci măsura maturităţii religioase, după ce religia a formulat în prealabil conceptul unităţii lui Dumnezeu.
1:5.11 (29.1) Religia primitivă avea o multitudine de zei personali, şi ei erau formaţi după chipul omului. Revelaţia afirmă validitatea conceptului personalităţii lui Dumnezeu, ceea ce nu este decât o simplă posibilitate în postulatul ştiinţific al unei Cauze Prime şi nu este sugerat decât provizoriu în ideea filosofică de Unitate Universală. O persoană poate începe să înţeleagă unitatea lui Dumnezeu numai prin intermediul personalităţii. Dacă se neagă personalitatea Primei Surse-Centru, atunci nu mai rămâne decât o alternativă filosofică: materialism sau panteism.
1:5.12 (29.2) În contemplarea Deităţii, conceptul de personalitate trebuie să fie detaşat de ideea de corporalitate. Un corp material nu-i este indispensabil pentru personalitate nici omului, nici lui Dumnezeu. Eroarea corporalităţii este vădită în ambele extreme ale filozofiei umane. În materialism, de vreme ce omul îşi pierde trupul la moarte, el încetează să mai existe ca personalitate. În panteism, Dumnezeu nu este o persoană, odată ce nu are corp. Tipul suprauman de personalitate progresivă funcţionează într-o uniune a minţii şi a spiritului.
1:5.13 (29.3) Personalitatea nu este pur şi simplu un atribut a lui Dumnezeu. Ea reprezintă mai degrabă totalitatea naturii infinite coordonate şi a voinţei divine unificate, perfect exprimată în eternitate şi în universalitate. În sens suprem, personalitatea este revelaţia lui Dumnezeu universului universurilor.
1:5.14 (29.4) Dumnezeu, fiind etern, universal, absolut şi infinit, nu creşte în cunoaştere şi nu sporeşte în înţelepciune. Dumnezeu nu dobândeşte experienţă, după cum s-ar putea concluziona sau înţelege de către fiinţa umană finită. Însă, în domeniile propriei sale personalităţi eterne, el se bucură cu adevărat de aceste expansiuni continue ale realizării de sine, care sunt, într-o anumită măsură, comparabile şi analoage cu dobândirea unei experienţe noi de către creaturile finite ale lumilor evolutive.
1:5.15 (29.5) Perfecţiunea absolută a Dumnezeului infinit l-ar face să sufere limitările înfiorătoare ale finalităţii fără de atribute a perfecţiunii dacă nu ar exista faptul că Tatăl Universal participă direct la lupta personalităţii tuturor sufletelor imperfecte ale vastului univers care caută, cu ajutorul divin, să facă ascensiunea până la lumile de sus perfecte din punct de vedere spiritual. Această experienţă progresivă a fiecărei fiinţe spirituale şi a fiecărei creaturi muritoare din întregul univers al universurilor face parte din conştiinţa Deităţii tot mai lărgită a Tatălui cu privire la cercul divin şi nesfârşit al realizării perpetue de sine.
1:5.16 (29.6) Este literalmente adevărat că: „În toate durerile voastre, el este îndurerat.” „În toate triumfurile voastre, el triumfă în voi şi cu voi.” Spiritul său divin pre-personal este realmente o parte din voi. Insula Paradisului răspunde la toate metamorfozele fizice ale universului universurilor. Fiul Etern include toate imboldurile spiritului din întreaga creaţie. Autorul Comun înglobează toate expresiile mentale ale cosmosului în expansiune. Tatăl Universal realizează în plenitudinea conştiinţei divine întreaga experienţă individuală dobândită pe parcursul luptelor progresive susţinute de forţele mentale în creştere şi de spiritele ascendente ale fiecărei entităţi, fiinţe şi personalităţi din ansamblul creaţiei evolutive a timpului şi spaţiului. Şi toate acestea sunt literalmente adevărate, deoarece „în El trăim cu toţii, ne mişcăm cu toţii şi ne avem cu toţii existenţa.”
1:6.1 (29.7) Personalitatea umană este umbra-imagine proiectată în timp-spaţiu de personalitatea divinului Creator. Or, nici o actualitate nu ar putea fi înţeleasă în mod convenabil prin examinarea umbrei sale. Ar trebui interpretate umbrele în funcţie de adevărata substanţă.
1:6.2 (30.1) Pentru ştiinţă, Dumnezeu este o cauză, pentru filozofie, el este o idee, iar pentru religie, el este o persoană, chiar Tatăl celest şi iubitor. Pentru savanţi, Dumnezeu este o forţă primordială, pentru filozofi, o ipoteză a unităţii, pentru persoanele religioase, o experienţă spirituală vie. Omul are un concept necorespunzător asupra personalităţii Tatălui Universal, şi acest concept nu poate fi dezvoltat decât prin progresul spiritual al oamenilor din univers. El va deveni cu adevărat adecvat doar atunci când pelerinii timpului şi spaţiului vor atinge în cele din urmă, în Paradis, îmbrăţişarea Dumnezeului viu.
1:6.3 (30.2) Nu uitaţi niciodată că punctele de vedere asupra personalităţii aşa cum este ea concepută de Dumnezeu şi de om sunt la antipozi unul faţă de altul. Omul consideră şi înţelege personalitatea privind de la finit spre infinit, în timp ce Dumnezeu priveşte de la infinit spre finit. Personalitatea omului este de tipul cel mai jos. Cea a lui Dumnezeu este cea mai elevată. Ea este chiar supremă, ultimă, şi absolută. Prin urmare, conceptele mai bune asupra personalităţii divine au trebuit să aştepte cu răbdare apariţia unor idei mai potrivite asupra personalităţii umane, şi în special o revelaţie superioară a personalităţii divine şi umane deopotrivă în viaţa de fuziune de pe Urantia a lui Mihail, Fiul Creator.
1:6.4 (30.3) Spiritul divin pre-personal care locuieşte în mintea umană aduce, prin însăşi prezenţa sa, dovada valabilă a existenţei lui reale, însă conceptul personalităţii divine nu poate fi priceput decât prin clarviziunea spirituală care rezultă dintr-o experienţă religioasă personală şi autentică. Orice persoană, umană sau divină, poate fi cunoscută şi înţeleasă chiar făcând abstracţie de reacţiile externe sau de prezenţa materială a acestei persoane.
1:6.5 (30.4) Pentru o prietenie între două persoane, este esenţial un anumit grad de afinitate morală şi de armonie spirituală. O personalitate iubitoare cu greu se poate dezvălui unei persoane lipsite de iubire. Şi ca să se apropie de cunoaşterea unei personalităţi divine, un om trebuie să consacre în întregime în acest efort toate darurile personalităţii cu care este înzestrat. O dedicare parţială şi fără entuziasm va fi ineficientă.
1:6.6 (30.5) Cu cât un om se înţelege mai bine pe sine însuşi şi apreciază astfel valorile personalităţii tovarăşilor săi, cu atât mai mare va fi setea lui de a cunoaşte Personalitatea Originară şi cu atât mai mare va fi ardoarea acestui om cunoscător de Dumnezeu în strădania lui de a deveni asemănător Personalităţii Originare. Se pot discuta părerile despre Dumnezeu, însă experienţa în el şi cu el există mai presus şi dincolo de orice controversă umană şi de simpla logică intelectuală. Omul care îl cunoaşte pe Dumnezeu îşi descrie experienţele spirituale nu pentru a-i convinge pe cei necredincioşi, ci pentru a-i edifica şi a-i satisface reciproc pe cei credincioşi.
1:6.7 (30.6) A admite faptul că universul poate fi cunoscut şi că este inteligibil înseamnă a admite că el este construit de o minte şi dirijat de o personalitate. Mintea omului poate să perceapă dintr-o altă minte, fie ea umană sau supraumană, numai fenomenele mentale. Dacă personalitatea omului poate face experienţa universului, este pentru că există o minte divină şi o personalitate actuală ascunse pe undeva în acel univers.
1:6.8 (30.7) Dumnezeu este spirit - personalitate spirituală. Omul este de asemenea un spirit - personalitate spirituală potenţială. Isus din Nazaret a atins deplina realizare a acestui potenţial al personalităţii spirituale în experienţa umană. Iată de ce viaţa în care el a îndeplinit voia Tatălui a devenit pentru om revelaţia deplină şi ideală a personalităţii lui Dumnezeu. Cu toate că nu se poate pricepe personalitatea Tatălui Universal decât într-o experienţă religioasă efectivă, viaţa terestră a lui Isus ne inspiră prin demonstrarea perfectă a unei astfel de realizări şi a unei astfel de revelaţii a personalităţii lui Dumnezeu într-o experienţă cu adevărat omenească.
1:7.1 (31.1) Când Isus vorbea despre „Dumnezeul viu,” el se referea la o Deitate personală, Tatăl Universal care este în ceruri. Conceptul personalităţii Deităţii înlesneşte - comuniunea; el favorizează o adorare inteligentă; el dezvoltă o încredere însufleţitoare. Între lucrurile nepersonale poate exista interacţiune, dar nu comuniune. Nu ne putem bucura de o relaţia de comuniune tată-fiu, precum este aceea dintre Dumnezeu şi om, nu ne putem bucura decât dacă amândoi sunt persoane. Doar personalităţile pot comunica una cu alta, cu toate că această comuniune personală poate fi mult facilitată tocmai de prezenţa unei entităţi impersonale ca Ajustorul Gândirii.
1:7.2 (31.2) Omul nu realizează uniunea sa cu Dumnezeu aşa cum o picătură de apă ar putea să îşi găsească unitatea cu oceanul. Omul atinge uniunea divină printr-o comuniune spirituală reciprocă şi progresivă, prin raporturi de personalitate cu un Dumnezeu personal, câştigând tot mai mult în natură divină, conformându-se din toată inima şi în mod inteligent voinţei divine. O relaţie atât de sublimă nu poate exista decât între personalităţi.
1:7.3 (31.3) Conceptul de adevăr se poate, cât de cât, să fie gândit separat de personalitate, iar conceptul de frumuseţe poate să existe fără personalitate, însă conceptul de bunătate divină nu este de înţeles decât în relaţie cu personalitatea. Doar o persoană poate iubi şi poate fi iubită. Chiar şi frumuseţea şi adevărul ar fi detaşate de speranţa de supravieţuire dacă nu ar fi însuşiri ale unui Dumnezeu Personal, un Tată iubitor.
1:7.4 (31.4) Nu putem înţelege pe deplin cum de Dumnezeu poate fi primordial, invariant, atotputernic şi perfect, şi în acelaşi timp înconjurat de un univers mereu schimbător şi aparent limitat de legi, un univers de imperfecţiuni relative în evoluţie constantă. Însă noi putem cunoaşte acest adevăr în propria noastră experienţă personală, căci noi ne păstrăm cu toţii identitatea personalităţii şi unitatea voinţei, în ciuda schimbărilor constante din noi înşine şi din mediul nostru deopotrivă. Însă noi putem cunoaşte acest adevăr în propria noastră experienţă personală, deoarece noi păstrăm cu toţii identitatea personalităţii noastre şi a unităţii voinţei noastre, în ciuda schimbărilor constante atât în noi înşine cât şi în mediul nostru.
1:7.5 (31.5) Nici matematica, nici logica, nici filozofia nu pot pricepe realitatea ultimă a universului; acolo poate ajunge doar experienţa personală prin conformarea progresivă la voinţa divină a unui Dumnezeu personal. Nici ştiinţa, nici filozofia, nici teologia nu pot valida personalitatea lui Dumnezeu. Numai experienţa personală a fiilor Tatălui celest prin credinţă poate aduce realizarea actuală şi spirituală a personalităţii lui Dumnezeu.
1:7.6 (31.6) Cele mai înalte conceptele asupra personalităţii din univers implică: identitate, conştiinţă de sine, voinţă proprie şi posibilitate de a se revela. Iar aceste caracteristici mai şi implică fraternitatea cu personalităţi egale şi diferite, aşa cum există în asocierile de personalităţi ale Deităţilor Paradisului. Unitatea absolută a acestor asocieri este atât de perfectă, încât divinitatea se recunoaşte prin indivizibilitatea sa, prin unitatea sa. „Domnul Dumnezeu este unul. „ Indivizibilitatea personalităţii nu-l împiedică pe Dumnezeu să dăruiască din spiritul său, pentru ca el să trăiască în inima oamenilor muritori. Indivizibilitatea personalităţii unui părinte uman nu împiedică reproducerea de fii şi fiice muritori.
1:7.7 (31.7) Acest concept al indivizibilităţii laolaltă cu acela al unităţii implică transcenderea timpului şi a spaţiului de către Ultimitatea Deităţii; aşadar, nici timpul şi nici spaţiul nu pot fi absolute sau infinite. Prima Sursă-Centru este această infinitate care transcende într-un mod categoric orice minte, orice materie, şi orice spirit.
1:7.8 (31.8) Faptul Trinităţii Paradisului nu încalcă în nici un fel adevărul unităţii divine. Cele trei Deităţi ale Paradisului sunt una în toate reacţiile realităţii universale şi în toate relaţiile cu creaturile. Existenţa acestor trei persoane eterne nu violează nici adevărul indivizibilităţii Deităţii. Îmi dau pe deplin seama că nu am nu am la dispoziţie nici un limbaj adecvat pentru a expune cu claritate minţii muritoare modul în care aceste probleme ale universului ni se prezintă nouă. Însă nu vă descurajaţi; nici măcar personalităţilor înalte, aparţinând grupului meu de fiinţe paradisiace, totalitatea acestor lucruri nu le este pe deplin clară. Amintiţi-vă întotdeauna că aceste adevăruri profunde referitoare la Deitate se vor clarifica din ce în ce mai mult pe măsură ce mintea noastră se spiritualizează pe parcursul epocilor succesive ale lungii ascensiuni a muritorilor către Paradis.
1:7.9 (32.1) [Prezentat de un Consilier Divin, membru al unui grup de personalităţi celeste desemnate de Luminătorii Vremurilor de pe Uversa, sediul celui de-al şaptelea supraunivers, să supravegheze, în revelaţia care va urma, părţile referitoare la problemele care depăşesc frontierele universului local al Nebadonului. Am misiunea să semnez aceste capitole descriind natura şi atributele lui Dumnezeu, pentru că reprezint cea mai înaltă sursă de informaţie disponibilă în acest sens pe oricare din lumile locuite. Am servit în calitate de Consilier Divin în fiecare din cele şapte universuri şi am locuit mult timp în Paradis, în centrul tuturor lucrurilor. De multe ori, m-am desfătat în plăcerea supremă de a mă afla în prezenţa personală imediată a Tatălui Universal. Descriu realitatea şi adevărul naturii Tatălui şi a atributelor sale cu o autoritate indiscutabilă. Ştiu bine despre ce vorbesc.]
Cartea Urantia
Capitolul 2
2:0.1 (33.1) ÎN MĂSURA în care conceptul uman cel mai elevat posibil despre Dumnezeu este conţinut în ideea şi în idealul uman al unei personalităţi primordiale şi infinite, este îngăduit şi s-ar putea vădi util să studiem anumite caracteristici ale naturii divine care constituie caracterul Deităţii. Cea mai bună modalitate de a înţelege natura lui Dumnezeu este revelaţia Tatălui aşa cum Mihail din Nebadon a dezvoltat-o în multiplele sale învăţături şi în magnifica sa viaţă umană întrupată. Omul poate de asemenea să înţeleagă mai bina natura divină dacă se consideră pe sine copil al lui Dumnezeu şi dacă îl venerează pe Creatorul Paradisului ca pe un adevărat Tată spiritual.
2:0.2 (33.2) Putem studia natura lui Dumnezeu într-o revelaţie a ideilor supreme, putem considera caracterul divin ca pe o portretizare de idealuri celeste, însă, din toate aceste revelaţii ale naturii divine, cea mai lămuritoare şi cea mai edificatoare din punct de vedere spiritual se poate găsi în înţelegerea vieţii religioase a lui Isus din Nazaret dinainte de atingerea deplinei conştiinţe a divinităţii sale şi de după aceea. Dacă viaţa încarnată a lui Mihail este luată ca fundal al revelaţiei lui Dumnezeu pentru om, putem atunci încerca să formulăm în simboluri verbale umane anumite idei şi idealuri referitoare la natura divină care ar putea contribui la o mai mare clarificare şi unificare a conceptului uman despre natura şi caracterul personalităţii Tatălui Universal.
2:0.3 (33.3) În toate eforturile noastre pentru a lărgi şi spiritualiza conceptul uman de Dumnezeu, suntem extrem de handicapaţi de capacitatea limitată a minţii umane. Noi suferim, de asemenea, de un serios neajuns în executarea misiunii noastre de pe urma limitărilor de limbaj şi a sărăciei materialelor utilizabile pentru ilustrări sau pentru comparaţii. Aceasta ne încurcă în eforturile noastre de a zugrăvi valori divine şi de a prezenta semnificaţii spirituale minţii finite şi muritoare a oamenilor. Toate încercările noastre de extindere a conceptului uman de Dumnezeu ar fi aproape zadarnice dacă mintea umană n-ar fi locuită de Ajustorul dăruit de Tatăl Universal şi dacă n-ar fi fost pătrunsă de Spiritul Adevărului al Fiului Creator. Contând aşadar pe prezenţa acestor spirite divine în inima omului pentru a mă ajuta să lărgesc conceptul de Dumnezeu, eu mă angajez cu bucurie în executarea sarcinii mele de a încerca să zugrăvesc mai bine natura lui Dumnezeu pentru mintea umană.
2:1.1 (33.4) ”Atingând Infinitul, nu-l putem descoperi. Urmele paşilor divini nu sunt cunoscute.” „Întinderea lui Dumnezeu este infinită, iar mărirea sa este de necercetat.” Lumina orbitoare a prezenţei Tatălui este atât de mare încât pentru umilele sale creaturi el pare „a locui în întunericul cel mai adânc”. Nu numai că gândurile şi planurile sale sunt insondabile, însă „el face şi nenumărate lucruri mari şi minunate”. „Dumnezeu este mare. Noi nu-l înţelegem şi nu putem socoti numărul anilor săi”. „Va locui oare Dumnezeu cu adevărat pe pământ? Iată, cerul (universul) şi cerul cerurilor (universul universurilor) nu-l pot cuprinde”. „Cât sunt de nepătruns judecăţile sale, iar căile sale de nedescoperit!”
2:1.2 (34.1) ”Nu există decât un singur Dumnezeu, Părintele Infinit, care este totodată un Creator fidel.” „Creatorul divin este deopotrivă Repartizatorul Universal, sursa şi destinul sufletelor. El este Sufletul Suprem, Mintea Primordială şi Spiritul Nemărginit al oricărei creaţii.” „Marele Controlor nu face greşeli. El răspândeşte măreţie şi glorie.” „Dumnezeul Creator este total lipsit de teamă şi de antipatie. El este nemuritor, etern, existând prin sine, divin şi generos.” „Cât de pur şi de frumos, cât de profund şi de insondabil este Străbunul celest al tuturor lucrurilor.” „Infinitul este excelent prin faptul că se face cunoscut oamenilor. El este începutul şi sfârşitul, Tatăl oricărui ţel bun şi perfect.” „Cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Creatorul Etern este cauza cauzelor.”
2:1.3 (34.2) Cu toate că personalitatea lui veşnică şi universală se manifestă printr-o infinitate de manifestări minunate, Tatăl este conştient în mod necondiţionat de propria sa infinitate şi de eternitatea sa. Tot astfel, el îşi cunoaşte pe deplin perfecţiunea şi puterea. În afară de coordonaţii săi divini, el este singura fiinţă din univers a cărei aprecieri asupra sieşi este perfectă, corectă şi completă.
2:1.4 (34.3) Tatăl face constant şi infailibil faţă nevoilor ce rezultă din variaţiile care i se cer pe măsură ce se efectuează, din timp în timp, schimbările în diversele secţiuni ale principalului său univers. Marele Dumnezeu se cunoaşte şi se înţelege pe sine. El este infinit conştient de toate atributele sale primordiale de perfecţiune. Dumnezeu nu este nici un accident cosmic, nici un experimentator al universului. Suveranii Universului pot să se angajeze în aventuri. Părinţii de Constelaţii pot face experienţe. Şefii sistemelor de lumi pot să se lase antrenaţi. Însă Tatăl Universal vede sfârşitul încă de la început; planul său divin şi ţelul său etern îmbrăţişează şi înţeleg efectiv toate experienţele şi aventurile tuturor subordonaţilor săi din toate lumile, sistemele şi constelaţiile tuturor universurilor din vastele sale tărâmuri.
2:1.5 (34.4) Nici un lucru nu este nou pentru Dumnezeu şi nici un eveniment cosmic nu se întâmplă ca o surpriză; Dumnezeu locuieşte în cercul eternităţii. Zilele sale nu au nici început, nici sfârşit. Pentru Dumnezeu nu există nici trecut, nici prezent, nici viitor. Totalitatea timpului este prezentă în orice clipă. El este marele şi singurul EU SUNT.
2:1.6 (34.5) Tatăl Universal este infinit în toate atributele sale, într-un mod absolut şi necondiţionat. Acest fapt în sine şi prin sine îl separă de orice comunicare personală directă cu fiinţe materiale finite şi cu alte inteligenţe inferioare create.
2:1.7 (34.6) Contactele şi comunicările cu multiplele sale creaturi necesită deci dispozitive care au fost clasificate în trei categorii. În primul rând, personalitatea Fiilor Paradisiaci ai lui Dumnezeu care, cu toate că este perfectă în divinitate, participă adesea la natura trupului şi a sângelui chiar a raselor planetare, devenind una din voi şi una cu voi; în felul acesta, ca să spunem aşa, Dumnezeu devine om, după cum s-a întâmplat cu coborârea lui Mihail, care a fost numit când Fiu al lui Dumnezeu când Fiu al Omului. În al doilea rând, există personalităţile Spiritului Infinit, diversele ordine ale oştirilor serafice şi ale altor inteligenţe celeste, care se apropie de fiinţele materiale de origine umilă, dându-le ajutor şi servindu-le pe atât de multe căi. Şi, în al treilea rând, există Veghetorii impersonali de Mister, Ajustorii Gândirii, darul efectiv al marelui Dumnezeu însuşi, trimişi pentru a locui în fiinţe cum sunt oamenii de pe Urantia, şi aceasta fără nici un avertisment sau explicaţie. Din înălţimile gloriei, ei se coboară nesfârşită pentru a onora şi locui umilele minţi ale muritorilor, care posedă în realitate sau în potenţial capacitatea de a fi conştienţi de Dumnezeu.
2:1.8 (35.1) În acest fel, şi în multe altele, prin mijloace care vă sunt necunoscute şi depăşesc în întregime înţelegerea finită, Tatăl Paradisului coboară în mod voluntar infinitatea sa cu iubire, o modifică, o diluează şi o atenuează pentru a putea să se apropie de mintea finită a copiilor săi creaţi. Astfel, printr-o serie de repartizări de personalităţii din ce în ce mai puţin absolute, Tatăl infinit se poate bucura de un contact restrâns cu diversele inteligenţe ale numeroaselor domenii din vastul său univers.
2:1.9 (35.2) Toate aceste lucruri le-a făcut, le face şi le va continua să le facă, fără a-şi îndrepta câtuşi de puţin atenţia asupra faptului şi realităţii infinităţii sale, eternităţii sale şi primordialităţii sale. Iar toate aceste lucruri sunt absolut adevărate, în ciuda dificultăţii de a le înţelege, în ciuda misterului care le învăluie şi în ciuda imposibilităţii pentru creaturile asemănătoare locuitorilor Urantiei de a le sesiza în întregime.
2:1.10 (35.3) Datorită faptului că Tatăl Prim este infinit în planurile sale şi etern în ţelurile sale, există o imposibilitate inerentă a oricărei fiinţe finite de a sesiza vreodată sau a înţelege în plenitudinea lor aceste planuri şi ţeluri divine. Omul muritor nu poate întrevedea scopurile Tatălui decât ici şi colo, din timp în timp, pe măsură ce ele sunt revelate în raport cu execuţia planului de ascensiune a creaturilor, pe nivelele sale succesive de progres în univers. Cu toate că omul nu poate înţelege în totalitatea sa ce înseamnă infinitatea, este absolut sigur că Tatăl infinit înţelege pe deplin şi învăluie cu iubire natura finită a tuturor copiilor săi în toate universurile.
2:1.11 (35.4) Părintele împărtăşeşte divinitatea şi eternitatea cu un mare număr de fiinţe superioare din Paradis, însă noi ne întrebăm dacă împărtăşeşte pe deplin infinitatea şi primordialitatea universală rezultată, cu altcineva decât asociaţii săi coordonaţi ai Trinităţii din Paradis. Infinitatea personalităţii trebuie să înglobeze neapărat orice finitudine a personalităţii, de unde şi adevărul - un adevăr literal - a învăţăturii care spune „În El noi trăim, ne mişcăm şi ne avem existenţa”. Fragmentul de pură Deitate a Tatălui Universal care locuieşte omul muritor este o parte a infinităţii, a Marii Prime Surse-Centru, Părintele Părinţilor.
2:2.1 (35.5) Chiar şi profeţii voştri din vechime înţelegeau natura circulară eternă, fără început şi sfârşit, a Tatălui Universal. Dumnezeu este literalmente veşnic prezent în universul universurilor. El locuieşte în clipa prezentă cu întreaga sa maiestate absolută şi măreţie eternă. „Tatăl are viaţă în sine însuşi şi această viaţă este viaţă veşnică.” De-a lungul eternităţii vremurilor, Tatăl a fost cel „care a dat viaţă la toate.” În integritatea divină există o perfecţiune infinită. „Eu sunt Domnul; eu nu mă schimb.” Cunoaşterea noastră asupra universului universurilor revelează nu numai că el este Tatăl luminilor, dar şi că, în modul în care conduce problemele interplanetare, „nu există nici variabilitate, nici umbră de schimbare.” El „proclamă sfârşitul încă de la început.” El spune: „Ţelul meu va dăinui. Voi duce la bun sfârşit tot ceea ce îmi place” „conform ţelului etern pe care l-am stabilit în Fiul meu.” Astfel, planurile şi scopurile Primei Surse-Centru sunt la fel cu ea însăşi, eterne, perfecte şi pe veci neschimbătoare.
2:2.2 (35.6) Există o deplinătate finală şi o perfectă plenitudine în ordinele Tatălui. „Tot ceea ce face Dumnezeu va dăinui pe vecie. Nu mai este nimic de adăugat şi nimic de luat.” Tatăl Universal nu se căieşte de intenţiilor sale originare de înţelepciune şi perfecţiune. Planurile sale sunt ferme, părerea sa este imuabilă, iar acţiunile sale sunt divine şi infailibile. „În viziunea sa, o mie de ani sunt ca ziua de ieri care s-a dus şi ca o veghe în noapte.” Perfecţiunea divinităţii şi întinderea eternităţii sunt pentru totdeauna mai presus de deplina cuprindere a minţii delimitate şi restrânse a muritorilor.
2:2.3 (36.1) Reacţiile unui Dumnezeu imuabil, în executarea planului său etern pot să varieze în funcţie de atitudinea schimbătoare şi de mintea nestatornică a inteligenţelor sale create. Altfel spus, aceste reacţii pot varia în aparenţă şi superficial. Însă, mai jos de suprafaţă şi sub orice manifestări exterioare, intenţia invariantă, planul perpetuu al eternului Dumnezeu rămâne încă mereu prezent.
2:2.4 (36.2) În afară, în universuri, perfecţiunea nu poate fi decât un termen relativ, însă, în universul central şi mai ales în Paradis, perfecţiunea este nedivizată; în anumite faze, ea este chiar absolută. Manifestările Trinităţii aduc variaţie spectacolului perfecţiunii divine, însă nu o atenuează.
2:2.5 (36.3) Perfecţiune primordială a lui Dumnezeu nu constă într-o presupusă dreptate, ci mai degrabă în perfecţiunea inerentă bunătăţii naturii sale divine. El este final, complet şi perfect. Nimic nu lipseşte frumuseţii şi perfecţiunii caracterului său just. Şi întreaga orânduire a existenţelor vii de pe lumile spaţiului este centrată în planul divin de ridicare a tuturor creaturilor înzestrate cu voinţă până la un destin înalt, experienţa împărtăşirii perfecţiunii paradisiace a Tatălui. Dumnezeu nu este nici centrat pe sine, nici conţinut în sine. El nu conteneşte a se revărsa peste creaturile conştiente de ele însele din vastul univers al universurilor.
2:2.6 (36.4) Dumnezeu este veşnic şi infinit perfect. El nu poate să cunoască personal imperfecţiunea ca pe o experienţă proprie, însă el împărtăşeşte realmente conştiinţa întregii experienţe a imperfecţiunii tuturor creaturilor care luptă în universurile evolutive ale tuturor Fiilor Creatori ai Paradisului. Atingerea personală şi eliberatoare a Dumnezeului perfecţiunii învăluie cu umbra sa inima tuturor muritorilor care s-au ridicat până la nivelul universal al discernământului moral, şi pune în circuit naturile lor. În felul acesta, cât şi prin contactele prezenţei sale divine, Tatăl Universal participă efectiv la experienţele pe care toate fiinţele morale din tot universul le fac cu imaturitate şi imperfecţiune de-a lungul carierei lor evolutive.
2:2.7 (36.5) Limitările umane, răul potenţial, nu sunt parte a naturii divine. Însă experienţa muritoare cu răul şi toate relaţiile umane cu el fac cu siguranţă parte dintr-o realizare de sine mereu mai extinsă a lui Dumnezeu prin intermediul copiilor timpului - creaturile învestite cu responsabilitate morală care au fost create sau dezvoltate de fiecare din Fiii Creatori ce ies din Paradis.
2:3.1 (36.6) Dumnezeu este drept; prin urmare, el este just. „Domnul este drept în toate căile sale.” „Nu am făcut fără motiv tot ceea ce am făcut, spune Domnul.” „Judecata Domnului este cu totul adevărată şi dreaptă.” Justeţea Tatălui Universal nu poate fi influenţată de faptele şi de realizările creaturilor sale, „căci nu există nedreptate în Domnul nostru Dumnezeu, nici deosebire de persoane, nici acceptare de daruri.”
2:3.2 (36.7) Cât este de inutil şi de pueril să se pretindă de la un asemenea Dumnezeu să îşi modifice hotărârile sale imuabile, pentru a evita justele consecinţe ale operării înţeleptelor lui legi naturale şi ale justelor lui porunci spirituale. „Nu vă amăgiţi. Dumnezeu nu se ia în derâdere, căci ce va semăna un om, aia va şi culege.” Este adevărat, chiar şi atunci când această dreptate face să se strângă recolta faptelor rele, această dreptate divină este întotdeauna moderată de îndurarea. Înţelepciunea infinită este arbitrul etern care determină proporţiile de dreptate şi de milostenie care vor fi împărţite în orice circumstanţă dată. Ceea mai mare pedeapsă (care este în realitate o consecinţă inevitabilă) pentru nelegiuire şi pentru rebeliune deliberată contra guvernării lui Dumnezeu, este pierderea existenţei ca supus individual al acelei guvernări. Rezultatul final al păcatului intenţionat este anihilarea. În ultimă analiză, indivizii care sunt identificaţi cu păcatul s-au distrus pe ei înşişi, devenind întru totul ireali prin faptul că au adoptat inechitatea. Cu toate acestea, dispariţia efectivă a acestor creaturi este întotdeauna amânată până când rânduiala stabilită a dreptăţii curentă în universul respectiv a consimţit pe deplin la aceasta.
2:3.3 (37.1) Încetarea existenţei este de obicei decretată la judecata regatului sau a regatelor, care are loc într-o epocă de distribuire. Pe o lume aşa cum este Urantia, ea are loc la sfârşitul unei distribuiri planetare. În astfel de momente, încetarea existenţei poate fi decretată prin acţiunea coordonată a tuturor tribunalelor de jurisdicţie, mergând de la consiliul planetar, trecând prin curţile Fiului Creator, până la tribunalele judecăţii ale Celor Îmbătrâniţi de Zile. Decizia de disoluţie pleacă de la curţile superioare ale suprauniversului ca urmare a unei confirmări neîntrerupte a acuzaţiei provenind din sfera de rezidenţă a răufăcătorului. Şi apoi, când sentinţa de anihilare a fost confirmată sus, execuţia are loc printr-un act direct al judecătorilor care se găsesc în sediul suprauniversului şi care activează de acolo.
2:3.4 (37.2) Când această sentinţă este definitiv confirmată, fiinţa identificată cu păcatul devine instantaneu ca şi cum nu existase. O astfel de soartă nu comportă nici o reînviere; ea este perpetuă şi eternă. Factorii energetici vii ai identităţii se dizolvă, prin transformările timpului şi prin metamorfozele spaţiului, în potenţialele cosmice din care au apărut anterior. Cât despre personalitatea celui nelegiuit, ea se găseşte privată de un vehicul vital continuu din pricina nereuşitei creaturii în alegerile şi în deciziile finale care i-ar fi asigurat viaţa eternă. Când îmbrăţişarea continuă a păcatului de către mintea asociată culminează în autoidentificarea completă cu nelegiuirea, atunci, după încetarea vieţii şi disoluţia cosmică, această personalitate izolată este absorbită în suprasufletul creaţiei şi devine o fracţiune a experienţei evolutive a Fiinţei Supreme. Ea nu mai apare niciodată ca personalitate. Identitatea sa devine ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Dacă este vorba de o personalitate locuită de un Ajustor, valorile spirituale ale experienţei supravieţuiesc în realitatea Ajustorului care continuă să existe.
2:3.5 (37.3) Cu prilejul oricărei dispute din univers dintre două nivele actuale de realitate, personalitatea de pe nivelul superior sfârşeşte prin a triumfa asupra celeia de nivel inferior. Acest rezultat inevitabil al controverselor universului este inerent faptului că divinitatea calităţii egalează gradul realităţii sau al actualităţii oricărei creaturi înzestrate cu voinţă. Răul nediluat, greşeala totală, păcatul voit şi nelegiuirea neatenuată sunt inerent şi automat fatale. Astfel de atitudini de irealitate cosmică nu pot supravieţui în univers decât din cauza unei toleranţe îngăduitoare provizorii, aşteptând ca mecanismele tribunalelor universale de judecată pe cale directă să fi acţionat determinând ceea ce este just şi descoperind ceea ce este echitabil.
2:3.6 (37.4) Regula Fiilor Creatori din universurile locale constă în a crea şi a spiritualiza. Aceşti Fii se dedică executării efective a planului paradisiac de ascensiune progresivă a muritorilor, reabilitării rebelilor şi a răugânditorilor. Însă, când toate aceste eforturi mărinimoase au fost definitiv respinse, hotărârea finală de disoluţie este executată de forţe ce acţionează sub jurisdicţia Celor Îmbătrâniţi de Zile.
2:4.1 (38.1) Îndurarea este pur şi simplu justiţie temperată de acel soi de înţelepciune care izvorăşte din perfecta cunoaştere şi completa recunoaştere a slăbiciunii naturale a creaturilor finite şi a neajunsurilor datorate mediului lor. „Dumnezeul Nostru este plin de compasiune, mărinimos, îndurător şi plin de milostenie.” De aceea „oricine va face apel la Domnul va fi salvat,” „ căci el va ierta cu prisosinţă.” „Îndurarea Domnului merge din veşnicie în veşnicie.” Da, „îndurarea dăinuie de-a pururea”. „Eu sunt Domnul care aplică bunăvoinţa afectuoasă, judecata şi dreptatea pe pământ, căci în aceste lucruri îmi găsesc plăcerea.” „Nu îi rănesc cu plăcere şi nici nu îi fac să sufere pe copiii oamenilor,” deoarece sunt „Tatăl cel plin de îndurare şi Dumnezeul oricărei consolări.”
2:4.2 (38.2) Dumnezeu este binevoitor din fire, compătimitor prin natura sa şi mereu plin de milă. Nu este niciodată necesar să facem apel la vreun fel de influenţă pentru a obţine bunăvoinţa sa afectuoasă. Nevoia creaturilor este în întregime suficientă pentru a da liber curs tandrei sale compătimiri şi graţiei sale salvatoare. De vreme ce Dumnezeu ştie totul despre copiii săi, îi este uşor să-i ierte. Cu cât omul îl înţelege mai bine pe semenul său, cu atât îi este mai uşor să îl ierte şi chiar să îl iubească.
2:4.3 (38.3) Numai discernământul unei înţelepciuni infinite îi dă posibilitatea unui Dumnezeu al dreptăţii să acorde atât dreptate, cât şi compasiune în oricare dintre situaţiile universului. Tatăl ceresc nu este niciodată sfâşiat de atitudini contradictorii faţă de copiii săi din univers. Dumnezeu nu este niciodată victima antagonismelor în modul său de a vedea. Atotcunoaşterea lui Dumnezeu dirijează infailibil liberul său arbitru în alegerea conduitei sale în univers pentru a satisface perfect, simultan, şi egal cerinţele tuturor atributelor sale divine şi calităţile infinite ale naturii sale eterne.
2:4.4 (38.4) Îndurarea este vlăstarul natural şi inevitabil al bunătăţii şi al iubirii. I-ar fi imposibil naturii bune a unui Tată iubitor să refuze înţeleapta acordare a graţiei fiecărui membru al fiecărui grup al copiilor săi din univers. Justiţia eternă şi îndurarea divină îmbinate constituie ceea ce în experienţa umană s-ar numi nepărtinire.
2:4.5 (38.5) Îndurarea divină reprezintă o tehnică nepărtinitoare pentru ajustarea nivelelor de perfecţiune şi de imperfecţiune ale universului. Îndurarea este justiţia Supremaţiei adaptată la situaţiile finitului în evoluţie, dreptatea eternităţii modificată pentru a face faţă intereselor superioare şi bunăstării universale a copiilor timpului. Îndurarea nu este o violare a dreptăţii, ci mai degrabă o interpretare comprehensivă a exigenţelor justiţiei supreme, atunci când ea este imparţial aplicată fiinţelor spirituale subordonate şi creaturilor materiale din universurile evolutive. Îndurarea este justiţia Trinităţii Paradisului, aplicată cu înţelepciune şi cu iubire multiplelor inteligenţe ale creaţiilor timpului şi spaţiului, aşa cum această justiţie este formulată de înţelepciunea divină şi determinată de mintea atotcunoscătoare şi de liberul arbitru suveran al Tatălui Universal şi al tuturor Creatorilor săi asociaţi.
2:5.1 (38.6) ”Dumnezeu este iubire.” Drept urmare, singura sa atitudine personală faţă de problemele universului este întotdeauna o reacţie de afecţiune divină. Tatăl ne iubeşte îndeajuns de mult ca să ne dea din viaţa sa. „El face ca soarele său să răsară asupra celor răi şi a celor buni şi trimite ploaia sa asupra celor drepţi şi a celor nedrepţi.”
2:5.2 (39.1) Este greşit a crede că Dumnezeu este făcut să-i iubească pe copiii săi datorită sacrificiilor Fiilor săi sau intervenţiei creaturilor sale subordonate, „căci însuşi Tatăl vă iubeşte.” Tocmai ca urmare a acestei afecţiuni paterne, Dumnezeu trimite pe minunaţii Ajustori să locuiască minţile oamenilor. Iubirea lui Dumnezeu este universală. „Cine vrea, poate să vină.” El ar vrea” să-i vadă pe toţi oamenii salvaţi şi ajunşi la cunoaşterea adevărului.” „El nu doreşte ca nici unul dintre ei să piară.”
2:5.3 (39.2) Creatorii sunt primii tentaţi să salveze omul de rezultatele dezastruoase ale încălcărilor prosteşti ale legilor divine. Prin natură, iubirea lui Dumnezeu este o afecţiune paternă. Deci, uneori „el ne dojeneşte spre folosul nostru, pentru ca noi să ne putem împărtăşi din sfinţenia sa.” Chiar şi toiul probelor voastre dure, aduceţi-vă aminte că „în toate suferinţele, el suferă odată cu noi.”
2:5.4 (39.3) Dumnezeu este divin binevoitor faţă de păcătoşi. Când rebelii revin pe calea dreaptă, ei sunt primiţi cu compasiune, „deoarece Dumnezeu va ierta din abundenţă.” „ Eu sunt cele care şterge păcatele voastre de dragul meu şi nu îmi voi aminti de păcatele voastre.” „Vedeţi ce fel de iubire ne-a acordat Tatăl, pentru ca noi să fim numiţi fiii lui Dumnezeu.”
2:5.5 (39.4) La urma urmei, cea mai mare dovadă a bunătăţii lui Dumnezeu precum şi raţiunea supremă de a-l iubi este darul Tatălui care locuieşte în noi - Ajustorul care aşteaptă cu atâta răbdare ceasul în care el şi voi veţi fi făcuţi una, pe vecie. Cu toate că nu îl puteţi găsi pe Dumnezeu prin căutare, dacă vă veţi supune îndrumărilor spiritului lăuntric, veţi fi neabătut călăuziţi pas cu pas, viaţă după viaţă, prin universuri şi prin epoci succesive, până când veţi sta în cele din urmă în prezenţa personalităţii paradisiace a Tatălui Universal.
2:5.6 (39.5) Câtă nechibzuinţă din partea voastră să nu-l adoraţi pe Dumnezeu numai pentru că limitările naturii umane şi neajunsurile creaţiei voastre materiale vă împiedică să îl vedeţi. Între voi şi Dumnezeu este o distanţă imensă (de spaţiu fizic) de străbătut. Există de asemenea o mare prăpastie, cauzată de diferenţe spirituale, care trebuie trecută. Însă, indiferent de tot ceea ce vă separă fizic şi spiritual de prezenţa personală a Dumnezeului din Paradis, opriţi-vă şi meditaţi asupra faptului solemn că Dumnezeu trăieşte în voi. În felul său propriu, el a construit deja un pod peste abis. El a trimis ceva din el, spiritul său, pentru a trăi în voi şi a suferi împreună cu voi în timp ce vă urmaţi cariera eternă în univers.
2:5.7 (39.6) Găsesc uşor şi agreabil să ador pe cineva care este atât de mare şi în acelaşi timp se dezvăluie cu atâta afecţiune unei slujiri înălţătoare pe lângă umilele sale creaturi. Este firesc să iubesc pe cineva care are atâta putere de a crea şi de a-şi controla creaţia şi care, totuşi, este atât de desăvârşit în bunătatea lui şi atât de statornic în bunăvoinţa sa afectuoasă care ne acoperă cu umbra ei. Cred că l-aş iubi pe Dumnezeu tot atât de mult şi dacă nu ar fi fost atât de mare şi atât de puternic, câtă vreme ar fi atât de bun şi atât de îndurător. Cu toţii îl iubim pe Tatăl, mai mult pentru natura sa decât pentru nemaiîntâlnitele sale atribute.
2:5.8 (39.7) Atunci când îi observ pe Fiii Creatori şi pe administratorii lor subordonaţi luptând cu atâta bărbăţie contra multiplelor dificultăţi ale timpului, inerente evoluţiei universurilor spaţiului, descopăr că port acestor conducători secundari ai universurilor o mare şi profundă afecţiune. La urma urmei, cred că toţi, inclusiv muritorii tărâmurilor, îl iubim pe Tatăl Universal şi pe toate celelalte fiinţe divine şi umane, deoarece ne dăm seama că aceste personalităţi ne iubesc cu adevărat. Experienţa de a iubi este într-o mare măsură un răspuns direct la experienţa de a fi iubit. Ştiind că Dumnezeu mă iubeşte, ar trebui să continui să îl iubesc în mod suprem, chiar dacă ar fi văduvit de toate atributele sale de supremaţie, de ultimitate şi de absoluitate.
2:5.9 (40.1) Iubirea Tatălui ne urmează acum şi de-a lungul întregului cerc fără de sfârşit al epocilor eterne. Atunci când meditez asupra naturii iubitoare a lui Dumnezeu, nu există decât o singură reacţie personală, raţională şi naturală: l-aţi iubi tot mai mult pe Făuritorul vostru; aţi dărui lui Dumnezeu o afecţiune analoagă celei pe care un copil i-o oferă unui părinte pământesc. În realitate, la fel cum un părinte - un tată real, un tată autentic - îşi iubeşte copiii, tot astfel, Tatăl Universal îşi iubeşte fiii şi fiicele pe care i-a creat şi caută în mod permanent bunăstarea lor.
2:5.10 (40.2) Însă iubirea lui Dumnezeu este o afecţiune părintească, inteligentă şi prevăzătoare. Iubirea divină funcţionează în asociere unificată cu înţelepciunea divină şi cu toate celelalte caracteristici infinite ale naturii perfecte a Tatălui Universal. Dumnezeu este iubire, însă iubirea nu este Dumnezeu. În atribuirea Ajustorilor Gândirii se observă cea mai mare manifestare a iubirii divine faţă de fiinţele muritoare. Însă în viaţa de fuziune a Fiului său Mihail, în viaţa spirituală ideală pe care a trăit-o pe pământ, veţi vedea cea mai mare revelaţie a iubirii Tatălui. Ajustorul lăuntric este acela care individualizează iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare suflet uman.
2:5.11 (40.3) Uneori aproape că sunt îndurerat să mă văd nevoit să zugrăvesc afecţiunea divină a Tatălui celest pentru copiii săi în univers folosindu-mă de simbolul verbal omenesc al iubirii. Acest termen implică fără îndoială conceptul cel mai elevat al oamenilor pentru relaţiile umane de respect şi devoţiune, însă el desemnează prea adesea o parte cu totul josnică a relaţiilor umane. Este absolut impropriu să se desemneze aceste raporturi folosind acelaşi cuvânt ca acela folosit pentru a indica incomparabila afecţiune a Dumnezeului viu pentru creaturile sale din univers. Este păcat că nu mă pot servi de un termen exclusiv şi celest care ar transmite minţii umane adevărata natură şi semnificaţia minunat de frumoasă a afecţiunii divine a Tatălui din Paradis.
2:5.12 (40.4) Când oamenii pierd din vedere iubirea unui Dumnezeu personal, împărăţia lui Dumnezeu devine doar împărăţia binelui. În ciuda unităţii infinite a naturii divine, iubirea este caracteristica dominantă a tuturor raporturilor personale a lui Dumnezeu cu toate creaturile sale.
2:6.1 (40.5) Noi putem vedea frumuseţea divină în universul fizic, putem discerne adevărul etern în lumea intelectuală, însă bunătatea lui Dumnezeu nu se descoperă decât în lumea spirituală a experienţei religioase personale. Religia, în esenţa sa veritabilă, este o credinţă făcută din încredere în bunătatea lui Dumnezeu. În filozofie, Dumnezeu ar putea fi mare şi absolut şi, într-un fel, chiar inteligent şi personal. Însă, în cadrul religiei, trebuie ca Dumnezeu să fie de asemenea moral; el trebuie să fie bun. S-ar putea ca omul să se teamă de un Dumnezeu mare, însă el nu are încredere decât într-un Dumnezeu bun, şi doar pe un astfel de Dumnezeu poate iubi. Această bunătate al lui Dumnezeu face parte din personalitatea lui Dumnezeu şi deplina sa revelaţie nu apare decât în experienţa religioasă personală a fiilor care cred în Dumnezeu.
2:6.2 (40.6) Religia implică faptul că lumea superioară a naturii spirituale cunoaşte nevoile fundamentale ale lumii umane şi răspunde acestora. Religia evolutivă poate deveni etică, însă numai religia revelată devine cu adevărat şi în mod spiritual morală. Străvechiul concept că Dumnezeu este o Deitate dominată de o moralitate regală a fost înălţat de Isus până la nivelul care atinge cu atât delicateţe moralitatea familială intimă din relaţia părinte-copii. Nu există nimic mai tandru, nici mai frumos în experienţa muritorilor.
2:6.3 (41.1) ”Bogăţia frumuseţii lui Dumnezeu îl conduce pe omul rătăcit către căinţă.” „Orice dar de folos, orice dar perfect provin din Tatăl luminilor.” „Dumnezeu este bun, el este eternul refugiu al sufletului oamenilor.” „Domnul Dumnezeu este milostiv şi mărinimos. El este îndurător şi debordează de bunătate şi adevăr.” „Gustaţi şi aflaţi că Domnul este bun! Binecuvântat este omul care i se dăruieşte lui.” „Domnul este mărinimos şi plin de compasiune. El este Domnul salvării.” „El vindecă inimile frânte şi îngrijeşte rănile sufletului. El este atotputernicul binefăcător al omului.”
2:6.4 (41.2) Conceptul de Dumnezeu ca rege-judecător a dezvoltat un înalt model moral şi a creat un popor care, ca grup, respectă legea. Cu toate acestea, credincioşii individuali au rămas într-o nefericită poziţie de nesiguranţă vizavi de statutul lor în timp şi în eternitate. Ultimii profeţi evrei proclamau că Dumnezeu era un Tată pentru Israel. Isus l-a revelat pe Dumnezeu ca Tată al fiecărei fiinţe umane. Întregul concept muritor al lui Dumnezeu este pus într-o lumină transcendentă prin viaţa lui Isus. Lipsa de egoism este inerentă iubirii părinţilor, Dumnezeu nu iubeşte la fel cu un tată, ci în calitate de tată. El este Tatăl paradisiac al fiecărei personalităţi a universului.
2:6.5 (41.3) Justeţea implică faptul că Dumnezeu este sursa legii morale a universului. Adevărul îl pune în lumină pe Dumnezeu ca revelator, ca învăţător. Însă iubirea dăruieşte afecţiune şi o doreşte cu ardoare; ea caută o comuniune înţelegătoare, aşa cum există între părinţi şi copii. Se poate ca dreptatea să fie gândirea divină, însă iubirea este atitudinea unui tată. Unii au presupus în mod greşit că dreptatea lui Dumnezeu era de neîmpăcat cu iubirea dezinteresată a Tatălui celest. Acest fapt ar fi presupus absenţa de unitate în natura Deităţii şi ar fi condus direct la elaborarea doctrinei ispăşirii, care este o sfidare filozofică atât a unităţii cât şi a liberului arbitru al lui Dumnezeu.
2:6.6 (41.4) Tatăl celest plin de afecţiune, al cărui spirit locuieşte în copii săi de pe pământ, nu este o personalitate divizată - una a dreptăţii şi una a compasiunii. Nici nu mai este nevoie de un mediator pentru a obţine graţia sau iertarea Tatălui. Dreptatea divină nu este dominată de o strictă dreptate distributivă. Dumnezeul ca Tată îl transcende pe Dumnezeul ca judecător.
2:6.7 (41.5) Dumnezeu nu este niciodată mânios, răzbunător ori supărat. Este adevărat că înţelepciunea înfrânează uneori iubirea sa, în timp ce justeţea condiţionează refuzul său de îndurarea. Iubirea sa de dreptate n-are cum să nu se manifeste şi ca o egală detestare a păcatului. Tatăl nu este o personalitate inconsecventă. Unitatea divină este perfectă. În Trinitatea Paradisului există o unitate absolută, în ciuda identităţilor eterne a coordonaţilor lui Dumnezeu.
2:6.8 (41.6) Dumnezeu iubeşte păcătoşii şi detestă păcatul. Această afirmaţie este adevărată din punct de vedere filozofic, însă Dumnezeu este o personalitate transcendentă şi persoanele nu pot iubi şi urî decât alte persoane. Păcatul nu este o persoană. Dumnezeu iubeşte păcătosul, deoarece păcătosul este o realitate de personalitate (potenţial eternă), însă Dumnezeu nu dramatizează în mod personal păcatul, căci păcatul nu este o realitate spirituală; el nu este personal. Aşadar, numai dreptatea lui Dumnezeu este cea care ia la cunoştinţă de existenţa păcatului. Iubirea lui Dumnezeu salvează păcătosul. Legea lui Dumnezeu distruge păcatul. Această atitudine a naturii divine s-ar schimba în aparenţă în cazul în care păcătosul ar sfârşi prin a se identifica total cu păcatul, la fel cum aceeaşi minte muritoare se poate de asemenea identifica total cu Ajustorul spiritual care locuieşte în ea. Un muritor identificat cu păcatul ar deveni complet nespiritual în natura sa, (deci ireal din punct de vedere personal) şi ar suferi anihilarea finală a fiinţei sale. Într-un Univers progresând în realitate şi crescând în spiritualitate, irealitatea naturii unei creaturi şi chiar neîmplinirea sa nu pot exista la infinit.
2:6.9 (42.1) În faţa lumii personalităţii, descoperim că Dumnezeu este o persoană iubitoare. În faţa lumii spirituale, este o iubire personală; în experienţa religioasă, este şi una şi alta. Iubirea identifică voinţa volitivă a lui Dumnezeu. Bunătatea lui Dumnezeu se află la baza liberului arbitru divin - tendinţa universală de a iubi, de a arăta îndurare, de a mărturisi răbdare şi de a da iertare.
2:7.1 (42.2) Orice cunoaştere finită a creaturilor şi orice înţelegere din partea lor sunt relative. Orice informaţie, orice cunoaştere, chiar din surse elevate nu sunt decât relativ complete, local exacte şi personal adevărate.
2:7.2 (42.3) Faptele fizice sunt destul de uniforme, însă adevărul este un factor viu şi flexibil în filozofia universului. Personalităţile în evoluţie nu sunt decât parţial înţelepte şi relativ veridice în comunicările lor. Ele nu pot avea certitudini decât în limitele experienţei lor personale. Un astfel de lucru, care poate părea în întregime adevărat într-un loc poate să nu fie decât relativ adevărat într-un alt segment al creaţiei.
2:7.3 (42.4) Adevărul divin, adevărul final, este uniform şi universal, însă istoria lucrurilor spirituale, aşa cum este ea povestită de numeroşi indivizi provenind din diverse sfere, poate uneori să varieze în detalii. Aceasta se datorează acestei relativităţi în plenitudinea surselor lor de cunoaştere şi în deplinătatea experienţei lor personale, cât şi lungimii şi întinderii acestei experienţe, în timp ce legile şi hotărârile, gândurile şi atitudinile Marii Prime Surse-Centru sunt veşnic, infinit şi universal adevărate; în acelaşi timp, aplicarea şi adaptarea lor la orice univers, sistem, lume şi inteligenţă create, este în acord cu planurile şi cu tehnica Fiilor Creatori, după cum activează ei în universurile lor respective. Ele se armonizează, de asemenea, cu planurile locale şi cu procedurile locale ale Spiritului Infinit şi ale tuturor celorlalte personalităţi celeste asociate.
2:7.4 (42.5) Ştiinţa falsă a materialismului i-ar condamna pe muritori să devină proscrişi în univers. O astfel de cunoaştere parţială este potenţial rea; este cunoaşterea compusă atât din bine, cât şi din rău. Adevărul este frumos, deoarece el este nu numai complet, dar şi simetric. Când caută adevărul, omul urmăreşte ceea ce este real divin.
2:7.5 (42.6) Filozofii comit eroarea cea mai gravă atunci când se pierd în sofismele abstractizării, în practica de a-şi concentra atenţia asupra unui aspect al realităţii şi apoi de a afirma că acest aspect izolat constituie adevărul total. Filozoful înţelept va căuta întotdeauna modelul constructiv care se găseşte înapoia oricărui fenomen al universului şi este preexistent lui. Gândirea creatorului precede în mod invariabil acţiunea creativă.
2:7.6 (42.7) Conştiinţa intelectuală de sine permite să se descopere frumuseţea adevărului şi calitatea sa spirituală, nu numai prin coerenţa filozofică a conceptelor sale, ci mai sigur şi mai cert prin răspunsul infailibil al Spiritului Adevărului veşnic prezent. Fericirea rezultă din recunoaşterea adevărului, deoarece ea poate fi pusă în practică; poate fi trăită. Decepţia şi tristeţea însoţesc eroarea, deoarece ea nu este o realitate şi nu poate fi deci realizată în experienţă. Adevărul divin se recunoaşte cel mai bine după savoarea lui spirituală.
2:7.7 (42.8) Căutarea eternă este cea a unificării, a coerenţei divine. Vastul univers fizic îşi găseşte coeziunea în Insula Paradisului. Universul intelectual se contopeşte în Dumnezeul minţii, Autorul Comun. Universul spiritual este coerent în personalitatea Fiului Etern. Însă muritorii izolaţi ai spaţio-timpului îşi au coerenţa în Dumnezeu Tatăl, ca urmare a relaţiei directe între Ajustorul Gândirii lăuntric şi Tatăl Universal. Ajustorul omului este un fragment de Dumnezeu şi caută în permanenţă unificarea divină. El este o parte coerentă şi integrantă a Deităţii paradisiace a Primei Surse-Centru.
2:7.8 (43.1) A distinge frumuseţea supremă înseamnă a descoperi şi a integra realitatea. A distinge bunătatea divină în adevărul etern reprezintă frumuseţea ultimă. Chiar şi farmecul artei umane rezidă în armonia unităţii sale.
2:7.9 (43.2) Marea eroare a religiei ebraice a fost aceea de a nu reuşi să asocieze bunătatea lui Dumnezeu cu adevărurile faptice ale ştiinţei şi cu frumuseţea atrăgătoare a artei. În timp ce civilizaţia progresa, religia urma o cale nesocotită: punea un accent excesiv pe bunătatea lui Dumnezeu, excluzându-i în mod relativ adevărul şi neglijându-i frumuseţea. Atunci, anumite tipuri de oameni au avut tendinţa de a refuza din ce în ce mai mult conceptul abstract şi disociat al bunătăţii izolate. Religia modernă insistă prea mult asupra unei morale izolate, care nu reuşeşte să reţină devoţiunea şi loialitatea a numeroase fiinţe umane din secolul al XX-lea. Ea s-ar reabilita dacă, pe lângă comandamentele sale morale, ar lua în considerare în egală măsură adevărurile ştiinţei, ale filozofiei şi ale experienţei spirituale, ale frumuseţii creaţiei fizice, ale încântării artei intelectuale şi ale măreţiei împlinirii caracterelor autentice.
2:7.10 (43.3) Provocarea religioasă a epocii prezente este adresată bărbaţilor şi femeilor înzestraţi cu clarviziune spirituală, prevăzători şi orientaţi către viitor, care vor îndrăzni să construiască o filozofie nouă şi atrăgătoare a vieţii emanând din conceptele moderne ale adevărului cosmic, ale frumuseţii universului şi ale bunătăţii divine minunat amplificate şi integrate. O astfel de viziune nouă şi dreaptă a moralităţii va atrage tot ceea ce este bun în mintea oamenilor şi va lansa o provocare către tot ceea ce este mai bun în sufletul lor. Adevărul, frumuseţea şi bunătatea sunt realităţi divine şi, pe măsură ce omul urcă scara vieţii spirituale, aceste calităţi supreme ale Eternului se coordonează şi se unifică din ce în ce mai mult în Dumnezeu, care este iubire.
2:7.11 (43.4) Orice adevăr - material, filozofic sau spiritual - este şi frumos şi bun. Orice frumuseţe reală - artă materială sau simetrie spirituală - este atât adevărată, cât şi bună. Orice bunătate autentică - indiferent că este vorba de moralitate personală, de echitate socială sau de ajutor divin - este deopotrivă de adevărată şi de frumoasă. Sănătatea fizică, sănătatea mentală şi fericirea sunt integrări ale adevărului, ale frumuseţii şi bunătăţii, amestecate în experienţa umană. Aceste nivele de trăire eficientă sunt atinse unificând sistemele de energie, sistemele de idei şi sistemele de spirit.
2:7.12 (43.5) Adevărul este coerent, frumuseţea este atrăgătoare, bunătatea este stabilizatoare. Iar atunci când aceste trei valori ale realităţii sunt coordonate în experienţa personală, rezultă o înaltă calitate a iubirii, înrâurită de înţelepciune şi modificată de loialitate. Adevăratul scop al oricărei educaţii în univers este de a-i coordona mai bine pe copiii izolaţi ai lumilor cu cele mai mari realităţi ale experienţei lor crescătoare. Realitatea este finită la nivel uman, ea fiind infinită şi eternă la nivele superioare şi divine.
2:7.13 (43.6) [Prezentat de un Consilier Divin acţionând prin autoritatea Îmbătrâniţilor de Zile de pe Uversa].
Cartea Urantia
Capitolul 3
3:0.1 (44.1) DUMNEZEU este prezent pretutindeni; Tatăl Universal guvernează cercul eternităţii. În universurile locale însă, el guvernează prin persoanele Fiilor săi Creatori Paradisiaci, la fel cum dăruieşte viaţă prin intermediul acestor Fii. „Dumnezeu ne-a dăruit viaţa eternă, iar această viaţă este în Fiii săi.” Aceşti Fii Creatori ai lui Dumnezeu sunt expresia personală de sine însuşi în sectoarele timpului şi pentru copiii planetelor care se rotesc în universurile evolutive ale spaţiului.
3:0.2 (44.2) Fiii lui Dumnezeu intens personalizaţi pot fi distinşi cu claritate de ordinele inferioare ale inteligenţelor create. Ei compensează astfel invizibilitatea Tatălui care este infinit şi, prin urmare, mai dificil de recunoscut. Fiii Creatori Paradisiaci ai Tatălui Universal reprezintă o revelaţie a unei fiinţe care, altfel, ar fi invizibilă, din cauza caracterului absolut şi infinit, inerent cercului eternităţii şi al personalităţilor Deităţilor Paradisului.
3:0.3 (44.3) Capacitatea de a crea nu reprezintă deloc un atribut al lui Dumnezeu; ea este mai degrabă ansamblul naturii sale în acţiune. Iar această funcţiune universală de creaţie este veşnic manifestată, tot aşa cum este şi condiţionată şi controlată de toate atributele coordonate ale realităţii infinite şi divine a Primei Surse-Centru. Avem sincere îndoieli asupra faptului că o caracteristică oarecare a naturii divine ar putea să fie considerată ca fiind anterioară altora. Dacă ar fi astfel, atunci natura creatoare a lui Dumnezeu ar avea întâietate asupra tuturor celorlalte caracteristici, activităţi şi atribute. Iar facultatea creatoare a Deităţii culminează în adevărul universal al Paternităţii lui Dumnezeu.
3:1.1 (44.4) Aptitudinea Tatălui Universal de a fi prezent pretutindeni în acelaşi timp constituie omniprezenţa sa. Doar Dumnezeu poate fi în două locuri sau într-o multitudine de locuri în acelaşi timp. Dumnezeu este prezent simultan „sus în ceruri şi jos pe pământ”. Psalmistul exclama: „Unde să mă îndepărtez de spiritul tău?” „ Unde să fug de prezenţa ta?”
3:1.2 (44.5) ”Eu sunt un Dumnezeu aflat atât la îndemână cât şi în depărtare,” spune Domnul. „Nu umplu eu cerul şi pământul?” Tatăl Universal este prezent simultan în toate părţile şi în toate inimile vastei sale creaţii. El este „plenitudinea celui care umple totul şi este în toate,” şi „care face totul în toate”. Mai mult, conceptul personalităţii sale este de aşa natură încât „cerul (universul) şi cerul cerurilor (universul universurilor) nu îl pot cuprinde.” Este literalmente adevărat că Dumnezeu este totul şi în toate. Însă nici măcar aceasta nu este totalitatea lui Dumnezeu. Infinitul poate fi revelat în cele din urmă numai în infinitate; cauza nu poate fi niciodată pe deplin înţeleasă printr-o analiză a efectelor. Dumnezeul viu este cu mult mai mare decât totalitatea creaţiei care a luat fiinţă ca rezultat al actelor creatoare ale voinţei sale nemărginite. Dumnezeu este revelat în întregul cosmos, însă cosmosul nu va putea niciodată să delimiteze sau să înglobeze în sânul lui eternitatea infinităţii lui Dumnezeu.
3:1.3 (45.1) Prezenţa Tatălui străbate neîncetat Universul Principal. „El iese la iveală de la marginea cerurilor şi circulă până la capătul lor, şi nimic nu este ascuns luminii sale.”
3:1.4 (45.2) Nu numai creatura există în Dumnezeu, dar şi Dumnezeu trăieşte în creatură. „Ştim că ne aflăm în el pentru că el trăieşte în noi; el ne-a dăruit spiritul lui. Acest dar de la Tatăl Paradisului este însoţitorul nedespărţit al omului.” „El este Dumnezeul mereu prezent şi atotpătrunzător.” „Spiritul Tatălui etern este ascuns în mintea oricărui copil muritor.” „Omul continuă să caute un prieten, în timp ce tocmai acel prieten trăieşte în propria sa inimă.” „Adevăratul Dumnezeu nu este departe, el este parte din noi, spiritul său vorbeşte dinăuntrul nostru.” „Tatăl trăieşte în copil. Dumnezeu este întotdeauna cu noi . El este spiritul călăuzitor al destinului etern.”
3:1.5 (45.3) S-a spus, pe bună dreptate, despre rasa umană: „Sunteţi ai lui Dumnezeu”, căci „cel care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu în el.” Chiar şi în acţiunile voastre greşite voi chinuiţi darul lăuntric al lui Dumnezeu, deoarece Ajustorul Gândirii suportă consecinţele relei gândirii odată cu mintea umană în care este prizonier.
3:1.6 (45.4) Omniprezenţa lui Dumnezeu este, de fapt, o parte din natura sa infinită. Spaţiul nu reprezintă o barieră pentru Deitate. Prezenţa lui Dumnezeu în perfecţiunea sa şi în infinitatea sa se pot distinge numai în Paradis şi în universul central. El nu este deci prezent sub o formă observabilă în creaţiile care înconjoară Havona, deoarece Dumnezeu şi-a limitat prezenţa sa directă şi efectivă pentru a recunoaşte suveranitatea şi prerogativele divine ale creatorilor şi ale conducătorilor coordonaţi ai universurilor timpului şi spaţiului. Prin urmare, conceptul prezenţei divine trebuie să permită un câmp larg de modalităţi şi de canale de manifestare, cuprinzând prezenţa circuitelor Fiului Etern, ale Spiritului Infinit şi ale Insulei Paradisului. Tot astfel, nu este întotdeauna posibil să se facă o distincţie între prezenţa Tatălui Universal şi acţiunile eternilor săi coordonaţi şi agenţi, atât de bine îndeplinesc aceştia toate cerinţele infinite ale ţelului său neschimbat. Însă nu tot aşa este cu circuitul personalităţii şi cu Ajustorii; în acest caz, Dumnezeu acţionează în mod unic, direct şi exclusiv.
3:1.7 (45.5) Controlorul Universal este potenţial prezent în circuitele de gravitaţie ale Insulei Paradisului, în toate părţile universului, în orice clipă şi în acelaşi grad, corespunzător masei, răspunzând cerinţelor fizice pentru această prezenţă, şi datorită naturii inerente a oricărei creaţii care face ca toate lucrurile să adere la el şi să rămână în el. Tot astfel este Prima Sursă-Centru potenţial prezentă în Absolutul Necalificat, depozitarul universurilor necreate ale eternului viitor. Dumnezeu pătrunde astfel potenţial universurile fizice ale trecutului, ale prezentului şi ale viitorului. El reprezintă fundamentul primordial al coerenţei aşa-numitei creaţii materiale. Acest potenţial nespiritual al Deităţii devine actual ici şi colo, pe întregul nivel al existenţelor fizice, prin intruziunea inexplicabilă a unora dintre intermediarii săi exclusivi în câmpul de acţiune al universului.
3:1.8 (45.6) Prezenţa mentală a lui Dumnezeu este corelată cu mintea absolută a Autorului Comun, Spiritul Infinit; în creaţiile finite ea este însă percepută mai bine în funcţionarea atotprezentă a minţii cosmice a Spiritelor Maestru ale Paradisului. Aşa cum Prima Sursă-Centru este potenţial prezentă în circuitele mentale ale Autorului Comun, tot astfel ea e potenţial prezentă în tensiunile Absolutului Universal. Mintea ordinului uman este însă un dar al Fiicelor Autorului Comun, Divinele Slujitoare ale universurilor în evoluţie.
3:1.9 (46.1) Spiritul mereu prezent al Tatălui Universal este coordonat cu funcţiunea prezenţei spiritului universal al Fiului Etern şi cu potenţialul divin perpetuu al Absolutului Deităţii. Însă nici activitatea spirituală a Fiului Etern şi a Fiilor săi Paradisiaci nici efuziunile minţii Spiritului Infinit nu par să excludă acţiunea directă a Ajustorilor Gândirii, fragmentele lăuntrice ale lui Dumnezeu din inimile creaturilor, copiii săi.
3:1.10 (46.2) În ceea ce priveşte prezenţa lui Dumnezeu pe o planetă, pe un sistem, pe o constelaţie sau pe un univers, gradul acestei prezenţe din orice unitate de creaţie de acest fel se măsoară prin gradul prezenţei în evoluţie a Fiinţei Supreme. El este determinat de recunoaşterea în masă a lui Dumnezeu şi de loialitatea faţă de el din partea vastei orânduiri a universului, coborând până la sistemele şi la planetele însele. Prin urmare, uneori speranţa de a conserva şi păstra aceste faze ale preţioasei prezenţe a lui Dumnezeu face ca, atunci când unele planete (sau chiar sisteme) s-au cufundat adânc în întunericul spiritual, ele să fie oarecum puse în carantină, sau parţial izolate de interacţiunea cu unităţile mai mari ale creaţiei. Şi toate acestea, aşa cum se întâmplă şi pe Urantia, reprezintă o reacţie spirituală defensivă a majorităţii lumilor care se apără, pe cât posibil, pentru a nu suferi de izolarea care rezultă din acţiunile separatoare comise de o minoritate încăpăţânată, rea şi rebelă.
3:1.11 (46.3) În timp ce Tatăl înglobează părinteşte în circuitele sale pe toţi fiii săi - toate personalităţile - influenţa sa în ei este limitată de îndepărtarea originii lor de a Doua şi de a Treia Persoană a Deităţii şi este sporită pe măsură ce realizarea destinului lor se apropie de astfel de nivele. Faptul prezenţei lui Dumnezeu în mintea unei creaturi este determinat de prezenţa sau de absenţa interioară a unui fragment al Tatălui, cum ar fi un Veghetor de Mister. Prezenţa sa efectivă este însă determinată de gradul de cooperare acordat acestor Ajustori Interiori de minţile în care locuiesc.
3:1.12 (46.4) Fluctuaţiile prezenţei Tatălui nu se datorează variabilităţii lui Dumnezeu. Tatăl nu se retrage în solitudine pentru că a fost subestimat, afecţiunea sa nu este înstrăinată din cauză că faptelor o creatură a acţionat greşit. Fiind înzestrate cu puterea de a alege (în ceea ce Îl priveşte pe El), copiii săi sunt mai degrabă cei care, exercitându-şi respectiva alegere, determină în mod direct gradul şi limitările influenţei divine a Tatălui în propriile lor inimi şi suflete. Tatăl s-a revărsat fără rezerve pe sine asupra noastră, fără limite şi fără favoruri. El nu face deosebire de persoane, de planete, de sisteme sau de universuri. În sectoarele timpului, el nu conferă onoruri diferenţiate decât personalităţilor paradisiace ale Dumnezeului Septuplu, creatorii coordonaţi ai universurilor finite.
3:2.1 (46.5) Toate universurile ştiu că „Domnul Dumnezeu atotputernic domneşte.” Problemele acestei lumi şi ale celorlalte sunt supravegheate prin putere divină. „El acţionează după voia sa în oastea cerurilor şi printre locuitorii pământului.” Este un adevăr etern că „nu există nici o putere în afară de a lui Dumnezeu.”
3:2.2 (46.6) În limitele a ceea ce este compatibil cu natura divină, este literalmente adevărat că „cu Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.” Procesele evolutive prelungite al popoarelor, ale planetelor şi ale universurilor sunt controlate cu desăvârşire de creatorii şi de administratorii universurilor şi se desfăşoară în acord cu ţelul etern al Tatălui Universal, urmându-şi cursul în armonie şi în ordine şi conformându-se preaînţeleptului plan al lui Dumnezeu. Există doar un singur legislator. El susţine lumile în spaţiu şi pune universurile în mişcare pe orbita nesfârşită a circuitului etern.
3:2.3 (47.1) Dintre toate însuşirile divine, cea mai bine înţeleasă este omnipotenţa sa, îndeosebi aşa predomină ea în universurile materiale. Privit ca un fenomen nespiritual, Dumnezeu este energie. Această afirmare a unui fapt fizic este sprijinită pe adevărul de neînţeles că Prima Sursă-Centru este cauza primordială a fenomenelor fizice universale din tot spaţiul. Din această activitate divină derivă întreaga energie fizică şi toate celelalte manifestări materiale. Lumina, adică lumina fără căldură, este tot una dintre manifestările non-spirituale ale Deităţilor. Şi mai există o formă de energie non-spirituală, care este practic necunoscută pe Urantia, căci este încă nerecunoscută.
3:2.4 (47.2) Dumnezeu controlează întreaga putere; el a făcut „o cale pentru fulger.” El a ordonat circuitele tuturor energiilor. El a decretat ora şi modul de manifestare al tuturor formelor energiei-materii. Şi toate aceste lucruri sunt ţinute pentru totdeauna în perpetua sa îmbrăţişare - în controlul gravitaţional cu centrul în Paradisul inferior. Lumina şi energia Dumnezeului etern se rotesc astfel pentru totdeauna în jurul circuitului său maiestuos, format din procesiunea nesfârşită dar ordonată a roiurilor de stele care compun universul universurilor. Întreaga creaţie se învârteşte veşnic în jurul Personalităţii Paradisiace, centru al tuturor lucrurilor şi fiinţelor.
3:2.5 (47.3) Omnipotenţa Tatălui este legată de predominanţa omniprezentă a nivelului absolut, în timp ce cele trei energii, materială, mentală şi spirituală nu se pot distinge în apropierea sa - Sursa tuturor lucrurilor. Mintea creaturii, care nu este nici monota Paradisului, nici Spiritul Paradisului, nu corespunde decât Tatălui Universal. Dumnezeu se adaptează la mintea imperfecţiunii - cu muritorii de pe Urantia, prin intermediul Ajustorilor Gândirii.
3:2.6 (47.4) Tatăl Universal nu este o forţă tranzitorie sau o putere schimbătoare, ori o energie fluctuantă. Puterea şi înţelepciunea Tatălui sunt pe deplin adecvate pentru a face faţă tuturor cerinţelor universului. Aşa cum apar situaţiile critice în cadrul experienţei umane, el le-a prevăzut pe toate şi, prin urmare, nu reacţionează cu detaşare la problemele universului, ci mai degrabă potrivit dictatelor înţelepciunii eterne şi în concordanţă cu toate hotărârile judecăţii infinite. În ciuda aparenţelor, puterea lui Dumnezeu nu funcţionează în univers ca o forţă oarbă.
3:2.7 (47.5) Se ivesc uneori situaţii în care se pare că au fost stabilite reguli de urgenţă, în care legile naturale au fost suspendate, când unele neadaptări au fost recunoscute şi se face un efort pentru a restabili situaţia, însă nu este aşa. Aceste concepte despre Dumnezeu îşi au originea în orizontul mărginit al punctului vostru de vedere, în caracterul finit al înţelegerii voastre şi în domeniul limitat al viziunii voastre; o astfel de neînţelegere a lui Dumnezeu se datorează profundei ignoranţe în care vă aflaţi în ceea ce priveşte existenţa legilor superioare ale împărăţiei, dimensiunea caracterului Tatălui, infinitatea atributelor sale şi realitatea liberului său arbitru.
3:2.8 (47.6) Creaturile planetare locuite de spiritul lui Dumnezeu şi dispersate prin universurile spaţiului sunt atât de aproape de a fi infinite ca număr şi ca ordine, intelectele lor sunt atât de diverse, minţile lor sunt atât de mărginite şi uneori atât de grosiere, viziunea lor este atât de îngustă şi de îngrădită, încât este aproape imposibil să se formuleze legi generale care să exprime adecvat atributele infinite ale Tatălui şi care să le rămână în acelaşi timp cât de cât inteligibile acestor inteligenţe create. De aceea, vouă, creaturilor, multe dintre acţiunile Creatorului atotputernic vi se par arbitrare, detaşate, şi nu de puţine ori necruţătoare şi crude. Vă asigur însă din nou că nu este aşa. Acţiunile lui Dumnezeu sunt toate intenţionate, inteligente, pline de înţelepciune, blânde şi veşnic vizând cel mai mare bine, nu întotdeauna al unei fiinţe individuale, al unei rase individuale sau al unei planete individuale; ori chiar al unui univers individual; ele sunt însă îndreptate spre bunăstarea şi binele tuturor celor interesaţi, de la cei mai mici la cei mai mari. În epocile timpului, se întâmplă ca bunăstarea unei părţi să pară că se deosebeşte de cea a întregului; în cercul eternităţii, astfel de deosebiri aparente sunt inexistente.
3:2.9 (48.1) Noi facem cu toţii parte din familia lui Dumnezeu şi, de aceea, trebuie ca uneori să participăm la disciplina familiei. Multe din acţiunile lui Dumnezeu care ne tulbură atât de mult şi ne derutează reprezintă rezultatul hotărârilor şi al deciziilor finale ale înţelepciunii totale, împuternicindu-l pe Autorul Comun să execute alegerea voinţei infailibile a minţii infinite şi să impună deciziile personalităţii perfecţiunii, a cărei privire de ansamblu, viziune, şi solicitudine îmbrăţişează bunăstarea eternă cea mai elevată a imensei şi a cuprinzătoarei sale creaţii.
3:2.10 (48.2) Punctul vostru de vedere izolat, fragmentar, finit, grosier, şi extrem de materialist, precum şi limitele inerente naturii fiinţei voastre, constituie un handicap care vă împiedică să vedeţi, să înţelegeţi sau să cunoaşteţi înţelepciunea şi bunăvoinţa a numeroase acte divine, care vouă vi se par pline de o cruzime zdrobitoare şi caracterizate de o indiferenţă totală faţă de confortul şi bunăstarea semenilor voştri, faţă de fericirea planetară şi de prosperitatea lor personală. Numai din cauza limitelor viziunii umane, numai din cauza intelectului vostru mărginit şi a capacităţii voastre de pătrundere limitate, voi înţelegeţi în mod greşit motivele lui Dumnezeu şi îi denaturaţi intenţiile. În lumile în evoluţie apar însă multe lucruri care nu nu sunt înfăptuirea personală a Tatălui Universal.
3:2.11 (48.3) Omnipotenţa divină este coordonată perfect cu celelalte atribute ale personalităţii lui Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu în manifestările lui spirituale din cadrul universului este limitată, de regulă, de numai trei condiţii sau situaţii:
3:2.12 (48.4) 1. De natura lui Dumnezeu, îndeosebi de iubirea sa infinită, de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate.
3:2.13 (48.5) 2. De voinţa lui Dumnezeu, de ajutorul lui mărinimos şi de relaţiile lui paterne cu personalităţile universului.
3:2.14 (48.6) 3. De legea lui Dumnezeu, de dreptatea şi de justeţea eternei Trinităţi a Paradisului
3:2.15 (48.7) Dumnezeu este nelimitat în puterea sa, divin în natura sa, final în voinţa sa, infinit în atributele sale, etern în înţelepciunea sa şi absolut în realitatea sa. Toate aceste caracteristici ale Tatălui Universal sunt însă unificate în Deitate şi exprimate în mod universal în Trinitatea Paradisului şi în Fiii Divini ai Trinităţii. Altminteri, în afara Paradisului şi a Universului central al Havonei, tot ceea ce ţine de Dumnezeu este limitat de prezenţa evolutivă a Supremului, condiţionat de prezenţa în curs de actualizare a Ultimului şi coordonat de cele trei Absoluturi existenţiale - Absolutul Deităţii, Absolutul Universal şi Absolutul Necalificat. Şi prezenţa lui Dumnezeu este limitată astfel pentru că aceasta e voia lui Dumnezeu.
3:3.1 (48.8) ”Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile.” „Mintea divină este conştientă de toate gândurile creaţiei şi familiară cu ele. Cunoaşterea sa în ceea ce priveşte evenimentele este universală şi perfectă. Entităţile divine care emană din el sunt o parte din el; cel care „precumpăneşte norii” este totodată „perfect în cunoaştere.” ”Ochii Domnului sunt în fiecare loc.” Marele vostru învăţător a spus, despre neînsemnatele vrăbii: „Nici una dintre ele nu va cădea la pământ fără de ştirea Tatălui meu” şi, de asemenea, „Până şi firele de păr din cap vă sunt numărate.” „El spune câte stele sunt şi le dă la toate un nume.”
3:3.2 (49.1) Tatăl Universal este singura personalitate din întregul univers care cunoaşte efectiv numărul stelelor şi al planetelor din spaţiu. Toate lumile din fiecare univers sunt în permanenţă înlăuntrul conştiinţei lui Dumnezeu. El mai spune: „Am văzut desigur mâhnirea oamenilor mei, le-am auzit plânsetele şi le cunosc suferinţele.” Căci „Domnul se uită din ceruri; el îi priveşte pe toţi fiii oamenilor; de acolo, de unde locuieşte, el îi vede toţi locuitorii pământului.” Fiecare copil al creaţiei poate într-adevăr să zică: „El ştie calea pe care o apuc şi, după ce mă va fi încercat, voi ieşi la fel ca aurul.” „Dumnezeu cunoaşte căderile şi înălţările noastre; el ne înţelege gândurile de departe şi toate căile noastre îi sunt cunoscute.” „Toate lucrurile sunt dezgolite şi deschise ochilor celui cu care avem de a face.” Şi pentru fiecare fiinţă umană ar trebui să aducă o adevărată consolare înţelegerea că el „cunoaşte alcătuirea voastră; el îşi aminteşte că sunteţi doar pulbere.” „Vorbind despre Dumnezeul viu, Isus spunea: „Tatăl vostru ştie care vă este nevoia chiar înainte de a-i cere.”
3:3.3 (49.2) Dumnezeu are o putere nelimitată de a cunoaşte toate lucrurile; conştiinţa sa este universală. Circuitul său personal îmbrăţişează toate personalităţile, iar ceea ce cunoaşte el despre creaturile sale, chiar şi despre cele inferioare, este completat indirect de seria descendentă a Fiilor divini şi direct prin intermediul Ajustorilor de Gândire lăuntrici. Şi, mai mult, Spiritul Infinit este în permanenţă prezent pretutindeni.
3:3.4 (49.3) Nu ştim cu deplină certitudine dacă Dumnezeu alege sau nu să cunoască dinainte cazurile de păcat. Chiar dacă Dumnezeu ar cunoaşte dinainte actele de liber arbitru ale copiilor săi, o astfel de previziune nu ar abroga în cele din urmă liberul lor arbitru. Un lucru este sigur: Dumnezeu nu este niciodată luat prin surprindere.
3:3.5 (49.4) Omnipoteţa nu implică puterea de a face ceea ce e de nefăcut, actul nedumnezeiesc. După cum nici atotcunoaşterea nu implică cunoaşterea a ceea ce este de necunoscut. Asemenea afirmaţii pot însă fi cu greu făcute inteligibile minţii finite. Greu poate creatura înţelege întinderea şi limitările voinţei Creatorului.
3:4.1 (49.5) Faptul că Dumnezeu se revarsă peste universuri pe măsură ce sunt înfiinţate nu diminuează în nici un fel potenţialul de putere sau rezerva de înţelepciune, care continuă să rămână şi să se odihnească în personalitatea centrală a Deităţii. În potenţialul de forţă, de înţelepciune şi de iubire, Tatăl nu şi-a împuţinat niciodată din ceea ce a avut, nici nu a fost văduvit de vreunul din atributele glorioasei sale personalităţi pentru faptul de a se fi dăruit fără măsură Fiilor Paradisului, creaţiilor sale subordonate, şi diverselor creaturi ale acestora.
3:4.2 (49.6) De fiecare dată când este creat un nou univers, este nevoie de o nouă ajustare a gravitaţiei; însă chiar dacă creaţia ar continua la nesfârşit, veşnic, chiar şi până la inifinitate, astfel încât creaţia materială ar exista fără de limite, chiar şi atunci s-ar constata că puterea de control şi de coordonare care există în Insula Paradisului rămâne suficientă ori adecvată pentru stăpânirea, controlul şi coordonarea unui astfel de univers infinit. Şi, ca urmare a acestei revărsări de forţă şi de putere nelimitate peste un univers nemărginit, Infinitul ar fi supraîncărcat cu acelaşi grad de forţă şi de energie. Absolutul Necalificat ar fi tot nediminuat. Dumnezeu ar avea încă acelaşi potenţial infinit, ca şi cum forţa, energia, şi puterea lui nu ar fi fost niciodată răspândite pentru a înzestra univers după univers.
3:4.3 (50.1) La fel şi cu înţelepciunea: Faptul că mintea este atât de liber distribuită gândirii de pe diversele tărâmuri nu sărăceşte în nici un fel sursa centrală a înţelepciunii divine. Pe măsură ce universurile se înmulţesc, iar fiinţele din aceste ţinuturi sporesc la număr până la limitele imaginabilului, chiar dacă mintea continuă să fie acordată la nesfârşit acestor fiinţe de rang superior şi de rang inferior, personalitatea centrală a lui Dumnezeu va continua să conţină aceeaşi minte eternă, infinită şi pe deplin înţeleaptă.
3:4.4 (50.2) Faptul că trimite de el însuşi mesageri spirituali pentru a locui în bărbaţii şi în femeile din lumea voastră şi din alte lumi nu diminuează cu nimic aptitudinea sa de a funcţiona ca un spirit personalitate divin şi atotputernic; şi nu este absolut nici o limită pentru mărimea şi numărul unor astfel de Monitori ai spiritului care îi poate trimite Dumnezeu. Această dăruire de sine faţă de creaturile sale le deschide muritorilor înzestraţi prin putere divină o posibilitate viitoare nelimitată şi aproape de neconceput de existenţe succesive şi progresive. Iar această exuberantă distribuire de sine, sub forma acestor entităţi spirituale tutelare, nu diminuează în nici un fel înţelepciunea şi perfecţiunea adevărului şi a cunoaşterii care se află în persoana Tatălui atotcunoscător, atotputernic şi infinit de atotînţelegător.
3:4.5 (50.3) Pentru muritorii aflaţi în timp, există un viitor, însă Dumnezeu locuieşte în eternitate. Cu toate că vin chiar de lângă locul în care se găseşte Deitatea, nu aş putea pretinde că vorbesc cu o înţelegere perfectă despre caracterul infinit al multora dintre atributele divine. Doar infinitatea minţii poate înţelege pe deplin infinitatea existenţei şi eternitatea acţiunii.
3:4.6 (50.4) Oamenii muritorii nu au absolut deloc posibilitatea de a cunoaşte infinitatea Tatălui ceresc. Mintea finită nu poate concepe pe deplin un adevăr absolut sau un fapt absolut de felul acesta. Însă aceeaşi fiinţă umană finită poate să simtă efectiv - să experimenteze literalmente - impactul deplin şi nediminuat al acestei IUBIRI infinite a Tatălui. O astfel de iubire poate fi cu adevărat experimentată, însă în timp ce calitatea experienţei este nelimitată, cantitatea ei este strict limitată de capacitatea omului de a primi din punct de vedere spiritual şi de capacitatea asociată acesteia de a-l iubi pe Tată la rândul lui.
3:4.7 (50.5) Aprecierea finită a calităţilor infinite transcende de departe capacităţile limitate de logică ale creaturilor, datorită faptului că omul muritor este creat după chipul lui Dumnezeu - un fragment de infinitate trăieşte în el. De aceea, dacă omul vrea să se apropie de Dumnezeu pe cât se poate de mult şi de afectuos, el trebuie să o facă prin iubire, căci Dumnezeu este iubire. Iar totalitatea acestei relaţii unice reprezintă o experienţă efectivă de sociologie cosmică, raporturile între Creator şi creatură, afecţiunea între Tată şi copil.
3:5.1 (50.6) În contactele sale cu creaţiile posterioare Havonei, Tatăl Universal nu îşi exercită puterea infinită şi autoritatea finală prin transmitere directă, ci mai degrabă prin intermediul Fiilor săi şi a personalităţilor subordonate acestora. Iar Dumnezeu face toate acestea după voia sa liberă. Dacă s-ar ivi prilejul şi dacă mintea divină ar decide astfel, orice putere delegată ar putea fi exercitată în mod direct. Dar, ca regulă generală, o astfel de acţiune are loc numai dacă personalitatea delegată nu a reuşit să satisfacă pe deplin încrederea divină. În asemenea momente, în faţa unei asemenea slăbiciuni şi în limitele rezervei de putere şi de potenţial divin, Tatăl acţionează din proprie iniţiativă şi în acord cu preceptele pe care le-a ales el însuşi. În această alegere el manifestă în permanenţă o perfecţiune infailibilă şi o înţelepciune infinită.
3:5.2 (51.1) Tatăl guvernează prin intermediul Fiilor săi; coborând scara ierarhică a organizării universale găsim un lanţ neîntrerupt de conducători, care se încheie cu Prinţii Planetari, care conduc destinele sferelor evolutive din vastele domenii ale Tatălui. Exclamaţiile următoare nu sunt doar expresii poetice: „Pământul aparţine Domnului în întreaga sa plenitudine.” „ El înlătură regii şi el aduce regii la putere.” „Cei Preaînalţi domnesc în regatele oamenilor.”
3:5.3 (51.2) În chestiunile privitoare la inima oamenilor, se poate ca Tatăl Universal să nu îşi afle loc întotdeauna; însă în conduita şi în destinul unei planete, planul divin este cel care prevalează; ţelul etern al înţelepciunii şi al iubirii triumfă.
3:5.4 (51.3) Isus a spus: „ Tatăl meu, care mi i-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu este în stare să îi smulgă din mâna Tatălui meu.” În timp ce aruncaţi o privire asupra multiplelor lucrări ale lui Dumnezeu şi contemplaţi uimitoarea imensitate a creaţiei sale aproape nelimitate, s-ar putea să ezitaţi a-i concepe întâietatea, însă voi nu ar trebui să refuzaţi a-l accepta pe Dumnezeu întronat în siguranţă şi pe vecie în centrul paradisiac al tuturor lucrurilor şi ca Tată binefăcător al tuturor fiinţelor inteligente. Nu există decât „un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, şi care este deasupra tuturor şi în toţi,” „iar el este înainte de toate lucrurile şi toate lucrurile rămân în el.”
3:5.5 (51.4) Incertitudinile vieţii şi vicisitudinile existenţei nu contrazic în nici un fel conceptul suveranităţii universale a lui Dumnezeu. Viaţa oricărei creaturi evolutive este asaltată de anumite inevitabilităţi, printre care:
3:5.6 (51.5) 1. Este oare curajul- tăria de caracter - de dorit? Atunci ar trebui ca omul să fie crescut într-un mediu în care să fie nevoie să înfrunte încercări dure şi să facă faţă la decepţii.
3:5.7 (51.6) 2. Este oare altruismul- servirea aproapelui - de dorit? Atunci trebuie ca experienţele vieţii să ducă la întâlnirea cu situaţii de inegalitate socială.
3:5.8 (51.7) 3. Este oare speranţa- nobleţea încrederii - de dorit? Existenţa umană trebuie atunci să fie confruntată mereu cu lipsa de siguranţă şi cu incertitudini recurente.
3:5.9 (51.8) 4. Este oare credinţa- confirmarea supremă a gândirii umane - de dorit? Atunci mintea umană trebuie să se pomenească în acea situaţie stânjenitoare în care cunoaşte mereu mai puţin pe lângă ceea ce poate să creadă.
3:5.10 (51.9) 5. Este oare iubirea de adevăr- cu acceptarea de a o urma oriunde ar duce - de dorit? Omul trebuie să crească atunci într-o lume în care eroarea este prezentă, iar falsitatea întotdeauna posibilă.
3:5.11 (51.10) 6. Este oare idealismul- apariţia conceptului de divin - de dorit? Atunci omul trebuie să lupte într-un mediu de bunătate şi de frumuseţe relative, într-un cadru care stimulează tendinţa de nestăvilit către lucruri mai bune.
3:5.12 (51.11) 7. Este oare loialitatea- devotamentul faţă de datoria superioară - de dorit? Omul trebuie să îşi urmeze atunci calea printre posibilităţile de trădare şi părăsire. Valoarea devoţiunii faţă de datorie constă în pericolul implicit al erorii .
3:5.13 (51.12) 8. Este lipsa de egoism- spiritul uitării de sine - de dorit? Omul muritor trebuie atunci să trăiască faţă în faţă cu cerinţele permanente ale unui eu care doreşte neîncetat recunoaştere şi renume. Omul nu ar putea alege în mod dinamic viaţa divină dacă nu ar exista o viaţă a eului de care să se dezbare. Omul nu ar putea niciodată să se bucure de justeţea salvării sale dacă nu ar fi fost răul potenţial prin contrast cu care să fie exaltat şi diferenţiat binele.
3:5.14 (51.13) 9. Este plăcerea- satisfacţia fericirii - de dorit? Omul trebuie să trăiască atunci într-o lume în care alternativa durerii şi probabilitatea suferinţei să fie posibilităţi de experienţă mereu prezente.
3:5.15 (52.1) În întregul univers, fiecare unitate este considerată ca o parte a întregului. Supravieţuirea fragmentului depinde de cooperarea cu planul şi cu ţelul întregului, de dorinţa sinceră şi de consimţământul perfect de a îndeplini voia divină a Tatălui. Singura lume evolutivă lipsită de eroare, de posibilitatea unei judecăţi neînţelepte, ar fi o lume lipsită de inteligenţă liberă. În universul Havonei există un miliard de lumi perfecte împreună cu locuitorii lor perfecţi, însă omul aflat în evoluţie trebuie să fie failibil dacă este să fie liber. Posibilitatea judecăţii eronate (a răului) devine păcat numai atunci când voinţa umană îşi însuşeşte în mod conştient şi îmbrăţişează cu bună ştiinţă o judecată imorală intenţionată.
3:5.16 (52.2) Aprecierea deplină a adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii este inerentă perfecţiunii universului divin. Locuitorii lumii Havonei nu au nevoie de potenţialul nivelelor de valoare relativă pentru a le stimula alegerea. Aceste fiinţe perfecte sunt capabile să identifice şi să aleagă binele în absenţa oricăror situaţii morale care să facă contrast şi care să stimuleze gândirea. Toate aceste fiinţe perfecte posedă natura lor morală şi starea lor spirituală prin însăşi virtutea existenţei lor. Ele nu au avansat prin intermediul experienţei decât în limitele statutului lor inerent. Omul muritor îşi câştigă până şi statutul său de candidat la ascensiune prin propria sa credinţă şi prin propria sa speranţă. Toate lucrurile divine pricepute de mintea umană şi dobândite de sufletul uman reprezintă o încununare a experienţei. Ele sunt realităţi ale experienţei personale şi deci posesiuni unice, spre deosebire de bunătatea şi de justeţea inerente personalităţilor infailibile ale Havonei.
3:5.17 (52.3) Creaturile Havonei sunt brave din fire, însă nu sunt curajoase în sensul omenesc. Ele au născute prietenoase şi pline de consideraţie, însă nu sunt altruiste într-un fel omenesc. Ele se aşteaptă la un viitor plăcut, însă speranţa lor nu este intensă precum a muritorilor încrezători aflaţi pe sferele evolutive nesigure. Ele au încredere în stabilitatea universului, însă sunt cu totul străine de credinţa salvatoare prin intermediul căreia omul muritor se ridică de la statutul de animal până la porţile Paradisului. Ele iubesc adevărul, însă nu ştiu nimic despre însuşirile lui de salvator al sufletului; sunt idealiste, însă aşa s-au născut ele; nu-şi dau câtuşi de puţin seama de extazul de a deveni astfel prin alegeri exaltante. Ele sunt loiale, însă nu au experimentat niciodată emoţia vie a devotamentului sincer şi inteligent faţă de datorie în opoziţie cu tentaţiile greşelii. Ele sunt lipsite de egoism, însă n-au atins niciodată acest nivel al experienţei prin victoria magnifică asupra egoului beligerant. Ele se bucură de plăcere, însă nu înţeleg savoarea plăcerii dată de scăparea de potenţialul durerii.
3:6.1 (52.4) Cu un dezinteres divin şi cu o generozitate desăvârşită, Tatăl Universal renunţă la autoritate şi dă împuterniciri, însă rămâne primordial. Mâna sa este pe mânerul puternic al împrejurărilor de pe tărâmurile universului. El şi-a rezervat toate hotărârile finale şi mânuieşte în mod infailibil atotputernicul sceptru de veto al planului său etern cu o autoritate indiscutabilă asupra bunăstării şi a destinului vastei creaţii care se învârte şi se roteşte perpetuu.
3:6.2 (52.5) Suveranitatea lui Dumnezeu este nelimitată; este un fapt fundamental al oricărei creaţii. Universul nu era inevitabil. El nu este un accident, dar nici ceva care există prin sine. Universul este o lucrare de creaţie şi, de aceea, în întregime supus voinţei Creatorului. Voinţa lui Dumnezeu este adevărul divin, iubirea vie; aşadar, creaţiile perfectibile ale universurilor evolutive sunt caracterizate prin bunătate - apropierea de divinitate; prin răul potenţial - îndepărtarea de divinitate.
3:6.3 (53.1) Toate filozofiile religioase ajung, mai devreme sau mai târziu, la conceptul unei guvernări universale unificate, al unui unic Dumnezeu. Cauzele universului nu pot fi inferioare efectelor universului. Sursa curenţilor vieţii universale şi ai minţii cosmice trebuie să se găsească mai presus de nivelele manifestării lor. Mintea umană nu poate fi explicată în mod coerent prin termenii ordinelor inferioare de existenţă. Mintea umană poate fi înţeleasă cu adevărat doar prin recunoaşterea realităţii unor ordine mai înalte de gândire şi de voinţă intenţionată. Nu putem explica omul ca fiinţă morală fără recunoaşterea realităţii Tatălui Universal.
3:6.4 (53.2) Filozofii mecanicişti profesează respingerea ideii unei voinţe universale şi suverane, respectând în acelaşi timp în mod profund însăşi activitatea respectivei voinţe, suverană în elaborarea legilor universului. Ce omagiu involuntar aduce filozoful mecanicist Creatorului legilor când consideră că astfel de legi acţionează şi se explică de la sine!
3:6.5 (53.3) Este o mare gafă aceea de a-l umaniza pe Dumnezeu, mai puţin în cadrul conceptului Ajustorului de Gândire interior, însă nici măcar acest fapt nu este atât de prostesc ca acela de a mecaniciza complet ideea Primei Mari Surse-Centru.
3:6.6 (53.4) Suferă oare Tatăl Paradisului? Nu ştiu. Este însă sigur că Fii Creatori pot suferi, şi uneori suferă, chiar asemenea muritorilor. Fiul Etern şi Spiritul Infinit suferă într-un sens modificat. Cred că Tatăl Universal poate suferi, însă nu pot înţelege cum : poate prin intermediul circuitului personalităţii sau prin individualitatea Ajustorilor Gândirii şi a altor efuziuni ale naturii sale eterne. El a spus despre rasele muritoare: „În toate durerile voastre, eu sunt cel îndurerat.” El experimentează neîndoielnic o înţelegere părintească şi plină de simpatie; s-ar putea ca el să sufere cu adevărat, însă nu înţeleg natura acestei suferinţe.
3:6.7 (53.5) Conducătorul infinit şi etern al universului universurilor este putere, formă, energie, proces, arhetip, principiu, prezenţă şi realitate idealizată. Însă este şi mai mult de atât. El este personal, exercită o voinţă suverană, experimentează conştiinţa divinităţii sale, execută ordinele unei minţi creatoare, urmăreşte satisfacţia de a realiza un ţel etern, şi manifestă iubirea şi afecţiunea unui Tată faţă de copiii săi din univers. Toate aceste trăsături mai personale ale Tatălui pot fi mai bine înţelese observându-le aşa cum au fost revelate în viaţa de dăruire a lui Mihail, Fiul vostru Creator, pe când era încarnat pe Urantia.
3:6.8 (53.6) Dumnezeu Tatăl iubeşte oamenii. Dumnezeu Fiul serveşte oamenii. Dumnezeu Spiritul inspiră copiii universului în aventura mereu ascendentă de a-l găsi pe Dumnezeu Tatăl pe căile stabilite de Dumnezeu Fiii prin intermediul şi graţia Dumnezeului Spirit.
3:6.9 (53.7) [Fiind Consilierul Divin desemnat pentru a prezenta revelaţia Tatălui Universal, am continuat cu această declaraţie despre atributele Deităţii.]
Cartea Urantia
Capitolul 4
4:0.1 (54.1) RELATIV la fenomenele materiale, intelectuale şi spirituale ale universului de universuri Tatăl Universal are un plan etern, pe care îl pune constant în practică. Dumnezeu a creat universurile din voia sa liberă şi suverană, şi el le-a creat în acord cu ţelul său veşnic şi infinit înţelept. Cu excepţia Deităţii Paradisului şi a asociaţilor lor cei mai elevaţi, ne îndoim că este cineva care să ştie cu adevărat multe lucruri despre planul etern al lui Dumnezeu. Chiar şi cetăţenii sus puşi din Paradis au opinii foarte diverse asupra naturii ţelului etern al Deităţilor.
4:0.2 (54.2) Se poate deduce cu uşurinţă că prin crearea universului central perfect al Havonei ţelul era pur şi simplu satisfacerea naturii divine. Havona poate servi ca creaţie model pentru toate celelalte universuri şi ca şcoală de ucenicie finală pentru pelerinii timpului în drumul lor către Paradis. Cu toate acestea, o astfel de creaţie celestă trebuie să existe iniţial pentru plăcerea şi satisfacţia Creatorilor perfecţi şi infiniţi.
4:0.3 (54.3) Uimitorul plan de perfecţionare a muritorilor evolutivi şi, după ce au atins Paradisul şi Corpul Finalităţii, de asigurare a unei instruiri suplimentare în vederea unor lucrări viitoare nedezvăluite, pare să fie, în prezent, de cel mai mare interes pentru cele şapte universuri cu numeroasele lor subdiviziuni. Însă acest plan de ascensiune pentru spiritualizarea şi instruirea muritorilor din timp şi spaţiu nu este deloc ocupaţia exclusivă a inteligenţelor universale. Într-adevăr, există numeroase alte activităţii captivante care ocupă timpul şi înrolează energiile oştirilor cereşti.
4:1.1 (54.4) De-a lungul epocilor, locuitorii Urantiei au înţeles greşit providenţa lui Dumnezeu. Există un plan providenţial divin pentru lumea voastră, însă acesta nu este ajutorul pueril, arbitrar şi material, după cum şi l-au închipuit numeroşi muritori. Providenţa lui Dumnezeu constă din activităţile împletite ale fiinţelor celeste şi ale spiritelor divine care, în armonie cu legea cosmică, trudesc fără încetare pentru onoarea lui Dumnezeu şi pentru progresul spiritual al copiilor săi din univers.
4:1.2 (54.5) Oare nu puteţi voi avansa, în ceea ce priveşte conceptul vostru asupra manierei lui Dumnezeu de a se purta cu oamenii, până la acel nivel la care să recunoaşteţi că progres este parola universului? Vreme de îndelungate epoci, rasa umană a luptat pentru a atinge statutul ei prezent. De-a lungul tuturor acestor milenii, Providenţa lucra la planul evoluţiei progresive. Cele două idei nu sunt opuse în practică, ci doar în conceptele eronate ale omului. Providenţa divină nu se ridică niciodată contra adevăratului progres uman temporal sau spiritual. Providenţa este întotdeauna în conformitate cu natura perfectă şi invariantă a Legiuitorului suprem.
4:1.3 (55.1) ”Dumnezeu este statornic” şi „toate poruncile sale sunt juste”. „Fidelitatea sa este stabilită tocmai din ceruri.” „O, Doamne, cuvântul tău este fixat pentru totdeauna în ceruri. Statornicia ta atinge toate generaţiile. Tu ai instaurat pământul şi el rămâne.” „ El este un Creator fidel.”
4:1.4 (55.2) Nu există limitări pentru forţele şi personalităţile de care se poate servi Tatăl pentru a face să i se urmeze planul şi a susţine pe creaturile sale. „Dumnezeul etern este refugiul nostru, şi dedesubt sunt braţele eterne „ „Cel care locuieşte în sălaşul tainic al Preaînaltului va rămâne în umbra Atotputernicului.” „Luaţi seama, niciodată cel care ne ocroteşte nu va adormi sau aţipi.” „Noi ştim că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu,” „căci ochii Domnului sunt ţinuţi asupra celor drepţi şi urechile sale sunt deschise rugăciunilor lor.”
4:1.5 (55.3) Dumnezeu susţine „toate lucrurile prin cuvântul puterii sale.” Şi, când noi lumi se nasc, el „îşi trimite Fiii, şi ele sunt create.” Nu numai că Dumnezeu le creează, dar şi „le păstrează pe toate”. Dumnezeu susţine constant toate lucrurile materiale şi toate fiinţele spirituale. Universurile sunt stabile pe veci. Există stabilitate în mijlocul unei aparente instabilităţi. Există o ordine şi o siguranţă subiacente în mijlocul frământărilor de energie şi al cataclismelor fizice de pe tărâmurile stelare.
4:1.6 (55.4) Tatăl Universal nu s-a retras de la conducerea universului. El nu este o Deitate inactivă. Dacă Dumnezeu ar renunţa să mai fie susţinătorul prezent al întregii creaţii, imediat s-ar produce o prăbuşire universală. În afară de Dumnezeu, nu ar mai fi nici un lucru ca realitatea. În chiar momentul acesta, ca şi de-a lungul vremurilor îndepărtate ale trecutului şi în eternul viitor, Dumnezeu îşi continuă în rolul său de sprijin. Îmbrăţişarea divină cuprinde întregul cerc al eternităţii. Universul nu este întors ca un mecanism de ceas, care merge cât merge şi apoi se opreşte. Toate lucrurile sunt în mod constant reînnoite. Tatăl iradiază fără încetare energie, lumină şi viaţă. Lucrarea lui Dumnezeu este atât materială, cât şi spirituală. „El se întinde la nordul peste spaţiul gol şi atârnă Pământul de neant.”
4:1.7 (55.5) O fiinţă din ordinul meu este capabilă să descopere armonia ultimă şi să detecteze o coordonare adâncă şi de mare întindere în problemele administrative curente ale universului. Numeroase evenimente pe care mintea umană le consideră disparate şi întâmplătoare, îi apar ordonate şi constructive înţelegerii mele, însă sunt foarte multe lucruri care se întâmplă în universuri şi pe care nu le înţeleg pe deplin. Am studiat mult şi sunt mai mult sau mai puţin familiar cu forţele, cu energiile, cu activităţile mentale, cu morontia, cu spiritele şi cu personalităţile recunoscute ale universurilor locale şi ale suprauniversurilor. Am o înţelegere de ansamblu a modului în care operează aceşti agenţi şi aceste personalităţi şi cunosc foarte îndeaproape lucrările inteligenţelor spirituale acreditate ale marelui univers. Cu toată cunoaşterea mea a fenomenelor universale, sunt confruntat în mod constant cu reacţii cosmice pe care nu le pot pătrunde pe deplin. Întâmpin continuu concursuri aparent fortuite de interasocieri de forţe, de energii, de intelecte şi de spirite, pe care nu izbutesc să le explic satisfăcător.
4:1.8 (55.6) Am deplina competenţă de a retrasa şi analiza desfăşurarea oricărui fenomen care rezultă direct din activităţile Tatălui Universal, ale Fiului Etern şi ale Spiritului Infinit şi, într-o mare măsură, ale Insulei Paradisului. Nedumerirea mea este prilejuită de întâlnirea a ceea ce pare a fi desfăşurarea activităţii coordonatelor lor misterioase, cele trei Absolute de potenţialitate. Aceste Absolute par să înlocuiască materia, să transceandă mintea şi să intervină asupra spiritului. Sunt în constant tulburat şi adesea nedumerit de inaptitudinii mele de a înţelege aceste tranzacţii complexe, pe care le atribui prezenţei şi acţiunilor Absolutului Necalificat, ale Absolutului Deităţii şi ale Absolutului Universal.
4:1.9 (56.1) Aceste absolute sunt probabil prezenţele nerevelate cu totul care, afară în univers, în fenomenele de putere spaţială şi în funcţiunile altor supraultimităţi fac să le fie imposibil fizicienilor, filozofilor şi chiar persoanelor religioase să prezică cu certitudine cum vor răspunde fundamentele forţei, ale conceptului sau ale spiritului la necesităţile unei situaţii de realitate complexă care implică ajustări supreme şi valori ultime.
4:1.10 (56.2) Există, de asemenea, o unitate organică în universul timpului şi spaţiului, care pare să susţină întreaga ţesătură a evenimentelor cosmice. Această prezenţă vie a Fiinţei Supreme în evoluţie, această Imanenţă a Incompletului Proiectat, se manifestă inexplicabil din când în când prin ceea ce apare ca fiind o coordonare surprinzător de întâmplătoare a unor evenimente universale care aparent n-au nici o legătură între ele. Aceasta trebuie să fie funcţia Providenţei - tărâmul Fiinţei Supreme şi al Autorului Comun.
4:1.11 (56.3) Eu sunt înclinat să cred că acest vast control, în general de nerecunoscut, al coordonării şi al interasocierii tuturor fazelor şi formelor activităţii universului, este cel care face ca un amestec atât de variat şi aparent atât de disperat de confuz de fenomene fizice, mentale şi spirituale să se desfăşoare atât de infailibil pentru gloria lui Dumnezeu şi pentru binele oamenilor şi al îngerilor.
4:1.12 (56.4) Însă, într-un sens mai larg, „accidentele” aparente ale cosmosului fac fără îndoială parte din epopeea finită a aventurii din spaţio-timp a Infinitului care manipulează veşnic Absoluturile.
4:2.1 (56.5) Într-un sens limitat, natura este veşmântul fizic al lui Dumnezeu. Conduita sau acţiunea lui Dumnezeu este condiţionată şi provizoriu modificată de planurile experimentale şi de modelele evolutive ale unui univers local, ale unei constelaţii, ale unui sistem sau ale unei planete. Dumnezeu acţionează în acord cu o lege bine definită, invariantă şi imuabilă, în toată vasta întindere a universului principal. Însă el modifică tiparele acţiunii sale pentru a contribui la coordonarea şi echilibrarea conduitei fiecărui univers, a fiecărei constelaţii, a fiecărui sistem, a fiecărei planete şi a fiecărei personalităţi în acord cu obiectivele, cu ţelurile şi cu planurile locale ale proiectelor finite de dezvoltare evolutivă.
4:2.2 (56.6) Natura, aşa cum o înţeleg muritorii, prezintă deci fundamentul subiacent şi fundalul fundamental ale unei Deităţi invariante şi ale legilor sale imuabile, cu manifestări influenţate de împrejurările locale. Acestea provoacă modificări, fluctuaţii şi răsturnări de situaţii odată cu punerea în aplicare a planurilor, a ţelurilor, a modelelor şi a condiţiilor locale care au fost inaugurate şi executate de forţele şi de personalităţile universului local, ale constelaţiei, ale sistemului şi ale planetei. De exemplu, îndată ce legile lui Dumnezeu au fost decretate pentru Nebadon, ele sunt modificate potrivit planurilor stabilite de Fiul Creator şi de Spiritul Creativ ai acestui univers local. Pe lângă toate acestea, acţiunea acestor legi a fost influenţată mai departe de erorile, de defectele şi de insurecţiile anumitor fiinţe aflate pe planeta voastră şi aparţinând sistemului planetar al Sataniei din care voi faceţi parte.
4:2.3 (56.7) Natura este rezultanta timp-spaţiu a doi factori cosmici: în primul rând, invariabilitatea, perfecţiunea şi rectitudinea Deităţii Paradisului, şi în al doilea rând, planurile experimentale, stângăciei în executare, greşelile insurecţionale, dezvoltarea incompletă şi imperfecţiunea în înţelepciunea creaturilor extraparadisiace, de la cea mai înaltă până la cea mai măruntă. Natura comportă deci un fir al perfecţiunii uniform, imuabil, maiestuos şi minunat, venind din cercul eternităţii. Însă, în fiecare univers, pe fiecare planetă şi în fiecare viaţă individuală, această natură este modificată, condiţionată şi uneori disparată de acţiunile, de erorile şi de neloialităţile creaturilor, ale sistemelor şi ale universurilor evolutive. Trebuie deci ca natura să fie întotdeauna într-o stare schimbătoare şi chiar capricioasă cu toate că, în profunzime, ea este stabilă şi variată în funcţie de procedurile puse în aplicare într-un univers local.
4:2.4 (57.1) Natura este perfecţiunea Paradisului divizată de neplenitudinea, de răul şi de păcatul universurilor nedesăvârşite. Acest coeficient exprimă deci atât perfectul, cât şi parţialul, atât eternul, cât şi temporalul. Evoluţia continuă modifică natura, sporind conţinutul perfecţiunii Paradisului şi reducând conţinutul răului, al erorii şi al disarmoniei realităţii relative.
4:2.5 (57.2) Dumnezeu nu este personal prezent nici în natură, nici în vreo altă forţă a naturii, căci fenomenul naturii este suprapunerea imperfecţiunilor evoluţiei progresive şi, uneori, a consecinţelor unei rebeliunii insurecţionale, peste fundamentele paradisiace ale legii universale a lui Dumnezeu. Aşa cum apare ea pe o lume ca Urantia, natura nu poate fi niciodată expresia adecvată, reprezentarea autentică, portretul fidel al unui Dumnezeu infinit şi perfect înţelept.
4:2.6 (57.3) În lumea voastră, natura reprezintă legile perfecţiunii condiţionate de planurile evolutive ale universului local. Ce parodie este să te închini naturii doar pentru că, într-un sens anume, limitat, ea este impregnată de Dumnezeu; pentru că este o fază a puterii universale, deci divină! Natura este totodată manifestarea proceselor neîncheiate, incomplete, imperfecte ale dezvoltării, ale creşterii şi ale progresului unei experienţe a universului în evoluţie cosmică.
4:2.7 (57.4) Defectele aparente ale lumii naturale nu indică nici un fel de defecte corespondente în caracterul lui Dumnezeu. Aceste imperfecţiuni observate reprezintă mai degrabă timpi de oprire inevitabili în desfăşurarea constantă a spectacolului în care se zugrăveşte infinitul. Aceste întreruperi defectuoase ale continuităţii perfecte sunt tocmai cele care dau posibilitate minţii finite a oamenilor materiali să îşi facă o imagine fugară asupra realităţii divine în timp şi spaţiu. Manifestările materiale ale divinităţii apar ca defectuoase minţii evolutive a oamenilor numai pentru că omul muritor persistă în a nu privi fenomenele naturii decât prin ochii lor trupeşti, vederea umană, neajutată de mota morontială sau de revelaţie, substitutul ei compensator în lumile timpului.
4:2.8 (57.5) Iar natura este disparată, chipul ei magnific este brăzdat de riduri, trăsăturile ei sunt împietrite de revolta, de conduita greşită şi de gândurile rele ale miriadelor creaturi care fac parte din natură, şi care au contribuit la desfigurarea ei în timp. Nu, natura nu este Dumnezeu. Natura nu este un obiect de adorare.
4:3.1 (57.6) Mult prea mult s-au gândit oamenii la Dumnezeu ca la ceva asemănător lor. Dumnezeu nu este, nu a fost niciodată, şi nu va fi niciodată gelos pe un om sau pe vreo altă fiinţă din universul de universuri. Dumnezeu ştie că Fiul Creator avea intenţia să facă din om capodopera creaţiei planetare, să-l facă să conducă întregul pământ, iar faptul de a vedea omul dominat de pasiunile sale cele mai joase, închinându-se în faţa idolilor de lemn, de piatră sau de aur, sau în faţa ambiţiei egoiste, acest spectacol sordid îl stârneşte pe Dumnezeu şi pe Fiii săi să fie geloşi pentru om, însă niciodată pe om.
4:3.2 (57.7) Dumnezeul etern este incapabil de furie şi de mânie în sensul omenesc al acestor emoţii şi aşa cum înţeleg oamenii acest gen de reacţii. Aceste sentimente sunt vulgare şi de dispreţuit, prea puţin demne de a fi numite umane, şi cu atât mai puţin divine. Astfel de atitudini sunt pe deplin străine naturii perfecte şi caracterului mărinimos al Tatălui Universal.
4:3.3 (58.1) O parte, o foarte mare parte a dificultăţilor avute de muritorii de de pe Urantia în înţelegegerea lui Dumnezeu provine din consecinţele grele ale rebeliunii lui Lucifer şi ale trădării lui Caligastia. Pe lumile neizolate de păcat, rasele evolutive pot să-şi facă idei mult mai bune asupra Tatălui Universal. Ele suferă mai puţin de confuzie, de deformare şi de pervertire în conceptele lor.
4:3.4 (58.2) Dumnezeu nu se căieşte pentru ceea ce a făcut, pentru ceea ce face acum, sau pentru ceea ce va face în viitor. El este infinit de înţelept şi Atotputernic deopotrivă. Înţelepciunea omului se naşte şi creşte din încercările şi din greşelile experienţei umane. Înţelepciunea lui Dumnezeu rezidă în perfecţiunea necalificată a infinitei sale clarviziuni universale, şi această recunoaştere divină dirijează efectiv liberul arbitru creator.
4:3.5 (58.3) Tatăl Universal nu face nimic care să cauzeze apoi amărăciune sau regrete, însă prin alegerea lor nefericită, creaturile înzestrate cu voinţă, care au fost formate după planurile Personalităţilor sale Creatoare din universurile exterioare, ajung uneori să pricinuiescă emoţii de mâhnire divină. părinţilor lor Creatori. Însă, cu toate că Tatăl nici nu face greşeli, nici regrete nu are şi nici amărăciuni nu încearcă, el este o fiinţă înzestrată cu o afecţiune paternă. Inima sa este neîndoielnic îndurerată atunci când copiii săi nu ajung la nivele spirituale pe care sunt capabili să le atingă cu ajutorul care le-a fost acordat cu atâta mărinimie de planurile de împlinire spirituală şi de modul de ascensiune al muritorilor pus în aplicare în universuri.
4:3.6 (58.4) Bunătatea infinită a Tatălui depăşeşte înţelegerea mentalului finit din timp. Pentru a expune efectiv toate fazele de bunătate relativă, trebuie întotdeauna să se permită un contrast cu un rău (nu cu un păcat) care să servească de comparaţie. Capacitatea de imperfectă de intuire a muritorilor poate distinge perfecţiunea bunătăţii divine numai pentru că aceasta se găseşte asociată în relaţie de contrast cu imperfecţiunea relativă a relaţiilor de timp şi de materie în mişcările din spaţiu.
4:3.7 (58.5) Caracterul lui Dumnezeu este infinit suprauman. De aceea, trebuie ca o astfel de natură divină să fie personalizată, precum în Fiii divini, chiar şi mai înainte de a putea fi înţeleasă, cu ajutorul credinţei, de mintea finită a omului.
4:4.1 (58.6) În întregul univers al universurilor, Dumnezeu este singura fiinţă staţionară, conţinută în sine şi neschimbătoare, neavând nici exterior, nici dincolo, nici trecut, nici viitor. Dumnezeu este energie intenţională (spirit creator) şi voinţă absolută, iar aceste calităţi există prin ele însele şi sunt universale.
4:4.2 (58.7) De vreme ce Dumnezeu există prin el însuşi, el este absolut independent. Însăşi identitatea lui Dumnezeu este ostilă schimbării. „Eu, Domnul, nu mă schimb”. Dumnezeu este imuabil, dar până ce nu atingeţi statutul Paradisului nici măcar nu începeţi să înţelegeţi cum trece Dumnezeu de la simplitate la complexitate, de la identitate la variaţie, de la repaus la mişcare, de la infinitate la finitudine, de la divin la uman şi de la unitate la dualitate şi triunitate. Şi Dumnezeu poate modifica astfel manifestările absoluităţii sale, deoarece invariabilitatea divină nu implică imobilitate. Dumnezeu are voinţă, el este voinţă.
4:4.3 (58.8) Dumnezeu este fiinţa care se determină absolut prin sine. Reacţiile sale în univers nu au limite, în afară de cele pe care şi le impune el însuşi. Acţiunile sale de liber arbitru nu sunt condiţionate decât de acele calităţi divine şi atribute perfecte care sunt caracteristicile inerente naturii sale eterne. Legătura între Dumnezeu şi univers este deci aceea a unei fiinţe de bunătate finală, căreia i se adaugă o liberă voinţă de infinitate creatoare.
4:4.4 (58.9) Tatăl Absolut este creatorul universului central şi perfect, şi Tatăl tuturor celorlalţi Creatori. Dumnezeu împărtăşeşte, cu oamenii şi cu alte fiinţe, personalitatea, bunătatea, şi numeroase alte caracteristici, însă infinitatea de voinţă este a lui şi numai a lui. Dumnezeu nu este limitat în acţiunile sale creatoare decât de sentimentele naturii sale eterne şi de preceptele înţelepciunii sale infinite. Dumnezeu nu alege personal decât ceea ce este infinit perfect, de unde şi perfecţiunea celestă a universului central; cu toate că Fiii Creatori împărtăşesc pe deplin divinitatea sa şi chiar anumite faze ale absoluităţii sale, ei nu sunt deloc limitaţi de finalitatea de înţelepciune care conduce infinitatea voinţei Tatălui. În consecinţă, voinţa creatoare devine încă şi mai activă, în întregime divină şi aproape ultimă, dacă nu absolută, la Fiii săi din ordinul Mihaililor. Tatăl este infinit şi etern, însă dacă s-ar nega faptul că ar putea să se limiteze el însuşi în mod voluntar, aceasta ar nega conceptul însăşi al absoluităţii voinţei sale.
4:4.5 (59.1) Absoluitatea lui Dumnezeu impregnează toate cel şapte nivele ale realităţii universului, şi totalitatea acestei naturi absolute este supusă relaţiei între Creator şi familia sa universală de creaturi. Este posibil ca precizia să caracterizeze dreptatea trinitară în universul universurilor. Însă, în toate vastele lui relaţii familiale cu creaturile timpului, Dumnezeul universurilor este guvernat de sentimentul divin. Din toate punctele de vedere - veşnic - Dumnezeul infinit este un Tată. Dintre toate titlurile posibile după care ar putea fi cunoscut cum trebuie, eu am primit ordinul de a-l portretiza pe Dumnezeul întregii creţii ca fiind Tatăl Universal.
4:4.6 (59.2) În Dumnezeu Tatăl, actele de liber arbitru nu sunt nici guvernate de puterea sa, nici guvernate doar de intelect. Personalitatea divină se defineşte ca un spirit şi se manifestă faţă de universuri ca iubire. În consecinţă, în toate relaţiile sale personale cu personalităţile create ale universurilor, Prima Sursă-Centru este întotdeauna şi în mod consecvent un Tată iubitor. Dumnezeu este un Tată în sensul cel mai elevat al termenului. El este veşnic motivat de idealismul perfect al iubirii divine, şi această natură tandră îşi găseşte cea mai puternică expresie şi cea mai mare satisfacţie în a iubi şi în a fi iubit.
4:4.7 (59.3) În ştiinţă, Dumnezeu este Prima Cauză; în religie, el este Tatăl universal şi iubitor; în filozofie, este unica fiinţă care există prin sine, nedepinzând de nici o altă fiinţă pentru existenţa sa, însă conferind salutar existenţă reală tuturor lucrurilor şi tuturor celorlalte fiinţe. Revelaţia este totuşi necesară pentru a arăta că această Cauză Primă a ştiinţei şi Unitatea autonomă a filozofiei sunt Dumnezeul religiei, plin de îndurare şi de bunătate şi angajat să-i facă pe copiii săi pământeşti să supravieţuiască veşnic.
4:4.8 (59.4) Noi căutăm cu insistenţă conceptul de Infinit, însă noi venerăm ideea-experienţă de Dumnezeu, capacitatea noastră de a pricepe în orice loc şi în orice moment factorii de personalitate şi de divinitate ai conceptului nostru cel mai elevat despre Deitate.
4:4.9 (59.5) Conştiinţa de a fi dus o viaţă victorioasă pe pământ se naşte din credinţa unei creaturi confruntate cu teribilul spectacol al limitării umane, când la fiecare episod recurent al existenţei sale şi fără a ezita niciodată, ea îndrăzneşte să proclame această provocare: Chiar şi dacă nu pot face lucrul aceasta, în mine trăieşte cineva care poate să o facă şi o va face - o parte din Absolutul-Tată al universului universurilor. Aceasta este „victoria care triumfă asupra lumii, credinţa voastră însăşi.”
4:5.1 (59.6) Tradiţia religioasă este istoria imperfect păstrată a experienţei oamenilor care l-au cunoscut pe Dumnezeu în vremurile apuse. Însă nu ne putem bizui pe aceste scrieri pentru a călăuzi o viaţă religioasă sau pentru a dispune de o sursă de informaţii veridice în ceea ce-l priveşte pe Tatăl Universal. Aceste credinţe vechi au fost invariabil denaturate deoarece oamenii primitivi erau întemeietori de mituri.
4:5.2 (60.1) Pe Urantia, una din cele mai mari surse de confuzie în ceea ce priveşte natura lui Dumnezeu provine din faptul că propriile voastre cărţi sacre nu au reuşit să facă o distincţie netă între personalităţile Trinităţii Paradisului, nici între Deitatea Paradisului şi creatorii şi administratorii universurilor locale. Pe parcursul dispensărilor trecute de înţelegere parţială, preoţii şi profeţii voştri nu au ştiut să stabilească clar distincţia dintre Prinţii Planetari, Suveranii de Sisteme, Părinţii Constelaţiilor, Fiii Creatori, Şefii Superuniversurilor, Fiinţa Supremă şi Tatăl Universal. Numeroase mesaje ale personalităţilor subordonate, cum ar fi Purtătorii Vieţii, şi ale diverselor ordine de îngeri, au fost prezentate în scrierile voastre ca venind de la Dumnezeu însuşi. Viaţa religioasă de pe Urantia confundă încă personalităţile asociate Deităţii cu Tatăl Universal însuşi, astfel încât toate sunt aduse sub o singură şi aceeaşi denumire.
4:5.3 (60.2) Locuitorii Urantiei continuă să sufere de pe urma influenţei conceptelor primitive despre Dumnezeu. Zeii care se înfurie odată cu furtuna, care zguduiesc pământul în mânia lor şi îi lovesc pe oameni în crizele lor, care aplică judecăţile lor din nemulţumire în epocile de foamete şi de inundaţie - aceştia sunt zeii religiilor primitive. Ei nu sunt Zeii vii care guvernează universul. Astfel de concepte sunt relicve ale timpului în care oamenii presupuneau că universul este sub conducerea şi sub dominaţia capriciilor acelor zei imaginari. Însă omul muritor începe să realizeze că trăieşte sub un regim al legii şi al ordinii comparative în ceea ce priveşte politica administrativă şi conduita Creatorilor Supremi şi a Controlorilor Supremi.
4:5.4 (60.3) Ideea barbară de a îmblânzi un Zeu mânios, de a îmbuna un Domn ofensat, de a câştiga favorurile Deităţii prin sacrificii, prin penitenţe şi chiar prin vărsare de sânge, reprezintă o religie total puerilă şi primitivă, o filozofie nedemnă de o epocă iluminată de ştiinţă şi de adevăr. Astfel de credinţe sunt absolut detestabile pentru fiinţele celeste şi pentru şefii divini care servesc şi domnesc în universuri. Este un afront la adresa lui Dumnezeu a crede, a susţine sau a propovădui că trebuie să se verse sânge nevinovat pentru a câştiga favorurile sale sau pentru a abate o mânie divină închipuită.
4:5.5 (60.4) Evreii credeau că „fără vărsare de sânge nu se poate dobândi o iertare a păcatelor.” Ei nu s-au putut elibera de vechea idee păgână că Dumnezeu nu s-ar putea domoli decât la vederea sângelui, cu toate că Moise a făcut un salt distinct înainte atunci când a interzis sacrificiile umane şi le-a înlocuit cu sacrificii ceremoniale de animale, potrivite mentalităţii primitive a discipolilor săi care erau nişte beduini infantili.
4:5.6 (60.5) Dăruirea unui Fiu al Paradisului lumii voastre era inerentă încheierii unei vârste planetare. Ea era inevitabilă, şi nu a fost făcută neapărat în scopul de a câştiga favorurile lui Dumnezeu. S-a nimerit, totodată, ca această dăruire să reprezinte actul final personal al unui Fiu Creator în lunga aventură de câştigare prin experienţă a suveranităţii asupra universului său. Oamenii au fost învăţaţi că inima paternă a lui Dumnezeu, în toată răceala şi asprimea ei austeră, era atât de neatinsă de nefericirile şi de suferinţele creaturilor sale, încât tandra sa mărinimie nu aveau cum să se manifeste până să-l fi văzut pe Fiul său ireproşabil sângerând şi murind pe crucea Calvarului! Ce parodie a caracterului infinit al lui Dumnezeu !
4:5.7 (60.6) Însă locuitorii Urantiei trebuie să găsească modalitatea de a se elibera de aceste vechi greşeli şi de aceste superstiţii păgâne legate de natura Tatălui Universal. Revelaţia adevărului despre Dumnezeu este în cursde manifestare. Rasa umană este destinată să îl cunoască pe Tatăl Universal în toată frumuseţea sa de caracter şi în toată minunăţia însuşirilor sale descrise atât de magnific de Fiul Creator care a locuit pe Urantia ca Fiu al Omului şi Fiu al lui Dumnezeu.
4:5.8 (61.1) [Prezentat de un Consilier Divin de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 5
5:0.1 (62.1) DACĂ mintea finită a omului nu este în stare să înţeleagă cum poate coborî un Dumnezeu atât de mare şi maiestuos ca Tatăl Universal din lăcaşul său etern de perfecţiune infinită pentru a fraterniza cu creatura umană individuală, trebuie atunci ca intelectul finit să îşi întemeieze asigurarea sa de comuniune divină pe adevărul faptului că se află un fragment real al Dumnezeului viu în intelectul oricărui muritor de pe Urantia înzestrat cu o minte normală şi cu o conştiinţă morală. Ajustorii Gândirii interiori sunt o fracţiune a Deităţii eterne a Tatălui Paradisiac. Când sufletul uman contemplă această prezenţă de realitate spirituală, omul nu are nevoie să meargă dincolo de propria sa experienţă interioară pentru a-l găsi pe Dumnezeu şi a se strădui să intre în comuniune cu el.
5:0.2 (62.2) Dumnezeu a distribuit infinitatea naturii sale eterne în toate realităţile existenţiale ale celor şase coordonaţi absoluţi ai săi, însă, în orice moment, el poate stabili un contact personal cu orice parte, cu orice fază şi cu orice fel de creaţie, prin intermediul fragmentelor sale prepersonale. Dumnezeul etern şi-a rezervat de asemenea prerogativele de a conferi personalitate divinilor Creatori şi creaturilor vii ale universului de universuri, în timp ce şi-a rezervat mai departe prerogativele de a menţine un contact direct şi patern cu toate aceste fiinţe personale prin intermediul circuitului personalităţii.
5:1.1 (62.3) Incapacitatea creaturilor finite de a se apropia de Tatăl infinit nu este inerentă unei îndepărtări a Tatălui, ci caracterului finit şi limitărilor materiale ale fiinţelor create. Imensitatea deosebirii spirituale dintre cea mai înaltă personalitate de existenţă universală şi grupurile inferioare de inteligenţe create este de neconceput. Dacă ar fi posibil ca aceste inteligenţe de ordin inferior să fie transportate instantaneu în prezenţa Tatălui însuşi, ele nu ar şti că se află acolo. Acolo ar fi la fel de inconştiente de prezenţa Tatălui Universal ca şi în situaţia lor prezentă. Stă un drum foarte lung înaintea oamenilor muritori, până ca ei să poată cere cu temei, şi cu şanse de reuşită, un bilet de liberă trecere în prezenţa Tatălui Universal din Paradis. Din punct de vedere spiritual, trebuie ca un om să fi fost ridicat şi metamorfozat de numeroase ori înainte de a putea atinge un nivel care îi va da viziunea spirituală susceptibilă să îl facă să vadă chiar şi numai un singur spirit din cele Şapte Spirite Maestru.
5:1.2 (62.4) Tatăl nostru nu se ascunde, el nu trăieşte într-o retragere arbitrară. El a mobilizat resursele înţelepciunii divine într-un efort nesfârşit de a se revela copiilor domeniilor sale universale. O măreţie infinită şi o generozitate inexprimabilă împreunate cu maiestatea iubirii sale sunt ceea ce îl face să năzuiască la asocierea cu el a fiecărei creaturi în stare să îl înţeleagă, să îl iubească, sau să se apropie de el. Prin urmare, limitările care vă sunt inerente, inseparabile de personalitatea voastră finită şi de existenţa voastră materială, sunt cele care determină timpul, locul şi circumstanţele în care veţi putea să atingeţi ţelul călătoriei de ascensiune a muritorilor şi să staţi în prezenţa Tatălui, în centrul tuturor lucrurilor.
5:1.3 (63.1) Cu toate că, pentru a vă apropia de prezenţa Tatălui Paradis, trebuie să atingeţi nivelele finite cele mai înalte ale progresului în spirit, ar trebui să vă bucuraţi la recunoaşterea posibilităţii mereu prezente de a intra într-o comuniune imediată cu spiritul dăruit al Tatălui, care este atât de intim asociat cu sufletul vostru interior şi cu eul vostru în curs de spiritualizare.
5:1.4 (63.2) Muritorii tărâmurilor timpului şi spaţiului se pot deosebi foarte mult în aptitudinile inerente şi în înzestrarea intelectuală, pot beneficia de medii excepţional de favorabile promovării sociale şi progresului moral sau, dimpotrivă, pot suferi de o absenţă aproape completă de ajutor uman pentru cultură şi pentru un aşa-zis progres în artele civilizaţiei. Însă posibilităţile de progres spiritual în cariera de ascensiune sunt egale pentru toţi. Se ating nivele tot mai înalte de clarviziune spirituală şi de semnificaţie cosmică într-un mod cu totul independent de inegalităţile socio-morale din mediile materiale diversificate ale lumilor evolutive.
5:1.5 (63.3) Oricare ar fi diferenţele dintre muritorii de pe Urantia în şansele şi înzestrările lor intelectuale, sociale, economice, şi chiar morale, nu uitaţi că înzestrarea lor spirituală este uniformă şi unică. Cu toţii se bucură de aceeaşi prezenţă divină a darului venit de la Tată şi toţi sunt deopotrivă de privilegiaţi de a putea căuta o comuniune personală intimă cu acest spirit interior de origine divină. Toţi sunt egali în putinţa de a alege să accepte îndrumarea spirituală uniformă a acestor Veghetori de Mister.
5:1.6 (63.4) Dacă pe plan spiritual omul muritor este motivat din toată inima şi se consacră fără rezerve facerii voii Tatălui, atunci, de vreme ce este atât de categoric şi de efectiv înzestrat din punct de vedere spiritual cu un Ajustor divin interior, în experienţa acestui individ nu se poate să nu se materializeze conştiinţa sublimă a cunoaşterii de Dumnezeu şi încredinţarea celestă de supravieţuire pentru a-l putea găsi pe Dumnezeu făcând experienţa progresivă de a deveni tot mai asemănător cu el.
5:1.7 (63.5) Pe plan spiritual omul este locuit de un Ajustor al Gândirii care supravieţuieşte. Dacă o astfel de minte umană este motivată sincer şi spiritual, dacă acest suflet uman doreşte să-l cunoască pe Dumnezeu şi să devină asemenea lui, să vrea în mod cinstit să facă voia Tatălui, atunci nici o influenţă negativă de frustrare, nici o putere pozitivă de interferenţă posibilă nu ar putea împiedica acest suflet motivat prin putere divină de la ascensiunea în siguranţă până la porţile Paradisului.
5:1.8 (63.6) Tatăl doreşte ca toate creaturile sale să fie în comuniune personală cu el. Există, în Paradis, un loc pentru a-i primi pe toţi cei care au un statut de supravieţuire şi o natură spirituală care face posibilă o asemenea împlinire. De aceea, în filozofia voastră trebuie să se înscrie, odată pentru totdeauna, afirmaţiile următoare: pentru fiecare dintre voi şi pentru noi toţi, Dumnezeu este abordabil, Tatăl este accesibil, calea este deschisă. Forţele iubirii divine, precum şi căile şi mijloacele administrării divine sunt toate împletite într-un efort pentru a ajuta, în toate universurile, orice inteligenţă care este demnă să se ridice până în prezenţa Tatălui Universal din Paradis.
5:1.9 (63.7) Prezenţa şi personalitatea Infinitului nu îşi pierd realitatea doar pentru că este necesar un timp considerabil pentru a-l atinge pe Dumnezeu. Ascensiunea voastră face parte din circuitul celor şapte suprauniversuri. Cu toate că îi faceţi înconjurul de nenumărate ori, voi puteţi să vă aşteptaţi, în spirit şi în statut, să circulaţi întotdeauna către interior. Puteţi conta pe faptul că veţi fi transferaţi, din sferă în sferă, de la circuitele exterioare mereu mai aproape de centrul interior. Nu vă îndoiţi de faptul că, într-o zi, vă veţi găsi în prezenţa divină şi centrală a lui Dumnezeu şi îl veţi vedea (la figurat vorbind) faţă în faţă. Este vorba efectiv de atingerea nivelelor spirituale actuale, şi aceste nivele îi sunt accesibile oricărei fiinţe care a fost locuită de un Veghetor de Mister, şi care a efectuat ulterior fuziunea sa eternă cu acest Ajustor al Gândirii.
5:1.10 (64.1) Dumnezeu nu locuieşte într-o ascunzătoare spirituală, însă prea multe din creaturile sale s-au ascuns în negura propriilor lor decizii încăpăţânate. Deocamdată ele s-au separaat de comuniunea cu spiritul său şi cu spiritul Fiului său prin a fi ales propriile lor căi strâmbe şi prin a se fi lăsat antrenate de indulgenţa minţii lor intolerante şi a naturii lor nespirituale.
5:1.11 (64.2) Omul muritor se poate apropia de Dumnezeu şi poate renunţa în repetate rânduri să facă voia divină, şi aceasta atât timp cât el păstrează puterea de a alege. Pierderea sa finală nu este decisă până ce el n-a pierdut puterea de a alege voia Tatălui. Tatăl nu îşi închide niciodată inima la nevoile şi la cerinţele copiilor săi. Numai că vlăstarele lui îşi închide inima pentru totdeauna la puterea de atracţie a Tatălui atunci când ele pierd final şi definitiv dorinţa de a face voia lui divină - care este aceea de a-l cunoaşte şi de a-i fi asemenea. Paralel, destinul etern al omului este asigurat atunci când fuziunea sa cu Ajustorul proclamă universului că acest ascender a realizat alegerea finală şi irevocabilă de a trăi voinţa lui Dumnezeu.
5:1.12 (64.3) Marele Dumnezeu stabileşte un contact direct cu omul muritor, dându-i din sinea sa infinită, eternă şi incomprehensibilă o fracţiune care va trăi şi locui în el. Dumnezeu s-a angajat în aventura eternă odată cu omul. Dacă vă conformaţi îndrumărilor forţelor spirituale din voi, şi celor din preajma voastră, nu aveţi cum să nu atingeţi înaltul destin pe care un Dumnezeu iubitor l-a instaurat ca ţel universal pentru creaturile care se ridică în lumile evolutive ale spaţiului.
5:2.1 (64.4) Prezenţa fizică a Infinitului este realitatea universului material. Prezenţa în minte a Deităţii trebuie să se determine după profunzimea experienţei intelectuale a individului şi după nivelul evolutiv al personalităţii. Cât despre prezenţa spirituală a Divinităţii, este absolut necesar ca ea să fie diferenţială în univers. Ea este determinată de capacitatea spirituală de receptivitate şi de gradul în care voinţa creaturii este consacrată facerii voii divine.
5:2.2 (64.5) Dumnezeu trăieşte în fiecare dintre fiii săi născuţi din spirit. Fiii Paradisului au întotdeauna acces la prezenţa lui Dumnezeu, „la dreapta Tatălui”, şi toate personalităţile sale create pot ajunge „la pieptul Tatălui”. Aceasta se referă la circuitul personalităţii, indiferent de timpul, de locul, şi de modul în care este contactată, însă poate fi vorba şi de un contact conştient şi personal şi de o comuniune cu Tatăl Universal, fie în lăcaşul său central, fie într-un alt loc desemnat, cum ar fi una din cele şapte sfere sacre ale Paradisului.
5:2.3 (64.6) Cu toate acestea, prezenţa divină nu se poate descoperi nicăieri în natură, nici chiar în viaţa muritorilor cunoscători de Dumnezeu, cu aceeaşi plenitudine şi cu aceeaşi certitudine ca în comuniunea pe care o încercaţi cu Veghetorul lăuntric de Mister, Ajustorul Gândirii din Paradis. Ce greşeală să visezi la un Dumnezeu îndepărtat în ceruri când spiritul Tatălui Universal trăieşte în propria voastră minte!
5:2.4 (64.7) Graţie acestui fragment de Dumnezeu care locuieşte în voi, şi pe măsură ce înaintaţi în armonia voastră cu îndrumările spirituale ale Ajustorului, se face că voi puteţi spera tot mai mult să distingeţi prezenţa şi puterea transformatoare ale unor alte influenţe spirituale care vă înconjoară şi vin peste voi, fără a funcţiona ca parte integrantă din voi înşivă. Faptul că din punct de vedere intelectual nu sunteţi conştienţi de un contact strâns şi intim cu Ajustorul interior nu contrazice câtuşi de puţin o experienţă atât de elevată. Proba fraternităţii cu Ajustorul divin constă în întregime în natura şi în extinderea roadelor spiritului care produc experienţa vieţii credinciosului individual. „Îi veţi cunoaşte după roadele lor”.
5:2.5 (65.1) Pentru mintea materială sărăcăcios spiritualizată a omului muritor, este extrem de dificil să atingă prin experienţă o conştiinţă notabilă a activităţilor spirituale a entităţilor divine cum ar fi Ajustorii din Paradis. Pe măsură ce sufletul creat împreună de minte şi Ajustor îşi afirmă progresiv existenţa, se produce o nouă fază de conştiinţă de suflet capabilă să resimtă prin experienţă prezenţa Monitorilor de Mister şi să recunoască directivele lor spirituale şi celelalte activităţi supramateriale ale lor.
5:2.6 (65.2) Întreaga experienţă a comuniunii cu un Ajustor implică un statut moral, nişte mobiluri mentale şi o experienţă spirituală. Realizarea de sine a unei astfel de împliniri este limitată în principal, chiar dacă nu exclusiv, la domeniul conştiinţei sufletului. Însă dovezile se produc din abundenţă prin manifestările roadelor spiritului în viaţa tuturor celor care iau astfel contact cu spiritul interior.
5:3.1 (65.3) Din punct de vedere universal, Deităţile Paradisului sunt ca una singură, însă în relaţiile lor cu fiinţe ca acelea care locuiesc pe Urantia ele sunt totodată trei persoane distincte şi separate. Există o diferenţă între Divinităţi din punctul de vedere al chemărilor personale, al comuniunii şi al altor relaţii intime. În sensul cel mai elevat, noi îl slăvim pe Tatăl Universal şi numai pe el. Este adevărat că îl putem slăvi şi îl slăvim efectiv pe Tată aşa cum se manifestă el în Fiii săi Creatori, însă Tatăl este, direct sau indirect, cel care este slăvit şi venerat.
5:3.2 (65.4) Rugăminţile de tot felul ţin de domeniul Fiului Etern şi organizaţiei spirituale a Fiului. Rugăciunile, toate comunicările formale, totul, în afară de adorarea şi de venerarea Tatălui Universal, sunt treburi care sunt de competenţa unui univers local. În general, ele nu depăşesc limitele jurisdicţionale ale unui Fiu Creator. Dar venerarea este cu siguranţă încircuitată şi transmisă persoanei Creatorului prin funcţionarea circuitului personalităţii Tatălui. Credem, printre altele, că această înregistrare a omagiului unei creaturi locuite de un Ajustor este înlesnită de prezenţa Tatălui în spirit. Există o imensă sumă de dovezi pentru a demonstra această credinţă. Ştiu că toate ordinele de fragmente ale Tatălui sunt împuternicite să înregistreze în mod valabil, în prezenţa Tatălui Universal, slăvirea de bună credinţă a supuşilor lor. Fără îndoială, Ajustorii se folosesc şi de canale prepersonale directe de comunicare cu Dumnezeu. Ei sunt capabili totodată să utilizeze circuitele de gravitaţie spirituală ale Fiului Etern.
5:3.3 (65.5) Slăvirea îşi este de ajuns sieşi. Rugăciunea încorporează un element de interes pentru sine sau pentru o altă făptură. Aceasta este marea diferenţă între slăvire şi rugăciune. Adevărata slăvire nu comportă absolut nici o cerere pentru sine, nici vreun alt element de interes personal. Noi îl venerăm pur şi simplu pe Dumnezeu datorită concepţiei noastre despre ceea ce este el. Venerarea nu cere nimic şi nu speră nimic pentru cel care venerează. Noi nu venerăm Tatăl pentru că am putea să ne alegem cu ceva din această veneraţie. Noi îi arătăm această devoţiune şi ne angajăm în această adorare printr-o reacţie naturală şi spontană, recunoscând personalitatea incomparabilă a Tatălui, şi datorită naturii sale demne de a fi iubită şi a atributelor sale adorabile.
5:3.4 (65.6) În clipa când se introduce în adorare un element de interes personal, devoţiunea trece de la adorare la rugăciune, şi ar fi mai indicat să i se adreseze persoanei Fiului Etern sau a Fiului Creator. Însă, în practica experienţei religioase, nu există nici un motiv pentru a nu adresa rugăciunea lui Dumnezeu Tatăl ca parte a unei adorări sincere.
5:3.5 (66.1) Atunci când vă ocupaţi de problemele practice ale vieţii voastre de zi cu zi, voi sunteţi în mâinile personalităţilor spirituale care îşi au originea în a Treia Sursă Centru; voi cooperaţi cu agenţii Autorului Comun. Şi aşa că voi îl slăviţi pe Dumnezeu; vă rugaţi la Fiu şi intraţi în comuniune cu el; şi vă ocupaţi de detaliile şederii pământeşti în legătură cu inteligenţele Spiritului Infinit care acţionează asupra lumii voastre şi în întregul vostru univers.
5:3.6 (66.2) Fiii Creatori sau Suverani care dirijează destinele universurilor locale ţin loc atât Tatălui Universal, cât şi Fiului Etern al Paradisului. Aceşti Fii ai Universului primesc în numele Tatălui adoraţia de slăvire şi îşi pleacă urechea la cererile supuşilor lor solicitanţi de la un capăt la altul al creaţiilor lor respective. În practică, şi în toate privinţele, un Fiu Mihail este Dumnezeu pentru copiii universului său local. El este personalizarea Tatălui Universal şi a Fiului Etern în universul local. Spiritul Infinit menţine un contact personal cu copiii acestor tărâmuri prin Spiritele Universului, asociaţii administrativi şi creativi ai Fiilor Creatori din Paradis.
5:3.7 (66.3) Adorarea sinceră implică mobilizarea tuturor puterilor personalităţii umane sub dominaţia sufletului în evoluţie, şi subordonarea lor îndrumărilor divine ale Ajustorului Gândirii asociat. Mintea supusă limitărilor materiale nu poate niciodată deveni suprem conştientă de semnificaţia reală a unei adevărate adorări. Realizarea de către om a realităţii experienţei adorării este determinată mai ales de nivelul de dezvoltare al sufletului său muritor în evoluţie. Creşterea spirituală a sufletului are loc întru totul independent de conştiinţa intelectuală de sine.
5:3.8 (66.4) Experienţa adorării constă în încercarea sublimă a Ajustorului asociat de a comunica Tatălui Divin dorinţele inexprimabile şi aspiraţiile de nespus ale sufletului uman, creat în comun de mintea umană care îl caută pe Dumnezeu şi de Ajustorul nemuritor care îl revelează pe Dumnezeu. Adorarea este, prin urmare, acţiunea de consimţire a minţii materiale la încercarea sinelui său care spiritualizează, sub îndrumarea spiritului asociat, de a comunica cu Dumnezeu în calitate de fiu al Tatălui Universal prin credinţă. Mintea muritoare consimte să venereze; sufletul muritor năzuieşte să venereze şi începe să preia iniţiativa; prezenţa Ajustorului divin dirijează această venerare spre folosul minţii muritoare şi al sufletului nemuritor în evoluţie. În ultimă analiză, adevărata venerare devine o experienţă realizată pe patru nivele cosmice: intelectual, morontial, spiritual şi personal. Ea reprezintă conştiinţa minţii, a sufletului şi a spiritului şi unificarea lor în personalitate.
5:4.1 (66.5) Moralitatea religiilor evolutive mână pe oameni înainte în căutarea lui Dumnezeu prin putere motivaţională a fricii. Religiile revelaţiei îmbie pe oameni să caute un Dumnezeu al iubirii datorită faptului că ei încearcă năzuinţa de a deveni asemenea lui. Însă religia nu este doar un sentiment pasiv de „dependenţă absolută” şi de „certitudine a supravieţuirii”. Este o experienţă vie şi dinamică a atingerii divinităţii întemeiată pe slujirea omenirii.
5:4.2 (66.6) Marele serviciu imediat al religiei autentice constă în stabilirea unei unităţi permanente în experienţă umană, o pace durabilă şi o încredinţare profundă. La oamenii primitivi, chiar şi politeismul este o unificare relativă a conceptului în evoluţie al Deităţii. Politeismul este monoteismul în formare. Mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu este destinat să fie înţeles ca fiind realitatea valorilor, substanţa semnificaţiilor şi viaţa adevărului.
5:4.3 (67.1) Dumnezeu nu este doar cel care determină destinul, el este destinaţia eternă a omului. Toate activităţile umane nereligioase încearcă să aplece universul către denaturanta servire de sine. Indivizii cu adevărat religioşi caută să-şi identifice sinele cu universul şi să dedice apoi activităţile acestui sine unificat servirii familiei universale a semenilor lor, umani şi supraumani.
5:4.4 (67.2) Domeniile filozofiei şi artei se interpun între activităţile religioase şi nereligioase ale sinelui uman. Prin artă şi filozofie, gânditorii materialişti sunt atraşi către contemplarea realităţilor spirituale şi a valorilor universale de semnificaţii eterne.
5:4.5 (67.3) Toate religiile propovăduiesc slăvirea Deităţii şi vreo doctrină de salvare umană. Religia budistă promite salvarea de suferinţă, pacea veşnică. Religia iudaică promite salvarea de greutăţi, prosperitatea bazată pe justeţe. Religia greacă promitea salvarea de disarmonie şi de urâţenie şi realizarea frumuseţii. Creştinismul promite salvarea de păcat, sfinţenia. Mahomedanismul promite eliberarea de stricteţea normelor morale ale iudaismului şi ale creştinismului. Religia lui Isus este salvarea de sine, izbăvirea de relele care decurg din izolarea creaturii în timp şi în eternitate.
5:4.6 (67.4) Evreii îşi bazau religia pe bunătate, grecii şi-o fundamentau pe frumuseţe, şi ambele religii căutau adevărul. Isus a revelat un Dumnezeu al iubirii, şi iubirea înglobează în întregime adevărul, frumuseţea şi bunătatea.
5:4.7 (67.5) Zoroastrienii aveau o religie a moralei, hinduşii o religie a metafizicii, confucianiştii o religie a eticii. Isus a trăit o religie a servirii. Toate aceste religii sunt de valoare prin aceea că sunt apropieri valabile de religia lui Isus. Religia este destinată să devină realitatea unificării spirituale a tot ceea ce este bun, frumos şi adevărat în experienţa umană.
5:4.8 (67.6) Religia greacă avea o lozincă universală: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Centrul învăţăturii evreilor era „Cunoaşteţi-l pe Dumnezeul vostru”. Creştinii predică o evanghelie îndreptată spre „Cunoaşterea Domnului Isus Christos.” Isus a proclamat vestea cea bună „Cunoaşteţi-l pe Dumnezeu şi cunoaşteţi-vă pe voi înşivă ca Fii ai lui Dumnezeu.” Aceste concepte diferite asupra scopului religiei determină atitudinea unui individ în diverse situaţii ale vieţii sale şi lasă să întrevadă profunzimea veneraţiei sale şi natura obiceiurilor sale personale de rugăciune. Putem determina statutul spiritual al oricărei religii după natura rugăciunilor ei.
5:4.9 (67.7) Conceptul unui Dumnezeu semiuman şi gelos este o tranziţie inevitabilă de la politeism la monoteismul sublim. Cel mai înalt nivel al unei religii pur evolutive este atins într-un antropomorfism exaltat. Conceptul antropomorfismului a fost înălţat de creştinism de la idealul uman până la conceptul transcendent şi divin al persoanei lui Cristos glorificat. Este antropomorfismul cel mai înalt pe care oamenii îl vor putea concepe vreodată.
5:4.10 (67.8) Conceptul creştin de Dumnezeu tinde să combine trei învăţături separate:
5:4.11 (67.9) 1. Conceptul ebraic- Dumnezeu ca apărător a valorilor morale, un Dumnezeu al dreptăţii.
5:4.12 (67.10) 2. Conceptul grec- Dumnezeu ca unificator, un Dumnezeu al înţelepciunii.
5:4.13 (68.1) 3. Conceptul lui Isus- Dumnezeu ca un prieten viu, un Tată iubitor, prezenţa divină.
5:4.14 (68.2) Este deci evident că teologia compozită creştină întâmpină mari dificultăţi în atingerea coerenţei. Aceste dificultăţi sunt încă agravate datorită faptului că doctrinele creştinismului primitiv erau în general fondate pe experienţa religioasă a trei persoane diferite, Filon din Alexandria, Isus din Nazaret şi Paul din Tarse.
5:4.15 (68.3) Când studiaţi viaţa religioasă a lui Isus, vizualizaţi-o în mod pozitiv. Nu vă gândiţi prea mult la faptul că el era fără de păcat, ci gândiţi-vă mai degrabă la dreptatea sa, la servirea sa plină de iubire. Conceptul ebraic de Tată celest dădea la iveală o iubire pasivă. Isus a ridicat iubirea pasivă dezvăluită în conceptul ebraic de Tată ceresc la afecţiunea mai înaltă şi mult mai activă şi iubitoare a unui Dumnezeu pentru făpturile sale, Dumnezeu care este Tatăl tuturor indivizilor, chiar şi al răufăcătorilor.
5:5.1 (68.4) Originea moralităţii se găseşte în raţiunea conştiinţei de sine. Moralitatea este supraanimală, însă în întregime evolutivă. Evoluţia umană îmbrăţişează în desfăşurarea sa toate înzestrările antecedente dăruirii Ajustorilor şi revărsării Spiritului Adevărului. Atingând însă nivelele moralităţii, omul nu este scutit de luptele efective ale vieţii de muritor; mediul fizic în care trăieşte comportă lupta pentru existenţă; anturajul social necesită ajustări de etică; situaţiile morale cer ca el să facă alegeri în sferele cele mai înalte ale raţiunii, experienţa spirituală (realizarea lui Dumnezeu) cere ca el să-l găsească şi să se străduiască sincer să îi semene.
5:5.2 (68.5) Religia nu se bazează nici pe faptele ştiinţei, nici pe obligaţiile societăţii, nici pe ipotezele filozofiei, nici pe îndatoririle pe care le implică morala. Religia este un domeniu independent de răspuns al oamenilor la situaţiile vieţii, şi ea apare infailibil în toate stadiile de dezvoltare umane posterioare moralei. Religia poate impregna cele patru nivele ale realizării valorilor şi ale bucuriei fraternităţii universale: nivelul fizic sau material al autoconservării, nivelul social sau emoţional al fraternităţii, nivelul raţiunii morale sau a datoriei şi nivelul spiritual în care există conştiinţa comuniunii universale prin adorare divină.
5:5.3 (68.6) Savantul care caută faptele îl concepe pe Dumnezeu ca fiind Cauza Primă, un Dumnezeu al forţei. Artistul care exprimă emoţia îl vede pe Dumnezeu ca fiind idealul frumuseţii, un Dumnezeu al esteticii. Filosoful care raţionează înclină uneori să afirme principiul unui Dumnezeu al unităţii universale, adică Deitate Panteistă. Persoana religioasă încrezătoare crede într-un Dumnezeu care întreţine supravieţuirea, Tatăl din Ceruri, Dumnezeul iubirii.
5:5.4 (68.7) Conduita morală precede întotdeauna religia evolutivă, şi ea face parte chiar şi din religia revelată, însă nu este niciodată totalitatea experienţei religioase. Servirea socială este rezultatul gândirii morale şi al trăirii religioase. Moralitatea nu conduce biologic la nivele superioare ale experienţei religioase. Adorarea frumosului abstract nu este slăvirea lui Dumnezeu, nici exaltarea naturii, nici respectul pentru unitate nu sunt slăvirea lui Dumnezeu.
5:5.5 (68.8) Religia evolutivă este mama ştiinţei, a artei şi a filozofiei, care au ridicat omul la nivelul receptivităţii la religia revelată, inclusiv la dăruirea Ajustorilor şi la venirea Spiritului Adevărului. Tabloul evolutiv al existenţei umane începe şi se sfârşeşte cu religia, însă cu calităţi foarte diferite ale religiei, una evolutivă şi biologică, alta revelatoare şi periodică. Şi astfel, în timp ce religia este normală şi naturală pentru om, ea mai este şi opţională totodată. Omul nu trebuie să fie religios împotriva voii sale.
5:5.6 (69.1) Experienţa religioasă fiind esenţialmente spirituală nu poate fi pe deplin înţeleasă de mintea materială, de unde şi rolul teologiei, care este psihologia religiei. Doctrina esenţială a realizării de către om a lui Dumnezeu creează un paradox în înţelegerea finită. Îi este aproape imposibil logicii umane şi raţiunii finite să armonizeze conceptul imanenţei divine - un Dumnezeu lăuntric şi parte din fiecare individ, cu ideea transcendenţei lui Dumnezeu - dominaţia divină a universului universurilor. Aceste două concepte esenţiale ale Deităţii trebuie să fie unificate prin priceperea, prin credinţă, a conceptului de transcendenţă a unui Dumnezeu personal şi prin realizarea prezenţei interioare a unui fragment din acest Dumnezeu cu scopul de a justifica o adorare inteligentă şi a valida speranţa într-o supravieţuire personală. Dificultăţile şi paradoxurile religiei sunt inerente faptului că realităţile religiei depăşesc complet capacităţile de înţelegere intelectuală a muritorilor.
5:5.7 (69.2) Omul muritor extrage trei mari satisfacţii din experienţa sa religioasă, chiar şi în zilele trecerii sale temporale pe pământ.
5:5.8 (69.3) 1. Din punct de vedere intelectual, el dobândeşte satisfacţia unei conştiinţe umane mai bine unificate.
5:5.9 (69.4) 2. Din punct de vedere filosofic, el se bucură să-şi vadă justificate idealurile sale de valori morale.
5:5.10 (69.5) 3. Din punct de vedere spiritual, el se dezvoltă în experienţa de prietenie divină şi în satisfacţiile spirituale ale adevăratei adoraţii.
5:5.11 (69.6) Conştiinţa de Dumnezeu, aşa cum o încearcă muritorii în evoluţie ai tărâmurilor, trebuie să constea în trei factori variabili, trei nivele diferenţiale de realizare a realităţii. Există, mai întâi, conştiinţa mentală - înţelegerea ideii de Dumnezeu. Urmează apoi conştiinţa sufletului - realizarea idealului de Dumnezeu. La urmă, începe să răsară conştiinţa spiritului - realizarea realităţii spirituale a lui Dumnezeu. Prin unificarea acestor factori ai realizării divine, oricât de incompletă ar fi ea, personalitatea muritoare răspândeşte constant, peste toate nivelele conştiente, o realizare a personalităţii lui Dumnezeu. La muritorii care au atins Corpul Finalităţii, toate acestea vor conduce la timpul cuvenit la realizarea supremaţiei lui Dumnezeu şi vor putea după aceea să ducă la realizarea ultimităţii lui Dumnezeu, la o fază a supraconştiinţei absonite a Tatălui din Paradis.
5:5.12 (69.7) Experienţa conştienţei de Dumnezeu rămâne aceeaşi de la generaţie la generaţie. Însă cu fiecare epocă mai avansată în cunoaşterea umană, conceptul filosofic şi definiţiile teologice despre Dumnezeu trebuie să se schimbe. Cunoaşterea lui Dumnezeu sau conştiinţa religioasă este o realitate universală, însă, oricât de valabilă (reală) ar fi experienţa religioasă, ea trebuie să accepte a se supune unei critici inteligente şi unei interpretări filosofice rezonabile. Ea nu trebuie să caute să rămână un lucru izolat de totalitatea experienţei umane.
5:5.13 (69.8) Supravieţuirea eternă a personalităţii depinde în întregime de alegerea minţii muritoare, ale cărei decizii determină potenţialul de supravieţuire al sufletului nemuritor. Când mintea îl crede pe Dumnezeu, când sufletul îl cunoaşte pe Dumnezeu şi când, odată cu Ajustorul susţinător, toţi îl doresc pe Dumnezeu, atunci supravieţuirea este asigurată. Nici limitările intelectului, nici îngrădirea învăţământului, nici privarea de cultură, nici sărăcia stării sociale, nici chiar un standard moral inferior, care sunt rezultatul unei lipse nefericite a avantajelor educative, culturale şi sociale, nu pot infirma prezenţa spiritului divin în indivizii privaţi astfel de şansă şi dezavantajaţi din punct de vedere uman, însă credincioşi. Prezenţa lăuntrică a Veghetorului de Mister constituie începutul şi asigură posibilitatea potenţialului de creştere şi de supravieţuire al sufletului nemuritor.
5:5.14 (70.1) Aptitudinea părinţiilor muritori de a procrea nu se bazează pe situaţia lor educativă, culturală, socială sau economică. Uniunea factorilor parentali în condiţii naturale este întru totul suficientă pentru a sădi un vlăstar. O minte umană care discerne binele şi răul, care posedă capacitatea de a-l adora pe Dumnezeu, în uniune cu un Ajustor divin, reprezintă pentru un muritor tot ceea ce se cere pentru a declanşa şi favoriza producerea sufletului său nemuritor cu calităţile sale de supravieţuire, cu condiţia ca un atare individ înzestrat cu spirit să-l caute pe Dumnezeu, să dorească sincer să-i fie asemănător, şi să aleagă cu onestitate să facă voia Tatălui din ceruri.
5:6.1 (70.2) Tatăl Universal este Dumnezeul personalităţilor. De la muritorii şi creaturile materiale cel mai umile, care se bucură de un statut de personalitate, până la cele mai înalte persoane având demnitatea de creator şi un statut divin, domeniul personalităţii universale îşi are centrul şi circumferinţa în Tatăl Universal. Dumnezeu Tatăl este distribuitorul şi păstrătorul fiecărei personalităţi. Iar Tatăl din Paradis este deopotrivă şi destinul acelor personalităţi finite care aleg cu toată inima să facă voia divină, care îl iubesc pe Dumnezeu şi năzuiesc să-i fie asemenea.
5:6.2 (70.3) Personalitatea este unul din misterele nepătrunse ale universului. Noi suntem capabili să formăm concepte adecvate asupra factorilor care intră în compunerea diverselor ordine şi nivele de personalitate, însă nu înţelegem pe deplin natura reală a personalităţii însăşi. Percepem cu claritate numeroşii factori care, odată puşi laolaltă, constituie vehiculul personalităţii umane, însă nu pricepem pe deplin natura şi semnificaţia acestei personalităţi finite.
5:6.3 (70.4) Personalitatea este potenţială în toate creaturile înzestrate cu o minte, de la minimul de conştiinţă de sine până la maximul de conştiinţă de Dumnezeu. Însă faptul singur al înzestrării cu o minte nu este personalitatea, după cum nici spiritul sau energia fizică nu sunt. Personalitatea este calitatea şi valoarea realităţii cosmice care este conferită exclusiv de Dumnezeu Tatăl acestor sisteme vii, în care energiile materiei, ale minţii şi ale spiritului sunt asociate şi coordonate. De asemenea, personalitatea nu este o înfăptuire progresivă. Personalitatea poate fi materială sau spirituală, însă ea există sau nu există. Altfel decât printr-un act direct al Tatălui din Paradis, ceea ce este altceva-decât-personal nu atinge niciodată nivelul personal.
5:6.4 (70.5) Atribuirea personalităţii este funcţiunea exclusivă a Tatălui Universal. El personalizează sistemele energetice vii, pe care le înzestrează cu atributele unei conştiinţe creative relative şi cu controlul prin liber arbitru al acestor atribute. Nici o personalitate nu este separată de Dumnezeu Tatăl şi nici una nu există decât pentru Dumnezeu Tatăl. Atributele fundamentale ale individualităţii umane, cum ar fi Ajustorul absolut, nucleul personalităţii umane, sunt conferite de Tatăl Universal acţionând în domeniul său exclusiv personal al serviciului cosmic.
5:6.5 (70.6) Ajustorii de statut prepersonal locuiesc în numeroase tipuri de creaturi muritoare. Ei asigură acestor fiinţe posibilitatea de a supravieţui morţii fizice şi de a se personaliza în calitate de creaturi morontiale cu potenţial pentru înfăptuirile ultime ale spiritului. Căci, atunci când mintea unei creaturi înzestrate cu personalitate este locuită de un fragment al spiritului Dumnezeului Etern, darul prepersonal al Tatălui personal, atunci acea personalitate finită posedă potenţialul divinului şi al eternului şi aspiră la un destin înrudit cu Ultimul, tinzând chiar către o realizare a Absolutului.
5:6.6 (71.1) Capacitatea de a atinge personalitatea divină este inerentă Ajustorului prepersonal; capacitatea de a atinge personalitate umană este potenţială în zestrea mentalului cosmic al fiinţei umane; însă personalitatea experienţială a omului muritor este observabilă ca realitate activă şi funcţională numai după ce vehiculul material al vieţii sale a fost atins de divinitatea eliberatoare a Tatălui Universal. Ea este atunci lansată pe mările experienţei ca o personalitate conştientă de sine şi (relativ) capabilă de a se determina şi de a se crea pe sine. Sinele material este cu adevărat personal fără nici o restricţie.
5:6.7 (71.2) Eul material posedă o personalitate şi o identitate, o identitate temporară. Ajustorul prepersonal al spiritului are de asemenea o identitate, o identitate eternă. Această personalitate materială şi această prepersonalitate spirituală sunt capabile să-şi unească atributele lor creatoare astfel încât să dea naştere identităţii supravieţuitoare a sufletului nemuritor.
5:6.8 (71.3) După ce a avut astfel grijă de creşterea sufletului nemuritor şi a eliberat sinele lăuntric al omului de lanţurile care îl făceau să depindă în mod absolut de cauze anterioare, Tatăl se ţine deoparte. Astfel, omul a fost eliberat de lanţurile legii cauzei şi a efectului, cel puţin în ceea ce priveşte destinul său etern, iar sufletul, sinele nemuritor, are ceea ce îi trebuie pentru a creşte; îi revine acum fiinţei umane însăşi să voiască sau să inhibeze crearea acestui sine supravieţuitor şi etern pe care are posibilitatea să-l aleagă. Nici o altă fiinţă, nici o forţă, nici un creator sau agent din vastul univers de universuri nu pot interfera, în nici o măsură, cu suveranitatea absolută a liberului arbitru uman care operează în domeniile opţiunii cu privire la destinul etern al personalităţii muritorului care alege. În ceea ce priveşte supravieţuirea eternă, Dumnezeu a hotărât suveranitatea voinţei materiale şi umane, şi această hotărâre este absolută.
5:6.9 (71.4) Dăruirea cu personalitate eliberează relativ creaturile de reacţia servilă la cauze anterioare, iar personalităţile tuturor acestor fiinţe morale, evolutive sau de altă natură, sunt centrate în personalitatea Tatălui Universal. Ele sunt totdeauna atrase înspre prezenţa sa din Paradis de către acea înrudirea de fiinţă care constituie vastul şi universalul cerc al familiei şi circuit fratern al Dumnezeului etern. Există o înrudire de spontaneitate divină în orice personalitate.
5:6.10 (71.5) Circuitul personalităţii universului universurilor îşi are centrul în persoana Tatălui Universal, iar Tatăl din Paradis este conştient personal de toate personalităţile de pe toate nivelele de existenţă unde există conştiinţă de sine şi este totodată în contact cu ele. Şi această conştiinţă de personalitatea întregii creaţii există independent de misiunea Ajustorilor Gândirii.
5:6.11 (71.6) Orice gravitaţie este pusă în circuit în Insula Paradisului, orice minte este încircuitată în Autorul Comun, iar orice spirit, în Fiul Etern; tot astfel, orice personalitate este încircuitată în prezenţa personală a Tatălui Universal, iar acest circuit îi transmite infailibil Personalităţii Originare şi Eterne adorarea tuturor personalităţilor.
5:6.12 (71.7) Cât despre personalităţile care nu sunt locuite de un Ajustor, atributul libertăţii de alegere le este dăruit tot de Tatăl Universal, iar astfel de persoane sunt îmbrăţişate, la fel cu celelalte, în marele circuit al iubirii divine, circuitul personalităţii Tatălui Universal. Dumnezeu asigură suveranitatea de alegere a tuturor personalităţilor autentice. Nici o creatură personală nu poate fi constrânsă să se angajeze în aventura eternă. Poarta eternităţii nu se deschide decât ca răspuns la libera alegere a fiilor înzestraţi cu liber arbitru ai Dumnezeului liber în voinţa sa.
5:6.13 (72.1) Şi toate acestea reprezintă eforturile mele de a prezenta relaţia Dumnezeului viu cu copiii timpului. Şi acum, când totul e spus şi făcut, eu nu pot face altceva mai util decât să repet că Dumnezeu este Tatăl vostru în univers, iar voi sunteţi cu toţii copiii săi planetari.
5:6.14 (72.2) [Acest capitol este al cincilea şi ultimul din seria referitoare la Tatăl Universal prezentată de un Consilier Divin de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 6
6:0.1 (73.1) FIUL etern este expresia finală şi desăvârşită a „întâiului” concept personal şi absolut al Tatălui Universal. În consecinţă, în toate circumstanţele în care Tatăl se exprimă într-o manieră personală şi absolută, el o face prin Fiul său Etern, care a fost întotdeauna, este acum şi va fi întotdeauna Cuvântul divin şi viu. Acest Fiu Etern rămâne în centrul tuturor lucrurilor, în asociere cu prezenţa personală şi imediat învăluitoare a Tatălui Universal şi Etern.
6:0.2 (73.2) Pentru a avea acces la canalele de gândire ale intelectului uman vorbim despre „întâiul” gând al lui Dumnezeu şi facem aluzie la o imposibilă origine a Fiului Etern în timp. Asemenea deformări de limbaj reprezintă cele mai mari eforturi ale noastre de stabilire a unui compromis care să permită contactul cu mintea creaturilor muritoare legate de timp. În sensul secvenţial, Tatăl Universal nu ar fi putut niciodată să aibă un prim gând, nici Fiul Etern să aibă un început. Însă eu am fost instruit să-i zugrăvesc minţii muritoare limitate de timp realităţile eternităţii, servindu-mă de aceste simboluri ale gândirii, şi de a desemna relaţiile eternităţii prin aceste concepte temporale de secvenţă.
6:0.3 (73.3) Fiul Etern este personalizarea spirituală a conceptului universal şi infinit al Tatălui Paradisului relativ la realitatea sa divină, la spiritul său necalificat şi la personalitatea sa absolută. Şi în chipul acesta Fiul constituie revelaţia divină a identităţii de creator a Tatălui Universal. Personalitatea perfectă a Fiului dezvăluie că Tatăl este efectiv sursa eternă şi universală a tuturor valorilor şi semnificaţiilor a ceea ce este spiritual, voliţional, intenţional şi personal.
6:0.4 (73.4) În efortul nostru de a-i înlesni minţii finite din timp să-şi formeze un concept secvenţial al relaţiilor dintre fiinţele infinite şi eterne ale Trinităţii Paradisului, noi ne folosim de o astfel de înlesnire în formarea unei concepţii pentru a ne referi la „primul concept personal, universal şi infinit al Tatălui.” Îmi este imposibil să-i transmit minţii umane o idee adecvată a relaţiilor eterne dintre Deităţi. De aceea folosesc nişte termeni care îi vor da minţii finite o oarecare idee despre relaţiile acestor fiinţe eterne în epocile subsecvente ale timpului. Noi credem că Fiul a izvorât din Tată. Suntem învăţaţi că ambii sunt în mod necondiţionat eterni. Se pare, aşadar, că nici o creatură din timp nu va putea să înţeleagă vreodată pe deplin acest mister al unui Fiu care este provenit din Tată, şi care este în acelaşi timp un veşnic coordonat al Tatălui însuşi.
6:1.1 (73.5) Fiul Etern este Fiul originar şi unic zămislit de Dumnezeu. El este Dumnezeu Fiul, a Doua Persoană a Deităţii şi creatorul asociat al tuturor lucrurilor. La fel cum Tatăl este Prima Mare Sursă-Centru, tot aşa Fiul este a Doua Mare Sursă-Centru.
6:1.2 (74.1) Fiul Etern este centrul spiritual şi administratorul divin al guvernului spiritual al universului universurilor. Tatăl Universal este mai întâi un creator, şi după aceea un controlor. Fiul Etern este mai întâi un cocreator, şi după aceea un administrator spiritual. „Dumnezeu este spirit”, iar Fiul este o revelare personală a acestui spirit. Prima Sursă-Centru este Absolutul Voliţional. A Doua Sursă Centru este Absolutul Personalităţii.
6:1.3 (74.2) Tatăl Universal nu acţionează niciodată în calitate de creator, afară decât împreună cu Fiul sau cu acţiunea coordonată a Fiului. Dacă autorul Noului Testament s-ar fi referit la Fiul Etern, el ar fi exprimat adevărul atunci când a spus: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin el, şi nimic din ceea ce a fost făcut nu a fost făcut fără el.”
6:1.4 (74.3) Când un Fiu al Fiului Etern a apărut pe Urantia, cei care au fraternizat cu această fiinţă divină sub formă umană au vorbit despre ea ca despre „Cel care era de la început, pe care l-am înţeles, pe care l-am văzut cu ochii noştri, pe care l-am privit, pe care l-am atins cu mâinile noastre, însăşi Cuvântul vieţii”. Iar acest Fiu de dar provenea de la Tată tot atât de mult ca şi Fiul Original. Se face aluzie la acest fapt într-una din rugăciunile sale pământeşti: „Şi acum, o, Tată, preamăreşte-mă cu sinele tău, cu slava pe care o aveam alături de tine dinainte ca lumea aceasta să fie.”
6:1.5 (74.4) Fiul Etern este cunoscut sub diverse nume în diferitele universuri. În universul central, este numit Sursa Coordonată, Cocreatorul şi Absolutul Asociat. Pe Uversa, sediul suprauniversului vostru, noi desemnăm Fiul ca Centru al Spiritului Coordonat şi ca Etern Administrator al Spiritului. Pe Salvington, sediul universului vostru local, Fiul este cunoscut ca Sursă-Centru Eternă Secundă. Melchizedekii îl numesc Fiul Fiilor. În lumea voastră, dar nu în sistemul vostru de sfere locuite, Fiul Originar a fost confundat cu un Fiu Creator coordonat, Mihail din Nebadon, care s-a coborât pe sine peste rasele muritoare de pe Urantia.
6:1.6 (74.5) Cu toate că orice Fiu al Paradisului poate fi pe drept cuvânt numit Fiu al lui Dumnezeu, noi avem obiceiul de a-i rezerva denumirea de „Fiu Etern” Fiului Originar, Cea de a Doua Sursă-Centru, cocreator cu Tatăl Universal al universului central putere şi de perfecţiune, şi cocreator al tuturor celorlalţi Fii divini izvorâţi din Deităţi infinite.
6:2.1 (74.6) Fiul Etern este statornic şi absolut vrednic de încredere, tot atât de mult cât şi Tatăl Universal. El este, de asemenea, la fel de spiritual ca Tatăl, şi tot un spirit cu adevărat nelimitat. Vouă, cei de origine umilă, Fiul vi se va părea a fi mai personal, de vreme ce vă va fi cu un pas mai aproape decât Tatăl Universal în ceea ce priveşte accesibilitatea.
6:2.2 (74.7) Fiul Etern este Cuvântul etern al lui Dumnezeu. El este în întregime asemănător Tatălui. În realitate, Fiul Etern este Dumnezeu Tatăl aşa cum se manifestă el personal universului universurilor. Şi aşa a fost şi este şi pentru totdeauna va fi adevărat despre Fiul Etern şi despre toţi Fiii săi Creatori coordonaţi: „Cine l-a văzut pe Fiu a văzut Tatăl”.
6:2.3 (74.8) În natura lor, Fiul şi Tatăl spiritual sunt în întregime asemănători. Când îl adorăm pe Tatăl Universal, noi îi adorăm efectiv în acelaşi timp pe Dumnezeu Fiul şi pe Dumnezeu Spiritul. În sensul divin, Dumnezeu Fiul este tot atât de real şi de etern în natură ca şi Dumnezeu Tatăl.
6:2.4 (75.1) Fiul nu numai că posedă toată justeţea infinită şi transcendentă a Tatălui, dar şi reflectă toată sfinţenia de caracter a Tatălui. Fiul împărtăşeşte perfecţiunea Tatălui şi împărtăşeşte cu el responsabilitatea de a ajuta toate creaturile de imperfecţiune în eforturile lor spirituale de a atinge perfecţiunea divină.
6:2.5 (75.2) Fiul Etern posedă întregul caracter de divinitate al Tatălui şi toate atributele sale de spiritualitate. Fiul este plenitudinea absoluităţii lui Dumnezeu, în personalitate şi în spirit, şi Fiul revelează aceste calităţi în conducerea sa personală a guvernării spirituale a universului universurilor.
6:2.6 (75.3) Dumnezeu este într-adevăr un spirit universal. Dumnezeu este spirit, şi această natură spirituală a Tatălui este focalizată şi personalizată în Deitatea Fiului Etern. În Fiu toate calităţile spirituale sunt aparent foarte mult dezvoltate de diferenţierea faţă de universalitatea Primei Surse Centru. Şi, la fel cum Tatăl împărtăşeşte natura sa spirituală cu Fiul, tot astfel amândoi împărtăşesc spiritul divin cu Autorul Comun, Spiritul Infinit, cu tot atâta plenitudine şi lipsă de rezervă.
6:2.7 (75.4) În iubirea de adevăr şi în crearea de frumos, Tatăl şi Fiul sunt egali, atâta doar că Fiul pare a se consacra mai mult realizării frumuseţii exclusiv spirituale a valorilor universale.
6:2.8 (75.5) În bunătatea divină eu nu disting nici o deosebire între Tată şi Fiu. Tatăl îşi iubeşte copiii din univers precum un tată. Fiul Etern priveşte la toate creaturile atât ca un tată, cât şi ca un frate.
6:3.1 (75.6) Fiul împărtăşeşte justiţia şi justeţea Trinităţii, însă umbreşte aceste trăsături de divinitate prin personalizarea infinită a iubirii şi a îndurării Tatălui. Fiul este pentru univers revelaţia iubirii divine universului. Aşa cum Dumnezeu este iubire, tot aşa este Fiul milostenie. Fiul nu poatea iubi mai mult decât Tatăl, însă poate arăta îndurare creaturilor şi într-un alt chip, căci nu numai că el este un creator primordial precum Tatăl, dar este şi Fiul Etern al aceluiaşi Tată, împărtăşind prin aceasta experienţa de filiaţie a tuturor celorlalţi fii ai Tatălui Universal.
6:3.2 (75.7) Fiul Etern este marele slujitor al milosteniei pe lângă întreaga creaţie. Milostenia este esenţa caracterului spiritual al Fiului. Când mandatele Fiului Etern sunt emise pe circuitele spiritului ale celei de-a Doua Surse-Centru, ele sunt în ton cu notele milosteniei.
6:3.3 (75.8) Pentru a înţelege iubirea Fiului Etern, trebuie mai întâi să percepeţi sursa sa divină, Tatăl, care este iubire, şi apoi să vedem dezvăluirea acestei afecţiuni infinite în vasta grijă a Spiritului Infinit şi a oştirii sale aproape nelimitate de personalităţi tutelare.
6:3.4 (75.9) Slujirea Fiului Etern este consacrată revelării Dumnezeului iubirii universului universurilor. Acest Fiu divin nu este angajat în sarcina nedemnă de a încerca să îl convingă pe îngăduitorul său Tată să le iubească pe umilele sale creaturi şi să se arate îndurător cu răufăcătorii timpului. Cât e de greşit a vi-l închipui pe Fiul Etern rugându-se de Tatăl Universal să se arate îndurător faţă de umilele sale creaturi din lumile materiale ale spaţiului! Asemenea concepte de Dumnezeu sunt grosolane şi groteşti. Ar trebui mai degrabă să realizaţi că toate intervenţiile pline de îndurare ale Fiilor lui Dumnezeu sunt o revelaţie directă a inimii pline de iubire universală şi de compasiune infinită a Tatălui. Iubirea Tatălui este sursa reală şi eternă a compătimirii Fiului.
6:3.5 (75.10) Dumnezeu este iubire, Fiul este compătimire. Compătimirea este iubirea aplicată, iubirea Tatălui în acţiune în persoana Fiului său Etern. Iubirea acestui Fiu universal este tot atâta de universală. Aşa cum este ea înţeleasă, iubirea, pe o planetă sexuată, iubirea lui Dumnezeu se compară mai mult cu iubirea unui Tată, pe când iubirea Fiului Etern se aseamănă mai mult cu afecţiunea unei mame. Primitive, într-adevăr, sunt astfel de ilustrări, însă eu le folosesc cu speranţa de a transmite minţii umane ideea că există o diferenţă între iubirea Tatălui şi iubirea Fiului, nu de conţinut divin, ci de calitate şi de tehnică de expresie.
6:4.1 (76.1) Fiul Etern motivează nivelul spiritual al realităţii cosmice; puterea spirituală a Fiului este absolută în raport cu toate actualităţile universului. El exercită un control desăvârşit asupra interasocierii tuturor energiilor spirituale nediferenţiate şi a tuturor activităţilor spirituale actualizate prin intermediul stăpânirii lui absolute a gravitaţiei spiritului. Orice spirit pur nefragmentat şi toate fiinţele şi valorile spirituale răspund la puterea de atracţie infinită a Fiului originar din Paradis. Dacă eternul viitor ar fi să asiste la apariţia unui univers nemărginit, gravitaţia spiritului şi puterea de spirit a Fiului Originar s-ar vădi cu totul adecvate pentru controlul spiritual şi administrarea efectivă a unei astfel de creaţii fără hotare.
6:4.2 (76.2) Fiul este omnipotent numai în domeniul spiritual. În eterna economie a administrării universului, nu se întâlneşte niciodată repetetarea irositoare şi inutile a funcţiunilor. Deităţile nu se dedau unei duplicări superflue a serviciului lor din univers.
6:4.3 (76.3) Omniprezenţa Fiului Originar constituie unitatea spirituală a universului universurilor. Coeziunea spirituală a întregii creaţii se bazează pe prezenţa activă pretutindeni a spiritului divin al Fiului Etern. Când ne imaginăm prezenţa spirituală a Tatălui, găsim dificil să o diferenţiem în gândirea noastră de prezenţa spirituală a Fiului Etern. Spiritul Tatălui se află veşnic în spiritul Fiului.
6:4.4 (76.4) Tatăl trebuie să fie spiritualmente omniprezent, însă această omniprezenţă pare inseparabilă de activităţile de pretutindeni ale Fiului Etern. Cu toate acestea, noi credem cu adevărat că, în toate situaţiile de natură spirituală dublă care comportă prezenţa Tatălui-Fiu, spiritul Fiului este coordonat cu cel al Tatălui.
6:4.5 (76.5) În contactul său cu personalităţile, Tatăl acţionează prin circuitul personalităţii. În contactul personal şi detectabil cu creaţia spirituală, el apare în fragmentele Deităţii sale totale, şi aceste fragmente ale Tatălui au o funcţiune solitară, unică şi exclusivă oricând şi oriunde apar ele în universuri. În toate aceste situaţii, spiritul Fiului este coordonat cu funcţiunea spirituală a prezenţei fragmentate a Tatălui Universal.
6:4.6 (76.6) Din punct de vedere spiritual, Fiul Etern este omniprezent. Spiritul Fiului Etern este cu toată certitudinea cu voi şi în jurul vostru, însă nu în voi şi ca o parte din voi, ca Veghetorul de Mister. Acest fragment interior al Tatălui ajustează mintea umană la atitudini progresiv divine; astfel, această minte care se înalţă răspunde tot mai bine puterii spirituale de atracţie a atotputernicului circuit gravitaţional de spirit al celei de a Doua Surse-Centru.
6:4.7 (76.7) Fiul originar este universal şi spiritual conştient de sine însuşi. În înţelepciune, Fiul este pe deplin egal cu Tatăl. În domeniile cunoaşterii, ale omniscienţei, noi nu putem distinge între Prima şi a Doua Sursă. Ca ţi Tatăl, Fiul ştie totul; el nu este niciodată surprins de nici un eveniment din univers; el înţelege sfârşitul încă dintru început.
6:4.8 (77.1) Tatăl şi Fiul cunosc realmente numărul şi amplasarea tuturor spiritelor şi ale tuturor fiinţelor spiritualizate din universul universurilor. Nu numai că Fiul cunoaşte toate lucrurile în virtutea propriului său spirit omniprezent, dar, deopotrivă cu Tatăl şi cu Autorul Comun, el are deplină cunoştinţă de vasta inteligenţă reflectivă a Fiinţei Supreme, inteligenţă care este conştientă tot timpul de toate cele ce se întâmplă în toate lumile celor şapte suprauniversuri. Iar omnisciinţa Fiului din Paradis este asigurată şi pe alte căi.
6:4.9 (77.2) Fiul Etern, în calitate de personalitate spirituală iubitoare, îndurătoare şi tutelară este pe deplin şi infinit egal cu Tatăl Universal. Cât despre toate contactele sale personale pline de îndurare şi de afecţiune cu fiinţele ascendente ale tărâmurilor inferioare, Fiul Etern este la fel de mărinimos şi de plin de consideraţie, la fel de răbdător şi de îndurător ca şi Fii săi paradisiaci din universurile locale, aceşti Fii care se lasă atât de frecvent peste lumile evolutive ale timpului.
6:4.10 (77.3) Nu are rost să vorbim mai mult despre atributele Fiului Etern. Cu excepţiile semnalate, este necesar să studiem atributele spirituale ale lui Dumnezeu Tatăl numai pentru a înţelege şi a evalua corect atributele lui Dumnezeu Fiul.
6:5.1 (77.4) Fiul Etern nu acţionează personal în domeniile fizice. Pe nivelele de ajutor dat minţii fiinţelor create, el nu operează decât prin Autorul Comun. Altfel însă, aceste condiţii nu îl limitează în nici un fel pe Fiul Etern în deplina şi libera exercitare a tuturor atributelor divine de omniscienţă, de omniprezenţă şi de omnipotenţă spirituale.
6:5.2 (77.5) Fiul Etern nu impregnează personal potenţialele de spirit inerente infinităţii Absolutului Deităţii. Însă, pe măsură ce aceste potenţiale devin actuale, ele cad sub atotputernica dominaţie a circuitului gravitaţional spiritual al Fiului.
6:5.3 (77.6) Personalitatea este darul exclusiv al Tatălui Universal. Fiul Etern îşi trage personalitatea din Tată, însă el nu conferă personalitate fără Tată. Fiul dă naştere unei vaste oştiri de spirite, însă aceste derivaţii nu sunt personalităţi. Atunci când Fiul creează personalităţi, el o face în conjuncţie cu Tatăl sau cu Creatorul Comun care poate acţiona în locul Tatălui în acest gen de relaţii. Fiul Etern este astfel un cocreator de personalităţi, însă nu conferă personalitate nici unei fiinţe; el însuşi, de unul singur, nu creează niciodată fiinţe personale. Totuşi, această limitare nu îl privează pe Fiu de aptitudinea de a crea tot felul de tipuri de realitate altfel-decât-personale.
6:5.4 (77.7) Fiul Etern este limitat în transmiterea prerogativelor de creator. Tatăl, eternizându-l pe Fiul Original, i-a conferit puterea şi privilegiul de a se alătura ulterior Tatălui în actul divin de a mai produce şi alţi Fii care să posede atribute creatoare. Ei au făcut aceasta şi îl mai fac încă. Însă, odată ce aceşti Fii coordonaţi au fost produşi, se pare că prerogativele creatoare nu sunt transmisibile mai departe. Fiul Etern nu transmite facultatea creatoare decât primei personalizări directe. De aceea, atunci când Tatăl şi Fiul se unesc pentru a personaliza un Fiu Creator, ei izbutesc în scopul lor. Însă Fiul Creator astfel adus în existenţă nu este niciodată apt să transmită sau să delege prerogativele creatoare diverselor ordine de Fii pe care le poate crea la rândul său, deşi se poate vedea apărând la Fiii superiori ai universurilor locale o reflectare foarte limitată a atributelor creatoare ale unui Fiu Creator.
6:5.5 (78.1) Fiul Etern, în calitate de fiinţă infinită şi exclusiv personală, nu poate să îşi fragmenteze natura. El nu poate nici să distribuie, nici să confere părţi individualizate din sinea sa altor persoane sau entităţi, aşa cum fac Tatăl Universal şi Spiritul Infinit. Însă Fiul se poate revărsa pe sine, ceea ce şi face, ca spirit iluminat pentru a scălda întreaga creaţie şi a atrage fără încetare către el toate personalităţile spiritului şi toate realităţile spirituale.
6:5.6 (78.2) Amintiţi-vă întotdeauna că Fiul este portretul personal al Tatălui spiritual pentru întreaga creaţie. Fiul este personal şi numai personal în sensul Deităţii. O astfel de personalitate divină şi absolută nu ar putea fi dezintegrată sau fragmentată. Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Spiritul sunt cu adevărat personali însă, pe lângă faptul de a fi astfel de personalităţi ale Deităţii, ei sunt şi tot ceea ce mai există.
6:5.7 (78.3) Cu toate că Fiul Etern nu poate participa personal la crearea Ajustorilor Gândirii, el a făcut totuşi parte din consiliu cu Tatăl Universal în eternul trecut. El a aprobat planul şi a promis o cooperare permanentă atunci când Tatăl, proiectând acordarea Ajustorilor Gândirii, a propus Fiului: „Să facem omul muritor după propria noastră imagine.” Şi, la fel cum fragmentul de spirit al Tatălui sălăşluieşte în voi, tot aşa vă învăluie prezenţa din spirit a Fiului, şi amândoi lucrează perpetuu ca unul singur la înnobilarea voastră spirituală.
6:6.1 (78.4) Fiul Etern este spirit şi posedă o minte, însă nu o minte şi un spirit pe care mintea umană le-ar putea înţelege. Un muritor poate percepe mintea la nivele finite, cosmice, materiale şi personale. Omul observă fenomene mentale şi la organismele vii care funcţionează pe un nivel subpersonal (animal), însă îi este greu să priceapă natura minţii atunci când ea este asociată cu unele fiinţe supramateriale şi este parte din personalităţi exclusiv spirituale. Cu toate acestea, mintea cere definiţii diferite atunci când se referă la nivelul spiritual de existenţă şi atunci când este folosită pentru a marca funcţiuni spirituale de inteligenţă. Tipul de minte care este direct legat de spirit nu se compară nici cu mintea care coordonează spiritul şi materia, nici cu cea care nu este legată decât de materie.
6:6.2 (78.5) Spiritul este întotdeauna conştient, înzestrat cu o minte şi posedă variate faze de identitate. Fără o minte, într-o fază sau alta, nu ar exista nici o conştiinţă spirituală în fraternitatea fiinţelor spiritului. Echivalentul minţii, aptitudinea de a cunoaşte şi de a fi cunoscut, îi este ceva firesc Deităţii. Deitatea poate fi personală, prepersonală, subpersonală sau impersonală, însă nu este niciodată lipsită de minte, adică are cel puţin capacitatea de a comunica cu fiinţe, cu personalităţi sau cu entităţi similare.
6:6.3 (78.6) Mintea Fiului Etern este asemănătoare celei a Tatălui, însă deosebită de orice alte minţi din univers şi, împreună cu mintea Tatălui, ea este ancestrul vastelor şi diverselor minţi ale Creatorului Comun. Mintea Tatălui şi a Fiului, acel intelect care este ancestral în raport cu mintea absolută a celei de-a Treia Surse-Centru, este pote cel mai bine înfăţişată în premintea unui Ajustor al Gândirii, căci, deşi aceste fragmente de la Tată sunt în întregime în afara circuitelor de minte ale Autorului Comun, au totuşi o oarecare formă de preminte: ele cunosc şi sunt deopotrivă cunoscute; ele se bucură de echivalentul gândirii umane.
6:6.4 (78.7) Fiul Etern este în întregime spiritual. Omul este aproape-aproape în întregime material. De aceea, numeroase lucruri ce ţin de personalitatea spirituală a Fiului Etern, de cele şapte sfere spirituale ale sale care înconjoară Paradisul, şi de natura creaţiilor impersonale ale Fiului din Paradis, vor trebui să aştepte ca voi să fi dobândit statutul spiritual care va urma împlinirii ascensiunii voastre morontiale a universului local din Nebadon. Atunci, pe când veţi traversa suprauniversul şi vă veţi continua calea către Havona, numeroase mistere ascunse în spirit se vor clarifica pe măsură ce veţi începe să fiţi înzestraţi cu „o minte a spiritului” - clarviziunea spirituală.
6:7.1 (79.1) Fiul Etern este aceea personalitate infinită, din ale cărei lanţuri de personalitate necalificată Tatăl a scăpat prin tehnica trinitizării şi prin virtutea căreia el a continuat mereu de atunci încoace să se reverse cu prisosinţă şi ls nesfârşit peste universul ei tot mai întins de Creatori şi de creaturi. Fiul este personalitate absolută; Dumnezeu este personalitate paternă- sursa de personalitate, împărţitorul de personalitate, cauză a personalităţii. Orice fiinţă personală îşi trage personalitatea din Tatăl Universal, întocmai cum Fiul Originar îşi trage veşnic personalitatea din Tatăl Paradisului.
6:7.2 (79.2) Personalitatea Fiului Paradisiac este absolută şi pur spirituală, iar această personalitate absolută este, de asemenea, arhetipul divin şi etern, mai întâi al acordării de personalitate Autorului Comun de către Tată şi, ulterior, a acordării de personalitate miriadelor sale de creaturi din tot cuprinsul întinsului univers.
6:7.3 (79.3) Fiul Etern este cu adevărat un slujitor mărinimos, un spirit divin, o putere spirituală şi o personalitate reală. Fiul este natura spirituală şi personală a lui Dumnezeu manifestată universurilor - suma şi substanţa Primei Surse-Centru, despuiată de tot ceea ce este nepersonal, extradivin, nespiritual şi pur potenţial. Însă este imposibil să îi transmitem minţii umane o imagine în cuvinte a frumuseţii şi a măreţiei personalităţii celeste a Fiului Etern. Tot ceea ce tinde să obscureze Tatăl Etern lucrează cu o influenţă aproape egală la împiedicarea recunoaşterii conceptuale a Fiului Etern. Trebuie să aşteptaţi ajungerea voastră în Paradis, şi atunci o să înţelegeţi voi de ce n-am fost eu în stare să descriu caracterul acestei personalităţi absolute pe înţelesul minţii finite.
6:8.1 (79.4) În ceea ce priveşte identitatea, natura şi alte atribute ale personalităţii, Fiul Etern este egalul deplin al Tatălui Universal, complementul său perfect, eterna sa contrapondere. În acelaşi sens în care Dumnezeu este Tatăl Universal, Fiul est Mama Universală, iar noi toţi, umili sau mari, alcătuim familia lor universală.
6:8.2 (79.5) Pentru a aprecia caracterul Fiului, ar trebui să studiaţi revelaţia caracterului divin al Tatălui. Ei sunt una, dintotdeauna şi de nedespărţit. Ca personalităţi divine ei sunt practic de nedistins de către ordinele de inteligenţe inferioare. Pentru cei a căror origine este în actele creative ale Deităţilor înseşi, recunoaşterea separată a Tatălui şi a Fiului este mai puţin dificilă. Fiinţele native din universul central şi din Paradis disting Tatăl şi Fiul nu numai ca pe o singură unitate personală de control universal, dar şi ca pe două personalităţi separate operând în domenii definite ale administrării universului.
6:8.3 (79.6) În calitate de persoane, voi îl puteţi concepe pe Tatăl Universal şi pe Fiul Etern ca individualităţi separate, căci aşa şi sunt într-adevăr. Însă în administrarea universurilor ei sunt atât de împletiţi şi de strâns legaţi unul de altul, încât nu este întotdeauna posibil să se distingă între ei. Când, în treburile universului, Tatăl şi Fiul sunt întâlniţi în interasocieri confuze, nu este întotdeauna benefic să se încerce să se izoleze operaţiunile lor. Voi doar amintiţi-vă că Dumnezeu este gândirea iniţiatoare, iar Fiul, cuvântul expresiv. În fiecare univers local, această inseparabilitate este personalizată în divinitatea Fiului Creator, care îl reprezintă atât pe Tată, cât şi pe Fiu pe lângă creaturile a zece milioane de lumi locuite.
6:8.4 (80.1) Fiul Etern este infinit, însă ni-l putem apropia prin persoanele Fiilor săi Paradisiaci şi prin grija plină de răbdare a Spiritului Infinit. Fără serviciul dăruirii de sine al Fiilor Paradisului şi fără grija plină de iubire a creaturilor Spiritului Infinit, fiinţele de origine materială cu greu ar mai putea avea spera să ajungă la Fiul Etern. Şi este tot atât de adevărat că având ajutorul şi îndrumarea acestor agenţi celeşti, muritorii conştienţi de Dumnezeu vor ajunge într-adevăr în Paradis şi vor sta cândva în prezenţa personală a acestui maiestuos Fiu al Fiilor.
6:8.5 (80.2) Cu toate că Fiul Etern este arhetipul la care trebuie să ajungă personalităţile muritoare, vă este mai uşor să pricepeţi realitatea atât a Tatălui cât şi a Spiritului, deoarece Tatăl este atribuitorul efectiv al personalităţii voastre umane, iar Spiritul Infinit este sursa absolută a minţii voastre muritoare. Însă, pe măsură ce urcaţi pe calea progresului spiritual care duce în Paradis, personalitatea Fiului Etern vă va deveni tot mai reală, iar realitatea minţii sale infinit spirituale va deveni mai uşor de disctins de către mintea voastră spiritualizată progresiv.
6:8.6 (80.3) Conceptul de Fiului Etern nu va putea niciodată să strălucească în mintea voastră materială sau în mintea morontială subsecventă. Şi până nu vă veţi spiritualiza şi nu veţi începe ascensiunea voastră de spirit, înţelegerea de către voi a personalităţii Fiului Etern nu va începe să devină la fel de vie ca şi conceptul vostru asupra personalităţii Fiului Creator originar din Paradis care, în persoană şi ca persoană, s-a încarnat odinioară pe Urantia şi a trăit acolo ca un om printre oameni.
6:8.7 (80.4) În orice experienţă din universul vostru local trebuie ca Fiul Creator, căruia oamenii pot să-i înţeleagă personalitatea, să compenseze incapacitatea voastră de a pricepe deplina semnificaţie a Fiului Etern din Paradis, care este spiritual într-un mod mai exclusiv, dar totuşi personal. Atunci când vă înălţaţi trecând prin Orvonton şi Havona şi lăsaţi în urmă imaginea vie şi profundele amintiri ale Fiului Creator al universului vostru local, depăşirea experienţei voastre materiale şi morontiale va fi compensată de concepte mereu mai largi şi de o înţelegere tot mai intensă a Fiului Etern al Paradisului, a cărui realitate şi apropiere va creşte întruna pe măsură ce veţi progresa către Paradis.
6:8.8 (80.5) Fiul Etern este o mare şi glorioasă personalitate. Cu toate că mintea umană şi materială nu are puterea de a sesiza actualitatea personalităţii unei asemenea fiinţe infinite, nu vă îndoiţi, ea este o persoană. Ştiu despre ce vorbesc. Am stat în prezenţa divină a acestui Fiu Etern de nenumărate ori şi am pornit apoi în călătorie prin univers pentru a îndeplini mărinimoasele sale porunci.
6:8.9 (80.6) [Compus de un Consilier Divin desemnat să formuleze acest capitol care îl descrie pe Fiul Etern al Paradisului.]
Cartea Urantia
Capitolul 7
7:0.1 (81.1) FIUL Originar este mereu preocupat de executarea aspectelor spirituale ale planului etern al Tatălui, aşa cum se derulează el progresiv în fenomenele universurilor în evoluţie, cu multiplele lor grupuri de fiinţe vii. Nu înţelegem pe deplin acest plan etern, însă nu încape îndoială că Fiul Paradisului îl înţelege.
7:0.2 (81.2) Fiul este asemănător Tatălui în sensul că încearcă să dea din sine tot ce-i este cu putinţă acestor Fii coordonaţi şi Fiilor lor subordonaţi. Iar Fiul împărtăşeşte natura autodistribuitoare a Tatălui, în revărsarea sa abundentă peste Spiritul Infinit, executantul lor comun.
7:0.3 (81.3) Ca suţinătoare a realităţilor spirituale, a Doua Sursă-Centru este contraponderea eternă a Insulei Paradisului care susţine atât de magnific toate lucrurile materiale. Aşa se revelează ea, Prima Sursă-Centru, în frumuseţea materială a minunatelor arhetipuri ale Insulei centrale şi în valorile spirituale ale personalităţii dumnezeieşti a Fiului Etern.
7:0.4 (81.4) Fiul Etern este adevăratul susţinător al vastei creaţii de realităţi ale spiritului şi de fiinţe spirituale. Lumea spiritului este obiceiul, conduita personală a Fiului, iar realităţile impersonale de natură spirituală răspund întotdeauna la voinţa şi la intenţia personalităţii perfecte a Fiului Absolut.
7:0.5 (81.5) Totuşi, Fiul nu este personal răspunzător de conduita tuturor personalităţilor spirituale. Voinţa creaturilor personale este relativ liberă, şi prin urmare ea determină acţiunile acestor fiinţe voliţionale. Aşadar lumea spirituală a liberului arbitru nu reprezintă întotdeauna cu adevărat caracterul Fiului Etern, după cum nici natura de pe Urantia nu revelează cu adevărat perfecţiunea şi imutabilitatea Paradisului şi a Deităţii. Oricare ar fi caracteristicile actelor de liber arbitru ale unui om sau ale unui înger, deţinerea eternă de către Fiu a controlului gravitaţiei universale a tuturor realităţilor spirituale continuă să fie absolută.
7:1.1 (81.6) Tot ceea ce s-a transmis cu privire la imanenţa lui Dumnezeu, la omniprezenţa, la omnipotenţa şi la omniscienţa lui este deopotrivă de adevărat şi în legătură cu Fiul în domeniile spirituale. Gravitaţia pură şi universală de spirit a întregii creaţii, acest circuit exclusiv spiritual, duce de-a dreptul înapoi la persoana celei de-a Doua Surse-Centru din Paradis. El deţine controlul şi acţiunea acelei dominaţii spirituale, veşnic prezente şi infailibile, asupra tuturor valorilor autentice ale spiritului. Astfel exercită Fiul Etern o suveranitate spirituală absolută. El ţine literalmente în căuşul mâinii sale, ca să zicem aşa, toate realităţile spiritului şi toate valorile spiritualizate. Controlul gravitaţiei spirituale universale este suveranitatea spirituală universală.
7:1.2 (82.1) Acest control gravitaţional al lucrurilor spirituale se exercită independent de timp şi de spaţiu. De aceea, energia spiritului este nediminuată prin transmisia ei. Gravitaţia spirituală nu este niciodată întârziată de timp nici micşorată de spaţiu. Ea nu descreşte proporţional cu pătratul distanţei la care este transmisă. Circuitele puterii spirituale pure nu sunt înfrânate de masa creaţiei materiale. Această transcendere a timpului şi spaţiului de către energiile spiritului pur este inerentă absoluităţii Fiului. Ea nu se datorează intervenţiei forţelor de antigravitaţie ale celei de-a Treia Sursă-Centru.
7:1.3 (82.2) Realităţile spiritului reacţionează la puterea de atracţie a centrului de gravitaţie spiritual în acord cu valoarea lor calitativă, gradul actual al naturii lor spirituale. Substanţa spiritului (calitatea) este tot atât de sensibilă la gravitaţia spiritului pe cât este de sensibilă energia organizată a materiei fizice (cantitatea) la gravitaţia fizică. Valorile spirituale şi forţele spiritului sunt reale. Din punctul de vedere al personalităţii, spiritul este sufletul creaţiei. Materia este corpul ei fizic efemer.
7:1.4 (82.3) Reacţiile şi fluctuaţiile gravitaţiei spirituale sunt întotdeauna conforme conţinutului de valori spirituale, statutului spiritual calitativ al unui individ sau al unei lumi. Această putere de atracţie răspunde instantaneu valorilor inter şi intra spirituale ale oricărei situaţii din univers sau ale oricărei condiţii planetare. De fiecare dată când o realitate spirituală se actualizează în universuri, această schimbare necesită o reajustare imediată şi instantanee a gravitaţiei spiritului. Un spirit nou ca acesta face efectiv parte din cea de-a Doua Sursă-Centru. Şi, la fel de sigur, dacă un muritor devine o fiinţă spiritualizată, el va atinge Fiul Spiritual, centrul şi sursa gravitaţiei spiritului.
7:1.5 (82.4) Puterea de atracţie spirituală a Fiului este inerentă, într-un grad mai mic, la numeroase ordine paradisiace de filiaţie, căci există realmente, în interiorul circuitului absolut de gravitaţie a spiritului, acele sisteme locale de atracţie spirituală care funcţionează în unităţile secundare ale creaţiei. Aceste focalizări subabsolute ale gravitaţiei spiritului fac parte din divinitatea personalităţilor din timp şi din spaţiu ale Creatorului şi ele sunt în corelaţie cu supracontrolul experienţial emergent din Fiinţa Supremă.
7:1.6 (82.5) Gravitaţia spiritului şi sensibilitatea la atracţia ei operează nu numai asupra universului ca întreg, ci şi între indivizi şi grupuri de indivizi. Există o coeziune spirituală între persoanele spirituale şi spiritualizate din întreaga lume, de orice rasă, din orice naţiune sau din orice grup de credincioşi. Există o atracţie directă de natură spirituală între persoane de orientare spirituală şi având gusturi şi năzuinţe asemănătoare. Termenul de spirite înrudite nu este chiar întru totul o figură de retorică.
7:1.7 (82.6) Ca şi gravitaţia materială a Paradisului, gravitaţia spirituală a Fiului Etern este absolută. Păcatul şi rebeliunea pot interfera cu operaţiunile circuitelor unui univers local, însă nimic nu poate suspenda gravitaţia spirituală a Fiului Etern. Rebeliunea lui Lucifer a produs numeroase schimbări în sistemul vostru de lumi locuite şi pe Urantia, dar nu observăm că punerea în carantină spirituală a planetei voastre, fapt care a rezultat ulterior, ar fi afectat câtuşi de puţin prezenţa şi funcţiunea nici a spiritului omniprezent al Fiului Etern, nici a circuitului de gravitaţie spirituală care îi este asociat.
7:1.8 (82.7) Toate reacţiile circuitului de gravitaţie spirituală al marelui univers sunt previzibile. Noi recunoaştem toate acţiunile şi reacţiunile spiritului omniprezent al Fiului Etern şi constatăm că se poate bizui pe ele. După nişte legi bine cunoscute, noi putem măsura gravitaţia spirituală şi chiar facem asta, întocmai cum oamenii încearcă să determine prin calcul funcţionarea gravitaţiei fizice finite. Spiritul Fiului reprezintă un răspuns invariant la toate lucrurile, la toate fiinţele şi la toate persoanele spirituale; şi acest răspuns este întotdeauna conform cu gradul de actualitate (gradul calitativ de realitate) a tuturor acestor valori spirituale.
7:1.9 (83.1) Însă, pe lângă această funcţiune foarte fiabilă şi previzibilă a prezenţei spirituale a Fiului Etern, mai întâlnim şi fenomene ale căror reacţii nu sunt tot atât de previzibile. Aceste fenomene indică probabil acţiunea coordonată a Absolutului Deităţii în domeniile de potenţiale spirituale emergente. Noi ştim că prezenţa în spirit a Fiului Etern este influenţa unei personalităţi maiestoase şi infinite, însă cu greu considerăm ca fiind personale reacţiile asociate cu înfăptuirile pe care le atribuim Absolutului Deităţii.
7:1.10 (83.2) Contemplaţi din punctul de vedere al personalităţii şi de către persoane, Fiul Etern şi Absolutul Deităţii par să se raporteze în felul următor: Fiul Etern domină sfera valorilor spirituale actuale, în timp ce Absolutul Deităţii pare să impregneze vastul domeniu al valorilor spirituale potenţiale. Orice valoare actuală de natură spirituală îşi găseşte adăpost în raza de gravitaţie a Fiului Etern; însă, dacă este potenţială, ea îşi găseşte locul, aparent, în prezenţa Absolutului Deităţii.
7:1.11 (83.3) Spiritul pare să se ivească din potenţialele Absolutului Deităţii; Spiritul în evoluţie îşi găseşte corelaţia în atracţia experienţială şi incompletă a Supremului şi a Ultimului. Spiritul îşi găseşte în cele din urmă destinaţia finală în controlul absolut al gravitaţiei spirituale a Fiului Etern. Acesta pare să fie ciclul spiritului experienţial, însă spiritul existenţial este inerent celei de-a Doua Surse-Centru infinite.
7:2.1 (83.4) În Paradis, prezenţa şi activitatea personală a Fiului Originar sunt profunde şi, în sensul spiritual, absolute. De cum ieşim din Paradis prin Havona şi intrăm pe tărâmurile celor şapte suprauniversuri, noi detectăm tot mai puţin din activitatea personală a Fiului Etern. În universurile post-havoniene, prezenţa Fiului Etern este personalizată în Fii Paradisului, condiţionată de realităţile experienţiale ale Suprem şi ale Ultimului şi coordonată cu nelimitatul potenţial de spirit al Absolutului Deităţii.
7:2.2 (83.5) În universul central, activitatea personală a Fiului Originar se poate distinge în subtila armonie spirituală a creaţiei eterne. Havona este atât de minunat de perfectă, încât statutul spiritual şi stările de energie ale acestui univers model sunt în echilibru perfect şi perpetuu.
7:2.3 (83.6) Fiul nu este prezent personal în suprauniversuri şi nu locuieşte în acestea; în aceste creaţii el menţine doar o reprezentare suprapersonală. Aceste manifestări de spirit ale Fiului nu sunt personale. Ele nu sunt în circuitul personalităţii al Tatălui Universal. Noi nu cunoaştem nici un termen mai bun pentru a le desemna decât acela de suprapersonalităţi; şi ele sunt fiinţe finite; nu sunt nici absonite, nici absolute.
7:2.4 (83.7) Administrarea Fiului Etern în suprauniversuri, fiind exclusiv spirituală şi suprapersonală, nu este perceptibilă de personalităţile creaturilor. Cu toate acestea, imboldul spiritual al influenţei personale a Fiului impregnează totul şi se întâlneşte în toate fazele de activitate şi în toate sectoarele domeniilor Celor Îmbătrâniţi de Zile. Cu toate acestea, în universurile locale, noi observăm că Fiul Etern este prezent personal în persoana Fiilor Paradisiaci. Aici, Fiul infinit funcţionează în mod spiritual şi creativ în persoanele maiestuosului corp ai Fiilor Creatori coordonaţi.
7:3.1 (84.1) În ascensiunea universului local, muritorii timpului îl consideră pe Fiul Creator ca fiind reprezentantul personal al Fiului Etern. Însă atunci când încep să avanseze în regimul de instruire al suprauniversului, pelerinii timpului sesizează tot mai mult prezenţa dumnezeiască a spiritului inspirator al Fiului Etern, şi ei sunt în măsură să beneficieze de absorbţia acestui ajutor de energizare spirituală. În Havona, ascenderii devin şi mai conştienţi de îmbrăţişarea plină de iubire a spiritului atotpătrunzător a Fiului Originar. În nici un stadiu de pe tot parcursul ascensiunii muritorilor Spiritul Fiului Etern nu locuieşte în mintea sau în sufletul pelerinilor timpului, însă binefacerea sa este mereu aproape şi întotdeauna atentă la bunăstarea şi la siguranţa spirituală a copiilor timpului care se înalţă.
7:3.2 (84.2) Atracţia gravitaţiei spirituale a Fiului Etern constituie secretul inerent al ascensiunii în Paradis a sufletelor umane care supravieţuiesc. Atracţia nedezminţită a gravitaţiei spirituale a Fiului Etern menţine toate valorile spirituale autentice şi pe toţi indivizii de bună credinţă spiritualizaţi. De exemplu, mintea muritoare debutează în cariera ei ca un mecanism material şi este în cele din urmă reculeasă în Corpul Finalităţii ca o existenţă de spirit făcută aproape perfectă, devenind în mod progresiv mai puţin supusă gravitaţiei materiale şi în mod corespunzător mai sensibilă, în decursul acestei experienţe, la îndemnul presant către interior al gravitaţiei spiritului. Circuitul gravitaţiei spiritului trage literalmente de sufletul oamenilor către Paradis.
7:3.3 (84.3) Circuitul gravitaţiei spiritului este canalul de bază pentru transmiterea rugăciunilor sincere ale unei inimi omeneşti credincioase de la nivelul conştiinţei umane până la conştiinţa efectivă a Deităţii. Ceea ce reprezintă o adevărată valoare spirituală în rugăminţile voastre va fi recepţionat de circuitul universal al gravitaţiei spiritului şi va trece imediat şi simultan la toate personalităţile divine competente. Fiecare dintre ele se va ocupa de ceea ce ţine de sfera ei personală de activitate. Aşadar, în experienţa voastră religioasă practică, atunci când vă adresaţi rugăminţile, faptul că îl vizualizaţi pe Fiul Creator al universului vostru local ori că îl vizualizaţi pe Fiul Etern din centrul tuturor lucrurilor, este irelevant.
7:3.4 (84.4) Operaţiunea discriminatorie a circuitului gravitaţiei spiritului ar putea fi comparată cu funcţiunile circuitelor nervoase ale corpului material uman. Senzaţiile se propagă către interior pe căile neurale. Unele sunt reţinute de centrii spinali automaţi inferiori care reacţionează la ele. Altele ajung la centrii mai puţin automaţi, dar condiţionaţi de deprinderi, ai creierului inferior, în vreme ce mesajele vitale care intră străbat fulgerător aceşti centri subordonaţi şi sunt imediat înregistrate în nivelele superioare ale conştiinţei umane.
7:3.5 (84.5) Dar cu cât mai desăvârşită este magnifica tehnică a lumii spirituale! Dacă din conştiinţa voastră izvorăşte ceva care comportă o valoare spirituală supremă, de îndată ce exprimaţi lucrul acela, nici o putere din univers nu poate împiedica ca străfulgerarea lui până la Personalitatea Spirituală Absolută a întregi creaţii.
7:3.6 (84.6) Dimpotrivă, dacă rugile voastre sunt pur materiale şi în întregime egocentrate, nu există nici un plan potrivit căruia aceste rugăciuni nedemne să găsească vreun adăpost în circuitul spiritual al Fiului Etern. Conţinutul oricărei rugăminţi „nedictate de spirit” nu-şi găseşte nici un loc în circuitul spiritual universal. Aceste cereri pur egoiste şi materialiste se veştejesc şi mor. Ele nu se înalţă în circuitul adevăratelor valori ale spiritului. Cuvintele respective seamănă cu „alămurile care răsună şi cu talgerele care ţiuie.”
7:3.7 (85.1) Gândirea motivată, conţinutul spiritual, sunt cele care validează ruga omenească. Cuvintele sunt fără valoare.
7:4.1 (85.2) Fiul Etern este în permanentă legătură cu Tatăl în îndeplinirea cu succes a planului divin de progres, planul universal pentru crearea, evoluţia, ascensiunea şi desăvârşirea creaturilor înzestrate cu voinţă. Şi, în materie de fidelitate divină, Fiul este egalul etern al Tatălui.
7:4.2 (85.3) Tatăl şi Fiul acţionează ca unul singur în întocmirea şi în îndeplinirea acestui plan gigantic de împlinire care să le înalţe pe fiinţele materiale ale timpului la perfecţiunea eternităţii. Acest proiect de înălţare spirituală a sufletelor ascendente ale spaţiului este o creaţie comună a Tatălui şi a Fiului care sunt, cu cooperarea Spiritului Infinit, angajaţi în executarea laolaltă a planului lor divin.
7:4.3 (85.4) Acest plan divin de atingere a perfecţiunii cuprinde trei întreprinderi unice, deşi minunat îmbinate, de aventură universală.
7:4.4 (85.5) 1. Planul de Dobândire Progresivă. Acesta este planul de ascensiune evolutivă al Tatălui Universal, un program acceptat fără rezervă de Fiul Etern atunci când a fost de acord cu propunerea Tatălui: „Să facem creaturi muritoare după chipul nostru.” Această luare de măsuri pentru înălţarea creaturilor timpului implică acordarea de către Tată a Ajustorilor Gândirii şi înzestrarea creaturilor muritoare cu prerogativele personalităţii.
7:4.5 (85.6) 2. Planul de Autorevărsare. Planul universal care urmează este marea întreprindere de revelaţie a Tatălui de către Fiul Etern cu Fiii lui coordonaţi. Aceasta este propunerea Fiului Etern şi ea constă în revărsarea de către el a Fiilor lui Dumnezeu peste creaţiile evolutive, pentru a personaliza şi a actualiza, acolo, pentru a întrupa şi a face reale iubirea Tatălui şi compătimirea Fiului pentru creaturile din toate universurile. Inerent planului de revărsare de sine, şi ca o verigă provizorie a acestei administraţii a iubiră, Fiii Paradisului acţionează pentru reabilitarea a ceea ce voinţa deviată a creaturilor a pus în pericol spiritual. Oricând şi oriunde se produce o întârziere în funcţionarea planului de dobândire progresivă, de-ar fi cumva ca vreo rebeliune să tulbure sau să complice această întreprindere, atunci dispoziţiile de urgenţă ale planului de revărsare intră imediat în vigoare. Fiii Paradisului sunt angajaţi şi gata să activeze ca mântuitori, să pătrundă tocmai în domeniile rebeliunii şi să restaureze în acestea statutul spiritual al sferelor. Şi acest serviciu eroic chiar a fost înfăptuit pe Urantia de un Fiu Creator coordonat, în legătură cu cariera sa de revărsare experienţială de dobândire a suveranităţii.
7:4.6 (85.7) 3. Planul de Susţinere prin Compătimire. Când planul de dobândire şi planul de revărsare au fost formulate şi proclamate, Spiritul Infinit, de unul singur şi cu de la sine putere, a proiectat şi a pus în aplicare extraordinara întreprindere universală de intervenţie a compătimirii. Acesta este serviciul atât de esenţial funcţionării efective şi practice ambelor planuri, cel de realizare şi cel de revărsare, iar personalităţile celei de-a Treia Surse-Centru participă toate la spiritul ajutorului plin de compasiune care face atât de mult parte din natura celei de-a Treia Persoane a Deităţii. Nu numai în creare, ci şi în administrare, Spiritul Infinit acţionează cu adevărat şi literalmente ca executiv comun al Tatălui şi al Fiului.
7:4.7 (86.1) Fiul Etern este mandatarul personal, păzitorul divin al planului universal al Tatălui pentru ascensiunea creaturilor. După ce a promulgat mandatul universal „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum eu însumi sunt desăvârşit”, Tatăl a încredinţat executarea acestei grandioase întreprinderi Fiului Etern. Iar Fiul Etern împărtăşeşte susţinerea acestei întreprinderi dumnezeieşti cu coordonatul său divin, Spiritul Infinit. Atâta de efectivă este cooperarea Deităţilor în munca de creaţie, de control, de evoluţie, de revelaţie şi de susţinere şi, dacă se cere, de restaurare şi de reabilitare.
7:5.1 (86.2) Fiul Etern s-a alăturat fără nici o rezervă Tatălui Universal la difuzarea în toată creaţia a acestui îndemn formidabil: „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru din Havona este desăvârşit.” Şi, de atunci încoace, acea invitaţie-poruncă a motivat toate planurile de supravieţuire şi toate proiectele de revărsare ale Fiului Etern şi ale vastei sale familii de Fii coordonaţi şi asociaţi. Şi în chiar aceste revărsări, Fiii lui Dumnezeu au devenit, pentru toate creaturile evoluţiei, „calea, adevărul şi viaţa.”
7:5.2 (86.3) Fiul Etern nu poate stabili un contact direct cu fiinţele umane aşa cum o face Tatăl prin dăruirea Ajustorilor Gândirii prepersonali. Însă Fiul Etern se apropie efectiv de personalităţile create printr-o serie descendentă gradată de filiaţii divine, până când este în măsură să stea în prezenţa omului, uneori chiar şi ca om.
7:5.3 (86.4) Natura pur personală a Fiului Etern este incapabilă de fragmentare. Fiul Etern lucrează ca o influenţă spirituală sau ca o persoană, niciodată altfel. Fiului îi este imposibil să devină o fracţiune a experienţei unei creaturi, în sensul în care participă la aceasta Tatăl-Ajustor, însă Fiul Etern compensează această limitare prin tehnica revărsării. Experienţa entităţilor fragmentate înseamnă pentru Tatăl Universal ceea ce înseamnă experienţele de încarnare ale Fiilor Paradisului pentru Fiul Etern.
7:5.4 (86.5) Fiul Etern nu vine la muritori ca şi voinţa divină, Ajustorul Gândirii care locuieşte în mintea umană, însă Fiul Etern a venit efectiv la oamenii muritori de pe Urantia atunci când personalitatea divină a Fiului său, Mihail din Nebadon, s-a încarnat în natura umană a lui Isus din Nazaret. Pentru a împărtăşi experienţa personalităţilor create, Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu trebuie să îşi asume chiar naturile unor astfel de creaturi şi să îşi încarneze personalitatea lor divină ca şi creaturile însele. Încarnarea, secretul Sonaringtonului, este tehnica Fiului de scăpare din lanţurile absolutismului personalităţii, care altfel l-ar înlănţui în întregime.
7:5.5 (86.6) Cu multă, multă vreme în urmă Fiul Etern s-a revărsat peste fiecare din circuitele creaţiei centrale pentru iluminarea şi avansarea tuturor locuitorilor şi pelerinilor Havonei, inclusiv a pelerinilor ascendenţi ai timpului. În nici una dintre aceste şapte revărsări el nu a acţionat nici ca un ascender, nici ca un havonian. El exista ca sine însuşi. Experienţa sa a fost unică. Ea nu a fost cu un om, nici ca un om sau ca vreun alt pelerin, însă într-un anumit fel asociativă în sensul suprapersonal.
7:5.6 (86.7) El nu a trecut nici prin repausul care intervine între circuitul interior al Havonei şi ţărmurile Paradisului. Nu-i este posibil lui, o fiinţă absolută, să suspende conştiinţa de personalitate, căci în el se concentrează toate liniile de gravitaţiei spirituală. De-a lungul vremurilor acestor revărsări lăcaşul paradisiac central al luminozităţii spirituale şi-a păstrat strălucirea, iar dominaţia Fiului asupra gravitaţiei spirituale universale a rămas nediminuată.
7:5.7 (87.1) Revărsările Fiului Etern în Havona nu intră în orizontul imaginaţiei umane; ele au fost transcendentale. Atunci şi ulterior, el a contribuit la experienţa întregii Havone, însă noi nu ştim dacă a adăugat ceva presupusei lui capacităţi experienţiale a naturii lui existenţiale. Aceasta ar cădea în misterul revărsării Fiilor Paradisului. Noi credem, totuşi, că orice a dobândit Fiul Etern, în cursul acestor misiuni de autorevărsare, el încă mai păstrează, însă nu ştim ce anume.
7:5.8 (87.2) Oricât de greu ne-ar fi să înţelegem autorevărsările celei de a Doua Persoane a Deităţii, noi înţelegem bine autorevărsarea în Havona a unui Fiu al Fiului Etern care a trecut literalmente prin circuitele universului central şi a împărtăşit efectiv acele experienţe care constituie pregătirea unui ascender pentru a atinge Deitatea. Este vorba de Mihail cel Originar, primul născut dintre Fiii Creatori. El a trecut prin experienţele vieţii pelerinilor ascendenţi, din circuit în circuit, traversând personal cu ei câte o etapă a fiecărui cerc din vremurile lui Grandfanda, primul dintre toţii muritori care au ajuns în Havona.
7:5.9 (87.3) Orice altceva ar mai fi revelat acest Mihail originar, el a făcut reală pentru creaturile Havonei revărsarea transcendentă a Fiului Mamă Originar. Atât de reală, încât de atunci şi pentru totdeauna, fiecare pelerin al timpului care se trudeşte în aventura de parcurgere circuitelor Havonei, este însufleţit şi întărit de certitudinea că Fiul Etern al lui Dumnezeu a abdicat de şapte ori de la puterea şi de la gloria Paradisului pentru a participa la experienţele pelerinilor timpului-spaţiu de pe cele şapte circuite de împlinire progresivă ale Havonei.
7:5.10 (87.4) Fiul Etern este inspiraţia exemplară pentru toţi Fiii lui Dumnezeu în intervenţiile lor de revărsare pe tot cuprinsul universurilor timpului şi spaţiului. Fiii Creatori coordonaţi şi Fiii Magistrali asociaţi, laolaltă cu alte ordine nedezvăluite de filiaţie, împărtăşesc cu toţii această minunată bunăvoinţă de a se dărui diverselor ordine de viaţă ale creaturilor, şi la fel cu creaturile înseşi. De aceea, în spirit şi datorită înrudirii lor prin natură precum şi faptului originii lor, devine adevărat că, prin revărsarea fiecărui Fiu al lui Dumnezeu peste lumile spaţiului, în şi prin şi cu aceste revărsări, Fiul Etern s-a dăruit pe sine creaturilor volitive inteligente ale universului.
7:5.11 (87.5) În spirit şi în natură, dacă nu în toate atributele sale, fiecare Fiu Paradisiac este, din punct de vedere divin, o portretizare perfectă a Fiului Originar. Este literalmente adevărat că cine a văzut un Fiu al Paradisului, l-a văzut pe Fiul Etern al lui Dumnezeu.
7:6.1 (87.6) Lipsa unei cunoaşteri a multiplilor Fii ai lui Dumnezeu este o sursă de mare confuzie pe Urantia. Iar această ignoranţă persistă în faţa unor unor declaraţii precum darea de seamă a unei consfătuiri tainice a acestor personalităţi divine: „Când Fiii lui Dumnezeu au proclamat bucuria şi când toate Stelele de Dimineaţă cântau împreună”. La fiecare mileniu de timp standard al unui sector, diversele ordine de Fii divini se reunesc pentru conclavurile lor periodice.
7:6.2 (87.7) Fiul Etern este sursa personală a adorabilelor atribute de milostenie şi de servire care le caracterizează cu atâta prisosinţă pe toate ordinele de Fii descendenţi ai lui Dumnezeu care activează pe tot cuprinsul creaţiei. Fiul Etern transmite infailibil întreaga natură divină, dacă nu toată infinitatea de atribute, Fiilor Paradisului care ies din Insula eternă pentru a releva caracterul său divin universului universurilor.
7:6.3 (88.1) Fiul Originar şi Etern este vlăstarul-persoană al „primului” gând desăvârşit şi infinit al Tatălui Universal. De fiecare dată când Tatăl Universal şi Fiul Etern proiectează în comun un gând personal nou, original, identic, unic şi absolut, această idee creatoare este în mod perfect şi definitiv personalizată, în chiar clipa aceea, în fiinţa şi personalitatea unui Fiu Creator nou şi original. În natură spirituală, în înţelepciune divină şi în putere creatoare coordonată, aceşti Fii Creatori sunt potenţial egali lui Dumnezeu Tatăl şi lui Dumnezeu Fiul.
7:6.4 (88.2) Fiii Creatori pleacă din Paradis în universurile timpului şi, odată cu cooperarea agenţilor controlori şi creatori ai celei de-a Treia Surse-Centru, ei desăvârşesc organizarea universurilor locale de evoluţie progresivă. Aceşti Fii nici nu se ocupă nici nu se preocupă de controlul central şi universal al materiei, de cel al minţii şi de ce al spiritului. Ei sunt deci limitaţi în actele lor creatoare de preexistenţa, prioritatea şi primordialitatea Prime Surse-Centru şi a Absolutelor sale coordonate. Aceşti Fii pot administra numai ceea ce ei aduc în existenţă. Administrarea absolută este inerentă priorităţii existenţei şi inseparabilă de eternitatea prezenţei. Tatăl rămâne primordial în universuri.
7:6.5 (88.3) Aşa cum aceşti Fii Creatori sunt personalizaţi de Tată şi de Fiu, la fel şi Fiii Magistrali sunt personalizaţi de Fiu şi de Spirit. Aceştia sunt Fii care, în experienţele de încarnare ca creaturi, câştigă dreptul de a servi ca judecători de supravieţuire în creaţiile timpului şi spaţiului.
7:6.6 (88.4) Tatăl, Fiul şi Spiritul se unesc de asemenea pentru a personaliza pe abilii Fiii Învăţători ai Trinităţii, care cutreieră marele univers ca maeştrii celeşti ai tuturor personalităţilor umane şi divine. Şi există numeroase alte ordine de filiaţii paradisiace care nu au fost aduse în atenţia muritorilor de pe Urantia.
7:6.7 (88.5) Între Fiul-Mamă Originar şi aceste de Fii ai Paradisului, răspândiţi pretutindeni în creaţie, există un canal de comunicare direct şi exclusiv, canal a cărui funcţiune este inerentă calităţii de înrudire spirituală care îi uneşte prin legături de asociere spirituală aproape absolută. Acest circuit interfilial este în întregime diferit de circuitul universal al gravitaţiei spiritului care converge de asemenea în persoana celei de-a Doua Surse-Centru. Toţi Fiii lui Dumnezeu proveniţi din persoanele Deităţilor Paradisului sunt în comunicare directă şi constantă cu Fiul-Mamă Etern. Iar această comunicare este instantanee; ea este independentă de timp, deşi condiţionată uneori de spaţiu.
7:6.8 (88.6) Nu numai că Fiul Etern cunoaşte perfect în tot timpul statutul, gândurile şi multiplele activităţi ale tuturor ordinelor de filiaţie paradisiacă, dar el are, în tot timpul, şi o cunoaştere perfectă a tot ceea ce are o valoare spirituală în inima tuturor creaturilor creaţiei primare centrale a eternităţii şi a creaţiilor temporale secundare ale Fiilor Creatori coordonaţi.
7:7.1 (88.7) Fiul Etern sete o revelaţie completă, exclusivă, universală şi finală a spiritului şi personalităţii Tatălui Universal. Trebuie ca toată cunoaşterea Tatălui şi toate informaţiile referitoare la el să provină de la Fiul Etern şi de la Fiii săi Paradisiaci. Fiul Etern vine din veşnicie şi este în întregime şi fără nici o limitare spirituală una cu Tatăl. În personalitate divină, ei sunt coordonaţi; în natură spirituală sunt egali; în divinitate sunt identici.
7:7.2 (89.1) În persoana Fiului, din fire, caracterul lui Dumnezeu n-ar mai avea cum să fie îmbunătăţit, căci Tatăl divin este infinit de perfect, însă acel caracter şi personalitate sunt amplificate, prin despuierea de ceea ce nu este nici spiritual, nici personal, pentru a fi revelate creaturilor. Prima Sursă-Centru este cu mult mai mult decât o personalitate, însă toate calităţile de spirit ale personalităţii paterne a Primei Surse-Centru sunt spiritual prezente în personalitatea absolută a Fiului Etern.
7:7.3 (89.2) Fiul Primordial şi Fiii săi sunt angajaţi în a aduce, întregii creaţii, o revelaţie universală a naturii spirituale şi personale a Tatălui. În universul central, în suprauniversuri, în universurile locale, sau pe planetele locuite, cel care îl revelează pe Tatăl Universal oamenilor şi îngerilor este un Fiu al Paradisului. Fiul Etern şi Fii săi dezvăluie drumul creaturii către Tatăl Universal. Chiar şi noi, care suntem de înaltă origine, îl înţelegem mult mai bine pe Tatăl nostru pe măsură ce studiem revelarea caracterului şi a personalităţii lui în Fiul Etern şi în Fiul Fiului Etern.
7:7.4 (89.3) Tatăl se coboară la voi ca personalitate numai prin Fiii divini ai Fiului Etern; iar voi atingeţi Tatăl pe aceeaşi cale vie. Voi urcaţi la Tată conduşi fiind de acest grup de Fii divini. Iar aceasta rămâne adevărat, cu toate că personalitatea voastră este ea însăşi un dar direct al Tatălui Universal.
7:7.5 (89.4) În toate aceste activităţi extinse ale vastei administrări spirituale a Fiului Etern, nu uitaţi că Fiul este o persoană într-un mod tot atât de real şi de actual cum este şi Tatăl. Într-adevăr, pentru fiinţele care au fost cândva umane, ar fi mai uşor să se apropie de Fiul Etern decât de Tatăl Universal. În progresul pelerinilor timpului prin circuitele Havonei, voi veţi fi capabili să ajungeţi la Fiu cu mult înainte de a fi pregătiţi să distingeţi Tatăl.
7:7.6 (89.5) Ar trebui să înţelegeţi mai bine caracterul şi natura compătimitoare a Fiului Etern al compătimirii pe măsura adâncirii meditaţiei asupra revelării acestor atribute divine care a fost făcută în servirea plină de iubire de către însuşi Fiul vostru Creator, odinioară Fiu al Omului pe pământ, acum suveran înălţat al universului vostru local - Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu.
7:7.7 (89.6) [Redactat de un Consilier Divin însărcinat să formuleze această expunere descriindu-l pe Fiul Etern al Paradisului.]
Cartea Urantia
Capitolul 8
8:0.1 (90.1) CĂNDVA în eternitate, atunci când „primul” gând infinit şi absolut al Tatălui Universal găseşte în Fiul Etern un cuvânt atât de perfect şi de potrivit pentru expresia sa divină, urmează acolo dorinţa supremă atât a Dumnezeului-Gând, cât şi a Dumnezeului-Cuvânt de a avea un agent universal şi infinit de exprimare reciprocă şi de acţiune comună.
8:0.2 (90.2) În zorile eternităţii, atât Tatăl, cât şi Fiul devin amândoi infinit de înştiinţaţi de interdependenţa lor reciprocă, de unitatea lor eternă şi absolută. Prin urmare, ei încheie o înţelegere infinită şi veşnică de asociere divină. Această convenţie fără sfârşit este făcută pentru executarea conceptelor lor îmbinate pe tot cuprinsul cercului eternităţii. Şi de la acest eveniment al eternităţii Tatăl şi Fiul continuă această uniune divină.
8:0.3 (90.3) Ne aflăm acum faţă în faţă cu originea eternă a Spiritului Infinit, a Treia Persoană a Deităţii. În chiar clipa în care Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul concep în comun o asociere identică şi infinită - executarea unui plan-gând absolut - chiar în momentul acela vine în existenţă, înzestrat cu toate atributele sale, Spiritul Infinit.
8:0.4 (90.4) Expunând astfel ordinea originii Deităţilor, eu doar încerc să vă dau posibilitatea să vă gândiţi la relaţiile lor. În realitate, ele sunt tustrele existente de o veşnicie; ele sunt existenţiale. Ele nu nici început nici sfârşit în timp. Ele sunt coordonate, supreme, ultime, absolute şi infinite. Ele sunt şi au fost dintotdeauna şi vor fi întotdeauna. Şi ele sunt trei persoane distinct individualizate, însă asociate pe vecie, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Spiritul.
8:1.1 (90.5) În veşnicia trecutului, odată cu personalizarea Spiritului Infinit, ciclul divin al personalităţii devine perfect şi complet. Dumnezeul Acţiunii este existent, iar vasta scenă a spaţiului este pregătită pentru formidabila dramă a creaţiei - aventura universală - panorama divină a veşniciilor.
8:1.2 (90.6) Primul act al Spiritului Infinit este cercetarea şi recunoaşterea părinţilor săi divini, Tatăl-Tată şi Fiul-Mamă. El, Spiritul, îi identifică clar pe amândoi. El este pe deplin conştient de personalităţile lor separate şi de atributele lor infinite, precum şi de natura lor conjugată şi de acţiunea lor unificată. Pe urmă, şi de bună voie, cu o bună voinţă transcendentă şi o spontaneitate inspiratoare, a Treia Persoană a Deităţii, cu toată egalitatea ei cu Prima şi a Doua Persoană, se angajează să fie pe vecie fidelă lui Dumnezeu Tatăl şi recunoaşte că depinde veşnic de Dumnezeu Fiul.
8:1.3 (90.7) Inerent naturii acestei tranzacţii şi recunoaşterii reciproce a independenţei personalităţii fiecăreia dintre aceste Deităţi şi a uniunii executive a tuturor celor trei, ciclul eternităţii este stabilit. Trinitatea Paradisului este existentă. Scena spaţiului universal este pregătită pentru multipla panoramă fără de sfârşit a desfăşurării creatoare a planului Tatălui Universal prin personalitatea Fiului Etern şi prin acţiunile Dumnezeului Acţiunii, agentul executiv al înfăptuirilor realităţii asocierii creatoare Tată-Fiu.
8:1.4 (91.1) Dumnezeul Acţiunii intră în acţiune şi astfel sunt stârnite valurile inerte ale spaţiului. Un miliard de sfere perfecte iau fulgerător viaţă. Înainte de această clipă ipotetică de eternitate, energiile spaţiului inerente Paradisului sunt existente şi potenţial pregătite să funcţioneze, însă nu au o existenţă actuală; gravitaţia fizică nu poate nici ea să fie măsurată altfel decât prin reacţia acestor realităţi materiale la neîncetata ei atracţie. Nu există nici un univers material în acest moment (presupus) veşnic îndepărtat, însă în chiar momentul în care un miliard de lumi se materializează, se vădeşte o gravitaţie suficientă şi adecvată pentru a le menţine sub eterna dominaţie a Paradisului.
8:1.5 (91.2) Acum ia fulgerător fiinţă a doua formă de energie, prin creaţia Dumnezeilor, iar acest spirit în revărsare este prins imediat de gravitaţia spirituală a Fiului Etern. Astfel, universul, dublu îmbrăţişat de gravitaţie, este atins de energia infinită şi cufundat în spiritul divinităţii. Terenul vieţii este în felul acesta pregătit pentru conştiinţa minţii, făcută manifestă în circuitele inteligenţei asociate Spiritului Infinit.
8:1.6 (91.3) Tatăl acţionează asupra acestor germeni de existenţă potenţială răspândiţi pe tot cuprinsul creaţiei centrale a Dumnezeilor, şi aşa apare personalitatea creaturilor. Atunci, prezenţa Deităţilor Paradisiace umple întregul spaţiu organizat şi începe efectiv să atragă toate fiinţele şi toate lucrurile către Paradis.
8:1.7 (91.4) Spiritul Infinit se eternizează concomitent cu naşterea lumilor Havonei, acest univers central fiind creat de el, cu el şi în el pentru a se supune conceptelor conjugate şi voinţei unite a Tatălui şi a Fiului. A Treia Persoană se deifică prin chiar acest act de creaţie asociată şi devine astfel pentru totdeauna Creatorul Comun.
8:1.8 (91.5) Aşa sunt marile şi solemnele momente de expansiune creatoare a Tatălui şi a Fiului, prin şi în acţiunea asociatului lor comun, a agentului lor exclusiv de execuţie, a Treia Sursă-Centru. Nu există arhive referitoare la aceste vremuri pline de frământări. Nu dispunem decât de slabe dezvăluiri ale Spiritului Infinit ca să putem justifica aceste puternice operaţiuni. Şi el confirmă pur şi simplu faptul că universul central, cu tot ceea ce îi aparţine, a devenit etern odată cu atingerea de către Spiritul Etern a personalităţii şi a existenţei conştiente.
8:1.9 (91.6) Pe scurt, Spiritul Infinit atestă faptul că, de vreme ce el este etern, tot aşa este şi universul central. Acesta este punctul de plecare tradiţional al istoriei universului universurilor. Nu se ştie absolut nimic şi nici nu există arhive referitoare la vreun un eveniment sau la vreo operaţiune anterioare acestei formidabile izbucniri de energie creatoare şi de înţelepciune administrativă care a cristalizat imensul univers ce există şi funcţionează atât de minunat în centrul tuturor lucrurilor. Dincolo de acest eveniment se întind nepătrunsele operaţiuni ale eternităţii şi profunzimile infinităţii - misterul absolut.
8:1.10 (91.7) Şi astfel, originea secvenţială a celei de-a Treia Surse-Centru, noi i-o descriem minţii legate de timp şi condiţionate de spaţiu a creaturilor muritoare ca fiind o condescendenţă interpretativă. Mintea omenească trebuie să aibă un punct de plecare pentru încât a-şi putea reprezenta istoria universului, şi am fost desemnat să ofer această tehnică de abordare a conceptului istoric de eternitate. În mintea materială, logica cere o Cauză Primă. Noi postulăm deci faptul că Tatăl Universal este Sursa Primă şi Centrul Absolut al întregii creaţii. Totodată, noi le propovăduim minţilor tuturor creaturilor că Fiul şi Spiritul sunt coeterni cu Tatăl în toate fazele istoriei universale şi în toate domeniile activităţii creatoare. Şi asta o facem fără să neglijăm în nici un sens realitatea şi eternitatea Insulei Paradisului şi a Absolutelor, cel Necalificat, cel Universal şi cel al Deităţii.
8:1.11 (92.1) Este de ajuns şi că mintea materială a copiilor timpului ajunge să îl conceapă pe Tatăl în eternitate. Noi ştim că pentru orice copil cea mai bună cale de a se raporta la realitate este prin stăpânirea relaţiilor din situaţia părinte-copil, şi prin lărgirea acestui concept ulterior până la îmbrăţişarea familiei ca un tot. Cu timpul, mintea în creştere a copilului va fi capabilă să se adapteze la conceptul de relaţii de familie, la relaţiile comunităţii, ale rasei şi ale lumii, şi apoi la acelea ale universului, ale suprauniversului, şi chiar şi ale universului universurilor.
8:2.1 (92.2) Creatorul Comun există dintotdeauna, şi este în întregime şi în mod categoric una cu Tatăl Universal şi cu Fiul Etern. Spiritul Infinit reflectă nu numai desăvârşirea naturii Tatălui Paradisiac, ci şi natura Fiului Originar.
8:2.2 (92.3) A Treia Sursă-Centru este cunoscută sub diverse denumiri: Spiritul Universal, Călăuza Supremă, Creatorul Comun, Executorul Divin, Mintea Infinită, Spiritul Spiritelor, Spiritul-Mamă din Paradis, Autorul Comun, Coordonatorul Final, Spiritul Atotprezent, Inteligenţa Absolută, Acţiunea Divină, iar pe Urantia ea este confundată uneori cu mintea cosmică.
8:2.3 (92.4) Este cât se poate de nimerit ca Spiritul Infinit să fie numit a Treia Persoană a Deităţii, deoarece Dumnezeu este spirit. Însă creaturile materiale au tendinţa să comită eroarea de a considera materia ca o realitate fundamentală, iar mintea şi spiritul ca postulate care îşi au rădăcina în materie. Ele vor înţelege mai bine a Treia Sursă-Centru dacă o vor numi Realitatea Infinită, Organizatorul Universal sau Coordonatorul Personalităţilor.
8:2.4 (92.5) Ca revelaţie universală a divinităţii, Spiritul Infinit este insondabil şi în întregime dincolo de limitele înţelegerii umane. Pentru a presimţi caracterul absolut al Spiritului, vă este suficient să contemplaţi infinitatea Tatălui Universal şi să fiţi plini de respect în faţa eternităţii Fiului Originar.
8:2.5 (92.6) Există, într-adevăr, mult mister în persoana Spiritului Infinit însă nu atât de mult ca în Tată şi în Fiu. Dintre toate aspectele naturii Tatălui, infinitatea sa este dezvăluită de Autorul Comun într-un chip cât se poate de frapant. Chiar dacă universul principal s-ar extinde în cele din urmă până la infinitate, prezenţa spirituală, controlul energetic şi potenţialul minte al Autorului Comun s-ar vădi potrivite pentru a face faţă cerinţelor acestei creaţii nelimitate.
8:2.6 (92.7) Cu toate că el împărtăşeşte în toate privinţele perfecţiunea, dreptatea şi iubirea Tatălui Universal, Spiritul Infinit înclină către natura compătimitoare a Fiului Etern, devenind astfel slujitorul compătimitor al Deităţilor Paradisului pe lângă marele univers. Mereu şi dintotdeauna - în mod universal şi veşnic - Spiritul este un slujitor al compătimirii, căci, la fel cum Fiii divini revelează iubirea lui Dumnezeu, Spiritul Divin descrie compătimirea lui Dumnezeu.
8:2.7 (93.1) Spiritul nu ar putea să aibă mai multă bunătate decât Tatăl, de vreme ce toată bunătatea îşi are originea în Tată, însă în actele Spiritului putem să înţelegem cu atât mai bine această bunătate. Fidelitatea Tatălui şi statornicia Fiului sunt făcute foarte reale pentru fiinţele spirituale şi pentru creaturile materiale ale sferelor prin ocrotirea iubirii şi prin serviciul continuu al personalităţilor Spiritului Infinit.
8:2.8 (93.2) Creatorul Comun moşteneşte toată frumuseţea de gândire Tatălui şi tot caracterul de adevăr al Tatălui. Iar aceste trăsături sublime de divinitate sunt coordonate pe nivelele cvasisupreme ale minţii cosmice care este subordonată înţelepciunii eterne şi infinite a minţii necondiţionate şi nemărginite a celei de-a Treia Surse-Centru.
8:3.1 (93.3) Fiul Etern este cuvântul ce exprimă „primul” gând absolut şi infinit al Tatălui Universal; tot astfel, Autorul Comun este executarea perfectă a „primului” concept creator complet sau plan pentru o acţiune conjugată a asocierii de personalitate Tată-Fiu, făcută dintr-o uniune absolută gând-cuvânt. A Treia Sursă Centru se eternizează concomitent cu creaţia centrală provenită din Cuvântul creator şi, singură printre universuri, această creaţie centrală se bucură de o existenţă eternă.
8:3.2 (93.4) Din moment ce a Treia Sursă este personalizată, Prima Sursă nu mai participă personal la crearea universului. Tatăl Universal delegă tot ceea ce este posibil Fiului său Etern. Tot aşa, Fiul Etern conferă Creatorului Comun toată autoritatea şi toată putere posibile.
8:3.3 (93.5) Ca parteneri şi prin personalităţile lor coordonate, Fiul Etern şi Creatorul Comun au proiectat şi au modelat toate universurile care au fost aduse în existenţă după Havona. În toate creaţiile ulterioare, Spiritul întreţine aceleaşi relaţii cu Fiul precum Fiul cu Tatăl în prima creaţie centrală.
8:3.4 (93.6) Un Fiu Creator al Fiului Etern şi un Spirit Creativ al Spiritului Infinit sunt cei care v-au creat, atât pe voi, cât şi universul vostru; şi, în timp ce Tatăl sprijină cu fidelitate tot ceea ce au organizat ei, acestor Fii ai universului şi acestor Spirite ale universului le revine să întreţină şi să susţină lucrarea lor, precum şi faptul de a le fi de ajutor creaturilor pe care le-au făcut ei înşişi.
8:3.5 (93.7) Spiritul Infinit este agentul efectiv al Tatălui atotiubitor şi al Fiului atotcompătimitor pentru executarea proiectului lor comun de atragere către a tuturor sufletelor iubitoare de adevăr din toate lumile timpului şi spaţiului. Din clipa în care Fiul Etern a acceptat planul Tatălui său de a permite creaturilor universului să atingă perfecţiunea, imediat ce proiectul de ascensiune a devenit un plan al Tatălui-Fiu, Spiritul Infinit a devenit instantaneu administratorul comun al planului Tatălui şi al Fiului în executarea proiectului lor etern şi unificat. Şi făcând aşa, Spiritul Etern a încredinţat Tatălui şi Fiului toate resursele sale de prezenţă divină şi de personalităţi spirituale. El a dedicat totul formidabilului plan destinat să înalţe toate creaturile supravieţuitoare înzestrate cu voinţă până la înălţimile divine ale perfecţiunii Paradisului.
8:3.6 (93.8) Spiritul Infinit este o revelaţie completă, exclusivă şi universală a Tatălui Universal şi a Fiului său Etern. Orice cunoaştere a asocierii Tată-Fiu trebuie să se dobândească prin Spiritul Infinit, reprezentantul asociat al uniunii divine gând-cuvânt.
8:3.7 (93.9) Fiul Etern este singura cale de apropiere de Tatăl Universal, iar Spiritul Infinit este singurul mijloc de ajungere la Fiul Etern. Numai cu ajutorul plin de răbdare al Spiritului sunt fiinţele ascendente ale timpului în stare să descopere Fiul.
8:3.8 (94.1) În centrul tuturor lucrurilor, Spiritul Infinit este prima Deitate a Paradisului atinsă de pelerinii ascendenţi. A Treia Persoană le învăluie pe a Doua şi a Treia, şi acesta este motivul pentru care ea trebuie să fie întotdeauna prima recunoscută de candidaţii dornici de a fi prezenţi în faţa Fiului şi a Tatălui.
8:3.9 (94.2) Şi mai sunt şi multe alte moduri în care Spiritul îi reprezintă în egală măsură şi îi serveşte într-un mod asemănător pe Tată şi pe Fiu.
8:4.1 (94.3) În paralel cu universul fizic în care gravitaţia Paradisului menţine coeziunea tuturor lucrurilor, există universul spiritual în care cuvântul Fiului interpretează gândirea lui Dumnezeu; iar când acest cuvânt „se face trup,” el demonstrează compătimirea plină de iubire a naturii conjugate a Creatorilor asociaţi. Însă, în toată această creaţie materială şi spirituală, şi prin ea, există o vastă scenă pe care Spiritul Infinit şi vlăstarul său spiritual proclamă compătimirea, răbdarea şi permanenta afecţiune îmbinate ale părinţilor divini faţă de copiii inteligenţi pe care i-au proiectat şi format în cooperare. Esenţa caracterului divin al Spiritului este de a servi în permanenţă mintea. Şi întreaga descendenţă spirituală a Autorului Comun împărtăşeşte această dorinţă de a sluji, acest imbold divin de a servi.
8:4.2 (94.4) Dumnezeu este iubire, Fiul este compătimire, iar Spiritul este slujire - slujirea iubirii divine şi a compătimirii nemărginite pentru întreaga creaţie inteligentă. Spiritul este personificarea iubirii Tatălui şi a compasiunii Fiului; în el, ei sunt veşnic uniţi pentru serviciul universal. Spiritul este iubirea aplicată creaţiei creaturilor, iubirea conjugată a Tatălui şi a Fiului.
8:4.3 (94.5) Pe Urantia, Spiritul Infinit este cunoscut ca o influenţă omniprezentă, o prezenţă universală, însă pe Havona el trebuie cunoscut ca o prezenţă personală de ajutor actual. Aici, slujirea Spiritului Paradisului este un model exemplar şi inspirator pentru fiecare dintre Spiritele sale coordonate şi pentru personalităţile subordonate ce slujesc pe lângă fiinţele create pe lumile timpului şi spaţiului. În acest univers central divin, Spiritul Infinit a participat din plin la cele şapte apariţii transcendentale ale Fiului Etern; tot astfel, el a participat cu Fiul Mihail originar la cele şapte manifestări de pe circuitele Havonei, şi a devenit astfel un slujitor spiritual simpatizant şi pin de înţelegere pentru fiecare dintre pelerinii timpului care traversează aceste cercuri superioare perfecte.
8:4.4 (94.6) Când un Fiu-Creator al lui Dumnezeu acceptă să devină răspunzător pentru un univers local în proiect, personalităţile Spiritului Infinit se angajează să fie slujitoarele neobosite ale acestui Fiu Mihail imediat ce el va întreprinde misiunea sa de aventură creatoare. În special în persoanele Fiicelor Creatoare, Spiritele-Mamă ale universului local, găsim Spiritul Infinit devotat sarcinii de a favoriza ascensiunea creaturilor materiale către nivele din tot mai elevate de împlinire spirituală. Şi toată această lucrare de slujire pe lângă creaturi se efectuează în armonie desăvârşită cu intenţiile Fiilor Creatori ale acestor universuri locale, şi în strânsă asociere cu personalitatea lor.
8:4.5 (94.7) La fel cum Fiii lui Dumnezeu sunt ocupaţi cu sarcina gigantică de revelare a personalităţii iubirii Tatălui unui univers, tot aşa şi Spiritul Infinit se consacră lucrării fără de sfârşit de revelare minţii individuale a fiecăruia dintre copiii fiecărui univers a iubirii contopite a Tatălui şi a Fiului. În creaţiile locale, Spiritul nu se coboară la rasele materiale, sub înfăţişarea trupului muritor, aşa cum o fac unii dintre Fiii lui Dumnezeu, însă Spiritul Infinit şi Spiritele lui coordonate realmente se coboară ei înşişi, trec cu bucurie printr-o serie de atenuări ale divinităţii lor, până când apar ca îngeri pentru a vă sta alături şi a vă călăuzi pe joasele cărări ale existenţei pământeşti.
8:4.6 (95.1) Prin această serie descrescătoare, Spiritul Infinit reuşeşte efectiv să vină, ca persoană, foarte aproape de fiecare fiinţă din sferele de origine animală. Iar Spiritul face toate acestea fără să invalideze câtuşi de puţin existenţa lui ca a Treia Persoană a Deităţii la centrul tuturor lucrurilor.
8:4.7 (95.2) Creatorul Comun este cu adevărat şi pentru totdeauna marea personalitate tutelară, slujitorul universal al compătimirii. Pentru a înţelege ajutorul Spiritului, reflectaţi la adevărul acesta: că el este portretizarea combinată a iubirii nemărginite a Tatălui şi a eternei compătimiri a Fiului. Cu toate acestea, ajutorul Spiritului nu este limitat doar la reprezentarea Fiului Etern şi a Tatălui Universal. Spiritul Infinit deţine, de asemenea, puterea de a servi creaturile tărâmului în numele lui şi după cum i se şi cuvine, a Treia Persoană este de o demnitate divină şi, de asemenea, acordă slujirea universală a compătimirii cu de la sine putere.
8:4.8 (95.3) Pe măsură ce omul va învăţa mai mult despre slujirea afectuoasă şi neobosită exercitată de fiinţele inferioare din familia creaturilor acestui Spirit Infinit, el va admira şi va iubi cu atât mai mult natura transcendentă şi caracterul incomparabil al acestei Acţiuni conjugate a Tatălui Universal şi a Fiului Etern. În realitate, acest Spirit reprezintă „ochii Domnului care veghează asupra tuturor celor drepţi” şi „urechile divine care sunt întotdeauna deschise la rugăciunile lor.”
8:5.1 (95.4) Atributul remarcabil al Spiritului Infinit este omniprezenţa. De la un capăt la celălalt al universului universurilor, se constată pretutindeni prezenţa acestui spirit care pătrunde totul şi care seamănă atât de mult cu prezenţa unei minţi universale şi divine. A Doua şi a Treia Persoană a Deităţii sunt amândouă reprezentate pe toate lumile de spiritele lor mereu prezente.
8:5.2 (95.5) Tatăl este infinit şi, prin urmare, este limitat numai de voinţa sa. În atribuirea de Ajustori şi în încircuitarea personalităţii, Tatăl acţionează singur însă, în contactul forţelor spiritului cu fiinţele inteligente, el utilizează spiritele şi personalităţile Fiului Etern şi Spiritului Infinit. Din punct de vedere spiritual, el este la voia sa deopotrivă de prezent cu Fiul lui Dumnezeu sau cu Autorul Comun. El este prezent cu Fiul şi în Spirit. În mod foarte sigur, Tatăl este prezent pretutindeni, şi noi îi distingem prezenţa prin şi în toate aceste forţe, influenţe şi prezenţe diverse, însă asociate.
8:5.3 (95.6) În scrierile voastre sacre se pare că termenul de Spirit al lui Dumnezeu este folosit fără distincţie atât pentru a desemna Spiritul Infinit al Paradisului, cât şi Spiritul Creativ al universului vostru local. Spiritul Sfânt este circuitul spiritual al acestei Fiice Creatoare a Spiritului Paradisiac Infinit. Spiritul Sfânt este un circuit autohton al fiecărui univers local şi este mărginit la domeniul spiritual al acestei creaţii, însă Spiritul Infinit este omniprezent.
8:5.4 (95.7) Există numeroase influenţe spirituale, însă ele sunt toate ca una singură. Chiar şi activitatea Ajustorilor Gândirii, care este independentă de toate celelalte influenţe, coincide invariabil cu ajutorul spiritual al influenţelor conjugate ale Spiritului Infinit şi ale Spiritului Mamă ai unui univers local. Aceste prezenţe spirituale, aşa cum acţionează ele în viaţa urantienilor, nu pot fi disociate. Ele acţionează în mintea voastră şi asupra sufletului vostru ca un singur spirit, deşi au origini diverse. Şi, pe măsură ce dobândiţi experienţa acestui ajutor spiritual unificat, ea devine pentru voi influenţa Supremului „care este întotdeauna în stare să prevină eşecurile voastre şi să vă prezinte neprihăniţi în faţa Tatălui de sus.”
8:5.5 (96.1) Amintiţi-vă întotdeauna că Spiritul Infinit este Autorul Comun. Şi Tatăl şi Fiul acţionează în el şi prin el; el este prezent nu numai prin el însuşi, ci şi ca Tată, ca Fiu şi ca Tată-Fiu. În recunoaşterea acestui fapt şi din multe alte raţiuni, se face adesea referire la prezenţa de spirit a Spiritului Infinit ca la „spiritul lui Dumnezeu.”
8:5.6 (96.2) Ar fi deopotrivă de logic să se facă referire la legătura oricărui fel de ajutor spiritual ca la spiritul lui Dumnezeu, căci această legătură este într-adevăr uniunea spiritelor lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Spiritul şi Dumnezeu Septuplul - chiar şi a spiritului Dumnezeului Suprem.
8:6.1 (96.3) Nu lăsaţi ca universala revărsare şi vasta răspândire a celei de-a Treia Surse-Centru să eclipseze faptul personalităţii sale sau să abată în vreun alt chip atenţia de la el. Spiritul Infinit este o prezenţă a universului, o acţiune eternă, o putere cosmică, o sfântă influenţă şi o minte universală; el este toate acestea şi infinit mai mult, însă este deopotrivă o personalitate adevărată şi divină.
8:6.2 (96.4) Spiritul Infinit este o personalitate desăvârşită şi perfectă, divinul egal şi coordonat al Tatălui Universal şi al Fiului Etern. Creatorul Comun este la fel de real şi de vizibil pentru inteligenţele superioare ale universului cum sunt şi Tatăl şi Fiul; într-adevăr, chiar mai mult, căci el este Spiritul pe care toţi ascenderii trebuie să-l atingă înainte de a putea să se apropie de Tată prin intermediul Fiului.
8:6.3 (96.5) Spiritul Infinit, a Treia Persoană a Deităţii, are toate atributele pe care voi le ataşaţi personalităţii. El este înzestrat cu o minte absolută: „Spiritul cercetează toate lucrurile, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” Spiritul este înzestrat nu numai cu minte, ci şi cu voinţă. În ceea ce priveşte revărsarea darurilor sale, s-a scris: „Însă în toate acestea lucrează unul şi acelaşi Spirit, dăruind fiecăruia în parte şi după cum îi place.”
8:6.4 (96.6) ”Iubirea Spiritului” este reală, cum sunt dealtfel supărările sale; deci „nu îndureraţi Spiritul lui Dumnezeu.” Fie că privim Spiritul Infinit, fie ca pe o Deitate a Paradisului, fie ca pe un Spirit Creativ al unui univers local, noi constatăm că Creatorul Comun nu este numai a Treia Sursă-Centru, ci şi o persoană divină. Această personalitate divină reacţionează şi ea la univers ca o persoană. Spiritul vă spune: „Cel care are urechi de auzit să audă ce-i spune Spiritul.” „Spiritul însuşi intervine pentru voi.” Spiritul exercită o influenţă directă şi personală asupra fiinţelor create, „căci toţi, fie ei cât de mulţi, care sunt conduşi de Spiritul lui Dumnezeu, aceia sunt Fiii lui Dumnezeu.”
8:6.5 (96.7) Chiar dacă observăm fenomenul ajutorului acordat de Spiritul Infinit lumilor îndepărtate ale universului, chiar dacă luăm în considerare însăşi această aceeaşi Deitate coordonatoare care acţionează în şi prin nespusele legiuni ale multiplelor fiinţe izvorâte din cea de-a Treia Sursă-Centru, chiar dacă recunoaştem omniprezenţa Spiritului, cu toate acestea, noi nu contenim a afirma că această a Treia Sursă-Centru este o persoană, Creatorul Comun al tuturor lucrurilor, al tuturor fiinţelor şi al tuturor universurilor.
8:6.6 (96.8) În administrarea universurilor, Tatăl, Fiul şi Spiritul sunt perfecţi şi veşnic asociaţi între ei. Cu toate că fiecare dintre ei este angajat într-o slujire personală pe lângă întreaga creaţie, tustrei sunt divini şi absolut solidari într-un serviciu de creare şi de control care îi face pentru totdeauna unul.
8:6.7 (97.1) În persoana Spiritului Infinit, Tatăl şi Fiul sunt prezenţi toţi deodată, permanent şi cu o desăvârşire lipsită de orice atribut, căci Spiritul este ca Tatăl şi ca Fiul şi, de asemenea, ca Tatăl şi Fiul, căci amândoi sunt unul pe vecie.
8:6.8 (97.2) [Prezentat pe Urantia de un Consilier Divin al Uversei însărcinat de Cei Îmbătrâniţi de Zile să descrie natura şi lucrarea Spiritului Infinit].
Cartea Urantia
Capitolul 9
9:0.1 (98.1) ATUNCI când Tatăl Universal şi Spiritul Infinit s-au unit în prezenţa Paradisului pentru a se personaliza, s-a produs un lucru neobişnuit. Nimic din această situaţie de eternitate nu lăsa să se întrevadă faptul că Autorul Comun se va personaliza ca o spiritualitate nelimitată coordonată cu mintea absolută şi înzestrată cu prerogative unice pentru manipularea energiei. Venirea sa în existenţa duce la eliberarea Tatălui de lanţurile perfecţiunii centralizate şi de lanţurile absolutismului personalităţii. Iar această eliberare este dezvăluită în stupefianta putere a Creatorului Comun de a crea fiinţe bine adaptate care să servească ca spirite tutelare, chiar şi pe lângă creaturilor materiale ale universului care vor evolua ulterior.
9:0.2 (98.2) Tatăl este infinit în iubire şi în voinţă, în gândire şi intenţie spirituală; el este susţinătorul universal. Fiul este infinit în înţelepciune şi în adevăr, în expresie şi în interpretări spirituale; el este revelatorul universal. Paradisul este infinit în potenţialul lui de a înzestra cu forţă, precum şi în capacitatea de a domina energia; el este stabilizatorul universal. Autorul Comun are prerogative unice de sinteză, o capacitate infinită de a coordona toate energiile existente în univers, toate spiritele actuale din univers şi toate intelectele reale din univers; a Treia Sursă Centru este unificatorul universal al multiplelor energii şi al diverselor creaţii care sunt apărute ca nişte consecinţe ale planului divin şi ale ţelului etern al Tatălui Universal.
9:0.3 (98.3) Spiritul Infinit, Creatorul Comun, este un slujitor divin şi universal. Spiritul împarte fără încetare compătimirea Fiului şi iubirea Tatălui, în armonie cu justiţia stabilă, invariantă şi dreaptă a Trinităţii Paradisului. Influenţa şi personalităţile sale vă sunt întotdeauna aproape; ele vă cunosc într-adevăr şi vă înţeleg cu adevărat.
9:0.4 (98.4) În toate universurile, agenţii Autorului Comun mânuiesc fără încetare forţele şi energiile întregului spaţiu. La fel ca Prima Sursă-Centru, a Treia Sursă-Centru reacţionează atât la spiritual cât şi material. Autorul Comun este revelaţia unităţii lui Dumnezeu în care subzistă toate lucrurile - lucruri, semnificaţii şi valori; energii, facultăţi mentale şi spirite.
9:0.5 (98.5) Spiritul Infinit impregnează tot spaţiul; el locuieşte în cercul eternităţii; iar Spiritul, la fel ca Tatăl şi Fiul, este absolut perfect şi neschimbător.
9:1.1 (98.6) A Treia Sursă-Centru este cunoscută sub numeroase nume, toate desemnând relaţii şi recunoscând funcţiuni. În calitate de Dumnezeu Spirit, ea este personalitatea coordonată şi egalul divin al lui Dumnezeu Fiul şi al lui Dumnezeu Tatăl. În calitate de Spirit Infinit, ea este o influenţă spirituală omniprezentă. În calitate de Manipulator Universal, ea este predecesorul creaturilor care controlează puterea şi activatorul forţelor cosmice ale spaţiului. În calitate de Autor Comun, ea este co-reprezentantul şi partenerul executiv al Tatălui Fiu. În calitate de Minte Absolută, ea este sursa intelectului pe tot cuprinsul universului. În calitate de Dumnezeu la Acţiunii, ea este predecesorul aparent al mişcării, al schimbării şi al relaţiilor.
9:1.2 (99.1) Unele din atributele celei de-a Treia Surse-Centru sunt provenite de la Tată, altele de la Fiu, în timp ce prezenţa activă şi personală a altora nu este observată nici la Tată, nici la Fiu. Acestea din urmă nu pot fi deloc explicate decât presupunând că asocierea Tată-Fiu, care eternizează cea de-a Treia Sursă-Centru, funcţionează uniform, la unison, recunoscând faptul etern al absoluităţii Paradisului. Creatorul Comun incorporează în plenitudinea lor conceptele conjugate şi infinite ale Primei şi celei de-a Doua Persoane a Deităţii.
9:1.3 (99.2) Când îl consideraţi pe Tată ca fiind un creator originar şi pe Fiu ca un administrator spiritual, ar trebui să vă gândiţi la a Treia Sursă-Centru ca la un coordonator universal, un serviciu de cooperare nelimitată. Autorul Comun este corelatorul întregii realităţi actuale. El este Deitatea deţinătoare a gândirii Tatălui şi a cuvântului Fiului, şi, când acţionează, este veşnic atent la absoluitatea materială a Insulei centrale. Trinitatea Paradisului a prescris ordinea universală a progresului, iar providenţa lui Dumnezeu este domeniul Creatorului Comun şi al Fiinţei Supreme în evoluţie. Nici o realitate actuală sau pe cale de actualizare nu poate evita, până la urmă, o relaţie cu a Treia Sursă-Centru.
9:1.4 (99.3) Tatăl Universal domneşte peste împărăţiile preenergiei, prespiritului şi ale personalităţii; Fiul Etern domină sferele activităţilor spirituale. Prezenţa Insulei Paradisului unifică domeniile energiei fizice şi ale puterii materializatoare. Autorul Comun activează nu numai ca un spirit infinit reprezentând Fiul, ci de asemenea ca un manipulator universal de forţe şi de energii ale Paradisului, aducând astfel în existenţă mintea universală şi absolută. Autorul Comun funcţionează în tot marele univers ca o personalitate pozitivă şi distinctă, îndeosebi în sferele superioare ale valorilor spirituale, ale relaţiilor dintre materie şi energie, şi ale adevăratelor semnificaţii mentale. El funcţionează în mod specific oriunde şi ori de câte ori energia şi spiritul se asociază şi reacţionează unul la altul. El domină cu mintea sa toate reacţiile, exercită o mare putere în lumea spirituală şi desfăşoară o puternică influenţă asupra energiei şi a materiei. În tot acest timp, a Treia Sursă exprimă natura Primei Surse-Centru.
9:1.5 (99.4) A Treia Sursă-Centru împărtăşeşte cu desăvârşire şi categoric omniprezenţa Primei Surse-Centru şi ea este uneori numită Spiritul Omniprezent. Dumnezeul minţii împărtăşeşte într-un mod specific şi foarte personal cunoaşterea de sine a Tatălui Universal şi a Fiului său Etern. Spiritul cunoaşte totul în mod profund şi complet. Creatorul Comun manifestă anumite faze ale omnipotenţei Tatălui Universal, însă nu este efectiv omnipotent decât în domeniul minţii. A Treia Persoană a Deităţii este centrul intelectual şi administratorul universal al domeniilor minţii. Aici, el este absolut, suveranitatea lui este categorică.
9:1.6 (99.5) Autorul Comun pare a găsi mobilurile sale în asocierea Tată-Fiu, însă toate acţiunile sale par a !recunoaşte relaţia Tată-Paradis. În anumite momente şi în anumite funcţiuni, el pare a încheia dezvoltarea incompletă a Deităţilor experienţiale - Dumnezeu Supremul şi Dumnezeu Ultimul.
9:1.7 (100.1) Şi acesta este locul în care se găseşte un mister infinit: infinitul revelează simultan infinitatea sa în Fiu şi sub forma Paradisului, şi atunci este adusă la viaţă o fiinţă egală lui Dumnezeu în divinitate, care reflectă natura spirituală şi este capabilă să facă activ arhetipul Paradisului, o fiinţă provizoriu subordonată în suveranitate, dar sub multe aspecte, aparent cea mai înzestrată cu felurite talente în acţiune. Şi această superioritate aparentă în acţiune se descoperă într-o însuşire a celei de-a Treia Surse-Centru care este superioară chiar şi gravitaţiei fizice - manifestarea universală a Insulei Paradisului.
9:1.8 (100.2) Pe lângă acest supracontrol al energiei şi al lucrurilor fizice, Spiritul Infinit este înzestrat în mod magnific cu acele însuşiri care sunt răbdarea, compătimirea şi iubire, care se revelează cu atâta graţie în serviciul său spiritual. Spiritul este suprem capabil să nutrească iubirea şi să domine dreptatea prin îndurare. Dumnezeu Spiritul deţine întreaga binecuvântare celestă şi afecţiune plină de compătimire a Fiului Originar şi Etern. Universul originii voastre este călit între nicovala dreptăţii şi ciocanul suferinţei, însă cei care ţin acest ciocan sunt copii ai compătimirii şi îndurării, vlăstarele spirituale ale Spiritului Infinit.
9:2.1 (100.3) Dumnezeu este spirit în trei sensuri: este spirit el însuşi; în Fiul său, apare ca spirit fără nici o restricţie, iar la Autorul Comun ca un spirit aliat minţii. Pe lângă aceste realităţi spirituale, noi credem că putem distinge şi nivele de fenomene de spirit experienţiale - spiritele Fiinţei Supreme, ale Deităţii Ultime şi ale Absolutului Deităţii.
9:2.2 (100.4) Spiritul Infinit este la fel de mult un complement al Fiului Etern, pe cât Fiul Etern este un complement al Tatălui Universal. Fiul Etern este o personalizare spiritualizată a Tatălui; Spiritul Infinit este o spiritualizare personalizată a Fiului Etern şi a Tatălui Universal.
9:2.3 (100.5) Există numeroase linii de forţă spirituală deschise şi surse de putere supramaterială care leagă direct populaţia Urantiei de Deităţile Paradisului. Există legătura directă a Ajustorilor Gândirii cu Tatăl Universal, influenţa generală a impulsului gravitaţiei spirituale a Fiului Etern, şi prezenţa spirituală a Creatorului Comun. Există o diferenţă de funcţiune între spiritul Fiului şi spiritul Spiritului. În slujirea sa spirituală, a Treia Persoană poate activa ca minte plus spirit, sau doar ca spirit.
9:2.4 (100.6) În afară de aceste prezenţe paradisiace, urantienii mai beneficiază de influenţe şi de activităţi spirituale ale universului local şi ale suprauniversului, cu desfăşurarea lor aproape infinită de personalităţi iubitoare care le conduc întotdeauna către idealurile divinităţii şi către ţelul perfecţiunii supreme, ascendent şi către interior pe fiinţele cu intenţii sincere şi cu inima cinstită.
9:2.5 (100.7) Noi cunoaştem prezenţa spiritului universal al Fiului Etern - putem să o recunoaştem în mod infailibil. În ceea ce priveşte prezenţa Spiritului Infinit, a Treia Persoană a Deităţii, chiar şi omul muritor poate să o cunoască, deoarece creaturile materiale pot efectiv să simtă efectul binefăcător al acestei influenţedivine care funcţionează ca revărsare a Spiritului Sfânt al universului local peste rasele omenirii. Într-o anumită măsură, fiinţele umane pot totodată deveni conştiente de Ajustor - prezenţa impersonală a Tatălui Universal. Aceste spirite divine care lucrează la înnobilarea oamenilor şi la spiritualizarea lor acţionează toate la unison şi în perfectă cooperare. Ele sunt ca unul singur în îndeplinirea spirituală a planurilor de înălţare a muritorilor şi de conducere a lor la perfecţiune.
9:3.1 (101.1) Insula Paradisului este sursa şi substanţa gravitaţiei fizice, şi acest lucru ar trebui să fie de ajuns ca să vă înveţe că gravitaţia este unul din lucrurile cele mai reale şi mereu fiabile în ansamblul fizic al universului universurilor. Gravitaţia nu poate fi modificată sau anulată decât de forţele şi energiile controlate în comun de Tată şi de Fiu, şi pe care le-au încredinţat persoanei Celei de-a Treia Surse-Centru cu care sunt asociate în mod funcţional.
9:3.2 (101.2) Spiritul Infinit posedă o putere unică şi stupefiantă, antigravitaţia. Această putere nu este funcţional prezentă (observabilă) nici în Tată, nici în Fiu. Aptitudinea inerentă a celei de-a Treia Surse de a rezista la atracţia gravitaţională materială se vădeşte în reacţiile personale ale Autorului Comun la anumite faze de relaţii ale universului. Iar acest atribut unic este transmisibil anumitor înalte personalităţi ale Spiritului Infinit.
9:3.3 (101.3) Antigravitaţia poate anula gravitaţia într-un cadru local; ea face parte din activitatea prezenţei unei forţe contrare echivalente. Ea nu operează decât asupra gravitaţiei materială şi nu este o acţiune a minţii. Fenomenul unui giroscop ce rezistă gravitaţiei este un frumos exemplu al efectului antigravitaţiei, însă fără valoare în ilustrarea cauzei antigravitaţiei.
9:3.4 (101.4) Autorul Comun expune şi alte puteri capabile să realizeze transcendenţa forţei şi să neutralizeze energia. Aceste puteri acţionează încetinind energia până în punctul ei de materializare, şi prin alte tehnici necunoscute de voi.
9:3.5 (101.5) Creatorul Comun nu este nici energia, nici sursa energiei, nici destinul energiei; el este manipulatorul energiei. Creatorul Comun este acţiune - mişcare, schimbare, modificare, coordonare, stabilizare şi echilibru. Energiile supuse controlului indirect sau direct al Paradisului răspund prin natura lor acţiunilor celei de-a Treia Surse-Centru şi multiplilor săi agenţi.
9:3.6 (101.6) Universul universurilor este străbătut de creaturile celei de-a Treia Surse-Centru însărcinate cu controlul puterii: controlori fizici, canalizatori de putere, centre de putere, şi alţi reprezentanţi ai Dumnezeului Acţiune care se ocupă cu reglarea şi stabilizarea energiilor fizice. Aceste creaturi, unice în felul lor în ceea ce priveşte funcţiunile lor fizice, posedă toate diverse atribute de control al puterii, cum ar fi antigravitaţia, de care ele se folosesc în eforturile lor de stabilire a echilibrului fizic al materiei şi al energiilor marelui univers.
9:3.7 (101.7) Toate aceste activităţi materiale ale Dumnezeului Acţiunii par a pune !în legătură funcţiunea sa cu Insula Paradisului, şi într-adevăr, agenţii de putere ţin !cont de absoluitatea Insulei eterne, şi chiar depind de ea. Însă Autorul Comun nu acţionează nici în numele Paradisului, nici pentru a răspunde Paradisului. El acţionează personal pentru Tată şi Fiu. Paradisul nu este o persoană. Acţiunile nepersonale, impersonale sau altele decât cele personale ale celei de-a Treia Surse-Centru sunt toate acţiuni volitive ale Autorului Comun însuşi; acestea nu sunt nici reflectări, nici derivate, nici repercusiuni a indiferent ce altceva.
9:3.8 (101.8) Paradisul este arhetipul infinităţii; Dumnezeul Acţiunii este însufleţitorul acestui arhetip. Paradisul este punctul de sprijin material al infinităţii; agenţii celei de-a Treia Surse-Centru sunt levierele de inteligenţă care motivează nivelul material şi insuflă spontaneitatea în mecanismele creaţiei fizice.
9:4.1 (102.1) A Treia Sursă-Centru are o natură intelectuală distinctă de atributele sale fizice şi spirituale. Această natură nu poate fi contactată, însă ea este asociabilă - intelectual, fără a fi astfel în mod personal. Putem să o distingem de atributele fizice şi de caracterul spiritual al celei de-a Treia Persoane pe nivelele de funcţionare mental, însă, pentru personalităţile care caută să o distingă, această natură nu funcţionează niciodată independent de orice manifestare fizică sau spirituală.
9:4.2 (102.2) Mintea absolută este mintea celei de-a Treia Persoane; ea este inseparabilă de personalitatea Dumnezeului Spirit. La fiinţele în activitate, mintea nu este separată de energie, de spirit sau de amândouă. Mintea nu este inerentă energiei; energia este receptivă şi reactivă la minte. Mintea se poate supraimpune energiei, însă conştiinţa nu este inerentă nivelului pur material. Nu este nevoie absolut deloc ca mintea să se adauge spiritului pur, deoarece spiritul este prin natura sa conştient şi capabil să se identifice. Spiritul este întotdeauna inteligent şi, într-un fel, înzestrat cu minte. Poate fi vorba de cutare sau de cutare minte, de premintal sau de supramental sau chiar de minte a spiritului, însă facultatea respectivă echivalează cu gândirea şi cunoaşterea. Pătrunderea spiritului transcende, se suprapune şi antedatează teoretic conştiinţa minţii.
9:4.3 (102.3) Creatorul Comun nu este absolut decât în domeniul minţii, în domeniile inteligenţei universale. Mintea celei de-a Treia Surse-Centru este infinită; ea transcende complet circuitele mentale active şi funcţionale ale universului universurilor. Înzestrarea mentală a celor şapte suprauniversuri provine de la cele Şapte Spirite Maestru, personalităţile primare ale Creatorului Comun. Aceste Spirite Maestru distribuie minte marelui univers ca minte cosmică, iar universul vostru local este pătruns de varianta nebadoniană a tipului de minte cosmică de pe Orvonton.
9:4.4 (102.4) Mintea infinită ignoră timpul, mintea ultimă transcende timpul, mintea cosmică este condiţionată de timp. Acelaşi lucru este valabil şi cu spaţiul: Mintea Infinită este independentă de spaţiu, însă, pe măsură ce coboară din infinit către nivelele adjuvante ale minţii, trebuie ca intelectul să ţină din ce în ce mai mult seama de faptul şi de limitările spaţiului.
9:4.5 (102.5) Forţa cosmică reacţionează la minte, la fel cum mintea cosmică reacţionează la spirit. Spiritul este ţelul divin şi mintea spiritului este ţelul divin în acţiune. Energia este lucrul, mintea este semnificaţia, spiritul este valoarea. Chiar în timp şi spaţiu, mintea stabileşte între energie şi spirit relaţii relative care sugerează o înrudire reciprocă în eternitate.
9:4.6 (102.6) Mentalul transmută valorile spiritului în semnificaţii ale intelectului. Voinţa are puterea de a face să se fructifice semnificaţiile minţii atât în domeniile materiale cât şi spirituale. Ascensiunea în Paradis implică o creştere relativă şi diferenţială în spirit, în minte şi în energie. Personalitatea este unificatorul acestor componente ale individualităţii experienţiale.
9:5.1 (102.7) A Treia Sursă-Centru este infinită în minte. Chiar dacă universul ar trebui să crească până la infinitate, potenţialul minţii Spiritului ar rămâne adecvat pentru a înzestra un număr nelimitat de creaturi cu o minte pertinentă şi alte atribute prealabile ale intelectului.
9:5.2 (102.8) În domeniul minţii create, a Treia Persoană, împreună cu asociaţii săi coordonaţi şi subordonaţi, guvernează în mod suprem. Tărâmurile minţii creaturilor îşi au originea exclusivă în a Treia Sursă-Centru; ea este dezlegătorul minţii. Chiar fragmentele Tatălui găsesc imposibil să locuiască în mintea oamenilor înainte ca drumul să fi fost convenabil pregătit pentru ei prin acţiunea mentală şi funcţiunea spirituală a Spiritului Infinit.
9:5.3 (103.1) Mintea posedă calitatea unică de a putea fi conferită unei atât de vaste diversităţi a vieţii. Prin creatorii ei şi prin creaturile ei asociate, a Treia Sursă-Centru îşi aduce ajutorul ei oricărei minţi de pe orice sferă. Ea vine în ajutorul intelectelor umane şi subumane prin adjuvanţii universului local şi prin intermediul controlorilor fizici; ea vine chiar şi în ajutorul entităţilor celor mai umile şi inapte în a experimenta, aflate printre tipurile cele mai primitive de fiinţe vii. Iar orientarea minţii este întotdeauna un minister al personalităţilor minţii-spirit sau al minţii-energie.
9:5.4 (103.2) Datorită faptului că a Treia Persoană a Deităţii este sursa minţii, este absolut firesc ca creaturile evoluţionare volitive să găsească mai uşor să formeze concepte comprehensibile în ceea ce priveşte Spiritul Infinit decât în ceea ce priveşte Fiul Etern sau Tatăl Universal. Realitatea Creatorului Asociat se dezvăluie imperfect prin existenţa însăşi a minţii umane. Creatorul Comun este strămoşul minţii cosmice, iar mintea omului este un circuit individualizat, o porţiune impersonală a acestei minţii cosmice, aşa cum a fost ea difuzată într-un univers local de către o Fiică Creatoare provenită din a Treia Sursă-Centru.
9:5.5 (103.3) Deoarece a Treia Persoană este sursa minţii, nu trebuie să se tragă concluzia că toate fenomenele mentale sunt divine. Intelectul uman îşi are rădăcina în originea materială a raselor animale. Inteligenţa universală nu este o adevărată revelaţie a lui Dumnezeu, care este minte, tot astfel cum natura fizică nu este o adevărată revelaţie a frumuseţii şi armoniei Paradisului. Perfecţiunea este în natură, însă natura nu este perfectă. Creatorul Comun este sursa minţii, însă mintea nu este Creatorul Comun.
9:5.6 (103.4) Pe Urantia, mintea este un compromis între esenţa perfecţiunii gândirii şi mentalitatea în evoluţie a naturii voastre umane imature. Planul conceput pentru evoluţia voastră intelectuală este într-adevăr de o perfecţiune sublimă, însă voi sunteţi foarte departe de acest scop divin în timp ce funcţionaţi în tabernaculele trupului. Mintea are într-adevăr o origine divină şi, cu siguranţă, un destin divin. Însă mintea voastră umană nu este încă dotată cu demnitate divină.
9:5.7 (103.5) Prea adesea, mult prea adesea, vă risipiţi mintea prin lipsă de sinceritate şi o împietriţi prin lipsă de dreptate; o supuneţi fricii animale şi o deformaţi prin anxietăţi inutile. De asemenea, cu toate că sursa minţii este divină, mintea, aşa cum o cunoaşteţi în lumea voastră ascensională, nu poate deloc deveni obiectul unei mari admiraţii şi cu atât mai puţin obiect de adorare sau de cult. Contemplarea intelectului uman imatur şi inactiv nu ar trebui să conducă decât la reacţii de umilinţă.
9:6.1 (103.6) A Treia Sursă-Centru, inteligenţa universală, este personal conştientă de orice mental, de orice intelect, în întreaga creaţie, şi ea menţine un contact personal şi perfect cu toate creaturile fizice, morontiale şi spirituale înzestrate cu minte în vastele universuri. Toate aceste activităţi mentale sunt sesizate în circuitul absolut al gravitaţiei mentale care se focalizează în a Treia Sursă-Centru şi face parte din conştiinţa personală a Spiritului Infinit.
9:6.2 (103.7) La fel cum Tatăl atrage orice personalitate la el însuşi, şi la fel cum Fiul atrage orice realitate spirituală, tot astfel Autorul Comun exercită o putere de atracţie asupra oricărei minţii. El domină şi controlează fără rezervă circuitul mental universal. Toate valorile intelectuale adevărate şi sincere, toate gândurile divine şi ideile perfecte sunt infailibil atrase în acest circuit absolut al minţii.
9:6.3 (104.1) Gravitaţia mentală poate opera independent de gravitaţiile materială şi spirituală însă, întotdeauna şi pretutindeni, când acestea două din urmă impietează una asupra celeilalte, gravitaţia mentală este cea care funcţionează. Când ele sunt asociate toate trei, gravitaţia personalităţii poate îmbrăţişa creatura materială - fizică sau morontială, finită sau absonită. Însă, independent de aceasta, dotarea mentală, chiar la fiinţele impersonale, le califică pentru a gândi şi le dotează cu conştiinţă în ciuda absenţei totale a personalităţii.
9:6.4 (104.2) Individualitatea având demnitate de personalitate, umană sau divină, nemuritoare sau potenţial nemuritoare, nu îşi are, cu toate acestea, originea nici în spirit, nici în minte, nici în materie; este darul Tatălui Universal. Interacţiunea spiritului, minţii, şi a gravitaţiei materiale nu este nici ea o condiţie prealabilă pentru apariţia gravitaţiei personalităţii. Circuitul Tatălui poate îmbrăţişa o fiinţă mentală- materială insensibilă la gravitaţia spiritului, sau poate include o fiinţă minte-spirit insensibilă la gravitaţia materială. Operaţiunea gravitaţiei personalităţii este întotdeauna un act volitiv al Tatălui Universal.
9:6.5 (104.3) În timp ce mintea este asociată energiei la fiinţele pur materiale şi asociată spiritului la personalităţile pur spirituale, nenumărate ordine de personalităţi, inclusiv cele umane, posedă o minte asociată atât energiei cât şi spiritului. Aspectele spirituale ale minţii creaturilor reacţionează infailibil la atracţia gravitaţiei spiritului Fiului Etern. Caracteristicile materiale răspund la impulsul gravitaţional al universului material.
9:6.6 (104.4) Atunci când mintea cosmică nu este asociată nici cu energia nici cu spiritul, ea nu este supusă nici exigenţelor gravitaţionale ale circuitelor materiale nici celor ale circuitelor spirituale. Mintea pură nu suportă decât influenţa gravitaţională universală a Autorului Asociat. Mintea pură este aproape părintele minţii infinite, iar mintea infinită (coordonatorul teoretic al absoluturilor spiritului şi energiei) este în aparenţă o lege prin sine.
9:6.7 (104.5) Cu cât mai mare este divergenţa între spirit şi energie, cu atât mai bine putem observa funcţiunea minţii. Cu cât există mai puţină diversitate între energie şi spirit, cu atât funcţiunea minţii este mai puţin observabilă. Funcţiunea maximă a minţii cosmice se găseşte aparent în universurile temporale ale spaţiului. Mintea pare a funcţiona în acestea într-o zonă intermediară între energie şi spirit, însă acest lucru nu este adevărat pentru nivelele superioare ale mentalului. În Paradis, energia şi spiritul sunt, în mod esenţial, una.
9:6.8 (104.6) Circuitul gravitaţiei mentale este fiabil; el emană din a Treia Persoană a Deităţii Paradisului. Însă nu orice funcţiune observabilă a minţii este previzibilă. În orice creaţie cunoscută există, în paralel cu acest circuit al mentalului, o prezenţă puţin înţeleasă a cărei funcţiune este imprevizibilă. Noi credem că această imposibilitate de a prevedea trebuie să fie atribuită în parte funcţiunii Absolutului Universal. Ceea ce este această funcţiune, noi nu ştim. Ceea ce o pune în acţiune, noi nu putem decât să deducem. În ceea ce priveşte relaţiile sale cu creaturile, nu putem decât să speculăm.
9:6.9 (104.7) Anumite faze ale imprevizibilităţii minţii finite se pot datora incompletitudinii Fiinţei Supreme; şi există o vastă zonă de activităţi în care Autorul Comun şi Absolutul Universal sunt poate tangente. Numeroase lucruri referitoare la minte sunt necunoscute, însă noi suntem siguri de aceasta: Spiritul Infinit este, pentru toate creaturile, expresia perfectă a minţii Creatorului, iar Fiinţa Supremă este expresia evoluândă a minţii tuturor creaturilor către Creatorul lor.
9:7.1 (105.1) Autorul Comun este capabil să coordoneze toate nivelele de actualitate universală, astfel încât să facă posibilă recunoaşterea simultană a minţii, a materialului şi spiritualului. Este fenomenul de reflexivitate a universului, această putere excepţională şi inexplicabilă de a vedea, a auzi, a percepe şi a cunoaşte toate lucrurile pe măsură ce ele se întâmplă într-un întreg supraunivers, şi apoi de a focaliza prin reflexivitate, într-un punct dorit oarecare, toate aceste informaţii şi toate aceste cunoştinţe. Acţiunea reflexivităţii este demonstrată în mod perfect pe fiecare din lumile sediu ale celor şapte suprauniversuri. Ea operează de asemenea de la un capăt la altul al sectoarelor superuniversurilor, şi în interiorul frontierelor universurilor locale. Reflexivitatea se focalizează în cele din urmă asupra Paradisului.
9:7.2 (105.2) Fenomenul reflexivităţii, aşa cum îl putem observa pe lumile sediu ale suprauniversului în stupefiantele realizări ale personalităţilor gânditoare care staţionează acolo, reprezintă interasocierea cea mai complexă a tuturor fazelor de existenţă observabile în ansamblul creaţiei. Putem retrasa originea liniilor spiritului până la Fiu, aceea a energiei fizice până în Paradis şi pe aceea a mentalului până la a Treia Sursă; însă, în fenomenul extraordinar al reflexivităţii universului, există o fuziune unică şi excepţională a celor trei. Ele sunt asociate astfel pentru a permite conducătorilor universului să fie informaţi instantaneu de condiţii îndepărtate, chiar în clipa în care ele se produc.
9:7.3 (105.3) Noi înţelegem o bună parte a tehnicii reflexivităţii, însă există numeroase din fazele ei care sunt pur şi simplu deconcertante. Noi ştim că Autorul Comun este centrul universal al circuitului minţii, că este strămoşul minţii cosmice şi că mintea cosmică operează sub denumirea de gravitaţie mentală absolută a celei de-a Treia Surse-Centru. Noi ştim, printre altele, că circuitele mentalului cosmic au influenţă asupra nivelelor intelectuale ale tuturor existenţelor cunoscute. Ele conţin informaţiile date din spaţiul universal, şi la fel de sigur ele se focalizează în cele Şapte Spirite Maestru, după care converg în a Treia Sursă-Centru.
9:7.4 (105.4) Relaţiile între mintea cosmică finită şi mintea divină absolută par a fi pe cale de a evolua în mintea experienţială a Supremului. Suntem învăţaţi că, la începutul timpurilor, această minte experienţială a fost atribuită Fiinţei Supreme de Spiritul Infinit. Noi deducem că anumite trăsături ale fenomenului reflexivităţii nu pot să se explice decât presupunând activitatea Minţii Supreme. Dacă Supremul nu este influenţat prin reflexivitate, noi suntem puşi în încurcătură când sunt de explicat operaţiunile complexe şi infailibile ale acestei conştiinţe a cosmosului.
9:7.5 (105.5) Se pare că reflexivitatea este atotcunoaşterea limitată la experienţa finită şi poate reprezenta emergenţa prezenţei-conştiinţe a Fiinţei Supreme. Dacă această ipoteză este exactă, atunci utilizarea reflexivităţii sub una din fazele ei echivalează cu un contact parţial cu conştiinţa Supremului.
9:8.1 (105.6) Spiritul Infinit posedă deplina putere de a transmite numeroase din puterile şi prerogativele sale personalităţilor sale şi agenţilor coordonaţi şi subordonaţi.
9:8.2 (105.7) Primul act de creaţie al Deităţii Spiritului Infinit, operând în afara Trinităţii, însă sub o formă oarecare de asociere nerevelată împreună cu Tatăl şi Fiul, s-a personalizat în existenţa celor Şapte Spirite Maestru ale Paradisului, repartizatorii Spiritului Infinit pentru univers.
9:8.3 (106.1) Nu există reprezentant direct al celei de-a Treia Surse-Centru în sediile suprauniversului. Fiecare din cele şapte creaţii depinde de unul dintre Spiritele Maestru ale Paradisului, care acţionează prin cele Şapte Spirite gânditoare situate în capitala acestui supraunivers.
9:8.4 (106.2) Acţiunea subsecventă a creaţiei continuă a Spiritului Infinit se revelează din când în când în producerea Spiritelor Creative. De fiecare dată când Tatăl Universal şi Fiul Etern devin părinţi ai unui Fiu Creator, Spiritul Infinit devine strămoşul unui Spirit Creativ al universului local, care devine strâns asociat cu acest Fiu Creator în toate experienţele subsecvente ale Universului.
9:8.5 (106.3) La fel cum este necesar să se distingă între Fiul Etern şi Fiii Creatori, tot astfel trebuie să se facă diferenţa între Spiritul Infinit şi Spiritele Creative, coordonatele Fiilor Creatori în universurile locale. Un Spirit Creativ reprezintă pentru un univers local ceea ce Spiritul Infinit reprezintă pentru creaţia totală.
9:8.6 (106.4) A Treia Sursă-Centru este reprezentată în marele univers de o vastă desfăşurare de spirite tutelare, de mesageri, de educatori, de judecători, de ajutoare şi de consilieri, cât şi de supraveghetorii anumitor circuite de natură fizică, morontială şi spirituală. Aceste fiinţe nu sunt în întregime personalităţi în sensul strict al termenului. Personalitatea la creaturile de tip finit este caracterizată de:
9:8.7 (106.5) 1. Conştiinţa subiectivă de sine.
9:8.8 (106.6) 2. Reacţia obiectivă la circuitul personalităţii Tatălui.
9:8.9 (106.7) Există personalităţi de creatori şi personalităţi de creatură, şi în plus faţă de aceste două tipuri fundamentale, există personalităţi ale celei de- a Treia Surse- Centru, fiinţe care sunt personale faţă de Spiritul Infinit, însă care nu sunt personale în mod necondiţionat faţă de creaturi. Aceste personalităţi ale celei de-a Treia Surse-Centru nu fac parte din circuitul personalităţii Tatălui. Personalităţile Primei Surse şi ale celei de-a Treia sunt reciproc contactabile. Orice personalitate este contactabilă
9:8.10 (106.8) Tatăl conferă personalitatea prin libera sa voinţă personală. Nu putem să deducem de ce o face şi nu ştim cum o face. Nu ştim nici de ce a Treia Sursă atribuie personalităţi neprovenite din Tată, însă Spiritul Infinit face aceasta de la sine, în conjuncţie creatoare cu Fiul Etern, şi pe numeroase căi necunoscute vouă. Spiritul Infinit poate, de asemenea, să acţioneze pentru Tată, conferind personalităţi de tipul Primei Surse.
9:8.11 (106.9) Există numeroase tipuri de personalităţi ale celei de-a Treia Surse. Spiritul Infinit atribuie personalitate de tipul celei de-a Treia Surse la numeroase grupuri care nu sunt incluse în circuitul personalităţii Tatălui, ca anumiţi directori de putere. Tot astfel, Spiritul Infinit tratează ca personalităţi numeroase grupuri de fiinţe cum ar fi Spiritele Creative, care formează o clasă în sine în relaţiile lor cu creaturile puse în circuit de Tată.
9:8.12 (106.10) Personalităţile celei de-a Treia Surse cât şi cele ale Primei Surse sunt înzestrate cu tot ceea ce oamenii asociază cu conceptul personalităţii, şi cu mai multe atribute încă. Ele au o minte îmbrăţişând memoria, raţiunea, judecata, imaginaţia creatoare, asociaţiile de idei, deciziile, alegerile, precum şi numeroase puteri intelectuale suplimentare în întregime necunoscute muritorilor. Cu câteva excepţii, ordinele de personalităţi care vă sunt revelate posedă o formă şi o individualitate distincte; sunt fiinţe reale. Majoritatea lor este vizibilă tuturor ordinelor de spirite existente.
9:8.13 (107.1) Chiar şi voi veţi ajunge să îi vedeţi asociaţii voştri spirituali ai ordinelor inferioare imediat ce veţi fi eliberaţi de viziunea limitată a ochilor voştri materiali şi veţi fi înzestraţi cu o formă morontială cu sensibilitate crescută la realitatea lucrurilor spirituale.
9:8.14 (107.2) Familia funcţională a celei de- a Treia Surse- Centru, aşa cum este revelată în aceste expuneri, se împarte în trei mari grupuri:
9:8.15 (107.3) I. Spiritele supreme. Un grup de origine compozită care îmbrăţişează printre altele ordinele următoare:
9:8.16 (107.4) 1. Cele Şapte Spirite Maestru ale Paradisului.
9:8.17 (107.5) 2. Spiritele Gânditoare ale Suprauniversului.
9:8.18 (107.6) 3. Spiritele Creative ale Universurilor Locale.
9:8.19 (107.7) II. Dirijorii de Putere. Un grup de creaturi şi de agenţi de control care operează în întregul spaţiu organizat.
9:8.20 (107.8) III. Personalităţile Spiritului Infinit. Această desemnare nu implică neapărat că aceste fiinţe sunt personalităţi ale celei de-a Treia Surse, cu toate că unele din ele sunt unice în calitate de creaturi volitive. Le grupăm în general în trei clasificări majore:
9:8.21 (107.9) 1. Personalităţile Superioare ale Spiritului Infinit.
9:8.22 (107.10) 2. Oştirile Mesagerilor Spaţiului.
9:8.23 (107.11) 3. Spiritele Tutelare al Timpului.
9:8.24 (107.12) Aceste grupuri servesc în Paradis, în universul central sau rezidă în supraunivers; ele înglobează ordine care funcţionează în universurile locale, chiar pe constelaţii, sisteme şi planete.
9:8.25 (107.13) Personalităţile spirituale aparţinând vastei familii a Spiritului Divin şi Infinit sunt dedicate pentru totdeauna serviciului tutelar al iubirii lui Dumnezeu şi compasiunii Fiului către toate creaturile inteligente ale lumilor evoluţionare ale timpului şi spaţiului. Aceste fiinţe spirituale constituie scara vie prin care muritorii se ridică din haos până la glorie.
9:8.26 (107.14) [Revelat pe Urantia de un Consilier Divin de pe Uversa însărcinat de Cei Îmbătrâniţi de Zile să descrie natura şi munca Spiritului Infinit.]
Cartea Urantia
Capitolul 10
10:0.1 (108.1) TRINITATEA Paradisiacă a Deităţilor eterne îi uşurează Tatălui scăparea de absolutismul personalităţii. Trinitatea asociază perfect expresia nelimitată a voinţei infinite personale a lui Dumnezeu cu absoluitatea Deităţii. Fiul Etern şi feluriţii Fii de origine divină, împreună cu Autorul Comun şi cu copiii acestuia din univers, îi îngăduie efectiv Tatălui să se elibereze de limitări care altfel ar fi inerente primordialităţii, perfecţiunii, invarianţei, eternităţii, universalităţii, absoluităţii şi infinităţii sale.
10:0.2 (108.2) Trinitatea Paradisului asigură în mod eficient deplina expresie şi perfecta revelaţie a naturii eterne a Deităţii. Fiii Staţionari ai Trinităţii prilejuiesc în acelaşi mod o revelaţie deplină şi perfectă a dreptăţii divine. Trinitatea este unitatea Deităţii, şi această unitate se sprijină veşnic pe temeliile absolute ale unităţii divine a celor trei personalităţi originare, coordonate şi coexistente: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Spiritul.
10:0.3 (108.3) Plecând de la situaţia prezentă pe cercul eternităţii, şi privind în urmă în trecutul nesfârşit, noi nu putem descoperi decât o singură inevitabilitate ineluctabilă în chestiunile universului, iar aceasta este Trinitatea Paradisului. Socotesc că Trinitatea era inevitabilă. După cum văd eu trecutul, prezentul şi viitorul timpului, consider că nimic altceva din tot universul universurilor nu a fost inevitabil. Prezentul univers principal, văzut în retrospectivă sau în prospectivă, este de neînchipuit fără Trinitate. Ţinând seama de Trinitatea Paradisului, putem admite alternative sau chiar şi multiple moduri de a face toate lucrurile, însă, fără Trinitatea Tatălui, a Fiului şi a Spiritului, noi suntem incapabili să concepem cum ar fi putut reuşi Infinitul o personalizare triplă şi coordonată în faţa unităţii absolute a Deităţii. Nici un alt concept al creaţiei nu se ridică la înălţimea statutului Trinităţii, în care desăvârşirea absoluităţii inerente unităţii Deităţii este îmbinată cu plenitudinea eliberării voluntare inerente triplei personalizări a Deităţii.
10:1.1 (108.4) S-ar părea că Tatăl a iniţiat în veşnicia trecutului o politică de profundă distribuire de sine. În natura generoasă, iubitoare şi prietenoasă a Tatălui Universal există ceva care îl determină să nu îşi rezerve pentru sine însuşi decât exerciţiul puterilor şi al autorităţii pe care le socoteşte aparent imposibil de delegat sau de conferit.
10:1.2 (108.5) Tatăl Universal s-a despuiat constant de fiecare parte a sa pe care se putea conferi oricărui alt Creator sau oricărei alte creaturi. El a delegat Fiilor săi divini şi inteligenţelor lor asociate toate puterile şi întreaga autoritate care puteau fi delegate. El a transferat efectiv Fiilor săi Suverani, în universurile lor respective, toate prerogativele autorităţii administrative care erau transferabile. În treburile unui univers local, el a făcut pe fiecare Fiu Creator Suveran tot de perfect, de competent şi de plin de autoritate pe cât este Fiul Etern în universul central şi originar. Cu demnitatea şi sanctitatea pe care le comportă posedarea unei personalităţi, el a împărţit, a dăruit efectiv tot ce avea el însuşi, toate atributele sale, toate lucrurile de care se putea dispensa, în orice fel, în toate locurile, în favoarea tuturor persoanelor, şi aceasta în toate universurile, în afară de cel al lăcaşului său central.
10:1.3 (109.1) Personalitatea divină nu este egocentrată. Distribuirea de sine şi împărtăşirea personalităţii caracterizează individualitatea liberului arbitru divin. Creaturile aspiră la asocierea cu alte creaturi personale; Creatorii sunt incitaţi să împărtăşească divinitatea cu copiii universului lor; personalitatea Infinitului este revelată în calitate de Tată Universal împărtăşind realitatea fiinţei şi egalitatea sinelui cu două personalităţi coordonate, Fiul Etern şi Autorul Comun.
10:1.4 (109.2) Pentru a dobândi o oarecare cunoaştere a personalităţii Tatălui şi a atributelor sale divine, noi depindem întotdeauna de revelaţiile Fiului Etern. În realitate, atunci când s-a îndeplinit actul comun de creaţie, când a Treia Persoană a Trinităţii s-a ivit în existenţă ca personalitate şi a dus la îndeplinire conceptele conjugate ale părinţiilor ei divini, Tatăl a încetat să existe în calitate de personalitate lipsită de atribute. Odată cu venirea în existenţă a Autorului Comun şi cu materializarea nucleului central al creaţiei, au avut loc anumite schimbări pe vecie. Dumnezeu s-a dăruit ca personalitate absolută Fiului său Etern. Acesta este modul în care Tatăl a oferit „personalitatea infinităţii” unicului său Fiu născut, astfel încât amândoi conferă „personalitatea asociată” a uniunii lor eterne Spiritului Infinit.
10:1.5 (109.3) Din aceste motive, şi pentru alte motive care depăşesc capacitatea conceptuală a minţii finite, creaturilor umane le este extrem de dificil să înţeleagă infinitatea personalităţii paterne a lui Dumnezeu altfel decât sub aspectul în care ea este universal revelată în Fiul Etern, iar odată cu Fiul ea este universal activă în Spiritul Infinit.
10:1.6 (109.4) Din moment ce Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu vizitează lumile evolutive, şi uneori chiar şi locuiesc sub înfăţişarea trupească muritoare şi din moment ce aceste revărsări le dau muritorilor posibilitatea să cunoască efectiv ceva din natura şi din caracterul personalităţii divine, creaturile sferelor planetare trebuie deci să-şi îndrepte atenţia spre revărsările acestor Fii ai Paradisului pentru a obţine informaţi sigure şi demne de încredere despre Tată, despre Fiu şi despre Spirit.
10:2.1 (109.5) Prin tehnica trinitizării, Tatăl se despoaie de personalitatea spirituală lipsită de calificative care este Fiul însă, făcând acest lucru, el se constituie drept Tată al acestui Fiu, şi astfel intră în posesia capacităţii nelimitate de a deveni Tatăl divin al tuturor creaturilor volitive inteligente create ulterior, sau exteriorizate, sau aparţinând altor tipuri personalizate. Ca personalitate absolută şi necalificată, Tatăl nu poate acţiona decât prin Fiu şi cu el; însă, ca Tată personal, el continuă să confere personalitatea sub multitudinea diversă a diferitelor nivele de creaturi volitive inteligente, şi el menţine pentru totdeauna relaţii personale de asociere plină de iubire cu această vastă familie de copii ai universului.
10:2.2 (109.6) După ce Tatăl a dăruit personalităţii Fiului propria-i sa plenitudine, şi când acest act de dăruire de sine este desăvârşit şi perfect, partenerii eterni fac apel la natură şi la puterea infinită care există astfel în uniunea Tată-Fiu şi răspândesc astfel împreună aceste calităţi şi atribute care constituie tot o altă fiinţă ca ei înşişi; iar această personalitate asociată, Spiritul Infinit, completează personalizarea existenţială a Deităţii.
10:2.3 (110.1) Fiul este indispensabil paternităţii lui Dumnezeu. Spiritul este indispensabil fraternităţii celei de-a Doua şi celei de-a Treia Persoane. Sunt necesare minim trei persoane pentru a forma un grup social, însă acesta este cea mai palidă din toată mulţimea de raţiuni de a crede în inevitabilitatea Autorului Comun.
10:2.4 (110.2) Prima Sursă-Centru este infinita personalitate- tată, personalitatea-sursă nelimitată. Fiul Etern este absolutul-personalitate lipsit de orice calitate, această fiinţă divină care reprezintă, peste timp şi peste eternitate, revelaţia perfectă a naturii personale a lui Dumnezeu. Spiritul Infinit este personalitatea comună, unica consecinţă personală a veşnicei uniunii Tată-Fiu.
10:2.5 (110.3) Personalitatea Primei Surse-Centru este personalitatea infinităţii minus personalitatea absolută a Fiului Etern. Personalitatea celei de-a Treia Surse-Centru este supraconsecinţa uniunii dintre personalitatea-Tată eliberată şi personalitatea-Fiu absolută.
10:2.6 (110.4) Tatăl Etern, Fiul Universal şi Spiritul Infinit sunt persoane unice. Nici una nu este o copie; fiecare este originală; toate trei sunt unite.
10:2.7 (110.5) Singur Fiul Etern încearcă plenitudinea divinei relaţii de personalitate, conştiinţa filiaţiei lui cu Tatăl şi a paternităţii faţă de Spirit, precum şi a egalităţii lui divine cu Tatăl-predecesor şi Spiritul-asociat. Tatăl cunoaşte experienţa de a avea un Fiu care este egalul său, însă el nu cunoaşte antecedente ancestrale. Fiul Etern are experienţa filiaţiei, recunoaşte ascendenţa personalităţii, şi totodată Fiul este conştient de a fi co-părinte pentru Spiritul Infinit. Spiritul Infinit este conştient de dubla ascendenţa a personalităţii, însă nu este părinte pentru o personalitate a unei Deităţi coordonate. Odată cu Spiritul, ciclul existenţial al personalizării Deităţii este încheiat. Personalităţile primare provenite din a Treia Sursă-Centru sunt existenţiale; ele sunt în număr de şapte.
10:2.8 (110.6) De origine eu sunt din Trinitatea Paradisului. Cunosc Trinitatea ca Deitate unificată. Mai ştiu şi că Tatăl, Fiul şi Spiritul există şi acţionează după cele trei capacităţi ale lor personale definite. Cunosc fără îndoială nu numai că ei acţionează în mod personal şi colectiv, ci şi că ei îşi coordonează înfăptuirile în variate grupări, astfel încât, în cele din urmă, acţionează sub şapte capacităţi diferite, singure sau mai multe la un loc. Şi, cum aceste şapte asocieri epuizează posibilităţile pentru această combinare a divinităţii, este inevitabil ca realităţile universului să apară în şapte variante de valori, de semnificaţii şi de personalităţi.
10:3.1 (110.7) Cu toate că nu există decât o singură Deitate, există trei personalizări pozitive şi divine ale Deităţii. În ceea ce priveşte Ajustorii divini cu care a fost înzestrat omul, Tatăl a spus: „Să facem omul după chipul nostru”. Această referinţă la acţiuni şi la faptele Deităţii plurale apare de în repetate rânduri prin scrierile de pe Urantia, demonstrând clar că se recunoaşte existenţa şi activitatea celor trei Surse-Centru.
10:3.2 (110.8) Suntem învăţaţi că Tatăl şi Fiul întreţin ambii aceleaşi relaţii de egalitate cu Tatăl în asocierea Trinităţii. Fără îndoială că ei fac asta în eternitate şi ca Deităţi, însă, în timp şi ca personalităţi, ei dezvăluie cu siguranţă relaţii de natură foarte variată. Privind din Paradis afară la universuri, aceste relaţii par într-adevăr foarte asemănătoare însă, atunci când sunt văzute din domeniile spaţiului, ele apar ca fiind întru totul diferite.
10:3.3 (111.1) Fiii divini sunt într-adevăr „Cuvântul lui Dumnezeu,” însă copiii Spiritului sunt cu adevărat „Faptele lui Dumnezeu”. Dumnezeu vorbeşte prin Fiu şi, împreună cu Fiul, el acţionează prin Spiritul Infinit, în timp ce, în toate activităţile universului, Fiul şi Spiritul sunt minunat de fraterni şi lucrează ca doi fraţi egali, cu admiraţie şi iubire pentru un tată comun onorat şi respectat dumnezeieşte.
10:3.4 (111.2) Tatăl, Fiul şi Spiritul sunt cu siguranţă egali în natură şi coordonaţi în existenţă, însă există diferenţe inconfundabile în înfăptuirile lor universale şi, când acţionează singură, o persoană a Deităţii este aparent limitată în absoluitatea sa.
10:3.5 (111.3) Înainte de a se fi despuiat de bună voie de personalitatea, de puterile şi de atributele care constituie Fiul şi Spiritul, Tatăl Universal spera să fi fost (din punct de vedere filosofic) o Deitate incalificabilă, absolută şi infinită. Însă această teoretică Primă-Sursă Centru fără Fiu nu ar fi putut în nici un sens al cuvântului să fi fost considerată ca Tată Universal; paternitatea nu este reală fără filiaţie. Mai mult, pentru ca Tatăl să fi fost absolut în sensul total, trebuie ca el, într-un moment îndepărtat în veşnicie, să fii existat singur. Însă nu a existat niciodată o asemenea existenţă solitară; Fiul şi Spiritul sunt amândoi co-eterni cu Tatăl. Prima Sursă-Centru a fost dintotdeauna, şi va fi de-a pururea Tatăl Etern al Fiului Originar şi, împreună cu Fiul, Străbunul Etern al Spiritului Infinit.
10:3.6 (111.4) Noi observăm că Tatăl s-a despuiat de toate manifestările directe de absoluitate, în afară de paternitatea absolută şi de voinţa absolută. Noi nu ştim dacă voinţa este un atribut inalienabil al Tatălui: putem doar să remarcăm că, de voinţa sa, el nu s-a despuiat. O asemenea infinitate de voinţă trebuie să fi fost veşnic inerentă Primei Surse-Centru.
10:3.7 (111.5) Conferind absoluitatea de personalitate Fiului Etern, Tatăl Universal se desface din lanţurile absolutismului de personalitate însă, făcând astfel, el face un pas care duce pentru totdeauna la imposibilitatea sa de a acţiona singur ca absolut-personalite. Şi, odată cu personalizarea finală a Deităţii coexistente - Autorul Asociat - apare interdependenţa trinitară critică a celor trei personalităţi divine în ce priveşte funcţionarea totală a Deităţii în absolut.
10:3.8 (111.6) Dumnezeu este Absolutul-Tată al tuturor personalităţilor din universul universurilor. În mod personal, Tatăl este absolut în libertatea sa de a acţiona, însă, în universurile timpului şi spaţiului, cele făcute, cele în plina facere şi cele necreate încă, Tatăl nu este în mod vădit absolut ca Deitate totală altfel decât în Trinitatea Paradisului.
10:3.9 (111.7) Prima Sursă-Centru operează în afara Havonei, în universurile fenomenale, după cum urmează:
10:3.10 (111.8) 1. În calitate de creator, prin Fiii Creatori, nepoţii ei.
10:3.11 (111.9) 2. În calitate de controlor, prin centrul de gravitaţie al Paradisului.
10:3.12 (111.10) 3. Ca spirit, prin Fiul Etern.
10:3.13 (111.11) 4. Ca minte, prin Creatorul Asociat.
10:3.14 (111.12) 5. Ca Tată, ea menţine un contact părintesc cu toate creaturile prin circuitul personalităţii sale.
10:3.15 (111.13) 6. Ca persoană, ea acţionează direct în toată creaţia prin fragmentele sale exclusive - în oameni prin Ajustorii Gândirii
10:3.16 (111.14) 7. Ca Deitate totală, ea acţionează numai în Trinitatea Paradisului.
10:3.17 (112.1) Toate aceste renunţări şi delegări de jurisdicţie din partea Tatălui Universal sunt pe deplin voluntare şi auto-impuse. Atotputernicul Tată îşi asumă cu un anume scop aceste limitări de autoritatea în univers.
10:3.18 (112.2) Fiul Etern pare să acţioneze în unitate cu Tatăl în toate aspectele spirituale, mai puţin în manifestările fragmentelor de Dumnezeu şi în alte activităţi prepersonale. Dar el nu este nici prea tare identificat cu activităţile intelectuale ale creaturilor materiale, nici cu activităţile energiei din universurile materiale. În calitate de absolut, Tatăl operează ca o persoană şi numai în domeniul universului spiritual.
10:3.19 (112.3) Spiritul Infinit este uimitor de universal şi este incredibil de priceput în toate operaţiunile sale. El lucrează în sferele minţii, ale materiei şi ale spiritului. Autorul Comun reprezintă asocierea Tată-Fiu, însă el acţionează şi prin sine însuşi. El nu este direct interesat nici de gravitaţia fizică, nici de gravitaţia spirituală, nici de circuitul personalităţii, însă participă, mai mult sau mai puţin, la toate celelalte activităţi din univers. Deşi aparent Spiritul Infinit este dependent de trei mijloace de control ale gravitaţie existenţiale şi absolute, el pare să exercite trei moduri de supracontrol. Această triplă înzestrare este folosită în multe feluri pentru a transcende şi după cât se pare pentru a neutraliza manifestările forţelor şi energiilor primare, mergând până la limitele superultime ale absoluităţii. În anumite situaţii, aceste supracontroale transcend în mod absolut chiar şi manifestările primordiale ale realităţii cosmice.
10:4.1 (112.4) Dintre toate asocierile absolute, Trinitatea Paradisului (prima trinitate) este unică ca asociere exclusivă de Deitate personală. În raport cu Dumnezeu şi cu cei care îl pot cunoaşte, Dumnezeu acţionează numai ca un Dumnezeu; însă, ca Deitate absolută, el nu acţionează decât în Trinitatea Paradisului şi în raport cu totalitatea universului.
10:4.2 (112.5) Deitatea Eternă este perfect unificată; cu toate acestea, există trei persoane ale Deităţii perfect individualizate. Trinitatea Paradisului face posibilă exprimarea simultană a întregii diversităţi a trăsăturilor de caracter şi a puterilor infinite ale Primei Surse-Centru şi ale eternilor săi coordonaţi şi totodată a întregii unităţi divine a funcţiunilor universale a Deităţii indivizibile.
10:4.3 (112.6) Trinitatea este o asociere de persoane infinite funcţionând în mod impersonal, însă fără a contraveni personalităţii. Ilustrarea noastră este simplă, grosolană: un tată, un fiu şi un nepot ar putea forma o entitate corporativă care ar fi nepersonală, şi cu toate acestea supusă voinţelor lor personale.
10:4.4 (112.7) Trinitatea Paradisului este reală. Ea există ca uniune de Deitate a Tatălui, a Fiului şi a Spiritului; şi totuşi, Tatăl, Fiul sau Spiritul, sau numai câte doi dintre ei, pot acţiona în raport cu această aceeaşi Trinitate a Paradisului. Tatăl, Fiul şi Spiritul pot să colaboreze într-un mod ne-trinitar, dar nu ca trei Deităţi. Ca persoane, ei pot colabora după cum le este voia, însă aceasta nu este Trinitatea.
10:4.5 (112.8) Amintiţi-vă necontenit că ceea ce face Spiritul Infinit este funcţiunea Autorului Comun. Atât Tatăl, cât şi Fiul funcţionează în el, prin el şi ca el. Însă n-ar avea rost să încercăm a elucida misterul Trinităţii: trei ca unul şi în unul, şi apoi unul ca doi şi acţionând pentru doi.
10:4.6 (112.9) Trinitatea este atât de legată de toate treburile din universului încât trebuie să se ţină seama de ea în încercările noastre de a explica totalitatea oricărui eveniment cosmic izolat sau a oricărei relaţii de personalitate. Trinitatea funcţionează pe toate nivelele cosmosului, pe când omul muritor este limitat la nivelul finit; de aceea omul trebuie să se mulţumească cu un concept finit al Trinităţii ca Trinitate.
10:4.7 (113.1) Ca muritori întrupaţi, voi trebuie să priviţi Trinitatea în acord cu iluminarea voastră individuală şi în armonie cu reacţiile minţii voastre şi ale sufletului vostru. Nu puteţi să ştiţi decât foarte puţine lucruri despre absoluitatea Trinităţii, însă, pe parcursul ascensiunii voastre către Paradis, veţi încerca de nenumărate ori mirarea în faţa revelaţiilor succesive şi a descoperirilor neaşteptate ale supremaţiei şi ale ultimităţii Trinităţii, dacă nu a absoluităţii.
10:5.1 (113.2) Deităţile personale au însuşiri, însă nu prea ar avea relevanţă să se vorbească despre Trinitate ca având însuşiri. Mai potrivit ar fi să considerăm această asociere de fiinţe divine ca având funcţiuni, cum ar fi administrarea justiţiei, atitudinile de totalitate, acţiunea coordonată şi supracontrolul cosmic. Aceste funcţiuni sunt active în mod suprem, ultime şi (în limitele Deităţii) absolute în măsura în care se referă la toate relaţiile vii ale valorii personalităţii.
10:5.2 (113.3) Funcţiunile Trinităţii Paradisului nu sunt pur şi simplu suma aparentei înzestrării cu divinitate din partea Tatălui plus acele însuşiri specializate unice din existenţa personală a Fiului şi a Spiritului. Rezultatul asocierii trinitare a celor trei Deităţi ale Paradisului antrenează evoluţia, exteriorizarea şi deitizarea de noi puteri, semnificaţii, valori şi capacităţi de revelaţie, de acţiune şi de administrare universale. Asocierile vii, familiile umane, grupurile sociale sau Trinitatea Paradisului nu sporesc prin simple adunări aritmetice. Potenţialul grupului depăşeşte întotdeauna cu mult simpla sumă a însuşirilor indivizilor care îl compun.
10:5.3 (113.4) Trinitatea menţine o atitudine unică în calitatea ei de Trinitate faţă de universul întreg al trecutului, al prezentului şi al viitorului. Iar funcţiunile Trinităţii pot fi examinate cel mai bine în atitudinea Trinităţii faţă de univers. Aceste atitudini sunt simultane şi pot fi multiple faţă de orice situaţie sau eveniment izolate.
10:5.4 (113.5) 1. Atitudinea faţă de finit. Maxima auto-limitare a Trinităţii este atitudinea ei faţă de finit. Trinitatea nu este o persoană, după cum nici Fiinţa Supremă nu este personalizează exclusivă a Trinităţii, însă Supremul este cea mai mare apropiere de o focalizare a personalităţii-putere a acestei Trinităţi şi pe care o pot înţelege creaturile finite. De aceea se vorbeşte, câteodată, de Trinitatea aflată în raport cu finitul ca de Trinitatea Supremaţiei.
10:5.5 (113.6) 2. Atitudinea faţă de Absonit. Trinitatea Paradisului ia în considerare acele nivele ale existenţei care sunt mai mult decât finite însă mai puţin decât absolute, iar această relaţie este uneori denumită Trinitatea Ultimităţii. Nici Ultimul, nici Supremul nu reprezintă total Trinitatea Paradisului, însă, într-un sens restrictiv şi pentru nivelele lor respective, fiecare pare să reprezinte Trinitatea aflată în cursul erelor ei prepersonale în care se dezvoltă puterea experienţială.
10:5.6 (113.7) 3. Atitudinea Absolută a Trinităţii Paradisului se raportează la existenţe absolute şi culminează în acţiunea Deităţii totale.
10:5.7 (113.8) Trinitatea Infinită implică acţiunea coordonată a tuturor relaţiilor de trinitate ale Primei Surse-Centru - nedeificate precum şi deificate - şi, de aceea, le este foarte greu personalităţilor să o priceapă. În contemplarea Trinităţii ca infinit, nu neglijaţi cele şapte triunităţi; prin aceasta se pot evita anumite dificultăţi de înţelegere şi se pot rezolva parţial anumite paradoxuri.
10:5.8 (114.1) Totuşi, eu nu dispun de un limbaj care să îmi permită să transmit minţii umane limitate întregul adevărul şi semnificaţia eternă a Trinităţii Paradisului, nici natura interasocierii perpetue a acestor trei fiinţe de o infinitate perfectă.
10:6.1 (114.2) Orice lege îşi are originea în Prima Sursă-Centru; ea este legea. Administrarea legii spirituale este inerentă celei de-a Doua Surse-Centru. Revelarea legii, promulgarea şi interpretarea statutelor divine, este funcţiunea celei de-a Treia Surse-Centru. Aplicarea legii, justiţia, ţine de domeniul Trinităţii Paradisului şi ea este îndeplinită de anumiţi Fii ai Trinităţii.
10:6.2 (114.3) Justiţia este inerentă suveranităţii universale a Trinităţii Paradisului, însă bunătatea, îndurarea şi adevărul formează slujba universală a personalităţilor divine a căror uniune în Deitate constituie Trinitatea. Justiţia nu este atitudinea Tatălui, a Fiului sau a Spiritului. Dreptatea este atitudinea trinitară a acestor personalităţi de iubire, de îndurare şi de slujire. Nici una dintre Deităţile Paradisului nu asigură de una singură administrarea dreptăţii. Dreptatea nu este niciodată o atitudine personală, ea este întotdeauna o funcţiune plurală.
10:6.3 (114.4) Mărturia, întemeiată pe echitate (dreptate în armonie cu îndurare) este furnizată de personalităţile celei de-a Treia Surse-Centru, reprezentantele comune ale Tatălui şi ale Fiul pe toate domeniile şi pentru mintea creaturilor inteligente din toată creaţia.
10:6.4 (114.5) Judecata, aplicarea finală a dreptăţii în conformitate cu mărturiilor depuse de personalităţile Spiritului Infinit, este lucrarea Fiilor Staţionari ai Trinităţii; aceste fiinţe participă la natura trinitară a uniunii Tatălui, Fiului şi Spiritului.
10:6.5 (114.6) Acest grup de Fii Staţionari ai Trinităţii cuprinde următoarele personalităţi:
10:6.6 (114.7) 1. Secretele Trinitizate ale Supremaţiei.
10:6.7 (114.8) 2. Eternii Zilelor.
10:6.8 (114.9) 3. Îmbătrâniţii Zilelor.
10:6.9 (114.10) 4. Perfecţiunile Zilelor.
10:6.10 (114.11) 5. Recenţii Zilelor.
10:6.11 (114.12) 6. Uniunile Zilelor.
10:6.12 (114.13) 7. Fidelii Zilelor.
10:6.13 (114.14) 8. Desăvârşitorii de Înţelepciune.
10:6.14 (114.15) 9. Consilierii Divini.
10:6.15 (114.16) 10. Cenzorii Universali.
10:6.16 (114.17) Se nimereşte ca eu să aparţin celui de-al zecelea ordin din grupul acesta, Cenzorii universali; noi suntem copiii celor trei Deităţii ale Paradisului funcţionând ca Trinitate. Aceste ordine nu reprezintă atitudinea Trinităţii într-un sens universal; ele nu reprezintă această atitudine colectivă a Deităţii decât în domeniile judecăţii executive - justiţia. Ele au fost anume desemnate de Trinitate exact pentru munca care li s-a încredinţat, şi reprezintă Trinitatea doar în funcţiunile pentru care ele au fost personalizate.
10:6.17 (115.1) Cei Îmbătrâniţi de Zile şi asociaţii lor de origine trinitară împart judecata dreaptă de supremă echitate celor şapte suprauniversuri. În universul central, aceste funcţiuni nu există decât teoretic; echitatea se evidenţiază în perfecţiune, iar perfecţiunea Havonei exclude orice posibilitate de disarmonie.
10:6.18 (115.2) Justiţia este ideea colectivă asupra dreptăţii; îndurarea este expresia personală a acesteia. Îndurarea este atitudinea de iubire. Acţiunea legii se caracterizează prin precizie; judecata divină este sufletul echităţii, mereu conformându-se justiţiei Trinităţii, mereu îndeplinind iubirea divină Tatălui. Când sunt pe deplin percepute şi complet înţelese, echitatea Trinităţii şi iubirea plină de îndurare a Tatălui Universal coincid. Însă oamenilor le lipseşte această înţelegere deplină a justiţiei divine. Astfel, în Trinitate, aşa este ea văzută de oameni, personalităţile Tatălui, Fiului şi Spiritului se ajustează pentru a coordona slujirea iubiri şi a legii în universurile experienţiale ale timpului.
10:7.1 (115.3) Prima, a Doua şi a Treia Persoană a Deităţii sunt egale între ele şi toate trei sunt una. „Domnul Dumnezeul nostru este un Dumnezeu unic. Există o perfecţiune a scopului şi o unitate de execuţie în Trinitatea divină a Deităţilor eterne. Tatăl, Fiul şi Autorul comun sunt cu adevărat şi dumnezeieşte unul singur. A fost scris, într-adevăr: „Eu sunt primul şi tot eu sunt ultimul, şi în afară de mine nu mai este nici un alt Dumnezeu.”
10:7.2 (115.4) După felul cum le apar lucrurile muritorilor pe nivelul finit, Trinitatea Paradisului, ca Fiinţă Supremă, este preocupată numai de totalitate - planetă totală, univers total, supraunivers total, mare univers total. Această atitudine de totalitate există pentru că Trinitatea este totalitatea Deităţii precum şi din multe alte motive.
10:7.3 (115.5) Fiinţa Supremă este ceva mai puţin şi mai altfel decât Trinitatea ce funcţionează în universurile finite; însă, în anumite limite şi pe parcursul prezentei ere de incompletă putere-personalizare, această Deitate evolutivă chiar pare să reflecte atitudinea Trinităţii de Supremaţie. Tatăl, Fiul şi Spiritul nu lucrează personal cu Fiinţa Supremă, însă, pe parcursul prezentei vârste a universului, ei colaborează cu ea în calitate de Trinitate. Noi înţelegem că ei întreţin o relaţie asemănătoare şi cu Ultimul. Noi facem adesea presupuneri cu privire la ceea ce au să fie relaţiile personale între Deităţile Paradisului şi Dumnezeul Suprem când acesta din urmă îşi va fi încheiat evoluţia, dar în realitate nu ştim.
10:7.4 (115.6) Noi nu socotim că supracontrolul Supremaţiei poate să fie în întregime previzibil. Mai mult, această imprevizibilitate pare caracterizată de o anumită nedesăvârşire în dezvoltare, care este fără îndoială o marcă distinctivă a neplenitudinii Supremului şi de incompletitudine a reacţiei finite faţă de Trinitatea Paradisului.
10:7.5 (115.7) Mintea umană se poate gândi pe dată la o mie şi una de lucruri - evenimente fizice catastrofale, accidente îngrozitoare, dezastre oribile, boli dureroase şi flageluri mondiale - şi să se întrebe dacă astfel de calamităţi sunt legate de manevrele necunoscute ale acestei funcţionări probabile ale Fiinţei Supreme. Sincer vorbind, noi nu ştim asta; noi nu suntem cu adevărat siguri. Însă, cu scurgerea timpului, noi observăm că aceste situaţii dificile şi mai mult sau mai puţin misterioase se rezolvă întotdeauna pentru bunăstarea şi progresul universului. Se poate ca împrejurările existenţei şi vicisitudinile inexplicabile ale trăirii să fie toate întreţesute într-un model semnificativ de înaltă valoare prin funcţiunea Supremului şi prin supracontrolul Trinităţii.
10:7.6 (116.1) În calitate de fiu al lui Dumnezeu, voi puteţi distinge atitudinea personală de iubire a Dumnezeului Tată în toate acţiunile sale. Însă voi nu veţi înţelege întotdeauna câte acte universale ale Trinităţii Paradisului contribuie la binele muritorilor individuali de pe lumile evolutive ale spaţiului. Pe parcursul progresului eternităţii, acţiunile Trinităţii se vor revela ca pe deplin pline de înţeles şi de consideraţie, însă ele nu le vor apărea întotdeauna ca atare creaturilor timpului.
10:8.1 (116.2) Multe adevăruri şi fapte referitoare la Trinitatea Paradisului pot să fie înţelese, fie şi parţial, numai recunoscând o funcţiune care transcende finitul.
10:8.2 (116.3) Ar fi inoportun să discutăm funcţiunile Trinităţii Ultimităţii, însă putem dezvălui faptul că Dumnezeu Ultimul este manifestarea Trinităţii aşa cum o înţeleg Transcendentalii. Noi avem tendinţa să credem că unificarea maestrului univers este actul de exteriorizare al Ultimului şi că el reflectă probabil anumite faze, însă nu pe toate, ale supracontrolului absonit al Trinităţii Paradisului. Ultimul este o manifestare calificată a Trinităţii în relaţie cu absonitul, însă doar în sensul că Supremul reprezintă astfel parţial Trinitatea în raport cu finitul.
10:8.3 (116.4) Tatăl Universal, Fiul Etern şi Spiritul Infinit sunt într-un anumit sens personalităţile constituante ale Deităţii totale. Uniunea lor în Trinitatea Paradisului şi funcţiunea absolută a Trinităţii este echivalentă cu funcţiunea Deităţii totale. Şi această împlinire a Deităţii transcende atât finitul cât şi absonitul.
10:8.4 (116.5) În timp ce, câte una, nici una dintre persoanele Deităţii Paradisului nu umple întregul potenţial al Deităţii, colectiv ele o fac toate trei. Trei persoane infinite par a constitui numărul minim de fiinţe necesare pentru a activa potenţialul prepersonal şi existenţial al Deităţii totale - Absolutul Deităţii .
10:8.5 (116.6) Noi îi cunoaştem pe Tatăl Universal, pe Fiul Etern şi pe Spiritul Infinit ca persoane, însă eu nu cunosc personal Absolutul Deităţii. Îl iubesc şi venerez pe Dumnezeu Tatăl; respect şi onorez Absolutul Deităţii.
10:8.6 (116.7) Am petrecut odată într-un univers în care un anumit grup de fiinţe propovăduiau că, în eternitate, finalitarii vor deveni în cele din urmă copii ai Absolutului Deităţii. Însă refuz să accept această soluţie a misterului în care este învăluit viitorul finalitarilor.
10:8.7 (116.8) Corpul Finalităţii cuprinde, printre alţii, pe muritorii timpului şi spaţiului care au atins perfecţiunea în tot ceea ce ţine de voia lui Dumnezeu. În calitate de creaturi şi în limitele capacităţii creaturilor, ei îl cunosc pe deplin şi cu adevărat pe Dumnezeu. Găsindu-l astfel pe Dumnezeu ca Tată al tuturor creaturilor, trebuie ca la un moment dat aceşti finalitari să înceapă a-l căuta pe Tatăl suprainfinit. Însă această căutare implică faptul că trebuie sesizată natura absonită a atributelor şi a caracterului ultim al Tatălui Paradisului. Eternitatea va dezvălui dacă o asemenea împlinire este posibilă, însă noi suntem convinşi că, chiar dacă aceşti finalitari ar sesiza acest atribut ultim al divinităţii, ar fi probabil incapabili să atingă nivelele supraultime ale Deităţii absolute.
10:8.8 (116.9) Poate că finalitarii vor atinge parţial Absolutul Deităţii, însă, chiar şi cazul acesta, ei ar rămâne încă în veşnicia eternităţilor problema Absolutului Universal care va continua să intrige, să mistifice, să deconcerteze şi să îi provoace pe finalitari în ascensiunea şi în progresul lor. În realitate, noi percepem că insondabilitatea relaţiilor cosmice ale Absolutului Universal va tinde să ia proporţii pe măsură ce universurile materiale şi administrarea lor spirituală vor continua să se extindă.
10:8.9 (117.1) Numai infinitatea îl poate dezvălui pe Tatăl Infinit.
10:8.10 (117.2) [Garantat de un Cenzor Universal acţionând prin autoritatea Celor Îmbătrâniţi de Zile aflaţi pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 11
11:0.1 (118.1) PARADISUL este centrul etern al universului universurilor şi totodată sălaşul Tatălui Universal, al Fiul Etern şi al Spiritul Infinit, precum şi al coordonaţilor şi asociaţilor lor divini. Această Insulă centrală este cel mai mare corp organizat de realitate cosmică din întregul univers principal. Paradisul este atât o sferă materială, cât şi un lăcaş spiritual. Întreaga creaţie inteligentă a Tatălui Universal îşi are domiciliu în aşezări materiale; de aceea trebuie ca şi centrul lor de control absolut să fie material şi fizic deopotrivă. Şi mai trebuie să repetăm că lucrurile de spirit şi fiinţele spirituale sunt reale.
11:0.2 (118.2) Frumuseţea materială a Paradisului constă în splendoarea perfecţiunii sale fizice; măreţia Insulei lui Dumnezeu se vădeşte în minunatele împliniri intelectuale şi dezvoltări mintale ale locuitorilor ei; gloria Insulei centrale se vede în infinita înzestrare a personalităţii spirituale divine - lumina vieţii. Însă profunzimile frumuseţii spirituale şi minunile acestui splendid ansamblu sunt cu totul dincolo de înţelegerea minţii finite a creaturilor materiale. Slava şi splendoarea spirituală a locaşului divin sunt inaccesibile înţelegerii muritorilor. Iar Paradisul există de o veşnicie; nu există nici consemnări, nici tradiţii referitoare la originea acestei Insule nucleare de Lumină şi de Viaţă .
11:1.1 (118.3) Paradisul serveşte multor scopuri în administrarea domeniilor universale însă, pentru fiinţele create, el există în principal ca loc de şedere al Deităţii. Prezenţa personală a Tatălui Universal se află chiar la centrul suprafeţei superioare a acestui aşezământ aproape circular, însa nu sferic, al Deităţilor. Această prezenţă în Paradis a Tatălui Universal este înconjurată imediat de prezenţa personală a Fiului Etern, iar amândoi sunt înveşmântaţi în slava de nedescris a Spiritului Infinit.
11:1.2 (118.4) Dumnezeu locuieşte, a locuit şi va locui veşnic în acest acelaşi locaş central şi etern. Acolo l-am găsit întotdeauna şi splendid îl vom găsi tot acolo. Tatăl Universal este focalizat în mod cosmic şi personalizat în mod spiritual şi locuitor geografic în acest centru al universului universurilor.
11:1.3 (118.5) Noi cunoaştem cu toţii calea directă de urmat pentru a-l găsi pe Tatăl Universal. Voi nu sunteţi în stare să înţelegeţi mare lucru despre domiciliul divin din cauza îndepărtării lui de voi şi a imensităţii spaţiului dintre voi; însa aceia care pot pricepe semnificaţia acestor distanţe enorme cunosc cu la fel de multă siguranţă şi la fel de literal aşezarea şi domiciliul lui Dumnezeu aşa cum cunoaşteţi aşezarea oraşelor New York, Londra, Roma sau Singapore, oraşe clar situate geografic pe Urantia. Dacă aţi fi un navigator inteligent, având pe mână un vapor, cu o hartă marinărească şi cu un compas, aţi putea cu uşurinţă să găsiţi aceste oraşe. Tot astfel, dacă aţi avea timpul şi mijloacele de trecere, daca aţi fi pregătiţi din punct de vedere spiritual, şi dacă aţi avea călăuzirea necesară, voi aţi putea fi conduşi prin universuri şi universuri, călătorind mereu către interior prin tărâmurile stelare, din circuit în circuit, până când vă veţi pomeni, în cele din urmă în faţa strălucirii centrale a slavei spirituale a Tatălui Universal. Dacă sunteţi înzestraţi cu tot ceea ce este necesar pentru călătorie, este tot atât de posibil să găsiţi prezenţa personală a Tatălui în centrul tuturor lucrurilor, pe cât este şi faptul de a găsi oraşele îndepărtate de pe propria voastră planetă. Faptul că voi nu aţi vizitat aceste locuri nu contrazice deloc realitatea sau existenţa lor efectivă. Faptul că atât de puţine creaturi ale universului l-au găsit pe Dumnezeul din Paradis nu contrazice nici realitatea existenţei sale, nici prezenţa efectivă a persoanei sale spirituale la centrul tuturor lucrurilor.
11:1.4 (119.1) Tatăl este veşnic de găsit în acest aşezământ central. Dacă s-ar mişca de acolo, acest lucru ar provoca o catastrofă universală, căci în acest centru rezidenţial converg liniile de gravitaţie încă de la începuturile creaţiei. Noi fie că mergem înapoi pe circuitul personalităţii, prin universuri, fie că urmărim personalităţile călătorind în interior către Tată; ori trasăm din nou liniile de gravitaţie materială până în Paradisul inferior, ori urmăm mareele ciclice ale forţei cosmice şi retrasăm liniile de gravitaţie spirituală până la Fiul Etern; noi ori urmăm procesiunea centripetă a Fiilor Paradisiaci ai lui Dumnezeu şi retrasăm circuitele mentale, ori ne luăm după miliardele şi miliardele de fiinţe celeste ce izvorăsc din Spiritul Infinit - prin oricare dintre aceste practici sau prin toate laolaltă noi suntem conduşi de-a dreptul înapoi în preajma Tatălui, în locaşul său central. Aici este Dumnezeu, personal, literalmente şi efectiv prezent. Şi, din fiinţa sa infinită se revarsă apele vieţii, ale energiei şi ale personalităţii în toate universurile.
11:2.1 (119.2) Din moment ce începeţi să sesizaţi imensitatea universului material perceptibil chiar şi din aşezarea voastră astronomică, poziţia voastră spaţială în sistemele stelare, ar trebui atunci să vă devină evident faptul că un univers material aşa de imens trebuie să aibă o capitală pe măsura sa şi demnă de el, un sediu central de aceeaşi măsură cu nobleţea şi infinitudinea Conducătorului universal al acestei vaste şi colosale creaţii de tărâmuri materiale şi de fiinţe vii.
11:2.2 (119.3) Ca formă Paradisul se deosebeşte de corpurile locuite ale spaţiului: el nu este sferic, el este de formă eliptică, axa sa nord-sud fiind cu o şesime mai mare decât axa sa est-vest. Insula Centrală este esenţialmente plată, iar distanţa dintre suprafaţa superioară şi suprafaţa inferioară este a zecea parte a diametrului est-vest.
11:2.3 (119.4) Aceste diferenţe în dimensiuni, văzute în legătură cu statutul ei staţionar şi cu o mai puternică presiune de radiaţie de energie-forţă în extremitatea nord a Insulei, fac posibilă stabilirea de direcţii absolute în universul principal.
11:2.4 (119.5) Insula centrală este divizată geografic în trei domenii de activitate:
11:2.5 (119.6) 1. Paradisul de Sus.
11:2.6 (119.7) 2. Paradisul Periferic.
11:2.7 (119.8) 3. Paradisul de sus
11:2.8 (119.9) Noi vorbim desprea acea parte superioară care este ocupată de activităţile de personalitate ca fiind partea de sus, iar despre cea opusă ca fiind partea de jos. Periferia Paradisului serveşte unor activităţi care nu sunt nici strict personale, nici nepersonale. Trinitatea pare să domine planul personal sau de sus, iar Absolutul Necalificat planul de jos sau impersonal. Cu greu ne putem închipui Absolutul Necalificat ca pe o persoană, însă ne gândim cu adevărat la prezenţa spaţială funcţională a acestui Absolut ca fiind focalizată asupra Paradisului de jos.
11:2.9 (120.1) Insula Eternă este compusă dintr-o singură formă de materializare - din sisteme staţionare de realitate. Această substanţă fizică a Paradisului este o organizare omogenă de putere a spaţiului pe care nu o găsim în nici o altă parte în tot vastul univers al universurilor. Ea a primit numeroase nume în diferitele universuri şi, cu mult timp în urmă, Melchizedekii din Nebadon au denumit-o absolutul. Această materie sursă a Paradisului nu este nici moartă, nici vie; ea este expresia originară nespirituală a Primei Surse-Centru; ea este Paradisul, iar Paradisul nu are nici o copie.
11:2.10 (120.2) Ni se pare că Prima Sursă-Centru a concentrat în Paradis întregul potenţial absolut al realităţii cosmice ca parte a tehnicii sale de a se elibera de limitările infinităţii, ca un mijloc de a face posibilă creaţia subinfinită, chiar şi pe aceea spaţio-temporală. Însă nu rezultă că Paradisul este limitat în timp-spaţiu doar pentru că universul universurilor dovedeşte aceste însuşiri. Paradisul există fără timp şi nu este localizat în spaţiu.
11:2.11 (120.3) În mare, după câte se pare spaţiul îşi are originea chiar sub Paradisul de Jos, iar timpul chiar deasupra Paradisului de Sus. Timpul, aşa cum îl înţelegeţi voi, nu este o caracteristică a existenţei Paradisului, cu toate că cetăţenii Insulei centrale sunt pe deplin conştienţi de succesiunea netemporală a evenimentelor. Mişcarea nu este intrinsecă Paradisului; ea este voluntară. Însă conceptul de distanţă, chiar şi acela de distanţă absolută, este foarte bogat în semnificaţii, de vreme ce se poate aplica unor aşezări relative de pe Paradis. Paradisul este nespaţial şi, de aceea, suprafeţele lui sunt absolute şi prin aceasta folositoare, în multe feluri dincolo de conceptele minţii muritorilor.
11:3.1 (120.4) Pe Paradisul de Sus există trei sfere mari de activitate, prezenţa Deităţii, Sfera Preasfântă şi Zona Sfântă. Vasta regiune imediat înconjurătoare a prezenţei Deităţilor este ţinută de o parte în calitate de Sfera Preasfântă şi rezervată funcţiunilor de adorare, de trinitizare şi de împlinire spirituală superioară. În această zonă, nu există nici structuri materiale, nici creaţii pur intelectuale; ele nu ar putea exista acolo. N-are rost să încerc să-i descriu minţii umane natura divină şi splendida măreţie a Sferei Preasfinte a Paradisului. Acest tărâm este în întregime spiritual, iar voi sunteţi aproape în întregime materiali. Pentru o fiinţă pur materială, o realitate pur spirituală este aparent inexistentă.
11:3.2 (120.5) Deşi nu există materializări fizice în zona Celei Preasfinte, există totuşi numeroase amintiri ale zilelor voastre materiale în sectoarele Ţinutului Sfânt şi chiar şi mai multe în zonele istorice reminiscenţe ale Paradisului periferic.
11:3.3 (120.6) Zona Sfântă, regiunea înconjurătoare sau rezidenţială, este împărţită în şapte zone concentrice. Paradisul este uneori denumit „Casa Tatălui,” de vreme ce acesta este reşedinţa sa eternă, iar cele şapte zone sunt adesea numite „lăcaşurile paradisiace ale Tatălui.” Prima zona, cea interioară, este ocupată de Cetăţenii Paradisului şi cei de origine din Havona care se găsesc în sejur în Paradis. Zona următoare, a doua, este regiunea de rezidenţă a nativilor celor şapte suprauniversuri ale timpului şi spaţiului. O parte a acestei zone secunde este subdivizată în şapte diviziuni imense, formând locaşul paradisiac al fiinţelor spirituale şi al creaturilor ascendente care provin din universurile de progres evolutiv. Fiecare din aceste sectoare este exclusiv consacrat bunăstării şi avansării personalităţilor unui singur supraunivers, însă resursele pe care le oferă depăşesc aproape infinit nevoile celor şapte suprauniversuri actuale.
11:3.4 (121.1) Fiecare din cele şapte sectoare ale Paradisului este subdivizat în unităţi rezidenţiale capabile să reprezinte sediul unui miliard de grupuri active de indivizi glorificaţi. O mie din aceste unităţi constituie o divizie. O sută de mii de divizii sunt egale cu o congregaţie. Zece milioane de congregaţii constituie o adunare. Un miliard de adunări formează o mare unitate. Iar această serie ascendentă continuă cu a doua mare unitate, a treia, şi aşa mai departe, până la a şaptea mare unitate; şapte mari unităţi formează unităţile maestru, iar şapte din aceste unităţi maestru constituie o unitate superioară, ş.a.m.d., înmulţit cu şapte, expansiunea unităţilor ascendente continuă cu unităţile superioare, supersuperioare, celeste şi superceleste, până la unităţile supreme. Însă nici chiar acestea nu utilizează întregul spaţiu disponibil. Acest număr stupefiant de desemnări rezidenţiale în Paradis, un număr care depăşeşte conceptele voastre, ocupă cu mult mai puţin de unu la sută din zona afectată Ţinutului Sfânt. Există încă mult spaţiu pentru cei care călătoresc către interior şi chiar pentru cei care nu vor începe ascensiunea Paradisului înaintea epocilor eternului viitor.
11:4.1 (121.2) Insula centrală se încheie în mod abrupt la periferia sa, însă dimensiunile sale sunt atât de enorme încât unghiul său terminal este relativ indiscernabil în interiorul unei zone circumscrise oarecare. Suprafaţa periferică a Paradisului este ocupată în parte de câmpurile de aterizare şi de plecare a diverselor grupuri de personalităţi spirituale. Cum zonele spaţiului de nepătruns mărginesc în întregime periferia, toate transporturile de personalităţi cu destinaţia Paradis aterizează în aceste regiuni. Paradisul de Sus şi Cel de Jos nu sunt abordabile nici pentru supernafimii transportori, nici pentru celelalte tipuri de entităţi care străbat spaţiul.
11:4.2 (121.3) Cei Şapte Maeştri Spirite îşi au sediul personal de putere şi autoritatea pe cele şapte sfere ale Spiritului care gravitează în jurul Paradisului, în spaţiul situat între globurile strălucitoare ale Fiului şi circuitul interior al lumilor Havonei, însă ei menţin un sediu cămin de forţă pe periferia Paradisului. Aici, prezenţa celor şapte Dirijori Supremi de Putere circulă lent şi marchează amplasarea celor şapte staţii din care anumite energii ale Paradisului ţâşnesc ca nişte fulgere către cele şapte suprauniversuri.
11:4.3 (121.4) Aici, pe Paradisul periferic, se găsesc enormele arii de expunere istorice si profetice afectate Fiilor Creatori, care sunt consacraţi universurilor locale ale timpului şi spaţiului. Există exact şapte miliarde din aceste amplasamente istorice instalate sau în rezervă, însă ansamblul acestor dispozitive reunite nu ocupă deloc decât patru la sută din porţiunea zonei periferice care le este afectată. Noi deducem că aceste vaste rezerve aparţin creaţiilor care vor găsi ulterior spaţiul lor dincolo de frontierele celor şapte suprauniversuri cunoscute la ora actuală şi locuite.
11:4.4 (121.5) Porţiunea Paradisului care a fost desemnată pentru folosirea universurilor existente nu este utilizată decât în proporţie de unu până la patru la sută, în timp ce întinderea afectată acestor activităţi este aproape de un milion mai mare decât cea care i-ar fi efectiv necesară. Paradisul este destul de mare pentru a face faţă activităţilor unei creaţii aproape infinite.
11:4.5 (121.6) Însă orice tentativă suplimentară pentru a vă face să vă imaginaţi gloria Paradisului ar fi inutilă. Trebuie să aşteptaţi şi să vă înălţaţi în vreme ce aşteptaţi, căci în adevăr, „Ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi mintea muritorilor nu a perceput lucrurile pe care Tatăl Universal le-a pregătit pentru cei care vor supravieţui vieţii trupului, în lumile timpului şi spaţiului.”
11:5.1 (122.1) În ceea ce priveşte Paradisul de Jos, noi ştim numai ceea ce este revelat; personalităţile nu locuiesc acolo. Nu are nici o legătură cu treburile inteligenţelor spirituale, şi nici Deitatea Absolută nu activează acolo. Noi suntem informaţi că toate circuitele de energie fizică şi de forţă cosmică îşi au originea în Paradisul de Jos, şi că acesta este constituit după cum urmează:
11:5.2 (122.2) 1. Chiar dedesubtul locaşului Trinităţii, în porţiunea centrală a Paradisului de Jos, se găseşte Zona necunoscută şi nerevelată a Infinităţii.
11:5.3 (122.3) 2. Aceasta zonă este înconjurată direct de o arie nedenumită.
11:5.4 (122.4) 3. Ocupând bordura exterioară a suprafeţei inferioare, se găseşte o regiune având de a face în principal cu puterea spaţiului şi cu energia-forţă. Activităţile acestui vast centru eliptic de forţă nu sunt asimilabile cu nici una din funcţiunile cunoscute ale unei triunităţi, însă încărcătura de forţă primordială a spaţiului pare a fi focalizată în această regiune. Acest centru constă din trei zone eliptice concentrice. Zona interioară este punctul focal al activităţilor de energie-forţă a Paradisului însuşi. Zona exterioară este foarte identificabilă cu funcţiunile Absolutului Necalificat, însă noi suntem nelămuriţi în ceea ce priveşte funcţiunile spaţiale ale zonei mediane.
11:5.5 (122.5) Zona interioară acestui centru de forţă pare a acţiona ca o gigantică inimă, ale cărei pulsaţii dirijează curenţii până la limitele extreme ale spaţiului fizic. Ea dirijează şi modifică energiile-forţă, însă nu le acţionează deloc. Prezenţa-presiune a acestei forţe primordiale este net mai mare în extremitatea nord a centrului Paradisului decât în regiunile sudice; această diferenţă este uniform înregistrată. Forţa mamă a spaţiului pare să intre prin sud şi să iasă prin nord, sub acţiunea vreunui sistem circulator necunoscut însărcinat cu difuziunea acestei forme fundamentale de energie-forţă. Din timp în timp, există şi diferenţe notabile de presiune între est şi vest. Forţele emanând în această zonă interioară nu reacţionează la gravitaţia fizică observabilă, însă se supun întotdeauna gravitaţiei Paradisului.
11:5.6 (122.6) Zona mediană a centrului de forţă înconjoară imediat aria precedentă. Această zonă mediană ar părea statică, mai puţin dilatarea şi contracţia sa în mijlocul a trei cicluri de activitate. Cea mai slabă din aceste pulsaţii se efectuează în direcţia est-vest, iar următoarea într-o direcţie nord-sud, în timp ce cea mai puternică fluctuaţie se efectuează în toate direcţiile într-o expansiune şi o contracţie generalizate. Funcţiunea acestei arii mediane nu a fost niciodată identificată cu adevărat, însă ea trebuie să aibă un rol în ajustările reciproce între zona interioară şi zona exterioară a centrului de forţă. Mulţi cred că zona mediană este mecanismul de control al spaţiilor intermediare în care zone liniştite separă nivelele de spaţii succesive ale maestrului univers, însă nu există nici o probă sau revelaţie pe care să se bazeze această afirmaţie. Această deducţie derivă din cunoaşterea că această arie mediană are anumite raporturi cu funcţionarea mecanismului spaţiului nepătruns al maestrului univers.
11:5.7 (122.7) Zona exterioară este cea mai vastă şi cea mai activă din cele trei centuri eliptice concentrice de potenţial de spaţiu neidentificat. Această arie este un loc de activităţi despre care nu avem nici o idee, punctul central al unui circuit de emanaţii care se duc în toate direcţiile spaţiului, până la limitele extreme ale celor şapte suprauniversuri şi care continuă dincolo pentru a se întinde peste unor enorme şi incomprehensibile domenii ale spaţiului exterior. Această prezenţă spaţială este pe deplin impersonală, cu toate că pe o cale necunoscută ea pare să răspundă direct voinţei şi îndrumărilor Deităţilor infinite atunci când ele acţionează în calitate de Trinitate. Se crede că este vorba de focalizarea centrală, centrul paradisiac al prezenţei spaţiale a Absolutului Necalificat.
11:5.8 (123.1) Toate formele de forţă şi toate fazele de energie par încircuitate. Ele circulă peste tot în universuri şi revin pe căi precise. În ceea ce priveşte emanaţiile zonei active ale Absolutului Necalificat, ele par să sosească sau să plece - niciodată ambele deodată. Pulsaţiile acestei zone exterioare se efectuează în funcţie de cicluri foarte lungi, de proporţii gigantice. Timp de peste un miliard de ani măsuraţi pe Urantia forţa-spaţiu a acestui centru este dirijată către exterior; apoi, pe parcursul unei durate similare, ea este dirijată către interior; iar manifestările forţei spaţiului acestui centru sunt universale; ele se întind în întregul spaţiu penetrabil.
11:5.9 (123.2) Întreaga forţă fizică, întreaga energie şi întreaga materie sunt una. Întreaga energie-forţă este provenită originar din Paradisul de Jos şi ea se va întoarce acolo în cele din urmă, după ce şi-a completat circuitul în spaţiu. Însa toate energiile şi toate organizările materiale ale universului universurilor nu sunt toate venite din Paradisul de Jos în prezenta lor stare fenomenală; spaţiul este matricea mai multor forme de materie şi de prematerie. Cu toate că zona exterioară a centrului de forţă a Paradisului este sursa energiilor spaţiului, spaţiul nu îşi are originea acolo. Spaţiul nu este nici forţă, nici energie, nici putere. Pulsaţiile acestei zone nu explică nici respiraţia spaţiului, însă fazele de intrare şi de ieşire ale acestei zone sunt sincronizate cu ciclurile de expansiune-contracţie ale spaţiului, care durează două miliarde de ani.
11:6.1 (123.3) Noi nu cunoaştem mecanismul efectiv al respiraţiei spaţiului; noi observăm pur şi simplu că întregul spaţiu este alternativ în contracţie şi în expansiune. Această respiraţie afectează atât expansiunea orizontală a spaţiului pătruns cât şi extensiile verticale ale spaţiului nepătruns care există în vastele rezervoare ale spaţiului din partea de jos şi cea aflată deasupra Paradisului. Pentru a încerca să ne imaginăm forma volumetrică a acestor rezervoare de spaţiu, puteţi să vă gândiţi la o clepsidră.
11:6.2 (123.4) Pe măsură ce universurile extensiei orizontale ale spaţiului penetrat se dilată, rezervoarele extensiei verticale ale spaţiului nepătruns se contractă şi apoi invers. Există o confluenţă a spaţiului pătruns şi nepătruns până deasupra Paradisului de Jos. Cele două tipuri de spaţiu curg prin canale regulatoare care le transmută şi în care se operează modificări făcând penetrabil spaţiul nepătruns şi reciproc, în ciclurile de contracţie şi de expansiune ale cosmosului.
11:6.3 (123.5) Spaţiul „nepătruns” semnifică spaţiul nepătruns de aceste forţe, energii, puteri şi prezenţe despre care ştim că există în spaţiul penetrat. Nu ştim dacă spaţiul vertical (rezervor) este menit să funcţioneze întotdeauna ca contrapondere a spaţiului orizontal (univers); nu ştim dacă există o intenţie creatoare în ceea ce priveşte spaţiul nepătruns. În realitate, noi ştim foarte puţin în ceea ce priveşte rezervoarele spaţiului; ştim doar că ele există şi că par să contrabalanseze ciclurile de expansiune-contracţie spaţiale ale universului universurilor.
11:6.4 (123.6) Fazele ciclurilor de respiraţie ale spaţiului durează ceva mai mult de un miliard de ani pe Urantia. Pe parcursul unei faze, universurile sunt în expansiune; pe parcursul fazei următoare ele se contractă. Spaţiul penetrat se apropie acum de punctul median al fazei sale de expansiune, în timp ce spaţiul nepătruns se apropie de punctul median al fazei sale de contracţie, şi noi suntem informaţi că în prezent limitele extreme ale celor două extensiuni ale spaţiului sunt, teoretic, aproape echidistante de Paradis. Rezervoarele spaţiului nepătruns se întind acum pe verticală deasupra Paradisului de Sus şi dedesubtul Paradisului de Jos la fel de departe ca spaţiile penetrate ale universului care se întind orizontal la exteriorul Paradisului periferic până la al patrulea nivel al spaţiului exterior şi chiar mai departe.
11:6.5 (124.1) Timp de un miliard de ani măsuraţi pe Urantia, aceste rezervoare ale spaţiului se contractă, în timp ce universul principal şi activităţile energetice ale întregului spaţiu orizontal sunt în expansiune. Trebuie deci ceva mai mult de doua miliarde de ani măsuraţi pe Urantia pentru a completa întregul ciclu de expansiune-contracţie.
11:7.1 (124.2) Spaţiul nu există pe nici una din suprafeţele Paradisului. Dacă am „privi” direct la zenit de la suprafaţa Paradisului de Sus, nu am vedea nimic altceva decât un du-te vino al spaţiului nepătruns sau plecând; în acest moment el soseşte. Spaţiul nu atinge Paradisul; numai zonele liniştite ale spaţiului median ajung în contact cu Insula centrală.
11:7.2 (124.3) Paradisul este nucleul efectiv imobil al zonelor comparativ liniştite, care există între spaţiul pătruns şi spaţiul nepătruns. Geografic, aceste zone par a fi o extensie relativă a Paradisului, însă se produc probabil câteva mişcări. Ştim foarte puţine lucruri despre ele, însă observăm că aceste zone de mişcare spaţial încetinită separă spaţiul penetrat şi spaţiul nepătruns. Zone similare au existat între diversele nivele ale spaţiului penetrat, însă ele au devenit mai puţin liniştite.
11:7.3 (124.4) Profilul unei secţiuni verticale a spaţiului total ar fi ceva de genul unei cruci tip Malta ale cărei braţe orizontale ar reprezenta spaţiul penetrat (universul) iar braţele verticale spaţiul nepătruns (rezervorul). Ariile aflate între cele patru braţe le separă cam la fel ca zonele unui spaţiu median care separă spaţiul penetrat de spaţiul nepătruns. Aceste zone liniştite ale spaţiului median devin din ce în ce mai vaste pe măsură ce distanţa lor de Paradis creşte; în cele din urmă, ele înconjoară marginile întregului spaţiu şi închid în mod ermetic atât rezervoarele spaţiului, cât şi totalitatea extensiei orizontale a spaţiului penetrat.
11:7.4 (124.5) Spaţiul nu este nici o stare subabsolută în interiorul Absolutului Necalificat, nici prezenţa acestui Absolut, nici o funcţiune a Ultimului. Este un dar al Paradisului. Noi credem că spaţiul marelui univers şi acela al tuturor regiunilor exterioare este efectiv pătruns de puterea spaţiului ancestral a Absolutului Necalificat. Acest spaţiu penetrat se întinde orizontal către exterior, din apropierea Paradisului periferic până la al patrulea nivel al spaţiului exterior şi dincolo de periferia universului principal; însă cât de departe se întinde, asta nu ştim.
11:7.5 (124.6) Dacă vă imaginaţi un plan în formă de V, finit însă neînchipuit de mare, situat în unghi drept faţă de cele doua suprafeţe superioare şi inferioare ale Paradisului şi al cărui punct ar fi aproape tangent cu periferia Paradisului, iar apoi dacă aţi vizualiza acest plan în revoluţie eliptică în jurul Paradisului, atunci această revoluţie ar delimita într-un mod brutal volumul spaţiului penetrat.
11:7.6 (124.7) Există o limită superioară şi o limită inferioară a spaţiului orizontal faţă de orice amplasament în univers. Dacă am putea merge destul de departe în unghi drept faţă de planul Orvontonului, fie în sus fie în jos, am întâlni în cele din urmă limita inferioară sau superioară a spaţiului penetrat. În interiorul dimensiunilor cunoscute ale universului principal, aceste limite se îndepărtează din ce în ce mai mult una de alta pe măsură ce distanţa de Paradis creşte. Spaţiul se restrânge, şi se restrânge ceva mai repede decât planul creaţiei, adică acela al universurilor.
11:7.7 (125.1) Zonele relativ liniştite dintre nivelele spaţiului, ca aceea care separă cele şapte suprauniversuri ale primului nivel de spaţiul exterior, sunt enorme regiuni eliptice în care activităţile spaţiale sunt în repaus. Aceste zone separă vastele galaxii care se învârt cu mare viteză în procesiunea ordonată în jurul Paradisului. Puteţi vizualiza primul nivel al spaţiului exterior, în care nenumărate universuri sunt acum în curs de formare, ca o vastă procesiune de galaxii învârtindu-se în jurul Paradisului, limitată în sus şi în jos de zonele liniştite ale spaţiului median şi mărginite în interior şi exterior de zonele spaţiului relativ liniştite.
11:7.8 (125.2) Un nivel al spaţiului funcţionează deci ca o regiune eliptică de mişcare înconjurată din toate părţile de o linişte relativă. Aceste relaţii între mişcare şi repaus constituie o cale de spaţiu curb de minimă rezistenţă la mişcare. Această cale este urmată universal de forţa cosmică şi energia emergentă pe parcursul circulaţiei lor fără sfârşit în jurul Insulei Paradisului.
11:7.9 (125.3) Această zonare alternativă a universului principal, însoţită de fluxul alternativ al galaxiilor în sensul acelor de ceasornic şi în sens invers, este un factor de stabilizare al gravitaţiei fizice destinat să împiedice ca presiunea gravitaţiei să nu se accentueze până în punctul în care ar produce un efect de dezagregare şi de dispersare. Acest dispozitiv exercită o influenţă antigravitaţională şi acţionează ca o frână asupra vitezelor care, altfel, ar fi primejdioase.
11:8.1 (125.4) Atracţia ineluctabilă a gravitaţiei atinge efectiv toate lumile din toate universurile întregului spaţiu. Gravitaţia este constrângerea atotputernică a prezenţei fizice a Paradisului. Gravitaţia este coarda omnipotentă la care sunt acroşate stelele strălucitoare, sorii scânteietori şi sferele care se învârt şi care constituie veşmântul fizic universal al Dumnezeului etern, care este totul, care umple toate lucrurile şi în care toate lucrurile subzistă.
11:8.2 (125.5) Centrul şi punctul focal al gravitaţiei materiale absolute este Insula Paradisului, completată de corpurile de gravitaţie obscure care încercuiesc Havona şi echilibrată de rezervoarele spaţiului situate deasupra şi dedesubt. Toate emanaţiile cunoscute ale Paradisului de Jos răspund inevitabil şi infailibil la atracţia gravitaţiei centrale operând asupra circuitelor nesfârşite ale nivelelor eliptice ale spaţiului maestrului univers. Tendinţa epocilor, curbura cercului şi ciclul marii elipse caracterizează toate formele cunoscute ale realităţii cosmice.
11:8.3 (125.6) Spaţiul nu răspunde la gravitaţie, dar acţionează asupra gravitaţiei ca un echilibror. Fără perna spaţiului, un efect exploziv ar îndepărta toate corpurile spaţiale învecinate. Spaţiul penetrat exercită, de asemenea, o influenţă de antigravitaţie asupra gravitaţiei fizice sau liniare; spaţiul poate efectiv neutraliza acţiunea gravitaţiei fără a putea, totuşi, s-o întârzie. Gravitaţia absolută este gravitaţia Paradisului. Gravitaţia locală sau liniară aparţine stadiului electric al energiei sau al materiei. Ea operează în interiorul universului central, al suprauniversurilor şi al universurilor exterioare, în toate locurile în care a avut loc o materializare corespunzătoare.
11:8.4 (125.7) forme de forţă cosmică, de energie fizică, de putere a universului şi a diverselor materializări fac să apară trei stadii generale, cu toate că nu pe perfect delimitate, de reacţie la gravitaţia Paradisului:
11:8.5 (126.1) 1. Stadiile de Pregravitaţie ( Forţa ). Este primul pas în individualizarea puterii spaţiului în forme preenergetice ale forţei cosmice. Această stare este analoagă conceptului de sarcină-forţă primordială a spaţiului, pe care o numim uneori energie pură sau segregată.
11:8.6 (126.2) 2. Stadiile Gravitaţiei ( Energie ). Această modificare a sarcinii-forţă a spaţiului este produsă de acţiunea organizatorilor forţei Paradisului. Ea semnalează apariţia sistemelor de energie răspunzând la atracţia gravitaţiei Paradisului. Această energie emergentă este neutră în mod originar însă, după noi metamorfoze, ea arată calităţi aşa zise pozitive şi negative; noi numim aceste stadii ultimata.
11:8.7 (126.3) 3. Stadiile Postgravitaţiei ( Puterea universului ). În acest stadiu, energia materie lasă să se vadă că ea răspunde la controlul gravitaţiei liniare. În universul central, aceste sisteme fizice sunt organizări triple numite triata. Sunt sistemele de supraputere dând naştere la creaţii ale spaţiului şi timpului. Sistemele fizice ale suprauniversului sunt mobilizate de Directorii de Putere ai Universului şi asociaţii lor. Aceste organizări materiale au o constituţie dublă şi se numesc gravita. Corpurile de gravitaţie întunecate care înconjoară Havona nu sunt făcute nici din triata nici din gravita; puterea lor de atracţie denotă cele două forme de gravitaţie fizică, liniară şi absolută.
11:8.8 (126.4) Puterea spaţiului nu este supusă interacţiunii nici unei forme de gravitaţie. Această dotare primitivă a Paradisului nu este un nivel actual al realităţii, însa ea este ancestrală tuturor realităţilor nespirituale funcţional relative - tuturor manifestărilor energiei-forţă şi organizării puterii şi a materiei. Puterea spaţiului este un termen dificil de definit. El nu desemnează „ceea ce este ancestral spaţiului”; semnificaţia sa ar trebuie să evoce ideea puterilor şi potenţialelor care există în spaţiu. Putem concepe oarecum că el include toate potenţialele şi influenţele absolute care emană din Paradis şi constituie prezenţa spaţială a Absolutului Necalificat.
11:8.9 (126.5) Paradisul este sursa absolută şi eternul punct focal al întregii energii-materii din universul universurilor. Absolutul Necalificat revelează, reglementează şi interpune ceea ce îşi are sursa şi originea în Paradis. Prezenţa universală a Absolutului Necalificat pare să echivaleze cu conceptul că extensia este potenţial infinită, că ea este o tensiune elastică a prezenţei Paradisului. Acest concept ne ajută să pricepem faptul că totul este supus unei atracţii către interior, către Paradis. Acest exemplu este grosolan, însă poate fi totuşi util. El explică şi de ce gravitaţia acţionează întotdeauna prin prioritate în planul perpendicular masei, fenomen denotând că dimensiunile Paradisului şi creaţiile care îl înconjoară sunt diferenţiale.
11:9.1 (126.6) Paradisul este unic, în sensul că este un domeniu de origine primordială şi scopul final al destinului pentru toate personalităţile spirituale. Este adevărat că fiinţele spirituale inferioare nu sunt toate imediat destinate Paradisului; cu toate acestea, Paradisul rămâne întotdeauna ţelul dorit al tuturor personalităţilor supramateriale.
11:9.2 (126.7) Paradisul este centrul geografic al infinităţii. El nu este o fracţiune a creaţiei universale, nici chiar o veritabilă parte a eternului univers al Havonei. Noi ne referim în mod comun la Insula centrală ca aparţinând universului divin, însă aceasta nu este realitatea. Paradisul este o existenţă eternă şi exclusivă.
11:9.3 (127.1) În eternitatea trecutului, atunci când Tatăl universal a dat o expresie personală infinită a sinelui său spiritual în fiinţa Fiului Etern, el a revelat simultan potenţialul de univers al eului său nepersonal în calitate de Paradis. Paradisul nepersonal şi nespiritual pare a fi fost corolarul inevitabil al voii şi al faptei Tatălui făcându-l etern pe Fiul Originar. Astfel a proiectat Tatăl realitatea în două faze actuale - cea personală şi cea nepersonală, cea spirituală şi cea nespirituală. Tensiunile între aceste faze, în faţa voinţei comune de a acţiona a Tatălui şi a Fiului, au dat existenţă Autorului Comun şi universului central al lumilor materiale şi al fiinţelor spirituale.
11:9.4 (127.2) Atunci când realitatea este diferenţiată în personal şi nepersonal (Fiu Etern şi Paradis), nu prea este potrivit să se numească „Deitate” ceea ce este nepersonal, cel puţin pentru că acest nepersonal este calificat într-un anume fel. Energia şi repercusiunile materiale ale acţiunilor Deităţii nu pot fi deloc numite Deitate. Deitatea poate fi cauza multor lucruri care nu sunt Deitate, iar Paradisul nu este o Deitate: el nu este nici conştient în sensul în care muritorii ar putea înţelege cumva acest termen.
11:9.5 (127.3) Paradisul nu este ancestral nici unei fiinţe sau entităţi vii; el nu este un creator. Personalitatea şi relaţiile minte-spirit sunt transmisibile, însă arhetipurile nu. Modelele nu sunt niciodată reflectări; ele sunt copii-reproduceri. Paradisul este absolutul arhetipurilor. Havona este o etalare a acestor potenţiale în actualitate.
11:9.6 (127.4) Reşedinţa lui Dumnezeu este centrală şi eternă, glorioasă şi ideală. Locaşul său este arhetipul splendid al tuturor lumilor-sediu din universuri; iar universul central al locuinţei sale imediate este arhetipul tuturor universurilor pentru idealurile lor, organizările lor şi destinul lor ultim.
11:9.7 (127.5) Paradisul este sediul universal al tuturor activităţilor referitoare la personalitate şi sursa-centru a tuturor manifestărilor de forţă ale spaţiului şi energiei. Tot ceea ce a fost, ce este acum şi ce va fi, a venit, vine acum sau va veni mai târziu din acest loc central unde locuiesc Zeii eterni. Paradisul este centrul întregii creaţii, sursa tuturor energiilor şi locul primordial de origine al tuturor personalităţilor.
11:9.8 (127.6) La urma urmei, lucrul cel mai important pentru muritori referitor la Paradisul etern este faptul că această locuinţă perfectă a Tatălui Universal este destinul real şi îndepărtat al sufletelor nemuritoare ale fiilor muritori şi materiali ai lui Dumnezeu, creaturile ascendente ale lumilor evolutive ale timpului şi spaţiului. Orice muritor cunoscându-l pe Dumnezeu şi alegând cariera de împlinire a voii Tatălui s-a angajat deja pe lunga cale a Paradisului, cale de cercetare a divinităţii şi de ajungere la desăvârşire. Şi, când o astfel de fiinţă de origine animală se ridică până la Paradis şi stă în faţa Zeilor, după ce s-a ridicat din sferele inferioare ale spaţiului, aşa cum o mulţime nenumărată de alte fiinţe fac la fel, acest demers reprezintă realitatea unei transformări spirituale aflată la limitele supremaţiei.
11:9.9 (127.7) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii însărcinat de Cei Îmbătrâniţi de Zile de pe Uversa să realizeze această expunere .]
Cartea Urantia
Capitolul 12
12:0.1 (128.1) IMENSITATEA vastei creaţii a Tatălui Universal este cu totul dincolo de tot ce poate cuprinde imaginaţia finită; enormitatea universului principal clatină până şi conceptul ordinului meu de fiinţă. Mintea muritoare poate însă învăţa numeroase lucruri despre planul şi aranjarea universurilor. Puteţi dobândi noţiuni despre organizările fizice şi despre minunata lor administrare. Puteţi afla numeroase lucruri despre diversele grupuri de fiinţe inteligente care populează cele şapte suprauniversuri ale timpului şi universul central al eternităţii.
12:0.2 (128.2) În principiu, adică în etern potenţial, noi concepem creaţia materială ca infinită, deoarece Tatăl Universal este efectiv infinit; cu toate acestea, pe măsură ce studiem şi observăm creaţia materială totală, noi ştim ea este limitată în orice moment din timp, cu toate că, pentru mintea voastră finită, ea este comparativ nelimitată, practic nemărginită.
12:0.3 (128.3) Din studiul legilor fizice şi din observaţiile tărâmurilor stelare, noi suntem convinşi că Creatorul infinit nu a manifestat încă finalitatea expresiei sale cosmice, adică o mare parte a potenţialului cosmic al Infinitului este conţinută încă în el însuşi şi nerevelată. Pentru fiinţele create, universul principal poate părea aproape infinit, însă el este departe de a se sfârşit; creaţia materială comportă încă limite fizice, iar revelaţia experienţială a ţelului etern este încă în progres.
12:1.1 (128.4) Universul universurilor nu este nici un plan infinit, nici un cub nelimitat, nici un cerc lipsit de frontiere; el are, cu siguranţă, dimensiuni. Legile organizării şi ale administrării dovedesc într-un mod concludent că tot acest vast agregat de energie-forţă şi de putere-materie funcţionează în cele din urmă ca o unitate spaţială, ca un întreg organizat şi coordonat. Comportamentul observabil al creaţiei materiale constituie proba că există un univers fizic cu limite definite. Proba decisivă că universul este atât circular cât şi delimitat este adusă de faptul bine cunoscut (pentru noi) că toate formele energiei fundamentale se întorc pe traiectoria curbă a nivelelor spaţiului universului principal, supunându-se atracţiei neîncetate şi absolute a gravitaţiei Paradisului.
12:1.2 (128.5) Nivele spaţiale succesive ale universului principal constituie diviziunile majore ale spaţiului pătruns, ale creaţiei totale, organizate şi parţial locuite, sau aşteptând să fie organizată şi locuită. Dacă universul principal nu ar fi fost o serie de nivele eliptice de spaţiu oferind o ultimă rezistenţă la mişcare, alternând cu zone de linişte relativă, noi credem că ar fi fost posibil să observăm anumite energii cosmice răspândindu-se la infinit, în linie dreaptă, în spaţiul virgin. Însă noi nu găsim niciodată o forţă sau o energie sau o materie care să se comporte astfel; ele se rotesc întotdeauna înaintând pe traiectorii de mari circuite ale spaţiului.
12:1.3 (129.1) Plecând din Paradis către exterior prin întinderea pe orizontală a spaţiului pătruns, universul principal există în şase elipse concentrice, nivelele de spaţiu care înconjoară Insula centrală:
12:1.4 (129.2) 1. Universul Central-Havona.
12:1.5 (129.3) 2. Cele Şapte Universuri.
12:1.6 (129.4) 3. Primul Nivel al Spaţiului Exterior.
12:1.7 (129.5) 4. Al Doilea Nivel al Spaţiului Exterior.
12:1.8 (129.6) 5. Al Treilea al Spaţiului Exterior.
12:1.9 (129.7) 6. Al Patrulea Nivel al Spaţiului Exterior.
12:1.10 (129.8) Havona, universul central, nu este o creaţie a timpului; este o existenţă eternă. Acest univers fără început sau sfârşit este constituit într-un miliard de stele de o perfecţiune sublimă şi este înconjurat de enorme corpuri de gravitaţie întunecate. Centrul Havonei se găseşte în Insula Paradisului, staţionară şi absolut stabilizată, înconjurată de cei douăzeci şi unu de sateliţi ai ei. Din cauza enormelor mase ale corpurilor de gravitaţie obscure care circulă la marginea universului central, conţinutul masic al acestui univers central depăşeşte considerabil totalul maselor cunoscute al ansamblului celor şapte sectoare ale marelui univers.
12:1.11 (129.9) Sistemul Paradis-Havona, eternul univers care încercuieşte Insula eternă, constituie nucleul perfect şi etern al universului principal; ansamblul celor şapte suprauniversuri şi toate regiunile spaţiului exterior se mişcă pe orbite stabilite în jurul giganticului conglomerat central al sateliţilor Paradisului şi al sferelor Havonei.
12:1.12 (129.10) Cele Şapte suprauniversuri nu sunt organizări fizice primare; nicăieri frontierele lor nu fragmentează o familie nebulară sau nu traversează un univers local, o unitate creativă primordială. Fiecare supraunivers este pur şi simplu, într-un spaţiu geografic, o îngrămădire care cuprinde aproximativ o şeptime din creaţia posthavoniană organizată şi parţial locuită. Ele sunt aproape echivalente în ceea ce priveşte numărul universurilor locale pe care le conţin şi în ceea ce priveşte spaţiul pe care-l îmbrăţişează. Nebadon, universul vostru local, este una din cele mai recente creaţii ale Orvontonului, cel de-al şaptelea supraunivers.
12:1.13 (129.11) Marele Univers este o creaţie în prezent organizată şi locuită. El este compus din şapte suprauniversuri, cu un potenţial evolutiv cumulat de aproximativ şapte miliarde de planete locuite, fără a număra sferele eterne ale creaţiei centrale. Această estimare cu titlu de încercare nu cuprinde însă sferele arhitecturale administrative şi nu include nici grupurile exterioare ale universurilor neorganizate. Oprirea aparent neregulată a marelui univers, periferia sa inegala şi neîmplinită conjugată cu starea deosebit de agitată a întregului teren astronomic, sugerează observatorilor noştri că până şi cele şapte universuri sunt încă incomplete. Atunci când pornim dinspre interior, de la centrul divin, către exterior în orice direcţie, ajungem până la limitele exterioare ale creaţiei organizate şi locuite; ajungem la limitele exterioare ale marelui univers. Şi, aproape de această frontieră exterioară, într-un colţ îndepărtat al acestei magnifice creaţii, universul vostru local îşi urmează existenţa sa dinamică.
12:1.14 (129.12) Nivelele de Spaţiu Exterior. Departe în spaţiu, la o distanţă enormă de cele şapte suprauniversuri locuite, se grupează circuite de forţe şi energii de materializare de o incredibilă şi uluitoare imensitate. Între circuitele energiei celor şapte suprauniversuri şi această gigantică centură exterioară de forţe în activitate, există o zonă de spaţiu comparativ calmă a cărei lărgime variază, însă reprezintă în medie patru sute de mii de ani-lumină. Aceste zone ale spaţiului sunt lipsite de praf stelar - de ceaţă cosmică. Aceia dintre noi care studiază aceste fenomene au îndoieli în privinţa statutului forţelor spaţiului existent în această zonă de calm relativ înconjurând cele şapte suprauniversuri. Însă, la aproximativ o jumătate de milion de ani-lumină dincolo de periferia prezentului mare univers, noi observăm începuturile unei zone de activitate energetică incredibilă al cărei volum şi intensitate cresc pe o distanţă de mai mult de douăzeci şi cinci de milioane de ani-lumină. Aceste formidabile roţi de forţe energetice sunt situate pe primul nivel al spaţiului exterior, o centură continuă de activitate cosmică care înconjoară totalitatea creaţiei cunoscute, organizate şi locuite.
12:1.15 (130.1) Activităţi încă şi mai mari au loc dincolo de aceste regiuni, căci fizicienii de pe Uversa au detectat semne premergătoare ale manifestărilor forţei aflate la peste cincizeci de milioane de ani-lumină dincolo de regiunea cea mai exterioară a fenomenelor primului nivel al spaţiului exterior. Aceste activităţi presupun indubitabil organizarea de creaţii materiale pe al doilea nivel al spaţiului exterior al universului principal.
12:1.16 (130.2) Universal central este creaţia eternităţii; cele şapte suprauniversuri sunt creaţia timpului; cele patru nivele ale spaţiului exterior sunt indiscutabil destinate să elaboreze exteriorizarea ultimităţii creaţiei. Anumiţi gânditori susţin că Infinitul nu va putea niciodată să atingă deplina sa expresie dincolo de infinitate. Ei postulează deci o creaţie adiţională şi nerevelată dincolo de cel de-al patrulea nivel, nivelul extrem al spaţiului exterior, posibilitatea unui univers al infinităţii, mereu crescător şi nesfârşindu-se niciodată. În mod teoretic, noi nu ştim cum să limităm infinitatea Creatorului nici infinitatea potenţială a creaţiei, însă considerăm universul principal, aşa cum există şi după cum este administrat, ca având limitări, ca fiind net delimitat şi îngrădit la marginile sale exterioare, de spaţiul deschis.
12:2.1 (130.3) Atunci când astronomii de pe Urantia scrutează cu telescoapele lor tot mai puternice întinderile misterioase ale spaţiului exterior şi atunci când observă uimitoarea evoluţie a universurilor fizice aproape nenumărate, ei ar trebui să realizeze că percep măreaţa execuţie a planurilor insondabile ale Arhitecţilor Universului principal. Este adevărat că suntem în posesia unor dovezi care sugerează influenţa prezenţei anumitor personalităţi paradisiace colo şi colo în imensele manifestări ale energiei care caracterizează actual aceste regiuni exterioare; cu toate acestea, dintr-un punct de vedere mai larg, regiunile spaţiului care se întind dincolo de frontierele exterioare ale celor şapte suprauniversuri sunt în general recunoscute ca intrând în constituţia domeniului Absolutului Necalificat.
12:2.2 (130.4) Cu toate că ochiul uman lipsit de ajutor nu poate vedea decât două sau trei nebuloase în afară de frontierele suprauniversului Orvontonului, telescoapele voastre vă dezvăluie literalmente milioane şi milioane dintre aceste universuri fizice în curs de formare. Cea mai mare parte a ţinuturilor stelare expuse astăzi cercetării vizuale a telescoapelor voastre se găsesc în Orvonton, însă, cu tehnica fotografică, telescoapele voastre cele mai puternice penetrează cu mult dincolo de frontierele marelui univers, în domeniile spaţiului exterior, în care nenumărate universuri sunt pe cale de organizare. Şi există încă multe alte milioane de universuri aflate dincolo de puterea de penetrare a instrumentelor pe care le posedaţi acum.
12:2.3 (130.5) Într-un viitor nu prea îndepărtat, noi telescoape vor revela privirilor uluite ale astronomilor de pe Urantia cel puţin 375 milioane de noi galaxii în întinderile îndepărtate ale spaţiului exterior. În acelaşi timp, aceste telescoape mai puternice vor dezvălui că numeroase insule universale care fuseseră înainte situate în spaţiul exterior, fac de fapt parte din sistemul galactic al Orvontonului. Cele şapte suprauniversuri sunt încă pe cale de a creşte; periferia fiecăruia suportă o extindere treptată; se stabilizează şi se organizează noi nebuloase; iar unele dintre nebuloasele pe care astronomii de pe Urantia le consideră ca extragalactice se găsesc în realitate la extremitatea Orvontonului şi îşi urmează călătoria împreună cu noi.
12:2.4 (131.1) Locuitorii de pe Uversa care studiază stelele observă că marele univers este înconjurat de predecesorii unei serii de îngrămădiri de stele şi de planete care încercuiesc complet creaţia actualmente locuită la fel ca nişte cercuri concentrice de universuri exterioare nenumărate. Fizicienii de pe Uversa calculează că energia şi materia acestor regiuni exterioare neexplorate sunt deja de mai multe ori superioare totalului masei materiale şi al sarcinilor de energie conţinute în toate cele şapte suprauniversuri. Noi suntem informaţi că metamorfoza forţei cosmice în aceste nivele ale spaţiului exterior este o funcţiune a organizatorilor de forţă ai Paradisului. Mai ştim şi că aceste forţe sunt ancestrale energiilor fizice care animă în prezent marele univers. Cu toate acestea, directorii de putere de pe Orvonton nu au cu nimic de-a face cu aceste ţinuturi îndepărtate, iar mişcările de energie internă nu sunt nici ele legate într-un mod desluşit de circuitele de putere a creaţiilor organizate şi locuite.
12:2.5 (131.2) Noi ştim foarte puţine despre semnificaţia acestor formidabile fenomene ale spaţiului exterior. O viitoare creaţie mai mare este în curs de formare. Putem observa imensitatea sa, îi putem distinge întinderea şi putem simţi dimensiunile ei maiestuoase, însa altfel nu ştim cu mult mai mult decât astronomii de pe Urantia despre aceste domenii. După câte ştim, nu există în această centură exterioară de nebuloase, de sori şi de planete nici fiinţe materiale de ordinul fiinţelor umane, nici îngeri sau alte creaturi spirituale. Acest domeniu îndepărtat este în afara jurisdicţiei şi administraţiei guvernelor suprauniversurilor.
12:2.6 (131.3) Pe tot cuprinsul Orvontonului se crede că este în gestaţie un nou tip de creaţie, un ordin de universuri destinat să devină scena activităţilor viitoare ale Corpurilor Finalităţii care se adună. Şi în caz că ipotezele noastre sunt corecte, viitorul nelimitat poate să vă rezerve aceleaşi spectacole captivante ca trecutul nelimitat pentru strămoşii şi predecesorii voştri.
12:3.1 (131.4) Toate formele de energie-forţă - materiale, mentale sau spirituale - sunt supuse în mod egal constrângerilor, prezenţelor universale pe care le numim gravitaţie. Personalitatea este şi ea sensibilă la gravitaţiei - la circuitul exclusiv al Tatălui; însă, cu toate ca acest circuit este rezervat doar Tatălui, el nu este exclus din alte circuite. Tatăl Universal este infinit şi acţionează asupra tuturor celor patru circuite de gravitaţie absolută în universul principal:
12:3.2 (131.5) 1. Gravitaţia Personalităţii Tatălui Universal.
12:3.3 (131.6) 2. Gravitaţia Spiritului Fiului Etern.
12:3.4 (131.7) 3. Gravitaţia Mentală a Autorului Comun.
12:3.5 (131.8) 4. Gravitaţia Cosmică a Insulei Paradisului.
12:3.6 (131.9) Aceste patru circuite nu sunt conectate la centrul de forţă din Paradisul de Jos; ele nu sunt circuite de forţă, nici de energie, nici de putere. Sunt circuite absolute de prezenţă şi, spre deosebire de Dumnezeu, ele sunt independente de timp şi de spaţiu.
12:3.7 (132.1) Sub acest raport este interesant să notăm anumite observaţii făcute pe Uversa în cursul recentelor milenii de către corpul de cercetători care se ocupă de gravitaţie. Acest grup expert de lucrători a ajuns la următoarele concluzii în ceea ce priveşte diferitele sisteme de gravitaţie ale universului principal:
12:3.8 (132.2) 1. Gravitaţia Fizică. Socotind capacitatea gravitaţiei fizice a marelui univers şi formulând o estimare a totalului său, ei au efectuat în mod laborios o comparare a rezultatului lor cu totalul estimat al prezenţei gravitaţiei absolute care activează acum. Aceste calcule indică faptul că acţiunea totală a gravitaţiei în marele univers nu reprezintă decât o foarte mică fracţiune a atracţiei gravitaţiei Paradisului calculată pe baza reacţiei de gravitaţie a unităţilor fizice a materiei universale. Aceşti investigatori au ajuns la concluzia uimitoare că universul central şi cele şapte universuri care-l înconjoară nu se folosesc în prezent decât de cinci procente din funcţionarea activă a influenţei gravitaţiei absolute a Paradisului. În alte cuvinte: la ora actuală, aproximativ nouăzeci şi cinci la sută din acţiunea activă a gravitaţiei cosmice a Paradisului, evaluată conform acestei teorii a totalităţii, este ocupată cu controlul sistemelor materiale situate dincolo de frontierele prezentelor universuri organizate. Aceste calcule se referă toate la gravitaţia absolută; gravitaţia liniară este un fenomen de interacţiune calculabil numai cunoscând gravitaţia efectivă a Paradisului.
12:3.9 (132.3) 2. Gravitaţia Spirituală. Prin aceeaşi tehnică de estimare comparativă şi de calcul, aceşti cercetători au explorat capacitatea prezentă de reacţie la gravitaţia spiritului. Cu colaborarea Mesagerilor Solitari şi a altor personalităţi spirituale, ei au reuşit să facă totalul gravitaţiei spirituale active a celei de a Doua Surse-Centru. Şi este deosebit de instructiv să notăm ca ei au găsit aproape aceeaşi valoare pentru prezenţa efectivă şi funcţională a gravitaţiei spiritului în marele univers ca şi cea pentru valoarea presupusă pe care au admis-o pentru totalul gravitaţiei active a spiritului. În alte cuvinte: la ora actuală, practic întreaga gravitaţie a Fiului Etern, calculată conform acestei teorii a totalităţii, este observabilă în funcţionarea ei în marele univers. Dacă aceste rezultate sunt demne de încredere, putem trage concluzia că universurile care evoluează în spaţiul exterior sunt la ora actuală în întregime nespirituale. Şi dacă este aşa, acest lucru explică satisfăcător de ce fiinţele înzestrate cu spirit posedă atât de puţine sau chiar deloc dintre toate aceste învăţături despre aceste vaste manifestări de energie, cu excepţia cunoaşterii faptului existenţelor fizice.
12:3.10 (132.4) 3. Gravitaţia Mentală. Cu ajutorul aceloraşi principii de calcul comparativ, aceşti experţi au atacat problema prezenţei şi a reacţiei gravitaţiei mentale. Ei au obţinut unitatea mentală de estimare făcând media acestor trei tipuri materiale şi a trei tipuri spirituale de mentalitate, cu toate că tipul minte întâlnit la directorii de putere şi la asociaţii lor a fost revelat ca un factor perturbator în efortul de a se ajunge la o unitate fundamentală care să permită să se calculeze gravitaţia mentală. Nu s-au întâmpinat mari piedici în estimarea capacităţii funcţionale a gravitaţiei mentale a celei de a Treia Surse-Centru la ora actuală, conform acestei teorii a totalităţii. Cu toate că în acest exemplu rezultatele nu sunt atât de concludente ca pentru estimările gravitaţiei fizice şi spirituale, ele sunt prin comparaţie foarte instructive şi chiar curioase. Aceşti cercetători au dedus că aproximativ nouăzeci şi cinci la sută din reactivitatea gravitaţiei mentale la atracţia intelectuală a Autorului Comun îşi are originea în marele univers aşa cum există el. Acest fapt sugerează posibilitatea ca activităţile mentale să fie implicate în conexiune cu activităţile fizice observabile în curs de progres în toate domeniile spaţiului exterior. Cu toate că această estimare este probabil departe de a fi exactă, ea se acordă în principiu cu credinţa noastră că organizatorii de forţă inteligenţi dirijează în prezent evoluţia pe nivelele spaţiului exterior dincolo de limitele prezente ale marelui univers. Oricare ar fi natura acestei inteligenţe ipotetice, ea nu pare a fi sensibilă la gravitaţia spiritului.
12:3.11 (133.1) Însă toate aceste calcule sunt, în cel mai bun caz, estimări bazate pe legi presupuse. Noi credem că ele sunt destul de fiabile. Chiar şi dacă s-ar localiza câteva fiinţe spirituale în spaţiul exterior, prezenţa lor colectivă nu ar influenţa în mod notabil nişte calcule ce implică măsurători atât de colosale.
12:3.12 (133.2) Gravitaţia Personalităţii nu este calculabilă. Recunoaştem circuitul, însă nu putem măsura realităţile calitative sau cantitative care sunt sensibile la ea.
12:4.1 (133.3) Toate unităţile de energie cosmică sunt într-o mişcare de revoluţie primară, angajate în execuţia misiunii lor în timp ce se învârt în jurul orbitei universale. Universurile spaţiului, la fel ca şi sistemele şi lumile care le compun, sunt toate sfere care se învârt deplasându-se de-a lungul circuitelor nesfârşite ale nivelelor spaţiului universului principal. Nu există absolut nimic staţionar în universul principal, afară de centrul însuşi al Havonei, eterna Insulă a Paradisului, centrul gravitaţiei.
12:4.2 (133.4) Absolutul Necalificat este în mod funcţional limitat la spaţiu, însă noi nu avem aceeaşi certitudine în legătură cu relaţia acestui Absolut cu mişcarea. Îi este mişcarea inerentă? Nu ştim. Noi ştim că mişcarea nu este inerentă spaţiului; nici chiar mişcările de spaţiu nu sunt intrinseci. Însă noi nu suntem la fel de siguri asupra raporturilor Necalificatului cu mişcarea. Cărei persoană sau cărui lucru i se datorează cu adevărat activităţile de transmutări ale energiei-forţă care se desfăşoară acum dincolo de frontierele celor şapte suprauniversuri? În ceea ce priveşte originea mişcării, noi avem următoarele opinii:
12:4.3 (133.5) 1. Noi credem că Autorul Comun este iniţiatorul mişcării în spaţiu.
12:4.4 (133.6) 2. Dacă Autorul Comun este cel care produce mişcările spaţiului, noi nu putem dovedi.
12:4.5 (133.7) 3. Absolutul Universal nu dă naştere unei mişcări iniţiale, însă el egalizează şi controlează toate tensiunile datorate mişcării.
12:4.6 (133.8) În spaţiul exterior, organizatorii de forţe sunt aparent cei răspunzători de producerea giganticelor roţi ale universului care sunt în prezent în curs de evoluţie stelară, însă aptitudinea lor de a funcţiona astfel trebuie să fi fost făcută posibilă de o oarecare modificare a prezenţei spaţiale a Absolutului Necalificat.
12:4.7 (133.9) Din punct de vedere uman, spaţiul este neant-negativ; el nu există decât în raport cu ceva pozitiv şi nespaţial. Şi totuşi, spaţiul este real. El conţine şi condiţionează mişcarea. Chiar şi se mişcă. În general, putem clasifica mişcările spaţiului după cum urmează:
12:4.8 (133.10) 1. Mişcarea primară - respiraţia spaţiului, mişcarea spaţiului însuşi.
12:4.9 (133.11) 2. Mişcarea secundară - rotaţiile în sensuri alternative ale nivelurilor succesive ale spaţiului.
12:4.10 (133.12) 3. Mişcările relative - relative în sensul că nu sunt evaluate luând Paradisul drept punct de referinţă. Mişcarea primară şi cea secundară sunt absolute, mişcări în raport cu Paradisul imobil.
12:4.11 (133.13) 4. Mişcarea compensatoare sau corelativă destinată să coordoneze toate celelalte mişcări.
12:4.12 (134.1) Revelând numeroase mişcări relative şi absolute din spaţiu, relaţia actuală a soarelui vostru cu planetele lui asociate pare să producă asupra astronomilor voştri observatori impresia că sunteţi comparativ staţionari în spaţiu şi că roiurile şi curentele stelare care vă înconjoară sunt angajate într-un zbor către exterior la viteze mereu crescătoare pe măsură ce calculele voastre ating spaţii mai îndepărtate. Însă nu se întâmplă astfel. Voi omiteţi să recunoaşteţi că creaţiile fizice ale întregului spaţiu pătruns sunt acum în expansiune uniformă către exterior. Creaţia voastră locală proprie (Nebadonul) participă la această mişcare de expansiune universală. Totalitatea celor şapte suprauniversuri participă la cicluri de câte două miliarde de ani de respiraţie a spaţiului, laolaltă cu regiunile exterioare ale universului principal.
12:4.13 (134.2) Când universurile se dilată şi se contractă, masele materiale ale spaţiului pătruns se deplasează alternativ cu sau împotriva atracţiei gravitaţiei Paradisului. Munca efectuată în deplasarea masei energiei materiale a creaţiei este munca spaţiului, iar nu munca energiei-putere.
12:4.14 (134.3) Cu toate că estimările voastre spectroscopice ale vitezelor astronomice sunt destul de fiabile atunci când se aplică domeniilor stelare aparţinând propriului vostru supraunivers şi suprauniversurilor asociate, calculele voastre nu sunt deloc fiabile atunci când se referă la domenii ale spaţiului exterior. Liniile spectrale sunt deplasate de la normal către violet de către o stea care se apropie şi către roşu de o stea care se îndepărtează. Numeroase influenţe se interpun pentru a face să apară faptul că viteza de recesiune a universurilor exterioare creşte cu peste o sută şaizeci de kilometri pe secundă pentru fiecare milion de ani-lumină care se adaugă la distanţa sa. Această metodă de calcul ulterioară perfecţionării telescoapelor celor mai puternice va face ca din sectorul vostru de univers să pară că aceste sisteme stelare mult îndepărtate sunt în zbor la o viteză incredibilă, de peste cincizeci de mii de kilometri pe secundă. Însă această viteză aparentă de recesiune nu este reală; ea rezultă din numeroşi factori eronaţi, incluzând unghiurile de observare şi alte distorsiuni ale spaţiului-timp.
12:4.15 (134.4) Însă cea mai importantă dintre aceste distorsiuni provine din faptul că vastele universuri ale spaţiului exterior situate în domeniile aflate în vecinătatea domeniilor celor şapte suprauniversuri par a efectua rotaţia lor în sens invers celei făcute de marele univers. Altfel spus, aceste miliarde de nebuloase, de sori şi de sfere care îi înconjoară se învârt acum în jurul creaţiei centrale în sensul acelor de ceasornic. Cele şapte suprauniversuri se rotesc însă în sens invers în jurul Paradisului. Se pare că al doilea univers exterior de galaxii, la fel ca şi cele şapte suprauniversuri, se roteşte în jurul Paradisului în sens invers acelor de ceasornic. Astronomii observatori de pe Uversa cred că descoperă dovada că mişcările relative se efectuează într-o a treia centură a spaţiului extrem de îndepărtată şi că aceste mişcări încep să manifeste tendinţe de orientare în sensul acelor unui ceasornic.
12:4.16 (134.5) Este probabil ca aceste sensuri alternative ale unor procesiuni spaţiale succesive ale universului să aibă legătură cu tehnica de gravitaţie universală folosită de Absolutul Universal în interiorul universului principal, tehnică ce constă în coordonarea forţelor şi în egalizarea tensiunilor spaţiale. Mişcarea, la fel ca şi spaţiul, este un complementar sau un echilibror al gravitaţiei.
12:5.1 (134.6) Ca şi spaţiul, timpul este o revărsare a Paradisului, însă nu în acelaşi sens, ci doar într-un mod indirect. Timpul vine în virtutea mişcării şi datorită faptului că mintea este prin natură conştientă de secvenţialitate. Din punct de vedere practic, mişcarea este esenţială pentru timp, însă nu există unitate de timp universală bazată pe mişcare, decât în măsura în care ziua standard a Paradisului-Havona este recunoscută în mod arbitrar ca atare. Faptul că respiraţia spaţiului ar fi totală, distruge valoarea sa locală ca sursă a timpului.
12:5.2 (135.1) Spaţiul nu este infinit, cu toate că îşi are originea în Paradis; el nu este absolut, deoarece este pătruns de Absolutul Necalificat. Noi nu cunoaştem limitele absolute ale spaţiului, însă ştim bine că absolutul timpului este eternitatea.
12:5.3 (135.2) Timpul şi spaţiul nu sunt inseparabile decât în creaţiile spaţiului-timp, în cele şapte suprauniversuri. Spaţiul netemporal (spaţiul fără timp) există teoretic, însă singura localizare cu adevărat netemporală este aria Paradisului. Timpurile nespaţiale (timpuri fără spaţiu) există în minte la nivelul funcţional al Paradisului.
12:5.4 (135.3) Zonele relativ imobile ale spaţiului median care se suprapun cu Paradisul şi separă spaţiul pătruns de spaţiul nepătruns sunt zonele de tranziţie între timp şi eternitate. Este deci necesar ca pelerinii Paradisului să devină inconştienţi pe durata acestui tranzit până când acesta va ajunge să culmineze în obţinerea cetăţeniei Paradisului. Vizitatorii conştienţi de timp pot merge în Paradis fără să adoarmă astfel, însă ei rămân creaturi ale timpului.
12:5.5 (135.4) Raporturile cu timpul au nevoie de mişcare în spaţiu pentru a exista, însă conştiinţa de timp nu are nevoie. Secvenţialitatea poate să producă o conştientizare a timpului, chiar şi în absenţa mişcării. Mintea umană este mai puţin legată de timp decât de spaţiu din cauza naturii inerente a minţii. Chiar şi pe durata zilelor vieţii terestre în trup, cu toate că mintea umană este strict legată de spaţiu, imaginaţia creatoare umană este comparativ liberă de timp. Însă timpul în sine nu este în mod genetic o calitate a minţii.
12:5.6 (135.5) Există trei nivele diferite de cunoaştere a timpului:
12:5.7 (135.6) 1. Timpul perceput de minte - conştiinţa succesiunii, mişcarea şi un simţ al duratei.
12:5.8 (135.7) 2. Timpul perceput de spirit - percepţia mişcării către Dumnezeu şi conştiinţa mişcării de ascensiune către nivele de divinitate crescândă.
12:5.9 (135.8) 3. Personalitatea creează un simţ unic al timpului din intuirea Realităţii, plus o conştiinţă a prezenţei şi o percepţie a duratei.
12:5.10 (135.9) Animalele nespirituale nu cunosc decât trecutul şi trăiesc în prezent. Omul locuit de spirit are puteri de previziune (intuiţie); ei pot vizualiza viitorul. Doar atitudinile progresive şi orientate înainte sunt reale în mod personal. Etica statică şi moralitatea tradiţională nu depăşesc decât foarte puţin animalitatea. Stoicismul nu este nici el o înaltă realizare de sine. Eticheta şi morala devin cu adevărat umane atunci când sunt dinamice şi progresive, însufleţite de realitate universală.
12:5.11 (135.10) Personalitatea umană nu este doar o concomitenţă cu evenimentele din timp şi spaţiu; şi personalitatea umană poate acţiona, la rândul ei, în calitate de cauză cosmică a acestor evenimente.
12:6.1 (135.11) Universul este nestatic. Stabilitatea nu este rezultatul inerţiei, ci mai degrabă produsul energiilor echilibrate, al cooperării mentale, al morontialelor coordonate, al supracontrolului spiritului şi al unificării personalităţii. Stabilitatea este în întregime şi întotdeauna proporţională cu divinitatea.
12:6.2 (135.12) În controlul fizic al universului principal, Tatăl Universal îşi exercită prioritatea şi întâietatea prin intermediul Insulei Paradisului. Dumnezeu este absolut în administrarea spirituală a cosmosului prin persoana Fiului Etern. În domeniile minţii, Tatăl şi Fiul activează prin coordonare cu Autorul Comun.
12:6.3 (136.1) A Treia Sursă-Centru ajută la menţinerea echilibrului şi a coordonării sistemului conjugat al energiilor şi organizărilor fizice şi spirituale prin caracterul absolut al controlului său asupra minţii cosmice şi prin exerciţiul complementelor sale înnăscute de gravitaţie universală fizică şi spirituală. În toate împrejurările în care se stabileşte o legătură între material şi spiritual, un astfel de fenomen minte reprezintă un act al Spiritului Infinit. Numai mintea poate asocia forţele şi energiile fizice ale nivelului material cu puterile şi fiinţele spirituale ale nivelului spiritului.
12:6.4 (136.2) De fiecare dată când contemplaţi fenomene universale, asiguraţi-vă că luaţi în considerare interacţiunile energiilor fizice, intelectuale şi spirituale. Şi luaţi bine seama la fenomenele neaşteptate însoţind unificarea lor de personalitate şi fenomenelor imprevizibile ce rezultă din acţiunile şi reacţiunile Deităţii experienţiale şi ale Absolutelor.
12:6.5 (136.3) Universul este extrem de previzibil doar în sensul cantitativ, sau al măsurării gravitaţiei. Nici chiar forţele fizice primordiale nu reacţionează la gravitaţia liniară, după cum nici semnificaţiile mentale superioare şi adevăratele valori spirituale ale realităţilor ultime ale universului. În mod calitativ, universul nu este foarte previzibil cu privire la noile asocieri de forţe, fie ele fizice, mentale sau spirituale; cu toate acestea, multe dintre aceste combinaţii de energii sau de forţe devin parţial previzibile atunci când le supunem observaţiei critice. Atunci când materia, mintea şi spiritul sunt unificate de personalitatea unei creaturi, noi suntem incapabili să prezicem complet deciziile acestei fiinţe înzestrate cu liber arbitru.
12:6.6 (136.4) Toate fazele forţei primordiale, spiritul în devenire şi alte ultimităţi nonpersonale par a reacţiona în acord cu legi relativ stabile, dar necunoscute. Aceste faze sunt caracterizate printr-o latitudine a înfăptuirii şi printr-o elasticitate a reacţiei care adesea sunt derutante când sunt întâlnite în fenomenele unei situaţii circumscrise şi izolate. Cum se explică această imprevizibilă libertate de reacţie demonstrată de aceste actualităţi ale universurilor emergente? Aceste date imprevizibile, necunoscute şi insondabile - fie că ţin de comportamentul unei unităţi primordiale de forţă, reacţia unui nivel minte neidentificat, fie că ţin de fenomene ale unui vast preunivers în formare în domeniile spaţiului exterior - revelează probabil activităţile Ultimului şi împlinirile prezenţei Absolutelor, care antedatează funcţiunile tuturor Creatorilor universului.
12:6.7 (136.5) Nu ştim realmente, dar presupunem că o varietate atât de uimitoare de aptitudini şi o coordonare atât de profundă semnifică faptul că Absolutele sunt prezente şi acţionează. Noi deducem că o astfel de diversitate de reacţii în faţa unei cauzalităţi aparent uniforme revelează reacţiile Absolutelor nu numai la cauzalitatea imediată şi de situaţie, ci şi la orice alte cauzalităţi aferente de pe cuprinsul întregului maestru univers.
12:6.8 (136.6) Indivizii au îngerii lor păzitori de destin. Planetele, sistemele, constelaţiile, universurile şi suprauniversurile au fiecare şefii lor respectivi care lucrează pentru binele domeniilor lor. Havona, şi chiar marele univers, sunt vegheate de cei cărora le-au fost încredinţate aceste responsabilităţi. Însă cine asigură şi supraveghează necesităţile fundamentale ale universului principal în ansamblul său, de la Paradis până la al patrulea şi cel din urmă nivel de spaţiu exterior? Din punct de vedere existenţial probabil că o asemenea supraveghere i se poate atribui Trinităţii Paradisului, însă, dacă ne plasăm în punctul de vedere experienţial, vedem că apariţia universurilor posthavoniene depinde de:
12:6.9 (136.7) 1. Absolute în ceea ce priveşte potenţialul.
12:6.10 (136.8) 2. Cel Ultim în ceea ce priveşte direcţia.
12:6.11 (137.1) 3. Cel Suprem în ceea ce priveşte coordonarea evolutivă.
12:6.12 (137.2) 4. Arhitecţii Universului principal în ceea ce priveşte administrarea anterioară apariţiei şefilor specifici.
12:6.13 (137.3) Absolutul Necalificat penetrează întregul spaţiu. Noi nu distingem cu perfectă claritate statutul exact al Absolutului Deităţii şi al Absolutului Universal, însă ştim că acesta din urmă acţionează oriunde acţionează Absolutul Deităţii şi Absolutul Necalificat. Absolutul Deităţii se poate să fie prezent în mod universal, însă nu poate fi deloc prezent în mod spaţial. Cel Ultim este prezent în spaţiu, acum, sau va fi la un moment dat, până la limitele exterioare ale celui de-al patrulea nivel al spaţiului exterior. Avem îndoieli că Cel Ultim va trebui vreodată să fie spaţial prezent dincolo de periferia universului principal, însă, dincoace de această limită, Cel Ultim este pe cale de a integra progresiv organizarea creatoare a potenţialelor celor trei Absolute.
12:7.1 (137.4) Există o lege inexorabilă şi impersonală, operativă în orice timp şi în orice spaţiu, cu aplicare asupra oricărei realităţi, indiferent de natura ei; această lege echivalează cu funcţia unei providenţe cosmice. Îndurarea caracterizează atitudinea iubirii lui Dumnezeu pentru indivizi; imparţialitatea motivează atitudinea lui Dumnezeu faţă de ansamblu. Voia lui Dumnezeu nu primează în mod necesar în parte - în inima unei anumite personalităţi - însă voinţa sa guvernează efectiv întregul, universul universurilor.
12:7.2 (137.5) În toate raporturile lui Dumnezeu cu toate fiinţele sale, este adevărat că legile sale nu sunt în mod intrinsec arbitrare. Pentru voi, cu viziunea voastră limitată şi cu punctul vostru de vedere finit, acţiunile lui Dumnezeu trebuie să pară deseori dictatoriale şi arbitrare. Legile lui Dumnezeu sunt pur şi simplu obiceiurile lui Dumnezeu, felul lui de a face în mod repetat anumite lucruri; şi el le face întotdeauna pe toate bine. Voi remarcaţi că Dumnezeu face acelaşi lucru în acelaşi fel, în repetate rânduri, pur şi simplu pentru că, în împrejurările date, este cea mai bună cale de a face acel lucru anume. Ori, cea mai bună cale este calea justă, şi de aceea înţelepciunea infinită impune întotdeauna ca lucrul să fie făcut în acel mod precis şi desăvârşit. Ar trebui, de asemenea, să vă amintiţi că natura nu este actul exclusiv al Deităţii; sunt prezente şi alte influenţe în fenomenele pe care omul le numeşte natură.
12:7.3 (137.6) Natura divină detestă faptul de a suferi vreo deteriorare, de orice fel ar fi, sau să îngăduie vreodată ca un act pur personal să fie executat într-un mod ordinar. Să fie totuşi clar că, dacă, în divinitatea oricărei situaţii, în împrejurările extreme şi în cazurile în care cursul înţelepciunii supreme ar putea indica necesitatea unei conduite diferite - dacă nevoile de perfecţiune, ca urmare a unei anumite raţiuni, ar putea dicta o altă modalitate de reacţiune, una mai bună - atunci şi acolo Dumnezeu cel atoateînţelegător ar acţiona în felul acela mai bun şi mai potrivit cu putinţă. Aceea ar fi expresia unei legi mai înalte; nu anularea unei legi mai puţin elevate.
12:7.4 (137.7) Dumnezeu nu este un sclav al obişnuinţei, al cronicităţii repetării propriilor sale acte voluntare. Nu există conflict între legile Infinitului. Ele sunt toate perfecţiuni ale naturii infailibile a lui Dumnezeu, ele sunt toate acte de necontestat care exprimă decizii impecabile. Legea este reacţia neschimbătoare a unei minţi infinite, perfecte şi divine. Acţiunile lui Dumnezeu sunt toate voluntare, deşi sunt aparent identice. În Dumnezeu „nu există nici variaţie, nici umbră de schimbare”. Însă tot ceea ce poate fi spus cu adevărat despre Tatăl Universal nu poate fi afirmat cu aceeaşi certitudine şi despre toate inteligenţele sale subordonate sau despre creaturile sale evolutive.
12:7.5 (137.8) Pentru că Dumnezeu este neschimbător, de aceea puteţi voi să vă încredinţaţi că, în toate împrejurările obişnuite, el va face acelaşi lucru în acelaşi mod identic şi obişnuit. Dumnezeu este asigurarea stabilităţii pentru toate lucrurile şi pentru toate fiinţele create. El este Dumnezeu şi deci nu se schimbă.
12:7.6 (138.1) Toată această statornicie a conduitei şi această uniformitate de acţiune sunt personale, conştiente şi cât se poate de voluntare, deoarece Dumnezeul Preaînalt nu este un sclav neputincios al propriei sale perfecţiuni şi a infinităţii sale. Dumnezeu nu este o forţă automată acţionând de la sine; el nu este o putere servilă legată de lege. Dumnezeu nu este nici vreo ecuaţie matematică ori vreo formulă chimică. El este o personalitate primordială şi cu o voinţa liberă. El este Tatăl Universal, o fiinţă supraîncărcată cu personalitate şi sursa universală a oricărei personalităţi de creaturi.
12:7.7 (138.2) Voia lui Dumnezeu nu predomină în mod uniform în inima muritorilor materiali care-l caută pe Dumnezeu, însă, dacă lărgim cadrul timpului dincolo de clipa prezentă pentru a îngloba ansamblul începuturilor vieţii, atunci putem înţelege din ce în ce mai bine voinţa lui Dumnezeu prin roadele spirituale provenite din viaţa copiilor lui Dumnezeu călăuziţi de spirit. Iar apoi, dacă lărgim şi mai mult viaţa umană pentru a include experienţa morontială, observăm că voinţa divină străluceşte tot mai luminoasă în actele spiritualizatoare ale creaturilor timpului care au început să guste divinele delicii oferite de relaţiile personalităţii omului cu personalitatea Tatălui Universal.
12:7.8 (138.3) Paternitatea lui Dumnezeu şi fraternitatea oamenilor prezintă paradoxul părţii şi al întregului la nivelul personalităţii. Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare individ ca pe un copil distinct al familiei sale celeste. În acelaşi timp, Dumnezeu iubeşte astfel pe toţi indivizii; el nu face deosebire de persoană şi universalitatea iubirii sale face să se nască o relaţie de grup, fraternitatea universală.
12:7.9 (138.4) Iubirea Tatălui o individualizează în mod absolut pe fiecare personalitate ca pe un copil unic al Tatălui Universal, un copil fără pereche în infinitate, o creatură volitivă fără seamăn în întreaga eternitate. Iubirea Tatălui slăveşte pe fiecare copil al lui Dumnezeu, iluminând pe fiecare membru al familiei celeste, făcând categoric să rezulte natura unică a fiecărei fiinţe personale care se detaşează pe nivelele impersonale situate în afara circuitului fratern al Tatălui care nostru al tuturor. Iubirea lui Dumnezeu descrie într-un mod uluitor valoarea transcendentă a fiecărei creaturi înzestrate cu voinţă şi revelează în mod infailibil valoarea elevată pe care Tatăl Universal o atribuie fiecăruia dintre copiii săi, de la cea mai înaltă personalitate creatoare a statutului paradisiac până la personalitatea cea mai umilă, înzestrată cu demnitate voluntară, dintre triburile sălbatice ale oamenilor de la începuturile speciei umane de pe o lume evolutivă a timpului şi spaţiului.
12:7.10 (138.5) Însăşi această iubire a lui Dumnezeu pentru indivizi face să se nască familia divină a tuturor indivizilor, fraternitatea universală a copiilor Tatălui Paradisiac înzestraţi cu liber arbitru. Iar această fraternitate, fiind universală, este o relaţie a întregului. Atunci când fraternitatea este universală, ea revelează nu relaţiile dintre fiecare, ci relaţiile dintre toţi. Fraternitatea este o relaţie de ansamblu şi revelează în consecinţă calităţile întregului în opoziţie cu calităţile părţii.
12:7.11 (138.6) Fraternitatea constituie o relaţie de fapt între toate personalităţile din existenţa universală. Nici o persoană nu ar putea scăpa de binefacerile sau sancţiunile care pot surveni ca rezultat al relaţiilor cu alte persoane. Partea profită sau suferă în raport cu întregul. Efortul just al fiecărui om le este profitabil tuturor oamenilor; greşeala sau răul comise de fiecare om sporesc chinurile tuturor oamenilor. După cum se mişcă partea, tot aşa se mişcă întregul. După cum progresează întregul, tot aşa şi partea. Vitezele relative ale părţii şi ale întregului determină dacă partea este trasă înapoi de inerţia întreg1ului sau purtată înainte de forţa vie a fraternităţii cosmice.
12:7.12 (139.1) Este un mister că Dumnezeu este o fiinţă înalt personală şi conştientă de sine, care dispune de un cartier general rezidenţial şi care este totodată personal prezent într-un atât de vast univers şi în contact personal cu un număr de fiinţe aproape infinit. Faptul că acest fenomen este un mister ce depăşeşte puterea de pătrundere a oamenilor nu ar trebui câtuşi de puţin să slăbească credinţa voastră. Nu lăsaţi nici grandoarea infinităţii, nici imensitatea eternităţii, nici splendoarea şi gloria caracterului incomparabil al lui Dumnezeu să vă pună la încercare, să vă facă să şovăiţi sau să vă descurajaţi, deoarece Tatăl nu este foarte departe de nici unul dintre voi; el locuieşte în voi şi literalmente în el ne aflăm cu toţi mişcarea, viaţa efectivă şi adevărata fiinţă.
12:7.13 (139.2) Chiar dacă Tatăl Paradisului acţionează prin creatorii săi divini şi copiii săi creaţi, el se bucură de asemenea de contactul interior cel mai intim cu voi, un contact atât de sublim şi atât de înalt personal încât depăşeşte chiar şi propria mea înţelegere. Este vorba de această misterioasă comuniune a unui fragment al Tatălui cu sufletul lui uman şi cu mintea muritoare în care el locuieşte efectiv. Ştiind că voi aveţi cunoştinţă de aceste daruri ale lui Dumnezeu, voi ştiţi deci că Tatăl este în contact intim nu numai cu asociaţii săi divini, ci şi cu copiii săi muritori evolutivi din timp. Într-adevăr, Tatăl rămâne în Paradis, însă prezenţa sa divină locuieşte totodată în mintea oamenilor.
12:7.14 (139.3) Chiar dacă Spiritul unui Fiu este ceea ce a revărsat el peste orice trup, chiar dacă un Fiu a rămas cu voi sub înfăţişarea trupului muritor, serafimii vă păzesc şi vă călăuzesc personal; însă cum ar putea una dintre aceste fiinţe divine a celui de-al Doilea sau a celui de-al Treilea Centru să spere vreodată să vă vină aproape sau să vă înţeleagă tot atât de bine ca Tatăl, care a dat o parte din el însuşi pentru a fi în voi, pentru a fi sinele vostru real şi divin, şi chiar etern?
12:8.1 (139.4) ”Dumnezeu este Spirit”, dar Paradisul nu. Universul material este întotdeauna arena în care au loc toate activităţile spirituale. Fiinţele spirituale şi ascenderii spirituali trăiesc şi lucrează pe sfere fizice de realitate materială.
12:8.2 (139.5) Darul forţei cosmice, domeniul gravitaţiei cosmice, este funcţiunea Insulei Paradisului. Întreaga energie-forţă originară provine din Paradis şi materia destinată să formeze nenumărate universuri circulă în prezent în universul principal sub forma unei prezenţe a supragravitaţiei care constituie sarcina-forţă a spaţiului patruns.
12:8.3 (139.6) Oricare ar fi transformările sale în spaţiile exterioare, după ce a ieşit din Paradis, forţa îşi continuă călătoria rămânând supusă atracţiei nesfârşite, mereu prezentă şi infailibilă a Insulei eterne, rotindu-se la infinit, de la sine şi cu fidelitate, de-a lungul eternelor căi ale spaţiului universurilor. Energia fizică este unica realitate care este sinceră şi statornică în supunerea sa la legea universală. Numai în domeniile voinţei creaturii există o deviere de la căile divine şi de la planurile originare. Puterea şi energia sunt dovezile universale că Insula centrală a Paradisului este stabilă, constantă şi eternă.
12:8.4 (139.7) Revărsarea spiritului şi spiritualizarea personalităţilor, domeniul gravitaţiei spirituale, sunt ţinutul Fiului Etern. Iar această gravitaţie a spiritului Fiului atrage întotdeauna către ea realităţile spirituale şi este la fel de reală şi de absolută ca atotputernica constrângere materială a Insulei Paradisului. Însă omul cu minte materială este, din fire, mai obişnuit cu manifestările materiale de natură fizică decât cu operaţiunile la fel de reale şi puternice de natură spirituală, pe care doar clarviziunea spirituală a sufletului le poate distinge.
12:8.5 (140.1) Pe măsură ce mintea unei personalităţi a universului devine mai spirituală - mai asemănătoare cu Dumnezeu - ea răspunde mai puţin la gravitaţia materială. Realitatea măsurată de răspunsul său la gravitaţia fizică este antiteza realităţii determinate de calitatea conţinutului ei spiritual. Acţiunea gravitaţiei fizice determină cantitativ energia nespirituală; acţiunea gravitaţiei spirituale măsoară cantitativ energia vie a divinităţii.
12:8.6 (140.2) Ceea ce este Paradisul pentru creaţia fizică şi ceea ce este Fiul Etern pentru universul spiritual, Autorul Comun este pentru tărâmurile minţii - universul inteligent al fiinţelor şi personalităţilor materiale, morontiale şi spirituale.
12:8.7 (140.3) Autorul Comun reacţionează atât la realităţile materiale şi spirituale şi devine deci în mod inerent slujitorul universal pentru toate fiinţele inteligente, acestea putând reprezenta o uniune a fazelor materiale şi spirituale ale creaţiei. Revărsarea inteligenţei, ajutorul adus materiei şi spiritualului prin fenomenul minţii, este domeniul exclusiv al Autorului Comun, care devine astfel partenerul minţii spirituale, esenţa minţii morontiale şi substanţa minţii materiale a creaturii evolutive a timpului.
12:8.8 (140.4) Mintea este tehnica prin care realităţile spiritului devin realităţi de experienţă pentru personalităţile create. Şi, în ultimă analiză, posibilităţile unificatoare ale minţii umane însăşi, aptitudinea de a coordona lucrurile, ideile şi valorile, sunt supramateriale.
12:8.9 (140.5) Cu toate că nu îi este posibil minţii muritoare să înţeleagă cele şapte nivele ale realităţii cosmice relative, intelectul uman ar trebui să poată pricepe în mare parte semnificaţia trei nivele funcţionale ale realităţii finite:
12:8.10 (140.6) 1. Materia. Energie organizată supusă gravitaţiei liniare, mai puţin atunci când este modificată de mişcare şi condiţionată de minte.
12:8.11 (140.7) 2. Mintea. Conştiinţa organizată care nu este în întregime supusă gravitaţiei materiale şi care devine cu adevărat liberă atunci când este modificată de spirit.
12:8.12 (140.8) 3. Spiritul. Cea mai înaltă realitate personală. Adevăratul spirit nu este supus gravitaţiei materiale, însă devine în cele din urmă influenţa motivatoare a tuturor sistemelor evolutive de energie care posedă demnitatea personalităţii.
12:8.13 (140.9) Scopul existenţei tuturor personalităţilor este spiritul; manifestările materiale sunt relative, iar mintea cosmică intervine între aceste opozite universale. Revărsarea minţii şi slujirea spiritului sunt munca persoanelor asociate Deităţii, Spiritului Infinit şi Fiului Etern. Realitatea Deităţii totale nu este minte, ci minte-spirit - spirit-minte unificate de personalitate. Cu toate acestea, absolutele spiritului şi ale lucrurilor converg ambele în persoana Tatălui Universal.
12:8.14 (140.10) În Paradis, cele trei energii, fizică, mentală şi spirituală, sunt coordonate. În cosmosul evolutiv, energia-materie domină, mai puţin în cazul personalităţii în care spiritul luptă pentru a controla prin intermediul minţii. Spiritul este realitate fundamentală a experienţei personalităţii tuturor creaturilor, deoarece Dumnezeu este spirit. Spiritul este neschimbător şi, în consecinţă, în toate relaţiile personale, el transcende atât mintea, cât şi materia, care sunt variabile experienţiale de dobândire progresivă.
12:8.15 (140.11) În evoluţia cosmică, materia devine o umbră filozofică proiectată de minte în prezenţa luminozităţii spirituale a iluminării divine, însă acest fapt nu invalidează realitatea energiei-materii. Mintea, materia şi spiritul sunt deopotrivă de reale, însă nu au o valoare egală pentru personalitatea care caută să atingă divinitatea. Conştiinţa divinităţii este o experienţă spirituală progresivă.
12:8.16 (141.1) Cu cât este mai mare strălucirea personalităţii spirituale (Tatăl din univers, fragmentul personalităţii spirituale potenţial în creatura individuală) cu atât mai mare este umbra proiectată de mintea intermediară asupra veşmântului său material. În timp, corpul oamenilor este tot atât de real ca mintea sau ca spiritul lor, însă, în moarte, mintea (identitatea) şi spiritul supravieţuiesc, pe câtă vreme corpul nu supravieţuieşte. O realitate cosmică poate să nu existe în experienţa unei personalităţi. De aceea, figura voastră de retorică greacă - materia este umbra substanţei spirituale mai reale - are într-adevăr o semnificaţie filozofică.
12:9.1 (141.2) Spiritul este realitatea personală fundamentală în univers, iar personalitatea este fundamentală pentru orice experienţă progresivă cu realitatea spirituală. Toate fazele experienţei personalităţii de pe toate nivele succesive de înaintare universală abundă în indicii care conduc la descoperirea realităţilor personale atrăgătoare. Adevăratul destin al oamenilor constă în a crea ţeluri noi şi spirituale şi apoi în a răspunde la atracţiile cosmice ale acestor scopuri celeste de valoare nematerială.
12:9.2 (141.3) Iubirea este secretul asocierilor benefice între personalităţi. Un singur contact nu este de ajuns pentru a cunoaşte cu adevărat o persoană. Nu putem aprecia muzica prin deducţii matematice, cu toate că muzica este o formă de ritm matematic. Numărul alocat unui abonat telefonic nu identifică în nici un fel personalitatea acelui abonat şi nu dă nici un indiciu asupra caracterului său.
12:9.3 (141.4) Matematica, ştiinţa materială, este indispensabilă pentru a discuta în mod inteligibil aspecte materiale ale universului, însă cunoaşterea ei nu este în mod necesar parte a unei realizări mai elevată a adevărului sau parte a unei aprecieri personale a realităţilor spirituale. Nu numai în domeniile vieţii, ci şi în lumile energiei fizice, suma a doi sau mai mulţi factori reprezintă adesea ceva mai mult decât suma consecinţelor previzibile ale acestei combinaţii, sau un lucru diferit. Toată ştiinţa a matematicii, întreg domeniul filozofiei, fizica şi chimia cele mai avansate nu pot nici să prezică, nici să ştie că uniunea a doi atomi gazoşi de hidrogen cu un atom de oxigen ar produce o substanţă nouă şi calitativ superioară - apa lichidă. Prin ea însăşi, constatarea acestui fenomen fizico-chimic ar fi trebuit să împiedice dezvoltarea filozofiei materialiste şi a cosmologiei mecanice.
12:9.4 (141.5) Analiza tehnică nu revelează ceea ce pot face o persoană sau un lucru. Apa, de exemplu, este folosită în mod efectiv la stingerea focului. Faptul că apa stinge focul este un fapt de experienţă cotidiană, însă această proprietate a apei nu ar fi putut niciodată fi revelată prin analiză. Analiza determină că apa este compusă din hidrogen şi oxigen; un studiu mai aprofundat al acestor elemente arată că oxigenul este suportul real al combustiei şi că hidrogenul se va arde de la sine.
12:9.5 (141.6) Religia voastră devine reală deoarece se ridică din sclavia temerii şi din constrângerile superstiţiilor. Filozofia voastră luptă pentru a se emancipa de dogme şi de tradiţie. Ştiinţa voastră se angajează în lupta milenară între adevăr şi eroare, luptând totodată pentru a elibera omul de lanţurile abstracţiei, de robia matematicii şi de orbirea relativă a materialismului mecanicist.
12:9.6 (142.1) Muritorii au un nucleu format din spirit. Mintea este un sistem de energie personală existent în jurul unui nucleu divin de spirit şi funcţionând într-un mediu material. Această relaţie vie dintre mintea personală şi spirit constituie potenţialul universal al personalităţii eterne. Dificultăţi reale, decepţiile îndelungate, înfrângerile grave sau moartea inevitabilă nu pot surveni decât dacă conceptele egocentrice pretind să şteargă complet puterea guvernării nucleului spiritual central, prin aceasta dezbinând planul cosmic de identitate a personalităţii.
12:9.7 (142.2) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii acţionând prin autoritatea Celor Îmbătrâniţi de Zile].
Cartea Urantia
Capitolul 13
13:0.1 (143.1) ÎNTRE Insula centrală a Paradisului şi cel mai central dintre circuitele planetare de pe Havona se intercalează în spaţiu trei circuite minore de sfere speciale. Circuitul interior este compus din şapte sfere secrete ale Tatălui Universal; al doilea grup este format de cele şapte lumi luminoase ale Fiului Etern, iar la exterior se găsesc cele şapte imense sfere ale Spiritului Infinit, lumile constituind sediul administrativ al Celor Şapte Spirite Maestru.
13:0.2 (143.2) Aceste trei circuite septuple ale Tatălui, Fiului şi Spiritului sunt sfere de splendoare de nedepăşit şi de glorie inimaginabilă. Chiar şi materialele construcţiei lor fizice sunt de un ordin care nu vă este revelat. Materialele fiecărui circuit sunt diverse, şi fiecare lume a fiecărui circuit este diferită, mai puţin cele şapte lumi ale Fiului, care au toate aceeaşi constituţie fizică. Aceste douăzeci şi una de lumi sunt toate sfere enorme şi fiecare grup de şapte este eternizat în mod diferit. Pe cât o ştim noi, ele au existat întotdeauna; la fel ca şi Paradisul, ele sunt eterne. Nu există nici arhive nici tradiţii asupra originii lor.
13:0.3 (143.3) Cele şapte sfere secrete ale Tatălui Universal circulă în jurul Paradisului, foarte aproape de Insula eternă; ele reflectă puternic luminozitatea spirituală a strălucirii centrale a Deităţilor eterne. Ele răspândesc această lumină de glorie divină asupra întregului Paradis şi chiar asupra celor şapte circuite ale Havonei. Energiile impersonale de luminozitate spirituală îşi au originea tocmai pe cele şapte lumi sacre ale Fiului Etern. Nici o fiinţă personală nu poate să locuiască pe nici unul dintre aceste şapte tărâmuri strălucitoare care iluminează cu glorie spirituală tot Paradisul şi toată Havona şi dirijează pura luminozitate a spiritului către cele şapte suprauniversuri. Aceste sfere strălucitoare ale celui de-al doilea circuit emit, de asemenea, lumina lor (lumină fără căldură) către Paradis şi către miliardul de lumi al celor şapte circuite ale universului central.
13:0.4 (143.4) Cele şapte lumi ale Spiritului Infinit sunt ocupate de Cele Şapte Spirite Maestru care prezidează destinele celor şapte suprauniversuri şi transmit iluminarea spirituală a celei de a Treia Persoane a Deităţii acestor creaţii a timpului şi spaţiului. Havona întreagă, însa nu şi Insula Paradisului, este scăldată în aceste influenţe spiritualizatoare.
13:0.5 (143.5) Cu toate că lumile Tatălui sunt sfere de statut ultim pentru cei care au fost înzestraţi cu personalitate de către Tată, nu aceasta este funcţiunea lor exclusivă. Numeroase fiinţe şi entităţi, altele decât personale, locuiesc pe aceste lumi. Fiecare lume a circuitului Tatălui şi a circuitului Spiritului adăposteşte un tip distinct de locuitori permanenţi. Însă noi credem că lumile Fiului sunt locuite de aceste tipuri uniforme de fiinţe diferite de cele personale. Fragmentele Tatălui fac parte din nativii Diviningtonului. Celelalte ordine au drept de cetăţenie permanent, însă nu vă sunt revelate.
13:0.6 (143.6) Cei douăzeci şi unu de sateliţi ai Paradisului servesc numeroaselor ţeluri, care nu sunt revelate în aceste expuneri, atât în universul central, cât şi în suprauniversuri.
13:0.7 (143.7) Voi nu sunteţi capabili să înţelegeţi decât prea puţin din viaţa acestor sfere. Nu puteţi obţine o abordare valabilă, nici măcar una sumară a naturii şi funcţiuni lor; miile de activităţi care nu vă sunt revelate continuă. Aceste douăzeci şi una de sfere înglobează potenţialele funcţiunii universului principal. Aceste capitole nu permit decât să facă posibilă întrezărirea anumitor activităţi circumscrise aparţinând prezenţei vaste a marelui univers; sau mai degrabă, a unuia din cele şapte sectoare ale marelui univers.
13:1.1 (144.1) Circuitul sferelor vieţii sacre a Tatălui conţine singurele secrete inerente personalităţii în universul universurilor. Aceşti sateliţi ai Paradisului, formând circuitul cel mai central din cei trei, reprezintă singurele domenii interzise din universul central care sunt preocupate de personalitate. Paradisul de jos şi lumile Fiului sunt, de asemenea, închise personalităţilor, însă aceste două domenii nu se preocupă nicicum direct de personalitate.
13:1.2 (144.2) Lumile Paradisiace ale Tatălui sunt dirijate de ordinul mai elevat al Fiilor Staţionari ai Trinităţii, Secretele Supremaţiei Trinitizate. Despre lumile acestea există puţine lucruri despre care pot vorbi; iar din multiplele lor activităţi sunt autorizat să dezvălui şi mai puţin. Asemenea informaţii le privesc numai pe fiinţele care au activităţi acolo, precum şi pe cele care sosesc. Cu toate că sunt puţin familiarizat cu şase dintre aceste lumi speciale, nu am aterizat niciodată pe Divinington; această lume îmi este total interzisă.
13:1.3 (144.3) Una dintre raţiunile pentru care aceste lumi sunt secrete este aceea că fiecare dintre aceste sfere sacre beneficiază de o reprezentare sau de o manifestare specială a Deităţilor care compun Trinitatea Paradisului. Nu este vorba de o personalitate, ci de o prezenţă unică a Divinităţii, pe care o pot aprecia şi înţelege doar grupurile speciale de inteligenţe care locuiesc pe fiecare sferă specifică, sau susceptibile de a fi admise acolo. Secretele Supremaţiei Trinitizate sunt agenţii personali ai acestor prezenţe specializate personale şi impersonale ale Divinităţii; iar Secretele Supremaţiei sunt fiinţe înalt personale, splendid înzestrate şi magnific apte scopului lor exaltat şi dificil.
13:1.4 (144.4) 1. DIVININGTON. Într-un sens cu totul special, această lume este „sânul Tatălui”, sfera de comuniune personală a Tatălui Universal, iar acolo există o manifestare specială a divinităţii sale. Divinington este locul de întâlnire Paradisiacă a Ajustorilor Gândirii, însă este şi căminul multor altor entităţi, personalităţi şi fiinţe diverse, care îşi au originea în Tatăl Universal. Există în afara Fiului Etern numeroase personalităţi provenite direct din acţiunile solitare ale Tatălui Universal. Doar fragmentele Tatălui şi personalităţile, precum şi alte fiinţe care se trag direct şi exclusiv din Tatăl Universal fraternizează şi activează în acest locaş.
13:1.5 (144.5) Secretele Diviningtonului cuprind secretul manifestării şi al misiunii Ajustorilor Gândirii. Natura lor, originea lor, şi tehnica contactului lor cu umilele creaturi ale lumilor evolutive sunt secrete ale acestei sfere paradisiace. Aceste uimitoare operaţiuni nu corespund personal celorlalte, şi de aceea Deităţile socotesc oportun să nu ne lase să înţelegem pe deplin anumite trăsături ale acestui mare serviciu divin. În măsura în care noi intrăm în contact cu această fază a activităţii divine, ne este acordată deplina cunoaştere a operaţiunilor, însă noi nu suntem complet informaţi în ceea ce priveşte detaliile intime ale acestei mari fuziuni.
13:1.6 (145.1) Această sferă conţine, de asemenea, secretele naturii, ţelul activităţilor tuturor celorlalte forme de fragmente ale Tatălui, Mesagerii Gravitaţiei şi o mulţime de alte fiinţe care nu vă sunt revelate. Este foarte posibil ca, în cazul în care adevărurile care îmi sunt ascunse, în ceea ce priveşte Diviningtonul, mi-ar fi revelate, ele nu ar face decât să mă tulbure şi să mă handicapeze în munca mea actuală. De altfel, ele depăşesc poate capacitatea de concepţie a fiinţelor din ordinul meu.
13:1.7 (145.2) 2. SONARINGTON. Această sferă este „sânul Fiului”, lumea receptoare personală a Fiului Etern. Este cartierul general Paradisiac al Fiilor lui Dumnezeu ascendenţi şi descendenţi începând cu momentul în care au fost pe deplin acreditaţi şi definitiv confirmaţi. Această lume este căminul paradisiac pentru toţi Fiii Fiului Etern şi pentru cei ai Fiilor săi asociaţi şi coordonaţi. Există numeroase ordine de filiaţie divină ataşate acestui lăcaş celest care nu au fost revelate muritorilor, dat fiind faptul că ei nu sunt influenţaţi de planurile programului de ascensiune care reglementează progresul spiritual uman din universuri şi până în Paradis.
13:1.8 (145.3) Secretele Sonaringtonului includ secretul întrupării Fiilor divini. Când un Fiu Divin devine Fiu al Omului, când el este realmente născut dintr-o femeie, aşa cum a fost cazul pe lumea voastră acum o mie nouă sute de ani, este vorba de un mister universal. Acest mister se reproduce constant în toate activităţile şi este un secret al Sonaringtonului referitor la filiaţia divină. Ajustorii sunt un mister al lui Dumnezeu Tatăl. Întruparea Fiilor divini este un mister al lui Dumnezeu Fiul; este un secret închis în al şaptelea sector al Sonaringtonului, un domeniu în care pot penetra doar cei care au trecut personal prin această experienţă unică. Singurele care sunt aduse în focarul atenţiei voastre sunt fazele întrupării referitoare la cariera voastră ascensională. Misterul întrupării Fiului Paradisului comportă numeroase alte faze, anumite tipuri de Fii nerevelaţi efectuează misiuni de serviciu universal despre care nu vi s-a spus nimic. Iar Sonaringtonul comportă şi alte mistere.
13:1.9 (145.4) 3. SPIRITINGTON. Această lume este „sânul Spiritului”, cămin Paradisiac al fiinţelor superioare care reprezintă exclusiv Spiritul Infinit. Aici se reunesc Cele Şapte Spirite Maestru şi unii descendenţi ai lor venind din toate universurile. Întâlnim, de asemenea, în acest domeniu celest numeroase ordine nerevelate de personalităţi spirituale. Este vorba de fiinţe afectate multiplelor activităţi ale universului, neasociate planurilor destinate să ridice creaturile muritoare din timp până la nivelele eternităţii Paradisului.
13:1.10 (145.5) Secretele Spiritingtonului conţin misterele impenetrabile ale reflexivităţii. Noi vă vorbim de fenomenul vast şi universal al reflexivităţii, mai special decât se produce pe lumile sediu ale celor şapte suprauniversuri, însă noi nu explicăm niciodată complet acest fenomen, deoarece nici chiar noi nu îl înţelegem în întregime. Noi ştim ceva, în bună parte, însă numeroase detalii fundamentale rămân încă pline de mister pentru noi. Reflexivitatea este un secret al Dumnezeului Spirit. Voi aţi fost instruiţi asupra funcţiilor reflexivităţii în raport cu planul de ascensiune a supravieţuirii muritorilor şi lucrurile se întâmplă întocmai; însă reflexivitatea este, de asemenea, un factor indispensabil desfăşurării normale a multor alte faze ale activităţilor universale. Această înzestrare a Spiritului Infinit este utilizată şi pe alte canale decât cele care servesc la culegerea învăţămintelor şi răspândirea informaţiilor. Iar Spiritingtonul conţine şi alte secrete.
13:1.11 (145.6) 4. VICEGERINGTONUL. Această planetă este „sânul Tatălui şi al Fiului” şi sfera secretă a anumitor fiinţe nerevelate provenite din actele Tatălui şi Fiului. Este, de asemenea, căminul Paradisiac a numeroase fiinţe glorificate a căror ascendenţă este complexă, cele ale căror origini sunt complicate din cauza numeroaselor tehnici variate puse în mişcare în cele şapte universuri. Numeroase grupuri de fiinţe a căror identitate nu a fost revelată muritorilor de pe Urantia se reunesc pe această lume.
13:1.12 (146.1) Secretele Vicegeringtonului le înglobează pe cele ale trinitizării, iar trinitizarea este secretul autorităţii care permite să se reprezinte Trinitatea, să se acţioneze ca locţiitor al Zeilor. Autoritatea pentru a reprezenta Trinitatea nu este ataşată decât fiinţelor, revelate sau nerevelate, care sunt trinitizate, create, exteriorizate, sau eternizate de către două persoane ale Trinităţii Paradisului sau de către toate trei împreună. Atunci când personalităţile au fost aduse la existenţă prin actele trinitizante ale anumitor tipuri de creaturi glorificate, ele nu reprezintă nimic mai mult decât potenţialul conceptului mobilizat în această trinitizare, însă ele se pot eleva pe calea îmbrăţişării Deităţii, care este deschisă tuturor creaturilor din specia lor.
13:1.13 (146.2) Fiinţele netrinitizate nu înţeleg pe deplin tehnica de trinitizare prin doi sau trei Creatori sau prin anumite creaturi. Voi nu veţi înţelege niciodată total un astfel de fenomen decât dacă în viitorul îndepărtat al carierei voastre glorificate, veţi încerca şi veţi reuşi această aventură. Altfel aceste secrete ale Vicegeringtonului vă vor fi întotdeauna pe deplin inaccesibile. Însă pentru mine, care sunt o fiinţă elevată provenită din trinitate, toate sectoarele Vicegerinctonului îmi sunt deschise. Înţeleg pe deplin secretul originii mele şi al destinului meu şi îl păstrez cu aceiaşi desăvârşire şi religiozitate.
13:1.14 (146.3) Există şi alte forme şi faze de trinitizare asupra cărora atenţia popoarelor de pe Urantia nu a fost atrasă. Sub aspectul lor personal, aceste experienţe sunt bine protejate în sectorul secret al Vicegeringtonului.
13:1.15 (146.4) 5. SOLITARINGTONUL. Această lume este „sânul Tatălui şi al Spiritului”. El este locul de întâlnire al unei magnifice oştiri de fiinţe nerevelate provenite din actele conjugate ale Tatălui Universal şi ale Spiritului Infinit. Aceste fiinţe, pe lângă ceea ce moştenesc în Spirit, împărtăşesc şi din trăsăturile Tatălui.
13:1.16 (146.5) Solitaringtonul este, de asemenea, căminul Mesagerilor Solitari şi al altor personalităţi aparţinând acestor ordine supraîngereşti. Voi ştiţi de foarte puţine dintre aceste fiinţe; există un număr imens de ordine nerevelate pe Urantia. Faptul că mesagerii solitari sau asociaţii lor supraîngereşti sunt domiciliaţi pe a cincia lume nu implică în mod necesar că Tatăl a intervenit la vreun nivel în sectorul lor de creaţie, însă, în această epocă a Universului, le cunoaşte bine funcţiile. Pe parcursul prezentei epoci a universului sfera în cauză este, de asemenea, aceea a statutului Directorilor de Putere ai Universului.
13:1.17 (146.6) Există şi numeroase alte ordine de personalităţi ale spiritului, fiinţe necunoscute muritorilor, care consideră Solitaringtonul ca sfera căminului lor paradisiac. Trebuie să ne amintim că toate diviziunile şi toate nivelele de activităţi universale sunt tot atât de bine prevăzute cu servicii spirituale ca şi domeniul ocupat cu ajutarea omului muritor în ascensiunea sa către destinul său divin din Paradis.
13:1.18 (146.7) Secretul Solitaringtonului. În plus faţă de anumite secrete ale trinitizării, această lume deţine secretul raporturilor personale între Spiritul Infinit şi anumiţi descendenţi superiori ai celei de a Treia Surse Centru. Solitaringtonul conţine misterul asocierii intime a numeroase ordine nerevelate cu spiritele Tatălui, Fiului şi Spiritului, cu triplul spirit al Trinităţii şi spiritele Supremului, Ultimului şi Supremului-Ultim.
13:1.19 (146.8) 6. SERAFINGTONUL. Această sferă este „sânul Fiului şi Spiritului” şi este lumea care serveşte drept cămin mulţimii imense de fiinţe nerevelate create de Fiu şi Spirit. Este, de asemenea, sfera de destin a tuturor ordinelor tutelare, a armatelor de îngeri, formate din supernafimi, seconafimi şi serafimi. Există, de asemenea, în universul central şi în universurile exterioare, numeroase ordine de spirite minunate care nu sunt „spirite tutelare pentru cei care vor moşteni mântuirea”. Toţi aceşti lucrători ai spiritului în domeniile şi nivelele de activitate universale consideră Serafingtonul ca fiind căminul lor Paradisiac.
13:1.20 (147.1) Secrete Serafingtonului conţin un triplu mister şi nu pot face referire decât la unul dintre ele, misterul transporturilor serafice. Diverse ordine de serafimi şi de fiinţe spirituale aliate posedă facultatea de a înveşmânta în formele lor spirituale toate ordinele de personalităţi nemateriale şi să le transporte pe lungi trasee interplanetare. Acesta este un secret închis în sectoarele sacre ale Serafingtonului. Serafimii transportori înţeleg aceste mistere, însă nu ni le comunică nouă celorlalţi, sau poate că nu pot să o facă. Celelalte mistere ale Serafingtonului se referă la experienţele personale ale anumitelor tipuri de slujitori spirituali nerevelaţi încă muritorilor. Noi evităm să discutăm secretele acestor fiinţe atât de apropiate, deoarece voi puteţi aproape înţelege aceste ordine de existenţă vecine, iar dacă am oferi cunoştinţele noastre, chiar şi parţiale, în ceea ce priveşte aceste fenomene, acest lucru ar părea ca un abuz de încredere.
13:1.21 (147.2) 7. ASCENDINGTONUL. Această lume unică este „pieptul Tatălui, al Fiului şi al Spiritului”, locul de întâlnire al creaturilor ascendente din spaţiu, sfera de primire a pelerinilor timpului care trec prin universul Havonei pe calea lor către Paradis. Ascendingtonul este realmente căminul paradisiac al sufletelor ascendente ale timpului şi spaţiului până când ele ating statutul Paradisului. Voi muritorii, veţi petrece cea mai mare parte a „vacanţelor” voastre de pe Havona pe Ascendington. Pe parcursul vieţii voastre pe Havona, Ascendingtonul va juca pentru voi acelaşi rol pe care directorii de retrospecţie îl au pe parcursul ascensiunii voastre din universul local şi din supraunivers. Veţi fi ocupaţi cu mii de activităţi care depăşesc anvergura imaginaţiei umane. Şi, la fel ca în fiecare dintre aceste etape precedente ale ascensiunii voastre către Dumnezeu, eul vostru uman va pune aici bazele unor noi relaţii cu eul vostru divin.
13:1.22 (147.3) Secretele Ascendingtonului conţin misterul formării treptate şi sigure, în mintea materială şi muritoare, a unei contraponderi spirituale şi potenţial nemuritoare a caracterului şi identităţii. Acest fenomen este unul dintre cele mai neliniştitoare mistere a universului; mai exact, evoluţia unui suflet nemuritor în mintea unei creaturi muritoare şi materiale.
13:1.23 (147.4) Voi nu veţi înţelege niciodată complet această misterioasă operaţiune înainte de a atinge Ascendingtonul. Şi aceasta este motivul pentru care întregul Ascendington va fi deschis privirilor voastre uimite. A şaptea parte din Ascendington îmi este interzisă - este vorba de sectorul care se ocupă de însuşi acest secret care este (sau va fi) posesiunea sau experienţa exclusivă a tipului vostru de fiinţe. Această experienţă aparţine ordinului vostru uman de existenţă. Ordinul meu de personalitate nu este direct legat de astfel de operaţiuni. În consecinţă, mie îmi este interzisă această experienţă şi vouă vă va fi în cele din urmă revelată. Însă şi chiar şi după ce vă va fi revelată, veţi păstra întotdeauna secretul dintr-un anumit motiv. Voi nu-l veţi revela, nici nouă, nici unui alt ordin de fiinţe. Noi suntem la curent în ceea ce priveşte fuziunea eternă a unui Ajustor divin cu un suflet nemuritor de origine umană, însă finalitarii ascendenţi cunosc această experienţă ca o realitate absolută.
13:2.1 (147.5) Aceste lumi-cămine de diverse ordine de fiinţe spirituale sunt sfere imense şi uluitoare, care egalează Paradisul în frumuseţea lor incomparabilă şi gloria lor splendidă. Sunt lumi de întâlniri, sfere de reuniuni, care servesc ca adrese cosmice permanente. În calitate de finalitari, voi veţi fi domiciliaţi în Paradis, însă Ascendingtonul este cel care va fi tot timpul adresa căminului vostru, chiar şi atunci când veţi începe să slujiţi în spaţiul exterior. De-a lungul întregii eternităţi, voi veţi considera Ascendingtonul în ca fiind un cămin al amintirilor voastre afective şi al reminiscenţelor voastre. Atunci când veţi deveni fiinţe ale spiritului aparţinând celui de al şaptelea stadiu, este posibil să renunţaţi la statutul vostru de locuitori ai Paradisului.
13:2.2 (148.1) Dacă universurile exterioare sunt în curs de formare, dacă ele trebuie să fie locuite de creaturi ale timpului înzestrate cu potenţialul ascensiunii, atunci noi deducem că aceşti copii ai viitorului vor fi, de asemenea, meniţi să vadă Ascendingtonul ca fiind căminul lor Paradisiac.
13:2.3 (148.2) Ascendingtonul este singura sferă sacră care va fi deschisă fără rezervă inspecţiei voastre înainte de a sosi în Paradis. Vicegeringtonul este singura sferă sacră care va fi deschisă necondiţionat examinării mele. Cu toate că secretele sale se referă la originea mea, nu consider Vicegeringtonul ca fiind căminul meu. În această epocă a universului, fiinţele provenite din Trinitate şi fiinţele trinitizate nu sunt aceleaşi.
13:2.4 (148.3) Fiinţele provenite din Trinitate nu împărtăşesc complet lumile Tatălui; singurul lor lăcaş este pe Insula Paradisului, în imediata apropiere a Sferei Preasfinte. Ele apar adesea pe Ascendington, „în sânul Tatălui-Fiu-Spirit”, unde fraternizează cu tovarăşii lor veniţi din umilele lumi ale spaţiului.
13:2.5 (148.4) Voi aţi putea presupune că Fiii Creatori, fiind proveniţi din Tatăl-Fiu, consideră Vicegeringtonul ca fiind căminul lor, însă nu este cazul în această epocă a universului dominată de activităţile Dumnezeului Septuplu. Şi există numeroase probleme asemănătoare care vă vor face să rămâneţi perplecşi, deoarece cu siguranţă veţi întâmpina numeroase dificultăţi în înţelegerea acestor lucruri atât de apropiate de Paradis. Cu cunoştinţele voastre limitate, voi nu puteţi nici să rezolvaţi această problemă prin raţionament. Şi dacă aţi şti mai multe despre lumile Tatălui, voi a-şi întâmpina pur şi simplu mai multe dificultăţi până când veţi şti totul despre aceste lumi. Statutul uneia dintre aceste lumi secrete se dobândeşte atât prin servire cât şi prin natura de origine, iar epocile succesive ale universului pot realmente să redistribuie unele dintre aceste grupări de personalitate.
13:2.6 (148.5) Lumile circuitului interior sunt într-adevăr lumi de fraternitate sau de statut mai mult decât sfere de rezidenţă efectivă. Muritorii vor atinge un anumit statut pe fiecare dintre lumile Tatălui, mai puţin una. De exemplu: atunci când voi muritori veţi atinge Havona, veţi primi autorizarea de a pleca pe Ascendington, unde veţi fi foarte bine veniţi, însă nu veţi avea permisiunea de a vizita celelalte şase lumi sacre. Ca urmare a trecerii voastre prin regimul Paradisului, şi după ce veţi fi fost admişi în Corpul Finalităţii, veţi primi permisiunea de a merge pe Sonarington, deoarece sunteţi atunci atât Fii ai lui Dumnezeu cât şi ascendenţi, şi chiar mai mult. Însă va exista întotdeauna o şeptime din Sonarington care nu va fi deschisă inspecţiei voastre, sectorul care conţine întrupările Fiilor divini. Aceste secrete nu au fost niciodată revelate fiilor ascendenţi ai lui Dumnezeu.
13:2.7 (148.6) În cele din urmă, veţi avea deplin acces la Ascendington şi acces relativ la alte sfere ale Tatălui, în afară de Divinington. Însă, chiar şi cu permisiunea de a ateriza pe cinci alte sfere secrete, după ce veţi fi devenit un finalitar, nu veţi fi autorizaţi să vizitaţi toate sectoarele acestor lumi. Nu vă va fi permis nici să aterizaţi pe ţărmurile Diviningtonului, în „sânul Tatălui”, însă veţi sta cu siguranţă de nenumărate ori „la dreapta Tatălui”. În întreaga eternitate, nu se vor ivi niciodată împrejurări care să necesite prezenţa voastră pe lumea Ajustorilor Gândirii.
13:2.8 (149.1) Aceste lumi de întâlnire ale vieţii în spirit sunt teritorii interzise în măsura în care ni se cere să nu punem condiţii cu privire la trecerea în acele faze ale acestor sfere care sunt complet în afara domeniilor noastre de experienţă. Voi puteţi deveni o creatură perfectă, ca Tatăl Etern care este perfect în Deitate, însă nu trebuie să cunoaşteţi toate secretele de experienţă ale tuturor celorlalte ordine de personalităţi universale. Atunci când Creatorul împărtăşeşte cu creatura sa un secret experienţial al personalităţii, Creatorul păstrează acest secret cu o veşnică fidelitate.
13:2.9 (149.2) Toate aceste secrete sunt încredinţate pentru a fi cunoscute de ansamblul Secretelor Supremaţiei Trinitizate. Aceste fiinţe nu sunt pe deplin cunoscute decât de grupurile lumilor lor speciale; ele sunt puţin înţelese de celelalte ordine. După ce veţi fi atins Paradisul, veţi cunoaşte şi veţi iubi cu ardoare cele zece Secrete ale Supremaţiei care conduc Ascendingtonul. Mai puţin pentru Divinington, veţi ajunge, de asemenea, să înţelegeţi parţial Secretele Supremaţiei pe celelalte lumi ale Tatălui, însă nu la fel de perfect ca pe Ascendington.
13:2.10 (149.3) Aşa cum sugerează numele, Secretele Supremaţiei Trinitizate sunt legate la Suprem; ele sunt legate, de asemenea, la Ultim şi la viitorul Suprem-Ultim. Aceste secrete ale Supremaţiei sunt secretele Supremului şi, de asemenea, secretele Ultimului, şi chiar secretele Supremului Ultim.
13:3.1 (149.4) Cele şapte sfere luminoase ale Fiului Etern sunt lumile celor şapte faze de existenţă pur spirituală. Aceste globuri strălucitoare sunt sursa triplei lumini a Paradisului şi Havonei, iar influenţa lor este limitată în mare, însă nu în întregime, la universul central.
13:3.2 (149.5) Personalitatea este absentă pe aceşti sateliţi ai Paradisului; este motivul pentru care nu putem expune personalităţilor muritoare şi materiale decât foarte puţine lucruri referitoare la aceste lăcaşuri ale spiritului pur. Suntem învăţaţi că aceste lumi sunt pline de viaţă diferită de cea personală a fiinţelor Fiului Etern. Noi deducem că aceste entităţi sunt regrupate în vederea unui serviciu în noile universuri aflate în proiect în spaţiul exterior. Filozofii Paradisului susţin că fiecare ciclu al Paradisului (aproximativ două miliarde de ani măsuraţi pe Urantia) vede crearea rezervelor suplimentare ale acestor ordine pe lumile secrete ale Fiului Etern.
13:3.3 (149.6) După câte ştiu, nici o personalitate nu a mers niciodată pe nici una dintre aceste sfere ale Fiului Etern. Pe parcursul lungii mele experienţe în interiorul şi exteriorul Paradisului, nu am fost niciodată însărcinat să vizitez una dintre aceste lumi. Nici chiar personalităţile co-create de Fiul Etern nu merg acolo. Noi deducem că toate tipurile de spirite impersonale, indiferent care ar fi originea lor, sunt admise în aceste lăcaşuri ale spiritului. Cum eu sunt o persoană şi cum am o formă spirituală, o astfel de lume mi-ar părea cu siguranţă goală şi deşartă, chiar dacă mi-ar fi permis s-o vizitez. Înaltele personalităţi spirituale nu satisfac curiozităţi fără scop, şi nu se angrenează în aventuri complet inutile. Perpetuu se prezintă prea multe aventuri care sunt atât proprii să stimuleze curiozitatea cât şi semnificative pentru a putea să ne angrenăm în acest gen de proiecte inutile sau iluzorii.
13:4.1 (149.7) Între circuitul interior al Havonei şi strălucitoarele sfere ale Fiului Etern circulă cele şapte globuri ale Spiritului Infinit, lumi locuite de descendenţa Spiritului Infinit, de fiii trinitizaţi ai personalităţilor create glorificate şi de alte tipuri de fiinţe nerevelate însărcinate să administreze efectiv numeroasele întreprinderi alte diverselor domenii ale activităţii universale.
13:4.2 (150.1) Cele şapte Spirite Maestru sunt reprezentanţii supremi şi ultimi ai Spiritului Infinit. Ei îşi menţin punctele lor de ataşament personal, nucleele lor de putere pe periferia Paradisului, însă toate operaţiunile referitoare la controlul şi direcţia marelui univers sunt conduse pe şi de pe aceste sfere administrative speciale ale Spiritului Infinit. Cele Şapte Spirite Maestru sunt efectiv volantul regulator minte-spirit al universului, o putere centralizată atotcuprinzătoare, înglobând totul şi coordonând totul.
13:4.3 (150.2) Plecând de la aceste şapte sfere speciale, Maeştrii Spirite acţionează pentru a echilibra şi stabiliza circuitele mentalului cosmic ale marelui univers. Ei au, de asemenea, de a face cu atitudinile şi prezenţele spirituale diferenţiale ale Deităţilor în întregul mare univers. Reacţiile fizice sunt uniforme, invariante şi mereu instantanee şi automate. Însă prezenţa spirituală experienţială se adaptează la condiţiile subiacente sau stările de receptivitate spirituale inerente fiecărei minţi individuale a împărăţiilor.
13:4.4 (150.3) La nivel fizic autoritatea, prezenţa şi funcţiunea sunt invariante în toate universurile, mici sau mari. La nivelul prezenţei spirituale, există un factor sau o reacţie variabilă; este fluctuaţia diferenţială în maniera în care creaturile înzestrate cu voinţă o recunosc şi o primesc. Prezenţa spirituală a Deităţii existenţiale şi absolute nu este influenţată cu nici un chip de atitudinea loială sau neloială a fiinţelor create. Dimpotrivă, este în acelaşi timp adevărat că prezenţa funcţională a Deităţii subabsolute şi experienţiale este net şi direct influenţată de deciziile, alegerile şi atitudinile voluntare ale acestor creaturi finite, de fidelitatea şi devoţiunea fiecărei fiinţe, planete, sistem, constelaţie sau univers. Însă această prezenţă spirituală a divinităţii nu este nici capricioasă nici arbitrară; varianta sa experienţială este inerentă liberului arbitru cu care creaturile personale sunt înzestrate.
13:4.5 (150.4) Ceea ce determină diferenţialul prezenţei spirituale există în propria voastră inima şi în propria voastră minte şi constă în propria voastră manieră de a alege, în deciziile minţii voastre şi în determinarea propriei voastre voinţe. Acest diferenţial este inerent reacţiilor liberului arbitru al fiinţelor personale inteligente, Tatăl Universal ordonând ca aceste fiinţe să exercite o libertate de alegere. Iar Deităţile ţin întotdeauna în mod fidel cont de fluxul şi refluxul spiritelor lor pentru a face faţă la condiţiile şi pentru a satisface exigenţele acestui diferenţial în alegerea creaturilor. Uneori ele îşi difuzează şi mai mult prezenţa pentru a răspunde celor care o doresc sincer, alteori ele se retrag de pe scenă atunci când creaturile lor iau decizii adverse, exercitând libertatea de alegere care le-a fost în mod divin conferită. Acesta este modul în care spiritul divinităţii se supune în mod umil alegerilor creaturilor din împărăţii.
13:4.6 (150.5) Reşedinţele administrative ale Celor Şapte Spirite Maestru sunt, în realitate, cartierele generale Paradisiace ale celor şapte suprauniversuri şi segmente ale spaţului exterior care le sunt legate. Fiecare Maestru Spirit prezidează un supraunivers, şi fiecare dintre aceste şapte lumi este exclusiv atribuită unui Maestru Spirit. Nu există literalmente nici o fază a administrării subparadisiace a celor şapte suprauniversuri la care aceste lumi administrative să nu contribuie. Ele nu sunt atât de exclusive ca sferele Tatălui sau acelea ale Fiului. Cu toate că statutul lor de rezidenţă este rezervat nativilor lor şi celor care lucrează acolo, aceste şapte planete administrative sunt întotdeauna deschise tuturor fiinţelor care doresc să le viziteze şi chiar pot dispune de mijloacele de transport necesare.
13:4.7 (151.1) Pentru mine, aceste lumi administrative sunt punctele cele mai interesante şi cele mai misterioase din afara Paradisului. În nici un alt loc al vastului univers nu putem observa activităţi atât de variate, implicând atât de multe fiinţe vii diferite şi atingând atâtea nivele diverse, cu ocupaţii simultan materiale, intelectuale şi spirituale. În timpul perioadele de libertate care îmi sunt acordate între misiunile mele, dacă am şansa să fiu în Paradis sau pe Havona, mă duc în general pe una dintre aceste lumi afectate Celor Şapte Spirite Maestru, pentru ca mintea mea să fie inspirată la vederea acestor spectacole de iniţiativă, devoţiune, fidelitate, înţelepciune şi eficienţă. În nici o altă parte nu pot să observ o atât de uimitoare interasociere de împliniri de personalităţi pe ansamblul celor şapte nivele de realitate universală. Şi sunt întotdeauna stimulat de activităţile celor care ştiu atât de bine cum să îşi facă munca şi care găsesc o plăcere atât de completă în îndeplinirea ei.
13:4.8 (151.2) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii desemnat pentru această funcţiune de Cei Îmbătrâniţi de Zile de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 14
14:0.1 (152.1) UNIVERSUL perfect şi divin ocupă centrul întregii creaţii; el este nucleul etern în jurul căruia se învârte imensa creaţie a timpului şi spaţiului. Paradisul este gigantica Insulă nucleară de stabilitate absolută care rămâne imobilă în însăşi inima magnificului univers etern. Această familie planetară centrală se numeşte Havona şi se găseşte foarte departe de universul local al Nebadonului. Dimensiunile sale sunt enorme şi masa sa aproape incredibilă. Ea este formată dintr-un milion de sfere de o frumuseţe inimaginabilă şi de o splendoare superbă, însă adevăratele dimensiuni ale acestei vaste creaţii depăşesc în realitate limitele înţelegerii minţii umane.
14:0.2 (152.2) Este unic agregat de lumi care sunt perfect ancorate şi fixate în siguranţă. Este un univers în întregime creat şi perfect; el nu s-a dezvoltat prin evoluţie. Este nucleul etern al perfecţiunii, în jurul căruia se învârte interminabila procesiune a universurilor care constituie prodigioasa experienţă evolutivă, aventura îndrăzneaţă a Fiilor Creatori ai lui Dumnezeu, care aspiră să reproducă în timp şi în spaţiu universul model, idealul de împlinire divină, de finalitate supremă, de realitate ultimă şi de perfecţiune eternă.
14:1.1 (152.3) De la periferia Paradisului şi până la frontierele interioare ale celor şapte suprauniversuri se găsesc următoarele şapte condiţii de spaţiu şi de mişcare:
14:1.2 (152.4) 1. Zonele liniştite ale spaţiului median care ating Paradisul.
14:1.3 (152.5) 2. Procesiunea în sensul acelor de ceasornic a celor trei circuite ale Paradisului şi a celor şapte circuite ale Havonei.
14:1.4 (152.6) 3. Zona de spaţiu semiliniştită, formând separarea între circuitele Havonei şi corpurile de gravitaţie obscure ale universului central.
14:1.5 (152.7) 4. Centura interioară a corpurilor de gravitaţie obscure care se deplasează în sens invers acelor de ceasornic.
14:1.6 (152.8) 5. A doua zonă de spaţiu, unică în felul său, care divizează cele două parcursuri de corpurile de gravitaţie obscure.
14:1.7 (152.9) 6. Centura exterioară a corpurilor de gravitaţie obscure, care se învârt în jurul Paradisului în sensul acelor de ceasornic.
14:1.8 (152.10) 7. O a treia zonă de spaţiu - o zonă semiliniştită - formând separarea între centura exterioară a corpurilor de gravitaţie obscure şi circuitele interioare ale celor şapte suprauniversuri.
14:1.9 (152.11) Miliardul de lumi ale Havonei este dispus în şapte circuite concentrice care înconjoară imediat cele trei circuite ale sateliţilor Paradisului. Există mai mult de treizeci şi cinci de milioane dintre aceste lumi în circuitul cel mai apropiat de Paradis, şi există în plus două sute patruzeci şi cinci de milioane în circuitul cel mai îndepărtat, precum şi cantităţi proporţionale în circuitele intermediare. Fiecare circuit este diferit, însă toate sunt perfect echilibrate şi delicat organizate, fiecare dintre ele este impregnat de o reprezentare specializată a Spiritului Infinit, unul dintre cele Şapte Spirite ale Circuitelor. În plus faţă de alte funcţiuni, acest Spirit impersonal coordonează conduita afacerilor celeste în fiecare circuit.
14:1.10 (153.1) Circuitele planetare ale Havonei nu se suprapun; lumile lor se urmează unele pe altele într-o procesiune liniară ordonată. Universul central se învârte în jurul Paradisului într-un singur plan vast format din zece unităţi concentrice stabilizate; cele trei circuite ale sferelor Paradisului şi cele şapte circuite ale lumilor Havonei. Considerate fizic, circuitele Paradisului şi ale Havonei nu formează decât un singur şi acelaşi sistem; noi le distingem pentru a face să iasă la iveală separarea lor funcţională şi administrativă .
14:1.11 (153.2) În Paradis timpul nu există; secvenţa de evenimente succesive este inerentă conceptului nativilor Insulei centrale. Însă timpul este legat la circuitele Havonei şi la numeroase fiinţe de origine celestă sau terestră care locuiesc acolo. Fiecare lume a Havonei are propriul ei timp local, determinat de circuitul ei. Toate lumile unui circuit au un an de aceeaşi lungime, deoarece se învârt uniform în jurul Paradisului, iar lungimea acestui an descreşte de la circuitul cel mai exterior până la cel mai interior.
14:1.12 (153.3) În ceea ce priveşte timpul circuitelor Havonei, există ziua standard a Paradisului-Havona şi alte unităţi de timp determinate pe cei şapte sateliţi Paradisiaci ai Spiritului Infinit şi comunicate de acolo. Ziua standard a Paradisului-Havona este bazată pe lungimea de timp necesară pentru ca planetele rezidenţiale ale primului circuit, sau circuitul interior al Havonei, să realizeze o revoluţie în jurul Insulei Paradisului. Cu toate că viteza lor este enormă, deoarece ele sunt situate între corpurile de gravitaţie obscure şi giganticul Paradis, sunt necesari aproape o mie de ani acestor sfere să-şi completeze circuitul. Voi aţi citit adevărul fără a o şti atunci când ochii voştri au zărit propoziţia: „o mie de ani sunt ca o zi pentru Domnul şi ca o veghe în noapte”. O zi a Paradisului-Havona corespunde exact unei mii de ani, a prezentului calendar de pe Urantia care comportă ani bisextili, mai puţin şapte minute trei secunde şi o optime de secundă.
14:1.13 (153.4) Ziua Paradisului-Havona este măsura comună a timpului pentru cele şapte suprauniversuri, cu toate că fiecare dintre ele îşi menţine standardele sale interne de timp.
14:1.14 (153.5) La periferia acestui imens univers central, cu mult dincolo de a şaptea centură a lumilor Havonei, circulă un număr incredibil de enorme corpuri de gravitaţie obscure. Aceste nenumărate mase obscure nu seamănă cu nimic sub numeroase aspecte celorlalte corpuri ale spaţiului; ele sunt foarte diferite chiar şi ca formă. Aceste corpuri de gravitaţie obscure nu reflectă lumina şi nici nu o absorb; ele nu reacţionează la energia fizică a luminii, ele înconjoară şi înfăşoară Havona atât de complet încât o ascund vederii universurilor locuite ale timpului şi spaţiului, chiar şi celor care sunt apropiate.
14:1.15 (153.6) Marea centură de corpuri de gravitaţie obscură este divizată în două circuite eliptice egale printr-o intruziune unică a spaţiului. Centura exterioară se învârte în sensul acelor de ceasornic, iar centura interioară în sens invers. Aceste direcţii alternative de mişcare, cuplate cu masa extraordinară a corpurilor obscure contrabalansează liniile de gravitaţie ale Havonei cu o astfel de eficienţă încât ele fac din universul central o creaţie fizic echilibrată şi perfect stabilizată.
14:1.16 (153.7) Procesiunea interioară a corpurilor de gravitaţie obscure se efectuează conform unui dispozitiv tubular, format din trei grupări circulare. O tăietură transversală a acestui circuit ar face să iasă la iveală trei cercuri concentrice de densitate aproape egală. Circuitul exterior al corpurilor de gravitaţie obscură este dispus vertical; el este de o înălţime de zece mii de ori mai mare decât aceea a circuitului interior. Axa mare a circuitului exterior este de cincisprezece mii de ori mai lungă decât axa sa mică.
14:1.17 (154.1) Spaţiul intermediar între cele două circuite ale corpurilor de gravitaţie este unică în sensul că nu putem găsi nimic asemănător în întregul univers al universurilor. Această zonă este caracterizată de enorme mişcări ondulatorii în sensul vertical şi ea este sediul unor formidabile activităţi energetice de un ordin necunoscut.
14:1.18 (154.2) După părerea noastră, nimic asemănător corpurilor de gravitaţie obscure ale universului central nu va caracteriză evoluţia viitoare a nivelelor spaţiului exterior; noi considerăm aceste procesiuni alternate ale prodigioaselor corpuri echilibratoare ale gravitaţiei, ca unice în universul maestru.
14:2.1 (154.3) Fiinţele spirituale nu locuiesc un spaţiu nebulos, ele nu rămân în lumi eterate. Ele sunt domiciliate pe veritabile sfere de natură materială, lumi la fel de reale ca acelea în care trăiesc muritorii. Lumile Havonei sunt efectiv fizice, cu toate că substanţa lor fizică diferă de organizarea materială a planetelor celor şapte suprauniversuri.
14:2.2 (154.4) Realităţile fizice ale Havonei reprezintă un ordin de organizare energetică radical diferit de tot ceea ce prevalează în universurile evolutive ale spaţiului. Energiile Havonei sunt triple, în timp ce unităţile suprauniversale ale energiei-materii conţin o sarcină de energie dublă, cu toate că una din formele de energie există sub fazele pozitive şi negative. Creaţia universului central este triplă (Trinitate); creaţia unui univers local (în mod direct) este dublă, fiind datorată unui Fiu Creator şi un Spirit Creativ.
14:2.3 (154.5) Materialele Havonei comportă exact o mie de elemente chimice de bază, plus funcţiunea echilibrată a şapte forme de energie havoniană. Fiecare dintre aceste energii fundamentale manifestă şapte faze de excitare, astfel încât nativii Havonei răspund la patruzeci şi nouă de stimuli pentru senzaţii diferite. În alţi termeni, dintr-un punct de vedere pur fizic, nativii universului central dispun de patruzeci şi nouă de forme specializate de simţ. Simţurile morontiale sunt în număr de şaizeci şi două, iar reacţiile de ordin spiritual superior variază la diferitele tipuri de fiinţe între şapte zeci şi două sute zece.
14:2.4 (154.6) Nici una dintre fiinţele fizice ale universului central nu ar fi vizibilă pentru urantieni. Nici un stimul fizic al acestor lumi îndepărtate nu ar suscita o reacţie în organele voastre de simţ grosiere. Dacă un muritor de pe Urantia ar putea fi transportat pe Havona, el ar fi surd, orb şi complet lipsit de orice altă reacţie senzorială; el nu ar putea trăi decât ca o fiinţă limitată conştientă de sine, însă privată de orice stimul venind din mediu şi de orice reacţie corespunzătoare.
14:2.5 (154.7) Numeroase fenomene fizice şi reacţii spirituale care se produc în creaţia centrală sunt necunoscute pe lumile cum ar fi Havona. Organizarea fundamentală a unei creaţii triple nu seamănă deloc cu constituţia dublă a universurilor create ale timpului şi ale spaţiului.
14:2.6 (154.8) Toate legile naturale sunt coordonate aici pe o bază care diferă în întregime de sistemele cu energie duală ale creaţiilor în evoluţie. Întregul univers central este organizat conform unui sistem triplu de control perfect şi simetric. În întregul ansamblu al sistemului Paradis-Havona, un echilibru perfect este menţinut între toate realităţile cosmice şi toate forţele spirituale. Paradisul, cu controlul său absolut asupra creaţiei materiale, reglează şi menţine perfect energiile fizice ale acestui univers central. Fiul Etern susţine într-un mod absolut perfect statutul spiritual al tuturor fiinţelor care locuiesc Havona, ca parte a controlului său universal de spirit. În Paradis, nimic nu este experimental; sistemul Paradis-Havona este o unitate de perfecţiune creatoare.
14:2.7 (155.1) Gravitaţia spirituală universală a Fiului Etern este uimitor de activă în întregul Univers central. Toate valorile spiritului şi personalităţile spirituale sunt constant atrase în interior către reşedinţa Zeilor. Acest impuls către Dumnezeu este intens şi ineluctabil. Ambiţia de a-l atinge pe Dumnezeu este mai marcată în universul central, nu pentru că gravitaţia spirituală este mai puternică aici decât în universurile exterioare, ci pentru că fiinţele care au atins Havona sunt mai deplin spiritualizate şi în consecinţă răspund mai mult la acţiunea atracţiei întotdeauna prezentă a gravitaţiei spiritului universal a Fiului Etern.
14:2.8 (155.2) Similar, Spiritul Infinit atrage toate valorile intelectuale către Paradis. În întregul univers central, gravitaţia mentală a Spiritului Infinit funcţionează în legătură cu gravitaţia Spiritului Fiului Etern. Împreună, cele două constituie stimularea conjugată a sufletelor ascendente pentru a-l găsi pe Dumnezeu, pentru a atinge Deitatea, pentru a ajunge în Paradis şi a-l cunoaşte pe Tatăl.
14:2.9 (155.3) Havona este un univers spiritual perfect şi fizic stabil. Controlul şi stabilitatea echilibrată a universului central par a fi perfecte. Tot ceea ce este fizic sau spiritual este perfect previzibil, însă fenomenele mentale şi voinţa personalităţilor nu sunt. Noi deducem efectiv că păcatul este imposibil aici, însă afirmând aceasta noi ne bazăm pe faptul că nativii Havonei dotaţi cu liber arbitru nu au fost niciodată vinovaţi de a fi transgresat voinţa Deităţii. De întreaga eternitate, aceste fiinţe celeste au fost constant loiale către Eternii de Zile. Păcatul nu a apărut nici la vreo creatură intrată ca pelerin în Havona. Nu a existat niciodată exemplu de rea purtare la vreo creatură din nici un grup de personalităţi create sau admise în universul central al Havonei. Metodele şi mijloacele de selecţie în universurile timpului sunt atât de perfecte şi divine încât nici o eroare nu s-a produs vreodată în istoria Havonei. Nici o greşeală nu a fost niciodată comisă. Nici un suflet ascendent nu a fost vreodată admis prematur în universul central.
14:3.1 (155.4) În ceea ce priveşte guvernarea universului central, aceasta nu există. Havona este atât de perfectă, încât nici un sistem intelectual de guvernare nu este necesar. Nu există nici tribunale constituite în mod regulat, nici adunări legislative. Havona nu are nevoie decât de o direcţie administrativă. Aici putem observa idealurile elevate ale unui veritabil guvern autonom.
14:3.2 (155.5) Nu există nici o nevoie de guvernare la aceste inteligenţe perfecte sau aproape perfecte. Reglementările le sunt inutile, deoarece acestea sunt fiinţe născute perfecte, amestecate cu creaturi evolutive care au trecut de mult timp prin sita tribunalelor supreme ale suprauniversurilor.
14:3.3 (155.6) Administrarea Havonei nu este automată, însă ea este perfect minunată şi divin eficientă. Ea este în principal planetară şi conferită Eternilor de Zile rezidenţi, fiecare sferă a Havonei fiind dirijată de una dintre aceste personalităţi de origine trinitară. Eternii de Zile nu sunt creatori, însă ei sunt administratori perfecţi. Ei învaţă cu o abilitate perfectă şi dirijează copiii lor planetari cu o înţelepciune atât de perfectă încât ea frizează absolutul.
14:3.4 (156.1) Miliardul de sfere ale universului central constituie lumea educativă a înaltelor personalităţi native ale Paradisului şi ale Havonei şi serveşte printre altele drept teren de încercare final pentru creaturile ascendente ale lumilor evolutive ale timpului. În execuţia marelui plan al Tatălui Universal pentru ascensiunea creaturilor, pelerinii timpului sunt depuşi pe lumile de recepţie ale circuitului exterior, al şaptelea, după care, ca urmare a intensificării antrenamentului lor şi al lărgirii experienţei lor, ei sunt progresiv promovaţi către interior, planetă cu planetă, cerc cu cerc, până ce ating în cele din urmă Deităţile şi ajung să locuiască în Paradis.
14:3.5 (156.2) În prezent, cu toate că sferele celor şapte circuite sunt menţinute în întreaga lor glorie celestă, numai unu la sută din întreaga capacitate planetară este utilizată să promoveze planul universal al Tatălui pentru ascensiunea muritorilor. Aproximativ a zecea parte dintr-o sutime din suprafaţa acestor enorme lumi este afectată vieţii şi activităţilor Corpului Finalităţii, compus din fiinţe eterne ancorate în lumină şi viaţă care locuiesc adesea pe lumile Havonei şi îşi exercită serviciul. Aceste fiinţe elevate îşi au reşedinţa personală în Paradis.
14:3.6 (156.3) Construcţia planetară a sferelor Havonei diferă în întregime de acea a lumilor evolutive şi a sistemelor spaţiului. În nici o altă parte în marele univers nu convine să se utilizeze sfere atât de enorme ca lumi locuite. Este constituţia lor fizică trinitară, cuplată cu efectul echilibror al imenselor corpuri de gravitaţie obscure, care face posibil să se egalizeze atât de perfect forţele fizice şi să echilibreze atât de delicat diversele forţe atractive ale acestei prodigioase creaţii. Antigravitaţia este elementul folosit pentru a organiza funcţiunile materiale şi activităţile spirituale ale acestor lumi colosale.
14:3.7 (156.4) Arhitectura, iluminarea şi încălzirea, precum şi înfrumuseţarea biologică şi artistică a sferelor Havonei, depăşesc cu mult imaginaţia umană în ceea ce poate avea mai dezvoltat. Nu putem să vă dăm numeroase detalii asupra Havonei. Pentru a înţelege frumuseţea şi magnificenţa acestui univers, trebuie să-l vedeţi. Însă există adevărate lacuri şi adevărate râuri pe aceste lumi perfecte.
14:3.8 (156.5) Spiritual, aceste lumi sunt ideal dispuse şi corespunzătoare scopului lor de a găzdui numeroasele feluri de fiinţe diferite care funcţionează în universul central. Un mare număr de activităţi au loc pe aceste lumi magnifice, care depăşesc de departe înţelegerea umană.
14:4.1 (156.6) Pe lumile Havonei, există şapte forme fundamentale de lucruri şi de fiinţe vii, şi fiecare dintre aceste forme fundamentale există sub trei faze distincte. Fiecare dintre aceste trei faze este separată în şaizeci şi două de diviziuni majore, şi fiecare diviziune majoră este compusă dintr-o mie de diviziuni minore, cu alte subdiviziuni, şi aşa mai departe. Aceste grupuri de viaţă fundamentale pot fi clasificate după cum urmează:
14:4.2 (156.7) 1. Material.
14:4.3 (156.8) 2. Morontial.
14:4.4 (156.9) 3. Spiritual.
14:4.5 (156.10) 4. Absonit.
14:4.6 (156.11) 5. Ultim.
14:4.7 (156.12) 6. Co-absolut.
14:4.8 (156.13) 7. Absolut.
14:4.9 (157.1) Decrepitudinea şi moartea nu fac parte din ciclul vieţii pe lumile Havonei. În universul central, creaturile vii inferioare suportă transmutarea materializării. Ele îşi schimbă forma şi manifestarea, însă nu se dizolvă prin decrepitudine şi prin moartea celulelor lor.
14:4.10 (157.2) Nativii Havonei sunt toţi descendenţi ai Trinităţii Paradisului. Ei nu au creaturi în calitate de strămoşi şi nu se reproduc. Nu am putea descrie creaţia acestor cetăţeni ai universului central care nu a fost niciodată creat. Întreaga istorie a creaţiei Havonei este o tentativă pentru a face temporal şi spaţial un fapt al eternităţii care nu are relaţie cu timpul şi spaţiul aşa cum sunt concepute de oameni. Însă trebuie să concedem filozofiei umane un punct de plecare, deoarece chiar şi personalităţile situate foarte sus faţă de nivelul uman au nevoie de un concept de „început”. Cu toate acestea, sistemul Paradis-Havona este etern.
14:4.11 (157.3) Nativii Havonei trăiesc pe miliardul de sfere ale universului central la fel cum alte feluri de cetăţeni permanenţi locuiesc sferele lor respective de nativitate. La fel cum ordinul material de filiaţie întreţine economia materială, intelectuală şi spirituală a unui miliard de sisteme locale într-un supraunivers, tot astfel, într-un sens mai larg, nativii Havonei trăiesc şi lucrează pe miliardul de lumi ale universului central. Poate aţi putea să consideraţi aceşti havonieni în calitate de creaturi materiale, în sensul în care am putea înţelege cuvântul „material” pentru a descrie realităţile fizice ale universului divin.
14:4.12 (157.4) Havona posedă o viaţă indigenă care are o semnificaţie în sine şi prin sine. Havonienii îşi oferă serviciul de nenumărate maniere descendenţilor din Paradis şi ascendenţilor din suprauniversuri, însă ei trăiesc de asemenea vieţi care sunt unice în universul central şi au o semnificaţie relativă cu totul separată de Paradis sau de suprauniversuri.
14:4.13 (157.5) La fel cum adorarea fiilor prin credinţă pe lumile evolutive contribuie la satisfacerea iubirii Tatălui Universal, tot astfel adoraţia exaltată a creaturilor de pe Havona satisface saţietatea idealurilor perfecte de frumuseţe şi adevăr divine. În timp ce muritorii se străduiesc să facă voinţa lui Dumnezeu, aceste fiinţe ale universului central trăiesc pentru a satisface idealurile Trinităţii Paradisului. Prin însăşi natura lor, ele sunt voinţa lui Dumnezeu. Oamenii se bucură de bunătatea lui Dumnezeu, Havonienii exultă în frumuseţea divină, şi ambii beneficiază de salvarea eliberatoare a adevărului viu.
14:4.14 (157.6) Havonienii au atât destine pe care le aleg pentru prezent cât şi destine nerevelate pentru viitor. Şi există o înaintare specială pentru nativii universului central, o înaintare care nu implică nici ascensiunea lor în Paradis, nici penetrarea lor în suprauniversuri. Putem încerca să sugerăm după cum urmează această înaintare către un statut superior pe Havona :
14:4.15 (157.7) 1. Progresul experienţial către exterior, de la primul la al şaptelea circuit.
14:4.16 (157.8) 2. Progresul către interior, de la al şaptelea la primul circuit.
14:4.17 (157.9) 3. Progresul intern într-un circuit - progresul pe lumile interioare ale unui circuit dat.
14:4.18 (157.10) În plus faţă de nativii Havonei, populaţia universului central înglobează numeroase clase de fiinţe modelate pentru diverse grupuri ale universului - consilieri, directori şi educatori ai semenilor lor şi pentru semenii lor din întreaga creaţie. Toate fiinţele, în toate universurile, sunt formate pe modelul vreunei creaturi arhetipale trăind pe una din cele o mie de milioane de lumi ale Havonei. Chiar şi muritorii timpului găsesc scopul şi idealurile lor de existenţă de creatură pe circuitele exterioare ale acestor sfere modele ale cerului.
14:4.19 (157.11) Apoi există fiinţele care au atins Tatăl Universal, care sunt calificate pentru a pleca şi a veni, şi care sunt trimise ici şi colo în universuri pentru misiuni de serviciu. Şi, în fiecare lume a Havonei, vom găsi candidaţi la împlinire, cei care au atins fizic universul central, însă nu au realizat încă dezvoltarea spirituală permiţându-le să pretindă rezidenţa în Paradis.
14:4.20 (158.1) Spiritul Infinit este reprezentat pe lumile Havonei printr-o mulţime de personalităţi, fiinţe de graţie şi de glorie, care reglementează detaliile problemelor intelectuale şi spirituale complexe ale universului central. Pe aceste lumi de perfecţiune divină, ele împlinesc munca specifică conduitei normale a acestei vaste creaţii. Printre altele, ele îndeplinesc numeroasele ţeluri de a instrui, educa şi ajuta numărul imens de creaturi ascendente care s-au ridicat până la glorie plecând din lumile tenebroase ale spaţiului.
14:4.21 (158.2) Numeroase grupuri de fiinţe native ale sistemului Paradis-Havona nu sunt cu nici un chip asociate direct cu planul de ascensiune permiţând creaturilor să atingă perfecţiunea; de aceea, ele nu figurează în clasificările de personalităţi prezentate raselor muritoare. Noi nu menţionăm aici decât grupurile majore de fiinţe supraumane şi ordinele direct interesate în experienţa voastră de supravieţuire.
14:4.22 (158.3) Havona mişună de viaţă sub toate fazele sale de fiinţe inteligente, care caută acolo, în efortul lor de a atinge nivele mai înalte ale realizării divinităţii, să se ridice din circuitele inferioare spre circuitele superioare, şi care caută o apreciere lărgită a semnificaţiilor supreme, a valorilor ultime şi a realităţii absolute.
14:5.1 (158.4) Pe Urantia, voi treceţi printr-o probă scurtă şi intensă pe parcursul vieţii voastre iniţiale de existenţă materială. Pe lumile locuinţelor şi trecând prin sistemul vostru, constelaţia voastră şi universul local, atingeţi fazele morontiale de ascensiune. Pe lumile educative ale suprauniversurilor, traversaţi veritabile stadii spirituale de progres şi vă pregătiţi pentru tranzitul final către Havona. Pe cele şapte circuite ale Havonei, împlinirile voastre sunt intelectuale, spirituale şi experienţiale. Şi, pe fiecare dintre lumile fiecăruia dintre aceste circuite, trebuie să îndepliniţi un obiectiv specific.
14:5.2 (158.5) Pe lumile divine ale universului central, viaţa este atât de bogată şi de plină, atât de completă şi de umplută, încât transcende în întregime conceptul uman a tot ceea ce o fiinţă creată ar putea vreodată experimenta. Activităţile sociale şi economice ale acestei creaţii eterne nu seamănă deloc cu ocupaţiile creaturilor materiale trăind pe lumi evolutive ca Urantia. Chiar şi tehnica de gândire de pe Havona este diferită de procesul de gândire de pe Urantia.
14:5.3 (158.6) Regulamentele în vigoare în universul central îi sunt corespunzătoare şi inerente într-un mod natural; regulile de conduită nu sunt arbitrare. Rezultă din toate obligaţiile impuse din Havona că ele sunt motivate de justeţe şi conforme dreptăţii. Iar aceşti doi factori conjugaţi echivalează cu ceea ce am numi echitate pe Urantia. Când sosiţi pe Havona, voi aveţi pur şi simplu firesc plăcerea de a face lucrurile în modul în care ele trebuie să fie făcute .
14:5.4 (158.7) Atunci când fiinţe inteligente ating pentru prima dată universul central, ele sunt primite şi domiciliate pe lumea pilot a celui de-al şaptelea circuit al Havonei. Pe măsură ce noii sosiţi progresează spiritual şi ajung să înţeleagă identitatea Spiritului Maestru şi a suprauniversurilor lor, sunt transferate în al şaselea cerc. (De altfel, aceste cercuri de progres în mintea umană au fost denumite astfel după aceste dispozitive ale universului central). După ce au ajuns la o realizare a Supremaţiei, care le pregăteşte pentru aventura Deităţii, ascendenţii sunt aduşi în al cincilea circuit, iar atunci când ating Spiritul Infinit, sunt transferaţi în al patrulea. După ce vor fi atins Fiul Etern, ei sunt dirijaţi pe al treilea, şi când au recunoscut Tatăl Universal, ei merg să locuiască pe al doilea circuit al lumilor; ei se familiarizează cu multitudinea Paradisului. Sosirea pe primul circuit al Havonei semnifică faptul că aceşti candidaţi ai timpului au fost admişi în serviciul Paradisului. O perioadă de timp nedeterminată, depinzând de lungimea şi de natura ascensiunilor lor de creaturi, ei vor întârzia pe acest circuit interior de împlinire spirituală progresivă. Din acest circuit interior, pelerinii ascendenţi trec la reşedinţa interioară a Paradisului şi sunt admişi în Corpul Finalităţii.
14:5.5 (159.1) Pe parcursul sejurului vostru pe Havona ca pelerini ai ascensiunii, vă va fi permis să vizitaţi liber lumile circuitului la care aţi fost afectaţi. Voi puteţi de asemenea să vă întoarceţi pe planetele circuitelor pe care le-aţi traversat deja. Şi toate acestea sunt posibile celor care locuiesc pe cercurile Havonei, fără ca ei să aibă nevoie să fie transportaţi de supernafimi. Pelerinii timpului pot să se echipeze ei înşişi pentru a traversa spaţiul „cucerit”, însă ei trebuie să facă recurs la o tehnică impusă pentru a traversa spaţiul pe care nu l-au cucerit; un pelerin nu poate nici părăsi Havona, nici să avanseze dincolo de circuitul la care este afectat fără ajutorul unui supernafim transportor.
14:5.6 (159.2) Există o originalitate liniştitoare în această vastă creaţie centrală. Pe lângă organizarea fizică a materiei şi constituţia de bază a ordinelor fundamentale a fiinţelor inteligente şi altor lucruri vii, lumile Havonei nu au nimic în comun între ele. Fiecare dintre aceste planete este o creaţie originală, unică şi exclusivă, fiecare planetă este o producţie incomparabilă, superbă şi perfectă. Iar această diversitate de individualităţi se întinde la toate caracteristicile aspectelor fizice, intelectuale şi spirituale ale existenţei planetare. Fiecare dintre aceste sfere de perfecţiune în număr de un miliard a fost dezvoltată şi înfrumuseţată conform planurilor Eternului de Zile rezident. Şi tocmai acesta este motivul pentru care nu pot fi găsite două lumi asemănătoare.
14:5.7 (159.3) Nu înainte de a fi traversat ultimul din circuitele Havonei şi vizitat ultima din lumile Havonei tonicul aventurii şi stimularea curiozităţii vor dispărea din carierele voastre. Şi atunci, impulsul, ţâşnirea înaintea eternităţii, va înlocui înaintaşul său, atracţia aventurii timpului.
14:5.8 (159.4) Monotonia este un semn de imaturitate a imaginaţiei creatoare şi a inactivităţii coordonării intelectului cu darurile spirituale. Atunci când un muritor ascendent începe să exploreze aceste lumi celeste, el a atins deja maturitatea emoţională, intelectuală şi socială, dacă nu spirituală.
14:5.9 (159.5) Atunci când avansaţi din circuit în circuit în Havona, nu numai că veţi fi confruntaţi cu schimbări la care nici măcar nu aţi visat, însă uimirea voastră va fi inexprimabilă, chiar şi în interiorul fiecărui circuit, atunci când progresaţi de la o planetă la alta. Fiecare dintre această o mie de milioane de lumi de studiu este o veritabilă universitate a surprizelor. Cei care traversează aceste circuite şi parcurg aceste lumi gigantice încearcă o uimire continuă şi o mirare fără sfârşit. Monotonia nu face parte din cariera Havonei.
14:5.10 (159.6) Iubirea aventurii, curiozitatea şi teama de monotonie - aceste trăsături inerente naturi umane în evoluţie - nu au fost puse acolo doar pentru a agasa şi a vă plictisi pe parcursul scurtului vostru sejur pe pământ, ci mai degrabă pentru a vă sugera că moartea nu este decât începutul unei cariere de aventuri fără sfârşit, viaţa perpetuă de anticipări, o eternă călătorie de descoperiri.
14:5.11 (160.1) Curiozitatea - spiritul de investigaţie, nevoia de a descoperi, impulsul de a explora - fac parte din darurile înnăscute şi divine ale creaturilor evolutive ale spaţiului. Aceste impulsuri naturale nu v-au fost date pur şi simplu pentru a fi frustraţi şi refulaţi. Este adevărat că adesea trebuie să restrângeţi aceste impulsuri ambiţioase pe parcursul scurtei voastre vieţi terestre şi să suportaţi numeroase decepţii, însă speranţele voastre sunt destinate să fie pe deplin realizate şi glorios satisfăcute pe parcursul lungilor epoci care urmează.
14:6.1 (160.2) Havona celor şapte circuite are activităţi imens de întinse. În mare, putem să le descriem după cum urmează:
14:6.2 (160.3) 1. Activităţi havoniene.
14:6.3 (160.4) 2. Activităţi paradisiace.
14:6.4 (160.5) 3. Activităţi finite-ascendente - evolutive Suprem-Ultime.
14:6.5 (160.6) Numeroase activităţi superfinite se exercită în universul havonian al epocii prezente, într-o incredibilă diversitate de faze absonite şi alte funcţionări mentale şi spirituale. Este posibil ca universul central să servească numeroaselor ţeluri care nu îmi sunt revelate, deoarece el funcţionează în numeroase maniere care depăşesc înţelegerea minţii create. Mă voi strădui cu toate acestea să descriu cum această creaţie perfectă contribuie să satisfacă şapte ordine de inteligenţe universale şi să contribuie la nevoile lor.
14:6.6 (160.7) 1. Tatăl Universal- Prima Sursă-Centru. Dumnezeu Tatăl extrage o satisfacţie parentală supremă din perfecţiunea creaţiei centrale. El se bucură de experienţa plenitudinii iubirii pe nivele apropiate de egalitate. Creatorul perfect este satisfăcut divin de adorarea creaturilor perfecte.
14:6.7 (160.8) Havona îi oferă Tatălui satisfacţia supremă a împlinirii; perfecţiunea realizată în Havona compensează întârzierea impusă de spaţiu-timp impulsului etern al expansiunii infinite.
14:6.8 (160.9) Tatăl se bucură de faptul că frumuseţea divină a Havonei corespunde celei proprii. Mintea divină se mulţumeşte să ofere un model perfect de armonie schiţată tuturor universurilor în evoluţie.
14:6.9 (160.10) Tatăl nostru contemplă universul central cu o plăcere perfectă, deoarece această creaţie revelează demn realitatea spirituală a tuturor personalităţilor universului universurilor.
14:6.10 (160.11) Dumnezeul universurilor înfăţişează favorabil Havona şi Paradisul ca eternul nucleu de putere pentru toate expansiunile ulterioare ale universului în timp şi spaţiu.
14:6.11 (160.12) Tatăl Etern consideră cu o satisfacţie fără sfârşit creaţia Havonei ca un scop demn şi atrăgător pentru candidaţii ascendenţi ai timpului, micii săi copii muritori ai spaţiului ajungând în căminul etern al Tatălui lor Creator. Iar Dumnezeu este plin de plăcere către universul Paradis-Havona în calitate de cămin central al Deităţii şi al familiei divine.
14:6.12 (160.13) 2. Fiul Etern- a Doua Sursă-Centru. Fiului Etern, magnifica creaţie centrală îi aduce dovada eternă că asocierea familiei divine -Tată, Fiu şi Spirit - este eficientă. Este fundamentul spiritual şi material al unei încrederii absolute în Tatăl Universal.
14:6.13 (160.14) Havona furnizează Fiului Etern o bază aproape nelimitată pentru realizarea mereu crescătoare a puterii spiritului. Universul central a oferit Fiului Etern cadrul în care acesta a putut să demonstreze, cu certitudine şi siguranţă, spiritul şi tehnica slujirii manifestării pentru a instrui pe Fiii săi Paradisiaci asociaţi.
14:6.14 (161.1) Havona este realitatea pe care se bazează controlul gravitaţiei de spirit al universului universurilor de către Fiul Etern. Acest univers procură Fiului împlinirea dorinţei sale părinteşti, reproducerea spirituală.
14:6.15 (161.2) Lumile Havonei şi locuitorii lor perfecţi sunt demonstraţia iniţială şi etern finală că Fiul este Cuvântul Tatălui. Astfel, conştiinţa Fiului ca complement infinit al Tatălui este perfect satisfăcută.
14:6.16 (161.3) Iar acest univers oferă ocazia de a realiza o fraternitate reciprocă în egalitatea între Tatăl Universal şi Fiul Etern, ceea ce constituie proba perpetuă că fiecare dintre ei este o personalitate infinită.
14:6.17 (161.4) 3. Spiritul Infinit- a Treia Sursă-Centru. Universul Havonei aduce Spiritul Infinit ca probă că el este Autorul Comun, reprezentantul infinit al unităţii Tată-Fiu. În Havona, Spiritul Infinit îşi extrage satisfacţia sa conjugată de a opera ca activitate creatoare bucurându-se în acelaşi timp de satisfacţia coexistenţei absolute cu această împlinire divină.
14:6.18 (161.5) În Havona, Spiritul Infinit a găsit un cadru în care poate demonstra aptitudinea sa şi slujirea sa ca instrument potenţial al compasiunii. În această creaţie perfectă, Spiritul a făcut o repetiţie generală a aventurii sale de slujire pe universurile evolutive.
14:6.19 (161.6) Această creaţie perfectă a oferit Spiritului Infinit ocazia de a participa la administrarea universurilor cu cei doi părinţi divini ai săi - administrarea unui univers ca descendent Creator-asociat, pregătindu-se astfel la administrarea asociată a universurilor locale în calitate de Spirite Creative asociate Fiilor Creatori.
14:6.20 (161.7) Lumile Havonei sunt laboratorul minte al creatorilor minţii cosmice şi suporturile oricărei minţi de creaturi care există. Mintea este diferită pe fiecare dintre lumile Havonei şi serveşte drept model intelectelor tuturor creaturilor spirituale şi materiale.
14:6.21 (161.8) Aceste lumi perfecte sunt şcoli superioare de formare a minţii pentru toate fiinţele destinate societăţii Paradisului. Ele au oferit Spiritului nenumărate ocazii de a testa tehnica de tutelă mentală pentru personalităţile de încredere şi de bun consiliu.
14:6.22 (161.9) Havona compensează pentru Spiritul Infinit munca sa întinsă şi generoasă în universurile spaţiului. Havona este un loc restrâns şi un cămin perfect pentru neobositul Slujitor al Minţii timpului şi spaţiului.
14:6.23 (161.10) 4. Fiinţa Supremă- unificarea evolutivă a Deităţii experienţiale. Creaţia Havonei este dovada eternă şi perfectă a realităţii spirituale a Fiinţei Supreme. Această creaţie perfectă revelează natura spirituală, perfectă şi simetrică a Dumnezeului Suprem, înainte de a fi început sinteza putere-personalitate a reflectărilor finite a Deităţilor Paradisului în universurile experienţiale ale timpului şi spaţiului.
14:6.24 (161.11) În Havona, potenţialele de putere ale Atotputernicului sunt unificate cu natura spirituală a Supremului. Această creaţie centrală este expresia unităţii Supremului în eternul viitor.
14:6.25 (161.12) Havona este o lume perfectă a potenţialului de universalitate a Supremului. Acest univers descrie sub formă împlinită perfecţiunea viitoare a Supremului şi dă o idee a potenţialului Ultimului.
14:6.26 (162.1) Havona arată finalitatea valorilor de spirit existând sub formă de creaturi volitive vii înzestrate cu un control suprem şi perfect de sine; cu o minte existând ca un echivalent ultim al spiritului; a realităţii şi a unităţii inteligenţei având un potenţial nelimitat.
14:6.27 (162.2) 5. Fiii Creatori Coordonaţi. Havona este terenul de antrenament educativ în care Mihailii Paradisului sunt pregătiţi pentru aventurile ulterioare în creaţia universurilor. Acest univers central divin şi perfect este un model pentru toţi Fii Creatori. Ei se străduiesc să facă să atingă, în cele din urmă, la propriile lor universuri, aceste nivele de perfecţiune a Paradisului şi a Havonei.
14:6.28 (162.3) Un Fiu Creator foloseşte creaturi din Havona ca posibile modele de personalitate pentru proprii săi copii muritori şi pentru fiinţele sale spirituale. Mihailii şi alte ordine ale Fiilor Paradisiaci consideră Paradisul şi Havona ca destinul divin al copiilor timpului.
14:6.29 (162.4) Fiii Creatori ştiu că această creaţie centrală este sursa reală a supracontrolului universal indispensabil care stabilizează şi unifică universurile lor locale. Ei ştiu că în Havona se găseşte prezenţa personală a influenţei mereu prezente a Supremului şi Ultimului.
14:6.30 (162.5) Havona şi Paradisul sunt sursa de putere creatoare ale unui Fiu Mihail. Acesta este locul în care locuiesc fiinţele care cooperează cu el în crearea unui univers. Din Paradis vin Spiritele-Mamă ale Universului, cocreatoarele universurilor locale.
14:6.31 (162.6) Fiii din Paradis consideră creaţia centrală ca lăcaşul divinilor lor părinţi - căminul lor. Este locul în care le place să se întoarcă din timp în timp.
14:6.32 (162.7) 6. Fiii Tutelari Coordonaţi. Spiritele-Mamă ale Universului, cocreatoarele universurilor locale, îşi primesc educaţia prepersonală pe lumile Havonei, în asociere strânsă cu Spiritele Circuitelor. În universul central, Fiicele Spirituale ale universului local au fost instruite cu precizie asupra metodelor de cooperare cu Fiii Paradisului, rămânând în mod constant supuse voinţei Tatălui.
14:6.33 (162.8) Pe lumile Havonei, Spiritul şi Fiicele Spiritului găsesc modelele mentale pentru toate grupurile lor de inteligenţe spirituale şi materiale. Creaturile pe care Spiritul-Mamă al unui Univers le concepe împreună cu un Fiu Creator asociat vor găsi într-o zi destinul lor în acest univers central.
14:6.34 (162.9) Mama Creativă a Universului îşi aminteşte de Paradis şi de Havona ca de locul originii sale şi căminul Spiritului-Mamă Infinit, spaţiul prezenţei personalităţii Minţii Infinite.
14:6.35 (162.10) De asemenea, din acest univers central a venit protejarea prerogativelor personale de cocreator pe care un Slujitor Divin al Universului îl foloseşte în complement faţă de munca unui Fiu creând creaturi vii înzestrate cu voinţă.
14:6.36 (162.11) În cele din urmă, deoarece este improbabil ca aceste fiice spirituale ale Spiritului-Mamă Infinit să se întoarcă vreodată la căminul lor din Paradis, ele se bucură de o mare satisfacţie folosind fenomenul universal al reflexivităţii asociat Fiinţei Supreme în Havona şi personalizat în Majeston în Paradis.
14:6.37 (162.12) 7. Muritorii evolutivi ai carierei ascendente. Havona este căminul modelului personalităţii tuturor tipurilor de muritori şi căminul tuturor personalităţilor supraumane asociate muritorilor, fără a fi native creaţiilor timpului.
14:6.38 (162.13) Aceste lumi furnizează stimuli tuturor impulsurilor umane către îndeplinirea adevăratelor valori ale spiritului pe nivelele de realitate cele mai elevate pe care le putem concepe. Havona este scopul educaţiei preparadisiace a tuturor ascendenţilor muritori. Muritorii ating Deitatea preparadisiacă - Fiinţa Supremă. Havona se ridică în faţa tuturor creaturilor volitive ca poartă permiţând intrarea în Paradis şi atingerea lui Dumnezeu.
14:6.39 (163.1) Paradisul este căminul, iar Havona atelierul şi terenul de joacă al finalitarilor. Şi orice muritor cunoscându-l pe Dumnezeu doreşte cu ardoare să fie un finalitar.
14:6.40 (163.2) Universul central nu este numai destinul fixat pentru oameni, ci şi punctul de plecare al carierei eterne a finalitarilor când ei vor fi ulterior lansaţi în aventura nerevelată şi universală de a explora prin experienţă infinitatea Tatălui Universal.
14:6.41 (163.3) Havona va continua indubitabil să funcţioneze cu o semnificaţie absonită, chiar de-a lungul epocilor viitoare ale universului care vor asista poate la tentativele pelerinilor spaţiului pentru a-l găsi pe Dumnezeu pe nivele superfinite. Havona este de asemenea destinată să servească ca univers educativ fiinţelor absonite. Va fi probabil şcoala terminală atunci când cele şapte suprauniversuri vor funcţiona ca o şcoală intermediară pentru diplomaţii şcolilor primare ale spaţiului exterior. Noi împărtăşim opinia că potenţialele eternului Havona sunt cu adevărat nelimitate, că universul central are eterna capacitate de a servi ca univers educativ experienţial pentru toate tipurile de fiinţe create, trecute, prezente şi viitoare.
14:6.42 (163.4) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii însărcinat cu această misiune de Cei Îmbătrâniţi de Zile de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 15
15:0.1 (164.1) PENTRU Tatăl Universal - în calitate de Tată - universurile sunt practic inexistente; el se ocupă de personalităţi, este Tatăl personalităţilor. Pentru Fiul Etern şi pentru Spiritul Infinit - în calitate de creatori parteneri - universurile sunt localizate şi individuale sub suveranitatea asociată a Fiilor Creatori şi a Spiritelor Creative. Pentru Trinitatea Paradisului, în afară de Havona, mai există doar şapte universuri locuite, cele şapte suprauniversuri care deţin puterea peste cercul primului nivel al spaţiului de după Havona. Cele Şapte Spirite Maestru emit razele lor de influenţă de pe Insula Centrală, făcând astfel din vasta creaţie o roată gigantică, al cărei butuc este eterna Insulă a Paradisului, cele şapte spiţe sunt radiaţiile Celor Şapte Spirite Maestru, iar obada regiunile exterioare ale marelui univers.
15:0.2 (164.2) Planul septuplu de guvernare şi de organizare a suprauniversurilor a fost întocmit pe la începuturile materializării creaţiei universale. Atunci prima creaţie posthavoniană a fost divizată în şapte segmente colosale şi totodată s-au proiectat şi s-au construit lumile-sediu ale guvernelor acestor suprauniversuri. Planul prezent de administrare există aproape de-o veşnicie, şi pe drept cuvânt conducătorii acestor şapte suprauniversuri sunt numiţi Cei Îmbătrâniţi de Zile.
15:0.3 (164.3) Nu prea sper să vă spun mare lucru din tot vastul volum de cunoştinţe referitoare la suprauniversuri, însă pe toate aceste tărâmuri este operaţională o tehnică pentru controlul inteligent al forţelor fizice şi spirituale; prezenţele gravitaţiei universale funcţionează aici cu o putere maiestuoasă şi cu o armonie perfectă. Este important să vă faceţi mai întâi o idee potrivită asupra alcătuirii fizice şi a organizării materiale a domeniilor suprauniversale; veţi fi atunci mai bine pregătiţi să pricepeţi minunata organizare realizată pentru guvernarea lor spirituală şi pentru progresul intelectual al creaturilor volitive care se găsesc pe miliardele de planete locuite, împrăştiate peste tot în aceste şapte suprauniversuri.
15:1.1 (164.4) În cadrul restrâns ar arhivelor, al observaţiilor şi al amintirilor generaţiilor care se desfăşoară pe o perioadă de un milion sau de un miliard din anii voştri scurţi, şi având în vedere toate raţiunile şi scopurile practice, putem spune că Urantia şi universul local căruia îi aparţine trăieşte la ora actuală aventura unei lungi explorări într-un nivel spaţial neexplorat. Însă, potrivit arhivelor de pe Uversa şi având în vedere coincidenţa cu unele observaţii mai vechi, în armonie cu experienţele şi cu calculele mai avansate ale ordinului nostru, apoi ca urmare a unor concluzii întemeiate pe toate acestea, precum şi pe alte descoperiri, noi ştim că lumile sunt angajate într-o mişcare procesională ciclică ordonată, bine definită, perfect controlată rotindu-se cu o măreţie maiestuoasă în jurul Primei Surse-Centru şi a universului ei rezidenţial.
15:1.2 (165.1) Noi am descoperit deja de multă vreme că cele şapte universuri traversează o mare elipsă, un cerc gigantic şi alungit. Sistemul vostru solar şi celelalte lumi ale timpului nu se aruncă înainte, fără hartă şi compas, într-un spaţiu neexplorat. Universul local căruia îi aparţine sistemul vostru urmează o traiectorie definită şi bine înţeleasă, în sens invers acelor de ceasornic, în jurul vastului vârtej care înconjoară universul central. Această cale cosmică este bine trasată, şi este cunoscută de observatorii stelelor suprauniversurilor tot atât de bine cum sunt şi orbitele planetelor sistemului vostru solar observate de astronomii de pe Urantia.
15:1.3 (165.2) Urantia este situată într-un univers local şi într-un un supraunivers care nu sunt pe deplin organizate, iar universul vostru local se găseşte în apropierea imediată a numeroase creaţii fizice doar parţial împlinite. Voi aparţineţi unuia dintre universurile relativ recente. Însă acum voi nu vă aruncaţi nebuneşte în spaţiul neumblat şi nu bâjbâiţi orbeşte prin regiuni necunoscute. Voi urmaţi un calea ordonată şi predeterminat a nivelului spaţiului suprauniversurilor. Treceţi acum exact prin acelaşi spaţiu pe care sistemul vostru planetar sau predecesorii săi l-au traversat cu multe epoci în urmă şi, cândva, în viitorul îndepărtat, sistemul vostru sau succesorii lui, vor traversa din nou acelaşi spaţiu pe care îl străbateţi astăzi atât de rapid.
15:1.4 (165.3) În epoca prezentă şi după cum este privită direcţia de pe Urantia, suprauniversul numărul unu se roteşte aproape spre nord; el se află pe direcţia est, şi aproape în opoziţie cu reşedinţa paradisiacă a Marilor Surse-Centru şi a universului central al Havonei. Această poziţie, precum şi cea corespondentă ei, cea din vest, reprezintă punctul în care sferele timpului se apropie cel mai mult de Insula eternă. Suprauniversul numărul doi se găseşte în nord şi se pregăteşte să se rotească către est, în timp ce numărul trei ocupă segmentul cel mai septentrional al marii căi a spaţiului, amorsând deja curba care-l va conduce să alunece spre sud. Numărul patru îşi urmează zborul pe o linie comparativ dreaptă spre sud, regiunile sale avansate apropiindu-se acum de zona aflată în opoziţia cu Marile Centre. Numărul cinci aproape că şi-a părăsit poziţia sa din partea opusă Centrului Centrelor şi continuă pe traiectoria direct meridională, precedând rotaţia înspre est. Numărul şase ocupă cea mai mare parte a curbei meridionale, segment din care suprauniversul vostru aproape că a ieşit.
15:1.5 (165.4) Universul vostru local al Nebadonului aparţine Orvontonului, al şaptelea supraunivers, care se roteşte între suprauniversul numărul unu şi şase, care nu de multă vreme a luat (potrivit felului nostru de calculare timpului) o curbă dinspre sud-est a nivelului de spaţiu al suprauniversurilor. Astăzi sistemul solar căruia îi aparţine Urantia a depăşit de câteva miliarde de ani curbura sudică, cu atât de mult încât, acum, voi înaintaţi dincolo de turnura sud-est şi vă deplasaţi rapid pe lunga traiectoria comparativ rectilinie din către nord. De-a lungul a nenumărate epoci, Orvontonul va urma acest curs atât de apropiat de direcţia nordică.
15:1.6 (165.5) Urantia aparţine unui sistem excentric care s-a depărtat bine de limitele exterioare ale universului vostru local, iar universul local este pe cale de a traversa periferia Orvontonului. Dincolo de voi mai există şi alt-ii, însă voi sunteţi destul de îndepărtaţi, în spaţiu, de sistemele fizice care se rotesc pe marea orbită aflată în apropiere relativă de Marea Sursă Centru.
15:2.1 (165.6) Numai Tatăl Universal cunoaşte amplasarea şi numărul efectiv al lumilor din locuite în spaţiu; el are un nume pentru toate şi le ştie numărul. Nu pot să dau decât numărul aproximativ al planetelor locuite sau locuibile, deoarece anumite universuri locale au mai multe lumi potrivite pentru viaţa inteligentă decât au altele. Pe de altă parte, nu toate universurile locale proiectate au fost organizate. Iată de ce eu fac o estimare doar pentru a vă da o idee asupra imensităţii creaţiei materiale.
15:2.2 (166.1) Există şapte suprauniversuri în marele univers, aproximativ după cum urmează :
15:2.3 (166.2) 1. Sistemul. Unitatea de bază a supraguvernului este formată din aproximativ o mie de lumi locuite sau locuibile. Sori înflăcăraţi, lumi reci, planete prea apropiate de sori fierbinţi, precum şi alte sfere neadecvate locuirii de către creaturi nu sunt incluse în grupul acesta. Numim sistem acest ansamblu de o mie de lumi apte să întreţină viaţa, însă, în sistemele tinere, doar un număr relativ restrâns dintre aceste lumi pot fi locuite. Fiecare planetă locuită este condusă de un Prinţ Planetar; fiecare sistem local are ca sediu central o sferă arhitecturală şi este guvernat de un Suveran Sistemic.
15:2.4 (166.3) 2. Constelaţia. O sută de sisteme (aproximativ 100.000 de planete locuibile) alcătuiesc o constelaţie. Fiecare constelaţie ca sediu are o sferă arhitecturală şi este condusă de trei Fii din ordinul Vorondandekilor, cei Preaînalţi. Fiecărei constelaţii îi este, de asemenea, ataşat ca observator un Fidel al Zilelor, ambasador al Trinităţii Paradisului.
15:2.5 (166.4) 3. Universul Local. O sută de constelaţii (aproximativ 10 milioane de planete locuibile) constituie un univers local. Fiecare univers local are drept sediu o magnifică lume arhitecturală şi este condus de unul dintre Fiii lui Dumnezeu Creatori coordonaţi din ordinul Mihaililor. Fiecare univers este binecuvântat de prezenţa unei Uniuni a Zilelor, o reprezentantă a Trinităţii Paradisului.
15:2.6 (166.5) 4. Sectorul minor. O sută de universuri locale (aproximativ un miliard de planete locuibile) constituie un sector minor al guvernării suprauniversului. Fiecare sector minor are o minunată lume-sediu de unde conducătorii săi, Recenţii Zilelor, administrează treburile acestui sector minor. Există câte trei Recenţi ai Zilelor, Personalităţi Supreme ale Trinităţii, în sediul fiecărui sector minor.
15:2.7 (166.6) 5. Sectorul major. O sută de sectoare minore (aproximativ 100 de miliarde de planete locuibile) formează un sector major. Fiecare sector major are un sediu superb, condus de trei Perfecţiuni ale Zilelor, Personalităţi Supreme ale Trinităţii.
15:2.8 (166.7) 6. Suprauniversurile. Zece sectoare majore (aproximativ 1.000 de miliarde de planete locuibile) constituie un supraunivers. Fiecare supraunivers este are o lume sediu imensă şi glorioasă, şi condusă de trei Îmbătrâniţi de Zile.
15:2.9 (166.8) 7. Marele univers. Şapte suprauniversuri alcătuiesc prezentul mare univers organizat, constând în şapte miliarde de lumi locuibile, plus sferele arhitecturale şi miliardul de sfere locuite ale Havonei. Suprauniversurile sunt conduse şi administrate indirect şi în mod reflexiv din Paradis de Cele Şapte Spirite Maestru. Miliardul de lumi ale Havonei este administrat direct de Eternii de Zile, câte una dintre aceste Personalităţi Supreme ale Trinităţii prezidând asupra fiecăreia dintre aceste sfere perfecte.
15:2.10 (167.1) Excluzând sferele Paradisului-Havona, planul organizării universului comportă următoarele unităţi :
15:2.11 (167.2) Suprauniversul7
15:2.12 (167.3) Sectoarele majore70
15:2.13 (167.4) Sectoarele minore7.000
15:2.14 (167.5) Universurile locale700.000
15:2.15 (167.6) Constelaţiile70 milioane
15:2.16 (167.7) Sistemele locale7 miliarde
15:2.17 (167.8) Planetele locuite7.0000 miliarde
15:2.18 (167.9) Fiecare dintre cele şapte suprauniversuri este constituit aproximativ după cum urmează :
15:2.19 (167.10) Un sistem conţine (aproximativ)1.000 de lumi
15:2.20 (167.11) O constelaţie (o sută de sisteme)100.000 de lumi
15:2.21 (167.12) Un univers (o sută de constelaţii)10 milioane de lumi
15:2.22 (167.13) Un sector minor (o sută de universuri)1 miliard de lumi
15:2.23 (167.14) Un sector major (o sută de sectoare minore)100 miliarde de lumi
15:2.24 (167.15) Un supraunivers (10 sectoare majore)1.000 miliarde de lumi
15:2.25 (167.16) Toate aceste estimări sunt cele mai bune aproximări, căci apar constant noi sisteme, în timp ce alte organizări ies temporar din existenţa materială.
15:3.1 (167.17) Practic toate domeniile stelare vizibile de pe Urantia cu ochiul liber aparţin celei de a şaptea secţiuni a marelui univers, suprauniversul Orvontonului. Vastul sistem de stele al Căii Lactee reprezintă nucleul central al Orvontonului şi se găseşte foarte departe de frontierele universului vostru local. Acest mare agregat de sori, de insule întunecate ale spaţiului, de stele duble, de îngrămădiri globulare, de nori stelari, de nebuloase spirale sau de un alt fel, precum şi miliardele de planete individuale, formează o grupare ovală alungită, un profil de turn de veghe, înglobând aproximativ o şeptime din universurile evolutive locuite.
15:3.2 (167.18) De pe poziţia astronomică a Urantiei, privind Calea Lactee prin secţiunea transversală a sistemelor din preajma ei, observăm că sferele Orvontonului călătoresc pe un vast plan alungit a cărui lărgime este mai mare decât adâncimea, iar a cărui lungime este mult mai mare decât lăţimea.
15:3.3 (167.19) Observarea a ceea ce numim Calea Lactee revelează că densitatea stelară a Orvontonului este comparativ mai mare când privim cerul într-un anumit plan, în timp ce ea se diminuează de fiecare parte a acestui plan; numărul de stele şi alte sfere descreşte când ne îndepărtăm de planul principal al suprauniversului nostru material. Atunci când unghiul de observaţie este propice, aruncându-vă privirea prin corpul principal al acestei regiuni de densitate maximă, vă uitaţi în acelaşi timp la universul rezidenţial, centrul tuturor lucrurilor.
15:3.4 (167.20) Dintre cele zece sectoare majore ale Orvontonului, opt au fost vag identificate de astronomii urantieni. Este dificil să se recunoască separat celelalte două, deoarece sunteţi nevoiţi să priviţi aceste fenomene din interior. Dacă aţi putea examina suprauniversul Orvontonului dintr-un loc foarte îndepărtat din spaţiu, a-ţi recunoaşte imediat cele zece sectoare majore ale celei de-a şaptea galaxii.
15:3.5 (168.1) Centrul de rotaţie al sectorului vostru minor este situat foarte departe în enormul şi densul nor stelar al Săgetătorului, în jurul căruia se deplasează universul vostru local şi creaţiile care îi sunt asociate. Iar de o parte şi de alta a vastului sistem subgalactic al Săgetătorului puteţi observa două mari curente de nori stelari care se ridică sub forma unor magnifice spirale stelare
15:3.6 (168.2) Nucleul sistemului fizic căruia îi aparţine soarele vostru şi planetele sale asociate este centrul a ceea ce a fost cândva nebuloasa Andronover. Această nebuloasă ancestrală spirală a fost uşor deformată de dislocările de gravitaţie care au însoţit naşterea sistemului vostru solar, care au fost cauzate de apropierea unei mari nebuloase din vecinătate. Această cvasicoliziune a transformat Andronover într-un agregat aproape globular, fără să distrugă în întregime dubla procesiune de sori şi a grupărilor lor fizice asociate. Sistemul vostru solar ocupă acum o poziţie destul de centrală pe unul dintre braţele acestei spirale deformate, aflat aproape la jumătatea distanţei dintre centrul şi marginea exterioară a curentului de stele.
15:3.7 (168.3) Sectorul Săgetătorului şi toate celelalte sectoare şi diviziuni ale Orvontonului se rotesc în jurul Uversei, şi o parte a confuziei observatorilor de stele de pe Urantia este pricinuită de iluzia optică şi de deformărilor relative produse de multiplele mişcări de revoluţie care urmează :
15:3.8 (168.4) 1. Revoluţia Urantiei în jurul soarelui său.
15:3.9 (168.5) 2. Circuitul sistemului vostru solar în jurul nucleului vechii nebuloase Andronover.
15:3.10 (168.6) 3. Rotaţia familiei stelare a nebuloasei Andronover şi a grupurilor asociate în jurul centrului complex de rotaţie-gravitaţie a norului de stele al Nebadonului.
15:3.11 (168.7) 4. Traiectoria norului stelar local al Nebadonului şi a creaţiilor sale asociate în jurul centrului sectorului lor minor, centru situat în Săgetător.
15:3.12 (168.8) 5. Rotaţia celor o sută de sectoare minore, inclusiv Săgetătorul, în jurul sectorului lor major.
15:3.13 (168.9) 6. Învârtirea celor zece sectoare majore, aşa zisele trene de stele, în jurul Uversei, lumea sediu a Orvontonului.
15:3.14 (168.10) 7. Mişcarea Orvontonului şi a celor şase suprauniversuri asociate în jurul Paradisului şi a Havonei, procesiune în sens invers acelor de ceasornic la nivelul spaţiului suprauniversurilor.
15:3.15 (168.11) Aceste mişcări multiple sunt de diverse ordine. Căile spaţiale ale planetei voastre şi ale sistemului vostru solar sunt genetice, adică inerente originii lor. Mişcarea absolută a Orvontonului în sens invers acelor de ceasornic este tot genetică, inerentă planurilor arhitecturale ale universului maestru. Însă mişcările intermediare sunt de origine complexă; pe de o parte, ele derivă din segmentarea constitutivă a energiei materiei în supraunivers, iar pe de altă parte sunt produse de acţiunea inteligentă şi intenţională a organizatorilor de forţă Paradisului.
15:3.16 (168.12) Universurile locale sunt mai vecine unele cu altele atunci când se apropie de Havona; circuitele sunt mai numeroase şi se suprapun din ce în ce mai mult, strat peste strat. Însă, la o distanţă mai mare de centrul etern, există din ce în ce mai puţine sisteme, straturi, circuite şi universuri.
15:4.1 (169.1) Cu toate că creaţia şi organizarea universului rămân întotdeauna sub controlul Creatorilor infiniţi şi al asociaţilor lor, orice fenomen se desfăşoară conform unei tehnici ordonate şi conform legilor gravitaţiei-forţă, energiei şi materiei. Însă un element misterios este asociat sarcinii-forţă universale a spaţiului. Noi înţelegem foarte bine organizarea creaţiilor materiale plecând de la stadiul ultimatonic, însă nu înţelegem pe deplin naşterea cosmică a ultimatonilor. Noi suntem convinşi că aceste forţe ancestrale îşi au originea în Paradis, deoarece ele se rotesc perpetuu în spaţiul străbătut, urmând exact traseul giganticelor contururi ale Paradisului. Cu toate că ea nu răspunde gravitaţiei Paradisului, această sarcină-forţă a spaţiului, predecesor al întregii materializări, reacţionează întotdeauna la prezenţa Paradisului de Jos; ea este aparent pusă în circuit în interiorul şi în exteriorul centrului Paradisului de Jos.
15:4.2 (169.2) Organizatorii forţei Paradisului transmută puterea spaţiului în forţă primordială, şi fac să evolueze acest potenţial prematerial în manifestări de energii primare şi secundare ale realităţii fizice. Când această energie atinge nivelele la care răspunde gravitaţiei, intră în acţiune directorii de putere şi asociaţii lor din regimul suprauniversal şi îşi încep manipulările lor fără sfârşit destinate să stabilească multiplele circuite de putere şi canale de energie ale universurilor spaţiului şi timpului. Astfel apare materia fizică în spaţiu, şi atunci cadrul este pregătit pentru a se începe organizarea universului.
15:4.3 (169.3) Această segmentare a energiei este un fenomen care nu a putut fi clarificat niciodată de către fizicienii de pe Nebadon. Principala lor dificultate constă în faptul că organizatorii forţei din Paradis sunt relativ inaccesibili, deoarece directorii de putere vii, cu toate că sunt competenţi pentru a se ocupa de energia spaţială, nu au nici cea mai vagă idee asupra originii energiilor pe care le manipulează cu atât de multă pricepere şi îndemânare.
15:4.4 (169.4) Organizatorii de forţă ai Paradisului sunt la originea nebuloaselor. Ei sunt capabili să dea naştere în jurul prezenţei lor spaţiale la formidabili cicloni de forţă care, odată formaţi, nu pot fi opriţi, nici limitaţi până când aceste forţe care impregnează totul nu sunt mobilizate pentru a face să apară în cele din urmă unităţile ultimatonice ale materiei universale. Aşa sunt aduse în existenţă nebuloasele spirale sau de orice alt gen, roţile mamă ale sorilor cu origine directă şi ale diversele lor sisteme. În spaţiul exterior, putem percepe zece forme diferite de nebuloase, zece faze de evoluţie universală primară, şi aceste vaste roţi de energie au avut aceeaşi origine ca aceea a celor şapte suprauniversuri.
15:4.5 (169.5) Există mari diferenţe în mărimea nebuloaselor, precum şi în numărul total şi în masa de agregare a descendenţilor lor stelari şi planetari. O nebuloasă formatoare de sori situată la nord de frontierele Orvontonului, însă în interiorul nivelului spaţial al suprauniversurilor, a dat deja naştere la patruzeci de mii de sori, şi roata mamă continuă să proiecteze sori dintre care majoritatea au mărimea soarelui vostru. Unele din cele mai mari nebuloase ale spaţiului exterior dau naştere unui număr de sori de până la o sută de milioane.
15:4.6 (169.6) Nebuloasele nu sunt în legătură directă cu nici una dintre unităţile administrative cum ar fi sectoarele minore sau universurile locale, cu toate că anumite universuri locale au fost organizate cu produsele unei singure nebuloase. Fiecare univers local îmbrăţişează exact o sutime din sarcina totală de energie a unui supraunivers, independent de relaţiile nebulare, deoarece energia nu este organizată de nebuloasă - ea este distribuită în mod universal.
15:4.7 (170.1) Nu toate nebuloasele spirale sunt angajate în formarea de sori. Unele au păstrat controlul multora dintre descendenţii lor stelari separaţi, iar aparenţa lor de spirală rezultă din faptul că sorii lor ies din braţul nebular în formaţie restrânsă, însă se întorc în aceasta pe căi diverse. Acest fapt uşurează observarea lor într-un singur punct, când sunt la un loc, însă îngreunează observarea lor atunci când sunt larg răspândiţi pe diversele lor căi de întoarcere, mai departe şi în afara braţului nebuloasei. Nu există prea multe nebuloase formatoare de sori care să fie în prezent active în Orvonton, cu toate că Andromeda, care este în afara suprauniversului locuit, este foarte activă. Această nebuloasă foarte îndepărtată este vizibilă cu ochiul liber; atunci când o priviţi, opriţi-vă pentru a vă gândi că lumina care ajunge la voi a părăsit aceşti sori îndepărtaţi de aproape un milion de ani.
15:4.8 (170.2) Galaxia Căii Lactee este compusă din un uriaş număr de nebuloase care au fost spirale şi din alte nebuloase, dintre care multe şi-au păstrat configuraţia de la începuturi. Însă, ca urmare a catastrofelor interne şi a atracţiilor externe, multe au trecut prin prefaceri şi prin deformări de aşa natură încât aceste enorme conglomerate apar ca gigantice mase luminoase de sori strălucitori, cum ar fi, de pildă, Norul lui Magellan. Tipul globular de îngrămădire de stele predomină în vecinătatea limitelor exterioare a Orvontonului.
15:4.9 (170.3) Trebuie să considerăm imenşii nori stelari ai Orvontonului ca pe conglomerate individuale de materie, comparabile cu nebuloasele separate pe care le putem observa în regiunile spaţiului exterioare galaxiei Căii Lactee. Cu toate acestea, mulţi dintre presupuşii nori stelari ai spaţiului nu sunt formaţi decât din materie gazoasă. Potenţialul de energie al acestor nori de gaze stelare este incredibil de colosal; şi o parte este recuperată de sorii vecini şi retrimisă în spaţiu sub formă de emanaţii solare.
15:5.1 (170.4) Cea mai mare parte a masei conţinută în sorii şi în planetele unui supraunivers provine din roţile nebulare. O porţiune foarte mică din masa suprauniversurilor este organizată prin acţiunea directă a directorilor de putere (cum este în construcţia sferelor arhitecturale); cu toate acestea, în spaţiul deschis, se naşte o cantitate constant variabilă de materie.
15:5.2 (170.5) În ceea ce priveşte originea lor, majoritatea sorilor, a planetelor şi a altor sfere se pot încadra într-una dintre cele zece grupuri următoare:
15:5.3 (170.6) 1. Inele de Contracţie Concentrice. Nu toate nebuloasele sunt spirale. Numeroase nebuloase imense suportă o condensare sub formă de inele multiple în loc de a se diviza într-un sistem de stele duble, sau de a evolua în spirală. Pe lungi perioade de vreme, aceste nebuloase par ca enormi sori centrali înconjuraţi de un mare număr de nori gigantici semănând cu formaţiile materiale inelare.
15:5.4 (170.7) 2. Stelele Turbionare cuprind acei sori care sunt aruncaţi afară de pe marile roţi mamă de gaz la o înaltă temperatură. Ele nu sunt aruncate sub formă de inele, ci în procesiuni la dreapta şi la stânga. Există stele turbionare provenite din nebuloase diferite de cele spirale.
15:5.5 (170.8) 3. Planete de Explozie Gravitaţională. Când un soare este născut dintr-o nebuloasă spirală sau barată, el este destul de adesea proiectat la o distanţă considerabilă. Un astfel de soare este în principal gazos şi, ulterior, după ce s-a răcit puţin şi s-a condensat, se poate întâmpla să alunge pe lângă vreo masă enormă de materie, vreun soare gigantic sau de o insulă întunecată a spaţiului. Distanţa de apropiere poate fi insuficientă pentru a se traduce într-o coliziune, însă cu toate acestea suficientă pentru a permite forţei de atracţie gravitaţionale a corpului mai mare să provoace convulsii mareice pe corpul mai mic, ceea ce dă naştere la o serie de ridicări sub formă de maree care au loc simultan pe cele două feţe opuse ale soarelui în convulsie. La apogeul lor, aceste erupţii explozive produc o serie de conglomerate de materie de diverse mărimi, care pot fi proiectate dincolo de zona de recuperare a gravitaţiei soarelui în erupţie. Aceste conglomerate se stabilizează atunci pe orbitele lor proprii în jurul unuia din cele două corpuri celeste implicate în episod. Mai târziu, alcătuirile mai mari de materie se contopesc şi atrag progresiv spre ele corpuri mai mici. Acesta este modul în care sunt aduse la existenţă multe dintre planetele solide ale sistemelor secundare. Sistemul vostru solar are tocmai o astfel de origine,
15:5.6 (171.1) 4. Fiicele Planetare Centrifugale. În anumite stadii ale dezvoltării lor şi dacă viteza lor de rotaţie se accelerează considerabil, anumiţi sori enormi încep să arunce în exterior anumite cantităţi de materie, care pot apoi să fie reunite pentru a forma mici lumi continuând să se învârtă în jurul soarelui care le-a dat naştere.
15:5.7 (171.2) 5. Sferele Deficiente în Gravitaţie. Există o limită critică a dimensiunii stelelor individuale. Când un soare atinge această limită, el este nu poate decât să se scindeze, dacă nu îşi încetineşte viteza de rotaţie. Intervine atunci fisiunea solară, şi se naşte o nouă stea dublă din această categorie. Ulterior se pot forma numeroase mici planete ca subproduse ale acestei gigantice dislocări.
15:5.8 (171.3) 6. Stelele de Contracţie. În micile sisteme, se întâmplă ca planeta mai mare exterioară să atragă către ea lumile vecine, în timp ce planetele mai apropiate de soare să îşi înceapă zborul final. În sistemul vostru solar, această fază finală ar semnifica reclamarea de către soare a celor patru planete interioare, în timp ce planeta majoră, Jupiter, ar fi mult mărită prin captarea lumilor rămase. Un astfel de sfârşit pentru un sistem solar ar duce la producerea a doi sori adiacenţi însă inegali, unul dintre tipurile de formare a stelelor duble. Acest gen de catastrofă este foarte rar, mai puţin la extremitatea conglomeratelor stelare ale suprauniversurilor.
15:5.9 (171.4) 7. Sferele cumulative. Plecând de la imensele cantităţi de materie ce circulă prin spaţiu, pot să se formeze lent mici planete. Ele cresc prin adaosuri meteorice şi prin coliziuni minore. În anumite sectoare ale spaţiului, condiţiile favorizează aceste forme de naştere planetară. Multe lumi locuite au fost formate astfel.
15:5.10 (171.5) Unele dintre insulele dense şi întunecoase provin direct dintr-un conglomerat de energie transmutantă în spaţiu. Un alte grup dintre aceste insule întunecoase s-a născut prin acumularea de enorme cantităţi de materie rece, de simple fragmente şi de meteoriţi ce circulă în spaţiu. Aceste agregate de materie nu au fost niciodată calde şi, în afară de densitatea lor, compoziţia este foarte asemănătoare celei a Urantiei.
15:5.11 (171.6) 8. Sori consumaţi. Unele din insulele obscure ale spaţiului sunt sori izolaţi consumaţi, care au emis întreaga lor energie disponibilă. Aceste organizări de materie sunt aproape de condensarea totală, de o consolidare practic completă. Sunt necesare epoci şi epoci pentru aceste mase atât de enorme de materie foarte condensată pentru a fi încărcate în circuitele spaţiului şi pregătite astfel pentru noi cicluri de funcţionare în univers, ca urmare a unei coliziuni sau unui alt eveniment cosmic la fel de reînsufleţitor.
15:5.12 (171.7) 9. Sfere de Coliziune. În regiunile în care îngrămădirile sunt dense, coliziunile nu sunt rare. Aceste ajustări astronomice sunt însoţite de imense modificări ale energiei şi de transmutări ale materiei. Coliziunile implică sori morţi care contribuie particular la crearea fluctuaţiilor de energie foarte întinse. Anvergura colizională constituie adesea nuclee materiale pentru formarea ulterioară a corpurilor planetare adaptate habitatului muritorilor.
15:5.13 (172.1) 10. Lumile Arhitecturale. Sunt lumi construite conform planurilor şi specificărilor în vederea unui scop special. Este cazul Salvingtonului, sediul universului vostru local şi al Uversei, sediul guvernării suprauniversului nostru.
15:5.14 (172.2) Există numeroase alte tehnici pentru a elabora sori şi a separa planete, însă procesele citate lasă să se întrezărească metodele prin care marea majoritate a sistemelor stelare şi a familiilor planetare este adusă la existenţă. Dacă am vrea să expunem toate tehnicile variate implicate în metamorfozele stelare şi evoluţiile planetare, ar trebui să descriem aproape o sută de moduri diferite pentru a forma stele sau a aduce la viaţă planete. Pe măsură ce astronomii voştri vor scruta cerurile, ei vor observa fenomene indicative ale tuturor acestor moduri de evoluţie stelară, însă ei vor descoperi rar proba că se formează mici amestecuri de materie neluminoasă servind planetele locuite, care sunt sferele cele mai importante ale vastei creaţii materiale.
15:6.1 (172.3) Independent de originea lor, putem clasifica diversele sfere ale spaţiului în diviziuni majore după cum urmează:
15:6.2 (172.4) 1. Sorii - stelele spaţiului.
15:6.3 (172.5) 2. Insulele întunecate ale spaţiului.
15:6.4 (172.6) 3. Corpurile spaţiale minore - comete, meteori şi corpuri meteoritice.
15:6.5 (172.7) 4. Planetele, inclusiv lumile locuite.
15:6.6 (172.8) 5. Sferele arhitecturale - lumile construite la comandă.
15:6.7 (172.9) Cu excepţia planetelor arhitecturale, toate corpurile spaţiale au o origine evolutivă, în sensul că nu au fost aduse în existenţă printr-un ordin al Deităţii, însă actele creatoare ale lui Dumnezeu s-au derulat conform unei tehnici a spaţiului-timp prin acţiunea numeroaselor inteligenţe ale Deităţii, create şi exteriorizate.
15:6.8 (172.10) Sorii. Sunt stele ale spaţiului în toate diversele lor stadii de existenţă. Anumiţi sori sunt sisteme spaţiale care evoluează solitar. Alţii sunt stele duble, sisteme planetare pe cale de contracţie sau de dispariţie. Stelele spaţiului există sub cel puţin o mie de stări sau stadii diferite. Vouă vă sunt familiari sorii care emit lumină însoţită de căldură, însă mai există şi alţi sori care strălucesc fără căldură.
15:6.9 (172.11) Un soare obişnuit emite lumină şi căldură timp de miliarde şi miliarde de ani, fapt ce ilustrează imensa rezervă de energie constituită în fiecare unitate de materie. Energia actuală înmagazinată în aceste particule invizibile de materie fizică este aproape inimaginabilă, iar această energie devine aproape în întregime disponibilă sub formă de lumină atunci când este supusă enormei presiuni calorice şi altor activităţi energetice asociate care domnesc în interiorul sorilor strălucitori. Alte condiţii permit, de asemenea, acestor sori să transforme şi să emită o mare parte a energiei spaţiale care vine la ei prin circuitele spaţiului stabilite. Numeroase faze ale energiei fizice şi toate formele de materie sunt atrase de dinamul solar şi ulterior redistribuite de el. Astfel, sorii servesc unor accelerări locale ale circulaţiei energiei acţionând ca centrale electrice automate de control.
15:6.10 (172.12) Suprauniversul Orvontonului este luminat şi încălzit de peste zece miliarde de sori strălucitori care sunt stele observabile din sistemul vostru astronomic. Mai mult de două miliarde dintre ele sunt prea îndepărtate sau prea mici pentru a fi văzute vreodată de pe Urantia. Însă, în universul maestru, există tot atâţia sori câte picături de apă în oceanele lumii voastre.
15:6.11 (173.1) Insulele Întunecate ale Spaţiului. Sunt sori morţi şi alte mari agregate de materie lipsite de lumină şi de căldură. Insulele obscure au uneori o masă enormă; ele exercită o puternică influenţă asupra echilibrului universului şi a manipulării energiei. Densitatea anumitor mase imense este aproape incredibilă. Şi această mare concentrare de masă permite insulelor întunecate să funcţioneze ca puternici regulatori ţinând sub control eficient marile sisteme vecine. Ele deţin puterea de a echilibra gravitaţia în numeroase constelaţii. Numeroase sisteme fizice, care altfel ar cădea rapid până în apropierea sorilor apropiaţi în care ar fi distruse, sunt menţinute în siguranţă în controlul gravitaţional al acestor întunecate insule păzitoare. Din cauza acestei funcţiuni putem să le localizăm cu precizie. Noi am măsurat forţa de atracţie a corpurilor luminoase, şi aceasta ne permite să calculăm dimensiunea şi amplasarea exactă a insulelor întunecate ale spaţiului, care funcţionează atât de eficient pentru a menţine stabil un anumit sistem pe traiectoria sa.
15:6.12 (173.2) Corpuri Spaţiale Minore. Meteorii şi alte mici particule de materie care circulă şi evoluează în spaţiu constituie un enorm conglomerat de energii şi de substanţă materială.
15:6.13 (173.3) Numeroase comete sunt rămăşiţele necontrolate şi nestabilite ale roţilor mamă solare şi sunt aduse progresiv sub controlul soarelui central care le guvernează. Cometele au, de asemenea, multe alte origini. Coada unei comete se orientează către polul opus corpului sau soarelui care o atrage, din cauza reacţiei electrice a gazelor sale extrem de diluate şi a presiunii efective a luminii şi a altor energii care vin de la soare. Acest fenomen constituie una dintre probele pozitive ale realităţii luminii şi a energiilor ei asociate; el demonstrează că lumina are masă. Lumina este o substanţă reală, ea nu este pur şi simplu o mişcare ondulatorie a unui eter ipotetic.
15:6.14 (173.4) Planetele. Sunt mari conglomerate de materie care urmează o orbită în jurul unui soare sau al unui alt corp spaţial. Ca mărime sunt cuprinşi între corpurile meteoritice şi enormele sfere gazoase, lichide sau solide. Atunci când se află într-o relaţie corespunzătoare cu un soare apropiat, lumile reci, alcătuite prin îmbinarea materialelor plutitoare din spaţiu, formează planetele ideale pentru a găzdui locuitori inteligenţi. În general, sorii morţi nu sunt potriviţi vieţii; ei sunt de obicei prea îndepărtaţi de un soare viu şi strălucitor, şi de altfel sunt mult prea masivi; la suprafaţa lor gravitaţia este enormă.
15:6.15 (173.5) În suprauniversul vostru nu există decât o planetă rece din patruzeci care să fie locuibilă de fiinţe din ordinul vostru; şi, bineînţeles, sorii supraîncălziţi şi lumile înconjurătoare nu sunt în stare să găzduiască o viaţă superioară. În sistemul vostru solar, numai trei plante sunt în prezent potrivite pentru a găzdui viaţa. Prin mărimea, prin densitatea şi prin localizarea ei, Urantia este în multe privinţe ideală pentru habitatul uman.
15:6.16 (173.6) Legile comportării energiei fizice sunt esenţialmente universale, însă influenţele locale joacă un mare rol în condiţiile fizice care prevalează pe planete individuale şi în sisteme locale. Nenumăratele lumi ale spaţiului sunt caracterizate de o varietate aproape infinită de creaturi şi de alte manifestări vii. Cu toate acestea, există anumite puncte de asemănare într-un grup de lumi asociate unui sistem ordonat şi există, de asemenea, un model universal al vieţii inteligente. Există relaţii fizice între sistemele planetare care aparţin aceluiaşi circuit fizic şi care se urmează îndeaproape în mişcarea lor interminabilă în jurul orbitei universurilor.
15:7.1 (174.1) Guvernarea fiecărui supraunivers rezidă în apropierea centrului universurilor evolutive din segmentul său de spaţiu. El ocupă o lume făcută să comande şi populată de personalităţi acreditate. Aceste lumi- sediu sunt sfere arhitecturale, corpuri spaţiale construite specific pentru scopul lor special. Cu toate că ele primesc lumină de la sorii vecini, ele sunt luminate şi încălzite independent. Fiecare dispune de un soare care emite lumină rece, la fel ca sateliţii Paradisului, şi fiecare primeşte căldură prin circulaţia anumitor curenţi de energie, aproape de suprafaţa sferei lor. Aceste lumi-sediu aparţin unuia din sistemele principale situate în apropierea centrului astronomic al suprauniversului lor respectiv.
15:7.2 (174.2) Timpul este standardizat în sediul suprauniversurilor. Ziua standard de pe Orvonton echivalează aproape cu treizeci de zile de pe Urantia, iar anul de pe Orvonton are o sută de zile standard. Acest an de pe Uversa este standard în întreg al şaptelea supraunivers, iar durata sa este mai mică cu douăzeci şi două de minute faţă de trei mii de zile urantiene, aceasta reprezentând aproximativ opt ani şi o cincime din anii voştri.
15:7.3 (174.3) Lumile-sediu ale celor şapte suprauniversuri participă la natura şi la splendoarea Paradisului, arhetipul lor central de perfecţiune. În realitate, toate lumile-sediu sunt paradisiace. Sunt efectiv lăcaşuri celeste a căror dimensiune materială, frumuseţe morontială şi glorie spirituală merg în mod crescător de la Jerusem până la Insula centrală. Şi toţi sateliţii acestor lumi sediu sunt, deopotrivă, sfere arhitecturale.
15:7.4 (174.4) Diversele lumi-sediu au parte de toate fazele creaţiei materiale şi spirituale. Toate ordinele de fiinţe materiale, morontiale şi spirituale sunt la ele acasă pe aceste lumi, locuri de întâlnire ale universurilor. Atunci când creaturile muritoare realizează ascensiunea universului, trecând din domeniul material în domeniul spiritual, ele nu îşi pierd niciodată aprecierea nivelurilor lor anterioare de existenţă, şi nici plăcerea pe care au obţinut-o dintre acestea.
15:7.5 (174.5) Jerusem, sediul sistemului vostru local al Sataniei, are cele şapte lumi de cultură de tranziţie, dintre care fiecare este înconjurată de şapte sateliţi. Printre aceşti patruzeci şi nouă de sateliţi se găsesc cele şapte lumi casă de detenţie morontială, prima reşedinţă a oamenilor după moarte. În sensul în care s-a folosit cuvântul cer pe Urantia, el a desemnat uneori aceste şapte lumi casă, prima lume casă fiind numită primul cer, ş.a.m.d. până la al şaptelea.
15:7.6 (174.6) Edentia, sediul constelaţiei voastre din Norlatiadek, are şaptezeci de sateliţi de cultivare şi de pregătire sociale. Ascenderii stau pe acestea după încheierea regimului Jerusemului, în care personalitatea este mobilizată, unificată şi realizată.
15:7.7 (174.7) Salvingtonul, capitala Nebadonului, universul vostru local, este înconjurat de zece grupuri universitare de patruzeci şi nouă de sfere fiecare. Aici oamenii sunt spiritualizaţi după ce au fost făcuţi sociabili pe constelaţia lor.
15:7.8 (174.8) Uminor a treia, sediul Ensei, sectorul vostru minor, este înconjurat de cele şapte sfere pe care se studiază fizica superioară a vieţii ascendente.
15:7.9 (174.9) Umajor a cincia, sediul Splandonului, sectorul vostru major, este înconjurat de şaptezeci de sfere de învăţământ intelectual superior ale suprauniversurilor.
15:7.10 (175.1) Uversa, sediul Orvontonului, suprauniversul vostru, este imediat înconjurat de cele şapte universităţi superioare de înaltă educaţie spirituală pentru creaturile volitive ascendente. Fiecare dintre aceste şapte grupuri de sfere minunate se constituie din şaptezeci de lumi specializate conţinând mii şi mii de instituţii şi de organizaţii complet consacrate educaţiei universale şi culturii spirituale în care pelerinii timpului sunt reeducaţi şi reexaminaţi pentru a-şi pregăti lunga călătorie până la Havona. Pelerinii timpului care sosesc sunt întotdeauna primiţi pe aceste lumi asociate, însă absolvenţii sunt detaşaţi pe Havona întotdeauna direct de pe ţărmurile Uversei.
15:7.11 (175.2) Uversa serveşte drept sediu spiritual şi administrativ pentru aproximativ o mie de miliarde de lumi locuite sau locuibile. Gloria, splendoarea şi perfecţiunea capitalei Orvontonului depăşesc toate lumile creaţiei spaţiului-timp.
15:7.12 (175.3) Dacă toate universurile locale în stare de proiect şi părţile lor componente ar fi realizate, ar exista ceva mai puţin de cinci sute miliarde de lumi arhitecturale în cele şapte suprauniversuri.
15:8.1 (175.4) Sferele-sediu ale suprauniversurilor sunt în aşa fel construite astfel încât ele pot funcţiona ca regulatori eficienţi de energie-putere pentru diversele lor sectoare; ele servesc ca puncte focale pentru a dirija energia către universurile locale care depind de ele. Ele exercită o puternică influenţă asupra echilibrului şi a controlului energiilor fizice care circulă prin spaţiul organizat.
15:8.2 (175.5) Alte funcţiuni regulatoare sunt exercitate de centrii de putere şi de controlorii fizici ai suprauniversurilor, care sunt entităţi inteligente vii şi semi-vii constituite în mod expres pentru aceasta. Aceşti centrii şi controlori de putere sunt dificil de înţeles; ordinele inferioare ale acestor entităţi nu sunt volitive, nu posedă voinţă, nu aleg; funcţiunile lor sunt foarte inteligente, însă aparent automate şi inerente organizării lor înalt specializate. Centrii de putere şi controlorii fizici ai suprauniversurilor preiau controlul parţial şi dirijarea celor treizeci de sisteme energetice care formează sistemul gravitei. Circuitele energiei fizice administrate de centrele de putere de pe Uversa cer ceva mai mult de 968 de milioane de ani pentru a face turul suprauniversului.
15:8.3 (175.6) Energia în evoluţie are substanţă; ea are greutate, cu toate că greutatea este întotdeauna relativă şi depinde de viteza de rotaţie, de masă şi de antigravitaţie. Masa materiei tinde să încetinească viteza energiei. În ceea ce priveşte viteza energiei prezente într-un sistem oarecare, ea reprezintă înzestrarea iniţială de viteză, mai puţin încetinirea datorată maselor întâlnite în drumul ei, apoi funcţiunea reglatoare a controlorilor vii de energie din suprauniversuri şi influenţa fizică a corpurilor celeste vecine foarte calde sau puternic încărcate.
15:8.4 (175.7) Planul universal de menţinere a echilibrului dintre materie şi energie cere ca unităţile materiale inferioare să fie perpetuu construite sau distruse. Directorii de Putere ai Universului au facultatea de a condensa şi a reţine, sau de dilata şi a elibera cantităţi variabile de energie.
15:8.5 (175.8) Dată fiind o durată suficientă de influenţe de întârziere, gravitaţia ar sfârşi prin a converti întreaga energie în materie dacă nu ar intra în joc doi factori: în primul rând, influenţele antigravitaţionale ale controlorilor energiei, şi în al doilea rând faptul că materia organizată tinde să se dezagrege în anumite circumstanţe prevalând în stelele foarte calde, precum şi în anumite condiţii particulare întâlnite în spaţiu în apropierea corpurilor reci de materie condensată puternic încărcate.
15:8.6 (176.1) Când o masă devine supraagregată şi ameninţă să dezechilibreze energia, să epuizeze circuitele puterii fizice, intervin controlorii fizici, mai puţin în cazul în care tendinţa proprie gravitaţiei de a supramaterializa energia nu este învinsă ca urmare a unei coliziuni între giganţii morţi ai spaţiului, ceea ce disipă complet într-o clipă acumulările datorate gravitaţiei. Pe parcursul acestor episoade colizionale, enorme mase de materie sunt brusc transformate în energie de forma cea mai rară, şi este reluată din nou lupta pentru echilibrul universal. În cele din urmă, cele mai mari sisteme fizice se stabilizează, devin ancore din punct de vedere fizic şi sunt lansate în circuitele echilibrate bine stabilite ale suprauniversurilor. După acest eveniment, nu mai survin coliziuni şi nici alte catastrofe devastatoare în sistemele astfel stabilite.
15:8.7 (176.2) Pe parcursul perioadelor în care energia este excedentară, se produc perturbări de putere şi fluctuaţii de temperatură însoţite de manifestări electrice. Pe parcursul perioadelor de deficienţă de energie, materia manifestă tendinţe sporite de a se agrega, de a se condensa şi a scăpa oricărui control în circuitele cel mai delicat echilibrate; rezultă astfel ajustări prin maree sau coliziuni care stabilesc rapid echilibrul între energia circulantă şi materia mai puţin stabilizată fizic. Unul dintre scopurile observatorilor celeşti ai stelelor constă în a prevedea şi a înţelege comportamentul probabil al sorilor strălucitori şi al insulelor întunecate din spaţiu.
15:8.8 (176.3) Noi suntem capabili să recunoaştem cea mai mare parte a legilor ce guvernează echilibrul universurilor şi să facem numeroase preziceri cu privire la stabilitatea sa. Previziunile noastre sunt valabile în practică, însă noi suntem întotdeauna confruntaţi cu anumite forţe care nu relevă în întregime legi pe care le cunoaştem asupra controlului energiei şi comportamentului materiei. Devine din ce în ce mai dificil să prevedem fenomenele fizice pe măsură ce ne îndepărtăm de Paradis în univers. Când ieşim dintre graniţele în care Directorii Paradisului administrează personal, ne devine din ce în ce mai puţin posibil să facem calcule conform standardelor stabilite şi experienţei dobândite referitor la observaţii care ţin exclusiv de fenomenele fizice ale sistemelor astronomice apropiate. Chiar şi în domeniul celor şapte suprauniversuri, noi trăim în mijlocul acţiunilor de forţă şi al reacţiunilor de energie care străbat toate domeniile noastre şi se extind în echilibru unificat până în toate regiunile spaţiului exterior.
15:8.9 (176.4) Cu cât ne îndepărtăm mai mult, cu atât suntem mai siguri să întâlnim aceste fenomene variabile şi imprevizibile care caracterizează atât de infailibil insondabilele înfăptuiri de prezenţă ale Absolutelor şi ale Deităţilor experienţiale. Iar aceste fenomene trebuie să indice un anumit supracontrol universal al tuturor lucrurilor.
15:8.10 (176.5) Suprauniversul Orvontonului pare în prezent să se descarce; universurile exterioare par să acumuleze energie în vederea activităţilor viitoare fără precedent; universul central al Havonei este permanent stabilizat. Gravitaţia şi absenţa căldurii (frigul) organizează materia şi o menţin laolaltă: căldura şi antigravitaţia dezagregă materia şi disipă energia. Directorii de putere vii şi organizatorii de forţă sunt secretul controlului special şi direcţia inteligentă a metamorfozelor fără sfârşit pe parcursul cărora universurile se fac, se desfac şi se refac. Nebuloasele pot să se disperseze, sori pot să se consume, sistemele pot să dispară şi planetele să piară. Însă universurile nu se epuizează.
15:9.1 (176.6) Circuitele universale ale Paradisului străbat efectiv domeniile celor şapte suprauniversuri. Aceste circuite de prezenţă sunt gravitaţia personalităţii Tatălui Universal, gravitaţia spirituală a Fiului Etern, gravitaţia mentală a Autorului Comun şi gravitaţia materială a Insulei eterne.
15:9.2 (177.1) În plus faţă de aceste circuite universale ale Paradisului şi în plus faţă de împlinirile prezenţei Absolutelor şi a Deităţilor experienţiale, nu există, în nivelul spaţiului suprauniversurilor, decât două diviziuni de circuite de energie sau de separaţie de putere: circuitele suprauniversurilor şi circuitele suprauniversurilor locale.
15:9.3 (177.2) Circuitele Suprauniversurilor sunt următoarele :
15:9.4 (177.3) 1. Circuitul inteligenţei unificatoare al unuia dintre cele Şapte Spirite Maestru ale Paradisului. Acest circuit minte cosmic este limitat la un singur supraunivers.
15:9.5 (177.4) 2. Circuitul serviciului reflexiv al celor şapte Spirite Reflexive din fiecare supraunivers.
15:9.6 (177.5) 3. Circuitele secrete ale Monitorilor de Mister, interasociaţi într-un anumit fel din Divinington, apoi dirijaţi către Tatăl Universal pe Paradis.
15:9.7 (177.6) 4. Circuitul de comuniune dintre Fiul Etern şi Fiii săi Paradisiaci.
15:9.8 (177.7) 5. Prezenţa instantanee a Spiritului Infinit.
15:9.9 (177.8) 6. Teledifuziunile Paradisului, comunicările spaţiale ale Havonei.
15:9.10 (177.9) 7. Circuitele de energie ale centrelor de putere şi ale controlorilor fizici.
15:9.11 (177.10) Circuitele Universurilor Locale sunt următoarele :
15:9.12 (177.11) 1. Spiritul de manifestare al Fiilor Paradisului, Consolatorul lumilor de manifestare. Spiritul Adevărului, Spiritul lui Mihail pe Urantia.
15:9.13 (177.12) 2. Circuitul Divinelor Slujitoare, Spiritele Mamă ale universurilor locale, Spiritul Sfânt al lumii voastre.
15:9.14 (177.13) 3. Circuitul slujitorului de inteligenţă al unui univers local cuprinzând prezenţa spiritelor mentale adjuvante cu funcţiunile lor diversificate.
15:9.15 (177.14) Când într-un univers local se desfăşoară o astfel de armonie spirituală, când circuitele sale individuale şi conjugate devin de nedistins de cele ale suprauniversurilor, când o astfel de identitate de funcţiune şi de unitate de slujire prevalează efectiv, atunci universul local trece imediat în circuitele stabilite ale luminii şi ale vieţii; el devine imediat pregătit pentru a face parte din confederaţia spirituală a uniunii perfecţionate a supracreaţiei. Iată condiţiile necesare pentru a fi admis la consiliul Îmbătrâniţilor de Zile şi a deveni membru al confederaţiei suprauniversale:
15:9.16 (177.15) 1. Stabilitate Fizică. Stelele şi planetele unui univers local trebuie să fie în echilibru; perioadele de metamorfoze stelare instantanee trebuie să fie depăşite. Universul trebuie să înainteze pe o traiectorie clară; trebuie ca orbita sa să fie fixată cu siguranţă şi definitiv.
15:9.17 (177.16) 2. Loialitate Spirituală. Suveranul Fiu al lui Dumnezeu care prezidează peste treburile unui astfel de univers local trebuie să fie universal recunoscut şi servit cu loialitate. Trebuie ca o stare de cooperare armonioasă să fi luat naştere între planete, sisteme şi constelaţiile individuale ale întregului univers local.
15:9.18 (177.17) Universul vostru local nu este nici măcar considerat ca aparţinând ordinului fizic stabil al suprauniversului, şi cu atât mai puţin ca membru recunoscut al familiei spirituale recunoscute de supraguvern. Cu toate că Nebadonul nu are încă o reprezentare pe Uversa, noi care facem parte din guvernarea suprauniversală suntem trimişi din timp în timp în misiune specială pe lumile sale, aşa cum am venit eu direct de pe Uversa pe Urantia. Noi oferim orice asistenţă posibilă conducătorilor şi şefilor voştri pentru a rezolva problemele lor dificile; noi dorim să vedem universul vostru calificat pentru a fi pe deplin admis în creaţiile asociate ale familiei suprauniversale.
15:10.1 (178.1) Cartierele generale ale suprauniversurilor sunt sediile înaltului guvern spiritual al domeniilor spaţiului-timpului. Ramura executivă a supraguvernului îşi are originea în Consilierii Trinităţii, şi ea este condusă în primul rând de unul dintre Cele Şapte Spirite Maestru de supraveghere supremă. Aceste fiinţe sunt instalate în posturi de autoritate paradisiacă şi administrează suprauniversul prin intermediul celor Şapte Administratori Supremi staţionaţi pe cele şapte lumi speciale ale Spiritului Infinit, sateliţi cei mai exteriori ai Paradisului.
15:10.2 (178.2) Cartierele generale ale suprauniversurilor sunt locuri în care locuiesc Spiritele Reflexive şi Ajutoarele-Imagini Reflexive. Din poziţia lor mediană, aceste fiinţe minunate conduc imensele lor operaţii de reflexivitate, aducând astfel ajutorul lor universului central situat deasupra lor şi universurilor locale situate dedesubt.
15:10.3 (178.3) Fiecare supraunivers este condus de trei Străvechi de Zile, şefi executivi asociaţi ai supraguvernului. În branşa sa executivă, personalul guvernului suprauniversal este format din şapte grupe diferite:
15:10.4 (178.4) 1. Cei Îmbătrâniţi de Zile.
15:10.5 (178.5) 2. Desăvârşitorii Înţelepciunii.
15:10.6 (178.6) 3. Consilierii Divini.
15:10.7 (178.7) 4. Cenzorii Universali.
15:10.8 (178.8) 5. Puternicii Mesageri.
15:10.9 (178.9) 6. Cei Ridicaţi în Autoritate.
15:10.10 (178.10) 7. Cei Fără de Nume şi de Număr.
15:10.11 (178.11) Cei trei Străvechi de Zile sunt imediat asistaţi de un corp de un miliard de Desăvârşitori ai Înţelepciunii cu care sunt asociate trei miliarde de Consilieri Divini. Un miliard de Cenzori Universali sunt ataşaţi administraţiei fiecărui supraunivers. Membrii acestor trei grupuri sunt Personalităţi Trinitare Coordonate avându-şi originea directă şi divină în Trinitatea Paradisului.
15:10.12 (178.12) Cele trei alte ordine, Puternicii Mesageri, Cei Ridicaţi în Autoritate şi Cei Fără de Nume şi de Număr, sunt muritori ascendenţi glorificaţi. Membrii primului dintre aceste ordine se ridică prin regimul ascendent şi trec prin Havona în zilele lui Grandfanda. Atingând Paradisul, ei au fost înrolaţi în Corpul Finalităţii, îmbrăţişaţi de Trinitatea Paradisului, şi apoi afectaţi serviciului celest al Îmbătrâniţilor de Zile. Considerate drept clase, aceste trei ordine sunt cunoscute ca Fii de Îndeplinire Trinitizaţi; originea lor este duală, însă acum ei sunt în serviciul Trinităţii. Acesta este modul în care branşa executivă a guvernului suprauniversului a fost lărgită pentru a include copiii glorificaţi şi deveniţi perfecţi ai lumilor evolutive.
15:10.13 (178.13) Consiliul coordonat al suprauniversurilor este compus din şapte grupuri administrative citate anterior şi din şefi de sectoare şi alţi inspectori regionali după cum urmează:
15:10.14 (179.1) 1. Perfecţiunile de Zile - şefii de sectoare ai suprauniversului.
15:10.15 (179.2) 2. Recenţii de Zile - directorii sectoarelor minore ai suprauniversului.
15:10.16 (179.3) 3. Uniunile de Zile - consilierii paradisiaci ai şefului universului local.
15:10.17 (179.4) 4. Fidelii de Zile - consultanţi paradisiaci ai celor Preaînalţi şefi ai guvernelor constelaţiilor.
15:10.18 (179.5) 5. Fii Instructori ai Trinităţii care pot să se găsească în serviciul cartierului general al suprauniversului.
15:10.19 (179.6) 6. Eternii de Zile care se găsesc prezenţi în cartierul general al suprauniversului.
15:10.20 (179.7) 7. Cele şapte Ajutoare - Imagini Reflexive - purtătorii de cuvânt ai celor şapte Spirite Reflexive reprezentând prin ele Cele Şapte Spirite Maestru ale Paradisului.
15:10.21 (179.8) Ajutoarele Imaginii Reflexive activează de asemenea ca reprezentanţi ai unui număr grupat de fiinţe care sunt influente în guvernările suprauniversului, însă care din diverse motive nu exercită la ora actuală deplina activitate a aptitudinilor lor individuale. Cuprinse în acest grup sunt: manifestarea personalităţii suprauniversale a Fiinţelor Supreme în curs de evoluţie, Supraveghetorii Necalificaţi ai Supremului, Locţiitorii Calificaţi ai Ultimului, agenţii de legătură nedenumiţi, reflexivii Majestonului, şi spiritele suprapersonale reprezentative ale Fiului Etern.
15:10.22 (179.9) Aproape în orice moment, este posibil să găsim, pe lumile sediu ale suprauniversurilor, reprezentanţi din toate grupurile de fiinţe create. Munca tutelară curentă a suprauniversurilor este efectuată de puternicii seconafimi şi de alţi membri ai vastei familii a Spiritului Infinit. În munca acestor minunate centre de administrare, de control, de slujire şi de judecată executivă a suprauniversurilor, inteligenţele tuturor sferelor de viaţă universale sunt aliate într-o servire efectivă, o administrare înţeleaptă, o slujire plină de iubire şi o judecată dreaptă.
15:10.23 (179.10) Suprauniversurile nu întreţin nici un fel de reprezentare prin ambasade; ele sunt complet izolate unele de altele. Ele nu îşi cunosc problemele reciproce decât prin camera de compensare a Paradisului menţinută de Cele Şapte Spirite Maestru. Şefii suprauniversurilor lucrează în consiliile înţelepciunii divine pentru bunăstarea propriului lor supraunivers, fără a se preocupa de ceea ce se poate întâmpla în alte secţiuni ale creaţiei universale. Această izolare a suprauniversurilor va persista până în momentul în care coordonarea lor se va fi realizat, în sensul că suveranitatea personalităţii Fiinţei Supreme evoluând prin experienţă va fi mai completă ca stare de fapt.
15:11.1 (179.11) Pe lumi cum este Uversa fiinţele ce reprezintă autocraţia perfecţiunii şi democraţia evoluţiei se întâlnesc faţă în faţă. Branşa executivă a supraguvernului este provenită din împărăţiile perfecţiunii; branşa legislativă iese din înflorirea universurilor evolutive.
15:11.2 (179.12) Adunarea deliberativă a suprauniversurilor este limitată la lumea-sediu. Acest consiliu legislativ sau consultativ constă din şapte camere; pentru fiecare dintre ele, fiecare univers local admis la consiliul suprauniversului alege un reprezentant indigen. Consiliile superioare ale universurilor locale aleg aceşti reprezentanţii printre ascendenţii pelerini diplomaţi de pe Orvonton care locuiesc provizoriu pe Uversa şi sunt acreditaţi pentru a fi transportaţi către Havona. Durata medie a serviciului lor este aproximativ o sută de ani ai timpului standard suprauniversal.
15:11.3 (180.1) Nu am cunoscut niciodată un dezacord între administratorii Orvontonului şi adunarea de pe Uversa. Deocamdată niciodată, în istoria suprauniversului nostru, corpul deliberativ nu a votat o recomandare pe care diviziunea executivă a supraguvernului să ezite să o pună în aplicare. Cea mai perfectă armonie şi cel mai complet acord de muncă nu au încetat să prevaleze între ele, ceea ce demonstrează că fiinţele evolutive pot într-adevăr să atingă înălţimile unei înţelepciuni devenite perfecte şi care le dă aptitudinea de a frecventa personalităţile de origine perfectă şi de natură divină. Prezenţa adunărilor deliberative în sânul suprauniversului revelează înţelepciunea şi lasă să se întrevadă triumful ultim al întregului vast concept evolutiv al Tatălui Universal şi al Fiului său Etern.
15:12.1 (180.2) Când vorbim despre ramurile executive şi deliberative ale guvernului Uversei, analogia cu anumite forme de guvern civil de pe Urantia ar putea să vă facă să vă gândiţi că avem şi o a treia diviziune, ramura judiciară, şi chiar o avem, însă ea nu are funcţionari speciali. Curţile noastre sunt constituite după cum urmează: după natura şi gravitatea cazului, ele sunt prezidate de un Străvechi de Zile, un Desăvârşitor al Înţelepciunii sau un Consilier Divin. Dovezile în favoarea sau defavoarea unui individ, unei planete, unui sistem, unei constelaţii sau unui univers sunt prezentate şi interpretare de Cenzori. Apărarea copiilor timpului şi a planetelor evolutive este asigurată de Puternicii Mesageri, observatori oficiali ai guvernului suprauniversal de lângă universurile şi sistemele locale. Atitudinea guvernului superior este descrisă de Cei Înalţi în Autoritate. De obicei, verdictul este formulat de o comisie mai mult sau mai puţin numeroasă compusă pe jumătate din fiinţe Lipsite de Nume şi Număr şi pe jumătate dintr-un grup de personalităţi înţelegătoare alese din adunarea deliberativă.
15:12.2 (180.3) Curţile Îmbătrâniţilor de Zile sunt înaltele curţi de casaţie pentru judecata spirituală a tuturor universurilor care depind de acestea. Fiii Suverani ai universurilor locale sunt supremi în domeniul lor propriu. Mai puţin pentru cazul care implică nimicirea creaturilor volitive, ele nu depind de supraguvern decât în măsura în care îi supun voluntar unele chestiuni pentru a primi sfatul sau judecata Îmbătrâniţilor de Zile. Ordonanţele de judecată sunt emise în universurile locale, însă sentinţele comportând anihilarea creaturilor înzestrate cu voinţă sunt întotdeauna formulate în sediul suprauniversurilor şi executate de acolo. Fiii universurilor locale pot să decreteze supravieţuirea omului muritor, însă doar Cei Îmbătrâniţi de Zile pot să pronunţe o judecată executorie în ceea ce priveşte chestiunile de viaţă şi de moarte eterne.
15:12.3 (180.4) În toate problemele care nu necesită o comparare sau o aducere de probe, Cei Îmbătrâniţi de Zile sau asociaţii lor iau deciziile, iar reglementările lor sunt întotdeauna unanime. Avem de-a face aici cu consilii ale perfecţiunii. Nu există nici dezacord, nici opinie minoritară în deciziile acestor tribunale de o excelenţă supremă.
15:12.4 (180.5) Cu câteva rare excepţii, supraguvernele exercită jurisdicţia lor asupra tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor de pe domeniile lor respective. Reglementările şi deciziile autorităţilor suprauniversale sunt fără apel, deoarece ele reprezintă opiniile concordante ale Îmbătrâniţilor de Zile şi ale Spiritului Maestru care, din Paradis, prezidează destinul suprauniversului interesat.
15:13.1 (181.1) Un sector major conţine aproape a zecea parte a unui supraunivers; ele sunt constituite din o sută de sectoare minore, zece mii de universuri locale, şi aproximativ o sută de miliarde de lumi locuibile. Aceste sectoare majore sunt administrate de trei Perfecţiuni de Zile, Personalităţi Supreme ale Trinităţii.
15:13.2 (181.2) Tribunalele Perfecţiunilor de Zile sunt constituite aproape la fel ca cele ale Îmbătrâniţilor de Zile, atâta doar că ele nu judecă spiritual împărăţiile. Munca de guvernare a sectoarelor majore se referă în principal la statutul intelectual al vastei creaţii. Pentru a vă face o imagine despre tribunalele Îmbătrâniţilor de Zile, sectoarele majore reţin, judecă, repartizează şi clasifică toate problemele de importanţă universală de natură curentă şi administrativă atunci când ele nu privesc direct nici administrarea spirituală a domeniilor, nici execuţia planurilor stabilite de Conducătorii Paradisului pentru ascensiunea muritorilor. Personalul guvernului unui sector major nu diferă de acela al suprauniversului.
15:13.3 (181.3) La fel cum magnificii sateliţi de pe Uversa se ocupă de pregătirea voastră spirituală finală pentru Havona, tot astfel cei şaptezeci de sateliţi de pe Umajor a cincia sunt consacraţi dezvoltării voastre şi instrucţiei voastre intelectuale de ordin suprauniversal. Din întregul Orvonton se reunesc aici înţelepţii care lucrează neobosit să pregătească muritorii timpului în vederea înaintării ulterioare către cariera eternităţii. Cea mai mare parte a instrucţiei muritorilor ascendenţi este dată pe cele şapte zeci de lumi de studiu.
15:13.4 (181.4) Guvernele sectoarelor minore sunt prezidate de trei Recenţi de Zile. Administrarea lor se ocupă în principal de controlul, de unificarea şi de stabilizarea fizică a universurilor locale ale unui sector, cât şi cu coordonarea curentă a administrării lor. Fiecare sector minor înglobează până la o sută de universuri locale, zeci mii de constelaţii şi un milion de sisteme, adică aproximativ un miliard de lumi locuibile.
15:13.5 (181.5) Lumile-sediu ale sectoarelor minore reprezintă marele loc de întâlnire al Maeştrilor Controlori Fizici. Aceste lumi sediu sunt înconjurate de cele şapte sfere de instrucţie care constituie şcolile pregătitoare ale suprauniversurilor şi sunt centrele în care se dobândesc cunoştinţe fizice şi administrative referitoare la universul universurilor.
15:13.6 (181.6) Administratorii guvernelor sectoarelor minore sunt plasaţi sub jurisdicţia imediată a şefilor sectorului major. Recenţii de Zile primesc toate raporturile observaţiilor şi coordonează toate recomandările care trebuie să parvină suprauniversului provenind pe de o parte de la Uniunile de Zile care staţionează, ca observatori şi consilieri ai Trinităţii, pe sferele sediu ale universurilor locale, şi pe de altă parte de la Fidelii de Zile, care sunt în mod asemănător ataşaţi consiliilor celor Foarte Înalţi de pe lumile sediu ale constelaţiei. Toate aceste rapoarte sunt transmise Perfecţiunilor de Zile pe sectoarele majore, pentru a fi trecute apoi în curţile Îmbătrâniţilor de Zile. Astfel, regimul Trinităţii se întinde de la constelaţiile universurilor locale până în sediul suprauniversului. Nu există reprezentanţi ai Trinităţii în sediul sistemelor locale.
15:14.1 (181.7) Evoluţia celor şapte suprauniversuri face să apară şapte scopuri majore. Nici un scop major de evoluţie suprauniversală nu îşi va găsi plenitudinea de expresie decât într-unul dintre cele şapte suprauniversuri, şi de aceea fiecare supraunivers are o funcţiune specială şi o natură unică.
15:14.2 (182.1) Orvontonul, cel de al şaptelea supraunivers, celui căruia îi aparţine universul vostru local, este cunoscut mai ales pentru imensa şi prodigioasa manifestare a ajutorului plin de compasiune pe lângă muritorii tărâmurilor. El este renumit pentru maniera în care face dovada unei justiţii temperate de compasiune şi prin care exercită o putere condiţionată de răbdare, în timp ce sacrificiile timpului sunt liber făcute pentru a asigura stabilizarea eternităţii. Orvontonul este, în univers, demonstrarea iubirii şi îndurării.
15:14.3 (182.2) Este totuşi foarte dificil să descriem concepţia noastră asupra adevăratei naturi a scopului evolutiv care se dezvăluie în Orvonton, însă asta se poate sugera prin a spune că noi încercăm, faţă de subiectul acestei supracreaţii, următorul sentiment: cele şase scopuri specifice evoluţiei cosmice, aşa cum se manifestă ele în cele şase supracreaţii asociate, se interasociază aici pentru a degaja o semnificaţie a întregului. De aceea, noi am presupus câteodată că plecând de pe Uversa şi în viitorul îndepărtat, personalizarea evoluată şi împlinită a Dumnezeului Suprem va guverna cele şapte suprauniversuri devenite perfecte şi o va face cu toată măreţia experienţială a puterii suverane atotputernice la care va fi fost ajuns atunci.
15:14.4 (182.3) Orvontonul este unic şi individual în destinul său, şi este la fel pentru cele şase suprauniversuri asociate. Numeroase lucruri care se întâmplă în Orvonton nu sunt dealtfel revelate, şi printre caracteristicile nerevelate ale vieţii Orvontonului sunt numeroase acelea care trebuie să îşi găsească expresia cea mai desăvârşită în alte suprauniversuri. Cele şapte scopuri ale evoluţiei suprauniversale acţionează în ansamblul celor şapte suprauniversuri, nici o supracreaţie nu va da expresie deplină decât unuia dintre aceste scopuri. Pentru a înţelege şi mai mult aceste ţeluri suprauniversale, ar trebui să vă revelaţi numeroase lucruri pe care nu le sesizaţi şi, chiar şi atunci, nu veţi înţelege decât foarte puţin. Ansamblul aceste expuneri nu dă decât o percepţie fugitivă a imensei creaţii din care lumea voastră şi sistemul vostru local fac parte.
15:14.5 (182.4) Lumea voastră se numeşte Urantia, şi poartă numărul 606 în grupul planetar sau sistemul Sataniei, care conţine în prezent 619 lumi locuite. Mai mult de alte două sute de planete ale acestui sistem evoluează favorabil pentru a deveni lumi locuite într-un viitor încă nedeterminat.
15:14.6 (182.5) Satania poartă numărul 24 în constelaţia Norlatiadek şi posedă o lume sediu numită Jerusem. Constelaţia voastră, Norlatiadek, este compusă din o sută de sisteme locale; ea are o lume sediu numită Edentia. Norlatiadek poartă numărul 70 în universul local al Nebadonului. Universul local al Nebadonului este compus din o sută de constelaţii, posedă o capitală cunoscută sub numele de Salvington, şi poartă numărul 84 în sectorul minor al Ensei.
15:14.7 (182.6) Sectorul minor al Ensei este compus din o sută de universuri locale, şi are o capitală numită Uminor a treia. Acest sector minor poartă numărul 3 în sectorul major al Splandonului. Splandonul este compus din o sută de sectoare minore şi are o capitală numită Umajor a cincia. Este al cincilea sector major al suprauniversului Orvontonului, al şaptelea segment al marelui univers. Voi puteţi astfel să situaţi planeta voastră în planul de organizare şi administrare al universului universurilor.
15:14.8 (182.7) În marele univers, lumea voastră, Urantia, are numărul 5.342.482.337.666. Este numărul ei de înregistrare de pe Uversa şi în Paradis, numărul vostru în catalogul lumilor locuite. Cunosc numărul ei de înregistrare evolutiv sferă fizică, însă acest număr este atât de extraordinar de elevat încât îşi pierde orice semnificaţie practică pentru mintea umană.
15:14.9 (183.1) Planeta voastră este un membru al unui cosmos imens. Voi aparţineţi unei familii aproape infinite de lumi, însă sfera voastră este administrată cu la fel de multă precizie şi întreţinută cu la fel de multă iubire ca şi cum ea ar fi singura lume locuită existentă.
15:14.10 (183.2) [Prezentat de un Cenzor Universal venind de pe Uversa]
Cartea Urantia
Capitolul 16
16:0.1 (184.1) CELE Şapte Spirite Maestru ale Paradisului sunt personalitâţile primare ale Spiritului Infinit. În acest act creativ septuplu de dedublare de sine, Spiritul Infinit a epuizat posibilitâţile matematice de asociere inerente existenţei factuale a trei persoane ale Deitâţii. Dacâ ar fi fost posibil sâ se producâ un numâr mai mare de Spirite Maestru, atunci s-ar fi creat; cu toate acestea, existâ doar şapte posibilitâţi de asociere, şi numai şapte, inerente celor trei Deitâţi. Aceasta explicâ de ce funcţionarea universului este scindatâ în şapte mari diviziuni şi de ce numârul şapte reprezintâ o bazâ fundamentalâ a organizârii şi administrârii sale.
16:0.2 (184.2) Originea celor Şapte Spirite Maestru provine din urmâtoarele şapte similitudini din care îşi extrag caracteristicile individuale:
16:0.3 (184.3) 1. Tatâl Universal.
16:0.4 (184.4) 2. Fiul Etern.
16:0.5 (184.5) 3. Spiritul Infinit.
16:0.6 (184.6) 4. Tatâl şi Fiul.
16:0.7 (184.7) 5. Tatâl şi Spiritul.
16:0.8 (184.8) 6. Fiul şi Spiritul.
16:0.9 (184.9) 7. Tatâl, Fiul şi Spiritul.
16:0.10 (184.10) Noi ştim foarte puţin despre acţiunea Tatâlui şi a Fiului în creaţia Celor Şapte Spirite Maestru. Aparent, ei au fost aduşi în existenţâ prin acţiunile personale ale Spiritului Infinit, însâ noi am fost clar informaţi câ Tatâl şi Fiul au participat la crearea lor.
16:0.11 (184.11) Prin caracterul şi prin natura spiritului, aceste Şapte Spirite ale Paradisului sunt identice, însâ, sub toate celelalte aspecte ale identitâţii, ele sunt foarte neasemânâtoare, iar rezultatele activitâţilor lor în suprauniversuri sunt de aşa naturâ încât diferenţele individuale se disting infailibil. Toate planurile subsecvente ale acelor şapte segmente ale marelui univers, şi chiar ale segmentelor corelative ale spaţiului exterior, au fost condiţionate de o diversitate diferitâ de cea spiritualâ a acestor Şapte Spirite Maestru de supraveghere supremâ şi ultimâ.
16:0.12 (184.12) Spiritele Maestru au nenumârate funcţiuni, însâ domeniul lor specific la ora actualâ este supravegherea centralâ a celor şapte suprauniversuri. Fiecare Maestru Spirit întreţine un enorm sediu focal de forţâ, care circulâ lent în jurul periferiei Paradisului, râmânând mereu în opoziţie cu suprauniversul din care acest Maestru Spirit asigurâ supravegherea directâ. Ei se menţin astfel în punctul focal de control de putere specializat al suprauniversului lor şi de distribuţie segmentarâ a energiei care le corespunde. Liniile radiale care marcheazâ frontierele fiecârui supraunivers converg efectiv în cartierul general paradisiac al Spiritului Maestru care îl supravegheazâ.
16:1.1 (185.1) Creatorul Comun, Spiritul Infinit, este necesar pentru a completa personalizarea triunicâ a Deitâţii nedivizate. Aceastâ triplâ personalizare a Deitâţii are prin natura ei posibilitatea de a se exprima individual şi în mod asociativ în şapte feluri. De aceea, planul ulterior pentru a crea universuri locuite de fiinţe inteligente şi potenţial spirituale, exprimând pe deplin Tatâl, Fiul şi Spiritul, a fâcut ineluctabilâ personalizarea Celor Şapte Spirite Maestru. Noi am fost conduşi sâ vorbim de tripla personalizare a Deitâţii ca de inevitabilitatea absolutâ şi considerâm apariţia celor Şapte Spirite Maestru ca inevitabilitate subabsolutâ.
16:1.2 (185.2) Nu am putea spune câ Cele Şapte Spirite Maestru ar fi expresia Deitâţii triple, însâ ele sunt portretul etern al Deitâţii septuple, funcţiile activâ şi asociativâ a celor trei persoane ale Deitâţii de existenţâ eternâ. Cu ajutorul acestor Şapte Spirite Maestru, în ele, şi prin ele, Tatâl Universal, Fiul Etern sau Spiritul Infinit, sau orice asociere cuprinzând câte douâ dintre ele, sunt capabile sâ acţioneze ca atare. Atunci când Tatâl, Fiul şi Spiritul acţioneazâ împreunâ, ele pot acţiona şi acţioneazâ realmente prin Spiritul Maestru numârul şapte, însâ nu ca Trinitate. Separat şi colectiv, Spiritele Maestru reprezintâ toate funcţiunile posibile ale Deitâţii, pe cele simple şi pe cele multiple, însâ nu şi pe cele colective sau pe acelea ale Trinitâţii. Al Şaptea Spirit Maestru este personal nefuncţional faţâ de Trinitatea Paradisului, şi tocmai acesta este motivul pentru care el poate spera s-â acţioneze personal pentru Fiinţa Supremâ.
16:1.3 (185.3) Însâ, când Cele Şapte Spirite Maestru îşi pârâsesc sediul lor de putere personal şi de autoritate suprauniversalâ pentru a se reuni în preajma Autorului Comun în prezenţa triunicâ a Deitâţii Paradisului, imediat ele reprezintâ colectiv puterea, înţelepciunea şi autoritatea funcţionale ale Deitâţii indivizibile - Trinitatea - pentru şi în universuri în evoluţie. Aceastâ uniune paradisiacâ a expresiei primordiale septuple a Deitâţii cuprinde realmente, îmbrâţişeazâ literalmente, toate atributele şi atitudinile celor trei Deitâţi eterne în Supremaţie şi Ultimitate. Pentru toate scopurile practice, Cele Şapte Spirite Maestru îmbrâţişeazâ atunci domeniul funcţional al Supremului-Ultim pentru universul maestru şi în universul maestru.
16:1.4 (185.4) Atât cât putem sâ distingem, aceste Şapte Spirite sunt asociate activitâţilor divine a trei persoane eterne ale Deitâţii. Noi nu descoperim nici o probâ câ ele sunt asociate direct la prezenţele funcţionale ale celor trei faze eterne ale Absolutului. Atunci când sunt asociaţi, Maeştrii Spirite reprezintâ Deitâţile Paradisului în ceea ce putem noi concepe în mare ca domeniu finit al acţiunii. Este posibil ca acest domeniu sâ îmbrâţişeze numeroase activitâţi ultime, însâ nu absolute.
16:2.1 (185.5) La fel cum Fiul Etern şi Originar este revelat prin persoanele în numâr tot mai mare ale Fiilor Divini, tot astfel Spiritul Infinit şi Divin este revelat prin canalul Celor Şapte Spirite Maestru şi al grupurilor lor de spirite asociate. În centrul centrelor, Spiritul Infinit este accesibil, însâ cei care ating Paradisul nu sunt toţi imediat capabili sâ distingâ personalitatea şi prezenţa sa diferenţiatâ. Dimpotrivâ, toţi cei care ating universul central pot intra în comuniune, şi de fapt intrâ în comuniune imediat, cu unul dintre Cele Şapte Spirite Maestru, cel care prezideazâ suprauniversul de origine al pelerinului spaţial nou sosit.
16:2.2 (186.1) Tatâl Paradisului nu vorbeşte universului universurilor decât prin intermediul Fiului sâu, în timp ce el şi Fiul nu acţioneazâ împreunâ decât prin intermediul Spiritului Infinit. În afara Paradisului şi a Havonei, Spiritul Infinit nu vorbeşte decât prin vocea Celor Şapte Spirite Maestru.
16:2.3 (186.2) Spiritul Infinit exercitâ o influenţâ de prezenţâ personalâ în interiorul limitelor sistemului Paradis-Havona; altfel, prezenţa sa spiritualâ personalâ se manifestâ şi prin intermediul unuia dintre Cele Şapte Spirite Maestru. Acesta este motivul pentru care, pe o lume sau la un individ dat, prezenţa spiritualâ suprauniversalâ a celei de-a Treia Surse-Centru este condiţionatâ de natura unicâ a Spiritului Maestru care supravegheazâ segmentul interesat al creaţiei. Invers, liniile conjugate de forţâ şi de inteligenţâ spirituale trec interior câtre a Treia Persoanâ a Deitâţii prin canalul Celor Şapte Spirite Maestru.
16:2.4 (186.3) Cele Şapte Spirite Maestru au toţi la un loc atributele supreme ultime ale celei de a Treia Surse-Centru. Cu toate câ fiecare dintre ele individual au aceastâ înzestrare, numai laolaltâ manifestâ atributele de omnipotenţâ, de omniscienţâ şi de omniprezenţâ. Nici unul dintre ele nu poate acţiona într-un mod atât de universal; ca indivizi şi în exercitarea puterii sale de supremaţie şi ultimitate, fiecare dintre ele este personal limitat la suprauniversul pe care-l supravegheazâ direct.
16:2.5 (186.4) Tot ceea ce va fost spus în legâturâ cu divinitatea şi personalitatea Autorului Comun se aplicâ în mod egal şi deplin Celor Şapte Spirite Maestru, care împarte atât de eficient Spiritul Infinit celor şapte segmente ale marelui univers în acord cu înzestrarea lor divinâ şi dupâ felul naturii lor diferite şi individual unice. S-ar potrivi aşadar sâ aplicâm grupului lor colectiv de şapte toate numele Spiritului Infinit sau unul dintre ele. Colectiv, ele nu fac decât una cu Creatorul Comun pe toate nivelele subabsolute.
16:3.1 (186.5) Cele Şapte Spirite Maestru sunt fiinţe de nedescris, însâ în mod distinct şi net personale. Ele au nume, însâ noi preferâm sâ le prezentâm prin numâr. Ca personalizâri primare ale Spiritului Infinit, ele sunt asemânâtoare, însâ ca expresii primare a celor şapte asocieri posibile ale Deitâţii triunice, ele sunt esenţial diferite în naturâ, iar aceastâ diversitate de naturâ determinâ diferenţialul conduitei lor suprauniversale. Aceste Şapte Spirite Maestru pot fi descrise dupâ cum urmeazâ:
16:3.2 (186.6) Spiritul Maestru Numârul Unu. Într-un mod special, acest Spirit este reprezentarea directâ a Tatâlui Paradisului. El este o manifestare specificâ şi eficientâ a puterii, iubirii şi înţelepciunii Tatâlui Universal. El este asociatul apropiat şi consilierul celest al şefilor Monitorilor de Mister, fiinţa care prezideazâ Colegiul Ajustorilor Personalizaţi de pe Divinington. În toate asocierile Celor Şapte Spirite Maestru, Spiritul Maestru Numârul Unu este întotdeauna cel care vorbeşte pentru Tatâl Universal.
16:3.3 (186.7) Acest Spirit prezideazâ primul supraunivers şi, cu toate câ el manifestâ infailibil natura divinâ a unei personalizâri primare a Spiritului Infinit, el pare a semâna mai mult cu Tatâl Universal prin caracterul sâu. El este întotdeauna în legâturâ personalâ cu Spiritele Reflexive din sediul primului supraunivers.
16:3.4 (187.1) Spiritul Maestru Numârul Doi. Acest Spirit descrie în mod adecvat natura incomparabilâ şi caracterul încântâtor al Fiului Etern, primul nâscut din întreaga creaţie. El este întotdeauna în strânsâ asociere cu toate ordinele de Fii ai lui Dumnezeu de fiecare datâ când acestora li se întâmplâ sâ locuiascâ în universul de reşedinţâ ca indivizi sau într-o adunare comunâ. În toate reuniunile Celor Şapte Spirite Maestru, el vorbeşte întotdeauna pentru Fiul Etern şi în numele sâu.
16:3.5 (187.2) Acest Spirit dirijeazâ destinele suprauniversului numârul doi şi guverneazâ acest vast domeniu aproape aşa cum ar face-o Fiul Etern. El este întotdeauna în legâturâ cu cele şapte Spirite Reflexive locuind în capitala celui de-al doilea supraunivers.
16:3.6 (187.3) Spiritul Maestru Numârul Trei. Aceastâ personalitate spiritualâ seamânâ în special cu Spiritul Infinit. Acest Spirit Maestru dirijeazâ mişcârile şi lucrârile unui mare numâr de înalte personalitâţi ale Spiritului Infinit. El prezideazâ reuniunile lor şi este strâns asociat cu toate personalitâţile care îşi atrag exclusiv originea din a Treia Sursâ-Centru. Atunci când Cele Şapte Spirite Maestru sunt în consiliu, Spiritul Maestru Numârul Trei este întotdeauna cel care vorbeşte pentru Spiritul Infinit.
16:3.7 (187.4) Acest Spirit este râspunzâtor de al treilea supraunivers şi administreazâ problemele acestui segment aproape aşa cum ar face-o Spiritul Infinit. El este întotdeauna în legâturâ cu Spiritele Reflexive din sediul celui de-al treilea supraunivers.
16:3.8 (187.5) Spiritul Maestru Numârul Patru. Împârtâşind naturile conjugate ale Tatâlui şi ale Fiului, acest Spirit Maestru este influenţa determinantâ cu privire la politica şi procedura Tatâlui-Fiu în consiliile Celor Şapte Spirite Maestru. Acest Spirit este şeful care dirijeazâ şi sfâtuieşte fiinţele ascendente care au atins Spiritul Infinit şi au devenit astfel candidaţi calificaţi pentru a-l vedea pe Fiu şi pe Tatâ. El stimuleazâ dezvoltarea imensului grup de personalitâţi care îşi au originea în Tatâ şi în Fiu. Atunci când devine necesar sâ fie reprezentat Tatâl şi Fiul în asocierile Celor Şapte Spirite Maestru, cel care vorbeşte este întotdeauna Spiritul Maestru Numârul Patru.
16:3.9 (187.6) Acest Spirit stimuleazâ dezvoltarea celui de-al patrulea segment al marelui univers, potrivit felului sâu particular de a asocia atributele Tatâlui Universal şi ale Fiului Etern. El este întotdeauna în legâturâ personalâ cu Spiritele Reflexive din sediul celui de-al patrulea supraunivers.
16:3.10 (187.7) Spiritul Maestru Numârul Cinci. Aceastâ personalitate divinâ, care uneşte cu atât de multâ bucurie caracterele Tatâlui Universal şi ale Spiritului Infinit, este consilierul imensului grup de fiinţe cunoscut ca directori de putere, centre de putere şi controlori fizici. Acest Spirit stimuleazâ de asemenea dezvoltarea tuturor personalitâţilor care îşi trag originea din Tatâ şi din Autorul Comun. În consiliul Celor Şapte Spirite Maestru, când atitudinea Tatâlui Spirit este în discuţie, întotdeauna Spiritul Maestru Numârul Cinci este cel care ia cuvântul.
16:3.11 (187.8) Acest Spirit dirijeazâ bunâstarea celui de-al cincilea supraunivers într-un mod care sugereazâ acţiunea conjugatâ a Tatâlui Universal şi a Spiritului Infinit. El este întotdeauna în legâturâ cu Spiritele Reflexive din sediul celui de-al cincilea supraunivers.
16:3.12 (187.9) Spiritul Maestru Numârul Şase. Aceastâ fiinţâ divinâ pare a descrie caracterul conjugat al Fiului Etern şi al Spiritului Infinit. De fiecare datâ când fiinţele create în asociere de Fiu şi de Spirit se reunesc în universul central, acest Spirit Maestru este cel care le este sfetnic. Şi, în consiliile Celor Şapte Spirite Maestru, de fiecare datâ când devine necesar sâ se vorbeascâ atât pentru Fiul Etern cât şi pentru Spiritul Infinit, cel care râspunde este Spiritul Maestru Numârul Şase.
16:3.13 (188.1) Acest Spirit dirijeazâ problemele celui de-al şaselea supraunivers aproape aşa cum ar face-o Fiul Etern şi Spiritul Infinit. El este întotdeauna în legâturâ cu Spiritele Reflexive din sediul celui de-al şaselea supraunivers.
16:3.14 (188.2) Spiritul Maestru Numârul Şapte. Spiritul care conduce al şaptelea supraunivers este un portret fidel, unic în felul sâu, al Tatâlui Universal, Fiului Etern şi Spiritului Infinit. Al Şaptelea Spirit Maestru, consilierul stimulant al dezvoltârii tuturor fiinţelor de origine triunicâ, este de asemenea consilierul şi directorul tuturor pelerinilor ascendenţi de pe Havona, aceste fiinţe umile care au atins curţile gloriei cu ajutorul conjugat al Tatâlui, Fiului şi Spiritului.
16:3.15 (188.3) Al Şaptea Spirit Maestru nu este reprezentantul organic al Trinitâţii Paradisului, însâ este un fapt stabilit câ natura sa personalâ şi spiritualâ este portretul Autorului Comun realizat în proporţii egale din trei persoane infinite a câror uniune în Deitate este Trinitatea Paradisului, şi a cârei funcţie ca atare este sursa naturii personale şi spirituale a Dumnezeului Suprem. În consecinţâ, al Şaptelea Spirit Maestru întreţine o relaţie personalâ şi organicâ cu persoana spiritualâ în evoluţie a Supremului. Acesta este motivul pentru care, în consiliile superioare ale Maeştrilor Spirite, atunci când devine necesar sâ se dea votul cu privire la atitudinea conjugatâ a Tatâlui, Fiului şi a Spiritului, sau sâ se descrie atitudinea spiritualâ a fiinţei Supreme, Spiritul Maestru Numârul Şapte este cel care intrâ în acţiune. El devine astfel, de la sine, conducâtorul care guverneazâ consiliul paradisiac al Celor Şapte Spirite Maestru.
16:3.16 (188.4) Nici unul dintre cele Şapte Spirite nu reprezintâ organic Trinitatea Paradisului, însâ când ele se unesc în Deitate septuplâ, aceastâ uniune în sensul deitâţii - însâ nu în sens personal - echivaleazâ cu un nivel funcţional asociabil funcţiunilor Trinitâţii. În acest sens „Spiritul Septuplu” poate sâ se asocieze funcţional cu Trinitatea Paradisului. De asemenea, în acest sens Spiritul Maestru Numârul Şapte vorbeşte uneori pentru a confirma atitudinile Trinitâţii, sau mai degrabâ acţioneazâ ca purtâtor de cuvânt al atitudinii uniunii de Spirit Septuple cu privire la atitudinea uniunii Deitâţii triunice, atitudinea Trinitâţii Paradisului.
16:3.17 (188.5) Multiplele funcţii ale celui de-al Şaptelea Spirit Maestru încep astfel cu un portret care îmbinâ naturile personale ale Tatâlui, Fiului şi ale Spiritului, trec printr-o reprezentare a atitudinii personale a Dumnezeului Suprem, şi merg pânâ la a revela atitudinea deitâţii Trinitâţii din Paradis. Iar sub anumite raporturi acest Spirit care prezideazâ exprimâ similar atitudinile Ultimului şi Supremului-Ultim.
16:3.18 (188.6) Spiritul Maestru Numârul Şapte este cel care, cu aptitudinile sale multiple, vegheazâ personal la progresul candidaţilor în ascensiunea lor în lumile timpului în încercârile lor de a înţelege Deitatea indivizibilâ a Supremaţiei. O astfel de înţelegere implicâ faptul câ respectivii candidaţi trebuie sâ sesizeze suveranitatea existenţialâ a Trinitâţii Supremaţiei, astfel coordonatâ cu un concept de suveranitate experienţialâ crescutâ a Fiinţei Supreme, încât sâ constituie înţelegerea de câtre creaturâ a unitâţii Supremaţiei. Realizarea de câtre creaturâ a acestor trei factori echivaleazâ cu înţelegerea havonianâ a realitâţii Trinitâţii; ceea ce conferâ pelerinilor timpului aptitudinea de a penetra în cele din urmâ Trinitatea, de a descoperi cele trei persoane infinite ale Deitâţii.
16:3.19 (188.7) Inaptitudinea pelerinilor Havonei de a gâsi complet pe Dumnezeul Suprem este compensatâ de al Şaptelea Maestru Spirit, a cârui naturâ triunicâ reveleazâ într-un mod atât de particular persoana spiritualâ a Supremului. Pe parcursul prezentei ere a universului, în care nu putem contacta persoana Supremului, Spiritul Maestru Numârul Şapte funcţioneazâ în locul lui Dumnezeu pentru creaturile ascendente în materie de relaţii personale. El este acel spirit înalt pe care toţi ascenderii cu siguranţâ îl vor recunoaşte şi îl vor înţelege într-un fel sau altul atunci când vor atinge centrele de glorie.
16:3.20 (189.1) Acest Maestru Spirit este întotdeauna în legâturâ cu Spiritele Reflexive de pe Uversa, sediul celui de-al şaptelea supraunivers, propriul nostru segment al creaţiei. Maniera în care el administreazâ Orvontonul reveleazâ minunata armonie a amestecului sâu coordonat de naturi divine ale Tatâlui, Fiului şi Spiritului.
16:4.1 (189.2) Cele Şapte Spirite Maestru sunt reprezentarea deplinâ a Spiritului Infinit pentru universurile evolutive. Ele reprezintâ a Treia Sursâ-Centru în relaţiile de energie, minte şi spirit. Atunci când acţioneazâ în calitate de şefi coordonatori ai controlului administrativ universal al Autorului Comun, nu uitaţi câ ele îşi au originea în actele creatoare ale Deitâţii Paradisului. Este literalmente adevârat câ aceste Şapte Spirite Maestru sunt puterea fizicâ, mintea cosmicâ şi prezenţa spiritualâ personalizatâ a Deitâţii triunice „cele Şapte Spirite ale lui Dumnezeu trimise în tot universul”.
16:4.2 (189.3) Spiritele Maestru sunt unice în sensul câ funcţioneazâ pe nivelele universale ale realitâţii, mai puţin pe nivelul absolut. Ele sunt deci supraveghetori eficienţi şi perfecţi ai tuturor fazelor problemelor administrative, pe toate nivelele activitâţilor suprauniversale. Este dificil pentru mintea muritoare sâ înţeleagâ mare lucru în ceea ce priveşte rolul Spiritelor Maestru, deoarece munca lor este atât de înalt specializatâ şi, în acelaşi timp, atotcuprinzâtoare, atât de extraordinar de materialâ, şi atât de delicat spiritualâ. Aceşti creatori cu daruri variate ale minţii cosmice sunt strâmoşi ai Directorilor de Putere ai Universului şi sunt ei înşişi directorii supremi ai imensului ansamblu al creaţiei creaturilor spirituale.
16:4.3 (189.4) Cele Şapte Spirite Maestru sunt creatorii Directorilor de Putere Universali şi ai asociaţilor lor; aceste entitâţi sunt indispensabile pentru a organiza, controla şi regla energiile fizice ale marelui univers. Şi aceste Spirite Maestru vin foarte material în ajutorul Fiilor Creatori în munca de formare şi de organizare a universurilor locale.
16:4.4 (189.5) Noi suntem incapabili sâ gâsim o legâturâ personalâ oarecare între munca energiei cosmice a Spiritelor Maestru şi funcţiunile de forţâ ale Absolutului Necalificat. Manifestârile energiei care depind de Spiritele Maestru sunt toate dirijate de la periferia Paradisului; ele nu par în nici un fel direct asociate fenomenelor de forţâ identificate cu suprafaţa inferioarâ a Paradisului.
16:4.5 (189.6) Atunci când întâlnim activitâţile funcţionale ale diverşilor Supervizori de Putere Morontiali, noi suntem indubitabil în faţa anumitor activitâţi nerevelate ale Spiritelor Maestru. În afara acestor strâmoşi ai controlorilor fizici precum şi ai slujitorilor spirituali, cine s-ar fi putut apuca ca sâ combine şi asocieze energiile materiale şi spirituale astfel încât sâ producâ o fazâ de realitate a universului care nu exista încâ - substanţa morontialâ şi mintea morontialâ ?
16:4.6 (189.7) O mare parte a realitâţii lumilor spirituale este de ordin morontial, fazâ a realitâţii universale total necunoscutâ pe Urantia. Ţelul existenţei personalitâţilor este spiritual, însâ creaţiile morontiale se interpun întotdeauna pentru a umple abisul între domeniile materiale de origine muritoare şi sferele suprauniversale cu un statut spiritual în continuâ înaintare. Aceasta este domeniul în care Spiritele Maestru îşi aduc marea lor contribuţie la planul de ascensiune al oamenilor câtre Paradis.
16:4.7 (190.1) Cele Şapte Spirite Maestru au reprezentâri personale care funcţioneazâ în întregul mare univers, însâ aproape nimic nu a fost revelat în ceea ce îi priveşte, deoarece marea majoritate a acestor fiinţe subordonate nu se ocupâ direct de planul ascendent de înaintare a muritorilor pe calea perfecţiunii paradisiace. O mare parte, o foarte mare parte a activitâţii Celor Şapte Spirite Maestru, râmâne ascunsâ înţelegerii umane, deoarece ea nu corespunde direct cu nici un chip problemei voastre de ascensiune câtre Paradis.
16:4.8 (190.2) Cu toate câ noi nu putem oferi proba formalâ, este foarte probabil ca Spiritul Maestru al Orvontonului sâ exercite o influenţâ decisivâ în urmâtoarele sfere de activitate:
16:4.9 (190.3) 1. Procedeele Purtâtorilor Vieţii ale unui univers local pentru a declanşa viaţa.
16:4.10 (190.4) 2. Activitâţile date vieţii de câtre spiritele-mentale adjuvante revârsate în lumi de câtre Spiritul Creativ al unui univers local.
16:4.11 (190.5) 3. Fluctuaţiile în manifestârile energiei desfâşurate de unitâţile de materie organizatâ râspunzând la gravitaţia liniarâ.
16:4.12 (190.6) 4. Comportamentul energiei emergente pânâ când ea este pe deplin eliberatâ de controlul Absolutului Necalificat, devenind deci sensibilâ la influenţa directâ a gravitaţiei liniare, precum şi la manipulârile Directorilor de Putere ai Universului şi a asociaţiilor lor.
16:4.13 (190.7) 5. Manifestarea spiritului tutelar şi Spiritului Creativ al unui univers local cunoscutâ pe Urantia ca Spiritul Sfânt.
16:4.14 (190.8) 6. Manifestarea ulterioarâ a spiritului Fiilor de manifestare, numitâ pe Urantia Consolatorul sau Spiritul Adevârului.
16:4.15 (190.9) 7. Mecanismul de reflexivitate al universurilor locale şi al suprauniversurilor. Nu este deloc posibil sâ se explice raţional şi nici sâ se înţeleagâ rezonabil numeroase din caracteristicile ataşate acestui fenomen extraordinar fârâ a postula activitatea Spiritelor Maestru în asociere cu Autorul Comun şi Fiinţa Supremâ.
16:4.16 (190.10) În ciuda nereuşitelor noastre de a înţelege complet lucrârile multiple ale Celor Şapte Spirite Maestru, suntem convinşi câ, în vastul câmp al activitâţilor universale, existâ douâ domenii cu care nu au absolut nimic de a face şi anume: manifestarea şi slujirea Ajustorilor Gândirii, precum şi funcţiunile insondabile ale Absolutului Necalificat.
16:5.1 (190.11) Fiecare segment al marelui univers, fiecare univers şi fiecare dintre lumile individuale beneficiazâ de sfâtuirea şi de înţelepciunea conjugate ale tuturor Celor Şapte Spirite Maestru, însâ nu primesc amprenta personalâ decât a unuia dintre ele. Iar natura personalâ a fiecârui Spirit Maestru impregneazâ în întregime suprauniversul sâu şi îl condiţioneazâ într-un mod unic.
16:5.2 (190.12) Prin aceastâ influenţâ personalâ a Celor Şapte Spirite Maestru, fiecare creaturâ a tuturor ordinelor de fiinţe inteligente din afara Paradisului şi a Havonei poartâ în mod necesar marca caracteristicâ a unei individualitâţi care aminteşte de natura ancestralâ a unuia dintre aceste Şapte Spirite Maestru ai Paradisului. Cu privire la cele şapte suprauniversuri, fiecare creaturâ care îşi originea în unul dintre ele, om sau înger, va purta veşnic aceastâ marcâ de identitate natalâ.
16:5.3 (191.1) Cele Şapte Spirite Maestru nu invadeazâ într-un mod direct mintea materialâ a creaturilor individuale pe lumile evolutive ale spaţiului. Muritorii de pe Urantia nu resimt prezenţa personalâ a influenţei spiritual-mentale a Spiritului Maestru al Orvontonului. Dacâ acest Spirit Maestru reuşeşte sâ stabileascâ un contact oarecare cu mintea muritoare individualâ pe parcursul erelor evolutive primitive ale unei lumi locuite, aceasta trebuie sâ se întâmple prin intermediul Spiritului Creativ al universului local, consort şi asociat al Fiului de Dumnezeu Creator care coordoneazâ destinele fiecârei creaţii locale. Însâ acest acelaşi Spirit Mamâ Creativ este întru-totul asemânâtor Spiritului Maestru al Orvontonului în naturâ şi în caracter.
16:5.4 (191.2) Marca fizicâ a unui Spirit Maestru este o parte a originii materiale a oamenilor. Ei îşi trâiesc întreaga lor carierâ morontialâ sub influenţa continuâ a aceluiaşi Spirit Maestru . Nu este deloc neobişnuit faptul ca aceastâ carierâ spiritualâ ulterioarâ a unui astfel de muritor ascendent sâ nu şteargâ niciodatâ pe deplin marca specificâ a acestui acelaşi Spirit supervizor. Amprenta unui Spirit Maestru este fundamentalâ pentru însâşi existenţa tuturor stadiilor de ascensiune a muritorilor care preced Havona.
16:5.5 (191.3) Pe parcursul experienţei vieţii lor, muritorii evolutivi fac sâ iasâ la ivealâ tendinţe de personalitate distinctive care sunt caracteristice în fiecare supraunivers şi care exprimâ direct natura Spiritului Maestru dominant. Aceste tendinţe nu se şterg niciodatâ pe deplin, chiar şi dupâ ce ascendenţii au suportat lunga educaţie şi disciplinâ unificatoare întâlnite pe miliardul de sfere de instrucţie ale Havonei. Nici mâcar intensa culturâ subsecventâ a Paradisului nu este suficientâ pentru a extirpa semnele de origine ale suprauniversului. De-a lungul întregii eternitâţi, un muritor ascendent va scoate la ivealâ trâsâturi amintind de Spiritul care conduce suprauniversul sâu natal. Chiar şi în Corpul Finalitâţii, atunci când dorim sâ ajungem la o relaţie de Trinitate completâ cu creaţia evolutivâ sau sâ descriem aceastâ relaţie, reunim întotdeauna un grup de şapte finalitari, unul dintre fiecare supraunivers.
16:6.1 (191.4) Spiritele Maestru sunt sursa septuplâ a minţii cosmice, potenţialul intelectual al marelui univers. Aceastâ minte cosmicâ este o manifestare subabsolutâ a minţii celei de a Treia Surse-Centru, şi sub anumite aspecte ea este legatâ funcţional la mintea Fiinţei Supreme în evoluţie.
16:6.2 (191.5) Pe o lume ca Urantia, noi nu întâlnim influenţa directâ a Celor Şapte Spirite Maestru în problemele raselor umane. Voi trâiţi sub influenţa imediatâ a Spiritului Creativ al Nebadonului. Cu toate acestea, tocmai aceste Spirite Maestru dominâ reacţiile fundamentale ale oricârui minţii de creaturi, deoarece ele sunt sursa actualâ a potenţialelor intelectuale şi spirituale specializate din universurile locale care sâ funcţioneze în viaţa indivizilor care locuiesc în lumile evolutive ale spaţiului şi ale timpului.
16:6.3 (191.6) Faptul minţii cosmice explicâ înrudirea diverselor tipuri de minţi umane şi supraumane. Nu numai spiritele înrudite sunt atrase unele de altele, dar minţile înrudite sunt de asemenea foarte fraterne şi înclinate sâ coopereze una cu alta. Observâm uneori câ o minte umanâ urmeazâ un curs uimitor de asemânâtor unei alte minţi şi se acordâ inexplicabil cu ea.
16:6.4 (191.7) Existâ, în toate asocierile personalitâţii minţii cosmice, o calitate pe care am putea-o numi „sensibilitate la realitate”. Aceastâ înzestrare cosmicâ universalâ a creaturilor cu voinţâ este cea care le împiedicâ sâ cadâ victime neputincioase afirmaţiilor apriori emise de ştiinţâ, filozofie şi religie. Aceastâ sensibilitate la realitatea minţii cosmice râspunde la anumite faze ale realitâţii, exact cum energia-materie râspunde la gravitaţie. Ar fi chiar mai corect sâ spunem câ aceste realitâţi supramateriale conduc astfel la mintea cosmosului.
16:6.5 (192.1) Mintea cosmicâ reacţioneazâ infailibil (recunoaşte râspunsul) de pe trei nivele de realitate a universului. Aceste râspunsuri sunt evidente prin ele însele pentru persoanele cu gândirea clarâ şi având o minte înzestratâ cu o gândire profundâ. Aceste nivele de realitate sunt urmâtoarele:
16:6.6 (192.2) 1. Cauzalitatea- domeniul realitâţii simţurilor fizice, ţinutul ştiinţific al uniformitâţii logice, diferenţierea între faptic şi nefaptic, concluziile gândite bazate pe reacţie cosmicâ. Este forma matematicâ de discriminare cosmicâ.
16:6.7 (192.3) 2. Datoria- domeniul realitâţii moralei în filozofie, cadrul raţiunii, recunoaşterea a ceea ce este relativ just sau injust. Este forma judiciarâ a discriminârii cosmice.
16:6.8 (192.4) 3. Venerarea- domeniul spiritual al realitâţii experienţei religioase, realizarea personalâ a comuniunii divine, recunoaşterea valorilor spiritului, asigurarea supravieţuirii eterne, ascensiunea de la statutul de slujitori ai lui Dumnezeu pânâ la bucuria şi libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Este cea mai înaltâ forma de înţelegere a minţii cosmice, forma reverenţioasâ şi veneratoare a discriminârii cosmice.
16:6.9 (192.5) Aceste intuiţii ştiinţifice, morale şi spirituale, aceste reacţii cosmice, sunt înnâscute în mintea cosmicâ cu care sunt înzestrate toate creaturile volitive. Experienţa vieţii nu eşueazâ niciodatâ în dezvoltarea acestor trei intuiţii cosmice. Ele constituie baza conştiinţei de sine gândirii care reflectâ. Însâ este trist sâ notâm câ atât de puţine persoane de pe Urantia îşi gâsesc plâcerea în a cultiva aceste calitâţi ale gândirii cosmice curajoase şi independente.
16:6.10 (192.6) În manifestarea minţii universurilor locale, aceste trei percepţii interioare ale minţii cosmice constituie afirmaţiile apriori care fac posibil omului sâ acţioneze ca personalitate raţionalâ şi conştientâ de sine în domeniile ştiinţei, filozofiei şi religiei. În alţi termeni, recunoaşterea realitâţii acestor trei manifestâri ale Infinitului se efectueazâ printr-o tehnicâ cosmicâ de revelare de sine. Energia-materie este recunoscutâ de logica matematicâ a simţurilor, raţiunea mentalâ cunoaşte intuitiv datoria sa moralâ, iar credinţa spiritului (venerarea) este religia realitâţii experienţei spirituale. Aceşti trei factori de bazâ ai gândirii reflexive pot fi fie unificaţi şi coordonaţi în dezvoltarea personalitâţii, fie pot deveni disproporţionaţi şi virtual incoerenţi în funcţiunile lor respective. Însâ, atunci când ei sunt unificaţi, produc un caracter foarte puternic, constând în corelarea unei ştiinţe factuale, unei filozofii morale şi unei experienţe religioase autentice. Iar aceste trei intuiţii cosmice sunt cele care dau o validitate obiectivâ, o realitate a experienţei pe care omul o extrage din lucruri, semnificaţii şi valori, şi a experienţei pe care o are cu ele.
16:6.11 (192.7) Scopul educaţiei este de a dezvolta şi de a ascuţi aceste facultâţi înnâscute ale minţii umane; scopul civilizaţiei, de a le exprima; scopul experienţei vieţii, de a le realiza; scopul religiei, de a le înnobila; iar scopul personalitâţii, de a le unifica.
16:7.1 (192.8) Inteligenţa singurâ nu poate explica natura moralâ. Moralitatea (virtutea) este înnâscutâ în personalitatea umanâ. Intuiţia moralâ, sensul datoriei, este o componentâ a înzestrârii mentale umane şi ea este asociatâ altor elemente inalienabile ale naturii umane: curiozitatea ştiinţificâ şi clarviziunea spiritualâ. Mentalitatea omului transcende de departe pe aceea a rudelor sale animale, însâ natura sa moralâ şi religioasâ este cea care o distinge în mod special de lumea animalâ.
16:7.2 (193.1) Râspunsul selectiv al unui animal este limitat la nivelul motor al comportamentului sâu. Presupusa intuiţie a animalelor superioare se situeazâ la un nivel motor, şi nu apare de obicei decât dupâ experienţa încercârilor motoare şi a erorilor motrice. Omul este capabil sâ îşi exercite intuiţia ştiinţificâ, moralâ şi spiritualâ înainte de a explora sau experimenta ceva.
16:7.3 (193.2) Numai o personalitate poate şti ceea ce face, înainte de a face respectivul lucru. Numai personalitâţile posedâ o intuiţie care sâ anticipe orice experienţâ. O personalitate poate privi înainte de a sâri, şi poate deci învâţa privind la fel de bine ca în cazul în care ar face efectiv saltul. Un animal nepersonal nu învaţâ în general decât fâcând saltul.
16:7.4 (193.3) Experienţa dobânditâ de un animal îl face capabil sâ examineze diferitele maniere de a atinge un scop şi de a gâsi o metodâ fondatâ pe experienţa acumulatâ. Însâ o personalitate poate de asemenea sâ examineze scopul însuşi şi sâ îi judece validitatea, valoarea. Inteligenţa singurâ poate distinge cele mai bune modalitâţi de a atinge scopuri încâ indistincte, însâ o fiinţâ moralâ posedâ o intuiţie care îi permite sâ facâ o distincţie între scopuri între mijloace. Iar o fiinţâ moralâ care alege virtutea nu este mai puţin inteligentâ. Ea ştie ceea ce face, de ce o face, unde merge, şi cum va ajunge acolo.
16:7.5 (193.4) Când omul nu reuşeşte sâ distingâ scopurile eforturilor sale de muritor, el trâieşte la acelaşi nivel de existenţâ ca acela al animalelor. El nu a reuşit sâ intre în posesia avantajelor superioare ale fineţii materiale, ale discernâmântului moral şi ale clarviziunii spirituale, care fac parte integrantâ din înzestrarea sa cu mintea cosmicâ în ca fiinţâ personalâ.
16:7.6 (193.5) Virtutea este justeţe - conformitate cu cosmosul. A numi virtuţi nu înseamnâ a le defini, ci a le trâi, a le cunoaşte. Virtutea nu este o simplâ cunoaştere, nici înţelepciune, ci mai degrabâ realitatea unei experienţe progresive pentru a atinge nivele ascendente de dezvoltare cosmicâ. În viaţa de zi cu zi a muritorilor, virtutea este realizatâ alegând în mod regulat binele mai degrabâ decât râul, iar aceastâ aptitudine de a alege este dovada câ posedâm o naturâ moralâ.
16:7.7 (193.6) Alegerea dintre bine şi râu a omului nu este influenţatâ numai de fineţea naturii sale morale, ci de asemenea de factori cum ar fi ignoranţa, imaturitatea şi iluziile. Un simţ al proporţiei este de asemenea important în exercitarea virtuţii, câci poate fi sâvârşit râul în alegerea unui scop mai mic în locul unuia mai mare, ca urmare a distorsiuni sau a iluziei. Arta evaluârii relative sau a mâsurârii comparative intrâ în practica virtuţilor din domeniului moral.
16:7.8 (193.7) Natura moralâ a omului ar fi neputincioasâ fârâ arta mâsurârii, a discriminârii încorporate în aptitudinea sa de a cerceta semnificaţiile. Tot astfel, alegerea moralâ ar fi inutilâ fârâ clarviziunea cosmicâ care aduce cu sine cunoaşterea valorilor spirituale. Din punct de vedere al inteligenţei, omul se ridicâ la nivelul unei fiinţe morale deoarece el este înzestrat cu personalitate.
16:7.9 (193.8) Nu putem face niciodatâ sâ progreseze moralitatea prin lege sau prin forţâ. Ea este o problemâ personalâ şi de liber arbitru. Ea trebuie sâ se râspândeascâ prin contactul molipsitor al persoanelor care râspândesc o atmosferâ de frumuseţe moralâ cu persoane mai puţin sensibile moral, însâ în acelaşi timp doritoare într-o oarecare mâsurâ sâ facâ voinţa Tatâlui.
16:7.10 (193.9) Actele morale sunt împliniri umane caracterizate de cea mai înaltâ inteligenţâ, dirijate de o discriminare selectivâ atât în alegerea scopurilor superioare cât şi în acela al mijloacelor morale pentru a le atinge. O astfel de conduitâ este virtuoasâ. Virtutea supremâ constâ deci în a alege din toatâ inima faptul de a face voinţa Tatâlui care este în ceruri.
16:8.1 (194.1) Tatâl Universal conferâ personalitate numeroaselor ordine de fiinţe care îşi au activitâţile pe diverse nivele de activitate ale universului. Fiinţele umane de pe Urantia sunt înzestrate cu o personalitate de tip muritor-finit funcţionând la nivelul fiilor ascendenţi ai lui Dumnezeu.
16:8.2 (194.2) Cu toate câ ne-ar fi greu sâ ne apucâm sâ definim personalitatea, putem încerca sâ expunem modul în care înţelegem factorii cunoscuţi care vor constitui ansamblul energiilor materiale, mentale şi spirituale a câror interasociere constituie mecanismul în care, pe care şi din care Tatâl Universal face sâ funcţioneze personalitatea pe care a conferit-o.
16:8.3 (194.3) Personalitatea este un dar unic de naturâ originarâ a cârei existenţâ este independentâ de sprijinul Ajustorilor Gândirii şi anterioarâ acestui sprijin. Cu toate acestea, prezenţa Ajustorului creşte efectiv manifestarea calitativâ a personalitâţii. În momentul în care Ajustorii Gândirii emanâ din Tatâ, ei sunt identici în naturâ, însâ personalitatea este variatâ, originalâ şi exclusivâ, iar manifestarea personalitâţii este printre altele condiţionatâ de natura şi calitâţile energiilor asociate ale naturii materiale, mentale şi spirituale care constituie vehiculul organic pentru manifestarea personalitâţii.
16:8.4 (194.4) Personalitâţile pot fi asemânâtoare, însâ nu sunt niciodatâ aceleaşi. Persoanele aparţinând unei serii, unui tip, ordin sau model dat pot sâ se asemene, şi existâ unele care se aseamânâ, însâ nu sunt niciodatâ identice. Personalitatea este aceastâ caracteristicâ a individului pe care o cunoaştem şi care ne va permite sâ-l identificâm într-un viitor nedeterminat, independent de natura şi de întinderea schimbârilor care s-au produs în forma, mintea şi statutul sâu spiritual. Personalitatea este aceastâ parte a individului care ne permite sâ recunoaştem şi sâ identificâm pozitiv aceastâ persoanâ ca aceea pe care am cunoscut-o precedent, chiar dacâ ea s-a schimbat mult ca urmare a modificârilor în vehiculul de expresie şi de manifestare a personalitâţii sale.
16:8.5 (194.5) Personalitatea creaturii se distinge prin douâ fenomene spontane şi caracteristice de reacţii de comportament ale muritorului: conştiinţa de sine şi liberul arbitru relativ care îi este asociat.
16:8.6 (194.6) Conştiinţa de sine constâ în a-şi da seama intelectual de actualitatea personalitâţii. Ea include aptitudinea de a recunoaşte realitatea altor personalitâţi. Ea denotâ faptul câ fiinţa este capabilâ de o experienţâ individualizatâ în şi cu realitâţile cosmice, ceea ce echivaleazâ cu faptul de a atinge statutul de identitate în relaţiile de personalitate ale universului. Conştiinţa de sine implicâ faptul câ recunoaştem actualitatea ajutorului minţii şi realizâm independenţa relativâ a liberului arbitru creativ şi determinant.
16:8.7 (194.7) Liber arbitru relativ care caracterizeazâ conştiinţa de sine a personalitâţii umane se gâseşte angajat în urmâtoarele cazuri:
16:8.8 (194.8) 1. Decizie moralâ, cea mai înaltâ înţelepciune.
16:8.9 (194.9) 2. Alegere spiritualâ, discernerea adevârului.
16:8.10 (194.10) 3. Iubire dezinteresatâ, serviciu frâţesc.
16:8.11 (194.11) 4. Cooperare intenţionalâ, loialitate de grup.
16:8.12 (194.12) 5. Perspicacitate cosmicâ, înţelegere a semnificaţiilor universale.
16:8.13 (194.13) 6. Consacrarea personalitâţii, devoţiunea de a face din toatâ inima voinţa Tatâlui.
16:8.14 (195.1) 7. Venerarea, atunci când se urmeazâ sincer valorile divine şi se iubeşte din toatâ inima Dâruitorul de Valori divin.
16:8.15 (195.2) Putem considera câ personalitatea umanâ de tip Urantia funcţioneazâ într-un mecanism fizic format de modificarea planetarâ a tipului nebadonian de organism care aparţine ordinului electrochimic de activare vitalâ, şi înzestrat cu un model de reproducere pârinteascâ conform ordinului Nebadonului din seria Orvontonului a minţii cosmice. Manifestarea darului divin al personalitâţii pe un astfel de mecanism muritor înzestrat cu o minte îi conferâ demnitatea de cetâţean cosmic şi permite acestei creaturi muritoare sâ reacţioneze la recunoaşterea constitutivâ a trei realitâţi mentale fundamentale ale cosmosului:
16:8.16 (195.3) 1. Recunoaşterea matematicâ sau logicâ a uniformitâţii cauzalitâţii fizice.
16:8.17 (195.4) 2. Recunoaşterea prin raţiune a obligaţiei de a se conduce în mod moral.
16:8.18 (195.5) 3. Înţelegerea prin credinţâ a venerârii în comunitate a Deitâţii, asociatâ cu serviciul plin de iubire al omenirii.
16:8.19 (195.6) Deplina funcţionare a acestei înzestrâri cu personalitate este începutul realizârii relaţiei pârinteşti cu Deitatea. O astfel de individualitate locuitâ de un fragment prepersonal al Dumnezeului Tatâ este, în realitate şi în fapt, un fiu spiritual al lui Dumnezeu. Nu numai câ o astfel de creaturâ reveleazâ capacitatea de a primi darul prezenţei divine, însâ ea face de asemenea sâ iasâ la ivealâ o reacţie sensibilâ la circuitul gravitaţiei personalitâţii Tatâlui Paradisiac al tuturor personalitâţilor.
16:9.1 (195.7) Creatura personalâ înzestratâ cu minte cosmicâ şi locuitâ de un Ajustor posedâ facultatea înnâscutâ de a recunoaşte şi realiza realitatea energiei, realitatea minţii şi realitatea spiritului. Creatura volitivâ este astfel echipatâ pentru a distinge faptul lui Dumnezeu, legea lui Dumnezeu şi iubirea lui Dumnezeu. Separatâ de aceste trei elemente inalienabile ale conştiinţei umane, întreaga experienţâ umanâ este cu adevârat subiectivâ, cu excepţia acestei realizâri intuitive de validitate ataşatâ la unificarea acestor trei reacţii de recunoaştere cosmicâ a realitâţii universului.
16:9.2 (195.8) Muritorul care-l distinge pe Dumnezeu este capabil sâ resimtâ valoarea unificârii acestor trei calitâţi cosmice în evoluţia sufletului supravieţuitor, evoluţie care este întreprinderea supremâ a omului în tabernaculul fizic în care mintea moralâ colaboreazâ cu spiritul divin interior pentru a-l face dual pe sufletul nemuritor. De la primele începuturi, sufletul este real; el are calitâţi de supravieţuire cosmicâ.
16:9.3 (195.9) Dacâ omul muritor nu reuşeşte sâ supravieţuiascâ morţii naturale, valorile spirituale reale ale experienţei sale umane supravieţuiesc ca parte a experienţei continue a Ajustorului Gândirii. Valorile de personalitate ale unui astfel de nesupravieţuitor persistâ ca factor în personalitatea Fiinţei Supreme pe cale de actualizare. Aceste calitâţi persistente ale personalitâţii sunt lipsite de identitate, însâ nu de valori experienţiale acumulate pe parcursul vieţii muritoare în trup. Supravieţuirea identitâţii depinde de supravieţuirea sufletului nemuritor, de statutul morontial şi de valoarea divinâ crescâtoare. Identitatea personalitâţii supravieţuieşte în şi prin supravieţuirea sufletului.
16:9.4 (195.10) Conştiinţa umanâ de sine implicâ recunoaşterea altor euri decât acest eu conştient, şi implicâ în plus ca o astfel de conştiinţâ sâ fie reciprocâ; ca acest eu sâ fie cunoscut dupâ felul cum cunoaşte. Aceasta se vede într-un mod pur omenesc în viaţa în societate. Însâ voi nu puteţi fi la fel de absolut de siguri de realitatea unui însoţitor ca de realitatea prezenţei lui Dumnezeu care locuieşte în voi.
16:9.5 (196.1) Conştiinţa socialâ nu este inalienabilâ, aşa cum este conştiinţa lui Dumnezeu; ea este o dezvoltare culturalâ şi depinde de cunoştinţe, de simboluri şi de contribuţia dotârilor constitutive ale omului - ştiinţa, moralitatea şi religia. Iar aceste daruri cosmice, socializate, constituie civilizaţia. Civilizaţiile sunt instabile deoarece nu sunt cosmice; ele nu sunt înnâscute la indivizii raselor. Trebuie sâ le susţinem prin contribuţii conjugate ale factorilor constitutivi ai omului - ştiinţa, moralitatea şi religia. Civilizaţiile apar şi dispar, însâ ştiinţa, morala şi religia supravieţuiesc întotdeauna dispariţiei lor.
16:9.6 (196.2) Isus nu s-a limita sâ-l reveleze pe Dumnezeu omului, el a efectuat de asemenea o revelaţie nouâ câtre el însuşi şi câtre alţi oameni. În viaţa lui Isus, vedem omul la apogeul sâu. Omul devine atât de magnific real deoarece Isus încorpora numeroase elemente divine în viaţa sa, iar realizarea (recunoaşterea) lui Dumnezeu este inalienabilâ şi constitutivâ la toţi oamenii.
16:9.7 (196.3) În afara instinctului pârintesc, dezinteresarea nu este în întregime naturalâ; nu iubim şi nu servim social într-un mod natural. Este necesarâ iluminarea prin raţiune, moralitate şi impulsul religiei (cunoaşterea lui Dumnezeu) pentru a crea un ordin social generos şi altruist. Conştiinţa pe care omul o are de propria sa personalitate, conştiinţa de sine, depinde de asemenea direct de faptul însuşi câ este spontan conştient de un altul, de atitudinea înnâscutâ de a pricepe şi a recunoaşte realitatea altor personalitâţi înlânţuindu-se de la uman la divin.
16:9.8 (196.4) Este necesar ca o conştiinţâ socialâ dezinteresatâ sâ fie, în cele din urmâ, o conştiinţâ religioasâ dacâ ea se vrea obiectivâ; altfel, este o abstracţie filozoficâ pur subiectivâ, deci lipsitâ de iubire. Numai un individ cunoscâtor de Dumnezeu poate iubi o altâ persoanâ aşa cum se iubeşte pe sine.
16:9.9 (196.5) Conştiinţa de sine este în esenţâ o conştiinţâ comunitarâ; Dumnezeu şi omul, Tatâl şi fiul, Creatorul şi creatura. În conştiinţa umanâ de sine, patru realizâri de realitâţi ale universului sunt latente şi inerente :
16:9.10 (196.6) 1. Câutarea cunoaşterii, logica ştiinţificâ.
16:9.11 (196.7) 2. Câutarea valorilor morale, sensul datoriei.
16:9.12 (196.8) 3. Câutarea valorilor spirituale, experienţa religioasâ.
16:9.13 (196.9) 4. Câutarea valorilor personalitâţii, aptitudinea de a recunoaşte realitatea lui Dumnezeu ca personalitate şi realizarea simultanâ a relaţiilor noastre frâţeşti cu personalitâţile semenilor noştri.
16:9.14 (196.10) Voi deveniţi conştienţi de om ca de o creaturâ frate, pentru câ sunteţi deja conştienţi de Dumnezeu ca Tatâl vostru Creator. Paternitatea este relaţia din care extragem prin raţionament recunoaşterea fraternitâţii. Iar Paternitatea devine sau poate deveni o realitate a universului pentru toate creaturile morale, deoarece Tatâl a conferit el însuşi personalitate tuturor acestor fiinţe şi le-a încircuitat în controlul circuitului universal al personalitâţii. Noi venerâm pe Dumnezeu mai întâi pentru câ el este, apoi pentru câ el este în noi, şi în cele din urmâ pentru câ noi suntem în el.
16:9.15 (196.11) Este deci oare straniu ca mintea cosmicâ sâ fie conştientâ de la sine de propria sursâ, mintea infinitâ a Spiritului Infinit, şi sâ fie în acelaşi timp conştientâ de realitatea fizicâ a vastelor universuri, de realitatea spiritualâ a Fiului Etern şi de realitatea personalitâţii Tatâlui Universal ?
16:9.16 (196.12) [Sponsorizat de un Cenzor Universal de pe Uversa].
Cartea Urantia
Capitolul 17
17:0.1 (197.1) CELE şapte grupuri de Spirite Supreme sunt directori-coordonatori universali ai administrării celor şapte segmente ale marelui univers. Cu toate că sunt toate clasate în familia funcţională a Spiritului Infinit, următoarele trei grupuri sunt de obicei clasificate în calitate de copii ai Trinităţii Paradisului:
17:0.2 (197.2) 1. Cele Şapte Spirite Maestru.
17:0.3 (197.3) 2. Cei Şapte Agenţi Executivi Supremi.
17:0.4 (197.4) 3. Spiritele reflexive
17:0.5 (197.5) Cele patru grupuri restrânse sunt aduse la existenţă prin actele creatoare ale Spiritului Infinit sau a asociaţilor săi având statut de creator:
17:0.6 (197.6) 4. Ajutoarele-imagini reflexivi
17:0.7 (197.7) 5. Cele şapte spirite ale circuitelor
17:0.8 (197.8) 6. Spiritele creative ale universurilor locale
17:0.9 (197.9) 7. Spiritele mentale adjuvante
17:0.10 (197.10) Aceste şapte ordine sunt cunoscute pe Uversa ca fiind cele şapte grupuri de Spirite Supreme. Domeniul lor funcţional se întinde de la prezenţa personală a Celor Şapte Spirite Maestru la periferia Insulei eterne, trecând prin cei şapte sateliţi paradisiaci ai Spiritului, circuitele Havonei, guvernele suprauniversului, şi administrarea şi supravegherea universurilor locale, mergând chiar până la umilul serviciu de înlocuitori coborâţi pe tărâmurile minţii evolutive pe lumile timpului şi ale spaţiului.
17:0.11 (197.11) Cele Şapte Spirite Maestru sunt directorii coordonatori ai acestui vast domeniu administrativ. În anumite probleme referitoare la reglementarea administrativă a puterii fizice organizate, a energiei mentale şi a ajutorului spiritului impersonal, ele acţionează personal şi direct, pe când în alte situaţii, acţionează prin diverşii lor asociaţi. În toate problemele relevante ale executivului - ordonanţe, reglementări, ajustări şi decizii administrative - Spiritele Maestru acţionează prin persoanele celor Şapte Agenţi Executivi Supremi. În universul central, Spiritele Maestru pot opera prin cele Şapte Spirite ale Circuitelor Havonei. În sediul celor şapte universuri, ei sunt revelaţi prin canalul Spiritelor Reflexive şi acţionează prin persoanele Îmbătrâniţilor de Zile, cu care sunt în comunicare personală prin Ajutoarele-Imagine Reflexivi.
17:0.12 (197.12) Cele Şapte Spirite Maestru nu au un contact direct şi personal cu administrarea universului la un nivel inferior tribunalelor Îmbătrâniţilor de Zile. Universul vostru local este administrat ca o parte a suprauniversului nostru de Spiritul Maestru de pe Orvonton, însă funcţiunea sa faţă de fiinţele native din Nebadon este imediat umplută şi pusă în lucrare personal de Spiritul Mamă Creativ care se află în Salvington, sediul universului vostru local.
17:1.1 (198.1) Sediile executive ale Celor Şapte Spirite Maestru ocupă cei şapte sateliţi paradisiaci ai Spiritului Infinit care se învârt în jurul Insulei centrale între strălucitoarele sfere ale Fiului Etern şi circuitul interior al Havonei. Aceste sfere executive sunt plasate sub îndrumarea Agenţilor Executivi Supremi, un grup de şapte care au fost trinitizaţi de către Tată, Fiu şi Spirit conform specificărilor Celor Şapte Spirite Maestru pentru fiinţe tipic susceptibile să acţioneze ca fiind reprezentanţii lor universali.
17:1.2 (198.2) Spirite Maestru menţin, prin aceşti Agenţi Executivi Supremi, contactul cu diversele diviziuni ale guvernelor suprauniversului. Aceşti Agenţi Executivi sunt cei care determină, într-o mare măsură, tendinţele constitutive fundamentale ale celor şapte suprauniversuri. Ei sunt uniformi şi divin perfecţi, însă posedă de asemenea personalităţi diverse. Ei nu au un şef permanent; de fiecare dată când se reunesc, unul dintre ei este ales pentru a prezida consiliul lor reunit. Ei călătoresc periodic în Paradis pentru a rămâne în consiliu cu Cele Şapte Spirite Maestru.
17:1.3 (198.3) Cei Şapte Agenţi Executivi Supremi acţionează în calitate de coordonatori administrativi ai marelui univers. Am putea să-i numim consiliul administratorilor-directori ai creaţiei posterioare Havonei. Ei nu se ocupă de problemele interne ale Paradisului şi îşi conduc sferele lor limitate de activitate havoniană prin cele Şapte Spirite ale Circuitelor. Altfel, există puţine limite câmpului lor de supraveghere; ei se ocupă de direcţia lucrurilor fizice, intelectuale şi spirituale; ei văd totul, aud totul, simt totul şi chiar ştiu tot ce se întâmplă în cele şapte suprauniversuri şi în Havona.
17:1.4 (198.4) Aceşti Agenţi Executivi Supremi nu formulează nici o politică şi nu modifică procedura universului; ei se ocupă de executarea planurilor divinităţii promulgate de Cele Şapte Spirite Maestru. Ei nu se amestecă nici cu autoritatea Îmbătrâniţilor de Zile în suprauniversuri, nici cu suveranitatea Fiilor Creatori în universurile locale. Ei sunt executivii coordonatori a căror funcţiune este de a realiza politica conjugată a tuturor şefilor acreditaţi ai marelui univers.
17:1.5 (198.5) Fiecare dintre executivi şi resursele sferei sale sunt consacraţi administrării eficiente a unui singur supraunivers. Agentul Executiv Suprem Numărul Unu, operând asupra sferei executive numărul unu, este în întregime ocupat de problemele suprauniversului numărul unu, şi aşa mai departe, până la Agentul Executiv Suprem Numărul Şapte, care lucrează pe cel de-al şaptelea satelit paradisiac al Spiritului şi îşi consacră energia dirijării celui de-al şaptelea supraunivers. Acest al şaptelea satelit se numeşte Orvonton, deoarece sferele paradisiace ale Spiritului poartă toate acelaşi nume ca suprauniversurile corespondente; în realitate, suprauniversurile au fost numite după ele.
17:1.6 (198.6) Pe sfera executivă a celui de-al şaptelea supraunivers, numărul de persoane ocupate cu bunul mers al problemelor Orvontonului depăşeşte înţelegerea umană şi îmbrăţişează practic toate ordinele de inteligenţe celeste. Toate personalităţile trimise de serviciile suprauniversurilor (mai puţin Spiritele Inspirate ale Trinităţii şi Ajustorii Gândirii) trec prin una din cele şapte lumi executive când călătoresc în univers plecând din Paradis sau mergând spre Paradis. Acolo este ţinut registrul central al tuturor personalităţilor create de a Treia Sursă-Centru şi operând în suprauniversuri. Sistemul arhivelor materiale, morontiale şi spirituale al uneia dintre aceste lumi administrative ale Spiritului Infinit stupefiază chiar şi o fiinţă aparţinând ordinului meu.
17:1.7 (199.1) Cea mai mare parte a subordonaţilor imediaţi ai Agenţilor Executivi Supremi este compusă pe de o parte din fii trinitizaţi de personalităţile Paradisului-Havona, şi pe de altă parte de descendenţa trinitizată a muritorilor glorificaţi diplomaţi ai educaţiei multimilenare a planului de ascensiune a timpului şi a spaţiului. Şeful Consiliului Suprem al Corpului Paradisiac al Finalităţii este cel care desemnează aceşti fii trinitizaţi aleşi pentru a servi pe lângă Agenţii Executivi Supremi.
17:1.8 (199.2) Fiecare Agent Executiv Suprem are două cabinete consultative. Copiii Spiritului Infinit în sediul fiecărui supraunivers aleg în rangurile lor reprezentanţi pentru a servi timp de un mileniu cabinetul consultativ primar al Agentului lor Executiv Suprem. Pentru toate problemele afectând muritorii ascendenţi ai timpului, există un cabinet secundar format din muritori care au atins Paradisul şi din fii trinitizaţi de muritori glorificaţi; acest corp este ales de fiinţele în curs de perfecţionare şi ascensiune care locuiesc pasager sediile celor şapte suprauniversuri. Toţi ceilalţi conducători ai problemelor sunt numiţi de Agenţii Executivi Supremi.
17:1.9 (199.3) Din timp în timp, au loc mari întruniri pe sateliţii paradisiaci ai Spiritului. Fii trinitizaţi afectaţi acestor lumi, precum şi ascendenţi care au atins Paradisul se reunesc cu personalităţile spirituale ale celei de-a Treia Surse-Centru în reuniuni referitoare la luptele şi triumfurile carierei de ascensiune. Aceste reuniri frăţeşti sunt întotdeauna prezidate de Agenţii Executivi Supremi.
17:1.10 (199.4) Odată pe mileniul paradisiac, cei Şapte Agenţi Executivi Supremi părăsesc sediul lor de autoritate şi merg în Paradis unde îşi ţin conclavul lor milenar de salut universal şi de bune urări multitudinii de inteligenţe ale creaţiei. Acest eveniment memorabil are loc în prezenţa imediată a lui Majeston, şeful tuturor grupurilor de spirite reflexive. Şi ei pot astfel comunica simultan cu toţi asociaţii lor în marele univers prin funcţionarea excepţională a reflexivităţii universale.
17:2.1 (199.5) Spiritele Reflexive sunt de origine trinitară divină. Aceste personalităţi excepţionale şi puţin misterioase sunt în număr de cinzeci. Aceste personalităţi extraordinare au fost create în grupuri de şapte, fiecare dintre aceste episoade creative rezultând dintr-o legătură a Trinităţii Paradisului cu unul dintre Maeştrii Spirite.
17:2.2 (199.6) Această operaţiune capitală intervenită la începutul timpurilor traduce efortul iniţial al Personalităţilor Creatoare Supreme, reprezentate de Maeştrii Spirite, pentru a opera în calitate de cocreatori cu Trinitatea Paradisului. Această uniune a puterii creative a Creatorilor supremi cu potenţialele creative ale Trinităţii este însăşi sursa actualităţii Fiinţei Supreme. De aceea, atunci când ciclul creaţiei reflexive şi-a terminat cursa, când fiecare dintre Cele Şapte Spirite Maestru şi-a găsit sincronismul creativ perfect cu Trinitatea Paradisului, şi când al patruzeci şi nouălea Spirit Reflexiv a fost personalizat, o nouă şi profundă reacţie se produce în Absolutul Deităţii. Această reacţie va atribui noi prerogative de personalitate Fiinţei Supreme şi va culmina în personalizarea lui Majeston, şeful reflexivităţii şi centrul paradisiac al lucrării celor patruzeci şi nouă de Spirite Reflexive şi ale asociaţilor lor în universul universurilor.
17:2.3 (200.1) Majeston este o adevărată persoană, centrul personal şi infailibil al fenomenelor reflexivităţii în cele şapte suprauniversuri ale timpului şi spaţiului. El menţine un cartier general permanent în Paradis, în apropierea centrului tuturor lucrurilor, în locul de întâlnire al Celor Şapte Spirite Maestru. El se ocupă doar cu coordonarea şi menţinerea serviciului reflexivităţii în vasta creaţie. El nu este altfel implicat în administrarea afacerilor universului.
17:2.4 (200.2) Majeston nu este inclus în repertoriul nostru al personalităţilor Paradisului, deoarece el este singura personalitate divină existentă creată de Fiinţa Supremă în legătură funcţională cu Absolutul Deităţii. El este o persoană, însă el este exclusiv, şi pare a fi automat, interesat de această unică fază a economiei universale. Funcţiunile sale nu îi dau actual nici un titlu personal în raport cu alte ordine (nereflexive) de personalităţi ale universului.
17:2.5 (200.3) Crearea lui Majeston a marcat primul act creativ suprem al Fiinţei Supreme. Această acţiune era volitivă la Fiinţa Supremă, însă prodigioasa reacţie Absolutului Deităţii nu a fost cunoscută dinainte. De la apariţia Havonei în eternitate, universul nu a văzut niciodată înfăptuindu-se, la o scară atât de formidabilă, alinierea unei atât de gigantice puteri şi coordonarea unor imense activităţi ale spiritului în funcţionare. Răspunsul Deităţii la voinţa creativă a Fiinţei Supreme şi a asociaţilor săi a depăşit considerabil intenţiile scopurilor lor şi a depăşit cu mult previziunile concepute.
17:2.6 (200.4) În erele viitoare, Supremul şi Ultimul ar putea atinge nivele noi de divinitate şi s-ar putea ridica la noi domenii de funcţiune ale personalităţii. Noi rămânem sub imperiul unei temeri respectuoase în faţa posibilităţilor la care aceste ere viitoare ar putea fi martore în domeniile în care se vor deitiza încă alte fiinţe neaşteptate şi nebănuite care ar poseda puteri inimaginabile de coordonare universală crescută. S-ar părea că nu există nici o limită la potenţialul de reacţie al Absolutului Deităţii faţă de această sinteză a relaţiilor între Deitatea experienţială şi Trinitatea existenţială a Paradisului.
17:3.1 (200.5) Cele patruzeci şi nouă de Spirite Reflexive sunt de origine trinitară, însă fiecare dintre cele şapte episoade creative însoţind apariţia lor a produs un tip de fiinţe a căror natură este asemănătoare cu caracteristicile Spiritului Maestru co-ancestral. Astfel încât, ei reflectă în mod divers natura şi caracterul celor şapte combinaţii asociative posibile de caracteristici de divinitate ale Tatălui Universal, Fiului Etern şi Spiritul Infinit. Din acest motiv, este necesar să avem şapte dintre aceste Spirite Reflexive în sediul fiecărui supraunivers. Este necesar un reprezentant al fiecăruia dintre cele şapte tipuri pentru a ajunge să se reflecte perfect toate fazele şi toate manifestările posibile ale celor trei Deităţi ale Paradisului, deoarece aceste fenomene ar putea să se producă într-o parte oarecare a celor şapte suprauniversuri. În consecinţă, un membru al fiecărui tip a fost desemnat să servească în fiecare dintre suprauniversuri. Aceste grupuri de şapte Spirite Reflexive neasemănătoare menţin un cartier general în capitalele suprauniversurilor, în centrul reflexiv al fiecărui domeniu, care nu coincide cu centrul de polaritate spirituală.
17:3.2 (200.6) Spiritele Reflexive au nume, însă denumirile lor nu sunt revelate în lumile spaţiului. Ele sunt ataşate naturii şi caracterului acestor fiinţe şi fac parte dintr-unul dintre cele şapte mistere universale ale sferelor secrete ale Paradisului.
17:3.3 (201.1) Atributul reflexivităţii, fenomenul nivelelor mentale ale Autorului Comun, ale Fiinţei Supreme şi ale Maeştrilor Spirite, este transmisibil tuturor fiinţelor ocupate să realizeze acest vast plan de inteligenţă universală. Şi iată un mare mister; nici Maeştrii Spirite, nici Deitatea Paradisului, izolat sau colectiv, nu arată puteri de reflexivitate universală coordonată aşa cum s-au manifestat ele la cele patruzeci şi nouă de personalităţi de legătură ale lui Majeston, şi cu toate acestea ele sunt creatorii acestor fiinţe minunat înzestrate. Ereditatea divină face uneori să iasă la iveală la creatură anumite atribute indiscernabile în cazul Creatorului.
17:3.4 (201.2) Membrii serviciului reflexivităţii, cu excepţia lui Majeston şi a Spiritelor Reflexive, sunt toţi creaturi ale Spiritului Infinit şi ale asociaţilor şi subordonaţilor săi imediaţi. Spiritele Reflexive ale fiecărui supraunivers sunt creatorii Ajutoarelor-Imagine Reflexive care le aparţin, vocile lor personale în curţile Îmbătrâniţilor de Zile.
17:3.5 (201.3) Spiritele Reflexive nu sunt pur şi simplu agenţi care transmit; ei sunt de asemenea personalităţi care reţin. Descendenţa lor, seconafimii, sunt de asemenea personalităţi care reţin şi înregistrează. Tot ceea ce posedă o adevărată valoare spirituală este înregistrat în dublu exemplar, şi una dintre impresii este păstrată în echipamentul personal al unui membru din numeroasele ordine de personalităţii secorafice aparţinând imensului personal de Spirite Reflexive.
17:3.6 (201.4) Arhivele oficiale ale universului sunt transmise eşaloanelor superioare la iniţiativa şi prin mijlocirea arhiviştilor angelici, însă adevăratele anale spirituale sunt reunite prin reflexivitate şi păstrate în mintea personalităţilor calificate şi corespunzătoare aparţinând familiei Spiritului Infinit. Acestea sunt arhivele vii, contrastând cu arhivele oficiale şi moarte ale universului, şi ele sunt perfect conservate în mintea vie a personalităţilor înregistratoare ale Spiritului Infinit.
17:3.7 (201.5) Organizarea reflexivităţii este de asemenea mecanismul oricărei creaţii pentru a culege noutăţi şi a difuza decrete. Ea acţionează continuu, contrar funcţionării periodice a diverselor servicii de teledifuziune.
17:3.8 (201.6) Orice eveniment important care se întâmplă în sediul unui univers local este reflectat spontan pe capitala suprauniversului său. Şi invers, orice eveniment semnificativ pentru universurile locale este reflectat din sediul suprauniversului către capitalele universurilor locale. Am putea crede că serviciul de reflexivitate mergând din universul timpului către supraunivers este automat sau operând prin el însuşi, însă nu este aşa. Acest serviciu este foarte personal şi inteligent; precizia sa rezultă dintr-o perfectă cooperare a personalităţilor, şi în consecinţă nu-l putem deloc atribui împlinirilor personale de prezenţă ale Absolutelor.
17:3.9 (201.7) Cu toate că Ajustorii Gândirii nu participă la funcţionarea sistemului universal de reflexivitate, avem toate motivele să credem că toate fragmentele Tatălui sunt perfect la curent cu aceste operaţiuni şi sunt capabile să se preleveze de conţinutul lor.
17:3.10 (201.8) Pe parcursul prezentei ere a universului, serviciul de reflexivitate extraparadisiacă pare a fi limitat în spaţiu la periferia celor şapte suprauniversuri. Altfel, funcţiunea acestui serviciu pare a fi independentă de timp şi de spaţiu la fel ca de toate circuitele universale subabsolute pe care le cunoaştem.
17:3.11 (201.9) În sediul fiecărui supraunivers, organizarea reflexivă acţionează ca o unitate separată, însă în anumite ocazii speciale, sub îndrumarea lui Majeston, cele şapte organizaţii pot acţiona împreună, la unison universal, şi o fac efectiv. Acesta este cazul pe parcursul jubileelor ocazionate de ancorarea unui întreg univers local în lumină şi viaţă şi în epocile de salutări milenare ale celor Şapte Agenţi Executivi Supremi.
17:4.1 (202.1) Cei patruzeci şi nouă de Ajutoare-Imagine Reflexive au fost creaţi de Spiritele Reflexive, şi există exact şapte Ajutoare în sediul fiecărui supraunivers. Primul act creativ al Spiritelor Reflexive de pe Uversa a fost de a produce cele şapte Ajutoare-Imagine ale lor, fiecare Spirit Reflexiv creând propriul său Ajutor. În anumite atribute şi caracteristici, Ajutoarele-Imagini sunt reproduceri perfecte ale Spiritelor lor Mamă Reflexive; sunt dubluri virtuale, mai puţin atributul reflexivităţii. Ei sunt adevărate imagini şi funcţionează în calitate de canale de comunicare între Spiritele Reflexive şi autorităţile suprauniversurilor. Ajutoarele-Imagini nu sunt numai asistenţi; ele sunt reprezentări efective ale Spiritelor lor ancestrale respective; sunt imagini, şi sunt fideli numelor lor.
17:4.2 (202.2) Spiritele Reflexive însele sunt adevărate personalităţi, însă de un astfel de ordin încât sunt de neînţeles pentru fiinţele materiale. Chiar şi pe sfera lor sediu a unui supraunivers, aceste Spirite au nevoie de asistenţa Ajutoarelor-Imagine pentru toate raporturile lor personale cu Cei Îmbătrâniţi de Zile şi asociaţii lor. În contactele între Ajutoarele Imagini şi Cei Îmbătrâniţi de Zile, este suficient uneori un Ajutor pentru a opera acceptabil, în timp ce în alte ocazii sunt necesare două, trei, patru Ajutoare, sau chiar toate şapte, pentru a prezenta integral şi convenabil comunicările a căror transmisie le este încredinţată. Tot astfel, mesajele Ajutoarelor-Imagine sunt primite divers de unul sau doi Străvechi de Zile, sau de toţi trei, conform exigenţelor conţinutului comunicării.
17:4.3 (202.3) Ajutoarele-Imagini servesc indefinit alături de Spiritele lor ancestrale şi au la dispoziţia lor o incredibilă armată de seconafimi pentru a le asista. Ajutoarele-Imagini nu au funcţiuni legate direct la lumile educative ale muritorilor ascendenţi. Ele sunt strâns asociate cu serviciul învăţăturilor planului universal pentru progresia muritorilor, însă voi nu intraţi personal în contact cu ei atunci când locuiţi în şcolile de pe Uversa, deoarece aceste fiinţe aparent personale sunt lipsite de voinţă; ele nu exercită puterea alegerii, ele sunt adevărate imagini reflectând în întregime personalitatea şi mintea Spiritului lor ancestral individual. În calitate de clasă, muritorii ascendenţi nu intră în contact restrâns cu reflexivitatea. Va exista întotdeauna o fiinţă de natură reflexivă interpusă între voi şi operaţiunea efectivă a serviciului.
17:5.1 (202.4) Cele Şapte Spirite ale Circuitelor Havonei sunt reprezentarea impersonală asociată a Spiritului Infinit şi a Celor Şapte Spirite Maestru pe lângă cele şapte circuite ale universului central. Ei sunt slujitorii Maeştrilor Spirite din care îşi trag descendenţa colectivă. Maeştrii Spirite aduc în cele şapte suprauniversuri o individualitate administrativă distinctă şi diversificată. Prin Spiritele uniforme ale Circuitelor Havonei, ei pot asigura universului central o supraveghere spirituală unificată, uniformă şi coordonată.
17:5.2 (202.5) Fiecare dintre cele Şapte Spirite ale Circuitelor este limitat să impregneze un singur circuit al Havonei. Ei nu se ocupă direct de regimurile guvernamentale ale Eternilor de Zile, şefii lumilor individuale ale Havonei, însă ei sunt în legătură cu cei Şapte Agenţi Executivi Supremi şi se sincronizează cu prezenţa Fiinţei Supreme în universul central. Munca lor este în întregime limitată la Havona.
17:5.3 (203.1) Prin descendenţa lor personală, supernafimii terţiari, Spiritele Circuitelor, stabilesc contactul cu persoanele care locuiesc pe Havona. Cu toate că Spiritele Circuitelor coexistă cu Cele Şapte Spirite Maestru, funcţiunea lor de a crea supernafimi terţiari nu atinge o importanţă majoră înainte de sosirea primilor pelerini ai timpului pe circuitul exterior al Havonei, în zilele lui Grandfanda.
17:5.4 (203.2) Avansând din circuit în circuit în Havona, veţi fi învăţaţi în ceea ce priveşte Spiritele Circuitelor, însă nu veţi ajunge să vă puneţi în comuniune personală cu ele, chiar dacă veţi recunoaşte prezenţa impersonală a influenţei lor spirituale şi veţi extrage personal plăcere din aceasta.
17:5.5 (203.3) Relaţia între Spiritele Circuitelor şi locuitorii nativi ai Havonei seamănă mult cu cea a Ajustorilor Gândiri cu muritorii locuind lumile universurilor evolutive. Spre deosebire de Ajustorii Gândirii, Spiritele Circuitelor sunt impersonale şi se asociază minţii perfecte a fiinţelor Havonei la fel cu spiritele impersonale ale Tatălui Universal locuiesc mintea finită a omului muritor. Însă Spiritele Circuitelor nu devin niciodată o fracţiune permanentă a personalităţilor Havonei.
17:6.1 (203.4) În ceea ce priveşte natura şi funcţiunea Spiritelor Creative ale universurilor locale, numeroase indicaţii vădesc mai degrabă expunerea asocierii lor cu Fiii Creatori pentru a organiza şi dirija creaţiile locale. Cu toate acestea, numeroase trăsături ale experienţelor acestor fiinţe minunate, anterioare universului local, îşi găsesc aici locul lor în studiul celor şapte grupuri ale Spiritelor Supreme.
17:6.2 (203.5) Noi suntem puşi la curent cu cele şase faze ale carierei unui Spirit Mamă al universului local, şi facem numeroase speculaţii asupra probabilităţii unui al şaptelea stadiu de activitate. Aceste diverse stadii de existenţă sunt următoarele:
17:6.3 (203.6) 1. Diferenţierea Iniţială în Paradis. Atunci când un Fiu Creator este personalizat prin acţiunea conjugată a Tatălui Universal şi al Fiului Etern, se produce simultan la persoana Spiritului Infinit ceea ce noi numim „suprema reacţie de complement”. Noi nu sesizăm natura acestei reacţii, însă noi înţelegem că ea desemnează o modificare spontană a posibilităţilor de personalizare incluse în potenţialul creativ al Creatorului Asociat. Naşterea unui Fiu Creator coordonat este semnalul naşterii, la persoana Spiritului Infinit, a potenţialului viitorului consort al universului local al acestui Fiu al Paradisului. Noi nu avem cunoştinţă de această nouă identificare prepersonală a unei entităţi, însă noi ştim că faptul îşi găseşte locul în biografia acestui Fiu Creator, înregistrat în Paradis.
17:6.4 (203.7) 2. Educaţia Preliminară în Arta de a Crea. Pe parcursul lungii perioade de educaţie preliminară a unui Fiu Mihail referitoare la organizarea şi administrarea universurilor, viitoarea sa consoartă suportă noi dezvoltări de entitate şi dobândeşte conştiinţa de grup a unui destin. Fără a fi siguri, noi bănuim că această entitate conştientă de grup ia cunoştinţă de spaţiu şi începe educarea preliminară necesară pentru a dobândi abilitatea spirituală indispensabilă muncii sale viitoare de colaborare cu Mihailul său complementar pentru a crea şi administra un univers.
17:6.5 (204.1) 3. Stadiul Creaţiei Fizice. În epoca în care misiunea de a crea este încredinţată unui Fiu Mihail de către Fiul Etern, Spiritul Maestru care conduce suprauniversul la care noul Fiu Creator este destinat să dea expresie „rugăciunii de identificare” în prezenţa Spiritului Infinit; şi, pentru prima dată, entitatea Spiritului Creativ subsecvent apare ca diferenţiată de persoana Spiritului Infinit. Această entitate se îndreaptă direct către Spiritul Maestru care a formulat cererea şi dispare imediat din câmpul nostru de cunoaştere; ea a devenit aparent o parte din persoana acestui Maestru Spirit. Spiritul Creativ nou identificat rămâne cu Spiritul Maestru până în momentul plecării Fiului Creator pentru aventura spaţiului; atunci, Spiritul Maestru conferă noul Spirit consort în paza Fiului Creator şi specifică în acelaşi timp Spiritului consort datoria de fidelitate eternă şi de loialitate fără sfârşit. Atunci survine unul dintre episoadele cele mai profund emoţionante care pot avea loc în Paradis. Tatăl Universal vorbeşte pentru a recunoaşte uniunea eternă a Fiului Creator şi a Spiritului Creativ şi pentru a confirma anumite puteri asociate de administrare conferite de Spiritul Maestru ce are jurisdicţia asupra suprauniversului.
17:6.6 (204.2) Fiul Creator şi Spiritul Creativ uniţi de Tată pleacă atunci pentru aventura lor de creaţie a universului. Şi ei călătoresc împreună sub această formă de asociere pe durata întregii perioade a lungii şi ardent dificilei organizări materiale a universului lor.
17:6.7 (204.3) 4. Era Creaţiei Vieţii. Atunci când Fiul Creator şi-a declarat intenţia de a crea viaţa, în Paradis au loc „ceremoniile de personalizare” la care participă cei Şapte Maeştrii Spirite, şi la care participă personal Spiritul Maestru supraveghetor. Este o contribuţie a Deităţii Paradisului la individualitatea Spiritului consort al Fiului Creator, şi această individualitate se manifestă universului prin fenomenul „erupţiei primare” în personalitatea Spiritului Infinit. Simultan acestui fenomen în Paradis, Spiritul consort (până acum impersonal) al Fiului Creator devine, pentru toate scopurile utile, o persoană autentică. Începând cu acest moment şi pentru totdeauna, acest Spirit-Mamă al universului local va fi considerat ca o persoană şi va menţine relaţii personale cu mulţimea de personalităţi a creaţiei vieţii care urmează.
17:6.8 (204.4) 5. Epocile Posterioare Manifestării. O altă şi mare schimbare se produce în cariera nesfârşită a Spiritului Creator atunci când Fiul Creator revine în sediul universului său după ce va fi împlinit cea de-a şaptea manifestare a sa şi dobândit deplina sa suveranitate universală. Cu această ocazie, şi în faţa administratorilor universului reuniţi, Fiul Creator triumfător ridică Spiritul Mamă al universului său la co-suveranitate şi recunoaşte Spiritul consort ca egal al său.
17:6.9 (204.5) 6. Epocile Luminii şi Vieţii. Odată ce era luminii şi a vieţii este stabilită, co-suveranul universului local intră în cea de-a şasea fază a carierei Spiritelor Creative. Însă nu ne este permis să descriem natura acestei mari experienţe. Aceste lucruri relevă despre un stadiu viitor al evoluţiei Nebadonului.
17:6.10 (204.6) 7. Cariera Nerevelată. Noi cunoaştem cele şase faze precedente ale carierei unui Spirit-Mamă al universului local. Este inevitabil să întrebăm: există o a şaptea carieră? Noi nu uităm că, în momentul în care finalitarii ating ceea ce pare a fi destinul final al ascensiunii lor de muritori, ei sunt clasaţi ca intrând în cariera spiritelor de al şaselea stadiu. Noi deducem că o altă carieră încă nerevelată de misiune universală îi aşteaptă finalitari; este absolut natural ca să considerăm de asemenea Spiritele-Mamă ale Universului ca având în faţa lor o carieră nerevelată care va constituii a şaptea fază a experienţei lor personale în serviciul universului şi cooperarea fidelă cu ordinul Mihaililor Creatori.
17:7.1 (205.1) Aceste spirite adjuvante sunt septuplul minte al unui Spirit-Mamă al universului local pentru fiinţelor vii create împreună de un Fiu Creator şi de acest Spirit Creativ. Acest dar devine posibil în momentul în care Spiritul Creativ este ridicat la statutul prerogativelor personalităţii. Mărturia naturii şi a funcţionării celor şapte spirite mentale adjuvante aparţine la modul propriu istoriei universului vostru local al Nebadonului.
17:8.1 (205.2) Cele şapte grupuri de Spirite Supreme constituie nucleul familiei funcţionale ale celei de-a Treia Surse-Centru luate atât în calitate de Spirit Infinit cât şi în calitate de Actor Asociat. Domeniul Spiritelor Supreme se întinde de la prezenţa Trinităţii din Paradis până la funcţionarea mentală a ordinului muritorilor evolutivi pe planetele spaţiului. Aceste Spirite unifică astfel nivelele administrative descendente şi coordonează multiplele funcţiuni ale acestui personal. Când este vorba de un grup de Spirite Reflexive în legătură cu Cei Îmbătrâniţi de Zile, sau de un Spirit Creativ acţionând concertat cu un Fiu Mihail, sau de Şapte Spirite Maestru încircuitate în jurul Trinităţii Paradisului, activitatea Spiritelor Supreme se întâlneşte peste tot în universul central, în suprauniversuri şi în universurile locale. Ele lucrează la fel de bine cu personalitatea Trinităţii de ordinul „Zilelor”, precum şi cu personalităţile Paradisului din ordinul „Fiilor”.
17:8.2 (205.3) Împreună cu Spiritul lor Mamă infinit, grupurile Spiritului Supreme sunt creatorii imediaţi ai vastei familii de creatori ai celei de-a Treia Surse-Centru. Toate ordinele de Spirite tutelare provin din această asociere. Supernafimii primari îşi au originea în Spiritul Infinit; fiinţele secundare ale acestui ordin sunt create de Maeştrii Spirite, iar supernafimii terţiari de cele Şapte Spirite ale circuitelor. Spiritele Reflexive acţionând colectiv sunt părinţii de parte maternă a unui ordin minunat de armate angelice, puternicii seconafimi ai serviciilor suprauniversale. Un Spirit Creativ este mama ordinelor angelice a unei creaţii locale. Cu toate că slujitoarele serafice sunt formate după modelele universului central, ele îşi au originea în fiecare univers local. Toţi aceşti creatori de spirite tutelare nu sunt asistaţi decât indirect de lăcaşul central al Spiritului Infinit, mama originară şi eternă a tuturor slujitoarelor angelice.
17:8.3 (205.4) Cele şapte grupuri de Spirite Supreme sunt coordonatorii creaţiei locuite. Asocierea şefilor lor conducători, Cele Şapte Spirite Maestru, pare să coordoneze vastele activităţi ale Dumnezeului Septuplu:
17:8.4 (205.5) 1. Colectiv, Maeştrii Spirite sunt aproape echivalenţi nivelului de divinitate al Trinităţii al Deităţilor Paradisului.
17:8.5 (205.6) 2. Individual, ei epuizează posibilităţile de asocieri primare ale Deităţii Triunice.
17:8.6 (206.1) 3. Ca reprezentanţi diversificaţi ai Autorului Comun, ei sunt depozitarii suveranităţii spiritului-minte-putere pe care Fiinţa Supremă nu o exercită încă personal.
17:8.7 (206.2) 4. Prin Spiritele Reflexive, ei sincronizează guvernele suprauniversale ale Îmbătrâniţilor de Zile cu Majeston, centrul paradisiac al reflexivităţii universale.
17:8.8 (206.3) 5. Luând parte la individualizarea Divinelor Mistere ale universurilor locale, Maeştrii Spirite îşi aduc contribuţia la ultimul nivel al Deităţii Septuple, uniunea Fiilor Creatori şi a Spiritelor Creative ale universurilor locale.
17:8.9 (206.4) Unitatea funcţională inerentă Autorului Comun se revelează universurilor evolutive prin Cele Şapte Spirite Maestru, personalităţile sale primare, însă în suprauniversurile perfecţionate ale viitorului, această unitate va fi cu siguranţă inseparabilă de suveranitatea experienţială a Supremului.
17:8.10 (206.5) [Prezentat de un Consilier Divin de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 18
18:0.1 (207.1) PERSONALITĂŢILE Supreme ale Trinităţii sunt toate create pentru un serviciu specific. Ele sunt menite de Trinitatea divină să îndeplinească anumite sarcini specifice, şi sunt calificate pentru a servi cu perfecţiune a tehnicii şi finalitate a devoţiunii. Iată cele şapte ordine de Personalităţi Supreme ale Trinităţii:
18:0.2 (207.2) 1. Secretele Supremaţiei Trinitizate
18:0.3 (207.3) 2. Eternii de Zile
18:0.4 (207.4) 3. Cei Îmbătrâniţi de Zile
18:0.5 (207.5) 4. Perfecţiunile de Zile
18:0.6 (207.6) 5. Recenţii Zilelor
18:0.7 (207.7) 6. Uniunile de Zile
18:0.8 (207.8) 7. Fidelii de Zile
18:0.9 (207.9) Aceste fiinţe înzestrate cu perfecţiune administrativă există în număr precis şi definitiv. Creaţia lor este un eveniment trecut; nu se mai personalizează altele.
18:0.10 (207.10) În întregul mare univers, aceste Personalităţi Supreme ale Trinităţii reprezintă politica administrativă a Trinităţii Paradisului. Ele reprezintă dreptatea şi sunt judecata executorie a Trinităţii Paradisului. Ele formează o linie independentă a perfecţiunii administrative, întinzându-se de la sferele paradisiace ale Tatălui până la lumile sediu ale universurilor locale şi la capitalele constelaţiilor care le compun.
18:0.11 (207.11) Toate fiinţele de origine trinitară sunt create cu perfecţiunea Paradisului în toate atributele lor divine. Doar în domeniul experienţei, curgerea timpului a adăugat echipamentului lor pentru serviciul cosmic. Nu există niciodată vreun pericol de nesubordonare, nici risc de rebeliune cu fiinţe de origine trinitară. Ele sunt de esenţă divină, şi nu a existat niciodată o îndepărtare a lor de calea perfectă şi divină a conduitei personalităţilor.
18:1.1 (207.12) Există şapte lumi în circuitul interior al sateliţilor Paradisului, şi fiecare dintre aceste lumi exaltate este prezidată de un corp de zece Secrete ale Supremaţiei Trinitizate. Nu sunt creatori, ci administratori supremi şi ultimi. Conduita problemelor acestor şapte sfere fraterne este încredinţată în întregime acestui corp de şaptezeci de directori supremi. Cu toate că aceste şapte sfere sacre, cele mai apropiate de Paradis, sunt supravegheate de descendenţii Trinităţii, acest grup de lumi este universal cunoscut în calitate de circuit personal al Tatălui Universal.
18:1.2 (208.1) Secretele Supremaţiei Trinitizate funcţionează în grupuri de zece ca directori asociaţi şi coordonaţi ai sferelor lor respective, însă ei funcţionează de asemenea individual în domenii de responsabilitate specifice. Munca fiecăreia dintre aceste lumi speciale este împărţită în şapte departamente majore, şi unul dintre zece şefi coordonaţi prezidează fiecare dintre aceste diviziuni de activităţi specializate. Ultimele trei acţionează ca reprezentanţi personali ai Deităţii triunice pe lângă celelalte şapte, una din ele reprezentând Tatăl, o alta Fiul şi a treia Spiritul.
18:1.3 (208.2) Cu toate că există o netă asemănare de clasă care face tipice Secretele Supremaţiei Trinitizate, ele fac să iasă la iveală de asemenea şapte caracteristici distincte de grup. Cei zece administratori supremi ai problemelor Diviningtonului reflectă caracterul şi natura personală a Tatălui Universal, şi este la fel pentru fiecare dintre cele şapte sfere ale acestui circuit: fiecare grup de zece seamănă cu Deitatea sau cu asocierea Deităţilor care caracterizează domeniul său. Cei zece administratori care dirijează Ascendingtonul reflectă naturile conjugate ale Tatălui, Fiului şi Spiritului.
18:1.4 (208.3) Nu pot să revelez decât puţine lucruri despre munca acestor înalte personalităţi pe cele şapte lumi sacre ale Tatălui, deoarece ele sunt cu adevărat Secretele Supremaţiei. Nu există nimic arbitrar în secretele referitoare la apropierea Tatălui Universal, Fiului Etern sau a Spiritului Infinit. Deităţile sunt o carte deschisă pentru toţi cei care ating perfecţiunea divină, însă toate Secretele Supremaţiei nu pot fi niciodată pe deplin atinse. Noi vom fi întotdeauna incapabili să pătrundem complet domeniile care să conţină secretele personalităţii asocierii Deităţilor cu septuplul grup de fiinţe create.
18:1.5 (208.4) Munca administratorilor supremi corespunde contactului intim şi personal al Deităţilor cu aceste şapte grupuri fundamentale de fiinţe ale universului atunci când ele sunt domiciliate pe aceste şapte lumi speciale sau în timp ce ele acţionează în marele univers; s-ar cădea deci ca aceste relaţii foarte personale şi aceste contacte extraordinare să fie păstrate cu sfinţenie secrete. Creatorii Paradisului respectă caracterul privat şi sacru al personalităţii, chiar şi la umilele lor creaturi. Şi aceasta este adevărat atât pentru indivizi cât şi pentru diversele ordine distincte ale personalităţilor.
18:1.6 (208.5) Chiar şi pentru fiinţe care au atins înalte nivele universale, aceste lumi secrete rămân întotdeauna o probă de loialitate. Ne este dat să cunoaştem pe deplin şi personal Zeii eterni, să cunoaştem în mod voluntar caracterele lor de divinitate şi de perfecţiune, însă nu ne este acordat să pătrundem pe deplin toate relaţiile personale ale Şefilor Paradisului cu toate fiinţele lor create.
18:2.1 (208.6) Fiecare dintre cele o mie de milioane de lumi ale Havonei este condusă de o Personalitate Supremă a Trinităţii. Aceşti şefi sunt cunoscuţi sub numele de Eterni de Zile, şi există exact un miliard, unul pentru fiecare dintre sferele Havonei. Ei sunt proveniţi din Trinitatea Paradisului, însă, la fel ca pentru Secretele Supremaţiei, nu există anale asupra originii lor. Din întreaga eternitate, aceste două grupuri de părinţi infinit de înţelepţi au guvernat lumile lor proveniţi din sistemul Paradis-Havona şi ei călătoresc fără a fi transferaţi sau însărcinaţi din nou.
18:2.2 (208.7) Eternii de Zile sunt vizibili pentru toate creaturile volitive care locuiesc în domeniul lor. Ei prezidează adunări planetare regulate. Periodic şi prin rotaţie, ei vizitează lumile-sediu ale celor şapte suprauniversuri. Ei sunt apropiaţii părinţi şi divinii egali ai Îmbătrâniţilor de Zile care prezidează destinele celor şapte supraguverne. Atunci când un Etern de Zile este absent din sfera sa, lumea sa este condusă de un Fiu Instructor al Trinităţii.
18:2.3 (209.1) Mai puţin în ceea ce priveşte ordinele de viaţă stabilită, cum ar fi nativii Havonei şi alte creaturi vii ale universului central, Eternii de Zile rezidenţi au dezvoltat sfera lor respectivă în completă armonie cu propriile lor idei şi idealuri. Ei vizitează reciproc planetele lor, însă nu copiază şi nu imită; ei sunt întotdeauna pe deplin originali.
18:2.4 (209.2) Arhitectura, înfrumuseţările naturale, structurile morontiale şi creaţiile spirituale sunt exclusive şi unice pe fiecare sferă. Fiecare lume este un loc de perpetuă frumuseţe şi complet diferită de orice altă lume în universul central. Fiecare dintre voi va petrece un timp mai mult sau mai puţin considerabil pe fiecare dintre aceste sfere extraordinare şi palpitante de interes pe parcursul rutei sale interioare prin Havona către Paradis. Pe lumea voastră, este natural să se vorbească de Paradis ca situat în sus, însă ar fi mai exact să menţionăm scopul divin al ascensiunii ca situat către interior.
18:3.1 (209.3) Când muritorii timpului au terminat cu succes stadiul lor de antrenament pe lumile educative înconjurând sediul unui univers local şi sunt ridicaţi în sferele de învăţătură ale suprauniversului lor, dezvoltarea lor spirituală a progresat până în punctul în care sunt capabili să recunoască înalţii şefi spirituali şi administratorii acestor domenii superioare, inclusiv Cei Îmbătrâniţi de Zile, şi să comunice cu ei.
18:3.2 (209.4) Cei Îmbătrâniţi de Zile sunt toţi fundamental identici; ei fac să iasă la iveală caracterul conjugat şi natura unificată a Trinităţii. Ei posedă o individualitate şi personalităţile lor sunt diverse, însă ei nu diferă unii de alţii aşa cum se deosebesc Cele Şapte Spirite Maestru. Ele asigură o administrare uniformă celor şapte suprauniversuri, care altfel sunt diferite şi din care fiecare este o creaţie distinctă, separată şi unică. Cele Şapte Spirite Maestru au naturi şi atribute care nu se aseamănă, însă Cei Îmbătrâniţi de Zile, şefii personali ai suprauniversurilor, sunt toţi descendenţi uniformi şi supraperfecţi ai Trinităţii Paradisului.
18:3.3 (209.5) Cele Şapte Spirite Maestru determină în cer natura suprauniversurilor lor respective, însă Cei Îmbătrâniţi de Zile creează legea în administrarea acestor suprauniversuri. Ei suprapun o uniformitate administrativă unei diversităţi creative şi asigură armonia ansamblului în faţa diferenţelor creaţiilor subiacente în cele şapte grupări segmentare ale marelui univers.
18:3.4 (209.6) Cei Îmbătrâniţi de Zile au fost toţi trinitizaţi în acelaşi timp. Ei reprezintă inaugurarea arhivelor referitoare la personalităţile din universul universurilor, de unde şi numele lor - Cei Îmbătrâniţi de Zile. Atunci când veţi atinge Paradisul şi veţi răsfoi analele începuturilor lucrurilor, veţi găsi ca primă menţiune, în secţiunea tratând personalităţile, mărturia trinitizării acestor douăzeci şi unu de Îmbătrâniţi de Zile.
18:3.5 (209.7) Aceste fiinţe elevate guvernează întotdeauna în grupuri de trei. În numeroase faze de activitate, ele călătoresc individual, în altele pot opera câte doi, însă, în sferele superioare ale administrării lor, trebuie ca să acţioneze toţi trei unit. Ele nu părăsesc niciodată personal lumile lor rezidenţiale şi nu au de ce să o facă, deoarece aceste lumi sunt punctele focale suprauniversale ale vastului sistem de reflexivitate.
18:3.6 (209.8) Domeniile personale ale fiecărui trio de Străvechi de Zile sunt situate în căminul polarităţii spirituale al sferei cartierului lor general. Aceste sfere sunt divizate în şaptezeci de sectoare administrative şi au şaptezeci de capitale divizionare în care Cei Îmbătrâniţi de Zile rezidă din timp în timp.
18:3.7 (210.1) În materie de putere, de câmp al autorităţii şi de limite ale jurisdicţiei, Cei Îmbătrâniţi de Zile sunt cei mai puternici şi cei mai solizi dintre toţi şefii direcţi ai creaţiilor timpului-spaţiu. În întregul vast univers al universurilor, numai ei sunt investiţi cu înalte puteri de judecată executorie finală în ceea ce priveşte extincţia eternă a creaturilor înzestrate cu voinţă. Şi trebuie ca Cei Îmbătrâniţi de Zile să participe toţi trei la decretele fără apel ale tribunalului suprem al unui supraunivers.
18:3.8 (210.2) Cu excepţia Deităţilor şi asociaţilor lor din Paradis, Cei Îmbătrâniţi de Zile sunt şefii cei mai perfecţi, cei mai divin dotaţi şi având cele mai mari varietăţi de aptitudini dintre toţi cei care există în timp-spaţiu. În aparenţă, ei sunt şefii supremi ai suprauniversurilor, însă ei nu au câştigat prin experienţă acest drept de a guverna; ei sunt deci destinaţi să fie înlocuiţi într-o zi de Fiinţa Supremă, suveran experienţial pentru care ei vor deveni indubitabil vice-conducători.
18:3.9 (210.3) Fiinţa Supremă este pe cale de a parveni la suveranitatea celor şapte suprauniversuri prin serviciul ei experienţial, la fel cum un Fiu Creator câştigă prin experienţa suveranităţii universului său local. Însă pe durata epocii prezente, în care evoluţia Fiinţei Supreme este neîncheiată, Cei Îmbătrâniţi de Zile asigură supracontrolul administrativ coordonat şi perfect al universurilor evolutive ale timpului şi spaţiului. Şi toate decretele Îmbătrâniţilor de Zile sunt caracterizate de înţelepciune în originalitate şi de iniţiativă în individualitate.
18:4.1 (210.4) Există exact două sute zece Perfecţiuni de Zile şi ei prezidează guvernele celor zece sectoare majore ale fiecărui supraunivers. Ei au fost trinitizaţi în vederea misiunii speciale de a asista directorii suprauniversurilor şi domnesc ca locţiitori imediaţi şi personali ai Îmbătrâniţilor de Zile.
18:4.2 (210.5) Trei Perfecţiuni de Zile sunt ataşate capitalei fiecărui sector major, însă, contrar Îmbătrâniţilor de Zile, nu este necesar să fie mereu prezenţi toţi trei. Unul dintre membrii trio-ului poate să absenteze din timp în timp pentru a se întreţine personal cu Cei Îmbătrâniţi de Zile în ceea ce priveşte bunăstarea regatului său.
18:4.3 (210.6) Aceşti şefi triunici ai sectoarelor majore sunt special perfecţi în controlul detaliilor administrative, de unde şi numele lor - Perfecţiunile de Zile. Indicând numele acestor fiinţe din lumea spirituală, noi suntem confruntaţi cu problema de a le traduce în limbajul lor, şi este foarte dificil să se dea o traducere satisfăcătoare. Ne displace să utilizăm desemnări arbitrare, care ar fi lipsite de sens pentru voi; ne este deci adesea greu să alegem un nume corespunzător care să fie clar pentru voi, şi în acelaşi timp să reprezinte câtuşi de puţin originalul.
18:4.4 (210.7) Perfecţiunile de Zile au un corp moderat de important de Consilieri Divini, de Desăvârşitori de Înţelepciune şi de Cenzori Universali ataşat guvernului lor. Ei dispun de un număr încă şi mai important de Puternici Mesageri, de Înălţaţi în Autoritate şi de Lipsiţi de Nume şi de Număr. Însă o mare parte a muncii curente ce se referă la problemele unui sector major este efectuată de Păzitorii Celeşti şi de Asistenţii Fiilor Înălţaţi. Aceste două grupe sunt asigurate de descendenţi trinitizaţi fie de personalităţi ale Paradisului-Havona, fie de muritori finalitari glorificaţi. Anumiţi membri aparţinând acestor două ordine de fiinţe trinitizate de creaturi sunt retrinitizaţi de Deităţile Paradisului, apoi grăbiţi pentru a ajuta la administrarea guvernelor suprauniversale.
18:4.5 (211.1) Cea mai mare parte a Păzitorilor Celeşti şi a Asistenţilor Fiilor Înălţaţi sunt afectaţi serviciului sectoarelor majore şi minore, însă Conservatorii Trinitizaţi (serafimi şi mediani îmbrăţişaţi de Trinitate) sunt agenţii curţilor celor trei diviziuni; ei activează în tribunalele Îmbătrâniţilor de Zile, Perfecţiunilor de Zile şi Recenţilor de Zile. Ambasadorii Trinitizaţi (ascenderi muritori îmbrăţişaţi de Trinitate şi a căror natură era să fuzioneze cu Fiul sau Spiritul ) pot să se întâlnească indiferent unde într-un supraunivers, însă marea majoritate se găseşte în serviciul sectoarelor minore.
18:4.6 (211.2) Înainte de epoca în care planul de guvernare al celor şapte suprauniversuri a fost pe deplin dezvoltat, aproape toţi administratorii diverselor diviziuni ale acestor guverne, mai puţin Cei Îmbătrâniţi de Zile, au făcut o ucenicie de durată variabilă sub egida Eternilor de Zile, pe diversele lumi ale universului perfect al Havonei. Fiinţele trinitizate ulterior au trecut de asemenea printr-o perioadă de formare sub autoritatea Eternilor de Zile înainte de a fi ataşate serviciului Îmbătrâniţilor de Zile, Perfecţiunilor de Zile şi Recenţilor de Zile. Ei sunt toţi administratori antrenaţi, încercaţi şi experimentaţi.
18:4.7 (211.3) Voi veţi vedea imediat Perfecţiunile de Zile atunci când veţi atinge cartierul general al Splandonului, după sejurul vostru pe lumile sectorului vostru minor, deoarece aceşti şefi exaltaţi sunt strâns asociaţi cu şaptezeci de lumi ale unui sector major care distribuie o instrucţie superioară pentru creaturile ascendente ale timpului. Perfecţiunile de Zile în persoană administrează jurământul colectiv al diplomaţilor ascendenţi ai şcolilor sectoarelor majore.
18:4.8 (211.4) Munca pelerinilor timpului pe lumile înconjurând sediul unui sector major este în principal de natură intelectuală, contrastând cu caracterul mai fizic şi material al instrucţiei pe cele şapte sfere educative ale unui sector minor şi cu întreprinderile spirituale pe cele patru sute nouăzeci de lumi universitare ale unui sediu al suprauniversurilor.
18:4.9 (211.5) Cu toate că voi nu sunteţi înscrişi decât pe registrele sectorului major al Splandonului, care înglobează universul local al originii voastre, va trebui să treceţi prin fiecare dintre cele zece diviziuni majore ale suprauniversului nostru. Veţi vedea toate cele treizeci de Perfecţiuni de Zile de pe Orvonton înainte de a atinge Uversa.
18:5.1 (211.6) Recenţii Zilelor sunt cei mai tineri administratori supremi ai suprauniversurilor; în grupuri de trei, ei prezidează problemele sectoarelor minore. În natură, ei sunt coordonaţi cu Perfecţiunile de Zile, însă în autoritate administrativă le sunt subordonaţi. Există exact douăzeci şi una de mii dintre aceste personalităţi ale Trinităţii, personal glorioase şi divin eficiente. Ele au fost create simultan şi şi-au făcut împreună educaţia în Havona sub egida Eternilor de Zile.
18:5.2 (211.7) Recenţii Zilelor dispun de un corp de asociaţi şi de asistenţi asemănători celui Perfecţiunilor de Zile. Printre altele, le sunt ataşate un număr enorm de fiinţe celeste de diverse ordine subordonate. În administrarea sectoarelor minore, ei utilizează un mare număr de muritori ascendenţi rezidenţi, personalul coloniilor de curtoazie şi grupurile variate provenite din Spiritul Infinit.
18:5.3 (211.8) Guvernele sectoarelor minore sunt în foarte mare măsură, deşi nu exclusiv, ocupate de marile probleme fizice ale suprauniversurilor.
18:5.4 (212.1) Sferele sectoarelor minore sunt cartierele generale ale Maeştrilor Controlori Fizici. Pe aceste lumi, ascenderii urmează studii şi experienţe referitoare la analiza activităţilor celui de-al treilea ordin al Centrelor Supreme de Putere şi ale celor şapte ordine de Maeştri Controlori Fizici. Imediat ce regimul unui sector minor alocă un loc atât de considerabil problemelor fizice, cei trei Recenţi de Zile din acest sector sunt rareori împreună pe sfera capitală. În cea mai mare parte a timpului, unul dintre ei este plecat să se întâlnească cu Perfecţiunile de Zile din sectorul major care îi supraveghează sau absentează pentru a reprezenta pe Cei Îmbătrâniţi de Zile în Paradis, în conclavurile fiinţelor elevate de origine trinitară. Recenţii Zilelor alternează cu Perfecţiunele de Zile pentru a reprezenta Cei Îmbătrâniţi de Zile la consiliile supreme ale Paradisului. Între timp, un alt Recent de Zile poate fi plecat în turneu de inspecţie pe lumile-sediu ale universurilor locale aparţinând jurisdicţiei sale. Însă rămâne întotdeauna cel puţin unul dintre aceşti conducători în funcţiune în cartierul general al unui sector minor.
18:5.5 (212.2) Voi veţi cunoaşte cu toţii într-o zi pe cei trei Recenţi de Zile responsabili ai Ensei, sectorul vostru minor, deoarece va trebui să treceţi prin mâinile lor pe calea voastră interioară către lumile educative ale sectoarelor majore. Pe parcursul ascensiunii voastre către Uversa, voi nu veţi trece decât printr-un singur grup de sfere educative ale unui sector minor.
18:6.1 (212.3) Personalităţile Trinităţii aparţinând ordinelor „Zilelor” nu acţionează în capacitatea administrativă sub nivelul de guvernare al suprauniversurilor. În universurile locale în evoluţie, ele nu acţionează decât în calitate de consilieri şi consultanţi. Uniunile de Zile sunt un grup de personalităţi de legătură acreditate de Trinitatea Paradisului pe lângă conducătorii de origine duală ai universurilor locale. Fiecare univers local organizat şi locuit îşi vede desemnat unul dintre aceşti consilieri paradisiaci care acţionează ca reprezentant al Trinităţii şi, sub anumite raporturi, ca agent al Tatălui Universal pe lângă creaţia locală.
18:6.2 (212.4) Există şapte sute de mii dintre aceste fiinţe în existenţă, cu toate că ele nu au primit toate o misiune. Corpul de rezervă al Uniunilor de Zile funcţionează în Paradis, în calitate de Consiliu Suprem al Ajustărilor Universale.
18:6.3 (212.5) Într-un mod special, aceşti observatori trinitari coordonează activităţile administrative ale tuturor ramurilor guvernului universal, de la guvernele universurilor locale, trecând prin cele ale sectoarelor, până la cele ale suprauniversului, de unde numele lor - Uniunile de Zile. Aceştia din urmă fac un triplu raport superiorilor lor. Ei fac un raport asupra datelor pertinente de natură fizică şi semi-intelectuală Recenţilor Zilelor din sectorul lor minor; ei fac un raport asupra evenimentelor intelectuale şi cvasispirituale Perfecţiunilor de Zile din sectorul lor major; ei fac un raport asupra problemelor spirituale şi semi-paradisiace Îmbătrâniţilor de Zile în capitala suprauniversului lor.
18:6.4 (212.6) Deoarece sunt fiinţe de origine trinitară, toate circuitele Paradisului le sunt deschise pentru intercomunicările lor şi astfel ei sunt întotdeauna în contact între ei şi cu toate personalităţile necesare, până la cele care fac parte din consiliile supreme ale Paradisului.
18:6.5 (212.7) O Uniune de Zile nu are o relaţie organică cu guvernul universului local căruia îi este ataşată. În afara misiunii sale de observator, ea nu acţionează decât la cererea autorităţilor locale. Ea este din oficiu membră în toate consiliile primare şi în toate conclavurile importante ale creaţiei locale, însă nu participă la studiul tehnic al problemelor administrative.
18:6.6 (213.1) Atunci când un univers local este ancorat în lumină şi în viaţă, fiinţele sale glorificate se asociază liber cu Uniunile de Zile. Aceasta activează atunci cu funcţiuni crescute în această împărăţie a perfecţiunii evolutive, însă rămâne primordial în calitate de ambasador al Trinităţii şi de Consilier al Paradisului.
18:6.7 (213.2) Un Univers local este guvernat direct de un Fiu divin de origine de Deitate duală, însă acesta are constant alături un frate din Paradis, o personalitate originară a Trinităţii. În cazul în care un Fiu creator ar fi temporar absent din cartierul general al universului său local, conducătorii care îl înlocuiesc sunt în mare parte îndrumaţi în deciziile lor majore de sfaturile Uniunilor lor de Zile.
18:7.1 (213.3) Aceste înalte personalităţi originare din Trinitate sunt consultanţii Paradisului pe lângă şefii celor o sută de constelaţii ale fiecărui univers local. Există şaptezeci de milioane de Fideli de Zile şi, la fel ca Uniunile de Zile, ei nu sunt toţi în serviciu. Corpul lor de rezervă în Paradis este Comisia Consultativă a Eticii şi a Autarhiei Interuniversale. Fidelii de Zile realizează permutări în serviciul lor conform ordonanţelor consiliului suprem al corpului lor de rezervă.
18:7.2 (213.4) Tot ceea ce o Uniune de Zile este faţă de un Fiu Creator al unui univers local, Fidelii de Zile sunt faţă de Fii Vorondadek care guvernează constelaţiile acestei creaţii locale. Ei sunt suprem devotaţi şi divin fideli bunăstării constelaţiilor locale la care sunt afectaţi, de unde şi numele lor - Fidelii de Zile. Ei nu acţionează decât în calitate de consilieri; ei nu participă niciodată la activităţile administrative decât dacă au fost invitaţi de autorităţile constelaţiei. Ei nu se ocupă direct nici de serviciul educativ al pelerinilor ascensiunii pe sferele arhitecturale de instruire care înconjoară un sediu al constelaţiei. Toate întreprinderile acestui ordin sunt supravegheate de Fii Vorondadek.
18:7.3 (213.5) Toţi Fidelii de Zile care activează în constelaţiile unui univers local sunt plasaţi sub jurisdicţia Uniunilor de Zile şi le dau direct rapoarte. Ei nu au un sistem vast de intercomunicare, deoarece în general ei se limitează voluntar la o asociere în interiorul frontierelor unui univers local. Orice Fidel de Zile în misiune pe Nebadon poate comunica, şi comunică de fapt, cu toţi membrii ordinului său în serviciu în acel univers local.
18:7.4 (213.6) La fel ca Uniunile de Zile în sediul unui univers, Fidelii de Zile menţin, pe capitalele constelaţiei, reşedinţa lor personală separată de cea a directorilor administrativi ai acestor domenii. Domiciliile lor sunt relativ modeste în comparaţie cu locuinţele şefilor Vorondadeki ai constelaţiei.
18:7.5 (213.7) Fidelii de Zile sunt ultima verigă în lungul lanţ de consultare administrativă care se întinde de la sferele sacre ale Tatălui Universal, în apropierea centrului tuturor lucrurilor, până la diviziunile primare ale universurilor locale. Regimul provenit din Trinitate se opreşte la constelaţie; nu mai există consultanţi ai Paradisului în reşedinţă permanentă nici în sistemele componente, nici pe lumile locuite. Aceste ultime unităţi administrative sunt plasate în întregime sub jurisdicţia fiinţelor native ale universurilor locale.
18:7.6 (213.8) [Prezentat de un Consilier Divin de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 19
19:0.1 (214.1) GRUPUL paradisiac pe care îl numim Fiinţe Coordonate de Origine Trinitară conţine Fiii Instructori ai Trinităţii (care sunt de asemenea clasaţi printre Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu), trei grupuri de înalţi administratori suprauniversali, şi categoria relativ impersonală a Spiritelor Inspirate a Trinităţii. Putem chiar include, pe drept cuvânt, în această clasificare de personalităţi trinitare, nativii de pe Havona precum şi numeroasele grupuri de fiinţe care locuiesc în Paradis. Fiinţele de origine trinitară despre care vom vorbi în această expunere sunt următoarele:
19:0.2 (214.2) 1. Fiii Instructorii ai Trinităţii
19:0.3 (214.3) 2. Desăvârşitorii Înţelepciunii
19:0.4 (214.4) 3. Consilierii Divini
19:0.5 (214.5) 4. Cenzorii Universali
19:0.6 (214.6) 5. Spiritele Inspirate ale Trinităţii
19:0.7 (214.7) 6. Nativii Havonei
19:0.8 (214.8) 7. Cetăţenii paradisului
19:0.9 (214.9) Mai puţin Fiii Instructori ai Trinităţii, şi poate Spiritele Inspirate ale Trinităţii, personalităţile acestor grupe sunt în număr definit. Creaţia lor este un eveniment trecut şi depăşit.
19:1.1 (214.10) Printre toate ordinele elevate de personalităţi celeste care v-au fost revelate, numai Fiii Instructori ai Trinităţii acţionează cu o dublă capacitate. Prin originea lor de natură trinitară, funcţiunile lor sunt aproape în întregime consacrate serviciilor filiaţiei divine. Ei sunt fiinţele de legătură care unesc cele două margini ale abisului universal dintre personalităţile trinitare şi personalităţile de origine duală.
19:1.2 (214.11) În timp ce Fiii Staţionari ai Trinităţii sunt numeric compleţi, numărul Fiilor Instructori creşte constant. Nu ştiu care va fi numărul lor final, însă pot indica că, pe parcursul ultimului raport periodic pe Uversa, arhivele paradisiace menţionau că erau în serviciu 21.001.624.821.
19:1.3 (214.12) Aceste fiinţe formează singurul grup al Fiilor lui Dumnezeu care vă este revelat şi care a provenit din Trinitatea Paradisului. Ei au parcurs universul central şi suprauniversul, şi un număr considerabil dintre ei este ataşat fiecărui univers local. Ei servesc de asemenea planetele individuale aşa cum o fac ceilalţi Fii Paradisiaci ai lui Dumnezeu. Deoarece planul marelui univers nu este pe deplin manifestat, un mare număr de Fii Instructori sunt păstraţi în rezervă în Paradis, şi se oferă voluntari pentru misiuni de urgenţă şi servicii neobişnuite în toate diviziunile marelui univers, în lumile izolate ale spaţiului, în universurile locale şi suprauniversuri şi pe lumile Havonei. Ei activează de asemenea în Paradis, însă este mai bine să amânăm studiul lor detaliat până în momentul în care vom aborda discuţia asupra Fiilor Paradisiaci ai lui Dumnezeu.
19:1.4 (215.1) Putem, cu toate acestea, nota din acest punct de vedere că Fiii Instructori sunt personalităţile coordonatoare supreme provenite din Trinitate. Într-un univers al universurilor atât de vast, există întotdeauna marele pericol de a cădea în eroarea de a avea un punct de vedere restrâns, până la răul inerent unei concepţii fragmentare a realităţii şi a divinităţii.
19:1.5 (215.2) De exemplu: mintea umană ar încerca de obicei să abordeze filozofia cosmică descrisă în prezentele revelaţii, pornind de la simplu şi finit la complex şi infinit, de la originile umane la destinele divine. Însă această cale nu conduce la înţelepciunea spirituală. Este calea cea mai uşoară către o anumită formă de cunoaştere genetică, susceptibilă cel mult să dezvăluie pur şi simplu originea oamenilor; ea nu revelează decât foarte puţin sau nimic despre destinul lor divin.
19:1.6 (215.3) Chiar şi în studiul evoluţiei biologice a oamenilor de pe Urantia, există grave obiecţii în abordarea prezentului lor statut şi a problemelor lor curente exclusiv pe cale istorică. Nu putem pricepe adevărata perspectivă a vreunei probleme a realităţii - umane sau divine, terestre sau cosmice - decât prin studiul şi corelarea completă şi fără prejudecăţi a trei faze ale realităţii universale: origine, istorie şi destin. Buna înţelegere a acestor trei realităţi experienţiale furnizează baza necesară unei înţelepte evaluări a statutului prezent.
19:1.7 (215.4) Când mintea umană se apucă de urmarea tehnicii filozofice de începere de la inferior pentru a se apropia de superior, fie biologic fie teologic, există întotdeauna pericolul de a comite patru erori de raţionament:
19:1.8 (215.5) 1. Ea poate ignora total percepţia scopului evolutiv final şi îndeplinirea ţelului personal sau a destinului cosmic.
19:1.9 (215.6) 2. Ea poate comite eroarea filozofică supremă, simplificând în exces realitatea cosmică evolutivă (experienţială), ceea ce conduce la deformarea faptelor, pervertirea adevărului şi la conceperea unor destine false.
19:1.10 (215.7) 3. Studiul cauzelor este lectura aprofundată a istoriei. Însă nu este suficient să se ştie cum o fiinţă a devenit ceea ce este pentru a înţelege inteligent statutul ei prezent şi caracterul ei autentic.
19:1.11 (215.8) 4. Istoria singură nu reuşeşte să reveleze convenabil dezvoltarea viitoare - destinul. Originile finite sunt utile, însă doar cauzele divine revelează efectele finale. Ţelurile eterne nu se arată în începuturile temporale. Nu putem interpreta cu adevărat prezentul decât în lumina corelaţiei trecutului şi viitorului.
19:1.12 (215.9) Prin urmare, din toate aceste motive şi din multe altele, noi folosim deci tehnica constând în abordarea omului şi a problemelor sale planetare, întreprinzând călătoria în timp-spaţiu plecând de la infinit, Sursa Centru Paradisiacă infinită eternă şi divină a oricărei realităţi de personalitate şi a oricărei existenţe cosmice.
19:2.1 (215.10) Desăvârşitorii Înţelepciunii sunt o creaţie specializată a Trinităţii Paradisului, destinată să personifice înţelepciunea divinităţii în suprauniversuri. Există exact şapte miliarde dintre aceste fiinţe, din care un miliard sunt ataşate fiecăruia dintre cele şapte suprauniversuri.
19:2.2 (215.11) În comun cu Consilierii Divini şi Cenzorii Universali, coordonaţii lor, Desăvârşitorii Înţelepciunii au trecut prin înţelepciunea Paradisului, înţelepciunea Havonei şi înţelepciunea sferelor paradisiace ale Tatălui, mai puţin Divinington. După aceste experienţe, Desăvârşitorii Înţelepciunii au fost numiţi permanent în serviciului Îmbătrâniţilor de Zile. Ei nu servesc nici în Paradis, nici pe lumile circuitelor Paradis-Havona; ei sunt în întregime ocupaţi cu administrarea guvernelor suprauniversurilor.
19:2.3 (216.1) În orice loc şi în orice moment în care activează un Desăvârşitor al Înţelepciunii, înţelepciunea divină activează la rândul ei. Există actualitatea prezenţei şi perfecţiunii manifestării în cunoaşterea şi înţelepciunea pe care o comportă actele acestor puternice şi maiestuoase personalităţi. Ele nu reflectă înţelepciunea Trinităţii Paradisului, ele sunt această înţelepciune. Ele sunt sursele înţelepciunii pentru toţii instructorii în aplicarea cunoaşterii universale; ele sunt izvoare de discernământ şi surse de discriminare pentru instituţiile de învăţătură şi de discernământ în toate universurile.
19:2.4 (216.2) Înţelepciunea are o origine dublă: ea derivă din perfecţiunea clarviziunii divine inerentă fiinţelor perfecte, şi din experienţa personală dobândită de creaturile evolutive. Desăvârşitorii Înţelepciunii sunt înţelepciunea divină, perfectă şi paradisiacă a clarviziunii Divine. Când asociaţii lor administrativi pe Uversa, Puternicii Mesageri, Cei Lipsiţi de Nume şi de Număr, şi cei Înălţaţi în Autoritate, acţionează împreună, ei sunt înţelepciunea experienţei universului. O fiinţă divină poate avea perfecţiunea cunoaşterii divine, un muritor evolutiv poate atinge la un moment dat perfecţiunea cunoaşterii ascendente, însă nici una dintre aceste fiinţe nu epuizează singură potenţialul întregii înţelepciuni posibile. În consecinţă, atunci când conduita suprauniversurilor face dezirabil să se atingă maximul de înţelepciune administrativă, aceşti Desăvârşitori ai înţelepciunii clarviziunii divine sunt întotdeauna asociaţi personalităţilor ascendente care au ajuns la înalte responsabilităţi de autoritate suprauniversală prin tribulaţiile experienţiale ale progresului evolutiv.
19:2.5 (216.3) Desăvârşitorii Înţelepciunii vor avea întotdeauna nevoie de acest complement de înţelepciune experienţială pentru a realiza perspicacitatea lor administrativă. Însă a fost emisă ipoteza că finalitarii Paradisului ar putea poate ajunge la un nivel de înţelepciune elevat încă neatins acum, după ce vor fi fost admişi la un moment dat în al şaptelea stadiu al existenţei spirituale. Dacă această deducţie este exactă, atunci aceşti ascenderi evolutivi perfecţionaţi ar deveni indubitabil administratorii universului cei mai eficienţi care au fost vreodată cunoscuţi în întreaga creaţie. Cred că aceasta este înaltul destin al finalitarilor.
19:2.6 (216.4) Varietatea aptitudinilor Desăvârşitorilor Înţelepciunii le permite să ia parte practic la toate serviciile celeste ale creaturilor ascendente. Ordinul meu de personalitate, Consilierii Divini, precum şi cel ai Desăvârşitorilor Înţelepciunii şi al Cenzorilor Universali, constituie ordinele cele mai elevate de fiinţe care se pot angaja şi se angajează efectiv în munca constând în revelarea adevărului planetelor şi sistemelor individuale, fie în stadiul lor primitiv, fie în epoca în care sunt ancorate în lumină şi viaţă. Noi luăm cu toţii contact din timp în timp cu serviciul muritorilor ascendenţi, de la planetele pe care apare viaţa, până la universurile locale şi la suprauniversul nostru, şi în special în acesta din urmă.
19:3.1 (216.5) Aceste fiinţe de origine trinitară sunt consiliul Deităţii pentru domeniile celor şapte suprauniversuri. Ei nu sunt reflectarea consiliului divin al Trinităţii; ei sunt acest consiliu. Există douăzeci şi una de miliarde de Consilieri în serviciu, din care trei miliarde sunt afectaţi fiecărui supraunivers.
19:3.2 (217.1) Consilierii Divini sunt asociaţii şi egali Cenzorilor Universali şi Desăvârşitorilor Înţelepciunii, existând unul până la şapte Consilieri pe lângă fiecare Cenzor sau Desăvârşitor. Cele trei ordine participă la guvernarea Îmbătrâniţilor de Zile, inclusiv ramificaţiile sale în sectoarele majore şi minore, universurile locale, constelaţiile şi consiliile suveranilor sistemelor locale.
19:3.3 (217.2) Noi acţionăm în calitate de indivizi, aşa cum o fac redactând această expunere, însă noi funcţionăm de asemenea în calitate de trio atunci când împrejurările ne-o cer. Atunci când ne asumăm un rol executiv, sunt întotdeauna asociaţi un Desăvârşitor al Înţelepciunii, un Cenzor Universal şi unul până la şapte Consilieri Divini.
19:3.4 (217.3) Un Desăvârşitor al Înţelepciunii, şapte Consilieri Divini, şi un Cenzor Universal, constituie un tribunal de divinitate trinitară, corpul consultativ mobil cel mai elevat al universului timpului şi spaţiului. Aceste grupuri de nouă sunt cunoscute ca tribunale însărcinate fie să stabilească faptele, fie să reveleze adevărul, şi atunci când ele iau o decizie asupra unei probleme, este exact ca şi cum un Străvechi de Zile s-a şi pronunţat asupra problemei, deoarece, în toate analele suprauniversurilor, nu am văzut niciodată un astfel de verdict neaprobat de Cei Îmbătrâniţi de Zile.
19:3.5 (217.4) Când cei trei Cei Îmbătrâniţi de Zile funcţionează, funcţionează Trinitatea Paradisului. Când tribunalul celor nouă ajunge la o decizie după ce a deliberat în comun, putem spune practic că au vorbit Cei Îmbătrâniţi de Zile. Acesta este modul în care Şefii Paradisului stabilesc un contact personal în materie de administrare şi de reguli de guvernare, cu lumile, sistemele şi universurile individuale.
19:3.6 (217.5) Consilierii Divini sunt perfecţiunea consiliului divin al Trinităţii Paradisului. Noi reprezentăm, în realitate noi suntem, consiliul perfecţiunii. Atunci când dispunem printre altele de consilii experienţiale ale asociaţilor noştri, ascenderii evolutivi deveniţi perfecţi şi îmbrăţişaţi de Trinitate, concluziile noastre conjugate sunt nu numai complete, ci ele au şi atins plenitudinea. Când consiliul nostru unificat a fost admis, judecat, confirmat şi promulgat de un Cenzor Universal, este foarte probabil că el se învecinează cu pragul totalităţii universale. Aceste verdicte se apropie cât mai mult posibil de atitudinea absolută a Deităţii în limitele temporale şi spaţiale ale situaţiei implicate şi ale problemei respective.
19:3.7 (217.6) Cei Şapte Consilieri Divini în legătură cu un trio evolutiv trinitizat - un Puternic Mesager, un Elevat în Autoritate şi un Lipsit de Nume şi de Număr - reprezintă cea mai bună aproximare suprauniversală pentru a fuziona punctul de vedere uman şi atitudinea divină pe nivelele cvasiparadisiace ale semnificaţiilor spirituale şi ale valorilor realităţii. O apropiere atât de strânsă a atitudinilor cosmice unificate a creaturilor şi Creatorului nu este depăşită decât la Fiii Paradisiaci de manifestare, care sunt Dumnezeu şi om în toate fazele experienţei personalităţii.
19:4.1 (217.7) Există exact opt miliarde de Cenzori Universali în existenţă. Aceste fiinţe unice sunt judecata Deităţii. Ele nu se mărginesc să reflecte deciziile perfecţiuni; ele sunt judecata Trinităţii Paradisului. Nici măcar Cei Îmbătrâniţi de Zile nu judecă altfel decât în asociere cu Cenzorii Universali.
19:4.2 (217.8) Un Cenzor este trimis pe fiecare din miliardul de lumi ale universului central, fiind ataşat administraţiei planetare a Eternului de Zile care se află acolo. Nici Desăvârşitorii Înţelepciunii, nici Consilierii Divini, nu sunt astfel ataşaţi în permanenţă administraţiilor Havonei. Noi nu înţelegem dealtfel pe deplin de ce Cenzorii Universali sunt staţionaţi în universul central. Activităţile lor nu justifică deloc desemnarea lor pe Havona. Noi bănuim deci că ei se află acolo pentru a veni în întâmpinarea nevoilor unei epoci universale viitoare, în care populaţia Havonei ar putea practic să se schimbe.
19:4.3 (218.1) Un miliard de Cenzori sunt ataşaţi fiecăruia dintre cele şapte suprauniversuri, şi ei acţionează în toate diviziunile lor, atât în calitate individuală cât şi în asociere cu Desăvârşitorii Înţelepciunii şi Consilierii Divini. Astfel, Cenzorii acţionează pe toate nivelele marelui univers, de la lumile perfecte ale Havonei până la consiliile Suveranilor Sistemelor, şi ei fac organic parte din toate judecăţile de dezlegare ale lumilor evolutive.
19:4.4 (218.2) În orice loc şi în orice moment în care un Cenzor Universal este prezent, judecata Deităţii este de asemenea acolo. Şi, cum aceşti Cenzori dau întotdeauna verdictele lor în legătură cu Desăvârşitorii Înţelepciunii şi Consilierii Divini, aceste decizii îmbrăţişează înţelepciunea, consiliul şi judecata unificate ale Trinităţii Paradisului. În acest trio juridic, Desăvârşitorul Înţelepciunii ar fi „Eu am fost”, Consilierul Divin ar fi „Voi fi”, iar Cenzorul Universal este întotdeauna „Eu sunt”.
19:4.5 (218.3) Aceşti Cenzori sunt personalităţi totalizante ale universului. Când mii de martori sau un milion şi-au adus mărturia, când vocea înţelepciunii a vorbit şi consiliul divinităţii a înregistrat, când mărturia perfecţiunii ascendente a fost adăugată, atunci Cenzorul acţionează, şi o totalizare infailibilă şi divină a tot ceea ce s-a întâmplat se găseşte imediat revelată; iar aceste expuneri reprezintă concluzia divină, suma şi substanţa unei decizii finale şi perfecte. Acesta este motivul pentru care, atunci când un Cenzor a vorbit, nimeni altcineva nu este mai calificat pentru a vorbi, deoarece Cenzorul a descris adevărata şi evidenta totalitate a tot ceea ce sa întâmplat. Când el vorbeşte, nu există nici un apel.
19:4.6 (218.4) Înţeleg integral operaţiunile mentale ale unui Desăvârşitor al Înţelepciunii, însă nu sesizez, cu siguranţă, în întregime, procesele mentale de judecată ale unui Cenzor Universal. Mi se pare că Cenzorii formulează noi semnificaţii şi fac să se nască noi valori, asociind faptele, adevărurile şi constatările care le sunt prezentate pe parcursul unei anchete asupra problemelor universului. Pare probabil că Cenzorii Universali să fie apţi să dea interpretări originale, conjugând perspicacitatea perfectă a Creatorului şi experienţa creaturilor devenite perfecte. Această asociere a perfecţiunii Paradisului şi a experienţei universului face indubitabil să iasă la iveală o nouă valoare de ultimitate.
19:4.7 (218.5) Însă acesta nu este sfârşitul dificultăţii noastre referitoare la funcţionarea minţii Cenzorilor Universali. După ce am ţinut cont cu atenţie de tot ceea ce ştim sau ceea ce presupunem asupra activităţii unui Cenzor într-o situaţie universală dată, noi descoperim că suntem încă incapabili să prezicem deciziile sale şi să îi prevedem verdictele. Noi determinăm cu multă precizie rezultatul probabil al unei asocieri între atitudinea unui Cenzor şi experienţa unei creaturi, însă aceste concluzii nu sunt întotdeauna previziuni exacte ale declaraţiilor unui Cenzor. Pare probabil ca Cenzorii să fie într-un anumit fel în legătură cu Absolutul Deităţii; noi suntem incapabili să explicăm altfel un mare număr din deciziile şi ordonanţele lor.
19:4.8 (218.6) Desăvârşitorii Înţelepciunii, Consilierii Divini, Cenzorii Universali, precum şi cele şapte ordine ale Personalităţilor Supreme ale Trinităţii, constituie cele zece grupe pe care le numim uneori Fiii Staţionari ai Trinităţii. Împreună, ei formează marele corp al administratorilor, conducătorilor, agenţilor executivi, consultanţilor, consilierilor şi judecătorilor Trinităţii. Numărul lor depăşeşte cu puţin treizeci şi şapte de miliarde. Două miliarde şaptezeci sunt staţionaţi în universul central, şi ceva mai mult de cinci miliarde în fiecare supraunivers.
19:4.9 (219.1) Este destul de dificil să descriem limitele funcţiunilor Fiilor Staţionari ai Trinităţii. Ar fi inexact să spunem că acţiunile lor se limitează la finit, deoarece anumite probleme înregistrate în suprauniversuri infirmă acest lucru. Ei acţionează pe toate nivelele administrative sau juridice ale universului în care condiţiile timpului-spaţiu o cer şi care se raportează la evoluţia trecută, prezentă şi viitoare a universului maestru.
19:5.1 (219.2) Nu aş putea să vă spun aproape nimic despre Spiritele Inspirate ale Trinităţii, deoarece ele sunt unul dintre rarele ordine în întregime secrete de fiinţe existente. Fără nici o îndoială, secretul se datorează imposibilităţilor de a se revela pe deplin, chiar şi acelora dintre noi a căror origine este atât de apropiată de sursa creaţiei lor. Ele vin în existenţă printr-un act al Trinităţii Paradisului, şi pot fi utilizate de una sau două din Deităţi, la fel de bine ca şi de cele trei luate împreună. Noi nu ştim dacă numărul acestor Spirite este complet şi fix sau creşte în mod constant, însă avem tendinţa să credem că nu este fixat.
19:5.2 (219.3) Noi nu înţelegem pe deplin nici natura, nici conduita Spiritelor Inspirate. Ele aparţin poate categoriei spiritelor suprapersonale. Ele par a opera pe toate circuitele cunoscute şi par a acţiona destul de independent de timp şi de spaţiu. Însă noi nu cunoaştem mare lucru despre ele, decât ceea ce încercăm să deducem din caracterul lor după natura activităţilor lor, ale căror rezultate le observăm cu certitudine ici şi colo în universuri.
19:5.3 (219.4) Sub anumite condiţii, Spiritele Inspirate pot să se individualizeze suficient pentru a fi recunoscute de fiinţele de origine trinitară. Eu le-am văzut, însă nu ar fi niciodată posibil fiinţelor celeste aparţinând ordinelor inferioare să recunoască unul dintre ele. Se produc de asemenea, din timp în timp, în conduita universurilor în evoluţie, împrejurări în care orice fiinţă de origine trinitară poate folosi direct aceste spirite pentru a îndeplini mai bine sarcinile care îi revin. Noi ştim deci că ele există şi că, în anumite condiţii, putem cere să primim asistenţa lor, şi uneori să recunoaştem prezenţa lor. Însă ele nu fac parte din organizarea manifestă şi net revelată, însărcinată să dirijeze universurile spaţiului-timp înainte ca aceste creaţii materiale să fie ancorate în lumină şi în viaţă. Aceste Spirite nu au loc care să se distingă clar în economia prezentă sau în administrarea prezentă a celor şapte suprauniversuri în evoluţie. Ele sunt un secret al Trinităţii Paradisului.
19:5.4 (219.5) Melchizedekii Nebadonului învaţă că Spiritele Inspirate ale Trinităţii sunt destinate, într-o anumită epocă dată a eternului viitor, să înlocuiască Mesagerii Solitari, al căror număr scade încet dar sigur, ca urmare a afectării lor ca asociaţi anumitor tipuri de fii trinitizaţi.
19:5.5 (219.6) Spiritele Inspirate sunt Spiritele solitare ale universului universurilor. În calitate de Spirite, ele seamănă mult Mesagerilor Solitari, mai puţin că aceştia din urmă sunt personalităţi distincte. Noi dobândim o mare parte a cunoştinţelor noastre despre Spiritele Inspirate prin intermediul Mesagerilor Solitari. Aceştia detectează apropierea Spiritelor Inspirate în virtutea unei sensibilităţi inerente acestei prezenţe care funcţionează la fel de infailibil ca un ac magnetic întors către polul magnetic. Când un Mesager Solitar se găseşte în apropierea unui Spirit Inspirat al Trinităţii, este conştient de un efect calitativ datorat acestei prezenţe divine; el înregistrează de asemenea un efect cantitativ foarte net, care îi permite să cunoască efectiv clasificarea sau numărul prezenţei sau prezenţelor Spiritului.
19:5.6 (220.1) Pot menţiona un alt fapt interesant. Când un Mesager Solitar se găseşte pe o planetă a cărei locuitori au primit Ajustori ai Gândirii ca pe Urantia, el încearcă o excitare calitativă în sensibilitatea sa detectoare a prezenţelor spiritelor. În acest caz, nu există o excitaţie cantitativă, ci doar o reacţie calitativă. Când un Mesager Solitar se găseşte pe o planetă în care Ajustorii nu vin, contactul său cu nativii nu produce această reacţie. Acest fapt ne face să presupunem faptul că Ajustorii Gândirii sunt legaţi într-o anumită manieră de Spiritele Inspirate ale Trinităţii Paradisului sau sunt în contact cu ele. Ei sunt poate asociaţi cu ele în anumite faze ale muncii lor, însă noi nu ştim acest lucru cu adevărat. Ambii îşi au originea în apropierea sursei centrale a tuturor lucrurilor, însă nu sunt fiinţe din acelaşi ordin. Ajustorii Gândirii sunt proveniţi doar din Tată; Spiritele Inspirate îşi au descendenţa în Trinitatea Paradisului.
19:5.7 (220.2) Spiritele Inspirate nu par a face parte din planul evolutiv al planetelor sau universurilor individuale, şi cu toate acestea se pare că există câteva dintre ele aproape peste tot. Chiar în momentul în care formulez această expunere, sensibilitatea personală la prezenţa acestui ordin de spirit a Mesagerului meu Solitar asociat, a detectat, la mai puţin de opt metri de noi, chiar în această clipă, un Spirit al ordinului Inspiraţiilor având o prezenţă putere de al treilea volum. Prezenţa putere de al treilea volum ne sugerează o prezenţă probabilă a trei Spirite Inspirate operând în legătură.
19:5.8 (220.3) Printre cele peste douăsprezece ordine de fiinţe asociate cu mine în acest moment, Mesagerul Solitar este singurul conştient de prezenţa acestor misterioase entităţi ale Trinităţii. Mai mult, atunci când suntem astfel informaţi că aceste Spirite divine sunt apropiate, noi ignorăm în întregime misiunea lor. Noi nu ştim cu adevărat dacă sunt simpli observatori care se interesează de acţiunile noastre sau dacă, într-un mod care ne este necunoscut, contribuie efectiv la succesul întreprinderii noastre.
19:5.9 (220.4) Noi ştim că Fiii Instructori ai Trinităţii se consacră iluminării conştiente a creaturilor universului. Am ajuns la concluzia fermă că, prin tehnici supraconştiente, Spiritele Inspirate ale Trinităţii acţionează de asemenea ca instructori ai împărăţiilor. Sunt convins că o vastă sumă de cunoştinţe spirituale esenţiale, de adevăruri indispensabile unei împliniri spirituale elevate, nu pot fi primite în mod conştient. Conştiinţa de sine ar compromite efectiv certitudinea recepţiei lor. Dacă această concepţie este justă (şi toate fiinţele ordinului meu împărtăşesc acest lucru) Spiritele Inspirate au poate misiunea de a învinge această dificultate, de a umple această lacună în programul universal de iluminare morală şi de înălţare spirituală. Noi credem că aceste două tipuri de instructori proveniţi din Trinitate efectuează un fel de legătură între activităţile lor, însă în realitate nu ştim acest lucru.
19:5.10 (220.5) Pe lumile educative ale suprauniversurilor şi pe circuitele eterne ale Havonei, am fraternizat cu muritori care se perfecţionează - sufletele ascendente şi spiritualizate ale domeniilor evolutive - însă ei nu au fost niciodată conştienţi de Spirite Inspirate, pe care Mesagerii Solitari, datorită puterilor de detecţie pe care le posedă, le semnalează din timp în timp ca foarte apropiate de noi. Am vorbit liber cu toate ordinele Fiului lui Dumnezeu, umile şi elevate, şi nici ele nu sunt conştiente de existenţa Spiritelor Inspirate ale Trinităţii. Ele pot examina, şi examinează retrospective ale experienţelor lor şi povestesc evenimente care sunt dificil de explicat dacă nu ţinem cont de acţiunea acestor Spirite. Însă, cu excepţia Mesagerilor Solitari, şi uneori cu excepţia fiinţelor provenite din Trinitate, nici un membru al familiei celeste nu a fost vreo dată conştient de apropierea Spiritelor Inspirate.
19:5.11 (221.1) Nu cred că Spiritele Inspirate ale Trinităţii se joacă de-a v-aţi ascunselea cu mine. Ele încearcă probabil la fel de energetic să se facă cunoscute mie aşa cum încerc eu să comunic cu ele; dificultăţile şi limitările noastre trebuie să fie reciproce şi inerente naturilor noastre. Sunt convins că nu există secrete arbitrare în univers; de aceea, nu voi înceta niciodată eforturile mele de a rezolva misterul izolării acestor Spirite care aparţin ordinului meu de creaţie.
19:5.12 (221.2) Voi muritorii, care faceţi doar primii paşi în călătoria eternă, puteţi vedea după toate acestea că trebuie să faceţi o cale lungă înainte de a progresa prin „vedere” şi prin certitudini „materiale”. Dacă speraţi să avansaţi rapid şi sigur, veţi folosi mult timp credinţa şi veţi depinde de revelaţie.
19:6.1 (221.3) Nativii Havonei sunt creaţia directă a Trinităţii Paradisului, şi numărul lor depăşeşte concepţiile minţii voastre limitate. Nu este posibil pentru Urantieni nici faptul de a concepe darurile inerente acestor creaturi perfect divine, acestor rase ale universului etern provenite din Trinitate. Voi nu vă puteţi niciodată imagina aceste creaturi glorioase; trebuie să aşteptaţi sosirea voastră pe Havona, şi atunci puteţi să îi salutaţi ca tovarăşi ai spiritului.
19:6.2 (221.4) Pe parcursul lungului vostru sejur pe miliardul de lumi de cultură havoniană, o prietenie eternă pentru aceste fiinţe splendide se va dezvolta în voi. Şi cât de profundă este această prietenie care creşte între creaturile personale cele mai umile ale lumilor spaţiului şi aceste fiinţe personale spirituale elevate, native ale sferelor perfecte ale universului central! În lunga şi afectuoasa lor asociere cu nativii Havonei, ascenderii fac numeroase lucruri pentru a compensa starea spirituală săracă a stadiilor primitive ale progresului uman. În acelaşi timp, prin contactele lor cu pelerinii ascendenţi, Havonienii câştigă o experienţă care, în mare măsură, triumfă din handicapul experienţial de a fi trăit întotdeauna o viaţă de perfecţiune divină. Rezultă un mare bine reciproc, atât pentru muritorii ascendenţi cât şi pentru nativii Havonei.
19:6.3 (221.5) Nativii Havonei sunt proiectaţi în perfecţiune divină, ca toate celelalte personalităţi provenite din Trinitate; la fel ca pentru acestea, scurgerea timpului poate creşte rezervele lor de înzestrare experienţială. Însă, spre deosebire de Fiii Staţionari ai Trinităţii, Havonienii pot evolua în statut, ei pot avea un destin etern viitor nerevelat. Există, de exemplu, havonieni care transpun în fapt prin serviciu capacitatea lor de a fuziona cu un fragment al Tatălui diferit de un Ajustor, şi se califică astfel pentru a deveni membri ai Corpului Muritorilor Finalităţii. Şi există alte corpuri finalitare, a căror acces este deschis nativilor universului central.
19:6.4 (221.6) Evoluţia statutului nativilor Havonei a dat naştere la numeroase speculaţii pe Uversa. Pe de o parte, aceşti nativi se înfiltrează constant în diversele Corpuri Paradisiace ale Finalităţii, iar pe de altă parte nu sunt creaţi noi nativi. Numărul celor care rămân în Havona se diminuează în mod continuu. Consecinţele ultime ale acestor operaţiuni nu ne-au fost niciodată revelate, însă noi nu credem că Havona va fi vreodată lipsită de nativii ei. Noi am susţinut teoria că Havonienii vor înceta poate să intre în corpul finalitarilor la un moment dat, pe parcursul epocilor în care nivele ale spaţiului exterior vor fi succesiv create. Noi am auzit de asemenea ideea că, în aceste epoci universale viitoare, universul central ar putea fi populat de un grup mixt de rezidenţi, o populaţie care nu ar cuprinde decât în parte nativii originari ai Havonei. Noi nu ştim ce ordin sau tip de creaturi ar putea fi destinat să primească statutul rezidenţial pe viitoarea Havona, însă noi ne-am gândit la:
19:6.5 (222.1) 1. Univitatias, care sunt în prezent cetăţenii permanenţi ai constelaţiilor universurilor locale.
19:6.6 (222.2) 2. Tipurilor viitoare de muritori care s-ar putea naşte pe sferele locuite ale suprauniversurilor pe parcursul înfloririi erelor luminii şi vieţii.
19:6.7 (222.3) 3. Aristocraţia spirituală sosind din universurile exterioare succesive.
19:6.8 (222.4) Noi ştim că Havona aparţinând precedentei epoci universale era într-o oarecare măsură diferită de Havona epocii prezente. Ni se pare deci cel puţin rezonabil să presupunem că asistăm acum la lente modificări ale universului central, anticipând epocile care urmează. Un lucru este sigur: universul nu este static; numai şi numai Dumnezeu singur este neschimbător.
19:7.1 (222.5) Numeroase grupuri de fiinţe splendide îşi au reşedinţa în Paradis; sunt cetăţenii Paradisului. Ei nu se ocupă direct de planul de perfecţionare al creaturilor volitive ascendente, şi de aceea ei nu sunt pe deplin revelaţi muritorilor de pe Urantia. Există mai mult de trei mii de ordine dintre aceste inteligenţe celeste. Ultimul lor grup a fost personalizat în acelaşi timp cu emiterea ordinului Trinităţii care promulga planul creativ al celor şapte suprauniversuri ale timpului şi spaţiului.
19:7.2 (222.6) Cetăţenii Paradisului şi nativii Havonei sunt uneori desemnaţi cu numele colectiv de Personalităţile Paradisului Havona.
19:7.3 (222.7) Acest lucru completează istoria acestor fiinţe care sunt aduse la existenţă de Trinitatea Paradisului. Nici una dintre ele nu s-a dezvăluit şi, cu toate acestea, în sensul cel mai elevat, ele sunt toate înzestrate cu liber arbitru.
19:7.4 (222.8) Fiinţele provenite din Trinitate posedă prerogative de tranzit care le fac independente de personalităţile de transport cum ar fi serafimii. Noi posedăm toţi puterea de a ne deplasa liber şi rapid în universul universurilor. Cu excepţia Spiritelor Inspirate ale Trinităţii, noi nu putem atinge viteza aproape incredibilă a Mesageriilor Solitari, însă suntem capabili să folosim totalitatea mijloacelor de transport spaţiale, astfel încât plecând de pe o lume-sediu, putem atinge indiferent ce punct al unui supraunivers în mai puţin de un an al timpului măsurat pe Urantia. Mi-au fost necesare 109 zile ale timpului vostru pentru a veni de pe Uversa pe Urantia.
19:7.5 (222.9) Pe aceleaşi căi, noi avem posibilitatea unei intercomunicări instantanee. Întregul nostru ordin de creaţie se găseşte în contact cu toţi indivizii cuprinşi în fiecare dintre diviziunile copiilor Trinităţii Paradisului, cu excepţia Spiritelor Inspirate.
19:7.6 (222.10) [Prezentat de un Consilier Divin de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 20
20:0.1 (223.1) CONFORM funcţiunilor lor în suprauniversul Orvontonului, Fiii lui Dumnezeu se împart în trei categorii:
20:0.2 (223.2) 1. Fiii lui Dumnezeu descendenţi
20:0.3 (223.3) 2. Fiii lui Dumnezeu Ascendenţi.
20:0.4 (223.4) 3. Fiii lui Dumnezeu Trinitizaţi.
20:0.5 (223.5) Ordinele descendente ale filiaţiei includ personalităţile de creaţie directă şi divină. Fiii ascendenţi, ca făpturi muritoare, ating acest statut participând prin experienţă la tehnica creatoare numită evoluţie. Fiii Trinitizaţi sunt un grup de origine complexă, conţinând toate fiinţele îmbrăţişate de Trinitatea Paradisului, chiar dacă ele nu sunt provenite direct din Trinitate.
20:1.1 (223.6) Toţi Fiii lui Dumnezeu descendenţi sunt de origine elevată şi divină. Ei se dedică serviciului descendent de slujire pe lumile şi sistemele spaţiului şi timpului, pentru a facilita progresul ascensional, către Paradis, al unor creaturi de origine evolutivă - fiii lui Dumnezeu ascendenţi. Dintre numeroasele ordine de Fii descendenţi, vom descrie în această expunere şapte. Fiii care sunt proveniţi din Deităţi pe Insula centrală de Lumină şi de Viaţă sunt numiţi Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu; ei îmbrăţişează următoarele trei ordine:
20:1.2 (223.7) 1. Fii Creatori - Mihailii.
20:1.3 (223.8) 2. Fii Magistrali - Avonalii.
20:1.4 (223.9) 3. Fii Instructori ai Trinităţii - Daynalii.
20:1.5 (223.10) Cele patru alte ordine de filiaţie descendentă sunt cunoscute ca Fii ai lui Dumnezeu a Universurilor Locale.
20:1.6 (223.11) 4. Fii Melchizedeki.
20:1.7 (223.12) 5. Fii Vorondadeki.
20:1.8 (223.13) 6. Fii Lanonandeki.
20:1.9 (223.14) 7. Purtători ai Vieţii.
20:1.10 (223.15) Melchizedekii sunt descendenţa unită a Fiului Creator, a Spiritului Creativ şi a Tatălui Melchizedek al unui univers local. Vorondadekii şi Lanonandekii sunt ambii aduşi la existenţă de un Fiu Creator şi de Spiritul său Creativ asociat. Vorondadekii sunt mai bine cunoscuţi ca Cei Preaînalţi, Părinţii Constelaţiilor, iar Lanondadekii ca Suverani ai Sistemelor şi ca Prinţi Planetari. Ordinul triplu al Purtătorilor Vieţii este adus la existenţă de un Fiu Creator şi un Spirit Creativ asociaţi unul dintre cei trei Îmbătrâniţi de Zile din suprauniversul jurisdicţiei lor. Însă natura şi activităţile acestor Fii ai lui Dumnezeu într-un univers local sunt mai bine descrise în capitolele care tratează afacerile creaţiilor locale.
20:1.11 (224.1) Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu au o origine triplă. Fiii primordiali sau Creatori sunt aduşi la existenţă de Tatăl Universal şi Fiul Etern. Fiii secundari sau Magistrali sunt copiii Fiului Etern şi Spiritului Infinit. Fiii Instructori ai Trinităţii sunt descendenţii Tatălui, Fiului şi Spiritului. Din punctul de vedere al slujirii, închinării şi al rugăciunii, Fii Paradisiaci sunt una; spiritul lor este una şi munca lor este identică în calitate şi în deplinătate.
20:1.12 (224.2) La fel cum ordinele paradisiace ale Zilelor au arătat că erau administratori divini, tot astfel, ordinele Fiilor Paradisului s-au revelat ca slujitori divini - creatori, slujitori, împărţitori, judecători, instructori şi revelatori ai adevărului. Ele au parcurs universul universurilor, de pe malurile Insulei eterne până la lumile locuite ale spaţiului şi timpului, şi îndeplinesc, în universul central şi suprauniversuri, multiplele servicii nemenţionate în aceste expuneri. Ei sunt în mod divers organizaţi conform naturii şi domeniului serviciului lor, însă într-un univers local, Fiii Magistrali şi Fiii Instructori servesc ambii sub îndrumarea Fiului Creator care prezidează asupra domeniului respectiv.
20:1.13 (224.3) Fiii Creatori par a poseda o înzestrare spirituală al cărei centru este persoana lor, pe care o controlează şi pe care o pot conferi, aşa cum a făcut-o propriul vostru Fiu Creator când şi-a răspândit spiritul asupra oricărui trup muritor de pe Urantia. Fiecare Fiu Creator este înzestrat cu această putere de atracţie spirituală în propriul său tărâm; există o conştiinţă personală a tuturor acţiunilor şi a tuturor emoţiilor fiecărui Fiu descendent al lui Dumnezeu care serveşte în domeniul său. Există acolo o divină reverberaţie, o duplicare în universurile locale a puterii absolute de atracţie spirituală a Fiului Etern, care îi permite o expansiune pentru a intra în contact şi a păstra legătura cu toţi Fiii săi Paradisiaci, oricare ar fi locul în care ei se găsesc în întregul univers al universurilor.
20:1.14 (224.4) Fiii Paradisiaci Creatori nu servesc doar ca Fii în slujbele lor descendente de sprijin şi consacrare; atunci când şi-au terminat cariera lor de consacrare, fiecare dintre ei acţionează ca un Tată al universului în propria sa creaţie. În acest timp, ceilalţi Fii ai lui Dumnezeu îşi continuă serviciul lor de consacrare şi de înălţare spirituală destinat să aducă planetele una câte una la recunoaşterea voluntară a legii iubirii Tatălui Universal. Punctul culminant este atins atunci când creatura se consacră voinţei Tatălui din Paradis, iar planeta este loială suveranităţii Fiului Creator în universul său.
20:1.15 (224.5) La un Fiu Creator cu manifestare septuplă, Creatorul şi creatura sunt contopite pentru totdeauna într-o asociere plină de înţelegere, de compătimire şi de îndurare. Întregul ordin al Mihaililor, Fiii Creatori, este atât de excepţional încât noi vom consacra următorul capitol al acestei serii studiului naturii şi activităţilor lor, în timp ce prezenta expunere se va referi în principal la două ordine restante de filiaţie paradisiacă: Fiii Magistrali şi Fiii Instructori ai Trinităţii.
20:2.1 (224.6) De fiecare dată când un concept de existenţă, original şi absolut, formulat de Fiul Etern, se uneşte cu un ideal nou şi divin de slujire plină de iubire conceput de Spiritul Infinit, se produce un Fiu al lui Dumnezeu nou şi original, un Fiu Magistral Paradisiac. Aceşti Fii constituie ordinul Avonalilor, în opoziţie cu ordinul Mihaililor, Fiii Creatori. Cu toate că nu sunt creatori în sens personal, ei sunt strâns asociaţi cu Mihailii în întreaga lor muncă. Avonalii sunt slujitori şi judecători planetari, magistraţii domeniilor timpului-spaţiu, a tuturor raselor, pentru toate lumile şi în toate universurile.
20:2.2 (225.1) Avem motive să credem că numărul total al Fiilor Magistrali în marele univers este de aproximativ un miliard. Este un ordin care se guvernează prin sine; el este dirijat în Paradis de către consiliul său suprem, care este compus din avonali experimentaţi, aleşi din serviciile tuturor universurilor. Însă, atunci când sunt trimişi şi împuterniciţi pe un univers local, acolo ei servesc sub îndrumarea Fiului Creator al acestui tărâm.
20:2.3 (225.2) Avonalii sunt Fiii Paradisiaci de slujire şi de consacrare pentru planetele individuale ale universurilor locale. Datorită faptului că fiecare Fiu Avonal are o personalitate exclusivă şi nu există doi asemănători, munca lor individuală este unică pe tărâmurile pe care locuiesc. Ei iau adesea înfăţişarea unui trup muritor, şi uneori sunt născuţi din mame terestre pe lumi evolutive.
20:2.4 (225.3) În plus faţă de serviciul lor pe nivelele administrative superioare, avonalii au o triplă funcţiune pe lumile locuite:
20:2.5 (225.4) 1. Acţiuni Judiciare. Ei acţionează la încheierea distribuirilor planetare. În timp, ei pot executa zeci sau sute dintre aceste misiuni pe fiecare lume individuală, şi pot merge de nenumărate ori pe aceeaşi lume sau pe altele pentru a face dezlegări şi ai elibera supravieţuitorii adormiţi.
20:2.6 (225.5) 2. Misiuni Magistrale. O vizitare planetară de acest tip are loc în general înaintea sosirii unui Fiu de consacrare. În această misiune, un avonal apare ca un adult al tărâmului, printr-o tehnică de întrupare care evită naşterea umană. Ca urmare a acestei prime şi obişnuite vizite magistrale, avonalii pot servi de mai multe ori la capacitate magistrală pe aceeaşi planetă, atât înainte cât şi după apariţia Fiului de consacrare. Pe parcursul acestor misiuni magistrale adiţionale, un avonal poate apărea sau nu sub formă materială şi vizibilă, însă în nici una dintre ele el nu se va naşte în lume ca un copil lipsit de apărare.
20:2.7 (225.6) 3. Misiuni de Revărsare. Fiii Avonali se revarsă cel puţin o dată asupra unei rase muritoare pe o lume evolutivă. Vizitele judiciare sunt numeroase, misiunile magistrale pot fi plurale, însă pe fiecare planetă nu apare decât un singur Fiu de manifestare. Avonalii de manifestare sunt născuţi din femei, aşa cum Mihail din Nebadon s-a întrupat pe Urantia.
20:2.8 (225.7) De un număr nelimitat de ori în care avonalii pot servi în misiune magistrală sau în misiune de consacrare. Însă, atunci când au traversat de şapte ori această experienţă, există în general o suspensie în favoarea celor care au practicat mai puţin acest serviciu. Aceşti Fii cu experienţe multiple de manifestare sunt atunci numiţi în consiliul personal superior al unui Fiu Creator şi participă astfel la administrarea problemelor universului său local.
20:2.9 (225.8) În întreaga lor muncă şi pe toate lumile locuite, Fiii Magistrali sunt asistaţi de două ordine de creaturi ale universurilor locale, Melchizedekii şi arhanghelii, în timp ce în misiunile lor de manifestare ei sunt însoţiţi şi de Strălucitoarele Stele de Seară născute de asemenea din creaţiile locale. În întregul efort planetar, Fiii secundari ai Paradisului, avonalii, sunt susţinuţi de puterea şi autoritatea întreagă a unui Fiu primar al Paradisului, Fiul Creator al universului local în care servesc. Pentru toate scopurile utile, munca lor pe sferele locuite este la fel de eficientă şi acceptabilă ca serviciul unui Fiu Creator pe aceste lumi locuite de muritori.
20:3.1 (226.1) Avonalii sunt cunoscuţi ca Fii Magistrali deoarece sunt înalţii mesageri ai tărâmului, judecătorii dezlegărilor succesive ale lumilor timpului. Ei prezidează trezirea supravieţuitorilor adormiţi, judecă tărâmul, duc la bun sfârşit o dezlegare a justiţiei suspendată, îndeplinesc mandatele unei epoci în care compasiunea este pusă la încercare, le reatribuie creaturilor spaţiale de tutelă planetară ţeluri noi, dezlegări, şi se întorc în cartierul general al universului lor local după ce şi-au îndeplinit misiunea.
20:3.2 (226.2) Atunci când avonalii judecă destinele unei epoci, ei decretează soarta raselor evolutive, însă, cu toate că ei pot face judecăţi anihilând identitatea creaturilor personale, ei nu execută astfel de sentinţe. Nici unul nu execută verdicte de o asemenea natură, în afara autorităţilor unui supraunivers.
20:3.3 (226.3) Sosirea unui avonal din Paradis pe o lume evolutivă, pe cale de a face o dezlegare şi de a inaugura o nouă eră de progres planetar, nu este neapărat o misiune magistrală sau o misiune de manifestare. Misiunile magistrale sunt uneori întrupări, iar misiunile de manifestare sunt întotdeauna astfel, adică, pentru aceste desemnări, avonalii servesc pe o planetă sub o formă materială în mod fizic. Celelalte vizite sunt „tehnice”, şi în acest caz avonalul nu se încadrează pentru serviciul planetar. Dacă un Fiu Magistral nu vine ca judecător al unei dezlegări, el soseşte pe o planetă ca o fiinţă spirituală invizibilă creaturilor materiale ale tărâmului. Aceste vizite tehnice se repetă de nenumărate ori în lunga istorie a unei lumi locuite.
20:3.4 (226.4) Fiii Avonali pot acţiona ca judecători planetari înaintea experienţei magistrale şi înaintea aceleia a manifestării. Cu toate acestea, în una sau alta dintre aceste misiuni, Fiul întrupat va judeca epoca planetară care se încheie. Tot aşa face şi un Fiu Creator, când se întrupează, sub înfăţişarea trupului muritor pe parcursul unei misiuni de manifestare. Atunci când un Fiu al Paradisului vizitează o lume evolutivă şi devine asemănător unuia din locuitorii săi, prezenţa sa termină o dezlegare şi constituie o judecată a tărâmului.
20:4.1 (226.5) Înainte de apariţia planetară a unui Fiu de consacrare, o lume locuită primeşte de obicei vizita unui Avonal din Paradis în misiune magistrală. Dacă este vorba de o primă vizitare magistrală, Avonalul este întotdeauna întrupat ca o fiinţă materială. El apare pe planeta care i-a fost încredinţată ca un mascul al raselor muritoare în plină posesiune a mijloacelor sale, o fiinţă pe deplin vizibilă creaturilor muritoare ale epocii şi generaţiei sale, şi în contact fizic cu ele. Pe parcursul întregii sale întrupări magistrale, Fiul Avonal rămâne în legătură completă şi neîntreruptă cu forţele spirituale locale şi universale.
20:4.2 (226.6) O planetă poate primi numeroase vizite magistrale, atât înainte cât şi după apariţia Fiilor de consacrare. Şi ea poate fi vizitată de multe ori de acelaşi Avonal sau de alţii, acţionând ca judecător de dezlegare, însă aceste misiuni tehnice de judecată nu sunt nici misiuni de consacrare nici misiuni de autoritate, iar în respectivele cazuri Avonalii nu sunt niciodată întrupaţi. Chiar şi atunci când o planetă este binecuvântată de misiuni magistrale repetate, Avonalii nu se supun întotdeauna întrupării muritoare; iar atunci când servesc sub înfăţişarea trupului muritor, ei apar întotdeauna ca fiinţe adulte ale tărâmului; ei nu sunt născuţi din femei.
20:4.3 (227.1) Atunci când sunt întrupaţi în misiunile lor de manifestare sau de autoritate, Fiii Paradisiaci au Ajustori experimentaţi, iar aceşti Ajustori sunt diferiţi pentru fiecare întrupare. Ajustorii care ocupă mintea Fiilor lui Dumnezeu nu pot niciodată spera să dobândească personalitatea prin fuziunea cu fiinţele umane-divine pe care le locuiesc, însă sunt adesea personalizaţi printr-un decret al Tatălui Universal. Aceşti Ajustori formează pe Divinington consiliul suprem al direcţiei care administrează, identifică şi trimite Monitorii de Mister pe tărâmurile locuite. Ei primesc astfel şi acreditează Ajustorii revenind în „sânul Tatălui” după disoluţia muritoare a tabernaculului lor terestru. Astfel, fidelii Ajustori ai judecătorilor lumii devin şefii exaltaţi ai spaţiului lor.
20:4.4 (227.2) Urantia nu a primit încă niciodată un Fiu Avonal în misiune magistrală. Dacă planeta voastră ar fi urmat planul general al lumilor locuite, ea ar fi fost binecuvântată de o misiune magistrală la un moment cuprins între epoca lui Adam şi coborârea lui Cristos Mihail. Însă succesiunea regulată a Fiilor Paradisului pe planeta voastră a fost complet bulversată de apariţia Fiului vostru Creator în manifestarea sa finală acum o mie nouă sute de ani.
20:4.5 (227.3) Urantia poate încă să fie vizitată de un Avonal însărcinat să se întrupeze în misiune magistrală, însă, în ceea ce priveşte apariţia viitoare a Fiilor Paradisului, nici măcar „îngerii din cer nu cunosc ora sau modalităţile unei astfel de vizitări”. De fapt, lumea de manifestare a unui Mihail devine elevul individual şi personal al unui Maestru Fiu şi, ca atare, ea este în întregime supusă planurilor şi regulilor sale. Pentru lumea voastră, problema este încă complicată prin promisiunea de întoarcere a lui Mihail. Independent de neînţelegerile referitoare la şederea pe Urantia a lui Mihail din Nebadon, un lucru este cu siguranţă autentic - promisiunea sa de a reveni pe lumea voastră. În vederea acestei perspective, doar timpul poate revela ordinea viitoare în care Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu vor vizita Urantia.
20:5.1 (227.4) Fiul Etern este Cuvântul etern al lui Dumnezeu. Fiul Etern este expresia perfectă a „primului” gând absolut şi infinit al Tatălui său etern. Când un dublură personal, sau prelungirea divină, a acestui Fiu Original pleacă pentru o misiune de manifestare în întrupare umană, devine literalmente adevărat că „Cuvântul divin s-a făcut trup” şi că fiecare Cuvânt locuieşte astfel printre umilele fiinţe de origine animală.
20:5.2 (227.5) Pe Urantia este larg răspândită credinţa că scopul manifestării unui Fiu este de a influenţa într-un fel atitudinea Tatălui Universal. Însă voi ar trebui de asemenea să fiţi destul de luminaţi pentru a şti că acest lucru nu este adevărat. Manifestările Fiilor Avonali şi ale Mihaililor sunt una din necesităţile procesului experienţial stabilit pentru a face dintre aceşti Fii magistraţi siguri şi şefi plini de compasiune pentru popoarele şi planetele timpului şi spaţiului. Cariera de manifestare septuplă este scopul suprem al tuturor Fiinţelor Paradisiace Creatoare. Şi toţi Fiii Magistrali sunt animaţi de acelaşi spirit de servire care caracterizează atât de abundent Fiii Creatori primari şi Fiul Etern al Paradisului.
20:5.3 (227.6) Trebuie ca un anumit ordin al Fiilor Paradisului să fie coborât pe fiecare lume locuită de muritori pentru a face posibil Ajustorilor Gândirii să locuiască în mintea tuturor fiinţelor umane normale ale acestei sfere. De fapt, Ajustorii Gândirii nu vin la toţi oamenii de bună credinţă înainte ca Spiritul Adevărului să fie răspândit asupra tuturor trupurilor. Iar trimiterea Spiritului Adevărului depinde de întoarcerea la cartierului său general al unui Fiu al Paradisului, care a executat cu succes o misiune de manifestare muritoare pe o lume în evoluţie.
20:5.4 (228.1) Pe parcursul lungii istorii a unei planete locuite, au loc numeroase judecăţi de dezlegare, şi pot exista mai multe misiuni magistrale, însă de obicei un Fiu al manifestării va servi numai odată pe respectiva sferă. Venirea unui singur Fiu de manifestare este suficientă fiecărui lumi locuite, cu condiţia ca el să trăiască întreaga viaţă umană de la naştere până la moarte. Mai devreme sau mai târziu, independent de statutul său spiritual, fiecărei lumi locuite de muritori îi este destinat să primească un Fiu Magistral în misiune de manifestare, cu excepţia planetei unice a fiecărui univers local în care Fiul Creator alege să facă manifestarea sa de muritor.
20:5.5 (228.2) Înţelegând mai bine ce este un Fiu al Manifestării, realizăm de ce Urantia prezintă atât de mult interes în istoria Nebadonului. Mica şi nesemnificativa voastră planetă interesează universul local pur şi simplu pentru că ea este lumea în care a sălăşluit în trup uman Isus din Nazaret. Ea a fost scena manifestării finale şi triumfale a Fiului vostru Creator, cadrul în care Mihail şi-a câştigat suveranitatea personală supremă asupra universului Nebadonului.
20:5.6 (228.3) În sediul universului său local, şi în special după ce şi-a încheiat propria sa consacrare de muritor, un Fiu Creator petrece mult din timpul său cu sfătuirea şi instruirea colegiului Fiilor asociaţi, Fiilor Magistrali, şi a altora. În iubire şi devoţiune, cu o tandră compasiune şi o afectuoasă consideraţie, aceşti Fii Magistrali se revarsă pe sine asupra lumilor spaţiului. În nici un fel aceste servicii planetare nu sunt inferioare manifestării de muritori ale Mihaililor. Este adevărat că, pentru tărâmul aventurii sale finale în experienţa creaturilor, Fiul vostru Creator a ales o lume încercată de nefericiri neobişnuite. Însă niciodată o planetă nu ar putea să se găsească într-o astfel de condiţie încât consacrarea unui Fiu Creator să-i fie indispensabilă pentru a o reabilita spiritual. Orice Fiu din grupul de consacrare ar fi fost de asemenea suficient, deoarece în întreaga lor muncă pe lumile unui univers local, Fiii Magistrali sunt la fel de divin eficienţi şi infinit de înţelepţi ca fratele lor Paradisiac, Fiul Creator.
20:5.7 (228.4) Cu toate că posibilitatea unui dezastru însoţeşte întotdeauna aceşti Fii ai Paradisului în întrupările lor de consacrare, nu am văzut încă nici un caz de eşec sau de nereuşită în misiunea de consacrare a unui Fiu Magistral sau Creator. Ei sunt toţi de origine prea apropiată de perfecţiunea absolută pentru a eşua. Ei îşi asumă pe deplin conştient riscul, ei devin cu adevărat asemănători creaturilor muritoare având trup şi sânge, şi dobândesc astfel experienţa unică a creaturii, însă în limitele observabile pentru mine, ei reuşesc întotdeauna. Ei nu ratează niciodată atingerea scopului misiunii lor de consacrare. Mărturia consacrărilor lor şi serviciilor lor planetare în întregul Nebadon formează capitolul cel mai nobil şi cel mai fascinant al istoriei universului vostru local.
20:6.1 (228.5) Metoda prin care un Fiu al Paradisului se pregăteşte pentru o întrupare de muritor ca Fiu al consacrării, şi intră în interiorul mamei sale pe planeta de consacrare, este un mister universal. Şi orice efort de a detecta acţiunea acestei tehnici sonaringtoniene este sortită unui eşec sigur. Fie ca cunoaşterea sublimă a vieţii de muritor a lui Isus din Nazaret să pătrundă în sufletele voastre, însă nu vă risipiţi gândurile în speculaţii inutile asupra modului în care s-a efectuat această misterioasă întrupare a lui Mihail din Nebadon. Să ne mulţumim cu cunoaşterea şi asigurarea că astfel de înfăptuiri îi sunt posibile naturii divine, şi să nu ne pierdem timpul în deducţii inutile în ceea ce priveşte tehnica folosită de înţelepciunea divină pentru a produce astfel de fenomene.
20:6.2 (229.1) Într-o misiune de manifestare ca muritor, un Fiu al Paradisului se naşte întotdeauna din femeie şi este crescut ca băiat al tărâmului, aşa cum a făcut-o Isus pe Urantia. Aceşti Fii de slujire supremă trec toţi de la copilărie la tinereţe şi apoi la virilitate exact ca o fiinţă umană. Sub toate aspectele, ei devin asemănători muritorilor rasei în care s-au născut. Ei fac cereri Tatălui la fel ca şi copiii tărâmurilor pe care slujesc. Din punct de vedere material, aceşti Fii umani-divini trăiesc vieţi obişnuite, cu o singură excepţie: ei nu au descendenţi în lumea pe care locuiesc. Este o restricţie universală impusă tuturor ordinelor Fiilor de consacrare a Paradisului.
20:6.3 (229.2) La fel cum Isus a lucrat pe lumea voastră ca fiu de tâmplar, şi alţi Fii ai Paradisului lucrează după diverse capacităţi pe planetele lor de consacrare. Este dificil să ne imaginăm o profesie care nu a fost urmată de vreun Fiu al Paradisului pe parcursul manifestării sale pe una din planetele evolutive ale timpului.
20:6.4 (229.3) Atunci când un Fiu de consacrare a dobândit măiestrie în experienţa vieţii de muritor, atunci când a reuşit să se acorde perfect cu Ajustorul său interior, el iniţiază atunci partea misiunii sale destinată să ilumineze mintea şi să inspire sufletul fraţilor săi din trup. Ca instructori, aceşti Fii se consacră exclusiv iluminării spirituale a raselor muritorilor lumilor şederi lor.
20:6.5 (229.4) Deşi carierele de manifestare, ca muritori, ale Mihaililor şi avonalilor sunt comparabile sub numeroase aspecte, ele nu sunt identice în întregime. Niciodată un Fiu Magistral nu proclamă: „Cine l-a văzut pe Fiu la văzut pe Tată”, aşa cum a făcut Fiul vostru Creator pe parcursul întrupării sale pe Urantia. Însă, un Avonal de manifestare declară literalmente „Oricine m-a văzut l-a văzut pe Fiul Etern al lui Dumnezeu”. Fiii Magistrali nu sunt descendenţii imediaţi ai Tatălui Universal şi nu se întrupează doar prin voinţa Tatălui. Ei sunt dăruiţi ca Fii ai Paradisului supuşi voinţei Fiului Etern al Paradisului.
20:6.6 (229.5) Atunci când Fiii de consacrare, Creatori sau Magistrali, ajung la porţile morţii, ei reapar a treia zi. Însă nu trebuie să aveţi ideea că ei ajung întotdeauna la finalul tragic întâlnit de Fiul Creator care a locuit în lumea voastră acum o mie nouă sute de ani. Experienţa extraordinară şi deosebit de crudă prin care a trecut Isus din Nazaret a făcut ca Urantia să fie numită local „lumea crucii”. Nu este necesar ca un tratament atât de inuman să fie aplicat unuia din Fiii lui Dumnezeu, şi marea majoritate a planetelor le-a oferit o primire mai respectuoasă, permiţându-le să termine cariera lor muritoare, să încheie epoca, să judece supravieţuitorii adormiţi şi să inaugureze o nouă dezlegare fără a li se provoca o moarte violentă. Trebuie ca un Fiu de manifestare să întâlnească moartea, să treacă prin întreaga experienţă efectivă a muritorilor tărâmurilor, însă planul divin nu cere deloc ca această moarte să fie violentă sau anormală.
20:6.7 (229.6) Când Fiii de manifestare nu sunt supuşi morţii violente, ei abandonează de bună voie viaţa lor şi trec porţiile morţii, nu pentru a satisface exigenţele unei „dreptăţi severe” sau ale unei „mânii divine”, ci mai degrabă pentru a desăvârşi manifestarea, pentru „a bea paharul” carierei întrupării şi experienţei personale în tot ceea ce constituie viaţa unei creaturi, aşa cum este ea trăită pe planetele de existenţă muritoare. Manifestarea este o necesitate planetară şi universală, iar moartea fizică nu este nimic mai mult decât o parte necesară a unei misiuni de manifestare.
20:6.8 (230.1) Când întruparea sa ca muritor s-a încheiat, Avonalul de serviciu porneşte către Paradis, este acceptat de Tatăl Universal, şi se întoarce în universul local care-i fusese încredinţat, unde este recunoscut de Fiul Creator. Apoi, Avonalul de manifestare şi Fiul Creator trimit Spiritul lor al Adevărului asociat pentru a acţiona în inima raselor muritoare care locuiesc pe lumea manifestării. În epocile de presuveranitate ale unui univers local, acesta este spiritul comun al acestor doi Fii pus în lucrare de Spiritul Creativ. El diferă puţin de Spiritul Adevărului care caracterizează epocile universului local consecutive celei de-a şaptea manifestări a unui Mihail.
20:6.9 (230.2) Când un Fiu Creator şi-a încheiat manifestarea sa finală, Spiritul Adevărului, care a fost trimis înainte în toate lumile acestui univers local în care un Avonal şi-a realizat manifestarea, îşi schimbă natura şi devine efectiv spiritul suveranului Mihail. Acest fenomen are loc concurent cu eliberarea Spiritului Adevărului destinat să servească pe planeta manifestării muritoare a lui Mihail. După care, fiecare lume onorată de o manifestare Magistrală va primi de la septuplul Fiu Creator, în asociere cu Fiul Magistral, acelaşi Consolator spiritual pe care l-ar fi primit dacă Suveranul universului local s-ar fi întrupat personal ca Fiu al manifestării.
20:7.1 (230.3) Aceşti Fii ai Paradisului înalt personali şi înalt spirituali sunt aduşi la existenţă de Trinitatea Paradisului. Ei sunt cunoscuţi în Havona ca ordinul Daynalilor. În Orvonton, ne referim la ei ca Fiii Instructori ai Trinităţii, numiţi astfel din cauza descendenţei lor. Pe Salvington, îi numim uneori Fiii Spirituali ai Paradisului.
20:7.2 (230.4) Numărul Fiilor Instructori creşte în mod constant. Ultimul recensământ universal teledifuzat dădea o cifră ceva mai mare de douăzeci şi una de miliarde pentru aceşti Fii ai Trinităţii care acţionează în universul central şi suprauniversuri, fără a lua în calcul rezervele Paradisului, care conţin mai mult de o treime din Fiii Instructori ai Trinităţii existenţi.
20:7.3 (230.5) Ordinul de filiaţie al Daynalilor nu este o parte organică a administraţiilor universale locale sau suprauniversale. Membrii săi nu sunt nici creaturi sau mântuitori, nici judecători sau conducători. Ei se ocupă cu atât mai puţin de administrarea universală ca de iluminarea morală şi de dezvoltarea spirituală. Ei sunt educatori universali, şi se consacră trezirii spirituale şi guvernării morale a tuturor tărâmurilor. Serviciul lor este intim legat la acela al personalităţilor Spiritului Infinit şi strâns asociat cu ascensiunea în Paradis al fiinţelor create.
20:7.4 (230.6) Aceşti Fii ai Trinităţii participă la naturile conjugate ale celor trei Deităţi ale Paradisului, însă, în Havona, ei par mai degrabă să reflecte natura Tatălui Universal. În suprauniversuri, ei par a descrie natura Fiului Etern, în timp ce, în creaţiile locale, ei par a manifesta caracterul Spiritului Infinit. În toate universurile, ei sunt personificarea slujirii şi discreţiei înţelepciunii.
20:7.5 (230.7) Spre deosebire de fraţii lor, Mihailii şi Avonalii, Paradisului, Fiii Instructori ai Trinităţii nu primesc un antrenament preliminar în universul central. Ei sunt trimişi direct în cartierele generale ale suprauniversurilor şi delegaţi acolo pentru a putea servi într-un univers local. În ajutorul acestor domenii evolutive, ei utilizează influenţa spirituală combinată a unui Fiu Creator şi a Fiilor Magistrali asociaţi, deoarece Daynalii nu posedă nici în ei înşişi nici prin ei înşişi putere de atracţie spirituală.
20:8.1 (231.1) Fii Spirituali ai Paradisului sunt fiinţe unice de origine trinitară şi singurele creaturi ale Trinităţii atât de complet asociate conduitei universurilor de origine duală. Ei sunt afectuos devotaţi slujirii educative a creaturilor muritoare şi ordinelor inferioare de creaturi spirituale. Ei încep prin a lucra în sistemele locale. Apoi, conform experienţei lor şi împlinirilor lor, ei progresează către interior, prin slujirea lor în constelaţii, până la munca cea mai înaltă a creaţiei locale. După certificare, ei pot deveni ambasadori spirituali reprezentând universul local în care servesc.
20:8.2 (231.2) Nu cunosc numărul exact al Fiilor Instructori în Nebadon; există câteva mii. Numeroşii şefi de departamente în şcolile Melchizedekilor aparţin acestui ordin. Ansamblul cadrelor Universităţii regulat constituite a Salvingtonului înglobează mai mult de o sută de mii de personalităţii, inclusiv aceşti Fii. Un mare număr dintre ei staţionează pe diversele lumi educative morontiale, însă nu sunt pe deplin ocupaţi cu avansarea spirituală şi intelectuală a creaturilor muritoare; ei se interesează de asemenea de instruirea fiinţelor serafice şi altor nativi ai creaţiilor locale. Numeroşi din asistenţii lor ies din rangurile fiinţelor trinitizate de creaturi.
20:8.3 (231.3) Fiii Instructori formează facultăţile care administrează toate examenele şi organizează toate probele pentru calificarea şi certificarea tuturor fazelor subordonate ale serviciului universal, de la funcţiunile sale de santinele şi avanposturi până la cele de observatori ai stelelor. Ei fac, de-a lungul epocilor, un curs de instrucţie mergând de la programele planetare până la Colegiul superior al Înţelepciunii situat pe Salvington. Tuturor celor care încheie aceste aventuri în înţelepciune şi adevăr, muritori ascendenţi sau heruvimi ambiţioşi, li se acordă o mărturie de recunoaştere pentru eforturile şi împlinirile lor.
20:8.4 (231.4) În toate universurile, toţii Fiii lui Dumnezeu sunt recunoscători faţă de aceşti Fii Instructori ai Trinităţii, întotdeauna fideli şi universal eficienţi. Ei sunt maeştrii exaltaţi ai tuturor personalităţilor spirituale, şi chiar instructorii loiali şi încercaţi ai Fiilor lui Dumnezeu înşişi. Însă nu pot deloc să vă dau detaliile interminabile ale responsabilităţii şi funcţiunilor Fiilor Instructori ai Trinităţii. Vastul domeniu de activitate al ordinului filial al Daynalilor va fi mai bine înţeles pe Urantia atunci când veţi fi progresat în inteligenţă, iar izolarea spirituală a planetei voastre se va fi sfârşit.
20:9.1 (231.5) Atunci când progresia evenimentelor pe o lume evolutivă indică faptul că timpul a venit pentru a inaugura o vârstă spirituală, Fiii Instructori ai Trinităţii se oferă întotdeauna ca voluntari pentru acest serviciu. Voi cunoaşteţi puţin Fiii acestui ordin, deoarece Urantia nu a trecut niciodată printr-o vârstă spirituală, un mileniu de iluminare cosmică. Însă Fiii Instructori vizitează de acum lumea voastră, în vederea stabilirii planurilor referitoare la proiectele lor de şedere pe sfera voastră. Ei vor fi gata să apară pe Urantia atunci când locuitorii săi se vor fi eliberat suficient de urmele de animalitate şi de lanţurile materialismului.
20:9.2 (231.6) Fiii Instructorilor Trinităţii nu au nimic de a face cu terminarea dezlegărilor planetare. Ei nu judecă morţii şi nu transferă viii, însă, în fiecare misiune planetară, ei sunt însoţiţi de un Fiu Magistral care îndeplineşte aceste lucruri. Fiii Instructori sunt în întregime ocupaţi de inaugurarea unei epoci spirituale, de începerea erei realităţilor spirituale pe o planetă evolutivă. Ei fac manifeste contrapărţilor spirituale ale cunoaşterii materiale şi ale înţelepciunii temporale.
20:9.3 (232.1) Fiii Instructori rămân de obicei pe planeta lor de vizitare pe parcursul a o mie de ani ai timpului planetar. Un singur Fiu Instructor prezidează domnia mileniului planetar, şi este asistat de şaptezeci de asociaţi ai ordinului său. Daynalii nu se materializează nici prin întrupare nici altfel pentru a deveni vizibili fiinţelor muritoare. De aceea, contactul cu lumea vizitării este menţinut prin Strălucitoarele Stele de Seară, personalităţi ale universului local asociate Fiilor Instructori ai Trinităţii.
20:9.4 (232.2) Daynalii pot reveni de multe ori pe o lume locuită; ca urmare a misiunii lor finale, planeta va fi admisă în statutul stabilit al unei sfere de lumină şi de viaţă, ceea ce este scopul evolutiv al tuturor lumilor locuite de muritori pe parcursul prezentei epoci a universului. Corpul Muritorilor Finalităţii a avut mult de a face cu sferele ancorate în lumină şi viaţă, iar activităţile sale planetare sunt în relaţie cu cele ale Fiilor Instructori. În realitate, întregul ordin de filiaţie Daynal este în raport intim cu toate fazele de activitate ale finalitarilor în creaţiile evolutive ale spaţiului şi timpului.
20:9.5 (232.3) Pe parcursul stadiilor iniţiale ale ascensiunii evolutive, Fiii Instructori ai Trinităţii par atât de complet identificaţi cu regimul de progresare muritor încât noi suntem adesea conduşi să speculăm asupra posibilităţii asocierii lor cu finalitarii în cariera nerevelată a universurilor viitoare. Noi constatăm că administratorii suprauniversurilor sunt în parte personalităţi de origine trinitară şi în parte creaturi evolutive ascendente îmbrăţişate de Trinitate. Noi credem ferm că Fiii Instructori şi finalitarii se ocupă acum cu dobândirea experienţei asocierii în timp, ceea ce ar putea fi antrenamentul preliminar în vederea unei asocieri strânse în vreun oarecare destin viitor încă nerevelat. Pe Uversa, noi credem că în epoca în care suprauniversurile vor fi definitiv ancorate în lumină şi viaţă, aceşti Fii Instructori ai Paradisului care vor fi atât de familiarizaţi cu problemele lumilor evolutive şi asociaţi atât de mult cu cariera muritorilor evolutivi, vor fi probabil transferaţi către o asociere eternă cu Corpul Paradisiac al Finalităţii.
20:10.1 (232.4) Toţi Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu sunt de origine şi de natură divină. Fiecare Fiu al Paradisului lucrează în favoarea fiecărei lumi exact ca şi cum Fiul care a împlinit acest serviciu ar fi primul şi unicul Fiu al lui Dumnezeu.
20:10.2 (232.5) Fiii Paradisului sunt prezentarea divină a naturii lor în acţiune a trei persoane ale Deităţii în domeniile timpului şi spaţiului. Fiii Creatori, Magistrali, şi Instructori, sunt darurile Deităţilor eterne pentru copiii oamenilor şi pentru toate celelalte creaturi ale universului care au un potenţial de ascensiune. Aceşti Fii ai lui Dumnezeu sunt slujitori divini care se consacră neîncetat ajutorului creaturilor timpului, pentru a-şi atinge scopul spiritual elevat al eternităţii.
20:10.3 (232.6) În Fiii Creatori, iubirea Tatălui Universal se amestecă cu compasiunea Fiului Etern şi este revelată universurilor locale în puterea creativă, slujirea plină de iubire şi suveranitatea plină de înţelegere a Mihaililor. La Fiii Magistrali, compasiunea Fiului Etern, îmbinată cu serviciul Spiritului Infinit, este revelată domeniilor evolutive în carierele Avonalilor de judecată, de slujire şi de consacrare. La Fiii Instructori ai Trinităţii, iubirea, compasiunea şi grija celor trei Deităţii ale Paradisului sunt coordonate pe nivelele de valori cele mai elevate ale timpului-spaţiu şi prezentate universului ca adevărul viu, bunătatea divină şi adevărata frumuseţe spirituală.
20:10.4 (233.1) În universurile locale, aceste ordine de filiaţie colaborează pentru a revela Deităţile Paradisului creaturilor spaţiului. Ca Tată al unui univers local, un Fiu Creator descrie caracterul infinit al Tatălui Universal. Ca Fii ai manifestării plin de compasiune, Avonalii revelează natura incomparabilă a Fiului Etern de compasiune infinită. Ca veritabili instructori ai personalităţilor ascendente, Fiii Daynali ai Trinităţii revelează personalitatea educatoare a Spiritului Infinit. Pe parcursul cooperării lor divine perfecte, Mihailii, Avonalii şi Daynalii contribuie la actualizarea şi revelarea personalităţii şi suveranităţii lui Dumnezeu Supremul în şi pentru universurile timpului-spaţiu. În armonia activităţilor lor triunice, aceşti Fii Paradisiaci ai lui Dumnezeu activează întotdeauna în avangarda personalităţilor Deităţii. Ei urmează expansiunea fără sfârşit a divinităţii Primei Mari Surse-Centru, de la Insula eternă a Paradisului până în profunzimile necunoscute ale spaţiului.
20:10.5 (233.2) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 21
21:0.1 (234.1) FIII Creatori sunt constructorii şi conducătorii Universurilor Locale ale timpului şi spaţiului. Aceşti creatori şi suverani ai Universului sunt de origine duală, încorporând caracteristicile lui Dumnezeu Tatăl şi cele ale lui Dumnezeu Fiul. Însă fiecare Fiu Creator este diferit de toţi ceilalţi; fiecare este unic atât în natura sa cât şi în personalitatea sa; fiecare este „Fiul unic creat al perfectului ideal a Deităţii originii sale”.
21:0.2 (234.2) În vasta muncă destinată organizării, evoluţiei şi perfecţionării unui Univers Local aceşti Fii elevaţi beneficiază întotdeauna de susţinerea aprobatoare a Tatălui Universal. Raporturile Fiilor Creatori cu Tatăl lor din Paradis sunt emoţionante şi de o excelenţă supremă. Nu există nici îndoială că profunda afecţiune parentală a Deităţilor pentru progenitura lor divină este sursa vie a iubirii magnifice şi aproape divine pe care chiar şi părinţii muritori o împărtăşesc faţă de copiii lor.
21:0.3 (234.3) Aceşti Fii Paradisiaci primari sunt personalizaţi ca Mihaili. Atunci când ies din Paradis pentru o fonda universurile lor, îi numim Mihaili Creatori. Atunci când sunt instalaţi în autoritatea supremă, îi numim Maeştri Mihaili. Uneori ne referim la suveranul universului vostru din Nebadon numindu-l Cristos Mihail. Fiii Creatori domnesc întotdeauna şi etern conform „ordinului Mihaililor”, numele primului fiu al ordinului lor şi al naturii lor.
21:0.4 (234.4) Mihailul originar sau primul născut nu a suportat niciodată o întrupare ca o fiinţă materială, însă el a trecut de şapte ori prin experienţa ascensiunii spirituale a creaturilor pe cele şapte circuite ale Havonei, progresând de la sferele exterioare până la circuitul cel mai interior al creaţiei centrale. Ordinul Mihaililor cunoaşte marele univers de la o extremitate la alta; nu există experienţă esenţială suportată de un copil oarecare al timpului şi al spaţiului la care Mihailii să nu fi luat parte personal; în realitate, ei nu participă doar la natura divină ci şi la natura voastră, adică la toate naturile, de la cea mai elevată până la cea mai umilă.
21:0.5 (234.5) Mihailul originar este şeful care prezidează Fiii primari ai Paradisului atunci când se reunesc pentru o conferinţă în centrul tuturor lucrurilor. Nu de mult, noi am înregistrat pe Uversa teledifuziunea universală a unui conclav extraordinar a cinci sute de mii de Fii Creatori, reuniţi pe Insula Eternă în prezenţa părinţiilor lor şi angajaţi în deliberări referitoare la progresul unificării şi la stabilizarea Universului Universurilor. Era vorba de un grup selecţionat de Mihaili Suverani, Fii ai celor şapte manifestări.
21:1.1 (234.6) Atunci când plenitudinea ideaţiei spirituale absolute la Fiul Etern întâlneşte plenitudinea conceptului absolut al personalităţii la Tatăl Universal, când această uniune creativă este complet şi definitiv atinsă, când o astfel de identitate absolută de spirit şi o astfel de unitate infinită de concept al personalităţii se produc, atunci, chiar în acea clipă şi fără ca vreuna din Deităţile infinite să piardă indiferent ce din personalitatea sau din prerogativele sale, un nou Fiu Creator original şi în deplină posesie a mijloacelor sale vine în existenţă; este Fiul unic creat de idealul perfect şi ideea perfectă care, împreună, produc această nouă personalitate creatoare înzestrată cu putere şi perfecţiune.
21:1.2 (235.1) Fiecare Fiu Creator este singurul descendent născut şi singurul care poate fi adus la viaţă prin perfecta uniune a conceptelor originale ale minţii infinite şi perfecte a fiecăruia dintre creatorii eterni ai universului universurilor. Nu poate niciodată să existe un alt Fiu asemănător, deoarece fiecare Fiu Creator este expresia şi încorporarea necalificată împlinită şi definitivă a totalităţii fiecărei faze, fiecărei caracteristici, fiecărei posibilităţi, fiecărei realităţi divine care poate vreodată, în întreaga Eternitate, să fie găsită în aceste potenţiale creative divine, să fie exprimată sau derivată, şi tocmai aceste potenţiale creative divine sunt cele care se unifică pentru a aduce Fiul Mihail la existenţă. Fiecare Fiu Creator este absolutul conceptelor deităţii unificate care constituie originea sa divină.
21:1.3 (235.2) În principiu, natura divină a acestor Fii Creatori derivă de asemenea din atributele fiecărui părinte paradisiac. Ei participă toţi la plenitudinea naturii divine a Tatălui Universal şi la prerogativele creatoare ale Fiului Etern, însă când observăm execuţia practică a funcţiunilor Mihaililor în universuri, noi distingem diferenţe aparente. Anumiţi Fii Creatori par a semăna mai mult cu Dumnezeu Tatăl, alţi mai mult cu Dumnezeu Fiul. De exemplu: tendinţa administrării în universul Nebadonului sugerează că Fiul său Creator şi domnitor are o natură şi un caracter care sunt mai asemănătoare celor ale Fiului Mamă Etern. Este bine să adăugăm că anumite universuri sunt prezidate de Mihailii Paradisului care par să semene atât cu Dumnezeu Tatăl cât şi cu Dumnezeu Fiul. Aceste observaţii nu implică nici un fel de critică, ele se mărginesc să înregistreze un fapt.
21:1.4 (235.3) Nu cunosc numărul exact al Fiilor Creatori în existenţă, însă am motive bune să cred că există mai mult de şapte sute de mii. Or, ştim că există exact şapte sute de Uniuni de Zile şi că nu se creează altele noi. Noi observăm, de asemenea, că planurile ordonate ale prezentei epoci ale universului par să indice că o Uniune de Zile trebuie să staţioneze în fiecare univers local cu titlul consultativ de ambasador al Trinităţii. Mai mult, noi notăm că numărul constant crescător al Fiilor Creatori depăşeşte deja numărul fix al Uniunilor de Zile, însă în ceea ce priveşte destinul Mihaililor aflaţi dincolo de cifra de şapte sute de mii, noi nu am fost niciodată informaţi.
21:2.1 (235.4) Fiii Paradisiaci de ordin primar sunt autorii planului, creatorii, constructorii şi administratorii domeniilor lor respective, universurile locale ale timpului şi spaţiului, unităţile creative de bază ale celor şapte suprauniversuri evolutive. Fiului Creator îi este permis să aleagă locul de spaţiu al viitoarei sale activităţi cosmice, însă chiar înainte de a putea începe organizarea fizică a universului său, el trebuie să treacă printr-o lungă perioadă de observare, consacrată studiului eforturilor fraţilor săi mai în vârstă din diversele creaţi situate în suprauniversul în care se gândeşte să acţioneze. Iar înainte de toate acestea, trebuie ca Fiul Mihail să îşi fi încheiat lunga şi unica sa experienţă de observare a Paradisului şi de antrenament pe Havona.
21:2.2 (235.5) Atunci când un Fiu Creator părăseşte Paradisul pentru a se lansa în aventura construirii unui univers, pentru a deveni şeful virtual - Dumnezeul Universului Local - al propriei sale organizaţii atunci, pentru prima dată, el se găseşte în contact intim cu a Treia Sursă-Centru şi depinde de ea în numeroase feluri. Cu toate că Spiritul Infinit rămâne cu Tatăl şi Fiul în centrul tuturor lucrurilor, el este destinat să acţioneze ca sprijin actual şi efectiv al fiecărui Fiu Creator. De aceea, fiecare Fiu Creator este însoţit de o Fiică Creatoare a Spiritului Infinit, această fiinţă destinată să devină Slujitorul Divin, Spiritul Mamă al noului univers local.
21:2.3 (236.1) Cu această ocazie, plecarea unui Fiu Mihail eliberează pentru totdeauna prerogativele lui creatoare de legăturile cu Sursele-Centru ale Paradisului, mai puţin pentru anumite limitări inerente preexistenţei acestor Surse-Centru şi anumitor puteri şi prezenţe antecedente. Printre limitările prerogativelor creatoare, dealtfel atotputernice, ale unui Tată al universului local noi vom cita următoarele:
21:2.4 (236.2) 1. Energia-materie este dominată de Spiritul Infinit. Înainte de a putea crea noi forme mari sau mici, înainte de a putea încerca orice nouă transformare a energiei-materii, trebuie ca un Fiu Creator să se asigure de consimţământul şi cooperarea activă a Spiritului Infinit.
21:2.5 (236.3) 2. Proiectele şi tipurile de creaturi sunt controlate de Fiul Etern. Înainte ca un Fiu Creator să se poată angaja în creaţia unui nou tip de fiinţă, a unui nou proiect de creatură, trebuie ca el să se asigure de consimţământul Fiului Mamă Etern şi Originar.
21:2.6 (236.4) 3. Personalitatea este concepută şi conferită de Tatăl Universal.
21:2.7 (236.5) Tipurile şi arhetipurile minţii sunt determinate de factorii de existenţă precedând creatura. După ce aceştia au fost asociaţi pentru a constitui o creatură (personală sau de un alt fel), mintea este înzestrarea celei de-a Treia Surse-Centru, sursa universală a călăuzirii minţii pentru toate fiinţele aflate sub nivelul Creaturilor Paradisului.
21:2.8 (236.6) Controlul proiectelor şi a tipurilor de spirit depinde de nivelul manifestării lor. În ultimă analiză, proiectele de ordin spiritual sunt controlate de Trinitate sau de darurile spirituale pre-Trinitare ale personalităţilor Trinităţii - Tată, Fiu şi Spirit.
21:2.9 (236.7) Când un astfel de Fiu perfect şi divin a luat în posesie nucleul spaţial al universului pe care l-a ales; când problemele iniţiale ale materializării universului şi ale echilibrului său aproximativ au fost rezolvate; când el a format o uniune de muncă eficientă şi operaţională cu Fiica complementară a Spiritului Infinit - atunci acest Fiu şi acest Spirit al universului iniţiază legătură lor pregătită pentru a da naştere nenumăratelor oştiri ale copiilor lor din universul local. În legătură cu acest eveniment, focalizarea Spiritului Infinit referitoare la Spiritul Creativ îşi schimbă natura şi îmbracă calităţile personale ale Spiritului Mamă ale unui univers local.
21:2.10 (236.8) Cu toate că toţi Fiii Creatori sunt divin asemănători părinţilor lor din Paradis, nici unul nu este exact asemănător altuia; fiecare dintre ei este unic, diversificat şi original atât în natura cât şi în personalitatea sa. Şi cum ei sunt arhitecţii şi autorii planurilor de viaţă ale tărâmurilor respective, însăşi această diversitate asigură că şi tărâmurile lor vor fi diferite în toate formele şi fazele de existenţă vie, derivând din Mihaili - indiferent că aceste faze sunt create sau doar dezvoltate ulterior. În consecinţă, ordinele de creaturi native ale universurilor locale sunt extrem de variate. Nu există două dintre aceste universuri care să fie administrate sau locuite de autohtoni de origine duală identică în toate privinţele. În interiorul unui supraunivers, jumătate din atributele lor inerente sunt cu totul asemănătoare, deoarece ele derivă din Spiritele Creative care sunt uniforme; cealaltă jumătate variază, deoarece ea derivă din Fiii Creatori diversificaţi. Însă creaturile provenite doar din Spiritul Creativ şi din fiinţele importate native ale universului central sau ale suprauniversului, nu prezintă aceeaşi diversitate caracteristică.
21:2.11 (237.1) Atunci când un Fiu Mihail este absent din universul său, guvernarea sa este dirijată de prima din fiinţele născute acolo, Steaua Strălucitoare a Dimineţii, şeful executiv al universului local. Sfaturile şi poveţele Uniunilor de Zile sunt nepreţuite în acele momente. Pe parcursul acestor absenţe, un Fiu Creator poate investii Spiritul Mamă asociat cu supracontrolul prezenţei sale spirituale pe lumile locuite şi în inima copiilor săi muritori. Spiritul Mamă al unui univers local, rămâne întotdeauna în cartierul său general, de unde se întinde cu grija lui delicată şi ajutorul său spiritual până la părţile cele mai îndepărtate ale acestui domeniu evolutiv.
21:2.12 (237.2) Prezenţa personală a unui Fiu Creator în universul său local nu este necesară pentru ca o creaţie materială stabilită să îşi urmeze mersul său regulat. Aceşti Fii pot să meargă în Paradis, iar universurile lor vor continua să se învârtă în spaţiu. Ei pot abandona frâiele puterii lor, pentru a se întrupa sub forma de copii ai timpului. Tărâmurile lor se vor roti încă în jurul centrelor lor respective. Nici o organizaţie materială nu este independentă de controlul circuitul gravitaţiei absolute a Paradisului, nici de supracontrolul cosmic inerent prezenţei în spaţiu a Absolutului Necalificat.
21:3.1 (237.3) Un Fiu Creator primeşte spaţiul unui univers cu consimţământul Trinităţii Paradisului şi cu confirmarea Spiritului Maestru care supraveghează suprauniversul interesat. Această acţiune constituie titlul unei luări în posesie fizică, un fel de închiriere cosmică. Însă înălţarea unui Fiu Mihail de la acest stadiu iniţial şi autolimitat de dominaţie, până la supremaţia experienţială a unei suveranităţi dobândite prin el însuşi, vine să încoroneze propriile sale experienţe personale, munca de creaţie a unui univers de fuziune întrupată. Până când a ajuns la o suveranitate câştigată prin consacrare, el domneşte ca locţiitor al Tatălui Universal.
21:3.2 (237.4) Un Fiu Creator ar putea să îşi afirme deplina sa suveranitate asupra creaţiei sale personale în orice moment, însă el alege să nu facă nimic. Dacă şi-ar asuma o suveranitate supremă necâştigată înainte de a trece prin manifestările de creatură, personalităţile Paradisului aflate în universul său local s-ar retrage. Însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în nici o creaţie din timp şi din spaţiu.
21:3.3 (237.5) Faptul de a putea crea implică plenitudinea suveranităţii, însă Mihailii aleg să o câştige prin experienţă, păstrând astfel deplina cooperare a tuturor personalităţilor Paradisului ataşate la administraţia universului local. Noi nu am auzit niciodată vorbindu-se de un Mihail care să fi acţionat altfel, însă ei ar putea să o facă; ei sunt adevăraţi Fii, dotaţi cu liber arbitru.
21:3.4 (237.6) Suveranitatea unui Fiu Creator într-un univers local trece prin şase, poate şapte stadii de manifestare experienţială, care apar în ordinea următoare:
21:3.5 (237.7) 1. Suveranitatea iniţială de locotenenţă - autoritatea provizorie solitară exercitată de un Fiu Creator înainte de a dobândi calităţi personale prin Spiritul Creativ asociat.
21:3.6 (237.8) 2. Suveranitatea asociată de locotenenţă - domnia conjugată a cuplului Paradisiac ca urmare a împlinirii personalităţii Spiritului Mamă al Universului.
21:3.7 (238.1) 3. Suveranitatea crescătoare de locotenenţă - autoritatea progresivă a unui Fiu Creator pe parcursul perioadei celor şapte manifestări ale sale sub formă de creatură.
21:3.8 (238.2) 4. Suveranitatea supremă - autoritatea stabilită care urmează după desăvârşirea celei de-a şaptea manifestări. În Nebadon, suveranitatea supremă datează de la desăvârşirea manifestării lui Mihail pe Urantia. Ea există deci de ceva mai mult de o mie nouă sute de ani ai timpului vostru planetar.
21:3.9 (238.3) 5. Suveranitate supremă crescătoare - relaţiile evoluate care rezultă din fixarea în lumină şi viaţă a unei majorităţi a domeniilor creaturilor. Acest stadiu aparţine viitorului încă neatins de universul vostru local.
21:3.10 (238.4) 6. Suveranitate trinitară - exercitată după ce universul local întreg s-a stabilit în lumină şi viaţă.
21:3.11 (238.5) 7. Suveranitate nerevelată - relaţii necunoscute ale unei epoci viitoare ale universului.
21:3.12 (238.6) Acceptând suveranitatea iniţială de locotenenţă a unui univers local în proiect, Mihailul Creator face un legământ în faţa Trinităţii de a nu-şi asuma suveranitatea supremă înainte ca cele şapte manifestări ale sale de creatură să fi fost terminate şi atestate de şefii suprauniversului său. Însă, dacă un Fiu Creator nu ar fi putut, la voinţă, să afirme această suveranitate necâştigată, legământul de a nu se afirma astfel nu ar avea nici un sens.
21:3.13 (238.7) Chiar pe parcursul epocilor anterioare manifestărilor, un Fiu Creator guvernează domeniul său, aproape suprem, deoarece nu este nici o neînţelegere în nici una dintre părţile sale. Autoritatea limitată cu greu s-ar manifesta dacă suveranitatea nu ar fi fost niciodată provocată. Suveranitatea exercitată de un Fiu Creator pe parcursul predifuziunii într-un univers fără rebeliune nu este mai mare decât un univers în care avut loc o rebeliune; însă în primul caz limitările de suveranitate nu sunt aparente, în timp ce ele sunt în al doilea caz.
21:3.14 (238.8) Dacă vreodată autoritatea sau administraţia unui Fiu Creator sunt contestate, atacate sau compromise, acest fiu este veşnic angajat în susţinerea, protejarea, apărarea şi, dacă este necesar, în redobândirea creaţiei sale personale. Astfel de Fii nu pot fi tulburaţi sau stingheriţi decât de fiinţe create de ei înşişi, sau de fiinţe mai elevate alese de ei înşişi. Putem deduce că „fiinţe mai elevate” a căror origine se situează la nivele superioare celor ale unui univers local au puţine şanse să stingherească un Fiu Creator, şi acest lucru este adevărat. Însă ele ar putea să o facă dacă ar dori. Virtutea este volitivă la personalităţi; dreptatea nu este automată la creaturile înzestrate cu liber arbitru.
21:3.15 (238.9) Înainte de a-şi fi încheiat cariera de manifestare, un Fiu Creator guvernează cu anumite limitări de suveranitate pe care şi le impune, însă după terminarea serviciului său de consacrare el guvernează în virtutea experienţei sale efective în forma şi sub înfăţişarea feluritelor lui creaturi. Când un Creator a locuit de şapte ori printre creaturile sale, când cariera de consacrare este împlinită, atunci el este stabilit în suprema sa autoritate universală; el a devenit un Fiu Maestru, un şef suveran şi suprem.
21:3.16 (238.10) Tehnica pentru a obţine suveranitatea supremă asupra unui univers local implică următoarele şapte etape experienţiale:
21:3.17 (238.11) 1. Străbaterea prin experienţă a celor şapte nivele de existenţă ale creaturii prin tehnica de manifestare întrupată chiar sub forma creaturilor nivelului respectiv.
21:3.18 (238.12) 2. Consacrarea experienţială fiecărei faze a voinţei septuple a Deităţii Paradisului, aşa cum este ea personificată în Cele Şapte Spirite Maestru.
21:3.19 (239.1) 3. Traversarea fiecăreia dintre cele şapte experienţe la nivelul creaturilor în acelaşi timp cu împlinirea uneia din cele şapte consacrări voinţei Deităţii Paradisului.
21:3.20 (239.2) 4. Pe fiecare nivel de creatură, să se descrie experimental, Deităţii Paradisului şi a tuturor inteligenţelor universului, apogeul vieţii creaturilor.
21:3.21 (239.3) 5. Pe fiecare nivel de creatură, să reveleze prin experienţă, fiinţelor de pe nivelul de manifestare şi întregului univers, o fază a voinţe septuple a Deităţii.
21:3.22 (239.4) 6. Unificarea experienţială a septuplei experienţe a creaturilor cu septupla experienţă de consacrare relevării naturii şi voinţei Deităţii.
21:3.23 (239.5) 7. Stabilirea relaţiilor noi şi mai elevate cu Fiinţa Supremă. Repercusiunea totalităţii acestei experienţe Creator-creatură, măresc realitatea suprauniversală a Dumnezeului septuplu şi suveranitatea asupra timpului-spaţiu a Atotputernicului Suprem. Ea transpune în faptă suveranitatea supremă a unui Mihail al Paradisului asupra universului său local.
21:3.24 (239.6) Rezolvând problema suveranităţii într-un univers local, Fiul Creator nu se limitează să demonstreze propria sa competenţă de a guverna; el revelează de asemenea natura Deităţilor Paradisului şi descrie atitudinea lor septuplă. Înţelegerea finită şi aprecierea întâietăţii Tatălui de către creaturi ţine de aventura unui Fiu Creator care consimte să-şi asume forma şi experienţele creaturilor sale. Aceşti Fii primari ai Paradisului sunt adevăraţii revelatori ai naturii iubitoare şi autorităţii benefice a Tatălui, a aceluiaşi Tată care, în asociere cu Fiul şi Spiritul, este conducătorul universal al oricărei puteri, oricărei personalităţi şi oricărui guvern din ansamblul tărâmurilor universului.
21:4.1 (239.7) Fiii Creatori se împart în şapte grupe, conform numărului manifestărilor lor pe lângă creaturile tărâmurilor lor. Ei merg de la experienţa iniţială, trecând prin cinci sfere adiţionale de manifestare progresivă, până când ating al şaptelea şi ultimul episod al experienţei de Creator-creatură.
21:4.2 (239.8) Manifestările avonalilor se produc întotdeauna sub înfăţişarea trupului muritor, însă cele şapte manifestări ale unui Fiu Creator implică apariţia sa pe şapte nivele de existenţă creată şi sunt legate de revelaţia a şapte expresii primare a voinţei şi naturii Deităţii. Toţi Fiii Creatori, fără excepţie, fac experienţa de a se dărui de şapte ori copiilor lor creaţi, înainte de a asuma jurisdicţia stabilă şi supremă asupra universului pe care l-au creat ei înşişi.
21:4.3 (239.9) Cu toate că aceste şapte manifestări variază în diferitele sectoare şi universuri, ele cuprind întotdeauna aventura de fuziune ca muritor. În manifestarea finală, un Fiu Creator apare ca membru din rasele superioare ale unei planete locuite, în general în grupul rasial care conţine cele mai mari ramuri ereditare ale viţei adamice importat anterior pentru a înălţa statutul fizic al populaţiilor de origine animală. Odată doar, în cariera sa septuplă de Fiu al manifestării, un Mihail al Paradisului se naşte din femeie, ca în povestea voastră a nou-născutului din Bethleem. El nu trăieşte şi nu moare decât odată ca membru al celui mai umil ordin de creaturi evolutive înzestrate cu voinţă.
21:4.4 (239.10) După fiecare dintre manifestările sale, un Fiu Creator se duce „la dreapta Tatălui” pentru ca acolo să dobândească acceptul Tatălui de a se manifestarea şi să primească instrucţiuni pregătitoare pentru episodul următor al serviciului universal. Ca urmare a celei de-a şaptea şi din urmă manifestări, un Fiu Creator primeşte de la Tatăl Universal autoritatea şi jurisdicţia supreme ale universului său.
21:4.5 (240.1) Este de notorietate istorică faptul că ultimul Fiu Divin apărut pe planeta voastră era un Fiu Creator Paradisiac care încheiase şase faze ale carierei sale de manifestare. În consecinţă, atunci când el a renunţat la faptul conştiinţei vieţii întrupate pe Urantia, el a putut spune, şi chiar a făcut-o: „Totul este împlinit” - şi era literalmente împlinit. Moartea sa pe Urantia a încheiat cariera sa de manifestare; era ultima etapă pentru a împlini jurământul sacru al unui Fiu Creator al Paradisului. Şi, atunci când această experienţă a fost dobândită, astfel de Fii sunt suverani supremi ai universului; ei nu domnesc ca locţiitori ai Tatălui, ci prin propriul lor drept şi în propriul lor nume ca „Rege al Regilor şi Domn al Domnilor”. Sub rezerva anumitor excepţii citate, aceşti Fii cu manifestări septuple dispun de o supremaţie necondiţionată în universul lor de reşedinţă. În ceea ce priveşte universul său local, acest Fiu Maestru al vostru triumfător şi instalat pe tronul său a primit „toate puterile în cer şi pe pământ”.
21:4.6 (240.2) Fiii Creatori care şi-au încheiat cariera lor de manifestare sunt consideraţi ca făcând parte dintr-un ordin separat, acela al Fiilor Maestru septupli. În persoana lor, Maeştrii sunt identici cu Fiii Creatori, însă au suportat o experienţă de manifestare atât de extraordinară încât sunt consideraţi, de obicei, ca făcând parte dintr-un ordin diferit. Atunci când un Creator se încumetă să efectueze o manifestare trebuie să se producă o schimbarea reală şi permanentă. Este adevărat că Fiul de manifestare este încă tot la fel de mult un Creator însă el a adăugat naturii sale experienţa de creatură. Aceasta îl îndepărtează definitiv de nivelul divin de Fiu Creator, şi îl ridică pe planul experienţial de Fiu Maestru, o fiinţă care a câştigat pe deplin dreptul de a guverna un univers şi de a administra lumile sale. Astfel de fiinţe încorporează tot ceea ce se poate extrage din paternitatea divină, şi înglobează tot ceea ce poate rezulta din experienţa unei creaturi făcute perfecte. De ce s-ar plânge omul cu privire la modestia originii sale şi la necesitatea carierei sale evolutive, atunci când înşişi zeii trebuie să treacă printr-o experienţă echivalentă înainte de a fi consideraţi ca experienţial calificaţi şi competenţi pentru a guverna definitiv şi pe deplin tărâmurile universului lor?
21:5.1 (240.3) Puterea unui Maestru Mihail este nelimitată, deoarece ea derivă dintr-o asociere realizată cu Trinitatea Paradisului şi este de necontestat, deoarece decurge dintr-o experienţă actuală sub însăşi forma creaturilor supuse acestei autorităţi. Natura suveranităţii unui Fiu Creator septuplu este supremă din următoarele motive:
21:5.2 (240.4) 1. Ea adoptă punctul de vedere septuplu al Deităţii Paradisului.
21:5.3 (240.5) 2. Ea încorporează o atitudine septuplă a creaturilor din timp-spaţiu.
21:5.4 (240.6) 3. Ea sintetizează perfect atitudinea Paradisului şi punctul de vedere al creaturilor.
21:5.5 (240.7) Această suveranitate experienţială include deci întreaga divinitate a Dumnezeului Septuplu, culminând cu Fiinţa Supremă. Iar suveranitatea personală a unui Fiu septuplu este asemănătoare suveranităţii viitoare a Fiinţei Supreme, care trebuie să fie împlinită într-o bună zi, deoarece ea cuprinde întregul conţinut posibil al puterii şi autorităţii pe care Trinitatea Paradisului o poate manifesta în limitele spaţiului-timp interesat.
21:5.6 (240.8) Atunci când un Fiu Mihail împlineşte suveranitatea sa asupra universului său local, el pierde puterea şi ocazia de a crea tipuri în întregime noi de creaturi pe parcursul epocii prezente a universului. Însă faptul că un Fiu Maestru îşi pierde puterea sa de a da origine unor ordine de existenţă în întregime noi nu interferează deloc cu opera de elaborare a vieţii deja stabilite şi în curs de dezvoltare. Acest vast program de evoluţie universală continuă fără întrerupere sau îngrădire. Dobândirea suveranităţii supreme de către un Fiu Maestru nu implică responsabilitatea de a se consacra susţinerii şi administrării a ceea ce a fost deja conceput şi creat, şi care va fi produs ulterior de cei care au fost astfel concepuţi şi creaţi. Cu timpul, se poate dezvolta o evoluţie aproape fără sfârşit de fiinţe diverse, însă începând cu acest moment nu ar mai exista modele sau tipuri în întregime noi de creaturi inteligente, trăgându-şi direct originea din Fiu Maestrul. Acesta este primul pas, începutul unei administrări bine stabilite în întregul univers local.
21:5.7 (241.1) Înălţarea unui Fiu septuplu de manifestare la suveranitatea de necontestat a universului său semnifică începutul sfârşitului lungilor epoci de incertitudine şi de confuzie relativă. Ca urmare a acestei eveniment, tot ceea ce nu are posibilitatea de a fi într-o zi spiritualizat va fi, în final, dezagregat; tot ceea ce nu are posibilitatea de a fi într-o zi coordonat cu realitatea cosmică, va fi în cele din urmă distrus. Când rezervele de nesfârşită îndurare şi de nespusă răbdare vor fi fost epuizate într-un efort pentru a câştiga fidelitatea şi devoţiunea creaturilor cu voinţă ale împărăţiilor, vor prevala atunci dreptatea şi justeţea. Dreptatea va sfârşi prin a anihila ceea ce nu a putut să fie reabilitat prin îndurare.
21:5.8 (241.2) Maeştrii Mihaili sunt supremi în propriul lor univers local odată ce au fost instalaţi acolo ca conducători suverani. Rarele limitări ale domniei lor sunt inerente preexistenţei cosmice a anumitor forţe şi personalităţi. Altfel, aceşti Fii Maestru sunt supremi în autoritate, în responsabilitate, şi în puterea administrativă în universurile lor respective; ca Creatori şi Zei ei sunt virtual supremi în toate lucrurile. Nimic nu poate pătrunde dincolo de înţelepciunea lor în ceea ce priveşte funcţionarea unui univers dat.
21:5.9 (241.3) După înălţarea sa la suveranitatea stabilită a unui univers local, un Mihail al Paradisului are deplinul control asupra celorlalţi Fii ai lui Dumnezeu care lucrează pe tărâmul său, şi poate guverna liber conform concepţiei asupra nevoilor tărâmurilor sale. Un Fiu Maestru poate modifica aşa cum doreşte ordinul judecăţii spirituale şi al ajustării evolutive al planetelor locuite. El stabileşte şi execută planurile propriei sale alegeri în toate problemele de nevoi planetare speciale, îndeosebi în ceea ce priveşte lumile în care a locuit ca şi creatură, şi mai mult în ceea ce priveşte lumea manifestării sale finale, planeta în care s-a încarnat sub înfăţişarea trupului muritor.
21:5.10 (241.4) Fii Maestru par în perfectă comunicare cu lumile lor de manifestare, nu numai cu cele ale şederii lor personale, dar şi cu toate lumile în care s-a coborât un Fiu Magistral. Acest contact este menţinut de propria lor prezenţă spirituală, Spiritul Adevărului care poate să se „reverse peste orice trup”. Aceşti Fii Maestru menţin de asemenea o legătură neîntreruptă cu Fiul Mamă Etern, în centrul tuturor lucrurilor. Compătimirea lor poate să se întindă de la Tatăl Universal din ceruri până la umilele rase ale vieţii planetare în tărâmurile timpului.
21:6.1 (241.5) Nimeni nu ar putea să pretindă că poate analiza cu autoritate finală fie naturile fie destinele Suveranilor Maeştri septupli ai universurilor locale; cu toate acestea, noi speculăm, cu toţii, foarte mult în aceste probleme. Suntem învăţaţi, şi noi credem, că fiecare Mihail al Paradisului este absolutul conceptelor de deitate duală a originii sale; el încorporează astfel fazele actuale ale infinităţii Tatălui Universal şi ale Fiului Etern. Mihailii trebuie să fie parţiali faţă de infinitatea totală, însă ei sunt probabili absoluţi faţă de fracţiunea de infinitate care se raportează la originea lor. Cu toate acestea, observând activităţile lor în prezenta vârstă a universului, noi nu detectăm nici o acţiune care să fie mai mult decât finită; toate capacităţile lor superfinite pe care noi le deducem trebuie să fie conţinute în ei şi încă nerevelate.
21:6.2 (242.1) Împlinirea carierei de manifestare ca şi creatură şi înălţarea la suveranitatea supremă a unui univers trebuie să semnifice eliberarea completă a capacităţilor de acţiune finită a unui Mihail însoţit de apariţia unei capacităţi de slujire mai mult decât finită. În realitate, noi remarcăm referitor la acest subiect că aceşti Fii Maestru sunt atunci îngrădiţi în producerea de noi tipuri de creaturi, îngrădire neîndoielnic făcută necesară prin eliberarea de potenţialităţile lor superfinite.
21:6.3 (242.2) Este foarte probabil ca aceste puteri creatoare latente să rămână conţinute în ei pe parcursul întregii epoci prezente a universului. Însă, la un moment dat, în viitorul îndepărtat, în universurile care sunt în prezent în curs de mobilizare în spaţiul exterior, noi credem că legătura dintre un Fiu Maestru septuplu şi un Spirit Creativ care aparţine celui de-al şaptelea stadiu ar putea să atingă nivele absonite de serviciu, însoţite de apariţia de noi lucruri, semnificaţii şi valori pe nivele transcendentale şi de semnificaţie universală ultimă.
21:6.4 (242.3) La fel cum Deitatea Supremă este în plină actualizare datorită serviciului experienţial, tot astfel Fiii Creatorii sunt pe cale de a atinge realizarea personală a potenţialelor de divinitate paradisiacă conţinute în natura lor insondabilă. Pe Urantia, Christos Mihail a spus odată: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. Şi noi credem că, în eternitate, Mihailii sunt literalmente destinaţi să fie „calea, adevărul şi viaţa” deschizând întotdeauna, pentru toate personalităţile universului, calea care merge de la divinitatea supremă, prin absonitatea ultimă, până la finalitatea de deitate eternă.
21:6.5 (242.4) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 22
22:0.1 (243.1) TREI grupuri de fiinţe sunt numite Fii ai lui Dumnezeu. În plus faţă de ordinele de filiaţie descendente şi ascendente, există un al treilea grup cunoscut sub numele de Fii ai lui Dumnezeu Trinitizaţi. Ordinul trinitizat de filiaţie este subdivizat în trei diviziuni primare, conform originilor numeroaselor sale tipuri de personalităţi, revelate sau nerevelate. Iată aceste diviziuni primare:
22:0.2 (243.2) 1. Fii trinitizaţi de Deitate.
22:0.3 (243.3) 2. Fii îmbrăţişaţi de Trinitate.
22:0.4 (243.4) 3. Fii trinitizaţi de creaturi.
22:0.5 (243.5) Independent de originea lor, toţii Fiii lui Dumnezeu Trinitizaţi au în comun experienţa trinitizării, fie ca o parte a originii lor, fie ca o experienţă a îmbrăţişării de către Trinitatea atinsă ulterior. Fii Trinitizaţi de Deitate nu sunt revelaţi în aceste expuneri. Prezentarea noastră se va limita deci, la descrierea celor două grupuri rămase şi, în special, la fiii lui Dumnezeu îmbrăţişaţi de trinitate.
22:1.1 (243.6) Toţii fiii îmbrăţişaţi de Trinitate au o origine iniţială simplă sau duală, însă, ca urmare a îmbrăţişării lor de Trinitate, ei sunt consacraţi şi afectaţi pentru totdeauna serviciului Trinităţii. Acest corp, aşa cum este el revelat şi organizat pentru serviciul suprauniversurilor, îmbrăţişează şapte ordine de personalităţi:
22:1.2 (243.7) 1. Puternicii Mesageri.
22:1.3 (243.8) 2. Înălţaţii în Autoritate.
22:1.4 (243.9) 3. Cei Lipsiţi de Nume şi Număr.
22:1.5 (243.10) 4. Conservatorii Trinitizaţi.
22:1.6 (243.11) 5. Ambasadorii Trinitizaţi.
22:1.7 (243.12) 6. Păzitorii Celeşti.
22:1.8 (243.13) 7. Asistenţii Fiilor Înălţaţi.
22:1.9 (243.14) Aceste şapte grupuri de personalităţi mai sunt clasificate conform originii lor, naturii lor şi funcţiunii lor în trei diviziuni majore: Fii de Împlinire Trinitizaţi, Fii de Selecţie Trinitizaţi şi Fii de Perfecţiune Trinitizaţi.
22:1.10 (244.1) Fiii de Împlinire Trinitizaţi- Puternicii Mesageri, Înălţaţii în Autoritate şi cei Lipsiţi de Nume şi de Număr - sunt toţi muritori ascendenţi care au fuzionat cu Ajustorul lor şi au atins Paradisul şi Corpul Finalităţii. Însă ei nu sunt finalitari; atunci când au fost îmbrăţişaţi de Trinitate, numele lor au fost şterse de pe lista de apel a finalitarilor. Noii fii ai acestui ordin trec prin cursuri de formare specială, pe parcursul unor perioade relativ scurte, pe planetele-sediu ale circuitelor Havonei, sub îndrumarea Eternilor de Zile. După aceasta, ei sunt desemnaţi pentru serviciul Îmbătrâniţilor de Zile în cele şapte suprauniversuri.
22:1.11 (244.2) Fiii de Selecţie Trinitizaţi înglobează Conservatorii Trinitizaţi şi Ambasadorii Trinitizaţi. Ei sunt recrutaţi dintre anumiţi serafimi evolutivi şi anumite creaturi mediane transferate care au traversat Havona şi au atins Paradisul, cât şi dintre anumiţi muritori care au fuzionat cu Spiritul sau cu Fiii, şi care sunt de asemenea înălţaţi până la Insula centrală de Lumină şi de Viaţă. Ca urmare a îmbrăţişării lor de către Trinitatea Paradisului, şi după un scurt antrenament pe Havona, Fiii de Selecţie Trinitizaţi sunt desemnaţi cursurilor Îmbătrâniţilor de Zile.
22:1.12 (244.3) Fiii de Perfecţiune Trinitizaţi. Păzitorii Celeşti şi coordonaţii lor, Asistenţii Fiilor Înălţaţi, includ un grup unic de personalităţi, de două ori trinitizate. Ei sunt fiii trinitizaţi de creaturi şi proveniţi din personalităţile Paradisului-Havona sau din muritori ascendenţi deveniţi perfecţi care s-au distins în Corpul Finalităţii. După ce au servit ca Agenţi Executivi Supremi ai Celor Şapte Spirite Maestru şi sub ordinele Fiilor Instructori ai Trinităţii, unii dintre aceşti fii trinitizaţi de creaturi sunt retrinitizaţi (îmbrăţişaţi) de Trinitatea Paradisului, apoi împuterniciţi pe lângă tribunalele Îmbătrâniţilor de Zile ca Păzitori Celeşti şi ca Asistenţi ai Fiilor Înălţaţi. Fii de Perfecţiune Trinitizaţi sunt afectaţi direct serviciului suprauniversurilor, fără nici un alt antrenament.
22:1.13 (244.4) Asociaţii noştri de origine trinitară - Desăvârşitorii Înţelepciunii, Consilierii Divinii şi Cenzorii Universali - există în număr determinat, însă numărul de fii îmbrăţişaţi de Trinitate creşte constant. Cele şapte ordine de fii îmbrăţişaţi de Trinitate sunt delegaţi ca membri ai guvernului unuia din cele şapte universuri, şi numărul lor aflat în serviciul fiecărui supraunivers este exact acelaşi; nici unul dintre ei nu şi-a neglijat vreodată datoriile. Fiinţele îmbrăţişate de Trinitate nu s-au rătăcit niciodată; ele pot poticni temporar, însă nu există nici un exemplu ca vreuna din ele să fi fost condamnată pentru ofensă faţă de guvernele suprauniversurilor. Fiii de Împlinire şi Fiii de Selecţie nu au trădat niciodată serviciul Orvontonului, însă Fiii de Perfecţiune Trinitizaţi au comis uneori erori de judecată şi au provocat astfel o confuzie trecătoare.
22:1.14 (244.5) Sub îndrumarea Îmbătrâniţilor de Zile, cele şapte ordine funcţionează aproape ca grupuri autonome. Întinderea serviciilor lor este foarte vastă. Fiii Perfecţiunii Trinitizaţi nu părăsesc suprauniversul pe care au fost trimişi, însă asociaţii lor trinitizaţi parcurg marele univers, călătorind între lumi evolutive ale timpului şi spaţiului şi spre eterna Insulă a Paradisului. Ei pot acţiona în orice supraunivers, însă întotdeauna ca membri ai supraguvernului desemnării lor iniţiale.
22:1.15 (244.6) Se pare că fii îmbrăţişaţi de Trinitate au fost desemnaţi într-un mod permanent serviciului celor şapte suprauniversuri. Aceasta desemnare este sigură pentru durata prezentei epoci a universului, însă noi nu am fost niciodată informaţi că ea trebuie să fie eternă.
22:2.1 (245.1) Puternicii Mesageri aparţin grupului ascendent al Fiilor Trinitizaţi. Ei formează o clasă de muritori deveniţi perfecţi, care au fost puşi la încercare la rebeliune, sau a căror loialitate personală a fost demonstrată într-un mod echivalent; ei au trecut toţi printr-o probă determinată de fidelitate universală. La un moment dat al ascensiunii lor către Paradis, ei au rămas fermi şi loiali, în faţa lipsei de loialitate a superiorilor lor, iar unii dintre ei au funcţionat activ şi loial în locul acestor conducători neîncrezători.
22:2.2 (245.2) Cu astfel de dosare personale de fidelitate şi de devoţiune, aceşti muritori ascendenţi traversează Havona cu curentul pelerinilor timpului, ating Paradisul, sunt absolvenţi, după care sunt reuniţi în Corpul Finalităţii. Apoi ei sunt trinitizaţi în îmbrăţişarea secretă a Trinităţii Paradisului şi apoi desemnaţi pentru a fi asociaţi Îmbătrâniţilor de Zile în administrarea guvernelor celor şapte suprauniversuri.
22:2.3 (245.3) Orice muritor ascendent care a trecut printr-o experienţă insurecţională şi a acţionat loial în faţa rebeliunii este, în cele din urmă, destinat să devină un Puternic Mesager al serviciului suprauniversal. Şi este la fel pentru orice creatură ascendentă care împiedică efectiv aceste mişcări ale greşelii, ale răului sau ale păcatului, deoarece o acţiune concepută pentru a preveni rebeliunea sau pentru a produce tipuri mai elevate de loialitate într-o criză universală este considerată ca având şi mai multă valoare decât simpla loialitate în faţa unei rebeliuni efective.
22:2.4 (245.4) Ajutoarele Puternicilor Mesageri au fost alese dintre muritorii timpului şi spaţiului care făceau parte din primul grup al celor sosiţi în Paradis, mulţi dintre ei traversând Havona în timpurile lui Grandfanda. Însă prima trinitizare a Puternicilor Mesageri nu a fost efectuată înainte ca grupul candidaţilor să conţină reprezentanţi ai fiecăruia dintre cele şapte suprauniversuri. Iar ultimul grup al acestui ordin care s-a calificat pentru Paradis îngloba pelerini ascendenţi ai universului local din Nebadon.
22:2.5 (245.5) Puternicii Mesageri sunt îmbrăţişaţi de Trinitatea Paradisului în clase de şapte sute de mii, din care o sută de mii sunt desemnaţi fiecărui supraunivers. Există aproape o mie de miliarde de Puternici Mesageri desemnaţi pe Uversa, şi avem toate motivele să credem că numărul celor care servesc în fiecare dintre suprauniversuri este exact acelaşi.
22:2.6 (245.6) Eu sunt un Puternic Mesager, şi Urantienii ar putea fi interesaţi să ştie că însoţitorul şi asociatul experienţei mele umane a triumfat, de asemenea, în marea probă. Cu toate că noi am fost separaţi de numeroase ori şi pentru lungi perioade în ascensiunea interioară către Havona, care durează epoci, noi am fost îmbrăţişaţi în acelaşi grup de şapte-sute de mii. Timpul trecerii noastre prin Vicegerington s-a scurs în strânsă şi afectuoasă asociere. Noi am fost în cele din urmă împuterniciţi şi desemnaţi împreună pe Uversa de pe Orvonton, şi suntem frecvent delegaţi drept companie pentru a executa misiuni care necesită serviciul a doi Mesageri.
22:2.7 (245.7) Puternicii Mesageri, la fel ca toţi fii îmbrăţişaţi de Trinitate, sunt afectaţi tuturor fazelor de activităţi ale suprauniversurilor. Ei menţin o legătură constantă cu cartierele lor generale prin serviciul de reflexivitate suprauniversal. Puternicii Mesageri servesc în toate sectoarele unui supraunivers, ei execută frecvent misiuni pe lângă universurile locale, şi chiar pe lângă lumi individuale, aşa cum o fac eu în prezenta ocazie.
22:2.8 (245.8) În faţa tribunalelor suprauniversale, Puternicii Mesageri acţionează ca apărători atât a indivizilor cât şi a planetelor care apar în instanţă. Ei asistă de asemenea Perfecţiunile de Zile în dirijarea treburilor din sectoarelor majore. Ca grup, principala lor funcţiune este aceea de observatori suprauniversali. Ei sunt staţionaţi pe diversele lumi-sedii şi pe planetele individuale importante, ca observatori oficiali ai Îmbătrâniţilor de Zile. Atunci când sunt astfel trimişi, ei servesc de asemenea în calitate de consilieri ai autorităţilor care dirijează problemele sferei şederii lor. Mesagerii iau parte la toate fazele planului ascendent de progres al muritorilor. Împreună cu asociaţii lor de origine muritoare, ei menţin supraguvernele în contact strâns şi personal cu statutul şi progresia planurilor Fiilor lui Dumnezeu descendenţi.
22:2.9 (246.1) Puternicii Mesageri sunt pe deplin conştienţi de întreaga lor carieră ascendentă, şi de aceea ei sunt ajutoare atât de utile şi de pline de compasiune, mesageri atât de comprehensivi pentru a servi pe orice lume a spaţiului şi pe lângă oricare creatură a timpului. Imediat ce veţi fi eliberaţi de trup, veţi comunica liber şi plini de înţelegere cu noi, deoarece noi suntem proveniţi din toate rasele de pe toate lumile evolutive ale spaţiului, adică din toate rasele de muritori locuiţi de Ajustori ai Gândirii cu care ei fuzionează ulterior.
22:3.1 (246.2) Înălţaţii în Autoritate, al doilea grup de Fii de Împlinire Trinitizaţi, sunt toţi fiinţe de origine muritoare fuzionate cu Ajustorul lor. Ei sunt muritori perfecţionaţi, care au manifestat aptitudini administrative superioare sau au arătat un geniu executiv extraordinar pe parcursul întregii lor nesfârşite cariere de ascensiune. Ei sunt floarea aptitudinilor de guvernare derivată din muritorii supravieţuitori ai spaţiului.
22:3.2 (246.3) Şaptezeci de mii dintre aceşti Înălţaţi în Autoritate sunt trinitizaţi pe parcursul fiecărei legături a Trinităţii. Cu toate că universul local al Nebadonului este o creaţie relativ tânără, există reprezentanţi care aparţin unei clase a acestui ordin recent trinitizat. Există în prezent mai mult de zece miliarde dintre aceşti abili administratori trimişi pe Orvonton. La fel ca toate ordinele separate de fiinţe celeste, ei îşi păstrează propriile lor cartiere generale pe Uversa şi, spre deosebire de alţii îmbrăţişaţi de Trinitate, rezervele lor pe Uversa acţionează ca şi corp conducător central al ordinului lor în Orvonton.
22:3.3 (246.4) Înălţaţii în Autoritate sunt administratori fără limitări. Ei sunt agenţii executivi atotprezenţi şi mereu eficienţi ai Îmbătrâniţilor de Zile. Ei slujesc pe orice sferă, pe orice lume locuită, şi în orice fază de activitate a unui supraunivers oarecare.
22:3.4 (246.5) Dotaţi cu o magnifică înţelepciune administrativă şi o abilitate executivă excepţională, aceste fiinţe strălucitoare se însărcinează să prezinte cauza dreptăţii tribunalelor suprauniversale. Ei veghează asupra execuţiei dreptăţii şi la rectificarea defectelor de adaptare în universurile evolutive. De aceea, dacă voi trebuie să fiţi vreodată citaţi pentru erori de judecată pe parcursul ascensiunii voastre a lumilor şi a sferelor de progres cosmic a destinului vostru, există puţine şanse pentru voi să suferiţi vreo nedreptate. În realitate, acuzatorii voştri au fost deja creaturi ascendente, personal familiarizate cu fiecare etapă a carierei pe care aţi traversat-o voi şi pe care sunteţi pe cale de a o parcurge.
22:4.1 (246.6) Cei Lipsiţi de Nume şi de Număr constituie a treia şi ultima grupă a Fiilor de Împlinire Trinitizaţi. Ei sunt sufletele ascendente care au dezvoltat o aptitudine de adoraţie care depăşeşte abilitatea tuturor fiilor şi fiicelor raselor revoluţionare a lumilor timpului şi spaţiului. Ei au dobândit un concept spiritual al ţelului etern al Tatălui Universal într-un mod care, prin comparaţie, transcende înţelegerea creaturilor evolutive având un nume şi un număr; de aceea, îi numim cei Lipsiţi de Nume şi de Număr. O traducere mai strictă a numelui lor ar fi „Cei care au transcens Numele şi Numărul”.
22:4.2 (247.1) Acest ordin de fii este îmbrăţişat de Trinitatea Paradisului în grupe de şapte mii. Arhivele Uversei menţionează peste o sută de milioane dintre aceşti fii în serviciu în Orvonton.
22:4.3 (247.2) Imediat ce cei Lipsiţi de Nume şi de Număr sunt gânditorii spirituali superiori ai raselor supravieţuitoare, ei sunt special calificaţi pentru a judeca şi pentru a formula opinii atunci când este dezirabil să avem un punct de vedere spiritual, iar experienţa carierei de ascensiune este esenţială pentru a înţelege problemele incluse în subiectul care trebuie judecat. Ei sunt juraţii supremi ai Orvontonului. Un sistem de juraţi rău administrat este mai mult sau mai puţin o parodie de justiţie în anumite lumi, însă pe Uversa şi în tribunalele care depind de acesta, noi folosim ca judecători- juraţi tipurile cele mai elevate de mentalităţi spirituale evoluate. Judecata este funcţiunea cea mai elevată a întregului guvern, iar cei care au însărcinarea de a construi verdictele ar trebui să fie aleşi dintre tipurile cele mai elevate şi cele mai nobile dintre indivizii cei mai experimentaţi şi comprehensivi.
22:4.4 (247.3) Selecţia candidaţilor pentru clasele de trinitizare a Puternicilor Mesageri, a Înălţaţilor în Autoritate şi a celor Lipsiţi de Nume şi de Număr este naturală şi automată. Tehnicile selective ale Paradisului nu sunt în nici un sens arbitrare. Experienţa personală şi valorile spirituale determină apartenenţa la personalul Fiilor de Împlinire Trinitizaţi. Aceste fiinţe sunt egale în ceea ce priveşte autoritatea şi uniforme în ceea ce priveşte statutul administrativ, însă ele posedă toate o individualitate proprie şi caractere diferite. Ele nu sunt fiinţe standardizate, ele sunt caracteristic neasemănătoare, în funcţie de diferenţele carierei lor de ascendenţă.
22:4.5 (247.4) În plus faţă de aceste calificări experienţiale, Fiii de Împlinire Trinitizaţi au fost trinitizaţi în îmbrăţişarea divină de Deităţile Paradisului. În consecinţă, ei activează ca asociaţi coordonaţi ai Fiilor Staţionari ai Trinităţii, deoarece îmbrăţişarea Trinităţii pare a avea drept efect faptul de a proiecta în afara curentului viitorului numeroase potenţiale nerealizate de creaturi. Însă acest lucru nu este adevărat decât pentru lucrurile referitoare la prezenta vârstă a universului.
22:4.6 (247.5) Acest grup de fii este principal, însă nu în întregime, ocupat cu serviciile carierei ascendente a muritorilor timpului-spaţiu. Dacă se întâmplă ca punctul de vedere al unei creaturi muritoare este pus la îndoială, problema este reglată prin apelul la o comisie ascendentă compusă dintr-un Puternic Mesager, un Elevat în Autoritate şi un Lipsit de Nume şi de Număr.
22:4.7 (247.6) Voi, muritorii care citiţi acest mesaj, puteţi voi înşivă să urcaţi în Paradis, să atingeţi îmbrăţişarea Trinităţii şi, în epoci îndepărtate ale viitorului, să fiţi ataşaţi serviciului Îmbătrâniţilor de Zile într-unul dintre cele şapte suprauniversuri. Poate veţi fi într-o zi însărcinaţi să lărgiţi revelaţia adevărului pentru vreo planetă locuită în evoluţie, aşa cum o fac eu pe Urantia.
22:5.1 (247.7) Conservatorii Trinitizaţi sunt Fii de Selecţie Trinitizaţi. Nu numai rasele voastre, împreună cu alte lumi demne de supravieţuire, traversează Havona, ating Paradisul, şi se pomenesc destinate serviciului suprauniversal împreună cu Fii Staţionari ai Trinităţii, ci şi fidelii voştri păzitori serafici şi nu mai puţin fidelii voştri asociaţi mediani pot, la rândul lor, deveni candidaţi la aceeaşi recunoaştere a Trinităţii şi acelaşi magnific destin al personalităţii.
22:5.2 (248.1) Conservatorii Trinitizaţi sunt serafimi ascendenţi şi creaturi mediane transferate care au trecut prin Havona şi au atins Paradisul şi Corpul Finalităţii. Apoi, ele au fost îmbrăţişate de Trinitatea Paradisului şi ataşate serviciului Îmbătrâniţilor de Zile.
22:5.3 (248.2) Această recunoaştere este acordată serafimilor ascendenţi, candidaţi la îmbrăţişarea Trinităţii, deoarece ei au cooperat în mod valabil cu un muritor ascendent care a atins Corpul Finalităţii şi a fost, ca urmare, trinitizat. Păzitorul serafic al carierei mele muritoare a traversat împreună cu mine, a fost trinitizat mai târziu, şi acum el este ataşat guvernului Uversei ca şi Conservator Trinitizat.
22:5.4 (248.3) La fel se întâmplă şi pentru mediani; mulţi dintre ei sunt transferaţi, reuşesc să atingă Paradisul, apoi împreună cu serafimii şi din aceleaşi motive, sunt îmbrăţişaţi de Trinitate şi trimişi ca şi Conservatori în suprauniversuri.
22:5.5 (248.4) Conservatorii Trinitizaţi sunt îmbrăţişaţi de Trinitatea Paradisului în grupuri de şaptezeci de mii, iar a şaptea parte a fiecărui grup este ataşată unui supraunivers. Există acum în serviciul Orvontonului ceva mai mult de zece milioane dintre aceşti Conservatori elevaţi şi demni de încredere. Ei servesc pe Uversa şi pe sferele-sedii ale sectoarelor majore şi minore. Ei sunt asistaţi în lucrările lor de un corp de mai multe miliarde de seconafimi şi de alte personalităţi suprauniversale competente.
22:5.6 (248.5) Conservatorii Trinitizaţi îşi încep cariera lor ca şi Conservatorii şi o continuă, ca atare, în problemele supraguvernelor. Într-un sens, ei sunt funcţionarii guvernelor lor suprauniversale, însă nu se ocupă de indivizi aşa cum o fac Păzitorii Celeşti. Conservatorii Trinitizaţi administrează problemele de grup, ei susţin proiectele colective; ei sunt conservatorii arhivelor planurilor şi instituţiilor; ei acţionează ca comisari fideli ai întreprinderilor, grupurilor de personalităţi, proiectelor ascendente, planurilor morontiale, proiectelor universului şi a multor alte chestiuni.
22:6.1 (248.6) Ambasadorii Trinitizaţi sunt al doilea ordin al Fiilor de Selecţie Trinitizaţi. La fel ca asociaţii lor, Conservatorii, ei sunt recrutaţi dintre două tipuri de creaturi ascendente. Nu toţi muritorii ascendenţi au fuzionat cu Ajustorul lor sau cu Tatăl; unii sunt fuzionaţi cu Spiritul, alţii sunt fuzionaţi cu Fiul. Iar unii dintre aceşti muritori fuzionaţi cu Spiritul sau cu Fiul ating Havona şi ajung în Paradis. Candidaţii sunt aleşi dintre aceşti ascendenţi ai Paradisului pentru a fi îmbrăţişaţi de Trinitate şi, din timp în timp, ei sunt trinitizaţi în clase de şapte mii. Ei sunt apoi trimişi în suprauniversuri ca Ambasadori Trinitizaţi ai Îmbătrâniţilor de Zile. Există aproape o jumătate de miliard înregistraţi pe Uversa.
22:6.2 (248.7) La avizul instructorilor de pe Havona, Ambasadorii Trinitizaţi sunt aleşi pentru îmbrăţişarea Trinităţii. Ei reprezintă indivizii a căror minte este cea mai înaltă în grupurile lor respective şi sunt cel mai bine calificaţi pentru a asista conducătorii suprauniversurilor în vederea înţelegerii şi administrării intereselor lumilor de unde provin muritorii fuzionaţi cu Spiritul. Ambasadorii Trinitizaţi fuzionaţi cu Fiul ne sunt de un mare ajutor pentru a trata probleme atingând ordinul personalităţilor fuzionate cu Fiul.
22:6.3 (248.8) Ambasadorii Trinitizaţi sunt emisarii Îmbătrâniţilor de Zile pentru orice ţel, pe lângă toate lumile sau universurile făcând parte din suprauniversul afectării lor. Ei fac servicii importante şi specifice cartierelor generale ale sectoarelor minore şi îndeplinesc nenumăratele sarcini diverse ale unui supraunivers. Ei formează corpurile de ajutor sau de rezervă ale Fiilor Trinitizaţi ai supraguvernelor, şi sunt deci disponibili pentru o mare varietate de sarcini. Ei se angajează în mii şi mii de întreprinderi referitoare la problemele suprauniversurilor, indescriptibile unei minţi umane, pentru că nu există nimic analog acestor activităţi pe Urantia.
22:7.1 (249.1) Nu pot descrie pe deplin minţii materiale experienţa actului creativ suprem împlinit de fiinţe spirituale perfecte şi devenite perfecte - actul trinitizării. Tehnicile trinitizării figurează printre secretele Vicegeringtonului şi Solitaringtonului şi pot fi înţelese doar de cei care au trecut prin aceste experienţe unice şi pot fi revelate numai lor. Nici o fiinţă nu are deci posibilitatea de a descrie cu succes minţii umane natura şi scopul acestei lucrări extraordinare.
22:7.2 (249.2) Cu excepţia Deităţilor, numai personalităţile Paradisului- Havona şi anumiţi membrii ai fiecăruia dintre corpurile finalitarilor se angajează în trinitizare. În condiţiile specializate de perfecţiune Paradisiacă, aceste fiinţe magnifice pot să se lanseze în aventura unică de identitate de concept, şi ele reuşesc adesea să producă o fiinţă nouă, un fiu trinitizat de o creatură.
22:7.3 (249.3) Creaturile glorificate care se angajează în astfel de aventuri de trinitizare nu pot participa decât la o experienţă de acest fel, în timp ce pentru Deităţile Paradisului pare să nu existe nici o limită la desfăşurarea continuă a episoadelor de trinitizare. Deitatea nu pare a fi limitată decât sub un singur aspect: nu poate să existe decât un singur Spirit Originar şi Infinit, un singur executant infinit al voinţei conjugate a Tatălui-Fiu.
22:7.4 (249.4) Muritorii ascendenţi finalitari, care au fuzionat cu ajutorul lor şi au atins anumite nivele de cultură paradisiacă şi de dezvoltare spirituală, se numără printre cei care pot încerca să trinitizeze o creatură. Când însoţitori ai muritorilor finalitari sunt staţionaţi în Paradis, li se acordă vacanţe cu ocazia fiecărui mileniu de timp al Havonei. Finalitarii pot alege dintre şapte modalităţi diferite de a petrece această perioadă lipsită de obligaţii. Una din ele constă din în a încerca, împreună cu un însoţitor finalitar sau o personalitate a Paradisului-Havona, să realizeze trinitizarea unei creaturi.
22:7.5 (249.5) Dacă doi muritori finalitari se prezintă în faţa Arhitecţilor Universului maestru şi demonstrează că ei au ales independent unul de altul un concept identic pentru o trinitizare, Arhitecţii pot, la rândul lor, promulga ordine care permit acestor ascendenţi muritori glorificaţi să îşi prelungească vacanţele lor şi să se retragă pentru un anumit timp în sectorul Cetăţenilor Paradisului rezervat trinitizării. La sfârşitul retragerii acordate, dacă finalitarii mărturisesc că au ales separat şi împreună să facă efortul paradisiac de a spiritualiza, de a idealiza şi de a actualiza un concept selecţionat şi original care nu a fost încă trinitizat, atunci Spiritul Maestru Numărul Şapte emite ordine care autorizează această întreprindere extraordinară.
22:7.6 (249.6) Aceste aventuri cer uneori perioade de timp incredibili de lungi; pare să se scurgă o epocă înainte ca străvechii muritori fideli şi hotărâţi şi uneori personalităţile Paradisului-Havona să îşi atingă în cele din urmă scopul, reuşind să facă efectiv existent conceptul de adevăr universal pe care l-au ales. Aceste cupluri devotate nu au întotdeauna parte de succes; ele eşuează adesea, şi aceasta fără a se putea descoperi vreo eroare din partea lor. Candidaţii la trinitizare care eşuează astfel sunt admişi într-un grup de finalitari desemnaţi ca fiinţe care au făcut efortul suprem şi au suportat decepţia supremă. Când Deităţile Paradisului se unesc pentru a trinitiza, ele reuşesc întotdeauna, însă nu şi în cazul unei perechi omogene de creaturi, încercarea de uniune a doi membri din acelaşi ordin de fiinţe.
22:7.7 (250.1) Când o fiinţă nouă şi originală este trinitizată de Zei, părinţii săi divini rămân neschimbaţi în ceea ce priveşte potenţialul lor divin; însă atunci când creaturi exaltate îndeplinesc un asemenea episod creativ, unul dintre indivizii care participă la el şi îl execută suportă o modificare excepţională de personalitate. Într-un anumit sens, cei doi strămoşi ai unui fiu trinitizat de o creatură sunt unul singur din punct de vedere spiritual. Noi credem că acest statut de biunificare a anumitor faze spirituale ale personalităţii va preleva probabil până în epoca în care Fiinţa Supremă va fi atins deplina şi întreaga sa manifestare de personalitate în marele univers.
22:7.8 (250.2) Deodată cu apariţia unui nou fiu trinitizat de o creatură, se stabileşte uniunea spirituală funcţională a celor doi strămoşi ai săi; cei doi părinţi trinitizanţi devin una, pe nivelul funcţional ultim. Nici o creatură din univers nu poate explica total acest fenomen uluitor; este o experienţă cvasidivină. Atunci când Tatăl şi Fiul s-au unit pentru a eterniza Spiritul Infinit, iar scopul lor a fost împlinit, ei au devenit ca unul singur şi de atunci încoace sunt unul. Însă, cu toate că uniunea trinitizantă a două creaturi face parte din acelaşi ordin ca îmbrăţişarea infinită a uniunii perfecte a Deităţii dintre Tatăl Universal şi Fiul Etern, repercusiunile unei trinitizări de către creaturi nu sunt de natură eternă; ele vor lua sfârşit atunci când transpunerea în fapt a Deităţilor experienţiale va fi încheiată.
22:7.9 (250.3) Cu toate că părinţii fiilor trinitizaţi de creaturi sunt una, pentru desemnările lor în univers ei continuă să fie număraţi ca două personalităţi în compoziţia şi în listele de apel ale Corpului Finalităţii şi al Arhitecţilor Universului maestru. Pe parcursul epocii prezente a universului, toţi părinţii trinitizanţi uniţi sunt inseparabili în ceea ce priveşte atribuţiile şi funcţiunile lor; acolo unde merge unul merge şi celălalt, ceea ce face unul face şi celălalt. Dacă biunificarea parentală a avut loc între un finalitar (muritor sau de alt gen) şi o personalitate a Paradisului-Havona, fiinţele paterne unite nu lucrează nici cu Cetăţenii Paradisului sau Havonei, nici cu finalitarii; aceste cupluri mixte se reunesc într-un corp special, compus de fiinţe asemănătoare şi, în toate uniunile trinitizatorilor, mixte sau de alt fel, fiinţele parentale sunt conştiente una de alta. Ele pot comunica între ele şi împlini sarcini care nu ar fi putut să le fie încredinţate anterior.
22:7.10 (250.4) Cele Şapte Spirite Maestru au autoritatea de a sancţiona uniunea trinitizantă a finalitarilor şi a personalităţilor Paradisului-Havona, iar aceste legături mixte sunt întotdeauna încoronate de succes. Magnificii fii trinitizaţi de creaturi provenite dintre aceste legături, reprezintă concepte pe care nici creaturile eterne ale Paradisului, nici creaturile temporale ale spaţiului nu le pot înţelege; aceşti fii devin elevii Arhitecţilor Universului maestru. Aceşti fii ai destinului trinitizaţi încorporează idei, idealuri şi o experienţă care se pare că aparţin unei epoci viitoare a universului şi nu au deci valoare practică imediată nici pentru administraţiile suprauniversului nici pentru acelea ale universului central. Aceşti fii unici ai copiilor timpului şi cetăţeni ai eternităţii sunt toţi ţinuţi în rezervă pe Vicegerington. Ei studiază acolo conceptele timpului şi realităţile eternităţii, într-un sector special al sferei ocupate de colegiile secrete ale corpului Fiilor Creatori.
22:7.11 (251.1) Fiinţa Supremă este unificarea a trei faze următoare ale realităţii Deităţii: Dumnezeu Supremul, unificare spirituală a anumitor aspecte finite ale Trinităţii Paradisului; Atotputernicul Suprem, unificare a puterii Creatorilor marelui univers; şi Mintea Supremă, contribuţie individuală a celei de-a Treia Surse-Centru şi a coordonaţilor săi la realitatea Fiinţei Supreme. În aventurile lor de trinitizare, splendidele creaturi ale universului central şi ale Paradisului sunt lansate într-o triplă explorare a Deităţii Supreme, ceea ce are drept rezultat producerea a trei ordine de fii trinitizaţi de creaturi:
22:7.12 (251.2) 1. Fiii trinitizaţi de Ascendenţi. În eforturile lor creative, finalitarii încearcă să trinitizeze anumite realităţi conceptuale ale Atotputernicului Suprem, pe care le-au încorporat prin experienţă pe parcursul ascensiunii lor spre Paradis prin timp şi spaţiu.
22:7.13 (251.3) 2. Fiii trinitizaţi de Cetăţenii Paradisului-Havona. Eforturile creative ale Cetăţenilor Paradisului şi ale havonienilor sfârşesc prin trinitizarea anumitor aspecte spirituale elevate ale Fiinţei Supreme, pe care le-au dobândit prin experienţă într-un plan secundar suprasuprem care se învecinează cu Ultimul şi Eternul.
22:7.14 (251.4) 3. Fiii Destinului Trinitizaţi. Însă atunci când un finalitar şi un Cetăţean al Paradisului-Havona trinitizează împreună o creatură nouă, acest efort conjugat se răsfrânge în anumite faze ale Minţii Supreme Ultime. Fiii astfel trinitizaţi de creaturi sunt supracreaturi; ei reprezintă actualităţi ale Deităţii Supreme-Ultime care nu au fost atinse altfel prin experienţă şi care cad deci automat în domeniul Arhitecţilor Universului maestru, conservatori ai lucrurilor care transcend limitele creative ale prezentei epoci a universului. Fiii destinului trinitizaţi încorporează anumite aspecte ale funcţiunii nerevelate ale Supremului-Ultim în universul maestru. Noi nu cunoaştem mare lucru despre aceşti copii ai timpului şi eternităţii, însă noi ştim mult mai mult decât avem permisiunea de a releva.
22:8.1 (251.5) În plus faţă de fiii trinitizaţi de creaturile studiate în această expunere, există numeroase ordine nerevelate de alte fiinţe trinitizate de creaturi - progenitura variată a multiplelor legături a celor şapte corpuri de finalitari şi a personalităţilor Paradisului-Havona. Însă toate aceste fiinţe trinitizate, revelate sau nerevelate, sunt înzestrate cu personalitate de Tatăl Universal.
22:8.2 (251.6) Atunci când noii fii trinitizaţi de ascendenţi şi de personalităţi ale Paradisului-Havona sunt tineri şi neexperimentaţi, ei sunt trimişi în general, timp de lungi perioade, pe cele şapte sfere paradisiace ale Spiritului Infinit, unde ei servesc sub tutela celor Şapte Agenţi Executivi Supremi. Ca urmare, ei pot fi adoptaţi de Fiii Instructori ai Trinităţii pentru a primi un antrenament complementar în universurile locale.
22:8.3 (251.7) Aceşti fii adoptaţi care îşi au originea în creaturi elevate şi glorificate sunt ucenicii, ajutoarele care studiază ale Fiilor Invăţători. În ceea ce priveşte clasificarea lor, ei sunt adesea socotiţi în mod temporar deodată cu aceşti Fii. Ei pot executa, şi execută de fapt, misiuni numeroase şi nobile, dezinteresate, pentru binele tărâmurilor alese pentru serviciul lor.
22:8.4 (251.8) În universurile locale, Fiii Instructori îi pot desemna pe elevii lor trinitizaţi de creaturi pentru a fi îmbrăţişaţi de Trinitatea Paradisului. Ridicându-se din această îmbrăţişare ca fii ai perfecţiunii trinitizaţi, ei intră în serviciul Îmbătrâniţilor de Zile în cele şapte universuri, acesta fiind destinul cunoscut în prezent al acestui grup unic de fiinţe de două ori trinitizate.
22:8.5 (252.1) Fiii trinitizaţi de creaturi nu sunt toţi îmbrăţişaţi de Trinitate; mulţi dintre ei devin asociaţii şi ambasadorii Celor Şapte Spirite Maestru ale Paradisului, ale Spiritelor Reflexive ale suprauniversurilor şi ale Spiritelor-Mamă ale creaţiilor locale. Alţii pot accepta misiuni speciale pe Insula eternă. O altă categorie poate intra în servicii speciale, pe lumile secrete ale Tatălui şi pe sferele Paradisiace ale Spiritului. În sfârşit, mulţi dintre ei sunt admişi în corpul asociat al Fiilor Trinitizaţi, pe circuitul interior al Havonei.
22:8.6 (252.2) Cu excepţia Fiilor de Perfecţiune Trinitizaţi şi a celor care se reunesc pe Vicegerington, destinul suprem al tuturor fiilor trinitizaţi de creaturi pare a fi intrarea în Corpul Finalitarilor Trinitizaţi, unul dintre cele şapte corpuri ale finalităţii în Paradis.
22:9.1 (252.3) Fiii trinitizaţi de creaturi sunt îmbrăţişaţi de Trinitatea Paradisului în clase de şapte mii. Aceşti descendenţi trinitizaţi din fiinţe umane devenite perfecte şi din personalităţile Paradisului-Havona sunt toţi, în egală măsură, îmbrăţişaţi de Deităţi, însă ei sunt desemnaţi suprauniversurilor conform sfatului vechilor lor maeştri, Fiii Instructori ai Trinităţii. Cei ale căror servicii sunt cele mai bune sunt numiţi Asistenţi ai Fiilor Înălţaţi; cei ale căror performanţe sunt mai puţin remarcabile sunt numiţi Păzitorii Celeşti.
22:9.2 (252.4) Când aceste fiinţe unice au fost îmbrăţişate de Trinitate, ele devin adjuncţi preţioşi pentru guvernele suprauniversurilor. Ele sunt competente în problemele carierei ascendente, nu ca urmare a unei ascensiuni personale, ci pentru că au servit cu Fiii Instructori ai Trinităţii pe lumile spaţiului.
22:9.3 (252.5) Există aproape un miliard de Păzitori Celeşti trimişi pe Orvonton. Ei sunt în principal angajaţi în administraţiile Perfecţiunilor de Zile în sediile sectoarelor majore, şi ei sunt ajutaţi în mod eficient de un corp de muritori ascendenţi fuzionaţi cu Fiul.
22:9.4 (252.6) Păzitorii Celeşti sunt ofiţerii de justiţie ai tribunalelor Îmbătrâniţilor de Zile acţionând ca mesageri ai curţilor şi purtători ai convocărilor şi deciziilor diverselor tribunale ale guvernelor suprauniversale. Cei Îmbătrâniţi de Zile îi însărcinează cu arestările. Păzitorii Celeşti pleacă de pe Uversa pentru a aduce aici fiinţe a căror prezenţă este cerută în faţa judecătorilor suprauniversurilor. Ei execută ordinele de detenţie referitoare la orice personalitate a suprauniversului; ei însoţesc de asemenea muritorii universurilor locale care au fuzionat cu Spiritul atunci când, pentru un motiv oarecare, prezenţa lor este necesară pe Uversa.
22:9.5 (252.7) Păzitorii Celeşti şi asociaţii lor, Asistenţii Fiilor Înălţaţi, nu au fost niciodată locuiţi de Ajustori. Ei nu au fuzionat nici cu Spiritul. Cu toate acestea, îmbrăţişarea Trinităţii Paradisului compensează statutul de necontopire a Fiilor de Perfecţiune Trinitizaţi. Îmbrăţişarea Trinităţii poate să nu acţioneze decât asupra ideii personificate într-un fiu trinitizat al creaturii, altfel lăsându-l pe fiul îmbrăţişat neschimbat, însă o asemenea limitare se întâmplă decât dacă s-a hotărât aşa înainte.
22:9.6 (252.8) Aceşti fii de două ori trinitizaţi sunt fiinţe minunate, însă nu sunt dotaţi cu aptitudini la fel de variate şi nu sunt la fel de demni de încredere ca asociaţii lor ascendenţi; le lipseşte bogata şi profunda experienţă personală pe care restul fiilor care aparţin acestui grup au dobândit-o ridicându-se efectiv până la glorie plecând din întunecatele tărâmuri ale spaţiului. Noi, cei care aparţinem carierei ascendente, îi iubim şi facem tot ceea ce este în puterea noastră pentru a compensa deficienţele lor, însă în faţa lor suntem întotdeauna recunoscători pentru faptul de a avea o origine umilă şi de a fi apţi pentru experienţă. Bunăvoinţa de a recunoaşte şia admite deficienţele lor în realităţile experimentabile ale ascensiunii universului este de o frumuseţe transcendentă şi uneori de un patetismcât se poate de emoţionant.
22:9.7 (253.1) Fiii de Perfecţiune Trinitizaţi sunt limitaţi, spre deosebire de ceilalţi îmbrăţişaţi de Trinitate, deoarece capacitatea lor de experienţă este inhibată în timp- spaţiu. Ei sunt deficienţi în experienţă, în ciuda lungii lor pregătiri cu Agenţii Executivi Supremi şi Fiii Instructori, şi dacă nu ar fi astfel, ar fi saturaţi de experienţă, fapt care ar împiedica punerea lor în rezervă în vederea dobândirii experienţei într-o eră viitoare a universului. Nu există absolut nimic în existenţa universală care să poată lua locul unei experienţe efectiv personale, iar aceşti fii trinitizaţi de creaturi sunt ţinuţi în rezervă pentru o funcţiune experienţială într-o eră viitoare a universului.
22:9.8 (253.2) Pe lumile casă am văzut adesea ofiţeri impunători ai înaltelor tribunale ale suprauniversurilor privind cu nostalgie şi atracţie către cei care sosesc, chiar şi cei recenţi, din lumile evolutive ale spaţiului. Era imposibil să nu ne dăm seama că aceşti posesori ai unei trinitizări neexperienţiale îi invidiau cu adevărat pe fraţii lor, presupuşi mai puţin norocoşi, care au urcat calea universală prin etapele experienţei bunei credinţe şi vieţii actuale. În ciuda handicapurilor şi limitărilor lor, ei formează un corp de lucrători extraordinari de utili şi întotdeauna binevoitori atunci când se cere executarea planurile administrative complexe ale guvernelor suprauniversurilor.
22:10.1 (253.3) Asistenţii Fiilor Înălţaţi sunt grupul superior retrinitizat al fiilor trinitizaţi ai ascendenţilor glorificaţi ai Corpului Muritorilor Finalităţii şi asociaţilor lor eterni, personalităţile Paradisului-Havona. Ei sunt afectaţi serviciului suprauniversurilor şi lucrează ca ajutoare personale pe lângă fiii elevaţi ai guvernelor Îmbătrâniţilor de Zile. Am putea să-i numim, pe drept cuvânt, secretari privaţi. Ei acţionează din timp în timp ca angajaţi pe lângă comisii speciale sau alte grupuri de fii elevaţi. Eiîi servescpe Desăvârşitorii Înţelepciunii, Consilierii Divini, Cenzorii Universali, Puternicii Mesageri şi Înălţaţii în Autoritate, precum şi pe cei Lipsiţi de Nume şi de Număr.
22:10.2 (253.4) Dacă analizându-i pe Păzitorii Celeşti am părut să atrag atenţia asupra limitărilor şi handicapurilor acestor fii de două ori trinitizaţi, permiteţi-mi acum, pe bună dreptate, să subliniez punctul lor forte, atributul care îi transformă de fapt pentru noi în colaboratori aproape nepreţuiţi. Aceste fiinţe îşi datorează existenţa însăşi faptului că sunt personificarea unui concept unic şi suprem. Ei sunt întruparea personalizată a unei idei divine, a vreunui ideal universal sub o formă în care nu a fost niciodată concepută, exprimată sau trinitizată. Ei au fost apoi îmbrăţişaţi de Trinitate; ei exprimă deci şi încorporează efectiv înţelepciunea proprie a Trinităţii în ceea ce priveşte idealul - idee al existenţei lor personale. În măsura în care acest concept particular poate fi revelat universului, aceste personalităţi încorporează totalul lucrurilor pe care o inteligenţă de creatură sau de Creator le poate concepe, exprima sau ilustra prin exemplu; ele sunt această idee personificată.
22:10.3 (253.5) Nu vedeţi oare că astfel de concentrări vii ale unui singur concept suprem al realităţii universale fac servicii nebănuite celor care au însărcinarea de a administra suprauniversul?
22:10.4 (254.1) Nu demult am primit ordinul să prezidez o comisie de şase personalităţi - câte una pentru fiecare dintre fii elevaţi - însărcinată să studieze trei probleme referitoare la un grup de noi universuri în regiunile meridionale ale Orvontonului. Mi-am dat bine seama de valoarea Asistenţilor Fiilor Înălţaţi atunci când am cerut şefului acestui ordin de pe Uversa să pună temporar la dispoziţia comisiei mele secretari de acest fel. Prima din ideile noastre a fost reprezentată de un Asistent al Fiilor Înălţaţi pe Uversa, care a fost imediat ataşat grupului nostru. A doua noastră problemă a fost întruchipată într-un Asistent al Fiilor Înălţaţi afectaţi suprauniversului numărul trei. Noi am primit un important ajutor din această sursă, prin intermediul camerei de compensare a universului central pentru coordonarea şi răspândirea cunoştinţelor esenţiale, însă nimic comparabil cu asistenţa asigurată de prezenţa efectivă a unei personalităţi care este un concept trinitizat în supremaţie de către creaturi şi în finalitate de către Deităţi. În ceea ce priveşte a treia problemă a noastră, arhivele Paradisului au dezvăluit faptul că o astfel de idee nu a fost niciodată trinitizată de creaturi.
22:10.5 (254.2) Asistenţii Fiilor Înălţaţi sunt personalizări unice şi originale de concepte extraordinare şi de idealuri uluitoare. Ca atare, ei sunt apţi să confere o inexprimabilă iluminare hotărârilor noastre. Când lucrez într-un post îndepărtat al universului spaţiului, gândiţi-vă ce înseamnă, ca ajutor, dacă sunt atât de norocos să am ataşat misiunii mele un Asistent al Fiilor Înălţaţi care să fie plenitudinea conceptului divin referitor la problema pe care am fost trimis să o abordez şi să o rezolv; şi am trecut de nenumărate ori prin această experienţă. Cu acest plan, singura dificultate provine din faptul că nici un supraunivers nu poate avea o ediţie completă a acestor idei trinitizate; noi nu primim decât o şeptime dintre aceste fiinţe, astfel încât doar aproximativ într-un caz din şapte beneficiem de o asociere personală cu aceste fiinţe, chiar şi atunci când arhivele indică faptul că ideea a fost trinitizată.
22:10.6 (254.3) Noi am putea folosi, într-un mod foarte avantajos, un număr mult mai mare dintre aceste fiinţe de pe Uversa. Datorită valorii lor pentru administraţiile suprauniversului noi încurajăm pe toate căile pelerinii timpului şi rezidenţii Paradisului să încerce trinitizări după ce au contribuit unul faţă de altul cu acele realităţi experienţiale care sunt esenţiale desfăşurării unor astfel de aventuri creative.
22:10.7 (254.4) Noi avem acum în Orvonton un milion şi un sfert de Asistenţi ai Fiilor Înălţaţi; ei servesc în sectoarele majore şi minore, ca şi pe Uversa. Ei ne însoţesc foarte des pe parcursul misiunilor noastre în universuri îndepărtate. Asistenţii Fiilor Înălţaţi nu sunt în permanenţă ataşaţi vreunui Fiu sau vreunei comisii. Ei circulă constant, servind în locul în care ideea sau idealul care sunt ei poate favoriza mai bine ţelurile eterne ale Trinităţii Paradisului pentru care ei au devenit fii.
22:10.8 (254.5) Ei sunt plini de afecţiune, magnific de loiali, extraordinar de inteligenţi, suprem de înţelepţi - în ceea ce priveşte ideea unică - şi de o umilinţă transcendentă. Pe de altă parte, ei vă pot comunica cunoştinţele universului referitoare la unica lor idee sau ideal, iar pe de altă parte este aproape patetic faptul de a-i vedea căutând cunoştinţe şi informaţii despre multe alte subiecte, chiar şi pe lângă muritorii ascendenţi.
22:10.9 (254.6) Aceasta este mărturia în ceea ce priveşte originea, natura şi funcţiunile unei părţi din cei care sunt numiţi Fiii lui Dumnezeu Trinitizaţi, în special a celor care au trecut prin îmbrăţişarea divină a Trinităţii Paradisului, şi care au fost ulterior afectaţi serviciilor suprauniversurilor pentru a-şi aduce cooperarea înţeleaptă şi plină de înţelegere administratorilor Îmbătrâniţilor de Zile în eforturile lor neobosite pentru a facilita progresul interior al muritorilor ascendenţi ai timpului către destinaţia lor imediată în Havona şi ţelul lor Paradisiac final.
22:10.10 (255.1) [Expus de un Puternic Mesager al corpului de revelaţie al Orvontonului.]
Cartea Urantia
Capitolul 23
23:0.1 (256.1) MESAGERII Solitari formează legiunea personală şi universală a Creatorului Comun; ei sunt primul şi cel mai vechi ordin al Personalităţilor Superioare ale Spiritului Infinit. Ei reprezintă acţiunea creatoare iniţială a Spiritului Infinit, lucrând solitar pentru a aduce la existenţă spirite personale solitare. Nici Tatăl, nici Fiul, nu au participat direct la această prodigioasă spiritualizare.
23:0.2 (256.2) Aceşti mesageri spirituali au fost personalizaţi într-un singur episod creativ, iar numărul lor este staţionar. Cu toate că una dintre aceste fiinţe extraordinare este asociată cu mine în prezenta misiune, nu ştiu câte personalităţi ale acestui ordin există în universul universurilor. Ştiu doar, din timp în timp, câţi sunt înscrişi în registrele noastre ca funcţionând în momentul respectiv, în jurisdicţia suprauniversului nostru. Conform acestui ultim raport de pe Uversa, observ că existau aproape 7.690 de miliarde de Mesageri Solitari operând în interiorul frontierelor Orvontonului, şi presupun că această cifră este considerabil inferioară unei şeptimi din numărul lor total.
23:1.1 (256.3) Imediat după creaţia celor Şapte Spirite ale Circuitelor Havonei, Spiritul Infinit a adus la existenţă vastul corp al Mesagerilor Solitari. Nici o parte a creaţiei universale nu este preexistentă Mesagerilor Solitari, mai puţin Paradisul şi circuitele Havonei; ei au operat în marele univers aproape din eternitate. Ei sunt fundamentali pentru tehnica divină a Spiritului Infinit care încearcă să se reveleze pe sine imenselor creaţii ale timpului şi spaţiului şi să ia un contact personal cu ele.
23:1.2 (256.4) Cu toate că aceşti mesageri există din timpuri apropiate de eternitate, ei au cu toţii conştiinţa unui început al individualităţii. Ei sunt conştienţi de timp, deoarece sunt primii dintre creaţiile Spiritului Infinit care posedă această conştiinţă a timpului. Ei sunt primii născuţi din creaturile Spiritului Infinit care au fost personalizate în timp şi spiritualizate în spaţiu.
23:1.3 (256.5) Aceste spirite solitare provin de la începuturile timpurilor, ca fiinţe spirituale desăvârşite şi perfect înzestrate. Ele sunt toate egale, nu există nici clase nici subdiviziuni fondate pe variante personale. Clasificarea lor este în întregime bazată pe tipul de muncă pentru care sunt desemnaţi din vreme în vreme.
23:1.4 (256.6) Muritorii debutează ca fiinţe aproape materiale pe lumi ale spaţiului şi se ridică lăuntric către Marile Centre; aceste spirite solitare debutează în centrul tuturor lucrurilor şi aspiră profund la primirea de sarcini în creaţiile îndepărtate, mergând până la lumile individuale ale universurilor locale cele mai din afară, şi chiar dincolo de ele.
23:1.5 (256.7) Cu toate că sunt numiţi Mesageri Solitari, ei nu suferă din cauza solitudinii lor, deoarece le place cu adevărat să lucreze singuri. Sunt singurele fiinţe din întreaga creaţie care pot să se bucure de o existenţă solitară şi care se bucură de ea într-adevăr, cu toate că le place, de asemenea, să se asocieze cu câteva, dar foarte puţine, ordine de inteligenţă universale cu care pot fraterniza.
23:1.6 (257.1) Mesagerii Solitari nu sunt izolaţi în serviciul lor; ei sunt constant în contact cu bogăţiile intelectului din întreaga creaţie, deoarece sunt capabili să „se branşeze” pe toate teledifuziunile domeniilor sejurului lor. Ei pot de asemenea intercomunica cu membrii propriului lor grup imediat, fiinţe făcând acelaşi gen de muncă ca şi ele în acelaşi supraunivers. Ei ar putea comunica cu alţi Mesageri Solitari, însă au primit de la consiliul Celor Şapte Spirite Maestru ordinul de a nu o face, şi ei sunt un grup loial; nu vor încălca acest ordin. Nu există nici un exemplu ca vreun Mesager Solitar să se fi poticnit în întuneric.
23:1.7 (257.2) Mesagerii Solitari, la fel ca şi Directorii de Putere ai Universului, figurează printre rarele tipuri de fiinţe care activează în toate domeniile, fiind lipsite de riscul de a fi arestate sau deţinute de tribunalele timpului şi spaţiului. Ei nu ar putea fi citaţi să apară în faţa altor persoane decât Cele Şapte Spirite Maestru, însă în toate analele universului principal nu s-a menţionat niciodată că acest consiliu al Paradisului ar fi fost chemat să judece cazul unui Mesager Solitar.
23:1.8 (257.3) Aceşti mesageri care se trimit singuri sunt un grup de fiinţe create demne de încredere, independente, înzestrate cu aptitudini variate, profund spirituale şi compătimitoare, care derivă din a Treia Sursă-Centru; ei acţionează prin autoritatea Spiritului Infinit care locuieşte pe Insula centrală a Paradisului, aşa cum este ea personalizată pe lumile sediu ale universurilor locale. Ei participă constant la circuitul direct care emană din Spiritul Infinit chiar şi atunci când activează în creaţiile locale sub influenţa imediată a Spiritelor-Mamă ale universurilor locale.
23:1.9 (257.4) Există un motiv tehnic pentru care Mesagerii Solitari trebuie să călătorească şi să lucreze singuri. Pe parcursul a scurte perioade, şi atunci când sunt staţionari, ei pot colabora cu un grup, însă această încorporare îi privează radical de susţinerea şi de orientarea circuitului lor din Paradis; ei sunt atunci în întregime izolaţi. Atunci când se găsesc în tranzit sau activează în circuitele spaţiului şi în curenţii timpului, dacă unul dintre ei se găseşte în vecinătatea imediată a unuia sau mai multora Mesageri Solitari contactul cu forţele circulante superioare este imediat întrerupt. În limbajul simbolurilor voastre, voi spuneţi că sunt toţi „scurcircuitaţi”. De aceea, ei posedă în mod inerent o putere de avertizare automată, un semnal de alarmă care acţionează infailibil pentru a-i preveni de orice risc de coliziune şi pentru a-i menţine la o distanţă suficientă pentru a nu exista o interferenţă cu propria lor funcţionare efectivă. Ei posedă astfel puteri inerente şi automate care detectează şi indică apropierea spiritelor inspirate ale Trinităţii şi a Ajustorilor Gândirii divini.
23:1.10 (257.5) Aceşti Mesageri Solitari nu au puterea de a îşi extinde sau de a-şi reproduce propria lor personalitate, însă nu există practic nici o muncă în universuri la care ei să nu poată participa, aducând o contribuţie esenţială şi sigură. Ei sunt în special marii salvatori ai timpului pentru administratorii problemelor universului; şi ei ne asistă toţi, de la cel mai nobil până la cel mai umil.
23:2.1 (257.6) Mesagerii Solitari nu sunt ataşaţi în permanenţă nici indivizilor nici grupurilor de personalităţi celeste. Misiunile lor le sunt întotdeauna precizate, iar pe parcursul acestui serviciu ei lucrează sub supravegherea imediată a celor care dirijează domeniile care li se încredinţează. Între ei, nu au nici organizaţie, nici guvern de nici un fel; ei sunt Mesageri Solitari.
23:2.2 (258.1) Mesageri Solitari sunt afectaţi de Spiritul Infinit următoarelor şapte diviziuni de serviciu:
23:2.3 (258.2) 1. Mesageri ai Trinităţii Paradisului.
23:2.4 (258.3) 2. Mesageri ai Circuitelor Havonei.
23:2.5 (258.4) 3. Mesageri ai suprauniversurilor.
23:2.6 (258.5) 4. Mesageri ai Universurilor Locale.
23:2.7 (258.6) 5. Exploratori de Desemnare Nedirecţionată.
23:2.8 (258.7) 6. Ambasadori şi Emisari de Misiune Specială.
23:2.9 (258.8) 7. Revelatori ai Adevărului.
23:2.10 (258.9) Sub toate raporturile, aceşti mesageri solitari sunt interschimbabili între un tip de serviciu şi un altul; astfel de transferuri au loc constant. Nu există ordine separate de Mesageri Spirituali; ei sunt spiritual asemănători şi egali din toate punctele de vedere. Cu toate că sunt în general desemnaţi de numărul lor, ei sunt cunoscuţi de Spiritul Infinit sub nume personale. Celelalte fiinţe îi cunosc pe nume sau după numărul ce desemnează afectarea lor curentă.
23:2.11 (258.10) 1. Mesagerii Trinităţii Paradisului. Nu am permisiunea de a revela multe lucruri asupra muncii de grup a mesagerilor afectaţi Trinităţii. Ei sunt slujitorii secreţi de încredere ai Deităţilor. Când sunt trimişi cu mesaje speciale implicând politica nerevelată şi conduita viitoare a Zeilor, noi nu cunoaştem nici un caz în care ei să fi divulgat vreun secret sau să fi trădat încrederea pusă în ordinul lor. Şi toate acestea sunt spuse aici nu pentru a lăuda perfecţiunea lor, ci mai degrabă pentru a scoate la iveală faptul că Deităţile pot să creeze şi chiar creează fiinţe perfecte.
23:2.12 (258.11) Confuzia şi zbuciumul Urantiei nu semnifică faptul că Şefilor Paradisului le lipseşte interesul sau abilitatea în rezolvarea problemelor în mod diferit. Creatorii posedă deplina putere de a face din Urantia un adevărat paradis, însă un astfel de Eden nu ar contribui la dezvoltarea unor caractere viguroase, nobile şi experimentate, pe care Zeii le călesc cu atât de multă siguranţă pe lumea voastră între nicovala necesităţii şi ciocanul neliniştii. Temerile şi tristeţile voastre, încercările şi dezamăgirile voastre fac la fel de mult parte din planul divin de pe sfera voastră, ca perfecţiunea cea mai înaltă şi adaptarea infinită a tuturor lucrurilor la scopul lor suprem pe lumile universului central şi perfect.
23:2.13 (258.12) 2. Mesageri ai Circuitelor Havonei. Pe tot parcursul carierei voastre ascendente veţi fi capabili să detectaţi vag, dar tot mai bine, prezenţa Mesagerilor Solitari; cu toate acestea, numai înainte de a fi atins Havona îi veţi recunoaşte negreşit. Primii dintre aceşti mesageri pe care îi veţi vedea faţă în faţă vor fi aceia ai circuitelor Havonei.
23:2.14 (258.13) Mesagerii Solitari se bucură de relaţii speciale cu nativii lumilor Havonei. Aceşti mesageri, care sunt atât de handicapaţi funcţional când sunt asociaţi unul cu altul, pot fi în comuniune foarte strânsă şi personală cu nativii Havonei şi ei sunt efectiv. Însă este cu totul imposibil să comunicăm minţii umane satisfacţia supremă care rezultă din contactul între mintea acestor fiinţe divin perfecte şi spiritul acestor personalităţi aproape transcendente.
23:2.15 (259.1) 3. Mesageri ai suprauniversurilor. Cei Îmbătrâniţi de Zile, aceste personalităţi originare ale Trinităţii care prezidează destinele celor şapte suprauniversuri, aceste trio-uri de putere divină şi de înţelepciune administrativă, sunt însoţiţi din abundenţă de Mesageri Solitari. Numai prin acest ordin de mesageri şefii triunici ai unui supraunivers pot comunica direct şi personal cu şefii unui alt univers. Mesagerii Solitari sunt sigurul tip de inteligenţe spirituale, cu excepţia Spiritelor Inspirate ale Trinităţii, care să poată fi trimis direct de la un sediu al unui supraunivers la un altul. Toate celelalte personalităţi sunt nevoite să treacă prin Havona şi prin lumile administrative ale Spiritelor Maestru pentru a face astfel de deplasări.
23:2.16 (259.2) Există anumite tipuri de informaţii care nu pot fi obţinute nici de Mesagerii Gravitaţiei, nici prin reflexivitate, nici prin teledifuziune. Şi când Cei Îmbătrâniţi de Zile vor să cunoască cu toată certitudinea aceste lucruri, ei trebuie să trimită un Mesager Solitar la sursa de cunoaştere. Cu mult timp în urmă de prezenţa vieţii pe Urantia, Mesagerul Solitar asociat acum cu mine a fost însărcinat cu o misiune în afară de Uversa, în universul central - el a fost absent de pe listele de apel de pe Orvonton aproape un milion de ani, însă a revenit la timpul cuvenit şi cu informaţiile dorite.
23:2.17 (259.3) Nu există limitări care să se impună serviciului Mesagerilor Solitari în suprauniversuri; ei pot opera ca executori ai înaltelor tribunale sau pot strânge informaţii pentru binele tărâmului. Între toate supracreaţiile, cel mai mult le place să slujească pe Orvonton, căci aici nevoile sunt cele mai presante şi prilejurile de a face eforturi eroice sunt mult înmulţite. Pe tărâmurile în care necesităţile sunt cele mai mari, ne bucurăm toţi de satisfacţia unei activităţi cât mai complete.
23:2.18 (259.4) 4. Mesageri ai Universurilor Locale. În serviciile unui univers local, nu există limite la funcţiunile Mesagerilor Solitari. Ei sunt fidelii revelatori ai motivaţiilor şi ai intenţiilor Spiritului-Mamă al universului local, cu toate că ei sunt sub deplina jurisdicţie a Fiului Maestru domnitor. Şi acest lucru este adevărat pentru toţi mesagerii care activează într-un univers local, fie că ei călătoresc plecând direct din cartierul general al universului, fie că acţionează temporar în legătură cu Părinţii Constelaţiilor, Suveranii Sistemelor sau Prinţii Planetari. Înainte de concentrarea tuturor puterilor în mâinile unui Fiu Creator în epoca revelării sale ca şef suveran al universului său, mesagerii universurilor locale activează sub îndrumarea generală a Îmbătrâniţilor de Zile şi sunt imediat responsabili în faţa reprezentantului lor rezident, Uniunea de Zile.
23:2.19 (259.5) 5. Exploratori de Desemnare Nedirecţionată. Atunci când corpul de rezervă al corpului Mesagerilor Solitari are recruţi în număr prea mare, este emis un apel pentru exploratori voluntari prin unul dintre cei Şapte Directori Supremi de Putere; voluntarii nu lipsesc niciodată, deoarece mesagerii adoră să fie trimişi ca exploratori liberi şi nelimitaţi pentru a încerca emoţia vie de a descoperi embrionii de organizare ai unor lumi şi universuri noi.
23:2.20 (259.6) Ei se duc să examineze indiciile oferite de contemplatorii de spaţiu ai tărâmurilor. Deităţile Paradisului cunosc indubitabil existenţa acestor sisteme energetice spaţiale încă nedescoperite, însă nu divulgă niciodată astfel de informaţii. Dacă Mesagerii Solitari nu ar explora şi nu ar repera aceste centre energetice în curs de organizare, aceste fenomene ar rămâne mult timp fără să fie remarcate chiar şi de inteligenţele tărâmurilor adiacente. În calitate de clasă, Mesagerii Solitari sunt extrem de sensibili la gravitaţie; în consecinţă, ei pot uneori detecta prezenţa probabilă a foarte mici planete întunecate, chiar lumile care sunt cele mai adaptate pentru a experimenta viaţa.
23:2.21 (260.1) Aceşti mesageri exploratori de desemnare ndirecţionată patrulează prin universul principal. Ei sunt mereu plecaţi în expediţii de cercetare în regiunile neexplorate ale întregului spaţiu exterior. O foarte mare parte a informaţiilor pe care le deţinem asupra problemelor domeniilor spaţiului exterior este datorată explorărilor Mesagerilor Solitari, deoarece ei lucrează şi studiază adesea cu astronomii celeşti.
23:2.22 (260.2) 6. Ambasadorii şi Emisarii de Misiune Specială. Universurile locale situate în interiorul unui acelaşi supraunivers obişnuiesc să facă schimb de ambasadori aleşi dintre nativii ordinelor lor de filiaţie. Cu toate acestea, pentru a evita întârzierile li se cere adesea Mesagerilor Solitari să meargă, în calitate de ambasadori, de la o creaţie locală la alta pentru a reprezenta şi a interpreta un tărâm pe lângă altul. De exemplu, atunci când un nou este descoperit un nou tărâm locuit, el se poate găsi atât de departe în spaţiu încât ar fi necesar foarte mult timp ca un ambasador înserafimat să poată atinge acest univers îndepărtat. O fiinţă înserafimată nu are posibilitatea de a depăşii viteza de 899.370 de kilometri urantieni pe secundă din timpul vostru. Stelele masive, curenţii încrucişaţi şi ocolurile, precum şi tangentele de atracţie vor tinde toate să micşoreze această viteză, astfel încât pe parcursul unei lungi călătorii media sa se va stabili în jurul cifrei de 899.370 kilometri pe secundă.
23:2.23 (260.3) Atunci când se constată că vor fi necesari sute de ani unui ambasador nativ pentru a atinge un univers local foarte îndepărtat, cerem adesea unui Mesager Solitar să se ducă imediat pentru a activa ca ambasador interimar. Mesagerii Solitari pot pleca cu un foarte scurt preaviz, nu independent de timp şi de spaţiu, cum fac Mesagerii Gravitaţiei, însă cam tot aşa. Ei servesc şi în alte împrejurări ca emisari în misiune specială.
23:2.24 (260.4) 7. Revelatori ai Adevărului. Mesagerii Solitari consideră misiunea de a revela adevărul ca cea mai înaltă datorie a ordinului lor. Şi ei acţionează din timp în timp în această calitate, de la suprauniversuri până la planetele individuale ale spaţiului. Ei sunt frecvent ataşaţi unor comisii însărcinate să lărgească revelaţia adevărului lumilor şi sistemelor.
23:3.1 (260.5) Mesagerii Solitari sunt tipul cel mai elevat de personalităţi perfecte, de încredere, disponibile în toate domeniile, pentru a transmite rapid mesaje importante şi urgente pentru care ar fi contraindicat să se utilizeze serviciul de teledifuziune sau mecanismul de reflexivitate. Ei servesc într-o nesfârşită varietate de misiuni, venind în ajutorul fiinţelor materiale şi spirituale ale tărâmurilor, în special atunci când este implicat elementul timp. Dintre toate ordinele ataşate serviciilor domeniilor suprauniversale, ei sunt fiinţele personalizate cele mai înalte şi cele mai înzestrate, şi care sunt, totodată, atât de aproape de a sfida timpul şi spaţiul.
23:3.2 (260.6) Universul este bine înzestrat cu spirite care utilizează gravitaţia în scopul deplasării; ele pot merge oriunde şi oricând - instantaneu - însă nu sunt persoane. Anumiţi traversatori ai gravitaţiei, alţii, sunt fiinţe personale, de exemplu Mesagerii de Gravitaţie şi Arhiviştii Transcendenţi, însă ei nu sunt la dispoziţia administratorilor suprauniversurilor şi ai universurilor locale. Lumile sunt pline de îngeri, de oameni, precum şi de alte fiinţe înalt personale, însă acestea sunt handicapate de timp şi de spaţiu. Limita de viteză pentru cea mai mare parte a fiinţelor neînserafimate este de 299.790 kilometri de-ai lumii voastre pe secundă a timpului vostru. Creaturile mediene, precum şi anumite alte fiinţe, pot atinge şi ating adesea o viteză dublă, de 599.850 kilometri pe secundă, în timp ce serafimii şi alte ordine pot traversa spaţiul cu o viteză triplă, de aproximativ 899.370 de kilometri pe secundă.
23:3.3 (261.1) Cu toate acestea, în afara Mesagerilor Solitari, nu există personalităţi purtătoare de mesaje sau care să efectueze tranzituri la viteze intermediare între deplasările instantanee ale traversatorilor gravitaţiei şi vitezele relativ lente ale serafimilor. De aceea, Mesagerii Solitari sunt în general folosiţi pentru mesaje şi servicii în situaţii în care personalitatea este esenţială pentru reuşita misiunii şi în care se doreşte să se evite pierderile de timp care ar fi ocazionate de trimiterea oricărui alt tip rapid disponibil de mesageri personali. Ei sunt singurele fiinţe bine personalizate care pot să se sincronizeze cu curenţii universali conjugaţi ai marelui univers. Viteza lor în traversarea spaţiului este variabilă, şi depinde de o mare diversitate de influenţe interferente, însă arhivele indică faptul că, în călătoria de îndeplinire a acestei misiuni, mesagerul meu însoţitor s-a deplasat cu 1.354.169.220.000 kilometri pe secunda timpului vostru.
23:3.4 (261.2) Sunt pe deplin incapabil să explic minţii de tip material cum un spirit poate fi o adevărată persoană, traversând în acelaşi timp spaţiul cu o viteză atât de colosală. Însă aceşti Mesageri Solitari înşişi vin efectiv pe Urantia şi pleacă la aceste viteze de neînţeles. Într-adevăr, dacă nu ar fi aşa, întreaga economie a administraţiei universale ar fi în mare parte lipsită de elementul ei personal.
23:3.5 (261.3) Mesagerii Solitari sunt apţi să servească în calitate de linii de comunicare de intervenţie în toate regiunile îndepărtate ale spaţiului, ale unor tărâmuri neincluse în circuitele stabilite ale marelui univers. Se dovedeşte că un mesager funcţionând astfel poate transmite un mesaj sau trimite un impuls prin spaţiu unui tovarăş mesager îndepărtat la o sută de ani-lumină, după cum estimează distanţele stelare astronomii de pe Urantia.
23:3.6 (261.4) Dintre miliardele de fiinţe care cooperează cu noi în dirijarea treburilor suprauniversului, nu există altele mai importante decât Mesagerii Solitari prin utilitatea lor practică şi prin ajutorul lor câştigător de timp. În universurile spaţiului, noi trebuie să ţinem cont de neajunsurile timpului; de aici decurg marile servicii realizate de Mesagerii Solitari care, datorită prerogativelor lor personale de comunicare, sunt aproape independenţi de spaţiu, şi care, din cauza imensei lor viteze de tranzit, sunt aproape independenţi de timp.
23:3.7 (261.5) Mă aflu în încurcătură atunci când trebuie să le explic muritorilor de pe Urantia felul în care Mesagerii Solitari pot să nu aibă formă, dar să aibă totodată personalităţi reale şi definite. Cu toate că ei sunt lipsiţi de forma care s-ar asocia normal unei personalităţi, ei deţin o prezenţă de spirit, care îi distinge de toate tipurile superioare de fiinţe spirituale. Mesagerii Solitari sunt singura clasă de fiinţe care par a fi înzestrate cu aproape toate avantajele unui spirit fără formă, laolaltă cu toate prerogativele unei personalităţi în deplina posesie a mijloacelor sale. Ei sunt adevărate persoane şi, în acelaşi timp, înzestraţi cu aproape toate atributele unei manifestări spirituale impersonale.
23:3.8 (261.6) În cele şapte suprauniversuri, în general - însă nu întotdeauna - tot ceea ce ţine să facă o creatură liberă de neajunsurile timpului şi ale spaţiului reduce proporţional prerogativele sale de personalitate. Mesagerii Solitari fac excepţie de la această lege generală. În activităţile lor, ei nu sunt supuşi aproape nici unei îngrădiri în utilizarea vreunei modalităţi de expresie spirituală, de serviciu divin, de slujire personală şi de comunicare cosmică. Dacă aţi putea contempla aceste fiinţe extraordinare prin prisma experienţei mele în administraţia universului, aţi înţelege cât ar fi de dificil să se coordoneze problemele suprauniversale fără abila lor cooperarea.
23:3.9 (262.1) Indiferent de cât de mult s-ar lărgi universul, probabil că nu se vor mai crea niciodată alţi Mesageri Solitari. Pe măsură ce universul creşte, trebuie ca munca extinsă de administrare să fie tot mai mult purtată de alte tipuri de ajutoare spirituale şi de acele fiinţe care îşi au originea în aceste noi creaţii, cum ar fi creatorii Fiilor Suverani şi Spiritele-Mamă ale universurilor locale.
23:4.1 (262.2) Mesagerii Solitari par a fi coordonatorii personalităţilor pentru toate tipurile de fiinţe spirituale. Slujba lor ajută la înfrăţirea tuturor personalităţilor vastei lumi spirituale. Ei contribuie mult la dezvoltarea, în toate fiinţele spirituale, a unei conştiinţe a identităţi de grup. Fiecare tip de fiinţă spirituală este servit de grupuri speciale de Mesageri Solitari, care dezvoltă abilitatea acestor fiinţe de a înţelege toate celelalte tipuri şi ordine şi de a fraternizeze cu acestea, oricât ar fi ele de neasemănătoare.
23:4.2 (262.3) Mesagerii Solitari fac dovada unei atât de uimitoare aptitudini de a coordona toate ordinele şi tipurile de personalităţi finite - şi chiar de a lua contact cu regimul absonit al supracontrolorilor universului maestru - încât unii dintre noi facem următoarea presupunere: crearea acestor mesageri de către Spiritul Infinit trebuie să fie legată într-o fel sau altul de manifestarea de către Autorul Comun a Minţii Supreme-Ultime.
23:4.3 (262.4) Atunci când un finalitar şi un Cetăţean al Paradisului cooperează pentru a trinitiza un „copil al timpului şi al eternităţii” - operaţiune care implică potenţiale mentale nerevelate ale Supremului-Ultim - şi când această personalitate neclasificată este trimisă pe Vicegerington, un Mesager Solitar (repercusiunea personalităţii presupuse a manifestării unei astfel de minţi a deităţii) este întotdeauna desemnat ca însoţitor păzitor al acestui fiu trinitizat de creaturi. Acest mesager însoţeşte noul fiu de destin în lumea în care el este desemnat şi nu părăseşte niciodată Vicegeringtonul. Atunci când el este astfel ataşat destinelor unui copil al timpului şi al eternităţii, un Mesager Solitar este transferat pentru totdeauna sub singura supraveghere a Arhitecţilor Universului maestru. Noi nu ştim ce îi poate rezerva viitorul unei astfel de asocieri extraordinare. Epoci de-a rândul, aceste asocieri de personalităţi unice au continuat să se reunească pe Vicegerington, însă nici una dintre aceste perechi nu a plecat vreodată de acolo.
23:4.4 (262.5) Mesagerii Solitari sunt în număr staţionar, însă trinitizarea fiilor destinului pare a revela o tehnică nelimitată. Cum fiecare fiu al destinului trinitizat îşi vede desemnat un Mesager Solitar, ni se pare că la un moment dat, în viitorul îndepărtat, rezerva de mesageri se va epuiza. Cine va prelua ştafeta muncii lor în marele univers? Serviciul lor va fi el oare asigurat de vreo dezvoltare nouă printre Spiritele inspirate ale Trinităţii? Într-o epocă foarte îndepărtată, marele univers va fi el oare administrat mai îndeaproape de fiinţe de origine trinitară, în timp ce creaturile de origine simplă şi duală vor pleca în domeniile spaţiului exterior? Dacă mesagerii se întorc la vechiul lor serviciu, aceşti fii ai destinului îi vor însoţi oare? Trinitizările dintre finalitari şi Cetăţenii Paradisului-Havona vor înceta ele atunci când rezerva de Mesageri Solitari va fi absorbită pentru a acorda însoţitori-păzitori ai acestor fii ai destinului? Toţi Mesagerii noştri Solitari eficienţi vor fi concentraţi pe Vicegerington? Aceste personalităţi spirituale extraordinare vor fi ele etern asociate acestor fii trinitizaţi ai unui destin nerevelat? Ce semnificaţie ar trebui să ataşăm faptului că aceste cupluri care se reunesc pe Vicegerington sunt sub îndrumarea exclusivă a Arhitecţilor Universului maestru, aceste puternice fiinţe de mister? Noi ne punem aceste întrebări, şi multe altele similare, şi ne punem întrebări şi asupra multor alte ordine de fiinţe celeste, însă nu cunoaştem răspunsurile.
23:4.5 (263.1) Această operaţiune, odată cu multe alte evenimente asemănătoare din administrarea universului, indică faptul că nu trebuie să ne amăgim, şi că personalul marelui univers, şi chiar şi acela al Paradisului şi al Havonei, este supus unei reorganizări precise şi sigure în coordonare şi în raport cu colosalele evoluţii de energie care au loc în prezent în ansamblul domeniilor spaţiului interior.
23:4.6 (263.2) Noi înclinăm să credem că eternul viitor va fi martorul unor fenomene de evoluţie universale care vor transcende de departe tot ceea ce a experimentat eternul trecut. Şi noi anticipăm aceste prodigioase aventuri aşa cum ar trebui să o faceţi voi înşivă, cu o vie plăcere şi cu o speranţă mereu crescătoare.
23:4.7 (263.3) [Prezentat de un Consilier Divin de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 24
24:0.1 (264.1) PE UVERSA noi clasificăm toate personalităţile şi entităţile Creatorului Comun în trei mari diviziuni: Personalităţile Superioare ale Spiritului Infinit, Oştirile Mesagerilor Spaţiului şi Spiritele Tutelare ale Timpului, aceste fiinţe spirituale care se ocupă cu propovăduirea de învăţături şi ajutarea creaturilor volitive din planul ascendent de înaintare a muritorilor.
24:0.2 (264.2) Personalităţile Superioare ale Spiritului Infinit care se găsesc menţionate în aceste expuneri activează în întregul mare univers în şapte diviziuni:
24:0.3 (264.3) 1. Mesagerii Solitari.
24:0.4 (264.4) 2. Supraveghetorii Circuitelor Universale.
24:0.5 (264.5) 3. Directorii de Recensământ.
24:0.6 (264.6) 4. Ajutorii Personali ai Spiritului Infinit.
24:0.7 (264.7) 5. Inspectorii Asociaţi.
24:0.8 (264.8) 6. Santinelele Desemnate.
24:0.9 (264.9) 7. Îndrumătorii Diplomaţilor.
24:0.10 (264.10) Mesagerii Solitari, Supraveghetorii Circuitelor, Directorii de Recensământ şi Ajutorii Personali sunt caracterizaţi prin posesia unor imense facultăţi de antigravitaţie. Mesagerii Solitari nu au un cartier general cunoscut; ei circulă în universul universurilor. Supraveghetorii Circuitelor Universale şi Directorii de Recensământ menţin cartiere generale în capitalele suprauniversurilor. Ajutorii Personali ai Spiritului Infinit sunt staţionaţi pe Insula centrală de Lumină. Inspectorii Asociaţi şi Santinelele Desemnate sunt staţionaţi respectiv în capitalele universurilor locale şi în cele ale sistemelor care le compun. Îndrumătorii Diplomaţilor rezidă în universul Havonei şi activează pe întregul miliard de lumi al ei. Cea mai mare parte a acestor personalităţi superioare au posturi în universurile locale, însă ele nu sunt organic ataşate administrării domeniilor evolutive.
24:0.11 (264.11) Printre cele şapte clase care compun acest grup, doar Mesagerii Solitari şi poate Ajutorii Personali străbat universul universurilor. Mergând din Paradis către exterior, întâlnim Mesageri Solitari de la circuitele Havonei până la capitalele suprauniversurilor, şi de acolo în sectoarele şi în universurile locale cu subdiviziunile lor, şi chiar până pe lumile locuite. Cu toate că Mesagerii Solitari fac parte din Personalităţile Superioare ale Spiritului infinit, originea lor, natura lor şi serviciul lor au fost analizate în capitolul precedent.
24:1.1 (265.1) Curenţii vaşti de putere spaţială şi circuitele de energie spirituală pot da impresia că ar opera automat; ele pot părea a funcţiona fără obstacole sau impedimente, însă nu este aşa. Toate aceste imense sisteme de energie sunt sub control; ele sunt supuse unei supravegheri inteligente. Supraveghetorii Circuitelor Universale se ocupă nu de domeniile energiei pur fizice sau materiale, domeniu al Directorilor de Putere ai universului, ci de circuitele de energie relativ spirituală şi de circuitele modificate care sunt esenţiale pentru a întreţine atât fiinţele spirituale înalt dezvoltate, cât şi tipurile morontiale sau tranziţionale de creaturi inteligente. Supraveghetorii nu dau naştere unor circuite de energie şi de supraesenţă de divinitate însă, în general, ei au de a face cu toate circuitele superioare ale timpului şi eternităţii şi cu toate circuitele relativ spirituale care ţin de administrarea părţilor componente ale marelui univers. Ei dirijează şi manipulează toate aceste circuite de energie spirituală în afara Insulei Paradisului.
24:1.2 (265.2) Supraveghetorii Circuitelor Universale sunt creaţia exclusivă a Spiritului Infinit şi acţionează numai ca agenţi ai Autorului Comun. Ei sunt personalizaţi pentru serviciu în următoarele patru ordine:
24:1.3 (265.3) 1. Supraveghetorii Supremi ai Circuitelor.
24:1.4 (265.4) 2. Supraveghetorii Asociaţi ai Circuitelor.
24:1.5 (265.5) 3. Supraveghetorii Secundari ai Circuitelor.
24:1.6 (265.6) 4. Supraveghetorii Terţiari ai Circuitelor.
24:1.7 (265.7) Numărul supraveghetorilor supremi ai Havonei şi a supraveghetorilor asociaţi ai celor şapte suprauniversuri este complet; nici o persoană dintre aceste ordine nu mai este creată. Supraveghetorii supremi sunt în număr de şapte şi sunt staţionaţi pe lumile pilot ale celor şapte circuite ale Havonei. Circuitele celor şapte suprauniversuri sunt încredinţate unui grup de şapte supraveghetori asociaţi, care menţin cartiere generale pe cele şapte sfere Paradisiace ale Spiritului Infinit, lumile celor Şapte Agenţi Executivi Supremi. De aici, ei supraveghează şi dirijează circuitele suprauniversurilor spaţiului.
24:1.8 (265.8) Pe aceste şapte sfere Paradisiace ale Spiritului cei şapte supraveghetori asociaţi ai circuitelor şi primul ordin al Centrelor Supreme de Putere efectuează o legătură care, sub îndrumarea Agenţilor Executivi Supremi, se traduce prin coordonarea subparadisiacă a tuturor circuitelor materiale şi spirituale care sunt distribuite celor şapte suprauniversuri.
24:1.9 (265.9) Pe lumile sediu ale fiecăruia dintre suprauniversuri sunt staţionaţi supraveghetorii secundari pentru universurile locale ai timpului şi spaţiului. Sectoarele majore şi minore sunt diviziuni administrative ale supraguvernelor, însă nu iau parte la această supraveghere a energiei spirituale. Nu ştiu câţi supraveghetori secundari ai circuitelor există în marele univers, însă pe Uversa există 84.691. Supraveghetori secundari sunt creaţi constant; din timp în timp ei apar în grupuri de şaptezeci pe lumile Agenţilor Executivi Supremi. Noi îi obţinem la cerere atunci când luăm măsuri pentru a stabili circuite separate de energie de spirit şi de putere de legătură, destinate universurilor noi care evoluează sub jurisdicţia noastră.
24:1.10 (265.10) Un supraveghetor terţiar al circuitelor activează pe lumea sediu a fiecărui univers local. Acest ordin, ca şi supraveghetorii secundari, este în continuă creaţie. Ei sunt creaţi în grupuri de şapte sute şi trimişi pe universurile locale de Cei Îmbătrâniţi de Zile.
24:1.11 (266.1) Supraveghetorii circuitelor sunt creaţi pentru îndatoririle lor specifice şi servesc veşnic în grupurile pentru care au fost desemnaţi iniţial. Ei nu sunt mutaţi în serviciul lor şi, în consecinţă, ei studiază de-a lungul epocilor problemele întâlnite pe tărâmurile pe care au fost trimişi iniţial. De exemplu, supraveghetorul circuitelor terţiare cu numărul 572.842 a funcţionat pe Salvington de la începuturile conceperii universului vostru local şi el este membru în statul major personal al lui Mihail din Nebadon.
24:1.12 (266.2) Atât în universurile locale, cât şi în universurile superioare, supraveghetorii circuitelor conduc tot ceea ce corespunde alegerii circuitelor care trebuie folosite pentru transmiterea tuturor mesajelor spirituale şi pentru transportul tuturor personalităţilor. În munca lor de supraveghere a circuitelor, aceste fiinţe eficiente utilizează toate dispozitivele, forţele şi personalităţile universului universurilor. Ele folosesc „înalte personalităţi nerevelate de control al circuitelor” şi sunt ajutate cu pricepere de numeroasele state majore compuse din personalităţi ale Spiritului Infinit. Ele sunt cele care ar izola o lume evolutivă dacă Prinţul ei Planetar s-ar răscula împotriva Tatălui Universal şi Fiului său locţiitor. Ei sunt capabili să excludă orice lume din anumite circuite universale de ordin spiritual superior, însă nu pot anula curenţii materiali ai directorilor de putere.
24:1.13 (266.3) Supraveghetorii Circuitelor Universale au cu circuitele spiritului o relaţie aproximativ asemănătoare celei a Directorilor de Putere ai universului cu circuitele materiale. Aceste două ordine sunt complementare şi asigură împreună supravegherea tuturor circuitelor spirituale şi materiale pe care le pot controla şi manipula creaturile.
24:1.14 (266.4) Supraveghetorii circuitelor exercită o anumită supraveghere asupra circuitelor mentale asociate Spiritului; tot astfel, directorii de putere au anumită jurisdicţie asupra fazelor minţii care sunt asociate energetic-fizic - mintea automată. În general, funcţiunile fiecărui ordin sunt sporite de legătura lor cu celălalt ordin, însă circuitele minţii pure nu sunt subiectul supravegherii nici uneia dintre cele două. Cele două ordine nu sunt nici coordonate; în multiplele lor lucrări, Supraveghetorii Circuitelor Universale sunt supuşi celor Şapte Directori Supremi de Putere şi subordonaţilor lor.
24:1.15 (266.5) Cu toate că în interiorul ordinelor lor respective supraveghetorii circuitelor sunt în întregime asemănători, ei sunt toţi indivizi distincţi. Sunt fiinţe cu adevărat personale, însă posedă un tip de personalitate diferit de aceea conferită de Tată, tip care nu se întâlneşte la nici o altă specie de creatură în întreaga existenţă universală.
24:1.16 (266.6) Voi îi veţi recunoaşte şi cunoaşte pe parcursul călătoriei voastre interioare către Paradis, însă nu veţi avea relaţii personale cu ei. Ei sunt supraveghetori ai circuitelor şi se ocupă strict şi eficient de treaba lor. Ei se ocupă doar de personalităţile şi de entităţile care supraveghează activităţile referitoare la circuitele supuse supravegherii lor.
24:2.1 (266.7) Cu toate că mintea cosmică a Inteligenţei Universale cunoaşte prezenţa şi locul de şedere al tuturor creaturilor gânditoare, există în universul universurilor o metodă de lucru independentă pentru a ţine socoteala tuturor creaturilor volitive.
24:2.2 (266.8) Directorii de Recensământ sunt o creaţie specială şi completă a Spiritului Infinit. Numărul lor ne este necunoscut. Ei sunt creaţi cu facultatea de a menţine o sincronizare perfectă cu tehnica de reflexivitate a suprauniversurilor, şi în acelaşi timp ei sunt personal sensibili şi receptivi la voinţa inteligentă. Printr-o tehnică neînţeleasă pe deplin, aceşti directori sunt imediat informaţi despre naşterea unei voinţe în orice parte a marelui univers. Ei sunt deci întotdeauna competenţi pentru a ne indica numărul, natura şi locul tuturor creaturilor volitive în toate părţile creaţiei centrale şi ale celor şapte suprauniversuri. Însă ei nu activează în Paradis; aici nu este nevoie de ei. În Paradis, cunoaşterea este înnăscută; Deităţile cunosc toate lucrurile.
24:2.3 (267.1) În Havona există Şapte Directori de Recensământ, unul pe lumea pilot a fiecărui circuit Havonian. Cu excepţia acestor şapte şi a rezervelor ordinului lor de pe lumile Paradisiace ale Spiritului, toţi Directorii de Recensământ activează sub jurisdicţia Îmbătrâniţilor de Zile.
24:2.4 (267.2) Un Director de Recensământ prezidează în sediul fiecărui supraunivers; sub comandamentul acestui director general, există mii şi mii de directori în capitala fiecărui univers local. Toate personalităţile acestui ordin sunt egale, mai puţin cele ale lumilor pilot ale Havonei şi ale celor şapte şefi suprauniversali.
24:2.5 (267.3) În al şaptelea supraunivers, există o sută de mii de Directori de Recensământ, iar acest număr se compune în întregime din cei care pot fi desemnaţi pe universurile locale. El nu conţine statul major personal al lui Usatia, şeful suprauniversal al Directorilor de Recensământ al Orvontonului. La fel ca ceilalţi şefi suprauniversali, Usatia nu este direct acordat cu înregistrarea voinţei inteligente. El este în mod exclusiv la unison cu subordonaţii săi staţionaţi în universurile Orvontonului. El acţionează deci ca o magnifică personalitate totalizatoare pentru raporturile lor sosind din capitalele creaţiilor locale.
24:2.6 (267.4) Din timp în timp, arhivarii oficiali ai Uversei consemnează în analele lor situaţia suprauniversului, aşa cum rezultă ea din înregistrările din şi de pe personalitatea lui Usatia. Aceste date ale recensământului sunt proprii suprauniversului; aceste rapoarte nu sunt transmise nici Havonei nici Paradisului.
24:2.7 (267.5) Directorii de Recensământ sunt preocupaţi de fiinţele umane - ca şi de alte creaturi cu voinţă - doar atâta cât să înregistreze faptul că voinţa funcţionează. Ei nu se ocupă de povestea vieţii voastre şi de faptele ei; ei nu sunt în nici un sens nişte personalităţi care fac rapoarte. Directorul de Recensământ al Nebadonului, numărul 81.412 din Orvonton, staţionează în prezent pe Salvington şi, în vremea aceasta, este personal conştient de prezenţa voastră vie pe Urantia; el va da arhivelor confirmarea morţii voastre în momentul în care veţi înceta să funcţionaţi ca o creatură înzestrată cu voinţă.
24:2.8 (267.6) Directorii de Recensământ înregistrează existenţa unei noi creaturi volitive imediat ce ea realizează primul său act de voinţă. Ei indică moartea unei creaturi volitive atunci când are lor ultimul ei act de voinţă. Emergenţa parţială a voinţei observate în reacţiilor anumitor animale superioare nu intră în domeniul Directorilor de Recensământ. Ei nu ţin cont de nimic altceva decât de creaturile volitive autentice şi nu sunt sensibilizaţi la nimic altceva decât la funcţiunea voinţei. În ceea ce priveşte modalitatea exactă în care ei înregistrează funcţionarea voinţei, noi nu o cunoaştem.
24:2.9 (267.7) Aceste fiinţe au fost întotdeauna, şi vor fi întotdeauna, Directorii de Recensământ. Ei ar fi relativ inutile în orice altă diviziune a muncii universale. Însă ei sunt infailibili în funcţiunea lor; nu greşesc şi nu falsifică niciodată şi, în ciuda minunatelor lor puteri şi incredibilelor lor prerogative, ei sunt persoane; ei au o prezenţă spirituală şi o formă care pot fi recunoscute.
24:3.1 (268.1) Noi nu avem cunoştinţe autentice despre epoca în care au fost create Ajutoarele Personale, nici despre modalitatea în care a fost realizat acest lucru. Numărul trebuie să fie mare, însă el nu figurează în arhivele Uversei. Conform unor deducţii chibzuite, bazate pe ceea ştim noi despre munca lor, mă încumet să estimez că acest număr se ridică până la miliarde. Noi ştim că Spiritul Infinit nu este limitat de considerente ce ţin de număr pentru a crea aceşti Ajutori Personali.
24:3.2 (268.2) Ajutorii Personali alei Spiritului Infinit există exclusiv pentru a asista prezenţa Paradisiacă a Celei de a Trei Persoane a Deităţii. Cu toate că sunt ataşaţi direct Spiritului Infinit şi sunt localizaţi în Paradis, ei circulă ici şi colo ca nişte fulgere până la extremităţile creaţiei. Oriunde s-ar extinde circuitele Creatorului Comun, acolo pot să apară aceşti Ajutori Personali în scopul de a executa ordinele Spiritului Infinit. Ei traversează spaţiul într-un mod foarte apropiat de acela al Mesagerilor Solitari, însă ei nu sunt persoane în sensul în care sunt mesagerii.
24:3.3 (268.3) Ajutorii Personali sunt toţi egali şi identici; ei nu scot la iveală nici o diferenţiere a individualităţii. Cu toate că Autorul Comun îi priveşte ca adevărate personalităţi, altora le vine greu să îi considere ca adevărate persoane; pentru alte fiinţe spirituale ei nu manifestă o prezenţă spirituală. Fiinţele originare din Paradis sunt întotdeauna conştiente de apropierea acestor ajutoare, însă noi nu recunoaştem prezenţa unei personalităţi. Absenţa unei astfel de forme de prezenţă le face neîndoielnic cu atât mai de folos pentru Cea de-a Treia Persoană a Deităţii.
24:3.4 (268.4) Pentru toate ordinele revelate de fiinţe spirituale avându-şi originea în Spiritul Infinit, Ajutorii Personali sunt aproape singurii pe care nu îi veţi recunoaşte pe parcursul ascensiunii voastre interioare către Paradis.
24:4.1 (268.5) Cei Şapte Agenţi Executivi Supremi, pe cele şapte sfere Paradisiace ale Spiritului Infinit, acţionează colectiv, ca un consiliu administrativ al supradirectorilor celor şapte suprauniversuri. Inspectorii Asociaţi încorporează, sub formă personală, autoritatea Agenţilor Executivi Supremi pe lângă universurile locale ale timpului şi spaţiului. Aceşti observatori superiori ai treburilor creaţiilor locale sunt urmaşii asociaţi ai Spiritului Infinit şi ai Celor Şapte Spirite Maestru ale Paradisului. Într-o vreme de aproape o veşnicie, au fost personalizaţi şapte sute de mii, iar corpul lor de rezervă locuieşte în Paradis.
24:4.2 (268.6) Inspectorii Asociaţi lucrează sub supravegherea directă a celor Şapte Agenţi Executivi Supremi, şi sunt puternicii lor reprezentanţi personali pe lângă universurile locale ale timpului şi spaţiului. Un inspector este staţionat pe sfera-sediu a fiecărei creaţii locale şi este strâns asociat cu Uniunea de Zile care locuieşte acolo.
24:4.3 (268.7) Inspectorii Asociaţi nu primesc rapoarte şi recomandări decât de la subordonaţii lor, Santinelele Desemnate, staţionate pe capitalele sistemelor locale ale lumilor locuite. Ei înşişi nu fac rapoarte decât către superiorul lor imediat, Agentul Executiv Suprem al suprauniversului respectiv.
24:5.1 (268.8) Santinelele Desemnate sunt personalităţi coordonatoare şi reprezentanţi de legătură ai celor Şapte Agenţi Executivi Supremi. Ele au fost personalizate în Paradis de Spiritul Infinit şi au fost create pentru scopurile specifice ale desemnării lor. Numărul lor este staţionar şi există exact şapte miliarde în existenţă.
24:5.2 (269.1) La fel cum un Inspector Asociat reprezintă pe cei Şapte Agenţi Executivi Supremi pe lângă un univers local întreg, tot astfel, în fiecare dintre cele zece mii sisteme ale acestei creaţii locale există o Santinelă Desemnată, acţionând ca reprezentant direct al îndepărtatului şi supremului consiliu de supracontrol pentru treburile tuturor celor şapte suprauniversuri. Santinelele de serviciu în guvernele sistemelor locale de pe Orvonton acţionează sub autoritatea directă a Agentului Executiv Suprem Numărul Şapte, coordonatorul celui de-al şaptelea supraunivers. Însă în organizarea lor administrativă, toate santinele delegate într-un univers local sunt subordonate Inspectorului Asociat staţionat în sediul acestui univers.
24:5.3 (269.2) În interiorul unei creaţii locale, Santinele Desemnate servesc prin rotaţie; ele sunt transferate de la un sistem la altul. Ele sunt schimbate, de obicei, din postul lor, la fiecare mileniu din timpul unui univers local. Ele figurează printre personalităţile de rangul cel mai elevat staţionate pe capitala unui sistem, însă nu participă niciodată la deliberări referitoare la problemele sistemului. În sistemele locale, ele servesc cu drept deplin ca şefi ai celor optzeci de administratori care vin din lumile evolutive, însă altminteri, muritorii ascendenţi au puţine contacte cu ele. Santinele sunt aproape exclusiv preocupate de a-l ţine pe Inspectorul Asociat al universului lor pe deplin informat cu privire la toate chestiunile referitoare la bunăstarea şi la starea sistemelor desemnării lor.
24:5.4 (269.3) Santinele Desemnate şi Inspectorii Asociaţi nu raportează Agenţilor Executivi Supremi prin sediul unui supraunivers. Ele nu sunt răspunzătoare decât faţă de Agentul Executiv Suprem al suprauniversului respectiv. Activităţile lor sunt distincte de administrarea Îmbătrâniţilor de Zile.
24:5.5 (269.4) Agenţii Executivi Supremi, Inspectorii Asociaţi şi Santinelele Desemnate, precum şi omniafimii şi o mulţime de personalităţi nerevelate, constituie un sistem eficient, direct, centralizat, însă foarte vast, de coordonare consultativă şi administrativă pentru întregul mare univers de lucruri şi de fiinţe.
24:6.1 (269.5) Îndrumătorii Absolvenţi, ca grup, se ocupă şi conduc universitatea de înalte studii de instruire tehnică şi de educaţie spirituală, care este atât de esenţială pentru ca muritorii să atingă ţelul timpurilor: Dumnezeu, tihna, şi apoi o eternitate de serviciu făcut perfect. Aceste fiinţe înalt personale îşi iau numele din natura şi din ţelul muncii lor. Ele se consacră exclusiv ţelului de a îndruma pe muritorii absolvenţi ai suprauniversurilor timpului în cursul instrucţiei şi pregătirii Havonei care serveşte la pregătirea pelerinilor ascendenţi pentru admiterea în Paradis şi în Corpul Finalităţii.
24:6.2 (269.6) Nu îmi este interzis să încerc să vă vorbesc despre munca acestor Îndrumători Absolvenţi, însă este ceva atât de supraspiritual încât nu pot să sper a descrie cum se cuvine minţii materiale un concept al multiplelor activităţi ale acestor călăuze. Pe lumile locuinţelor, atunci când câmpul vostru de viziune va fi mai vast şi veţi fi eliberaţi de limitările comparaţiilor materiale, veţi putea să înţelegeţi semnificaţia unor realităţi pe care „ochiul nu ar şti să le vadă şi nici urechea să le audă şi care nu au fost niciodată concepute de către mintea umană”, şi chiar şi acele lucruri pe care „Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care iubesc astfel de adevăruri eterne”. Voi nu veţi fi întotdeauna limitaţi ca acum în lărgimea viziunii voastre şi în înţelegerea voastră spirituală.
24:6.3 (270.1) Îndrumătorii Absolvenţi se ocupă de călăuzirea pelerinilor timpului prin cele şapte circuite ale lumilor Havonei. Călăuza care vă va întâmpina la sosirea voastră pe lumea primitoare a circuitului exterior al Havonei va rămâne cu voi pe parcursul întregii voastre cariere celeste. Vă veţi asocia cu nenumărate personalităţi în şederea voastră pe miliardul lor de lumi, însă Îndrumătorul vostru Absolvent vă va urma până la sfârşitul înaintării voastre havoniene şi va fi martorul intrării voastre în trecerea finală a timpului, a somnului de tranzit al eternităţii, către ţelul Paradisului. Când vă veţi trezi, veţi fi salutaţi de Însoţitorul Paradisului însărcinat să vă primească şi, probabil, să rămână cu voi până când veţi fi iniţiaţi ca membri ai Corpului Muritorilor al Finalităţii.
24:6.4 (270.2) Îndrumătorii Absolvenţi sunt într-un număr atât de mare încât acesta depăşeşte înţelegerea umană, şi se nasc în mod constant. Originea lor are ceva misterios. Ei nu au existat de o veşnicie; ei apar misterios de cum este nevoie de ei. Pe nici unul dintre tărâmurile universului central nu se face nici o menţiune la vreun Îndrumător Absolvent până la ziua aceea foarte îndepărtată când primul pelerin muritor din toate timpurile a atins centura exterioară a creaţiei centrale. În clipa în care a ajuns pe lumea călăuză a circuitului exterior, el a fost primit acolo prieteneşte de Malvorian, primul dintre Îndrumătorii Absolvenţi, care este acum şeful Consiliului lor Suprem şi directorul vastei lor organizaţii educative.
24:6.5 (270.3) În analele paradisiace ale Havonei, în secţiunea numită „Îndrumători Absolvenţi” găsim următoarea inscripţie iniţială:
24:6.6 (270.4) ”Şi Malvorian, primul din acest ordin, a primit şi instruit pelerinul descoperitor al Havonei şi l-a condus de la circuitele exterioare ale experienţei iniţiale, pas cu pas şi circuit cu circuit, până când acesta a putut sta în prezenţa sursei şi destinului întregii personalităţi, după care a trecut pragul eternităţii către Paradis”.
24:6.7 (270.5) În această epocă foarte îndepărtată eram ataşat serviciului Îmbătrâniţilor de Zile pe Uversa şi noi ne-am bucurat toţi să ştim că, în cele urmă, pelerini din suprauniversul nostru ating Havona. Pe parcursul acestor epoci am fost învăţaţi că anumite creaturi evolutive ale spaţiului ating Paradisul, şi cel mai mare fior de bucurie a tuturor timpurilor a străbătut curţile celeste atunci când primul pelerin a sosit efectiv acolo.
24:6.8 (270.6) Numele acestui pelerin care a descoperit Havona este Grandfanda. El venea din planeta 341 a sistemului 84 din constelaţia 62 a universului local 1.131 situată în suprauniversul numărul 1. Sosirea sa a fost semnalul de stabilire a serviciului de teledifuziune a universului universurilor. Până atunci, nu funcţionau decât teledifuziunile suprauniversurilor şi ale universurilor locale, însă anunţul sosirii lui Grandfanda la marginile Paradisului a marcat inaugurarea „raporturilor spaţiale de glorie”, numite astfel deoarece prima misiune universală a anunţat sosirea pe Havona a primei fiinţe evolutive care a atins ţelul existenţei ascendente.
24:6.9 (270.7) Îndrumătorii Diplomaţilor nu prăsesc niciodată lumile Havonei; ei sunt consacraţi serviciului pelerinilor care sunt absolvenţi ai timpului şi spaţiului. Într-o zi, veţi întâlni aceşti nobili fraţi faţă în faţă, dacă nu veţi refuza planul sigur şi perfect pregătit pentru a asigura supravieţuirea şi ascensiunea voastră.
24:7.1 (270.8) Cu toate că evoluţia nu este reglementată din universul central, noi credem că Îndrumătorii Absolvenţi sunt membri deveniţi perfecţi sau mai experimentaţi ai unui alt ordin de creaturi ai universului central, Slujitorii Havonei. Îndrumătorii Absolvenţi fac dovada unei compătimiri atât de largi şi a unei astfel de capacităţi de a înţelege creaturile ascendente, încât suntem convinşi că au dobândit această cultură servind efectiv în domeniile suprauniversale ca Slujitori Havonieni ai serviciului universal. Dacă acest punct de vedere nu este exact, atunci cum am putea să explicăm dispariţia continuă a slujitorilor cei mai vechi şi mai experimentaţi?
24:7.2 (271.1) Un slujitor va fi mult timp absent din Havona, cu o desemnare într-un supraunivers, după ce a fost însărcinat înainte cu numeroase misiuni asemănătoare; el se va întoarce în căminul său primind privilegiul „contactului personal” cu Strălucirea Centrală a Paradisului, fiind îmbrăţişat de Persoanele Luminoase şi dispărând din câmpul de recunoaştere a tovarăşilor ei spirituali, pentru a nu mai apărea niciodată printre cei asemenea ei.
24:7.3 (271.2) La revenirea sa dintr-o misiune suprauniversală, un Slujitor Havonian poate beneficia de numeroase îmbrăţişări divine, şi poate ieşi dintre acestea pur şi simplu ca slujitor exaltat. Faptul de a primi amprenta luminoasă nu semnifică neapărat faptul că slujitorul trebuie să fie transformat în Ghid al Absolvenţilor, însă aproape un sfert din cei care ajung la îmbrăţişarea divină nu se întorc niciodată în serviciul împărăţiilor.
24:7.4 (271.3) Găsim în arhivele superioare o succesiune de consemnări cum ar fi:
24:7.5 (271.4) ”Iar slujitorul numărul 842.842.682.846.782 de pe Havona, numit Sudna, a revenit în serviciul suprauniversurilor, a fost primit în Paradis, l-a cunoscut pe Tată, a intrat în îmbrăţişarea divină, şi nu există”.
24:7.6 (271.5) Când în arhive, apare o astfel de consemnare cariera slujitorului este închisă. Însă, în numai trei clipe după (ceva mai puţin de trei zile din timpul vostru) un Îndrumător Absolvent nou apare „spontan” pe circuitul exterior al universului Havonei. Iar numărul Îndrumătorilor Absolvenţi, dacă ţinem seama de o mică diferenţă datorată numărului celor care tranzitează, este egal, exact, cu numărul slujitorilor dispăruţi.
24:7.7 (271.6) Există un motiv în plus care ne permite să presupunem că Îndrumătorii Absolvenţi sunt Slujitori Havonieni evoluaţi; este tendinţa infailibilă a acestor călăuze şi a slujitorilor lor asociaţi să formeze legături atât de extraordinare. Modalitatea în care aceste ordine de fiinţe, presupuse separate, se înţeleg şi simpatizează unele cu altele este total inexplicabilă. Este însufleţitor şi inspirator să fi martorul devoţiunii lor reciproce.
24:7.8 (271.7) Cele Şapte Spirite Maestru şi Cei Şapte Directori Supremi de Putere asociaţi sunt, respectiv, depozitarii ai potenţialului mentalului şi potenţialului puterii Fiinţei Supreme, de care nu se servesc încă personal. Iar atunci când aceşti asociaţi Paradisiaci colaborează pentru a crea slujitorii Havonei, aceştia din urmă sunt implicaţi, în mod inerent, în anumite faze ale Supremaţiei. Slujitorii Havonei sunt deci un reflex actual, în universul central perfect, a anumitor potenţiale evolutive ale domeniilor timpului şi spaţiului, toate acestea fiind revelate atunci când un slujitor suportă transformarea şi re-creaţia sa. Noi credem că această transformare are loc ca răspuns la voinţa Spiritului Infinit acţionând indubitabil pentru Suprem. Îndrumătorii Diplomaţilor nu sunt creaţi de Fiinţa Supremă, însă noi deducem că Deitatea experimentală este interesată într-un anumit fel de operaţiunile care aduc aceste fiinţe în existenţă.
24:7.9 (271.8) Universul Havonei, traversat acum de muritorii ascendenţi, diferă în multe privinţe de universul central, aşa cum exista înaintea epocii lui Grandfanda. Sosirea ascendenţilor muritori pe circuitele Havonei a inaugurat schimbări radicale în organizarea creaţiei centrale şi divine. Aceste schimbări au fost fără nici o îndoială instaurate de Fiinţa Supremă - Dumnezeul creaturilor evolutive - răspunzând la sosirea primului dintre copiii săi experimentali ai celor şapte suprauniversuri. Apariţia Îndrumătorilor Absolvenţi, cât şi creaţia supernafimilor terţiari sunt dovada acestor înfăptuiri ale Dumnezeului Suprem.
24:7.10 (272.1) [Prezentat de un Consilier Divin de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 25
25:0.1 (273.1) PE O poziţie intermediară a familiei Spiritului Infinit se găsesc Oştirile Mesagerilor Spaţiului. Aceste fiinţe multilaterale activează ca agenţi de legătură între personalităţile superioare şi spiritele ocrotitoare. Oştirile de mesageri includ următoarele ordine de fiinţe celeste:
25:0.2 (273.2) 1. Servitorii Havonei
25:0.3 (273.3) 2. Conciliatorii Universali
25:0.4 (273.4) 3. Consilierii Tehnici.
25:0.5 (273.5) 4. Păstrătorii Arhivelor din Paradis.
25:0.6 (273.6) 5. Arhivarii Celeşti.
25:0.7 (273.7) 6. Însoţitorii Morontiei.
25:0.8 (273.8) 7. Însoţitorii Paradisiaci.
25:0.9 (273.9) Printre cele şapte grupuri enumerate, numai trei - servitorii, conciliatorii şi Însoţitorii Morontiei - au fost create ca atare; celelalte patru reprezintă nivele de împlinire ale ordinelor îngereşti. Conform naturii lor intrinseci şi statutului atins, oştirile de mesageri servesc în diferite moduri în universul universurilor, însă rămân întotdeauna sub conducerea celor care guvernează domeniile afectării lor.
25:1.1 (273.10) Cu toate că sunt denumite slujitori, aceste „creaturi mediane” ale universului central nu sunt servitori în nici unul dintre sensurile slugarnice ale cuvântului. În lumea spirituală nu există nimic care să se asemene unei munci servile; orice serviciu este ceva sacru şi înveselitor; însă fiinţele de ordin superior nu le desconsideră pe ordinele inferioare de existenţă.
25:1.2 (273.11) Servitorii Havonei sunt opera creativă comună a celor Şapte Spirite Maestru şi a asociaţilor lor, cei Şapte Directori Supremi de Putere. Această colaborare creativă aproape că ajunge să fie un arhetip pentru lunga listă de reproduceri a ordinii duale în universurile evolutive, extinzându-se de la crearea unui Luceafăr de Dimineaţă printr-o legătură Fiu Creator-Spirit Creativ, până la procrearea sexuată de pe lumi ca Urantia.
25:1.3 (273.12) Numărul de slujitori este mare, şi se creează într-una tot mai mulţi. Ei apar în grupuri de câte o mie în al treilea moment de după alăturarea Spiritelor Maestru cu Directorii Supremi de Putere în zona lor comună situată în sectorul cel mai nordic al Paradisului. Fiecare al patrulea slujitor este de un tip mai fizic decât ceilalţi; altfel spus, în cadrul fiecărei mii, şapte sute cincizeci sunt aparent în acord cu tipul spiritual, în timp ce două sute cincizeci sunt de natură semifizică. Fiecare a patra creatură de tipul acesta aparţine oarecum ordinului fiinţelor materiale (materiale în sens Havonian), semănând mai mult cu directorii de putere fizici decât cu Spiritele Maestru.
25:1.4 (274.1) În relaţiile personalităţii, spiritualul domină materialul, chiar dacă acum nu pare să fie astfel pe Urantia. În crearea Slujitorilor Havonei, legea predominanţei spiritului primează. Proporţia stabilită indică trei fiinţe spirituale la una semifizică.
25:1.5 (274.2) Servitorii nou creaţi, la fel ca şi Îndrumătorii de Absolvire nou apăruţi, trec cu toţii prin cursurile de instruire pe care îndrumătorii veterani le dirijează continuu pe fiecare dintre cele şapte circuite ale Havonei. Servitorii sunt apoi însărcinaţi cu activităţile pentru care sunt cel mai bine adaptaţi, şi cum sunt de două tipuri - spirituali şi semifizici - există nişte limite la domeniul muncii pe care o pot face aceste fiinţe multilaterale. Grupurile cele mai elevate sau cele spirituale sunt desemnate, selectiv, pentru slujirea Tatălui, a Fiului şi a Spiritului, precum şi pentru lucrarea celor Şapte Spirite Maestru. Din timp în timp, ei sunt trimişi în mare număr pe lumile de studiu care înconjoară cele şapte sfere sediu ale celor şapte suprauniversuri, lumile consacrate instruirii finale şi cultivării spirituale a sufletelor ascendente ale timpului care se pregătesc să înainteze către circuitele Havonei. Atât servitorii spirituali, cât şi însoţitorii lor mai materiali, sunt astfel desemnaţi ca asistenţi şi asociaţi ai Îndrumătorilor Absolvenţilor pentru a instrui şi ajuta diversele ordine de creaturi ascendente care au ajuns deja în Havona şi caută să atingă Paradisul.
25:1.6 (274.3) Servitorii Havonei şi Îndrumătorii Absolvenţilor manifestă un ataşament transcendent faţă de munca lor şi o afecţiune extraordinară unii pentru alţii, o afecţiune care, cu toate că este spirituală, aţi putea să o înţelegeţi numai prin comparare cu fenomenul iubirii umane. Când servitorii sunt trimişi în misiune dincolo de marginile universului central, aşa cum se întâmplă atât de adesea, despărţirea lor de îndrumători prezintă un aspect patetic divin; însă ei pleacă cu bucurie, iar nu cu tristeţe. Bucuria plină de mulţumire a datoriei elevate este emoţia dominantă a fiinţelor spirituale. Tristeţea nu poate exista în faţa conştiinţei unei datorii divine împlinite cu fidelitate, iar când sufletul ascendent al omului va sta în faţa Judecătorului Suprem, decizia de importanţă eternă nu va fi determinată de succesele materiale, nici de reuşitele cantitative; verdictul care reverberează în tribunalele supreme proclamă: „Bravo, bun şi fidel slujitor; ai fost fidel în câteva puncte esenţiale; vei fi făcut stăpân peste realităţilor universului”.
25:1.7 (274.4) În slujba suprauniversului, Servitorii Havonei sunt întotdeauna ataşaţi domeniului prezidat de Spiritul Maestru cu care ei se aseamănă cel mai mult prin prerogativele lor de spirit speciale şi generale. Ei nu servesc decât pe lumile educative ce înconjoară capitalele celor şapte suprauniversuri, şi ultimul raport de pe Uversa indică faptul că aproape 138 de miliarde de servitori slujeau pe cei 490 de sateliţi. Ei se angajează într-o nesfârşită varietate de activităţi legate de munca acestor lumi educative care includ suprauniversităţile suprauniversului Orvontonului. Acolo, ei sunt tovarăşii voştri; s-au coborât din domeniul următoarei voastre cariere pentru a vă studia şi a vă insufla realitatea şi certitudinea absolvirii voastre finale de ieşire din universurile timpului către tărâmurile eternităţii. Pe parcursul acestor contacte, servitorii câştigă experienţa preliminară a slujirii pe lângă creaturile ascendente ale timpului, experienţă atât de utilă în munca lor ulterioară pe circuitele Havonei ca asociaţi ai Îndrumătorilor de Absolvire sau - ca slujitori transferaţi - întocmai ca Îndrumătorii de Absolvire.
25:2.1 (275.1) Pentru fiecare Slujitor al Havonei creat, sunt aduşi în existenţă şapte Conciliatori Universali, unul în fiecare supraunivers. Această împlinire creativă implică o tehnică suprauniversală precisă de reacţie reflexivă la operaţiuni care au loc în Paradis.
25:2.2 (275.2) Pe lumile sediu ale celor şapte suprauniversuri funcţionează cel şapte reflexii ale celor Şapte Spirite Maestru. Este dificil să te apuci a-i descrie minţii materiale natura acestor Spirite Reflexive. Ele sunt adevărate personalităţi; totuşi, fiecare membru al unui grup suprauniversal este perfect reflexiv numai al unui singur Spirit Maestru dintre cei Şapte. Şi, de fiecare dată când Spiritele Maestru se asociază cu directorii de putere pentru a crea un grup de Servitori Havonieni, există simultan o focalizare asupra unuia dintre Spiritele Reflexive în fiecare dintre grupurile suprauniversale; imediat, un număr egal de Conciliatori Universali, aflaţi în plenitudinea mijloacelor lor, apare pe lumile sediu ale supracreaţiilor. Pe parcursul creaţiei slujitorilor, dacă cel care ar avea iniţiativa este Spiritul Maestru Numărul Şapte, numai Spiritele Reflexive ale celui de al şaptelea ordin ar zămisli conciliatori; şi, deodată cu creaţia a o mie de slujitori de tip orvontonian, vor apărea pe fiecare capitală suprauniversală câte o mie de conciliatori ai celui de-al şaptelea ordin. Din aceste episoade, reflectând natura septuplă a Spiritelor Maestru, se nasc cele şapte ordine create de conciliatori care servesc în fiecare supraunivers.
25:2.3 (275.3) Conciliatorii cu statut preparadisiac nu servesc alternativ în mai multe suprauniversuri; ei sunt restrânşi la segmentul lor de creaţie natal. Fiecare corp suprauniversal îmbrăţişează câte o şeptime a fiecărui ordin creat, rămânând aşadar o perioadă foarte lungă de timp sub influenţa numai a unuia dintre Spiritele Maestru, excluzându-i pe ceilalţi, căci, deşi cele şapte ordine sunt reflectate pe capitalele suprauniversurilor, numai unul dintre ele este dominant în fiecare supracreaţie.
25:2.4 (275.4) Fiecare din cele şapte supracreaţii este efectiv impregnată de acela dintre Spiritele Maestru care îi dirijează destinul. Fiecare supraunivers devine astfel asemănător unei uriaşe oglinzi care reflectă natura şi caracterul Spiritului Maestru care îl supraveghează, şi toate acestea se produc în fiecare univers local subsidiar prin prezenţa şi funcţiunea Spiritelor Mamă Creative. Efectul unui astfel de mediu asupra creşterii evolutive este atât de profund, încât în carierele lor post-suprauniversale conciliatorii manifestă toţi la un loc patruzeci şi nouă de puncte de vedere sau de percepţii experienţiale, limitate fiecare - deci incomplete - însă compensându-se reciproc şi tinzând împreună să cuprindă cercul Supremaţiei.
25:2.5 (275.5) În fiecare supraunivers, printr-un proces ciudat şi înnăscut, Conciliatorii Universali se pomenesc separaţi în grupuri de câte patru, asocieri în care ei continuă să servească. În fiecare grup, trei sunt personalităţi spirituale şi una, cum este a patra creatură dintre slujitori, este o fiinţă semimaterială. Acest cvartet formează o comisie de conciliere compusă după cum urmează:
25:2.6 (275.6) 1. Judecătorul Arbitru. Cel care este desemnat unanim de ceilalţi trei ca fiind cel mai competent şi cel mai în măsură să acţioneze ca şef judiciar al grupului.
25:2.7 (275.7) 2. Avocatul Spiritual. Cel care este numit de judecătorul arbitru pentru a prezenta depoziţiile şi a apăra drepturile tuturor personalităţilor implicate într-o problemă oarecare supusă judecăţii comisiei conciliatoare.
25:2.8 (276.1) 3. Executorul Divin. Conciliatorul capabil prin natura sa inerentă să ia contact cu fiinţele materiale ale tărâmurilor şi pentru a executa deciziile comisiei. Executorii divini fiind creaturi de al patrulea tip - fiinţe cvasimateriale - sunt aproape vizibili, însă nu în întregime pentru viziunea îngustă a raselor muritoare.
25:2.9 (276.2) 4. Arhivarul. Membrul rămas al comisiei devine automat arhivarul, grefierul tribunalului. El se asigură că toate dosarele sunt pregătite cum se cuvine pentru arhivele suprauniversului şi pentru analele universului local. În cazul în care comisia serveşte pe o lume evolutivă, un al treilea raport este pregătit, cu ajutorul executorului, pentru arhivele fizice ale guvernului sistemic care are jurisdicţia.
25:2.10 (276.3) O comisie în sesiune funcţionează ca un grup de trei, deoarece avocatul este detaşat pe durata judecăţii şi nu participă la formularea verdictului decât la încheierea audierii. De aceea, o asemenea comisie este uneori numită trio de arbitrii de raport.
25:2.11 (276.4) Conciliatorii sunt importanţi în menţinerea armoniei în funcţionarea universului universurilor. Traversând spaţiul într-un ritm serafic, triplu vitezei luminii, ei servesc ca tribunale călătoare ale lumilor, drept comisii consacrate judecării rapide a dificultăţilor minore. Dacă nu ar exista aceste comisii mobile şi eminamente echitabile, tribunalele sferelor ar fi iremediabil copleşite de neînţelegerile minore ale tărâmurilor.
25:2.12 (276.5) Aceste trio-uri de arbitri nu judecă afacerile de importanţă eternă. Sufletul, perspectiva eternă a unei creaturi a timpului, nu este niciodată pusă în pericol prin acţiunea lor. Conciliatorii nu se ocupă de problemele depăşind existenţa temporală şi bunăstarea cosmică a creaturilor timpului. Însă, atunci când o comisie a acceptat o dată să judece o problemă, verdictul ei este definitiv şi întotdeauna unanim; decizia judecătorului-arbitru este fără apel.
25:3.1 (276.6) Conciliatorii menţin un cartier general colectiv pe capitala suprauniversului lor, unde se află corpul lor de rezervă primară. Rezervele lor secundare sunt staţionate pe capitalele universului local. Membri de comisie mai tineri şi mai puţin experimentaţi îşi încep serviciul pe lumile inferioare, pe lumi ca Urantia. Ei sunt avansaţi la judecarea problemelor mai importante după ce au dobândit o experienţă mai matură.
25:3.2 (276.7) Ordinul conciliatorilor este întru totul demn de încredere; nici un conciliator nu s-a rătăcit vreodată. Cu toate că ei nu sunt infailibili în înţelepciune şi în judecată, statornicia lor este de netăgăduit, iar fidelitatea lor este de neabătut. Ei îşi au obârşia în sediul unui supraunivers şi sfârşesc prin a se întoarce acolo, după ce au înaintat prin următoarele nivele de serviciu universal:
25:3.3 (276.8) 1. Conciliatori pe lângă Lumi. Când personalităţile care supraveghează lumile individuale sunt nedumerite sau sunt într-un impas în ceea ce priveşte procedura specifică de urmat în circumstanţele existente, şi dacă problema nu este destul de importantă pentru a fi adusă în faţa tribunalelor regulat constituite ale tărâmului, atunci, la primirea unei petiţii a două personalităţi, câte una de la fiecare din părţile aflate în litigiu, o comisie de conciliere începe să funcţioneze odată cu deschiderea şedinţei.
25:3.4 (277.1) Atunci când dificultăţile administrative şi jurisdicţionale au fost încredinţate conciliatorilor pentru a fi studiate şi judecate, ele se bucură de o autoritate supremă. Însă ei nu formulează decizii înainte ca toate depoziţiile să fi fost auzite şi nu există absolut nici o îngrădire a dreptului lor de a chema martori, indiferent de oriunde şi de peste tot. Cu toate că deciziile lor nu sunt susceptibile de a fi apelate, lucrurile iau uneori o asemenea întorsătură încât, la un moment dat, comisia închide dosarul, îşi formulează concluziile şi transferă întreaga problemă tribunalelor superioare ale tărâmului.
25:3.5 (277.2) Deciziile membrilor de comisie sunt consemnate în analele planetare şi, când este necesar, sunt puse în aplicare de executorul divin. Puterea sa este foarte mare, iar gama activităţilor sale asupra unei lumi locuite este deosebit de largă. Executorii divini au dobândit iscusinţă în manipularea a ceea ce este în interesul a ceea ce ar trebui să fie. Uneori munca lor este înfăptuită pentru aparenta bunăstare a tărâmului, iar uneori acţiunile lor asupra lumilor timpului şi spaţiului sunt dificil de explicat. Cu toate că ei aplică decrete fără să sfideze legile naturale sau uzanţele în vigoare ale tărâmului, se întâmplă adesea ca executorii divini să îndeplinească straniile lor acţiuni şi să impună dispoziţiile conciliatorilor în acord cu legile mai înalte ale administrării sistemului.
25:3.6 (277.3) 2. Conciliatorii pe lângă Sediile Sistemelor. După ce au servit pe lumile evolutive, aceste comisii de câte patru sunt avansate la alte îndatoriri pe lumea sediu a unui sistem. Aici au foarte multe de făcut şi se dovedesc a fi prietenii înţelegători ai oamenilor, ai îngerilor şi ai altor fiinţe spirituale. Trio-urile de arbitri nu se interesează atât de mult de diferendele dintre persoane, cât de disputele de grup şi de neînţelegerile ce se ivesc între diversele ordine de creaturi; iar pe lumea-sediu a unui sistem trăiesc atât fiinţe materiale, cât şi fiinţe spirituale, precum şi tipuri combinate, cum ar fi Fiii Materiali.
25:3.7 (277.4) Când Creatorii aduc pe lume indivizi în evoluţie care au puterea de a alege, în momentul acela se produce o depărtare de la lucrarea lină a perfecţiunii divine. Se ivesc desigur neînţelegeri şi trebuie să se ia măsuri pentru ajustarea echitabilă a acestor diferenţe sincere de puncte de vedere. Noi ar trebui ţinem minte cu toţii că o serie de Creatori atotînţelegători şi atotputernici ar fi putut să facă universurile locale la fel de perfecte ca şi Havona. În universul central nu este nevoie să funcţioneze nici o comisie de conciliere. Însă, în deplina lor înţelepciune, Creatorii nu au ales să facă aşa ceva. Şi în timp ce ei au produs universuri care abundă de neînţelegeri şi care mişună de dificultăţi, ei au furnizat, deopotrivă, mecanismele şi mijloacele pentru a stăpâni toate aceste diferende şi pentru a armoniza toată această confuzie aparentă.
25:3.8 (277.5) 3. Conciliatori pe lângă Constelaţii. De la serviciul lor din sisteme, conciliatorii sunt avansaţi la judecata problemelor unei constelaţii şi iau cunoştinţă de dificultăţile minore care se ivesc între cele o sută de sisteme ale ei de lumi locuite. Nu multe dintre problemele care se produc pe lumile-sediu ale constelaţiilor cad sub jurisdicţia lor, însă conciliatorii sunt ocupaţi cu mersul dintr-un sistem într-altul pentru a aduna mărturii şi a pregăti declaraţii preliminare. Dacă disputa este cinstită, dacă dificultăţile provin din diferenţe sincere de opinie şi dintr-o diversitate reală de puncte de vedere, se poate întotdeauna avea o comisie de conciliere care să judece valorile controversei, oricât de puţine ar fi persoanele ce pot fi implicate şi oricât ar părea ea de măruntă neînţelegerea.
25:3.9 (277.6) 4. Conciliatori pe lângă Universurilor locale. În munca mai vastă a unui univers, membrii de comisie sunt de un mare ajutor atât Melchizedekilor, cât şi Fiilor Magistrali, precum şi şefilor constelaţiilor şi mulţimii de personalităţi care se ocupă cu coordonarea şi de administrarea celor o sută de constelaţii. Diferitele ordine de serafimi şi alţi locuitori stabili ai sferelor-sediu ale universului local fac, de asemenea, apel la ajutorul şi la deciziile acestor trio-uri de arbitri.
25:3.10 (278.1) Este aproape imposibil să explicăm natura diferendelor care pot să apară în detaliul problemelor unui sistem, ale unei constelaţii sau ale unui univers. Dificultăţi apar, însă ele nu seamănă deloc cu măruntele încercări şi sforţări ale existenţei materiale, aşa cum este ea trăită pe lumile evolutive.
25:3.11 (278.2) 5. Conciliatori pe lângă Sectoarele Minore ale Suprauniversurilor. De la problemele universurilor locale, membrii de comisii sunt avansaţi la studierea problemelor ridicate în sectoarele minore ale suprauniversului lor. Cu cât ei se înalţă mai sus în interiorul lor, îndepărtându-se de planetele individuale, cu atât executorul divin are mai puţine îndatoriri materiale; el preia, treptat, un nou rol de interpret de îndurare-justiţie şi în acelaşi timp - datorită faptului că este cvasimaterial - menţine comisia în ansamblul ei într-un contact compătimitor cu aspectele materiale ale cercetărilor sale.
25:3.12 (278.3) 6. Conciliatori pe lângă Sectoarele Majore ale Suprauniversului. Caracterul muncii membrilor de comisii continuă să se modifice pe măsura înaintării lor. Există tot mai puţine neînţelegeri de judecat şi tot mai multe fenomene misterioase de explicat şi interpretat. Pas cu pas, membrii comisiei evoluează de la stadiul de arbitri de diferende până la stadiul de explicatori de mistere- judecătorii transformându-se în învăţători-tălmăcitori. Ei au fost înainte arbitrii celor care din ignoranţă permit dificultăţilor şi neînţelegerilor să se ivească; însă acum ei devin instructorii celor care sunt îndeajuns de inteligenţi şi toleranţi pentru a evita ciocnirile mentale şi războaiele de opinii. Cu cât o creatură are o educaţie mai elevată, cu cât are mai mult respect pentru cunoaşterea, experienţa şi opinia altuia.
25:3.13 (278.4) 7. Conciliatori pe lângă Supraunivers. Aici conciliatorii devin coordonaţi - patru arbitri-educatori înţelegându-se reciproc şi cooperând perfect. Executorul divin îşi pierde puterea sa de retribuire şi devine vocea fizică a trio-ului spiritual. În acest stadiu, conciliatorii şi învăţătorii au devenit experţi, obişnuiţi cu cea mai mare parte a dificultăţilor şi problemelor actuale întâmpinate în dirijarea treburilor suprauniversale. Ei devin astfel minunaţi sfetnici şi înţelepţi învăţători pentru pelerinii ascendenţi care se află permanent pe sferele educative înconjurând lumile-sediu ale suprauniversurilor.
25:3.14 (278.5) Toţi conciliatorii servesc sub supravegherea generală a Celor Îmbătrâniţi de Zile şi sub ordinele imediate ale Ajutorilor-Imagine până în momentul în care sunt avansaţi în Paradis. Pe parcursul şederii lor în Paradis, ei dau raporturi Spiritului Maestru care prezidează suprauniversul originii lor.
25:3.15 (278.6) Registrele suprauniversurilor nu-i menţionează pe conciliatorii care au trecut dincolo de jurisdicţia lor şi astfel de comisii sunt larg răspândite în marele univers. Ultimul raport statistic de pe Uversa dă pentru comisiile ce activează în Orvonton un număr de aproape optsprezece miliarde - peste şaptezeci de miliarde de indivizi. Însă aceasta nu reprezintă decât o foarte mică fracţiune a multitudinii conciliatorilor care au fost creaţi în Orvonton; numărul lor este de un ordin mult mai înalt şi este echivalentul numărului total de Servitori ai Havonei, dacă ţinem cont de transmutările în Îndrumători ai Diplomaţilor.
25:3.16 (278.7) Din timp în timp, pe măsură ce numărul conciliatorilor suprauniversali sporeşte, ei sunt transferaţi în consiliul perfecţiunii din Paradis, de unde ajung apoi să fie corpul coordonator dezvoltat de Spiritul Infinit pentru universul universurilor, un grup minunat de fiinţe al căror număr şi eficacitate cresc constant. Prin ascensiune experienţială şi prin instruire în Paradis, ei au dobândit o înţelegere excepţională a realităţii emergente a Fiinţei Supreme, şi cutreieră universul universurilor în misiune specială.
25:3.17 (279.1) Membrii unei comisii de conciliatori nu sunt niciodată separaţi. Un grup de patru serveşte veşnic împreună, întocmai aşa cum a fost el constituit la origine. Chiar în strălucita lor slujire, ei continuă să activeze ca un cvartet de experienţă cosmică acumulată şi de înţelepciune experienţială devenită perfectă. Cei patru conciliatori asociaţi pe vecie ca întruchipare a justiţiei supreme a timpului şi spaţiului.
25:4.1 (279.2) Aceşti gânditori juridici şi tehnici ai lumii spirituale nu au fost creaţi ca atare. Dintre primii supernafimi şi omniafimi, un milion de gânditori dintre cei mai ordonaţi, au fost aleşi de Spiritul Infinit drept nucleu al acestui vast grup multilateral. Şi mereu, din epoca aceea foarte îndepărtată, s-a cerut o experienţă efectivă în aplicarea legilor perfecţiunii în planurile creaţiei evolutive tuturor celor care aspiră să devină Consilieri Tehnici.
25:4.2 (279.3) Consilierii Tehnici sunt recrutaţi din rândurile următoarelor ordine de personalităţi:
25:4.3 (279.4) 1. Supernafimi.
25:4.4 (279.5) 2. Seconafimi.
25:4.5 (279.6) 3. Terţiafimi.
25:4.6 (279.7) 4. Omniafimi.
25:4.7 (279.8) 5. Serafimi.
25:4.8 (279.9) 6. Anumite Tipuri de Muritori Ascendenţi.
25:4.9 (279.10) 7. Anumite Tipuri de Mediani Ascendenţi.
25:4.10 (279.11) La ora actuală, fără a socoti pe muritorii şi medianii a căror detaşare acolo este provizorie, numărul de Consilieri Tehnici înscrişi pe Uversa şi activând în Orvonton trece lejer de şaizeci şi unu de miliarde.
25:4.11 (279.12) Consilierii Tehnici lucrează adesea individual, însă sunt organizaţi pentru serviciul şi menţinerea cartierelor generale comune, în grupuri de câte şapte pe sferele pentru care au fost desemnaţi. În fiecare grup trebuie ca cel puţin cinci membri, să aibă statut permanent, în timp ce doi pot fi asociaţi doar temporar. Muritorii ascendenţi şi creaturile mediane ascendente servesc în aceste comisii consultative urmându-şi totodată ascensiunea către Paradis, însă nu participă la cursurile de instruire regulate ale Consilierilor Tehnici şi nu devin niciodată membri permanenţi ai ordinului.
25:4.12 (279.13) Acei muritori şi medianii care servesc temporar cu consilierii sunt aleşi pentru această muncă pentru că sunt experţi în conceptul legii universale şi al justiţiei supreme. Pe măsură ce înaintaţi către ţelul paradisiac, dobândind mereu cunoştinţe suplimentare şi o iscusinţă superioară, vi se oferă constant ocazia de a transmite altora înţelepciunea şi experienţa pe care le-aţi acumulat deja. Pe tot drumul înspre Havona veţi juca rolul unui elev-învăţător. Vă veţi croi drum prin nivelele progresive ale acestei vaste universităţi experienţiale transmiţând celor imediat aflaţi sub voi cunoştinţele nou descoperite ale carierei voastre ascendente. În regimul universal nu sunteţi consideraţi a vă fi însuşit ştiinţa şi adevărul înainte de a vă fi demonstrat priceperea şi bunăvoinţa de a comunica şi altora această ştiinţă şi adevăr.
25:4.13 (280.1) După o instruire îndelungată şi o experienţă efectivă, oricărui spirit ocrotitor având un statut mai înalt decât al heruvimilor i se permite să primească o ocupaţie permanentă de Consilier Tehnic. Toţi candidaţii intră voluntar în acest ordin, însă odată ce au preluat responsabilităţile lui, nu le mai pot abandona. Numai Cei Îmbătrâniţi de Zile îi pot transfera pe aceşti consilieri la alte activităţi.
25:4.14 (280.2) Instruirea Consilierilor Tehnici începe în colegiile Melchizedekilor ale universurilor locale şi se continuă până la curţile Celor Îmbătrâniţi de Zile. După această instruire suprauniversală, consilierii merg în „şcolile celor şapte cercuri” situate pe lumile-călăuză ale circuitelor Havonei. După lumile-călăuză, ei sunt primiţi în „colegiul de etică a legii şi de tehnică a Supremaţiei”, şcoala de instruire a Paradisului pentru perfecţionarea Consilierilor Tehnici.
25:4.15 (280.3) Aceşti consilieri sunt mai mult decât experţi juridici; ei studiază şi învaţă legea aplicată, legile universului aplicate la viaţa şi la destinul tuturor celor care locuiesc pe vastele domenii ale întinsei creaţii. Odată cu trecerea timpului, ei devin biblioteci juridice vii ale timpului şi spaţiului; ei împiedică grijile fără de sfârşit şi întârzierile inutile, instruind personalităţile timpului în ceea ce priveşte formele şi modurile de procedură cele mai acceptabile pentru guvernatorii eternităţii. Ei sunt capabili să îi sfătuiască pe lucrătorii spaţiului într-un fel care să le îngăduie să acţioneze în armonie cu exigenţele Paradisului. Ei sunt învăţătorii tuturor creaturilor în ceea ce ţine de tehnica Creatorilor.
25:4.16 (280.4) Ar fi fost imposibil să se creeze o astfel de bibliotecă vie de legi aplicate; trebuie ca astfel de fiinţe să evolueze prin experienţă efectivă. Deităţile infinite sunt existenţiale, fapt ce compensează lipsa lor de experienţă; ele ştiu totul chiar de mai înainte de a experimenta totul, însă nu transmit creaturilor lor subordonate această învăţătură neexperienţială.
25:4.17 (280.5) Consilierii Tehnici se consacră muncii de împiedicare a întârzierilor, de înlesnire a progresului şi de coordonare a înfăptuirilor. Există întotdeauna o cale dreaptă, sau cea mai bună, de a face lucrurile ; există întotdeauna tehnica perfecţiunii, o metodă divină, iar consilierii ştiu cum să ne dirijeze pe toţi în descoperirea acestei căi mai bune.
25:4.18 (280.6) Aceste fiinţe cât se poate de înţelepte şi practice sunt întotdeauna strâns legate de serviciul şi de munca Cenzorilor Universali. Melchizedekii beneficiază de un corp foarte capabil. Şefii sistemelor, ai constelaţiilor, ai universurilor şi ai sectoarelor de supraunivers sunt toţi dăruiţi din plin cu aceşti gânditori de recomandări tehnice şi juridice ai lumii spirituale. Membrii unui grup special acţionează în calitate de consilieri juridici pe lângă Purtătorii Vieţii, sfătuindu-i pe aceşti Fii cu privire la îndepărtarea îngăduită de la ordinea prestabilită de propagare a vieţii şi instruindu-i, printre altele, în chestiunea prerogativelor şi a latitudinii lor de funcţionare. Ei sunt consilierii tuturor categoriilor de fiinţe în ceea ce priveşte tehnicile şi utilizarea corespunzătoare a tuturor operaţiunilor lumii spiritului, însă ei nu se confruntă direct şi personal cu creaturile materiale ale împărăţiilor.
25:4.19 (280.7) În afară de sfaturile lor cu privire la folosirea legii, Consilierii Tehnici se mai consacră şi interpretării eficiente a tuturor legilor privitoare la fiinţele create - fizice, mentale şi spirituale. Ei sunt la dispoziţia Conciliatorilor Universali şi a tuturor celelalte persoane care doresc să cunoască adevărul legii; altfel spus, să ştie cum se poate conta pe reacţia Supremaţiei Deităţii într-o situaţie dată, comportând factori ai unei ordini stabilite, fizice, mentale şi spirituale. Ei încearcă chiar şi să elucideze tehnica Celui Ultim.
25:4.20 (281.1) Consilierii Tehnici sunt fiinţe alese şi încercate. Nu am auzit niciodată ca vreunul dintre ei să se fi abătut de la drumul drept. Noi nu avem nici o urmă, pe Uversa, a unui exemplu în care unul dintre ei să fi fost condamnat pentru încălcarea legilor divine pe care le interpretează cu atâta eficienţă şi le expun cu atât elocvenţă. Nu se ştie de nici o limitare a domeniului lor de slujire, dar nici că s-ar fi impus vreuna asupra progresului lor. Ei continuă în funcţia de consilieri chiar şi până la porţile Paradisului; le este deschis întreg universul legii şi al experienţei.
25:5.1 (281.2) Printre supernafimii terţiari ai Havonei, unii dintre şefii arhivari mai bătrâni sunt aleşi drept Deţinători ai Arhivelor, ca păstrători ai arhivelor formale ale Insulei de Lumină, acele arhive care se disting de arhivele vii înregistrate în mintea deţinătorilor de cunoaştere, numiţi uneori „bibliotecile vii ale Paradisului”.
25:5.2 (281.3) Îngerii înregistratori ai planetelor locuite întocmesc toate dosarele individuale. În toate universurile, unii sunt arhivarii desemnaţi pentru a înregistra arhivele formale, şi alţii sunt aceia pentru arhivele vii. De la Urantia până în Paradis se întâlnesc ambele tipuri de înregistrări: în universurile locale, există mai multe arhive scrise şi mai puţine din cele vii; în Paradis, există mai multe arhivele vii şi mai puţine din cele formale; pe Uversa, ele sunt disponibile în egală măsură.
25:5.3 (281.4) Orice eveniment însemnat din creaţia organizată şi locuită este supus înregistrării. În timp ce evenimentele care au doar o importanţă locală nu sunt înregistrate decât local, cele care au o însemnătate mai largă sunt tratate corespunzător. Tot ceea ce se întâmplă pe planetele, pe sistemele şi pe constelaţiile Nebadonului, şi care are o importanţă universală, este transcris pe Salvington; iar dintre aceste capitale ale universului episoadele sunt transmise unor arhive superioare, în funcţie de treburilor supraguvernelor şi ale sectoarelor. Paradisul are, de asemenea, un rezumat relevant al datelor din supraunivers şi din Havona; şi această descriere istorică şi cumulativă a universului universurilor este dată în seama acestor slăviţi supernafimi terţiari.
25:5.4 (281.5) Deşi unele dintre aceste fiinţe au fost detaşate în supraunivers pentru a servi ca Şefi ai Arhivelor, coordonând activităţile Arhivarilor Celeşti, nici una nu a fost vreodată scoasă de pe lista de apel permanentă a ordinului ei.
25:6.1 (281.6) Aceştia sunt arhivarii care fac toate înregistrările în duplicat. Ei fac o înregistrare spirituală originală, şi o contrapondere semimaterială - care s-ar putea numi o copie la indigo. Aceasta o pot face datorită abilităţii lor specifice de a mânui simultan energia spirituală şi energia materială. Arhivarii Celeşti nu sunt creaţi ca atare; ei sunt serafimi în ascensiune de pe universurile locale. Ei sunt primiţi, clasaţi şi desemnaţi pe sferele lor de lucru de către Consilierii Şefilor Arhivelor, pe lumile sediu ale celor şapte suprauniversuri. Tot acolo se află şi şcolile de instruire a Arhivarilor Celeşti. Cele de pe Uversa sunt dirijate de Desăvârşitorii de Înţelepciune şi de Consilierii Divini.
25:6.2 (281.7) Pe măsură ce arhivarii progresează în slujba universurilor, ei continuă cu sistemul lor de înregistrare dublă, făcând astfel înregistrările lor întotdeauna disponibile pentru toate categoriile de fiinţe, de la acelea aparţinând ordinului material până la înaltele spirite de lumină. În experienţa voastră de tranziţie, pe măsura înălţării voastre de pe această lume materială, veţi fi întotdeauna capabili să consultaţi arhivele istoriei sferei voastre de statut şi să cunoaşteţi tradiţiile ei.
25:6.3 (282.1) Arhivarii formează un corp verificat şi pus la încercare. Nu am auzit niciodată de vreo neregulă a vreunui Arhivar Celest, şi niciodată nu s-a descoperit vreo falsificare în arhivele lor. Ei sunt supuşi unei duble inspecţii, înregistrările fiindu-le minuţios examinate de tovarăşii lor înălţaţi de pe Uversa şi de Puternicii Mesageri, care atestă corectitudinea duplicatelor cvasifizice ale înregistrărilor de spirit originale.
25:6.4 (282.2) În timp ce arhivarii în progres staţionaţi pe sferele de înregistrare subordonate universului Orvontonului numără miliarde şi miliarde, aceia care au atins un statut pe Uversa nu trec de opt milioane. Aceşti arhivari seniori sau de absolvire sunt păstrătorii şi transmiţătorii suprauniversali ai arhivelor atestate ale timpului şi ale . spaţiului. Sediile lor permanente se găsesc pe aşezările lor circulare ce înconjoară zona de înregistrări de pe Uversa. Ei nu lasă niciodată aceste arhive în seama altora; ca indivizi ei pot să lipsească, însă niciodată într-un număr mare.
25:6.5 (282.3) La fel ca şi supernafimii care au devenit Păstrătorii Arhivelor, corpul Arhivarilor Celeşti are o însărcinare permanentă. Odată ce serafimii şi supernafimii sunt angajaţi în aceste servicii, ei vor rămâne Arhivari Celeşti, respectiv Păstrători de Arhive, până în ziua administrării noi şi modificate a deplinei personalizări a lui Dumnezeu Supremul.
25:6.6 (282.4) Pe Uversa, aceşti Arhivari Celeşti de rag înalt pot arăta arhivele a tot ceea ce a fost de importanţă cosmică în tot Orvontonul de la mult îndepărtatele timpuri ale sosirii Celor Îmbătrâniţi de Zile, în timp ce, pe Insula Eternă, Păstrătorii Arhivelor păzesc arhivele acestei împărăţii care atestă operaţiunile Paradisului încă din vremea personificării Spiritului Infinit.
25:7.1 (282.5) Aceşti copii ai Spiritelor-Mamă ale universurilor locale sunt prietenii şi aliaţii tuturor celor care trăiesc viaţa morontială de înaintare. Ei nu sunt indispensabili adevăratei lucrări de ascender la înălţarea creaturilor şi nici nu înlocuiesc în vreun fel munca păzitorilor serafici care îi însoţesc adesea pe tovarăşii lor muritori pe drumul Paradisului. Însoţitorii Morontiei sunt nişte gazde mărinimoase pentru aceia care tocmai pornesc în lungul urcuş lăuntric. Ei sunt, totodată, organizatori pricepuţi ai timpului liber, şi sunt cu iscusinţă ajutaţi în această muncă de directorii de retrospecţie.
25:7.2 (282.6) Voi aveţi sarcini serioase şi tot mai dificil de îndeplinit pe lumile de instruire morontiale ale Nebadonului, însă vi se vor da întotdeauna perioade regulate de destindere şi de retrospecţie. Pe parcursul întregii călătorii către Paradis, va exista întotdeauna timp pentru jocurile spirituale şi pentru repaus; iar în cariera luminii şi vieţii există întotdeauna timp pentru adorare şi noi împliniri.
25:7.3 (282.7) Aceşti Însoţitori ai Morontiei sunt tovarăşi atât de prietenoşi, încât în momentul în care veţi părăsi în cele din urmă faza finală a experienţei morontiale şi vă veţi pregăti pentru a vă lansa în aventura de spirit suprauniversală, veţi regreta sincer că aceste creaturi atât de sociabile nu pot să vă însoţească, însă ele servesc exclusiv în universurile locale. În toate stadiile carierei ascendente, toate personalităţile ce pot fi contactate vor fi prietenoase şi sociabile, însă înainte de a întâlni aceşti Însoţitori ai Paradisului nu veţi fi găsit nici un alt grup la fel de devotat ca prieteni şi tovarăşi.
25:7.4 (283.1) Munca Însoţitorilor Morontiei este mai complet descrisă în expunerile tratând problemele universului vostru local.
25:8.1 (283.2) Însoţitorii Paradisului sunt un grup compozit recrutat din rândurile serafimilor, ale seconafimilor, ale supernafimilor şi ale omniafimilor. Deşi slujirea lor se desfăşoară pe o perioadă pe care voi a-ţi considera-o extrem de lungă, ei nu au un statut permanent. Când misiunea lor s-a încheiat, ei se întorc, de regulă, (însă nu în mod invariabil), la îndatoririle pe care le îndeplineau înainte de a fi chemaţi în slujba Paradisului.
25:8.2 (283.3) Membrii oştirii îngereşti sunt numiţi pentru acest serviciu de Spiritele-Mamă ale universurilor locale, de Spiritele Reflexive ale suprauniversurilor şi de Maiestonii din Paradis. Ei sunt convocaţi în Insula centrală şi trimişi ca Însoţitori ai Paradisului de către unul dintre cele Şapte Spirite Maestru. Deşi fără statut permanent în Paradis, acest serviciu temporar întovărăşire în Paradis reprezintă cea mai mare onoare care a fost conferită vreodată spiritelor slujitoare.
25:8.3 (283.4) Aceşti îngeri aleşi se consacră serviciului de însoţire şi sunt desemnaţi ca asociaţi ai tuturor claselor de fiinţe care se nimeresc singure în Paradis, în principal ai muritorilor ascendenţi, însă şi ai tuturor celorlalţi care sunt singuri pe Insula centrală. Însoţitorii Paradisului nu au nimic special de înfăptuit în numele celor cu care se înfrăţesc; ei sunt doar nişte însoţitori. Aproape toate celelalte fiinţe pe care voi muritorii le veţi întâlni pe parcursul şederii voastre în Paradis - făcând abstracţie de tovarăşii voştri pelerini - vor avea ceva anume de făcut cu voi sau pentru voi; însă aceşti însoţitori sunt puşi doar să fie pe lângă voi şi să comunice cu voi, ca aliaţi de personalitate. Ei sunt ajutaţi în munca lor de mărinimoşii şi strălucitorii Cetăţeni ai Paradisului.
25:8.4 (283.5) Muritorii provin din rase care sunt foarte sociale. Creatorii ştiu bine că „nu este bine ca omul să fie singur”, aşa că au grijă să i se asigure tovărăşia, până şi în Paradis.
25:8.5 (283.6) Dacă voi, ca ascenderi muritori, a-ţi ajunge în Paradis în tovărăşia însoţitorului sau a asociatului apropiat al carierei voastre pământene, ori dacă păzitorul vostru serafic de destin ar sosi cumva deodată cu voi sau ar fi în aşteptarea voastră, atunci nu vi s-ar mai da un alt însoţitor permanent. Însă, dacă veţi sosi singuri, un însoţitor vă va întâmpina, cu siguranţă, atunci când vă veţi fi trezit pe Insula de Lumină după somnul de pe urmă al timpului. Chiar dacă se ştie că veţi fi însoţiţi de vreun aliat al ascensiunii voastre, se vor desemna totuşi însoţitori temporari care să vă întâmpine pe ţărmurile eterne şi să vă ducă până la locul pregătit pentru primirea voastră şi a asociaţilor voştri. Puteţi fi siguri de primirea caldă atunci când treceţi de experienţa reînvierii în eternitate pe ţărmurile veşnice ale Paradisului.
25:8.6 (283.7) Însoţitorii de primire sunt desemnaţi în cursul zilelor finale ale şederii ascenderilor pe ultimul circuit al Havonei şi ei examinează cu grijă dosarul lor de origine umană şi de ascensiune plină de peripeţii prin lumile spaţiului şi prin cercurile Havonei. Atunci când îi salută pe muritorii timpului, ei sunt deja bine informaţi asupra carierei acestor pelerini ce tocmai sosesc şi se dovedesc numaidecât a fi nişte tovarăşi compătimitori şi care stârnesc interesul.
25:8.7 (283.8) Pe durata şederii voastre prefinalitare în Paradis, dacă dintr-un motiv oarecare ar trebui să fiţi temporar separaţi de asociatul vostru - muritor sau serafic - al carierei ascendente, atunci vi s-ar acorda imediat un Însoţitor al Paradisului pentru a vă da sfaturi sau pentru a vă ţine companie. Odată ataşat unui muritor ascendent care stă permanent şi solitar în Paradis, însoţitorul rămâne cu persoana până când aceasta ori este regăsită de asociaţii ei ascendenţi ori este înrolată cum se cuvine în Corpul Finalităţii.
25:8.8 (284.1) Însoţitorii Paradisului sunt atribuiţi, în ordinea listei lor de aşteptare, atâta doar că un ascender nu este niciodată dat în sarcina unui însoţitor de natură diferită de tipul său suprauniversal. Dacă un muritor de pe Urantia ar ajunge astăzi în Paradis, i s-ar acorda primul însoţitor ce în aşteptare, care este unul de origine orvontoniană ori, dacă nu, unul de natura celui Şaptelea Spirit Maestru. De aceea, omniafimii nu slujesc pe lângă creaturile ascendente ale celor şapte suprauniversuri.
25:8.9 (284.2) Însoţitorii Paradisului fac multe alte servicii: dacă un ascender ar trebui să atingă singur universul central şi dacă pe parcursul traversării Havonei el ar eşua într-una dintre fazele aventurii Deităţii, atunci ar fi retrimis la timpul cuvenit în universul timpului şi s-ar face numaidecât un apel către rezervele Însoţitorilor Paradisului. Un membru al acestui ordin ar fi desemnat să îl urmeze pe pelerinul nevoit a se întoarce, să îl însoţească, să îl reînvigoreze, să îl încurajeze şi să rămână cu el până când acesta revine în universul central pentru a relua ascensiunea Paradisului.
25:8.10 (284.3) Dacă un pelerin ascendent ar avea o înfrângere în aventura Deităţii pe când traversează Havona în compania unui serafim ascendent, îngerul păzitor al carierei sale muritoare, acesta din urmă ar alege să îl însoţească pe asociatul lui muritor. Aceşti serafimi sunt întotdeauna voluntari şi au permisiunea de a-i însoţi pe camarazii lor muritori atunci când aceştia se întorc în serviciul timpului şi spaţiului.
25:8.11 (284.4) Însă nu tot aşa este pentru doi ascenderi muritori când sunt asociaţi: dacă unul dintre ei ajunge la Dumnezeu, în timp ce celălalt eşuează temporar, individul care a reuşit alege, invariabil, să se întoarcă la creaţiile evolutive cu personalitatea decepţionată, însă nu i se permite acest lucru. În loc de aceasta, este lansat un apel rezervelor Însoţitorilor Paradisului, şi unul dintre voluntari este ales pentru a-l însoţi pe pelerinul decepţionat. În acest timp, un Cetăţean al Paradisului voluntar devine asociat al muritorului care a reuşit. Acesta din urmă rămâne pe Insula centrală aşteptând ca asociatul său, mai puţin norocos, să revină din Havona şi, între timp, el predă în anumite şcoli ale Paradisului, prezentând istoria aventuroasă a ascensiunii evolutive
25:8.12 (284.5) [Prezentat de un Înălţat în Autoritate originar pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 26
26:0.1 (285.1) SUPERNAFIMII sunt spiritele ocrotitoare ale Paradisului şi ale universului central; ei formează ordinul cel mai elevat al grupului cel mai umil al copiilor Spiritului Infinit - oştirile îngereşti. Întâlnim aceste spirite ocrotitoare de la Insula Paradisului până la lumile spaţiului şi timpului. Nici o parte majoră a creaţiei locuite şi organizate nu este lipsită de serviciile lor.
26:1.1 (285.2) Îngerii sunt aliaţii ocrotitori de spirit ai creaturilor cu voinţă evolutive şi ascendente din întregul spaţiu; ei sunt, de asemenea, tovarăşii şi asociaţii activi ai oştirilor superioare ale personalităţilor divine ale sferelor. Îngerii de toate ordinele sunt personalităţi distincte şi deosebit de individualizate. Ei au toţi o mare pricepere în aprecierea ajutorului directorilor de retrospecţie. În aceeaşi măsură ca şi oştirile Mesagerilor Spaţiului, spiritele ocrotitoare beneficiază de perioade de odihnă şi de schimbare. Ei au o natură foarte sociabilă şi o aptitudine de a se asocia care transcende de departe pe cea a fiinţelor umane.
26:1.2 (285.3) Spiritele ocrotitoare ale marelui univers sunt clasificate după cum urmează:
26:1.3 (285.4) 1. Supernafimii.
26:1.4 (285.5) 2. Seconafimii.
26:1.5 (285.6) 3. Terţiafimii.
26:1.6 (285.7) 4. Omniafimii.
26:1.7 (285.8) 5. Serafimii.
26:1.8 (285.9) 6. Heruvimii şi Sanovimii.
26:1.9 (285.10) 7. Creaturile Mediane.
26:1.10 (285.11) Membrii individuali ai ordinelor îngereşti nu sunt complet staţionari în ceea ce priveşte statutul lor personal în univers. Îngerii de anumite ordine pot deveni Însoţitori în Paradis pentru o perioadă; alţii devin Arhivari Celeşti; alţii se ridică la rangul de Consilieri Tehnici. Unii dintre heruvimi pot aspira la statutul şi destinul serafic, în timp ce serafimii evolutivi pot atinge nivelele spirituale ale Fiilor ascendenţi ai lui Dumnezeu.
26:1.11 (285.12) Cele şapte ordine de spirite ocrotitoare, aşa cum sunt ele revelate, au fost grupate pentru prezentare după funcţia lor cea mai importantă pentru creaturile ascendente:
26:1.12 (285.13) 1. Spiritele Ocrotitoare ale Universului Central. Cele trei ordine de supernafimi slujesc în sistemul Paradis-Havona. Supernafimii principali sau Paradisiaci sunt creaţi de Spiritul Infinit. Ordinul secundar şi cel terţiar, care slujesc în Havona sunt fiecare în parte atât descendenţi ai Spiritelor Maestru, cât şi ai Spiritelor Circuitelor.
26:1.13 (286.1) 2. Spiritele Ocrotitoare ale Suprauniversurilor- seconafimii, terţiafimii şi omniafimii. Seconafimii, copii ai Spiritelor Reflexive, servesc în mod diferit în cele şapte suprauniversuri. Terţiafimii, avându-şi originea în Spiritul Infinit, se consacră în cele din urmă serviciului de legătură al Fiilor Creatori şi al Celor Îmbătrâniţi de Zile. Omniafimii sunt creaţi de Spiritul Infinit laolaltă cu cei Şapte Agenţi Executivi Supremi şi sunt slujitorii exclusivi ai acestora din urmă. Analiza acestor trei ordine formează subiectul unei expuneri ulterioare din prezenta serie.
26:1.14 (286.2) 3. Spiritele Ocrotitoare ale Universurilor Locale cuprind pe serafimi şi pe asistenţii lor, heruvimii. Ascenderii iau un contact iniţial tocmai cu aceşti urmaşi ai unui Spirit-Mamă Universal. Creaturile mediane sunt autohtone ale lumilor locuite şi nu fac cu adevărat parte din ordinele îngereşti propriu zise, cu toate că ele sunt adesea grupate funcţional cu spiritele ocrotitoare. Povestea lor, însoţită de o expunere referitoare la serafimi şi heruvimi, este prezentată în capitolele care tratează problemele universului vostru local.
26:1.15 (286.3) Toate ordinele oştirilor îngereşti sunt consacrate diverselor servicii universale; într-un fel sau altul, ele slujesc pe lângă ordinele superioare de fiinţe celeste; supernafimii, seconafimii şi serafimii sunt însă cei care sunt folosiţi în mare număr la înfăptuirea planului ascendent de perfecţiune progresivă pentru copiii timpului. Acţionând în universul central, în supraunivers şi în universurile locale, ei formează şirul neîntrerupt de ajutoare spirituale stabilit de Spiritul Infinit pentru a-i ajuta şi îndruma pe toţi cei care caută să ajungă la Tatăl Universal prin Fiul Etern.
26:1.16 (286.4) Supernafimii nu sunt limitaţi în „polaritate spirituală” decât în faza lor de acţiune, în aceea cu Tatăl Universal. Ei pot lucra singuri, mai puţin atunci când folosesc direct circuitele executive ale Tatălui. Când beneficiază de puterea ajutorului direct al Tatălui, trebuie ca supernafimii să se asocieze voluntar în perechi pentru a avea posibilitatea de a acţiona. Seconafimii sunt limitaţi şi ei cam la fel; dealtfel ei trebuie să lucreze în perechi pentru a se sincroniza cu circuitele Fiului Etern. Serafimii pot lucra izolat, ca personalităţi distincte şi localizate, însă nu se pot pune în circuit decât dacă sunt polarizaţi în perechi, unul fiind complementar faţă de celălalt. Relaţiile complementare pot fi tranzitorii; ele nu sunt neapărat de natură permanentă.
26:1.17 (286.5) Aceste strălucitoare creaturi de lumină sunt susţinute direct de absorbţia de energie spirituală a circuitelor primare ale universului. Muritorii de pe Urantia trebuie să obţină energia-lumină prin absorbţia de vegetale, însă oştirile îngereşti sunt puse în circuit; ele au „o hrană de care nu ştiţi.” Ele participă, de asemenea, la învăţăturile în circulaţie ale minunaţilor Fii Învăţători ai Trinităţii. Ele primesc cunoaşterea şi absorb înţelepciunea într-un mod foarte asemănător cu tehnica lor de asimilare a energiilor vitale.
26:2.1 (286.6) Supernafimii sunt pricepuţii ocrotitori ai tuturor tipurilor de fiinţe care locuiesc în Paradis şi în universul central. Aceşti îngeri elevaţi sunt creaţi în trei ordine majore: primari, secundari şi terţiari.
26:2.2 (287.1) Supernafimii primari coboară exclusiv de la Creatorul Asociat. Ei îşi împart grija lor aproape în mod egal între anumite grupe de Cetăţeni ai Paradisului şi corpul, mereu crescând, al pelerinilor ascendenţi. Aceşti îngeri ai Insulei eterne sunt extrem de eficienţi în promovarea educaţiei esenţiale a acestor două grupuri de locuitori ai Paradisului. Ei contribuie în mare parte la înţelegerea reciprocă a acestor două ordine unice de creaturi universale - dintre care unul este tipul cel mai elevat de creatură volitivă divină şi perfectă, iar celălalt este evoluţia desăvârşită a tipului cel mai umil de creaturi volitive din tot universul universurilor.
26:2.3 (287.2) Munca supernafimilor primari este atât de unică şi de remarcabilă încât va fi studiată separat în capitolul următor.
26:2.4 (287.3) Supernafimii secundari dirijează problemele fiinţelor ascendente de pe cele şapte circuite ale Havonei. Ei sunt preocupaţi, de asemenea, să vegheze la instruirea educativă a numeroaselor ordine de Cetăţeni ai Paradisului care locuiesc lungi perioade de timp pe circuitele lumilor creaţiei centrale, însă nu putem discuta această fază a serviciului lor.
26:2.5 (287.4) Există şapte tipuri ale acestor îngeri înalţi; fiecare tip îşi are originea într-unul dintre Spiritele Maestru, iar natura sa se conformează modelului lor. Laolaltă, cele Şapte Spirite Maestru creează numeroase grupuri diferite de fiinţe şi entităţi unice, iar membrii individuali ai fiecărui ordin sunt relativ uniformi în natură. Însă, atunci când aceste Şapte Spirite creează individual, ordinele rezultante sunt întotdeauna de natură septuplă; copiii fiecărui Spirit Maestru se împărtăşesc din natura creatorului lor şi diferă deci, de ceilalţi. Aceasta este originea supernafimilor secundari şi a îngerilor fiecăruia dintre cele şapte tipuri care funcţionează în toate modurile de activitate deschise întregului lor ordin, mai ales pe cele şapte circuite ale universului central şi divin.
26:2.6 (287.5) Fiecare din cele şapte circuite planetare ale Havonei este supravegheat direct de unul dintre cele Şapte Spirite ale Circuitelor, care sunt, ele însele, creaţia colectivă şi, deci, uniformă a celor Şapte Spirite Maestru. Cu toate că se împărtăşesc din natura celei de a Treia Surse-Centru, aceste şapte Spirite subsidiare ale Havonei nu fac parte din universul arhetipal originar. Ele intră în acţiune după creaţia originară (eternă), însă cu mult înainte de vremea lui Grandfanda. Ele au apărut fără îndoială ca un răspuns creativ al Spiritelor Maestru la ţelul tot mai manifest al Fiinţei Supreme şi au fost găsite în plină activitate pe parcursul organizării marelui univers. Spiritul Infinit şi toţi asociaţii săi creativi, în calitate de coordonatori universali, par a fi din plin înzestraţi cu aptitudinea de a produce răspunsuri creative corespunzătoare dezvoltărilor simultane în Deităţile experienţiale şi în universurile în evoluţie.
26:2.7 (287.6) Supernafimii terţiari îşi au originea în cele Şapte Spirite ale Circuitelor. Pe cercurile separate ale Havonei, fiecare dintre aceste spirite au primit de la Spiritul Infinit puterea de a crea un număr suficient de înalţi slujitori serafici ai ordinului terţiar pentru a face faţă necesităţilor universului central. Spiritele Circuitelor au produs un număr destul de restrâns de felul acesta de slujitori îngereşti înainte de sosirea pe Havona a pelerinilor timpului. Cât despre cele Şapte Spirite Maestru, ele nici nu începuseră să creeze supernafimi secundari până la aterizarea lui Grandfanda. Cum supernafimii terţiari sunt cel mai vârstnici, ordinul lor este cel pe care îl vom lua mai întâi în considerare.
26:3.1 (288.1) Aceşti slujitori ai celor Şapte Spirite Maestru sunt specialiştii îngereşti ai diverselor circuite ale Havonei, iar serviciul lor se extinde atât la pelerinii ascendenţi ai timpului, cât şi la pelerinii descendenţi ai eternităţii. Pe miliardul de lumi de studiu al creaţiei perfecte centrale, însoţitorii voştri superafici de toate ordinele vă vor fi pe deplin vizibili. În sensul cel mai elevat, veţi fi cu toţii fiinţe fraterne şi pline de înţelegere, având un contact şi o simpatie reciproce. Îi veţi recunoaşte, de asemenea, în întregime pe pelerinii descendenţi, cetăţenii Paradisului, şi veţi fraterniza profund cu ei; ei traversează aceste circuite din interior către exterior, întrând în Havona prin lumea călăuză a primului circuit şi mergând spre exterior, până la al şaptelea.
26:3.2 (288.2) Pelerinii ascendenţi ai celor şapte suprauniversuri traversează Havona în sens invers, intrând prin lumea călăuză a celui de al şaptelea circuit şi mergând spre interior. Nu există limită de timp impusă progresului creaturilor ascendente de la o lume la alta şi dintr-un circuit în altul, şi nici o durată determinată, impusă arbitrar, şederii pe lumile morontiale. Însă, în timp ce unii indivizi bine dezvoltaţi pot fi scutiţi de şedere pe una sau mai multe lumi educative ale universului local, nici un pelerin nu poate evita să treacă prin cele şapte circuite havoniene de spiritualizare progresivă.
26:3.3 (288.3) Corpul supernafimilor terţiari special afectaţi serviciilor pelerinilor timpului este clasificat după cum urmează:
26:3.4 (288.4) 1. Supraveghetorii Armoniei. Este evident că un fel de influenţă coordonatoare este necesară chiar şi în universul perfect al Havonei, la menţinerea unui sistem şi la asigurarea unei armonii în toată munca de pregătire a pelerinilor timpului pentru realizările lor ulterioare în Paradis. Aceasta este adevărata misiune a supraveghetorilor armoniei - să vegheze ca totul să funcţioneze fără întreruperi şi uniform. Ei îşi au originea în primul circuit şi slujesc pe tot cuprinsul Havonei, iar prezenţa lor pe circuite semnifică faptul că nimic nu merge, şi nici nu are cum să meargă aiurea. Aceşti supernafimi au o mare pricepere în coordonarea unor activităţi deosebit de variate implicând personalităţi din toate diversele ordine - şi chiar de pe mai multe nivele - ceea ce le permite să îşi ofere ajutorul oricând şi oriunde s-ar cere. Ei contribuie enorm la înţelegerea reciprocă dintre pelerinii timpului şi pelerinii eternităţii.
26:3.5 (288.5) 2. Arhivarii Principali. Aceşti îngeri sunt creaţi pe al doilea circuit, însă ei operează peste tot în universul central. Ei îşi înregistrează arhivele în triplu exemplar, o dată pentru dosarele literale ale Havonei, o dată pentru dosarele spirituale ale ordinului lor, şi o dată pentru arhivele oficiale ale Paradisului. Dealtfel, atunci când au loc operaţiuni importante pentru cunoaşterea adevărului, ei le transmit automat bibliotecilor vii ale Paradisului, deţinătorii cunoaşterii ai ordinului primar al supernafimilor.
26:3.6 (288.6) 3. Emiţătorii. Copiii Spiritului celui de al treilea Circuit operează în toată Havona, cu toate că staţia lor oficială este situată pe planeta numărul şaptezeci a circuitului cel mai exterior. Aceşti tehnicieni maestru primesc şi emit teledifuziunile creaţiei centrale şi sunt directorii rapoartelor spaţiale ale tuturor fenomenelor Deităţii de pe cuprinsul Paradisului. Ei se pot folosi de toate circuitele fundamentale ale spaţiului.
26:3.7 (288.7) 4. Mesagerii îşi au originea pe circuitul numărul patru. Ei parcurg sistemul Paradis-Havona ca purtători ai tuturor mesajelor care necesită o transmisie personală. Ei servesc atât pe tovarăşii lor, cât şi pe personalităţile celeste, pelerinii Paradisului, şi chiar pe sufletele ascendente ale timpului.
26:3.8 (289.1) 5. Coordonatorii de Informaţi. Aceşti supernafimi terţiari, copiii Spiritului celui de-al cincilea Circuit, sunt întotdeauna promotorii chibzuiţi şi prietenoşi de asocierii fraterne, între pelerinii ascendenţi şi descendenţi. Ei slujesc pe lângă toţi locuitori Havonei şi în special pe lângă ascenderi, menţinându-i cu regularitate informaţi în privinţa treburilor universului universurilor. Datorită contactelor lor personale cu emiţătorii şi reflectorii, aceste „ziare vii” ale Havonei pe dată la curent cu toate informaţiile care trec peste vastul circuit de ştiri ale universului central. Ei îşi notează informaţiile prin metoda grafică a Havonei, care le permite să asimileze automat, într-o oră a timpului de pe Urantia, atâta informaţie cât i-ar lua celei mai rapide tehnici telegrafice să înregistreze într-o mie de ani.
26:3.9 (289.2) 6. Personalităţile Transporturilor. Aceste fiinţe îşi au originea pe circuitul numărul şase şi, de regulă, îşi exercită acţiunea de pe planeta numărul patruzeci a circuitului cel mai exterior. Ele sunt cele care îi duc pe candidaţii dezamăgiţi, care temporar au eşuat în aventura Deităţii. Ei stau gata să servească toate fiinţele care trebuie să vină apoi să plece din serviciul Havonei şi care nu pot străbate spaţiul singure.
26:3.10 (289.3) 7. Corpurile de Rezervă. Fluctuaţiile din lucrul cu ascenderii, cu pelerinii Paradisului şi cu alte ordine de fiinţe ce locuiesc pe Havona fac necesară menţinerea unor rezerve de supernafimi pe lumea călăuză a celui ce-al şaptelea cerc, în care îşi au originea. Ele nu sunt create după un model special şi sunt capabile să servească în fazele cel mai puţin constrângătoare, ale oricăreia dintre îndatoririle asociaţiilor lor superafici din ordinul terţiar.
26:4.1 (289.4) Supernafimii Secundari îşi exercită slujba în cele şapte circuite planetare ale universului central. O parte dintre ei se dedică slujirii pelerinilor timpului, iar jumătate din întregul ordin este desemnată pentru instruirea pelerinilor Paradisiaci ai eternităţii. Aceşti cetăţeni ai Paradisului sunt, de asemenea, însoţiţi în pelerinajul lor prin circuitele Havonei, de voluntari ai Corpului Finalităţii Muritor; acest aranjament este în vigoare din momentul în care s-a regăsit primul grup de finalitari.
26:4.2 (289.5) Conform trimiterii lor periodice în serviciul pelerinilor ascendenţi, supernafimii secundari lucrează în următoarele şapte grupe:
26:4.3 (289.6) 1. Ajutoarele Pelerinilor.
26:4.4 (289.7) 2. Îndrumătorii Supremaţiei.
26:4.5 (289.8) 3. Îndrumătorii Trinităţii.
26:4.6 (289.9) 4. Descoperitorii Fiului.
26:4.7 (289.10) 5. Îndrumătorii Tatălui.
26:4.8 (289.11) 6. Consilierii şi Consultanţii.
26:4.9 (289.12) 7. Complementele Repausului.
26:4.10 (289.13) Fiecare dintre aceste grupe de lucru cuprinde şi îngeri ai fiecăreia dintre cele şapte tipuri create, iar un pelerin al spaţiului este întotdeauna instruit de supernafimi secundari ce îşi au originea în Spiritul Maestru care dirijează suprauniversul natal al acestui pelerin. Atunci când voi, muritorii de pe Urantia, veţi ajunge în Havona, veţi fi cu siguranţă conduşi acolo de supernafimi, a căror natură creată - la fel ca natura voastră evoluată - va fi derivată din Spiritul Maestru al Orvontonului. Cum ocrotitorii voştri vor fi proveniţi din Spiritul Maestru al propriului vostru supraunivers, ei vor fi anume calificaţi pentru a vă înţelege, pentru a vă încuraja şi ajuta în toate eforturile voastre de a atinge perfecţiunea Paradisiacă.
26:4.11 (290.1) Pelerinii timpului sunt transportaţi dincolo de corpurile de gravitaţie întunecate ale Havonei, până la circuitul planetar exterior, de personalităţile transportoare ale ordinului primar al seconafimilor, operând din cartierele generale ale celor şapte suprauniversuri. În majoritate, însă nu în totalitate, serafimii serviciului planetelor şi ai universurilor locale acreditaţi pentru ascensiunea către Paradis se despart de asociaţii lor muritori înainte de lungul lor zbor către Havona. Ei încep imediat o pregătire intensivă şi prelungită în vederea unei misiuni celeste, aşteptând să dobândească, ca serafimi, perfecţiunea existenţei şi supremaţia serviciului. Ei o fac cu speranţa de a se alătura pelerinilor timpului şi de a se număra, totodată, printre cei care urmează pentru totdeauna soarta muritorilor care au ajuns la Tatăl Universal şi care au primit funcţie în serviciul nerevelat al Corpului Finalităţii.
26:4.12 (290.2) Pelerinii se coboară pe planeta primitoare a Havonei, lumea călăuză a celui de al şaptelea circuit, cu o singură înzestrare de perfecţiune, perfecţiunea ţelului. Tatăl Universal a decretat: „Fiţi perfecţi, aşa cum şi eu însumi sunt perfect”. Aceasta este uluitoarea poruncă-invitaţie teledifuzată copiilor finiţi ai lumilor spaţiului. Promulgarea acestei cereri a pus în mişcare întreaga creaţie, în efortul cooperativ al fiinţelor celeste pentru a ajuta să se atingă ţelul şi realizarea prodigioasei porunci a Marii Surse-Centru Prime.
26:4.13 (290.3) Când, datorită slujirii tuturor oştirilor de ajutoare ale planului universal de supravieţuire, sunteţi in cele din urmă depuşi pe lumea de primire a Havonei, voi ajungeţi aici cu un singur fel de perfecţiune - perfecţiunea intenţiei. Intenţia voastră a fost bine dovedită; credinţa voastră a fost pusă la încercare. Sunteţi cunoscuţi ca o fiinţă neafectată de dezamăgiri. Nici măcar eşecul în ceea ce priveşte discernerea Tatălui Universal nu poate să clatine credinţa sau să tulbure serios încrederea unui muritor ascendent, care a trecut prin experienţa prin care trebuie să treacă fiecare pentru a atinge sferele desăvârşite ale Havonei. Pe când veţi ajunge în Havona, sinceritatea voastră va fi devenit sublimă. Perfecţiunea intenţiei şi divinitatea dorinţei, însoţite de statornicia credinţei, au asigurat intrarea voastră în lăcaşurile neclintite ale eternităţii; eliberarea voastră de incertitudinea timpului este deplină şi completă. Acum trebuie să ajungeţi faţă în faţă cu probleme Havonei şi cu imensităţile Paradisului, ca să înfruntaţi toate cele pentru care aţi trecut printr-o atât de îndelungată pregătire în epocile experienţiale ale timpului şi în şcolile lumilor spaţiului.
26:4.14 (290.4) Credinţa a câştigat pentru pelerinii ascendenţi o perfecţiune a intenţiei care deschide copiilor timpului porţile eternităţii. Acum trebuie ca ajutoarele pelerinilor să înceapă lucrul la dezvoltarea acelei perfecţiuni a inteligenţei şi a acelei tehnici de înţelegere care sunt indispensabile perfecţiunii paradisiace a personalităţii.
26:4.15 (290.5) Aptitudinea de a înţelege este paşaportul muritorilor pentru Paradis. Bunăvoinţa de a crede este cheia către Havona. Acceptarea filiaţiei, cooperarea cu Ajustorul interior, este preţul supravieţuirii evolutive.
26:5.1 (291.1) Prima dintre cele şapte grupe de supernafimi secundari pe care o întâlnim este aceea a ajutoarelor pelerinilor, aceste fiinţe cu o rapidă înţelegere şi cu o largă compătimire, care îi întâmpină pe mult umblaţii ascenderi ai spaţiului pe lumile stabilizate şi în economia stabilă a universului central. Simultan, aceşti înalţi slujitori îşi încep munca lor pentru pelerinii paradisiaci ai eternităţii, primii dintre cei care au ajuns pe lumea călăuză a circuitului interior al Havonei deodată cu Grandfanda, care se cobora pe lumea călăuză a circuitului exterior. În vremurile acelea foarte îndepărtate s-au întâlnit pentru prima dată, pelerinii Paradisului şi pelerinii timpului, pe lumea primitoare a circuitului numărul patru.
26:5.2 (291.2) Aceste ajutoare ale pelerinilor, acţionând pe al şaptelea cerc al lumilor Havonei, îşi organizează munca pentru muritorii ascendenţi în trei diviziuni majore: prima, înţelegerea supremă a Deităţii paradisului; a doua, înţelegerea spirituală a tovărăşiei Tată-Fiu; şi a treia, recunoaşterea intelectuală a Spiritului Infinit. Fiecare dintre aceste faze ale instrucţiei este împărţită în şapte braţe de câte douăsprezece diviziuni minore, cu câte şaptezeci de grupe subsidiare; iar fiecare dintre aceste şaptezeci de grupări subsidiare de instrucţie sunt prezentate într-o mie de clasificări. Se dau instrucţiuni mai detaliate pe cercurile următoare, însă fiecare dintre cerinţele Paradisului este conturată în învăţăturile date de ajutoarele pelerinilor.
26:5.3 (291.3) Acesta este deci cursul primar sau elementar care stă înaintea pelerinilor care au cutreierat mult spaţiul şi a căror credinţă a fost pusă la încercare. Însă, cu mult timp înainte de sosi pe Havona, aceşti copii ascendenţi ai timpului au învăţat să găsească plăcere în incertitudini, să se hrănească din dezamăgiri, să se înflăcăreze în cazul înfrângerilor aparente, să se întărească în prezenţa dificultăţilor, să dovedească un curaj de neînfrânt în faţa imensităţii şi să exercite o credinţă invincibilă atunci când sunt în faţa sfidării inexplicabilului. De mult timp, strigătul de război al acestor pelerini a devenit: „Cu Dumnezeu nimic - absolut nimic - nu este imposibil”.
26:5.4 (291.4) Pe fiecare dintre cercurile Havonei se impun pelerinilor timpului anumite condiţii, bine definite. Cu toate că fiecare pelerin continuă sub supravegherea supernafimilor adaptaţi prin natura lor la ajutorul acestui tip particular de creaturi ascendente, cursul care trebuie însuşit este relativ uniform pentru toţi ascenderii care ating universul central. Acest program de împlinire este cantitativ, calitativ şi experienţial - intelectual, spiritual şi suprem.
26:5.5 (291.5) Timpul este puţin important pe cercurile Havonei. El intervine într-un mod limitat în posibilităţile de avansare, însă împlinirea este proba finală şi supremă. Începând cu momentul în care asociatul vostru superafic va socoti că sunteţi în măsură să treceţi în cercul interior următor, veţi fi aduşi în faţa celor doisprezece adjutanţi ai Spiritului celui de-al şaptelea Circuit. Aici vi se va cere să treceţi probele cercului determinat de suprauniversul originii voastre şi de sistemul vostru natal. Gradul de divinitate al acestui cerc este atins pe lumea călăuză; el constă în recunoaşterea spirituală şi în înţelegerea clară a Spiritului Maestru al suprauniversului pelerinului ascendent.
26:5.6 (291.6) Când munca cercului exterior al Havonei este îndeplinită, iar programul oferit este însuşit, ajutoarele pelerinilor îi aduc pe cei care sunt subiectele lor pe lumea călăuză a cercului următor şi îi dau în grija îndrumătorilor supremaţiei. Ajutoarele pelerinilor rămân întotdeauna o anumită perioadă de timp cu aceştia pentru a face ca transferul să fie şi plăcut, şi benefic.
26:6.1 (292.1) Ascenderii spaţiului sunt numiţi „absolvenţi spirituali” atunci când trec de la al şaptelea la al şaselea cerc şi sunt puşi sub supravegherea imediată a îndrumătorilor supremaţiei. Nu trebuie să îi confundăm pe aceşti îndrumători cu Îndrumătorii Diplomaţilor - aparţinând Personalităţilor Superioare ale Spiritului Infinit - care, împreună cu asociaţii lor slujitori, îşi exercită serviciul asupra tuturor circuitelor Havonei, atât pe lângă pelerinii ascendenţi, cât şi descendenţi. Îndrumătorii supremaţiei nu lucrează decât pe al şaselea cerc al universului central.
26:6.2 (292.2) În acest cerc ascenderii ajung la o nouă realizare a Divinităţii Supreme. Pe parcursul lungii lor cariere în universurile evolutive, pelerinii timpului fac experienţa unei conştiinţe în creştere a realităţii unui supracontrol atotputernic al creaţiilor timpului-spaţiu. Aici, pe al şaselea circuit al Havonei, ei sunt foarte aproape de a întâlni sursa unităţii timpului-spaţiu a universului central - realitatea spirituală a Dumnezeului Suprem.
26:6.3 (292.3) Sunt pus în încurcătură atunci când trebuie să explic ceea ce se întâmplă pe cercul acesta. Nici o prezenţă personalizată a Supremaţiei nu este perceptibilă aici pentru ascendenţi. În anumite privinţe, noile relaţii cu cel de al Şaptelea Spirit Maestru compensează această imposibilitate de a contacta Fiinţa Supremă. Însă, independent de incapacitatea noastră de a pricepe tehnica, fiecare creatură ascendentă pare să sufere o creştere transformatoare, o nouă integrare de conştiinţă, o nouă spiritualizare de intenţie, o nouă sensibilitate la divinitate, pe care nu o putem deloc explica într-un mod satisfăcător, fără a presupune activitatea nerevelată a Fiinţei Supreme. Pentru aceia dintre noi care au observat aceste acţiuni misterioase, totul se întâmplă ca şi cum Dumnezeu Supremul ar revărsa cu afecţiune peste copii lui experienţiali, până la limitele extreme ale capacităţilor lor experienţiale, acele perfecţionări ale înţelegerii intelectuale, ale clarviziunii spirituale şi ale extensiei personalităţii, de care vor avea atât de multă nevoie în toate eforturile lor de a pătrunde pe nivelul de divinitate al Trinităţii Supremaţiei, spre a ajunge până la Deităţile eterne şi existenţiale ale Paradisului.
26:6.4 (292.4) Atunci când îndrumătorii supremaţiei îi socotesc pe elevii lor pregătiţi să înainteze, ei îi duc în faţa comisiei celor şaptezeci, un grup mixt, care servesc ca examinatori pe lumea călăuză a circuitului numărul şase. După ce au lămurit această comisie în privinţa înţelegerii Fiinţei Supreme şi a Trinităţii Supremaţiei, pelerinii primesc confirmarea că pot fi transferaţi pe al cincilea circuit.
26:7.1 (292.5) Călăuzitorii Trinităţii sunt slujitorii neobosiţi ai celui de-al cincilea cerc de instruire havonian pentru pelerinii aflaţi în progres ai timpului şi ai spaţiului. Absolvenţii spirituali sunt numiţi aici „candidaţi la aventura Deităţii”, deoarece pe acest cerc, sub călăuzirea îndrumătorilor Trinităţii, pelerinii primesc o instrucţie avansată în ceea ce priveşte Trinitatea divină pentru a se pregăti în încercarea de a întâmpina personalitatea Spiritului Infinit. Aici este locul în care pelerinii ascendenţi descoperă ce înseamnă adevăratul studiu şi realul efort mental; ei încep să distingă natura efortului spiritual încă şi mai constrângător şi mai înflăcărat care le va fi cerut pentru a satisface exigenţele ţelului înalt fixat pentru trecerea lumilor acestui circuit.
26:7.2 (292.6) Îndrumătorii Trinităţii sunt cei mai fideli şi mai eficienţi; fiecare pelerin primeşte întreaga atenţie a unui supernafim secundar aparţinând acestui ordin şi se bucură de afecţiunea sa totală. Un pelerin al timpului nu ar găsi niciodată prima persoană abordabilă a Trinităţii Paradisului de nu ar fi ajutorul şi asistenţa acestor îndrumători şi a mulţimii de alte fiinţe spirituale angajate în instruirea ascenderilor cu privire la natura şi la tehnica aventurii Deităţii care se apropie.
26:7.3 (293.1) După ce s-a încheiat cursul lor de instruire pe acest circuit, îndrumătorii Trinităţii îi duc pe elevii lor pe lumea călăuză a acestui circuit şi îi prezintă uneia din numeroasele comisii triunice, a căror funcţie este de a examina şi a certifica pe candidaţii la aventura Deităţii. Aceste comisii sunt compuse dintr-un tovarăş al finalitarilor, dintr-un director de conduită aparţinând ordinului supernafimilor primari şi ori dintr-un Mesager Solitar al spaţiului ori un Fiu Trinitizat al Paradisului.
26:7.4 (293.2) Când un suflet ascendent pleacă efectiv către Paradis, el nu este însoţit decât de trioul de tranzit: asociatul serafic al cercului, Îndrumătorul de Absolvire şi slujitorul mereu prezent, asociat al acestuia din urmă. Aceste călătorii de pe cercurile Havonei către Paradis, sunt de încercare; ascenderii nu au încă statutul Paradisului. Ei nu obţin statutul de locuitor permanent în Paradis înainte de a fi trecut prin perioada de repaus final ulterioară ajungerii la Tatăl Universal şi traversării definitive a circuitelor Havonei. Înainte de acest repaus divin, ei nu participă la „esenţa divinităţii” şi la „spiritul supremaţiei” şi nu încep să lucreze cu adevărat decât în cercul eternităţii şi în prezenţa Trinităţii.
26:7.5 (293.3) Însoţitorii ce compun trioul de tranzit al ascenderului nu au o misiune care să-i permită să localizeze prezenţa geografică a luminozităţii spirituale a Trinităţii. Ei sunt mai degrabă însărcinaţi să acorde întregul ajutor posibil unui pelerin în dificila sa sarcină de a recunoaşte, a distinge şi a înţelege îndeajuns Spiritul Infinit pentru a efectua recunoaşterea personalităţii sale. În Paradis, orice pelerin ascendent poate distinge prezenţa geografică sau localizată a Trinităţii, iar pelerinii sunt, în mare majoritate, capabili să intre în contact cu realitatea intelectuală a Deităţilor, în special a celei de-a Treia Persoane; însă ei nu pot să recunoască toţi, şi nici să înţeleagă parţial, realitatea prezenţei spirituale a Tatălui şi a Fiului. Este şi mai dificil să aibă chiar şi un minim de înţelegere spirituală a Tatălui Universal.
26:7.6 (293.4) Rar se întâmplă ca căutarea Spiritului Infinit să nu ajungă la bun sfârşit, iar când căutătorii lor au reuşit în această fază a aventurii Deităţii, Îndrumătorii Trinităţii se pregătesc să îi transfere în grija descoperitorilor Fiului de pe al patrulea cerc al Havonei.
26:8.1 (293.5) Al patrulea circuit al Havonei este uneori numit „circuitul Fiilor”. De pe lumile acestui circuit, pelerinii ascendenţi se duc în Paradis pentru a stabilii un contact de înţelegere cu Fiul Etern, în timp ce pe lumile acestui circuit pelerinii descendenţi ajung la o nouă pricepere a naturii şi a misiunii Fiilor Creatori ai timpului şi spaţiului. Există în acest circuit şapte lumi pe care corpul de rezervă al Mihaililor Paradisiaci menţine şcoli speciale de servire, care oferă un ajutor reciproc atât pelerinilor ascendenţi, cât şi celor descendenţi; iar pe aceste lumi ale Fiilor Mihaili, pelerinii timpului şi pelerinii eternităţii ajung pentru prima dată la o adevărată înţelegere reciprocă. În multe privinţe, experienţele acestui circuit sunt cele mai impresionante din toată şederea havoniană.
26:8.2 (294.1) Descoperitorii Fiului sunt ajutoarele superafice acordate ascenderilor muritori ai celui de al patrulea circuit. Pe lângă munca generală de pregătire a candidaţilor lor la realizarea relaţiilor Fiului Etern cu Trinitatea, trebuie ca aceşti descoperitori ai Fiului să îi instruiască atât de bine pe cei aflaţi în grija lor, încât aceştia din urmă să reuşească pe de-a-ntregul: mai întâi în buna înţelegere spirituală a Fiului; iar apoi în recunoaşterea satisfăcătoare a personalităţii Fiului; şi, în al treilea rând, în justa diferenţiere a Fiului de personalitatea Spiritului Infinit.
26:8.3 (294.2) După atingerea Spiritului Infinit, nu se mai dă nici un examen. Probele cercurilor lăuntrice sunt înfăptuirile pelerinilor candidaţi în vremea când sunt cuprinşi de învăluirea Deităţilor. Avansarea este determinată numai de spiritualitatea individului, şi nimeni altul în afara Zeilor nu poate pretinde să se pronunţe asupra acestei aptitudini. În caz de nereuşită, nu se dă niciodată vina pe nimeni şi nimic; nici candidaţii, nici ocrotitorii şi îndrumătorii lor nu sunt mustraţi sau criticaţi vreodată. În Paradis, dezamăgirea nu este niciodată considerată ca o înfrângere; amânarea nu este niciodată privită cu dispreţ; văditele eşecuri ale timpului nu sunt niciodată confundate cu semnificativele întârzieri ale eternităţii.
26:8.4 (294.3) Puţini sunt pelerinii care trec prin experienţa întârzierii cauzate de o aparentă nereuşită în aventura Deităţii. Aproape toţi ating Spiritul Infinit, deşi, uneori, câte un pelerin al suprauniversului numărul unu nu reuşeşte din prima încercare. Rareori se întâmplă ca pelerinii care ating Spiritul să nu îl găsească pe Fiu; dintre aceia care eşuează în prima aventură, aproape toţi vin din suprauniversurile numărul trei şi cinci. Marea majoritate a celor care nu reuşesc să îl găsească pe Tată cu prilejul primei lor aventuri, după ce găsiseră Spiritul şi Fiul, vin din universul numărul şase, deşi foarte puţini de pe numărul doi şi trei sunt tot atâta de lipsiţi de succes. ; toate acestea par să indice clar că există o raţiune valabilă şi suficientă pentru toate aceste eşecuri aparente; în realitate sunt numai nişte întârzieri implacabile.
26:8.5 (294.4) Candidaţii înfrânţi în aventura Deităţii sunt plasaţi sub jurisdicţia şefilor de însărcinare, un grup de supernafimi primari, şi sunt trimişi înapoi la munca tărâmurilor spaţiului pentru o perioadă de cel puţin un mileniu. Ei nu se mai întorc niciodată în suprauniversurile lor natale, ci întotdeauna la supracreaţia cea mai favorabilă reinstruirii lor în vederea celei de-a doua aventuri a Deităţii. În urma acestui serviciu şi a propriei lor mişcări, ei revin pe cercul exterior al Havonei, sunt apoi imediat escortaţi pe cercul carierei lor întrerupte, şi îşi reîncep îndată pregătirile pentru aventura Deităţii. Supernafimii secundari nu întârzie niciodată să-i îndrume cu succes pe cei daţi în seama lor, pe parcursul celei de a doua încercări, şi aceiaşi slujitori superafici, precum şi alţi îndrumători, îi ajută întotdeauna pe aceşti candidaţi pe parcursul celei de a doua aventuri.
26:9.1 (294.5) Când sufletul unui pelerin atinge al treilea cerc al Havonei, el intră sub ocrotirea îndrumătorilor Tatălui, slujitorii superafici cei mai bătrâni, cei mai iscusiţi şi cei mai experimentaţi. Pe lumile acestui circuit, îndrumătorii Tatălui menţin şcoli de înţelepciune şi colegii de tehnică în care fiinţele locuind universul central servesc ca învăţători. Nu este neglijat nimic din ceea ce i-ar putea fi de folos unei creaturi a timpului în această aventură transcendentă de atingere a eternităţii.
26:9.2 (294.6) A fi fost ajuns la Tatăl Universal este paşaportul pentru eternitate, în ciuda circuitelor care mai rămân de traversat. Este vorba deci de o ocazie importantă pe lumea călăuză a cercului numărul trei, atunci când trioul de tranzit anunţă că stă să vină ultima aventură a timpului şi că o nouă creatură a spaţiului caută să intre în Paradis pe porţile eternităţii.
26:9.3 (295.1) Proba timpului este aproape trecută; cursa pentru eternitate este aproape încheiată; zilele de incertitudine sunt pe sfârşite; ispita îndoielii se stinge; îndemnul de a fi perfect a fost urmat. Din străfundurile existenţei inteligente, creatura de personalitate temporală şi materială a urcat sferele evolutive ale spaţiului, dovedind astfel viabilitatea planului de ascensiune şi demonstrând totodată pe vecie dreptatea şi justeţea poruncii data de Tatăl Universal umilelor sale creaturi ale lumilor: „Fiţi perfecţi, aşa cum eu însumi sunt perfect.”
26:9.4 (295.2) Pas cu pas, viaţă de viaţă, lume după lume, s-a ajuns la înstăpânirea carierei de ascensiune şi s-a atins ţelul Deităţii. Supravieţuirea se termină în perfecţiune, iar perfecţiunea este desăvârşită în supremaţia divinităţii. Timpul se pierde în eternitate, spaţiul este înghiţit într-o identitate şi o armonie veneratoare cu Tatăl Universal. Teledifuziunile Havonei emit fulgerătoarele rapoarte spaţiale de glorie, vestea cea bună că, într-adevăr, creaturile conştiente de natură animală şi de origine materială au devenit, în realitate şi în veşnicie, prin ascensiune evolutivă, fiii desăvârşiţi ai lui Dumnezeu.
26:10.1 (295.3) Consilierii şi consultanţii superafici ai celui de al doilea cerc sunt instructorii copiilor timpului în ceea ce priveşte cariera eternităţii. t Atingerea Paradisului antrenează responsabilităţi de ordin nou şi mai înalt, iar şederea pe al doilea cerc oferă marele prilej de a primi sfaturile de folos ale acestor supernafimi devotaţi.
26:10.2 (295.4) Pelerinii care nu reuşesc în primul lor efort de atingere a Deităţii sunt transferaţi direct din cercul nereuşitei lor la al doilea cerc, înainte de a fi trimişi în slujba unui supraunivers. Consilierii şi consultanţii servesc deci şi ca sfătuitori şi consolatori ai pelerinilor decepţionaţi. Ei tocmai ce s-au confruntat cu cea mai mare dezamăgire a lor, care nu diferă în nici un sens - decât prin amplitudinea ei - de lunga listă de experienţe analoage pe care au căţărat, ca pe o scară, de la haos până la strălucire. Ei sunt aceia care au băut paharul experienţei până la fund; şi am observat că ei se întorc temporar în slujba suprauniversurilor, în calitate de slujitori iubitori de rangul cel mai înalt alături de copiii timpului şi ai dezamăgirilor temporale.
26:10.3 (295.5) După o lungă şedere pe circuitul numărul doi, cei care au avut parte de dezamăgiri sunt examinaţi de consiliile perfecţiunii de pe lumea călăuză a acestui cerc şi sunt primesc atestarea că au trecut proba Havonei; şi aceasta le garantează (în ceea ce priveşte statutul lor nonspiritual) aceeaşi poziţie în universurile timpului ca şi când ar fi reuşit în aventura Deităţii. Spiritul acestor candidaţi era întru totul demn de a fi acceptat; eşecul lor era inerent unei anumite faze a tehnicii de abordare sau unei anumite părţi a bagajului lor experienţial.
26:10.4 (295.6) Ei sunt atunci trimişi de consilierii cercului în faţa şefilor de însărcinare ai Paradisului şi trimişi înapoi la munca timpului pe lumile spaţiului; şi ei pleacă cu bucurie şi cu voioşie spre muncile din zilele de altădată ale vremurilor trecute. Ei se vor reîntoarce într-o altă zi pe cercul celei mai mari decepţii a lor şi se vor lansa, din nou, în aventura Deităţii.
26:10.5 (296.1) Pentru pelerinii ale căror eforturi sunt încununate de succes pe al doilea circuit, stimulul incertitudinii evolutive a trecut, însă aventura misiunii eterne nu a început încă. Însă atunci când şederea pe acest cerc este întru totul agreabilă şi cât se poate de folositoare, se simte oarecum ceva din entuziasmul anticipator al cercurilor precedente. Mulţi sunt pelerinii care, în astfel de momente, aruncă o privire în urmă la îndelungatul zbucium, cu o uşoară invidie , dorindu-şi cu adevărat să se poată întoarce cumva pe lumile timpului şi să înceapă din nou, după cum şi voi, muritorii, apropiindu-vă de o vârstă înaintată, priviţi uneori în urmă la luptele din tinereţe şi din prima parte a vieţii şi aţi dori sincer să puteţi să vă mai trăiţi o dată viaţa de la început.
26:10.6 (296.2) Însă străbaterea cercului cel mai interior stă chiar înaintea voastră. Curând după aceea, ultimul somn de tranzit va lua sfârşit şi va începe noua carieră a aventurii eterne . Consilierii şi consultanţii celui de al doilea cerc încep să-i pregătească pe cei aflaţi în grija lor pentru această lungă şi ultimă odihnă, somnul inevitabil care intervine întotdeauna între stadiile epocale ale carierei ascendente.
26:10.7 (296.3) Atunci când pelerinii ascendenţi care au ajuns la Tatăl Universal îşi încheie experienţa celui de al doilea cerc, Îndrumătorii de Absolvire, care îi veghează în permanenţă, dau ordinul care îi admite în cercul final. Aceşti îndrumători îi călăuzesc personal pe cei încredinţaţi lor până în cercul interior, iar aici îi dau în sarcina complementelor repausului, ultimul ordin de supernafimi secundari desemnaţi să aibă grijă de pelerinii timpului pe circuitele lumilor Havonei.
26:11.1 (296.4) O mare parte a timpului ascenderilor pe ultimul circuit este consacrată continuării studiului problemelor iminente stabilirii în Paradis. O mulţime variată de fiinţe, în majoritate nerevelate, locuieşte permanent sau temporar pe acest inel interior al lumilor Havonei. Împletirea acestor multiple tipuri oferă complementelor superafice ale repausului un bogat concurs de împrejurări pe care le utilizează eficient ducerea mai departe a educaţiei pelerinilor ascendenţi, mai ales în ceea ce priveşte problemele de adaptare la numeroase grupuri de fiinţe pe care le vor întâlni în curând în Paradis.
26:11.2 (296.5) Printre locuitorii circuitului interior se găsesc fiii trinitizaţi prin creaturi. Supernafimul primar şi cel secundar sunt protectorii generali ai corpului comun al acestor fii, incluzându-se aici şi vlăstarul trinitizat al finalitarilor muritori şi progenitura asemănătoare a Cetăţenilor Paradisului. Unii dintre aceşti fii sunt îmbrăţişaţi de Trinitate şi recrutaţi în supraguverne, iar alţii primesc altfel de sarcini, însă marea majoritate este reunită în corpul comun al lumilor perfecte din circuitul interior al Havonei. Aici, sub supravegherea supernafimilor, ei sunt pregătiţi pentru o muncă viitoare, de către un corp nedenumit de înalţi Cetăţeni ai Paradisului care, înainte de epoca lui Grandfanda, erau primii asistenţi administrativi ai Eternilor de Zile. Există numeroase motive pentru a se deduce că aceste două grupuri unice de fiinţe trinitizate vor lucra împreună într-un viitor îndepărtat. Unul dintre aceste motive, însă nu cel mai mic dintre ele, este destinul lor comun în rezervele Corpului Paradisiac de Finalitari Trinitizaţi.
26:11.3 (296.6) Pe acest ultim circuit interior, pelerinii, atât ascendenţi, cât şi descendenţi, fraternizează unii cu alţii şi cu fiii trinitizaţi de creaturi. La fel ca părinţii lor, aceşti fii trag mari foloase din interasocieri şi intră în misiunea specială a supernafimilor înlesnirea şi asigurarea co-fraternizării acestor fii trinitizaţi ai finalitarilor muritori şi ai fiilor trinitizaţi ai Cetăţenilor Paradisului. Complementele de repaus superafice nu se preocupă atât de mult de instruirea acestor fii cât de promovarea asocierii lor înţelegătoare cu diverse grupuri.
26:11.4 (297.1) Muritorii au primit în Paradis porunca: „Fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl vostru din Paradis este perfect”. Supernafimii supraveghetori nu încetează niciodată să proclame acestor fii trinitizaţi ai corpului asociat: „Fiţi înţelegători cu fraţii voştri care se ridică, după cum şi Fiii Creatori Paradisiaci îi cunosc şi îi iubesc”.
26:11.5 (297.2) Creatura muritoare trebuie să îl găsească pe Dumnezeu. Fiul Creator nu se opreşte niciodată înainte de fi găsit omul, cea mai umilă dintre creaturile volitive. Nu încape îndoială că Fiii Creator şi copiii lor muritori se pregătesc pentru un serviciu universal viitor şi necunoscut. Cele două grupuri traversează gama universului experienţial şi aşa sunt ei pregătiţi şi educaţi pentru misiunea lor eternă. În toate universurile, vedem producându-se această contopire unică a umanului şi a divinului, acest amestec de creatură şi Creator. Muritorii nechibzuiţi au considerat manifestarea de îndurare şi de tandreţe divine ca indicii ale unui Dumnezeu antropomorf, mai ales atunci când era îndreptată către cei slabi şi în favoarea celor aflaţi la nevoie. Ce greşeală! Ar trebui, mai degrabă, ca fiinţele umane să considere asemenea manifestări de îndurare şi de mare răbdare ca fiind proba că omul muritor este locuit de spiritul Dumnezeului viu şi că, în cele din urmă, creatura este animată de motive divine.
26:11.6 (297.3) Către finalul şederii lor pe primul cerc, pelerinii ascendenţi întâlnesc pentru prima dată pe Provocatorii de Repaus provocai primului ordin al supernafimilor. Sunt îngerii Paradisului, care ies pentru a-i saluta pe cei care se găsesc în pragul eternităţii şi pentru a desăvârşi pregătirea lor pentru somnul de tranziţie al ultimei reînvieri. Voi nu sunteţi cu adevărat copii ai Paradisului înainte a fi traversat cercul interior şi a fi făcut experienţa reînvierii eternităţii din somnul de pe urmă al timpului. Pelerinii care ating perfecţiunea încep această odihnă, adorm pe primul cerc al Havonei, însă se trezesc pe ţărmurile Paradisului. Dintre toţi cei care se ridică în Insula eternă, doar cei care sosesc astfel sunt copiii eternităţii; ceilalţi merg acolo ca vizitatori, ca oaspeţi fără statut domiciliar stabil.
26:11.7 (297.4) Şi acum, la apogeul carierei havoniene, în momentul în care voi muritorii adormiţi pe lumea călăuză a circuitului interior, nu mergeţi să vă odihniţi singuri, aşa cum aţi făcut pe lumile voastre de origine atunci când aţi închis ochii pentru somnul natural al morţii, dar nici cum aţi făcut atunci când aţi intrat în lunga transă de tranziţie pregătitoare pentru călătoria voastră către Havona. Acum, în timp ce vă pregătiţi pentru repausul înfăptuirii, merge alături de voi asociatul vostru de lungă durată al primului circuit; el este maiestuosul complement al repausului care se pregăteşte să intre în repaus odată cu voi; este garanţia Havonei că tranziţia voastră este completă şi că mai aşteptaţi doar ultimele atingeri ale perfecţiunii.
26:11.8 (297.5) Prima voastră tranziţie era, într-adevăr, moartea, a doua un somn ideal, iar acum, a treia metamorfoză este adevărata odihnă, destinderea timpurilor.
26:11.9 (297.6) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii venit de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 27
27:0.1 (298.1) SUPERNAFIMII primari sunt slujitorii celeşti ai Deităţilor pe Insula eternă a Paradisului. Nu s-a aflat niciodată ca vreunul dintre aceştia să se fi îndepărtat de la căile luminii şi dreptăţii. Lista lor de apel este completă; cât îi eternitatea de lungă, nu s-a pierdut nici unul dintre aceşti îngeri magnifici. Aceşti înalţi supernafimi sunt fiinţe perfecte, supremi în perfecţiune, însă nu sunt nici absoniţi, nici absoluţi. Fiind din esenţa perfecţiunii, aceşti copii ai Spiritului Infinit lucrează cu schimbul şi după voia lor în toate fazele multiplelor lor îndatoriri. Activitatea lor nu se extinde cu mult în afara Paradisului, cu toate că ei participă la diversele reuniuni milenare şi la uniunile de grup ale universului central. Ei se duc înainte şi ca mesageri speciali ai Deităţilor, şi se înalţă în grupuri mari pentru a deveni Consilieri Tehnici.
27:0.2 (298.2) Supernafimii primari sunt, de asemenea, plasaţi în fruntea oştirilor serafice care îşi exercită serviciul pe lumi izolate din cauza rebeliunii. Când un Fiu al Paradisului se manifestă pe o astfel de lume, el îşi încheie misiunea, se ridică la Tatăl Universal, este acceptat, şi se întoarce ca eliberator acreditat al acestei lumi izolate, întotdeauna se desemnează un supernafim primar de către şefii de însărcinare pentru a prelua comanda spiritelor ocrotitoare aflate în funcţiune pe sfera recent recuperată. Supernafimii acestui serviciu special sunt schimbaţi cu rândul. Pe Urantia, actualul „şef al serafimilor” este cel de-al doilea din ordinul acesta aflat în funcţie din timpul efuziunii lui Cristos Mihail.
27:0.3 (298.3) Din veşnicie, supernafimii primari au servit pe Insula de Lumină şi s-au dus înainte pe lumile spaţiului în misiuni de conducere, însă după felul în care sunt clasificaţi acum nu au activat decât de la sosirea în Paradis a pelerinilor havonieni ai timpului. Aceşti înalţi îngeri lucrează acum, în principal, în următoarele şapte ordine de serviciu:
27:0.4 (298.4) 1. Conducătorii de Închinare.
27:0.5 (298.5) 2. Maeştrii de Filozofie.
27:0.6 (298.6) 3. Deţinătorii Cunoaşterii.
27:0.7 (298.7) 4. Îndrumătorii de Conduită
27:0.8 (298.8) 5. Tălmăcitorii de Etică.
27:0.9 (298.9) 6. Şefii de Însărcinare.
27:0.10 (298.10) 7. Provocatorii Repausului.
27:0.11 (298.11) Pelerinii ascendenţi nu intră sub influenţa directă a acestor supernafimi înainte de a fi dobândit efectiv domiciliul stabil în Paradisului. Ei trec printr-o perioadă de formare sub îndrumarea acestor îngeri în ordinea inversă celei în care au fost numiţi. Altfel spus, voi intraţi în cariera voastră paradisiacă sub tutela provocatorilor de repaus, apoi după perioade succesive petrecute cu ordinele intermediare vă încheiaţi această perioadă de pregătire cu conducătorii de închinare. După aceasta, sunteţi gata să începeţi cariera fără de sfârşit a unui finalitar.
27:1.1 (299.1) Provocatorii de repaus sunt inspectori ai Paradisului care pleacă din Insula centrală către circuitul interior al Havonei pentru a colabora cu colegii lor, complementele repausului, din ordinul secundar al supernafimilor. Elementul esenţial pentru desfătarea în Paradis este odihna, repausul divin; iar aceşti provocatori de repaus sunt instructorii de pe urmă care îi pregătesc pe pelerinii timpului pentru introducerea lor în eternitate. Ei îşi încep activitatea pe cercul final de împlinire a al universului central şi o continuă atunci când un pelerin se trezeşte din ultimul somn, al tranziţiei, somnul care o avansează pe o creatură a spaţiului pe tărâmul eternului.
27:1.2 (299.2) Repausul este de natură septuplă. Există repausul pentru somn şi recreaţie la ordinele de viaţă de mai de jos, apoi acela pentru descoperire la fiinţele mai înalte, şi apoi acela pentru închinare la tipurile cele mai înalte de personalităţi spirituale. Şi mai este apoi repausul normal pentru dobândirea de energie, reîncărcarea fiinţelor cu energie fizică sau spirituală., iar apoi somnul de trecere, somnolenţa inconştientă, când fiinţa este înserafimată, când este în trecere de la o sferă la alta. În întregime diferit de toate cele precedente este somnul profund al metamorfozei, repausul de tranziţie de la un stadiu al fiinţei şi la un altul, de la o viaţă la alta, de la o stare de existenţă la alta, somnul care însoţeşte întotdeauna tranziţia de la un statut actual al universului, în contrast cu evoluţia prin diverse stadii ale unui singur statut.
27:1.3 (299.3) Ultimul somn metamorfic este însă ceva mai mult decât somnolenţa tranziţiilor precedente care au marcat obţinerea statutelor succesive ale carierei ascendente; prin acest somn, creaturile timpului şi spaţiului traversează ultimele frontiere interioare ale temporalului şi spaţialului pentru a atinge statutul domiciliar în aşezămintele fără de spaţiu şi de timp ale Paradisului. Provocatorii şi complementele repausului sunt la fel de esenţiali pentru această metamorfoză transcendentă ca şi serafimii şi fiinţele asociate care permit creaturii muritoare să supravieţuiască morţii.
27:1.4 (299.4) Voi intraţi în repausul de pe circuitul final al Havonei şi sunteţi reînviaţi pe vecie în Paradis. Şi în timp ce vă repersonalizaţi aici spiritual, îl recunoaşteţi imediat pe provocatorul de repaus care vă întâmpină pe ţărmurile eterne ca fiind însuşi supernafimul primar care a produs somnul vostru final de pe circuitul interior al Havonei; vă veţi aminti ultima voastră mare încordare a credinţei pe măsură ce vă veţi pregăti încă o dată să încredinţaţi identitatea voastră în mâinile Tatălui Universal.
27:1.5 (299.5) Vă veţi fi bucurat astfel de ultimul repaus al timpului; veţi fi făcut atunci experienţa ultimului somn de tranziţiei; acum vă veţi trezi la viaţa veşnică de pe ţărmurile lăcaşului etern. „Şi se va termina cu somnul. Prezenţa lui Dumnezeu şi a Fiului Său este în faţa voastră şi voi sunteţi de-a pururi slujitorii săi; i-aţi văzut chipul, iar numele lui este spiritul vostru. Acolo nu va mai fi noapte; şi ei nu mai au nevoie de lumina soarelui deoarece Marea Sursă-Centru le dă lor lumină; ei vor trăi pentru totdeauna, iar Dumnezeu va şterge toate lacrimile din ochii lor; nu va mai fi moarte, nici tristeţe, nici plâns; dar nici nu vor mai fi alte dureri, căci primele lucruri vor fi trecut.”
27:2.1 (300.1) Acesta este un grup desemnat, din timp în timp, de supernafimul şef, „îngerul model originar”, pentru a prezida organizarea a trei ordine dintre aceşti îngeri - primar, secundar şi terţiar. Ca un tot, supernafimii se autoguvernează şi se autoreglementează în întregime, , excepţie făcând funcţiunile şefului lor comun, întâiul înger al Paradisului, care are întotdeauna întâietate faţă de toate aceste personalităţi spirituale.
27:2.2 (300.2) Până la admiterea lor în Corpul Finalităţii, îngerii însărcinaţi au multe de făcut cu muritorii slăviţi care au dobândit domiciliu permanent în Paradis, . Studiul şi instrucţia nu sunt ocupaţiile exclusive ale sosiţilor în Paradis; slujirea joacă, şi ea, rolul ei esenţial în experienţele de educaţie prefinalitare ale Paradisului. Şi am observat că, atunci când muritorii ascendenţi au perioade de tihnă, ei vădesc o anumită predilecţie spre a se înfrăţi cu corpul de rezervă al şefilor superafici de însărcinare .
27:2.3 (300.3) Atunci când voi, ascenderii muritori, veţi atinge Paradisul, relaţiile voastre sociale vor implica mult mai mult decât un contact cu o oaste de fiinţe superioare şi divine şi cu o mulţime familiară de însoţitori muritori. Trebuie, de asemenea, ca voi să vă înfrăţiţi cu peste trei mii de ordine de Cetăţeni ai Paradisului, cu diversele grupuri de Transcendentali şi cu numeroase alte tipuri de locuitori ai Paradisului, permanenţi şi trecători, care nu au fost revelate pe Urantia. După un contact prelungit cu aceste puternice inteligenţe ale Paradisului, este ceva foarte odihnitor a te afla în compania minţilor de tip angelic; ele amintesc muritorilor timpului de serafimii cu care au avut contacte atât de îndelungate şi de întăritoare.
27:3.1 (300.4) Cu cât fiinţa urcă mai mult pe scara vieţii, cu atât este mai mare atenţia care trebuie să se acorde eticii universului. Conştiinţa etică nu este altceva decât recunoaşterea de către individ a drepturilor inerente existenţei ale tuturor celorlalţi indivizi, însă etica spirituală transcende, pe departe, conceptul muritor şi chiar morontial al relaţiilor personale şi de grup.
27:3.2 (300.5) Etica a fost bine predată şi transmisă cum se cuvine de către pelerinii timpului, în lungul lor urcuş pe culmile Paradisului. Pe măsura desfăşurării acestei cariere de ascensiune interioară, pornită de pe lumile de naştere ale spaţiului, ascenderii au continuat să adauge, grup după grup, la cercul lor tot mai lărgit de asociaţi din univers. Odată cu fiecare nou grup de colegi întâlnit, se adaugă încă un nivel de etică care să fie recunoscută şi respectată până când, odată ajunşi în Paradis, muritorii care au urcat până acolo au realmente nevoie de cineva care să le dea sfaturi folositoare şi prieteneşti cu privire la interpretările etice. Nu este necesar să li se predea etica, însă, atunci când sunt confruntaţi cu extraordinara încercare de a lua contact cu atât de multe lucruri noi, ei au nevoie să li se interpreteze corespunzător ceea ce au învăţat cu atâta sârguinţă.
27:3.3 (300.6) Tălmăcitorii de etică sunt de un ajutor inestimabil pentru cei care sosesc în Paradis; ei îi ajută să se adapteze la numeroase grupuri de fiinţe maiestuoase pe parcursul frământatei perioade care se întinde de la dobândirea de către ei a statutului domiciliar până la admiterea lor oficială în Corpul Muritorilor Finalitari. Pelerinii ascendenţi au întâlnit deja numeroase tipuri de Cetăţeni ai Paradisului pe cele şapte circuite ale Havonei. Muritorii înălţaţi au beneficiat, de asemenea, de un contact intim cu fiii trinitizaţi ai creaturii din corpul comun de pe circuitul interior al Havonei, unde aceste fiinţe primesc o mare parte a educaţiei lor. Pe celelalte circuite, pelerinii ascendenţi au întâlnit numeroşi locuitori permanenţi nerevelaţi ai sistemului Paradis-Havona care îşi urmează acolo pregătirea de grup în vederea îndeplinirii sarcinilor încă nedezvăluite ale viitorului.
27:3.4 (301.1) Toate aceste camaraderii celeste sunt invariabil reciproce. Ca muritori ascendenţi, nu numai că veţi profita de pe urma acestor tovărăşii universale succesive şi a acestor numeroase ordine de asociaţi din ce în ce mai divini, însă veţi împărtăşi ,totodată, fiecăreia dintre aceste fiinţe fraterne ceva din propria voastră personalitate şi din experienţa voastră, ceea ce îl face pentru totdeauna pe fiecare dintre ei diferit şi mai bun pentru că a fost asociat cu un muritor ascendent venind din lumile evolutive ale timpului şi ale spaţiului.
27:4.1 (301.2) Fiind deja pe deplin instruiţi în etica relaţiilor Paradisului - care nu sunt nişte formalităţi lipsite de sens, dar nici dictatele unor caste artificiale, ci mai degrabă nişte proprietăţi - muritorii ascendenţi găsesc de folos să primească sfatul îndrumătorilor de conduită superafici, cei care îi instruiesc pe noii membri ai societăţii Paradisului în uzanţele conduitei perfecte a fiinţelor elevate care se află pe Insula Centrală de Lumină şi de Viaţă.
27:4.2 (301.3) Armonia este nota fundamentală a universului central, şi predomină în Paradis o ordine distinctă în . O bună conduită este esenţială progresului prin mijlocirea cunoaşterii, trecând prin filozofie, până la înălţimile spirituale ale veneraţiei spontane. Există o tehnică divină în apropierea de Divinitate; şi pentru dobândirea acestei tehnici trebuie să se aştepte sosirea pelerinului în Paradis. Spiritul acesteia a fost dezvăluit pe cercurile Havonei, însă înrâuririle finale ale pregătirii pelerinilor timpului se pot aplica numai după ce aceştia ating efectiv Insula de Lumină.
27:4.3 (301.4) În Paradis, orice conduită este total spontană; în toate privinţele naturală şi liberă. Există totuşi o cale potrivită şi desăvârşită de a face lucrurile pe Insula eternă, iar îndrumătorii de conduită sunt întotdeauna alături de „străinii de dincoace de porţi” pentru a-i instrui şi pentru a le îndruma în aşa fel paşii, încât să-i facă pe pelerini să se simtă în largul lor şi, în acelaşi timp, să ajute să evite confuzia şi incertitudinea care, altfel, ar fi inevitabile. Numai printr-un aranjament ca acesta s-a putut evita o nesfârşită confuzie , iar în Paradis nu se va produce niciodată confuzie.
27:4.4 (301.5) Aceşti directori de conduită servesc realmente ca învăţători şi ca îndrumători înălţaţi. Ei se ocupă, în principal, de instruirea noilor locuitori permanenţi muritori cu privire la desfăşurarea aproape interminabilă a situaţiilor noi şi a uzanţelor neobişnuite. Cu toată îndelunga pregătire pentru şederea acolo, şi în ciuda lungii călătorii de ajungere acolo, Paradisul rămâne încă nespus de straniu şi neaşteptat de nou pentru aceia care ating, în cele din urmă, statutul de locuitor permanent.
27:5.1 (301.6) Deţinătorii superafici ai cunoaşterii sunt „epistolele vii” superioare cunoscute şi citite de toţi aceia care sălăşluiesc în Paradis. Ei sunt înscrisurile divine ale adevărului, cărţile vii ale cunoaşterii adevărate. Voi aţi auzit de însemnări în „cartea vieţii”. Deţinătorii de cunoaştere sunt tocmai astfel de cărţi vii, inscripţii ale perfecţiunii gravate pe tăbliţele eterne ale vieţii divine şi ale siguranţei supreme. Ei sunt în realitate biblioteci vii, automate. Faptele universurilor sunt inerente acestor supernafimi primari şi sunt realmente înregistrate în aceşti îngeri. De altfel, este imposibil, prin natura lucrurilor, ca un neadevăr să îşi facă loc în mintea acestor păstrători perfecţi şi compleţi ai adevărului eternităţii şi ai inteligenţei timpului.
27:5.2 (302.1) Aceşti deţinători ţin cursuri formale de instrucţie pentru locuitorii stabili ai Insulei eterne, însă funcţiunea lor principală este aceea de raportare şi de verificare. Toţi cei care stau în Paradis pot, la voinţă, să îl aibă alături de ei pe deţinătorul viu al unui anumit fapt sau adevăr pe care ar dori să îl cunoască. În marginea nordică a Paradisului se găsesc descoperitorii vii ai cunoaşterii care îl vor desemna pe îndrumătorul de grup care deţine informaţiile căutate şi, de îndată vor apărea strălucitoarele fiinţe care sunt lucrul însuşi pe care doriţi să îl ştiţi. Nu mai este nevoie să căutaţi informaţiile în pagini voluminoase; comunicaţi acum cu inteligenţa vie, faţă în faţă. Voi căpătaţi astfel cunoaşterea supremă de la fiinţele vii care sunt deţinătorii ei finali.
27:5.3 (302.2) Când reperaţi supernafimul care este exact ceea ce doriţi să verificaţi, veţi afla la dispoziţie toate faptele cunoscute ale tuturor universurilor, deoarece aceşti deţinători ai cunoaşterii sunt rezumatele vii şi finale ale vastei reţele a îngerilor înregistratori care se întinde de la serafimii şi seconafimii universurilor locale şi ai suprauniversurilor până la şeful arhivar al supernafimilor terţiari din Havona; iar această acumulare vie de cunoaştere se distinge de înregistrările formale ale Paradisului, care sunt rezumatul cumulativ al istoriei universale.
27:5.4 (302.3) Înţelepciunea adevărului îşi are originea în divinitatea universului central, însă cunoaşterea, cunoaşterea prin experienţă, îşi are începuturile, în mare parte, în domeniile timpului şi spaţiului - de aici şi necesitatea de a menţine vastele organizaţii suprauniversale ale serafimilor şi supernafimilor înregistratori, susţinute de Arhivarii Celeşti.
27:5.5 (302.4) Aceşti supernafimi primari, care sunt prin naştere în posesia cunoaşterii universului, sunt, totodată, răspunzători de organizarea şi de clasificarea ei. Desemnându-se ca biblioteci vii de rapoarte ale universului universurilor, ei au clasificat cunoaşterea în şapte mari ordine, dintre care fiecare are aproximativ un milion de subdiviziuni. Uşurinţa cu care locuitorii stabili ai Paradisului pot consulta acest vast depozit de cunoaştere se datorează numai eforturilor voluntare şi înţelepte ale deţinătorilor de cunoaştere. Aceşti deţinători sunt, totodată, învăţătorii slăviţi ai universului central, care dăruiesc cu mărinimie din comorile lor vii tuturor fiinţelor de pe fiecare dintre circuitele Havonei, şi sunt larg folosiţi, deşi indirect, de către tribunalele Celor Îmbătrâniţi de Zile. Însă această bibliotecă vie, care este la dispoziţia universului central şi a suprauniversurilor, nu este accesibilă creaţiilor locale. În universurile locale, binefacerile cunoaşterii din Paradis se pot primi numai indirect şi prin reflexie.
27:6.1 (302.5) Imediat alături de satisfacţia supremă a închinării se situează însufleţirea filozofiei. Niciodată nu urcaţi atâta de sus şi nu înaintaţi atât de mult, încât să nu rămână mii de mistere care să necesite recurgerea la filozofie într-o încercare de soluţionare.
27:6.2 (302.6) Maeştrii filozofi ai Paradisului sunt bucuroşi să îndrume mintea locuitorilor lui, autohtoni sau ascendenţi, în urmărirea însufleţitoare a încercărilor de rezolvare a problemelor universale. Aceşti maeştri superafici ai filozofiei sunt „înţelepţii cerului”, fiinţele de înţelepciune care se folosesc adevărul cunoaşterii şi de faptele experienţei în eforturile lor de a pune stăpânire pe necunoscut. Cu ei, cunoaşterea atinge adevărul şi experienţa se înalţă la înţelepciune. În Paradis, personalităţile ascendente ale spaţiului fac experienţa înălţimilor existenţei: ele au cunoaşterea; cunosc adevărul; pot filozofa - pot gândi adevărul; ele pot căuta chiar şi să cuprindă conceptele asupra Celui Ultim şi să încerce să priceapă tehnicile Absoluturilor.
27:6.3 (303.1) La marginea sudică a vastului domeniu al Paradisului, maeştrii filozofiei ţin cursuri elaborate în cele şaptezeci de diviziuni funcţionale ale înţelepciunii. Aici, ei discută despre planurile şi despre ţelurilor Infinităţii, şi caută să coordoneze experienţele şi integreze cunoaşterea tuturor celor care au acces la înţelepciunea lor. Ei au dezvoltat o atitudine cât se poate de distinctă faţă de feluritele probleme din univers, însă concluziile lor finale prezintă întotdeauna un acord uniform.
27:6.4 (303.2) Aceşti filozofi ai Paradisului predau după toate metodele de instruire posibile, inclusiv după tehnica grafică superioară a Havonei şi după anumite metode ale Paradisului de comunicare a informaţiilor. Toate aceste tehnici superioare de comunicare a cunoaşterii şi de transmitere a ideilor depăşesc complet capacitatea de înţelegere a minţii umane, chiar şi a celei mai înalt dezvoltate. O oră de instruire în Paradis ar fi echivalentul a zece mii de ani de metode de memorare ale Urantiei. Voi nu puteţi pricepe asemenea tehnici de comunicare şi chiar nu se pot compara cu nimic din experienţa de muritor , nimic cu care să poată fi asemuite.
27:6.5 (303.3) Maeştrii filozofiei găsesc o plăcere supremă în a comunica fiinţelor care s-au înălţat de pe lumile spaţiului interpretarea lor cu privire la universul universurilor . Şi, cu toate că filozofia nu poate fi la fel de fermă în concluziile sale precum sunt faptele cunoaşterii şi adevărurile experienţei, totuşi, atunci când veţi fi auzit discursul acestor supernafimi primari asupra problemelor nerezolvate ale eternităţii şi ale înfăptuirilor absolutelor, veţi simţi o mulţumire certă şi durabilă în ceea ce priveşte aceste chestiuni nelămurite.
27:6.6 (303.4) Aceste căutări intelectuale din Paradis nu sunt teledifuzate; filozofia perfecţiunii este doar la dispoziţia celor care sunt prezenţi personal. Creaţiile înconjurătoare nu cunosc aceste învăţături decât de la cei care au trecut prin această experienţă şi care, ulterior, au dus-o cu ei afară universurilor spaţiului.
27:7.1 (303.5) Închinarea este cel mai înalt privilegiu şi cea dintâi îndatorire a tuturor inteligenţelor create. Închinarea este actul conştient şi plin de bucurie de recunoaştere şi de sesizare a adevărului şi a faptului relaţiilor intime şi personale ale Creatorilor cu creaturile lor. Calitatea închinării este determinată de profunzimea percepţiei creaturii; şi, pe măsură ce cunoaşterea caracterului infinit al Dumnezeilor avansează, actul închinării devine tot mai atotcuprinzător, până când atinge în cele din urmă gloria celei mai înalte desfătării experienţiale şi cea mai intensă plăcere cunoscută fiinţelor create.
27:7.2 (303.6) Cu toate că Insula Paradisului conţine anumite locuri de închinare, ea este mai degrabă un vast sanctuar de slujire divină. Veneraţia este pasiunea primă şi dominantă a tuturor celor care se caţără până la ţărmurile ei beatifice - este izbucnirea spontană a fiinţelor care au aflat îndeajuns de mult despre Dumnezeu pentru a-i atinge prezenţa. Cerc după cerc, pe parcursul călătoriei lăuntrice prin Havona, veneraţia este o pasiune crescândă până când, în Paradis, devine necesar ca expresia ei să fie canalizată sau controlată cumva.
27:7.3 (304.1) Izbucnirile periodice, spontane şi colective de adoraţie supremă şi de slăvire spirituală petrecute în Paradis, se manifestă sub supravegherea unui corp special de supernafimi primari. Sub călăuzirea acestor îndrumători ai închinării, acest omagiu atinge ţelul plăcerii supreme a creaturilor şi ajunge pe înălţimile de perfecţiune ale sublimei exprimări de sine şi ale bucuriei personale. Toţi supernafimii primari ar dori cu ardoare să fie conducători ai închinării şi toate fiinţele ascendente s-ar bucura să rămână pentru totdeauna în atitudinea de închinare dacă şefii de însărcinare nu ar dispersa periodic grupările lor. Însă nici unei fiinţe ascendente nu i s-a cerut vreodată să se angajeze în sarcinile serviciului etern înainte de a fi dobândit deplina mulţumire în închinăciune.
27:7.4 (304.2) Este sarcina conducătorilor închinării aceea de a le învăţa în aşa fel pe creaturile ascendente cum să se închine încât ele să poată avea această satisfacţie a exprimării de sine şi, în acelaşi timp, să îşi poată îndrepta atenţia asupra activităţilor esenţiale ale regimului Paradisului. Fără perfecţionarea tehnicii de închinare , i-ar trebui sute de ani muritorului de rând care ajunge în Paradis ca să poată da o expresie deplină şi satisfăcătoare emoţiilor sale de apreciere inteligentă şi de recunoştinţă crescândă. Conducătorii închinării deschid căi de expresie noi şi până atunci nemaicunoscute, astfel încât copiii minunaţi ai pântecelui spaţiului şi ai travaliului timpului să fie îndreptăţiţi să obţină deplinele satisfacţii ale închinării într-un timp mai scurt.
27:7.5 (304.3) Toate artele tuturor fiinţelor din întreg universul care sunt în măsură să intensifice şi să exalte deprinderile exprimării de sine şi comunicarea aprecierii sunt folosite la maximul eficienţei lor în venerarea Deităţilor Paradisului. Veneraţia este cea mai mare bucurie a existenţei paradisiace; este jocul întineritor al Paradisului. Ceea ce jocul face pentru mintea voastră istovită pe pământ, veneraţia o va face pentru sufletul vostru făcut perfect în Paradis. Modul de venerare în Paradis depăşeşte complet puterea de înţelegere a muritorului, însă puteţi începe să îi apreciaţi spiritul chiar şi aici jos, pe Urantia, căci spiritele Dumnezeilor locuiesc chiar şi acum în voi, planează deasupra voastră şi vă inspiră pentru adevărata veneraţie.
27:7.6 (304.4) Există în Paradis anumite momente şi locuri de închinare, acestea nu sunt nimerite să găzduiască revărsarea tot mai mare a emoţiilor spirituale născute în inteligenţa crescândă şi în larga recunoaştere a divinităţii, care se dezvoltă în strălucitoarele fiinţe care fac urcă prin experienţă către Insula eternă. De pe vremea lui Grandfanda, supernafimii nu au mai putut găzdui niciodată pe deplin spiritul de venerare al Paradisului. Există întotdeauna un exces de veneraţie, dacă este să judecăm după pregătirea în această direcţie . Şi aceasta din pricină că personalităţile care sunt perfecte din fire nu pot niciodată preţui pe deplin uluitoarele reacţii emoţionale spirituale ale fiinţelor care şi-au croit încet şi cu trudă calea în sus către gloria Paradisului, plecând din străfundurile întunericului spiritual al lumilor de jos ale timpului şi spaţiului. Când asemenea îngeri şi muritorii ai timpului ajung în prezenţa puterilor Paradisului, se produce atunci expresia emoţiilor acumulate de-a lungul timpurilor, un spectacol care îi uluieşte pe îngerii Paradisului şi care provoacă o bucurie supremă de satisfacţie divină în Deităţile Paradisului.
27:7.7 (304.5) Uneori întregul Paradis este inundat de un flux dominant de expresie spirituală şi veneratoare. Adesea conducătorii venerării nu pot controla astfel de fenomene înainte de apariţia triplei fluctuaţii a luminii lăcaşului Deităţii. Acest semn denotă că inima divină a Dumnezeilor a fost pe deplin şi complet satisfăcută de adoraţia sinceră a locuitorilor permanenţi ai Paradisului, cetăţenii perfecţi ai strălucirii şi creaturile ascendente ale timpului. Ce triumf al tehnicii! Ce fructificare a planului şi ţelului etern al Zeilor, când iubirea inteligentă a copilului creat dă deplină satisfacţie iubirii infinite a Tatălui Creator!
27:7.8 (305.1) După ce aţi atins suprema satisfacţie a plenitudinii adoraţiei, aţi fost îndreptăţiţi pentru admiterea în Corpul Finalităţii. Cariera ascendentă este aproape terminată şi se pregăteşte celebrarea celui de al şaptelea jubileu. Primul jubileu marca acordul muritorului cu Ajustorul Gândirii, când ţelul supravieţuirii a fost pecetluit; al doilea a fost deşteptarea la viaţa morontială; al treilea, contopirea cu Ajustorul Gândirii; al patrulea, trezirea pe Havona. Al cincilea a celebrat descoperirea Tatălui Universal, iar al şaselea jubileu a fost ocazia trezirii în Paradis după somnul final de tranzit al timpului. Al şaptelea jubileu marchează intrarea în corpul finalitarilor muritori şi începerea serviciului eternităţii. Când un finalitar va atinge al şaptelea stadiu de realizare a spiritului, acest fapt va da probabil semnalul primului jubileu al eternităţii.
27:7.9 (305.2) Şi aşa se sfârşeşte povestea supernafimilor Paradisului, ordinul cel mai înalt al spiritelor ocrotitoare, aceste fiinţe care, în calitatea lor de clasă universală, vă însoţesc întotdeauna, de la lumea originii voastre până când, în cele din urmă, conducătorii veneraţiei îşi iau rămas bun de la voi de îndată ce faceţi legământul trinitar al eternităţii şi sunteţi încorporaţi în Corpul Muritorilor Finalitari.
27:7.10 (305.3) Serviciul perpetuu al Trinităţii Paradisului este pe cale să înceapă, iar finalitarul face acum faţă provocării Dumnezeului Ultim.
27:7.11 (305.4) [Prezentat de un Desăvârşitor al Înţelepciunii venit de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 28
28:0.1 (306.1) CUM supernafimii sunt oştirile îngereşti ale universului central, iar serafimii acelea ale universurilor locale, seconafimii sunt, la rândul lor, spiritele ocrotitoare ale suprauniversurilor. Ca grad de divinitate şi ca potenţial de supremaţie, aceşti copii ai Spiritelor Reflectante seamănă totuşi mult mai mult cu supernafimii decât cu serafimii. Ei nu slujesc singuri în supracreaţii, iar operaţiunile care sunt aflate în sarcina asociaţilor lor nearătaţi sunt numeroase, şi misterioase deopotrivă.
28:0.2 (306.2) După cum sunt se prezintă în aceste expuneri, spiritele ocrotitoare ale suprauniversurilor cuprind următoarele trei ordine:
28:0.3 (306.3) 1. Seconafimii.
28:0.4 (306.4) 2. Terţiafimii.
28:0.5 (306.5) 3. Omniafimii.
28:0.6 (306.6) De vreme ce ultimele două ordine nu sunt atât de direct preocupate de planul ascendent de înaintare a muritorilor, ele vor fi discutate pe scurt mai înainte de se trece la mai îndelunga consideraţie rezervată seconafimilor. Din punct de vedere tehnic, nici terţiafimii, nici omniafimii nu sunt spirite ocrotitoare ale suprauniversurilor, cu toate că şi unii şi ceilalţi servesc ca ocrotitori spirituali în aceste domenii.
28:1.1 (306.7) Aceşti înalţi îngeri sunt înscrişi în sediile suprauniversurilor şi, în ciuda serviciului lor în creaţiile locale, ei sunt, din punct de vedere tehnic, locuitori permanenţi ai acestor capitale suprauniversale, prin aceea că nu sunt născuţi în universurile locale. Terţiafimi sunt copiii Spiritului Infinit şi sunt personalizaţi în Paradis în grupuri de câte o mie, iar aceste fiinţe celeste, de o originalitate divină şi de o versatilitate aproape supremă, sunt darul Spiritului Infinit către Fiii Creatori ai lui Dumnezeu.
28:1.2 (306.8) Când un Fiu Mihail este detaşat din regimul părintesc al Paradisului şi este pregătit să plece în aventura universală a spaţiului, atunci Spiritul Infinit zămisleşte un grup de o mie dintre aceste spirite însoţitoare. Aceşti terţiafimi maiestuoşi îl însoţesc pe acest Fiu Creator atunci când el se angajează în aventura de organizare a unui univers.
28:1.3 (306.9) Pe tot parcursul perioadei iniţiale de construire a unui univers, aceşti o mie de terţiafimi formează singurul corp personal al Fiului Creator. Ei dobândesc o foarte bogată experienţă ca asistenţi ai Fiului, de-a lungul vremurilor frământate ale alcătuirii universului şi ale altor manevre astronomice. Ei servesc alături de Fiul Creator până în ziua personalizării Strălucitoarei Stele de Dimineaţă, prima născută a unui univers local, fapt după care demisiile oficiale ale terţiafimilor sunt înaintate şi acceptate. O dată cu apariţia ordinelor iniţiale de viaţă îngerească naturală, ei se retrag din serviciul activ din universul local şi devin agenţii de legătură dintre Fiul Creator, căruia îi fuseseră ataşaţi anterior, şi Îmbătrâniţii de Zile ai suprauniversului respectiv.
28:2.1 (307.1) Omniafimii sunt creaţi de Spiritul Infinit în legătură cu cei Şapte Agenţi Executivi Supremi, şi sunt totodată slujitorii şi mesagerii exclusivi ai acestor Agenţi Executivi Supremi. Omniafimii au misiuni în marele univers. În Orvonton, ei menţin un cartier general în părţile nordice ale Uversei, unde se afla ca o colonie specială de complezenţă. Ei nu sunt nici înregistraţi pe Uversa, nici ataşaţi administraţiei noastre. Şi nu sunt nici direct interesaţi de planul ascendent de înaintare a muritorilor.
28:2.2 (307.2) Omniafimii sunt, în întregime, ocupaţi cu supravegherea suprauniversurilor în interesul unei coordonări administrative din punctul de vedere al celor Şapte Agenţi Executivi Supremi. Colonia noastră de omniafimi de pe Uversa nu primeşte ordine decât de la Agentul Executiv Suprem al Orvontonului, şi nu face rapoarte decât către el. Acesta se situează pe sfera administrativă comună numărul şapte, în inelul exterior al sateliţilor Paradisului.
28:3.1 (307.3) Oştirile secorafice sunt produse de cele şapte Spirite Reflectante ataşate cartierului general de pe fiecare supraunivers. Paradisul are o tehnică precisă de reacţie în legătură cu creaţia acestor îngeri în grupuri de câte şapte. Fiecare grup de şapte este compus dintr-un seconafim primar, din trei seconafimi secundari şi din trei terţiari; ei se personalizează întotdeauna exact în această proporţie. De cum sunt creaţi şapte astfel de seconafimi, unul dintre ei, cel primar, este ataşat serviciului Celor Îmbătrâniţi de Zile. Cei trei îngeri secundari sunt asociaţi cu trei grupuri de administratori de origine paradisiacă din supraguverne: Consilierii Divini, Desăvârşitorii Înţelepciunii şi Cenzorii Universali. Cei trei îngeri terţiari sunt ataşaţi asociaţilor trinitizaţi ascendenţi ai şefilor suprauniversului: Puternicii Mesageri, Cei Înalţi în Autoritate şi Cei fără de Nume şi Număr.
28:3.2 (307.4) Seconafimii suprauniversurilor sunt urmaşii Spiritelor Reflectante; reflexivitatea este deci inerentă naturii lor. Ei sunt sensibili în mod reflexiv la ansamblul fiecărei etape a fiecărei creaturi originare din cea de a Treia Sursă-Centru şi din Fii Creatori ai Paradisului, însă ei nu sunt direct reflexivi ai fiinţelor sau entităţilor, personale sau de un alt fel, originare exclusiv din Prima Sursă-Centru. Noi posedăm numeroase dovezi ale actualităţii circuitelor universale de inteligenţă ale Spiritului Infinit, dar şi dacă n-am avea nici o altă dovadă, activităţile reflectante ale seconafimilor ar fi arhisuficiente pentru a demonstra realitatea prezenţei universale a minţii infinite a Autorului Comun.
28:4.1 (307.5) Seconafimii primari intraţi în serviciul Celor Îmbătrâniţi de Zile sunt oglinzile vii ale acestor conducători triunici. închipuiţi-vă ce înseamnă în economia unui supraunivers a te putea întoarce, ca să zicem, spre o oglindă vie, şi a vedea acolo, în ea, şi a auzi totodată, răspunsurile categorice ale unei alte fiinţe, aflată la o distanţă de o mie sau o sută de mii de ani lumină, şi a face toate acestea cu promptitudine şi cu precizie. Înregistrările sunt esenţiale pentru conducerea universurilor, teledifuziunile sunt folositoare, munca mesagerilor Solitari sau a altor mesageri este de foarte mare ajutor, însă de pe poziţia lor de mijloc situată între lumile locuite şi Paradis - între om şi Dumnezeu - Cei Îmbătrâniţi de Zile pot privi instantaneu în ambele direcţii, pot auzi din ambele direcţii şi pot cunoaşte ambele direcţii.
28:4.2 (308.1) Această aptitudine - de a vedea şi de a auzi, ca să zicem aşa, toate lucrurile - nu poate fi realizată perfect în suprauniversuri decât de către Cei Îmbătrâniţi de Zile şi doar pe lumile lor sediu respective. Chiar şi acolo, ei întâmpină limitări: de pe Uversa, acest gen de comunicare este limitat la lumile şi universurile Orvontonului şi, cu toate că această aceeaşi tehnică de reflectare ar fi neoperativă între suprauniversuri, ea le menţine pe fiecare dintre ele în contact cu universul central şi cu Paradisul. Cele şapte supraguverne, deşi separate individual, reflectă perfect autoritatea de sus şi sunt pe deplin sensibile la nevoile lumii de jos, pe care le cunosc foarte bine.
28:4.3 (308.2) Prin firea lor intimă, seconafimii primari manifestă înclinaţie către şapte tipuri de servicii, şi s-ar cuveni ca cei din prima serie a acestui ordin să fie înzestraţi în aşa fel încât să tălmăcească de la sine mintea Spiritului pentru Cei Îmbătrâniţi de Zile:
28:4.4 (308.3) 1. Vocea Autorului Comun. În fiecare supraunivers, primul seconafim primar şi fiecare al şaptelea din acel ordin creat ulterior dovedesc un înalt grad de adaptabilitate în înţelegerea minţii Spiritului Infinit şi în interpretarea ei Celor Îmbătrâniţi de Zile şi asociaţilor lor din supraguverne, lucru de mare valoare pe centrele de comandă ale suprauniversurilor, căci, spre deosebire de creaţiile locale împreună cu Divinele lor Slujitoare, sediul unui supraguvern nu dispune de o personalizare diferenţiată a Spiritului Infinit. De aceea vocile secorafice se apropie mai mult decât orice de faptul de a fi reprezentantele personale ale celei de Treia Surse-Centru pe aceste sfere capitale. Este adevărat că cele şapte Spirite Reflectante sunt aici, însă aceste mame ale oştirilor secorafice nu îl reflectă pe Autorul Comun tot atâta de fidel şi de automat pe cât le reflectă pe cele Şapte Spirite Maestru.
28:4.5 (308.4) 2. Vocea celor Şapte Spirite Maestru. Al doilea seconafim primar, şi fiecare al şaptelea creat mai apoi ai ordinului aceluia, au tendinţa de a descrie naturile şi reacţiile colective ale celor Şapte Spirite Maestru. Cu toate că fiecare Spirit Maestru este deja reprezentat în capitala unui univers de către unul dintre cele şapte Spirite Reflectante desemnate, această reprezentare este individuală şi nu colectivă. Colectiv, Spiritele Maestru nu sunt prezente decât prin reflectare; de aceea, ei primesc cu bucurie serviciile acestor îngeri cât se poate de personali aparţinând celei de a doua serii de seconafimi primari, care sunt atât de potriviţi pentru a-i reprezenta înaintea Celor Îmbătrâniţi de Zile.
28:4.6 (308.5) 3. Vocea Fiilor Creatori. Spiritul Infinit trebuie să fi avut un rol în creaţia sau în pregătirea Fiilor Paradisiaci ai ordinului Mihaililor, deoarece al treilea seconafim primar şi fiecare al şaptelea din seriile create ulterior posedă darul remarcabil de a fi reflectanţi ai minţii acestor Fii Creatori. Dacă Cei Îmbătrâniţi de Zile ar dori să cunoască - să cunoască cu adevărat - atitudinea lui Mihail din Nebadon cu privire la vreo chestiune de lămurit, ei nu trebuie să îl cheme pe liniile spaţiului, ci doar să îl cheme pe Şeful Vocilor Nebadonului care, la cerere, îl va prezenta pe seconafimul de înregistrare al lui Mihail; şi chiar atunci şi acolo, Cei Îmbătrâniţi de Zile vor percepe vocea Fiului Maestru din Nebadon.
28:4.7 (309.1) Nici un alt ordin de filiaţie nu este „reflexibil” în chipul acesta, şi nici un alt ordin de îngeri nu poate funcţiona astfel. Noi nu înţelegem pe deplin cum anume se realizează acest lucru, şi eu tare mă îndoiesc că înşişi Fiii Creatori ar înţelege asta pe deplin. Însă ştim cu certitudine că asta funcţionează, şi mai ştim şi că funcţionează negreşit într-un mod corespunzător, căci în toată istoria Uversei, vocile secorafice nu s-au înşelat niciodată în prezentările lor.
28:4.8 (309.2) Voi începeţi să vedeţi aici ceva din modul în care divinitatea cuprinde spaţiul timpului şi pune stăpânire pe timpul spaţiului. Voi căpătaţi aici una dintre primele voastre străfulgerări fugitive cu privire la tehnica ciclului eternităţii, care este divergentă pentru moment, în vederea asistării copiilor timpului în ţelul lor de a stăpâni dificilele handicapuri ale spaţiului. Şi aceste fenomene se adaugă tehnicii universale stabilite de Spiritele Reflectante.
28:4.9 (309.3) Deşi aparent privaţi de prezenţa personală a Spiritelor Maestru de deasupra şi a Fiilor Creatori de dedesubt, Cei Îmbătrâniţi de Zile au la dispoziţia lor fiinţe vii, acordate cu mecanismele cosmice ale perfecţiunii reflectante şi ale preciziei ultime; ei pot astfel să se bucure de prezenţa prin reflectare a tuturor acelor fiinţe de sus de a căror prezenţă personală sunt lipsiţi. Cu şi prin aceste mijloace, precum şi prin altele necunoscute vouă, Dumnezeu este potenţial prezent în cartierele generale ale suprauniversurilor.
28:4.10 (309.4) Cei Îmbătrâniţi de Zile cunosc perfect voinţa tatălui, prin deducţie, îmbinând vocea fulgerătoarea Spiritului din înalt cu vocile fulgerătoare de jos ale Mihaililor . Aceasta le dă o certitudine infailibilă în aprecierea voii Tatălui cu privire la treburile administrative ale universului local. Însă, pentru a deduce voia unuia dintre Dumnezei din cunoaşterea voii celorlalţi doi, Cei trei Îmbătrâniţi de Zile trebuie să acţioneze împreună; doi n-ar fi în stare să obţină răspunsul. Şi de aceea, şi să nu mai fie alţii, . peste suprauniversuri domnesc întotdeauna câte trei Îmbătrâniţi de Zile, iar nu unul singur, nici chiar doi.
28:4.11 (309.5) 4. Vocea Oştirilor Îngereşti. Al patrulea seconafim primar şi toate seriile de câte şapte create ulterior se dovedesc a fi îngeri deosebit de sensibili la sentimentele tuturor ordinelor de îngeri, inclusiv supernafimii de deasupra şi serafimi de dedesubt. Astfel atitudinea oricărui înger comandant sau supraveghetor poate fi luată pe loc în considerare la oricare dintre consfătuirile Celor Îmbătrâniţi de Zile. Nu trece nici măcar o zi pe lumea voastră, fără ca şeful serafimilor de pe Urantia să nu fie făcut conştient de fenomenul transferului prin reflectare, de faptul că s-a recurs la el de pe Uversa dintr-un anumit motiv; însă, dacă nu este înştiinţat dinainte de un Mesager Solitar, el rămâne complet neştiutor de ceea ce se caută şi de cum anume se găseşte. Spiritele ocrotitoare ale timpului oferă constant acest fel de mărturie inconştientă şi, deci, cu siguranţă lipsită de părtinire referitoare la interminabilului şir de materii care angajează atenţia şi sfătuirea Celor Îmbătrâniţi de Zile şi a asociaţilor lor.
28:4.12 (309.6) 5. Receptorii Teledifuziunilor. Există o categorie specială de mesaje teledifuzate care sunt primite doar de aceşti seconafimi primari. Cu toate că nu sunt emiţătorii regulaţi ai Uversei, ei lucrează în legătură cu îngerii vocilor reflectante în vederea sincronizării viziunii reflectante a Celor Îmbătrâniţi de Zile cu anumite mesaje actuale care vin pe circuitele stabilite de comunicare universală. Receptorii teledifuziunilor sunt seconafimii de ordinul cinci, cel de-al cincilea seconafim primar care urmează să fie creat şi fiecare al şaptelea care urmează după aceea.
28:4.13 (310.1) 6. Personalităţile de Transport. Sunt seconafimii care îi transportă pe pelerinii timpului de pe lumile-sediu ale suprauniversurilor până la cercul exterior al Havonei. Ei formează corpul de transport al suprauniversurilor, acţionând în interior, spre Paradis, şi în exterior spre lumile sectoarelor lor respective. Acest corp este compus din al şaselea seconafim primar şi din fiecare al şaptelea creat ulterior.
28:4.14 (310.2) 7. Corpul de Rezervă. Un foarte vast grup de seconafimi, primarii de ordinul şapte , sunt ţinuţi în rezervă pentru misiunile neclasate şi pentru desemnările de urgenţă ale tărâmurilor. Nefiind înalt specializaţi, ei pot la fel de bine să acţioneze în orice calitate dintre cele deţinute de diverşii lor asociaţi, însă ei se angajează într-o muncă atât de specializată numai în cazuri de urgenţă. Sarcinile lor obişnuite constau în îndeplinirea acelor îndatoriri generalizate dintr-un supraunivers, acelea care nu intră în atribuţiile îngerilor care au o datorie anume.
28:5.1 (310.3) Seconafimii ordinului secundar nu sunt mai puţin reflectanţi decât semenii lor primari. În cazul seconafimilor, faptul că sunt clasaţi ca primar, ca secundar şi ca terţiar nu indică o diferenţă de statut sau de funcţie; asta denotă doar ordinea de procedură. Cele trei grupuri dovedesc calităţi identice în activităţile lor.
28:5.2 (310.4) Cele şapte tipuri reflectante ale seconafimilor secundari sunt ataşate serviciului asociaţilor coordonaţi de origine trinitară a Celor Îmbătrâniţi de Zile după cum urmează:
28:5.3 (310.5) Desăvârşitorilor Înţelepciunii - Vocile Înţelepciunii, Sufletele Filozofiei şi Uniunile Sufletelor.
28:5.4 (310.6) Consilierilor Divini - Inimile Sfătuirii, Bucuriile Existenţei şi Satisfacţiile Servirii.
28:5.5 (310.7) Cenzorilor Universali - Discernătorii Spiritelor.
28:5.6 (310.8) Ca şi ordinul primar, acest grup este creat în serie; adică, primul născut a fost o Voce a Înţelepciunii, iar al şaptelea care a urmat a fost la fel; şi tot aşa este cu celelalte şase tipuri ale acestor îngeri reflectanţi.
28:5.7 (310.9) 1. Vocea Înţelepciunii. Unii dintre seconafimii aceştia sunt într-o perpetuă legătură cu bibliotecile vii ale Paradisului, păzitorii cunoştinţelor făcând parte dintre supernafimii primari. În serviciul lor reflectant specializat, Vocile Înţelepciunii sunt concentrări şi focalizări vii, curente, complete şi în întru totul demne de încredere ale înţelepciunii coordonate a universului universurilor. La volumul aproape infinit de informaţii care circulă pe circuitele principale ale suprauniversurilor, aceste fiinţe supreme sunt atât de reflectante şi de selective, atât de sensibile încât să fie capabile să extragă şi să primească esenţa înţelepciunii, şi să transmită cu precizie aceste bijuterii de activitate mentală superiorilor lor, Desăvârşitorii Înţelepciunii. Şi ei acţionează în aşa fel încât Desăvârşitorii Înţelepciunii nu numai că aud expresiile actuale şi originale ale acestei înţelepciuni, dar şi le văd , prin reflectare, pe înseşi fiinţele care au exprimat-o, fiinţe de origine înaltă ori umilă.
28:5.8 (310.10) Stă scris: „Dacă unui om îi lipseşte înţelepciunea, să o ceară”. Pe Uversa, când devine necesar să se ajungă la decizii de înţelepciune în situaţiile problematice ale treburilor complexe ale guvernului suprauniversului, când atât înţelepciunea perfecţiunii cât şi cea a practicabilităţii trebuie să îşi facă apariţia, atunci Desăvârşitorii Înţelepciunii convoacă o baterie a Vocilor Înţelepciunii. Cu iscusinţa desăvârşită a ordinului lor, Desăvârşitorii îi acordă şi îi orientează pe aceşti receptori vii ai înţelepciunii mentalizate şi circulante a universului universurilor, astfel încât, în mod necesar, de la aceste voci secorafice vine un curent al înţelepciunii divine din universul de deasupra, precum şi o revărsare a înţelepciunii practice de la spiritele înalte ale universurilor de jos.
28:5.9 (311.1) Dacă se iscă confuzie în ceea ce priveşte armonizarea acestor două versiuni ale înţelepciunii, se face imediat apel la Consilierii Divini, care aleg pe loc combinaţia potrivită de proceduri. Dacă există vreo îndoială asupra autenticităţii unui lucru care vine de pe tărâmurile unde s-a răspândit rebeliunea, se face atunci apel la Cenzori care, cu Discernătorii lor de Spirite, sunt capabili să determine imediat „ce fel de spirit” l-a făcut să acţioneze pe sfătuitor. Aşa sunt înţelepciunea vremurilor şi intelectul momentului mereu prezente pentru Cei Îmbătrâniţi de Zile, ca şi o carte deschisă sub privirea lor binevoitoare.
28:5.10 (311.2) Voi nu puteţi înţelege decât vag ce înseamnă toate acestea pentru cei care sunt răspunzători de dirijarea guvernelor suprauniversale. Imensitatea acestor operaţiuni, şi posibilitatea lor de a fi înţelese sunt cu totul dincolo de concepţiile finite. Când veţi sta, aşa cum am stat şi eu în repetate rânduri, în sălile speciale de primire ale templului înţelepciunii de pe Uversa, şi când veţi vedea toate acestea în plină desfăşurare, veţi fi îndemnaţi la adoraţie de perfecţiunea complexităţii şi de siguranţa funcţionării comunicărilor interplanetare ale universului. Veţi aduce omagiu divinei înţelepciuni şi bunătăţi a Dumnezeilor, care fac planuri şi le duc la îndeplinire cu o tehnică atât de minunată. Iar aceste lucruri se petrec întocmai după cum le-am descris.
28:5.11 (311.3) 2. Sufletul Filozofiei. Aceşti minunaţi educatori sunt, de asemenea, ataşaţi Desăvârşitorilor Înţelepciunii şi, când nu au fost direcţionaţi altfel, ei rămân în sincronism focal cu maeştrii filozofiei din Paradis. Închipuiţi-vă că vă aşezaţi în faţa unei oglinzi vii, ca să zicem aşa, dar în loc de a zări înfăţişarea eului vostru finit şi material, voi să percepeţi o imagine reflectată a înţelepciunii divinităţii şi a filozofiei Paradisului. Şi dacă devine un lucru de dorit „întruparea” acestei filozofii a perfecţiunii, să o diluaţi în aşa fel încât să o faceţi aplicabilă şi asimilabilă de către umilele popoare ale lumilor inferioare, aceste oglinzi vii nu trebuie decât să-şi îndrepte faţa în jos pentru a reflecta normele şi nevoile unei alte lumi sau ale unui alt univers.
28:5.12 (311.4) Prin chiar folosirea acestor tehnici, Desăvârşitorii Înţelepciunii îşi adaptează deciziile şi recomandările la nevoile reale şi la statutul actual al popoarelor şi al lumilor luate în considerare; şi ei acţionează întotdeauna laolaltă cu Consilierii Divini şi cu Cenzorii Universali. Însă plenitudinea sublimă a acestor operaţiuni depăşeşte chiar şi facultatea mea de înţelegere.
28:5.13 (311.5) 3. Uniunea Sufletelor. Statul major triunic ataşat Desăvârşitorilor Înţelepciunii este completat de aceşti reflectori ai idealurilor şi al statutului relaţiilor etice. Dintre toate problemele universului necesitând exerciţiul unei înţelepciuni desăvârşite întemeiate pe experienţă şi pe adaptabilitate, nici una nu este mai importantă decât acelea care se ivesc din relaţiile şi din asocierile fiinţelor inteligente. Fie în asociaţiile umane de comerţ, în prietenii şi în căsătorii, fie în legăturile oştirilor îngereşti, continuă să se işte unele fricţiuni mărunte, neînţelegeri minore, prea banale până şi pentru a atrage atenţia conciliatorilor, însă îndeajuns de iritante şi de supărătoare pentru a strica bunul mers al universului dacă li s-ar permite să se înmulţească şi să dureze. De aceea, Desăvârşitorii Înţelepciunii ne pun la dispoziţie experienţa plină de înţelepciune a ordinului lor ca fiind „uleiul împăcării” pentru un supraunivers întreg. În toată această muncă, aceşti înţelepţi ai suprauniversurilor sunt secondaţi cu pricepere de asociaţii lor reflectanţi, Uniunile Sufletelor, care fac să fie accesibile informaţiile curente referitoare la statutul universului şi descriu totodată idealul paradisiac cu privire la cea mai bună elucidare a acestor probleme tulburătoare. Atunci când nu sunt precis direcţionaţi altundeva, aceşti seconafimi rămân în legătură reflexivă cu interpreţii de etică din Paradis.
28:5.14 (312.1) Aceştia sunt îngerii care încurajează şi uşurează munca de echipă a întregului Orvonton. Una dintre cele mai importante lecţii de învăţat pe parcursul carierei voastre muritoare este aceea de muncă în echipă. Sferele perfecţiunii sunt populate de cei care şi-au însuşit această artă de a lucra cu alte fiinţe. Puţine sunt sarcinile din Univers încredinţate slujitorului solitar. Cu cât urcaţi mai sus, cu atât mai însinguraţi deveniţi atunci când sunteţi temporar lipsiţi de tovărăşia semenilor voştri.
28:5.15 (312.2) 4. Inima Sfatului. Acesta este primul grup de genii reflexive puse sub supravegherea Consilierilor Divini. Seconafimii de acest tip sunt în posesia faptelor spaţiului, ei selectând astfel de date din circuitele timpului. Ei îi reflectă în special pe coordonatorii superafici de informaţii, însă, într-un mod selectiv, ei reflectă, totodată sfatul tuturor fiinţelor, atât cele de rang înalt, cât şi cele de rang inferior. De fiecare dată când Consilierii Divini sunt chemaţi să dea vreun sfat important sau să ia vreo decizie însemnată, ei solicită imediat un ansamblu de Inimi ale Sfatului şi transmit de îndată o hotărâre care încorporează efectiv înţelepciunea şi judecata coordonate ale minţilor celor mai competente ale suprauniversurilor, după ce totul a fost verificat şi revizuit în lumina sfatului prealuminatelor minţi ale Havonei şi chiar şi ale Paradisului.
28:5.16 (312.3) 5. Bucuria Existenţei. Prin natura lor, aceste fiinţe sunt, prin reflexie, acordate cu supraveghetorii serafici de mai sus ai armoniei şi cu unii dintre serafimii de mai jos, însă este greu de explicat ce anume fac cu adevărat membrii acestui grup interesant. Activităţile lor principale sunt îndreptate către încurajarea la reacţii de bucurie printre diversele ordine ale oştirilor îngereşti sau ale umilelor creaturi volitive. Consilierii Divini cărora le sunt ataşate Bucuriile Existenţei se folosesc rareori pentru a găsi neapărat bucuria. Într-o manieră mai generală şi în colaborare cu îndrumătorii de retrospecţie, ele operează ca centru de coordonare a bucuriilor, căutând să intensifice reacţiile de plăcere ale tărâmurilor, încercând totodată să ascută simţul umorului, să dezvolte un umor superior printre muritori şi îngeri. Ele se străduiesc să demonstreze că există o bucurie intrinsecă existenţei fiinţelor înzestrate cu liberă voinţă, independent de toate influenţele exterioare; şi au dreptate, cu toate că întâlnesc mari dificultăţi în insuflarea acestui adevăr minţii oamenilor primitivi. Personalităţile spirituale mai înalte şi îngerii răspund mai rapid la aceste eforturi educative.
28:5.17 (312.4) 6. Satisfacţia Serviciului. Aceşti îngeri reflectă în cel mai înalt grad atitudinea directorilor de conduită din Paradis şi operează într-un mod foarte asemănător celui al Bucuriilor Existenţei. Ei se străduiesc să pună în valoare serviciul şi să sporească satisfacţia care are să decurgă din asta. Ei au contribuit mult la punerea în valoare a recompenselor amânate, inerente serviciilor dezinteresate, serviciu în vederea extinderii regatului adevărului.
28:5.18 (312.5) Consilierii Divini, cărora le este ataşat acest ordin , îi folosesc pentru a reflecta de la o lume la alta binefacerile care rezultă din serviciul spiritual. Şi, folosindu-se de înfăptuirile celor mai buni pentru a inspira şi încuraja pe cei mediocrii, aceşti seconafimi contribuie imens la calitatea serviciului devotat în suprauniversuri. Se face uz efectiv de spiritul competitiv frăţesc , transmiţând către oricare dintre lumi informaţii despre ceea ce fac celelalte, îndeosebi cele mai bune.. O rivalitate înviorătoare şi sănătoasă este încurajată chiar şi printre oştirile serafice.
28:5.19 (313.1) 7. Discernătorul de Spirite. Există o legătură specială între consilierii şi sfătuitorii celui de al doilea cerc al Havonei şi aceşti îngeri reflectanţi. Ei sunt singurii seconafimi ataşaţi Cenzorilor Universali, însă sunt probabil specializaţi în modul cel mai unic dintre toţi semenii lor. Fără a se ţine seama de sursa sau de canalul de informaţie, şi oricât de slabă ar fi mărturia adusă, când este supusă scrutării lor reflexive, aceşti discernători ne vor informa pe loc asupra adevăratului motiv, a ţelului efectiv şi a naturii reale a originii lui. Mă minunez adesea în faţa superbei funcţionări a acestor îngeri care reflectă atât de infailibil caracterul moral şi spiritual actual al oricărui individ asupra căruia ei se concentrează.
28:5.20 (313.2) Discernătorii Spiritelor îndeplinesc aceste servicii complexe datorită „clarviziunii spirituale” inerente, dacă se poate să folosesc această expresie într-o încercare de a transmite minţii umane gândul că aşa funcţionează aceşti îngeri reflectanţi: intuitiv, natural şi infailibil. Atunci când Cenzorii Universali văd aceste prezentări, ei se găsesc faţă în faţă cu sufletul dezgolit al individului reflectat; şi chiar această certitudine şi perfecţiune a portretizării explică în parte de ce Cenzorii pot să opereze atât de just ca judecători drepţi. Discernătorii îi însoţesc întotdeauna pe Cenzori în orice misiune în afara Uversei; şi ei sunt la fel de eficienţi în afară, în universuri, ca şi în cartierul lor general de pe Uversa.
28:5.21 (313.3) Vă asigur că toate aceste tranzacţii ale lumii spiritului sunt reale, că ele au loc în acord cu uzanţele stabilite şi în armonie cu legile imuabile ale domeniilor universale. Imediat ce au primit suflul vieţii, fiinţele fiecărui ordin nou creat sunt instantaneu reflectate sus; un portret viu al naturii şi al potenţialului creaturii este transmis ca un fulger sediului suprauniversului. Astfel, prin intermediul discernătorilor, Cenzorii sunt pe deplin informaţi exact de „felul de spirit” care a fost născut pe lumile spaţiului.
28:5.22 (313.4) Aşa este cu oamenii muritori: Spiritul-Mamă al Salvingtonului vă cunoaşte pe deplin, căci Spiritul Sfânt de pe lumea voastră „cercetează toate lucrurile”, şi tot ceea ce Spiritul divin cunoaşte despre voi este imediat accesibil ori de câte ori discernătorii secorafici reflectă Spiritul cu privire la ceea ce Spiritul cunoaşte din voi. Trebuie totuşi să se menţioneze că cunoaşterea şi planurile fragmentelor Tatălui nu se pot reflecta. Discernătorii pot reflecta prezenţa Ajustorilor şi o fac (iar Cenzorii îi declară divini), însă nu pot descifra conţinutul minţii a Veghetorilor de Mister.
28:6.1 (313.5) În aceeaşi chip ca şi semenii lor, aceşti îngeri sunt creaţi în serie şi în şapte tipuri reflectante, însă aceste tipuri nu sunt desemnate individual pentru serviciile separate ale administratorilor de supraunivers. Toţi seconafimii terţiari sunt ataşaţi colectiv Fiilor de Împlinire Trinitizaţi, iar aceşti fii ascendenţi îi utilizează cu schimbul; adică Puternicii Mesageri se pot folosi de oricare dintre tipurile terţiare, şi la fel fac şi coordonatorii lor, Cei Înalţi în Autoritate şi Cei fără de Nume şi Număr. Iată cele şapte tipuri de seconafimi terţiari:
28:6.2 (314.1) 1. Semnificaţia Originilor. Fiii Trinitizaţi ascendenţi ai guvernului unui supraunivers au responsabilitatea de a se ocupa de toate problemele legate de originea oricărui individ, a oricărei rase şi a oricărei lumi; iar semnificaţia originii este chestiunea cea mai importantă pentru toate planurile noastre de avansare cosmică a creaturilor vii ale tărâmului. Toate relaţiile şi aplicarea legilor eticii decurg din faptele fundamentale ale originii. Originea este baza reacţiei relaţionale a Dumnezeilor . Autorul Comun întotdeauna „ia seama la om, la felul în care s-a născut”.
28:6.3 (314.2) La fiinţele descendente superioare, originea este pur şi simplu un fapt care trebuie verificat; la fiinţele ascendente însă, inclusiv la ordinele inferioare de îngeri, natura şi circumstanţele originii lor nu sunt întotdeauna destul de clare, deşi au o importanţă deopotrivă de vitală la aproape fiecare cotitură în treburile universului - de unde şi utilitatea de a avea la dispoziţia noastră o serie de seconafimi reflexivi capabili să descrie instantaneu tot ce se cere privitor la geneza oricărei fiinţe, atât în universul central, cât şi pe tot cuprinsul tărâmului unui supraunivers.
28:6.4 (314.3) Semnificaţiile Originii sunt genealogiile vii de referinţă imediată ale imensei mulţimi de fiinţe - umane, îngereşti şi de altă natură - care locuiesc în cele şapte suprauniversuri. Ei sunt întotdeauna gata să ofere superiorilor lor o estimare la zi, completă şi credibilă a factorilor ancestrali şi a statutului curent actual al oricărui individ de pe orice lume a suprauniversurilor lor respective; iar aprecierea faptelor deţinute este mereu la zi, aproape la minut.
28:6.5 (314.4) 2. Memoria Milosteniei. Acestea sunt arhivele vii, actuale, totale şi complete, ale milosteniei care a fost extinsă la indivizi şi la rase, prin grija delicată a intermediarilor Spiritului Infinit în misiunile lor de a adapta justeţea dreptăţii la statutul tărâmurilor, aşa cum este ea destăinuită prin descrierile Semnificaţiilor Originii. Memoria Milosteniei dezvăluie datoria morală a copiilor milosteniei - datoriile lor spirituale - de pus în balanţă cu bunurile rezervei lor salvatoare stabilite de Fiii lui Dumnezeu. Revelând milostenia preexistentă a Tatălui, Fii lui Dumnezeu stabilesc creditul necesar pentru a asigura supravieţuirea tuturor. Apoi, şi conform concluziilor Semnificaţiilor Originii, este deschis câte un credit de milostenie pentru supravieţuirea fiecărei creaturi raţionale, un credit de proporţii generoase şi de o graţie suficientă pentru a asigura supravieţuirea oricărui suflet care doreşte cu adevărat cetăţenia divină.
28:6.6 (314.5) Amintirea Milosteniei este o balanţă vie de încercare, o dare de seamă a contului pe care îl aveţi la forţele supranaturale ale tărâmurilor. Acestea sunt arhivele vii de manifestare a compătimirii care vor fi aduse drept mărturie în faţa tribunalelor de pe Uversa atunci când va fi judecat dreptul fiecărui individ la viaţa veşnică , atunci când „tronurile sunt aşezate şi sunt întronaţi Cei Îmbătrâniţi de Zile. Teledifuziunile Uversei de la ei sunt emise, şi dinaintea lor ies; sunt mii şi mii cei care slujesc pe lângă ei, şi sunt de zece mii de ori câte zece mii aceia care stau înaintea lor. Judeca este hotărâtă şi cărţile sunt deschise”, iar cărţile care sunt deschise cu un prilej atât de important sunt înscrisurile vii ale seconafimilor terţiari ai suprauniversurilor. Analele oficiale figurează la dosar pentru a corobora, dacă este necesar, mărturia Amintirea Milosteniei.
28:6.7 (314.6) Amintirea Milosteniei trebuie să arate că creditul de economii deschis de Fiii lui Dumnezeu a fost din plin şi cu fidelitate utilizat în slujirea afectuoasă a personalităţilor pline de răbdare ale Celei de a Treia Surse-Centru. Însă atunci când milostenia este epuizată, când „amintirea” atestă epuizarea sa, atunci justiţia prevalează şi dreptatea hotărăşte. Milostenia nu este menită să fie impusă celor care o dispreţuiesc; milostenia nu este un dar de călcat în picioare de rebelii stăruitori ai timpului. Cu toate acestea, deşi milostenia este astfel cu măsură şi cu mărinimie acordată, soldurile voastre de credit individuale depăşesc întotdeauna cu mult putinţa voastră de a epuiza rezerva dacă sunteţi sinceri în intenţiile voastre şi cinstiţi în inima voastră.
28:6.8 (315.1) Reflectorii milosteniei, cu asociaţii lor terţiari, se angajează în numeroase servicii suprauniversale, inclusiv învăţarea creaturilor ascendente. Printre multe alte lucruri, Semnificaţiile Originii îi învaţă pe ascenderi cum să aplice etica spirituală, şi după o astfel de pregătire, Amintirile Milosteniei îi învaţă să fie cu adevărat milostivi. În timp ce tehnicile spirituale ale serviciului de milostenie depăşesc concepţiile voastre, trebuie să înţelegeţi, încă de pe acum, că milostenia este o calitate a creşterii. Ar trebui să realizaţi că există o mare răsplată sub forma satisfacţiei personale care decurge din a fi mai întâi de toate drept, apoi nepărtinitor, apoi răbdător, şi apoi îngăduitor. Şi după aceea, pe această temelie, voi puteţi, dacă alegeţi şi dacă o aveţi în inima voastră, să faceţi pasul următor şi să arătaţi realmente milostenie; însă nu puteţi demonstra milostenie în mod izolat şi de la sine. Trebuie făcuţi toţi paşii aceştia, altfel nu poate exista o milostenie autentică. Poate să existe ocrotire, îngăduinţă sau caritate - chiar şi milă - însă nu milostenie. Adevărata milostenie vine doar ca încununarea magnifică a acestor ajutoare precedente pentru înţelegerea de grup, pentru preţuirea reciprocă, pentru camaraderia frăţească, pentru comuniunea spirituală şi pentru armonia divină.
28:6.9 (315.2) 3. Importanţa Timpului. Timpul este unica înzestrare universală comună tuturor creaturilor volitive. Este „talentul” încredinţat tuturor fiinţelor inteligente. Aveţi cu toţii timp pentru a vă asigura supravieţuirea. Timpul se iroseşte în mod fatal doar dacă este înăbuşit sub neglijenţă, atunci când nu reuşiţi să îl folosiţi pentru a face sigură supravieţuirea sufletului vostru. A nu fi reuşit să profitaţi în cea mai mare măsură posibilă de timpul vostru, nu atrage sancţiuni fatale; această nereuşită nu face decât să întârzie pelerinul timpului în călătoria sa de ascensiune. Dacă supravieţuirea este câştigată, se pot atunci recupera toate celelalte pierderi de timp.
28:6.10 (315.3) În atribuirea sarcinilor, consiliul Importanţei Timpului este de nepreţuit. Timpul este un factor vital pentru tot ceea ce este situat de partea aceasta a Havonei şi a Paradisului. La judecata de la urmă, în faţa Celor Îmbătrâniţi de Zile, timpul este un element de probă. Importanţa Timpului trebuie întotdeauna să aducă mărturia lor pentru a arăta că fiecare persoană pusă în cauză a avut tot timpul necesar pentru a lua decizii şi pentru a ajunge la o alegere.
28:6.11 (315.4) Aceşti evaluatori ai timpului mai sunt şi secretul profeţiei. Ei fac să se întrevadă elementul timp care va fi necesar la finalizarea oricărui plan, şi te poţi bizui pe ei, ca indicatoare, tot atât de mult ca pe frandalankii şi pe cronoldekii aparţinând altor ordine vii. Zeii prevăd, deci ei ştiu dinainte; însă autorităţile ascendente ale universurilor timpului trebuie să consulte Importanţa Timpului pentru a fi capabile să prezică evenimentele viitoare.
28:6.12 (315.5) Veţi recunoaşte aceste fiinţe pentru prima dată pe lumile palat; ele vă vor învăţa aici folosirea avantajoasă a ceea ce voi numiţi „timp”, atât în întrebuinţarea sa pozitivă, munca, cât şi în utilizarea sa negativă, odihna. Ambele moduri de a folosi timpul sunt importante.
28:6.13 (315.6) 4. Solemnitatea Încrederii. Încrederea este proba crucială a creaturilor volitive. Faptul de a fi demn de încredere este adevărata măsură a stăpânirii de sine, a caracterului. Aceşti seconafimi îndeplinesc un rost dublu în economia suprauniversurilor: ei descriu tuturor creaturilor volitive simţul datoriei, sacralitatea şi solemnitatea încrederii. În acelaşi timp, ei reflectă infailibil către autorităţile guvernante loialitatea oricărui candidat, cât este el de demn de crezare şi de încredere.
28:6.14 (316.1) Pe Urantia voi încercaţi, într-un chip grotesc, să citiţi caracterele şi să evaluaţi anumite capacităţi, însă pe Uversa noi efectiv facem lucrurile acestea la perfecţie. Aceşti seconafimi cântăresc loialitatea în balanţele vii de evaluare infailibilă a caracterului, şi de cum s-au uitat la voi, noi nu trebuie decât să ne uităm la ei pentru a cunoaşte limitările aptitudinii voastre de a avea responsabilităţi, de a duce la bun sfârşit o sarcină şi de a îndeplini misiuni. Activul vostru de loialitate figurează clar, alături de pasivul vostru de posibile greşeli sau trădări.
28:6.15 (316.2) Planul superiorilor voştri constă în a vă face să avansaţi sporindu-vă sarcinile de încredere în măsura în care caracterul vostru este suficient dezvoltat pentru a vă permite să purtaţi cu eleganţă aceste responsabilităţi suplimentare, , însă a împovăra individul ar aduce doar dezastru şi dezamăgire. Se poate evita greşeala de a plasa prematur responsabilităţi pe umerii unui om sau ai unui înger făcând uz de serviciul acestor infailibilii evaluatori ai capacităţii de încredere pe care o pot merita indivizii timpului şi spaţiului. Aceşti seconafimi îi însoţesc întotdeauna pe Aceia Înălţaţi în Autoritate, iar aceşti administratori nu dau niciodată sarcini până ce candidaţii lor nu au fost cântăriţi în balanţele secorafice şi apoi declaraţi „fără lipsuri”.
28:6.16 (316.3) 5. Sfinţenia Serviciului. Privilegiul de a servi urmează imediat descoperirii loialităţii. Nimic nu poate sta între voi şi prilejul de a primi sarcini mai mari , afară de propria voastră neloialitate, lipsa voastră de capacitate de apreciere a solemnităţii de încredere.
28:6.17 (316.4) Slujirea - slujirea cu bună ştiinţă, iar nu robia - produce cea mai înaltă satisfacţie şi exprimă cea mai divină demnitate. Serviciul - servicii mai multe, servicii mai mari, servicii dificile, servicii aventuroase şi, în cele din urmă, serviciile divine şi perfecte - acesta este rostul timpului şi menirea spaţiului. Însă ciclurile jocurilor timpului vor alterna întotdeauna cu ciclurile de slujire ale progresului, iar după slujirea în timp urmează supraslujirea în eternitate. Pe parcursul jocului timpului, trebuie să luaţi în considerare munca eternităţii, la fel cum pe parcursul slujirii în eternitate vă veţi aminti de jocul timpului.
28:6.18 (316.5) Economia universală este bazată pe consum şi producţie. În întreaga carieră eternă, nu veţi întâlni niciodată nici monotonia inacţiunii, nici stagnarea personalităţii. Progresul este făcut posibil prin mişcarea în sine, avansarea decurge din capacitatea divină de acţiune, iar înfăptuirea este copilul aventurii imaginative. Însă, inerentă acestei capacităţi de înfăptuire îi este responsabilitatea eticii, necesitatea de a recunoaşte că lumea şi universul sunt pline de o multitudine de tipuri de fiinţe diferite. Ansamblul acestei magnifice creaţii, inclusiv voi înşivă, nu s-a făcut doar pentru voi. Universul nu este egocentric. Dumnezeii au decretat: „Este mai mare binecuvântare să dai decât să primeşti”, iar Fiul vostru Suveran a spus: „Acela care vrea să fie cel mai mare între voi să fie slujitorul tuturor”.
28:6.19 (316.6) Natura reală a oricărui serviciu - făcut fie de un om, fie de un înger este pe deplin revelată pe chipul acestor indicatoare secorafice ale serviciului, Sfinţiile Serviciului. Analiza completă a adevăratelor şi tainicelor motive este clar arătată. Aceşti îngeri sunt într-adevăr cititorii minţii, cercetătorii inimii şi revelatorii sufletului universului. Muritorii se pot folosi de cuvinte pentru a-şi ascunde gândurile, însă aceşti înalţi seconafimi dezvăluie motivele adânci ale inimii omeneşti şi ale minţii îngereşti.
28:6.20 (317.1) 6 şi 7. Secretul Măreţiei şi Sufletul Bunătăţii. Pelerinii ascendenţi care şi-au dat seama de importanţa timpului au drumul pregătit pentru realizarea solemnităţii încrederii şi pentru aprecierea sfinţeniei serviciului. Deşi acestea sunt elementele morale ale măreţiei, există totuşi,, şi unele secrete ale măreţiei. Atunci când se aplică probele spirituale de încercare a măreţiei, elementele morale nu sunt desconsiderate, însă măsura reală a măreţiei planetare este calitatea altruismului revelat în munca dezinteresată pentru bunăstarea semenilor tăi pământeni, cu deosebire fiinţe demne care aflate la nevoie şi la strâmtoare. Şi manifestarea măreţiei pe o lume ca Urantia este demonstrarea stăpânirii de sine. Un om mare nu este acela care „pune mâna pe un oraş” sau „doboară o naţiune”, ci mai degrabă cel „care îşi stăpâneşte propria limbă”.
28:6.21 (317.2) Măreţia este sinonimă cu divinitatea. Dumnezeu este mare şi bun în mod suprem. Măreţia şi bunătatea nu se pot despărţi nicicum. . Ele sunt pe vecie făcute una în Dumnezeu. Acest adevăr este literalmente şi izbitor ilustrat prin interdependenţa în reflectare a Secretului Măreţiei şi a Sufletului Bunătăţii, căci nici una nu poate funcţiona fără cealaltă. Pentru a reflecta alte calităţi ale divinităţii, supernafimii suprauniversului pot acţiona singuri, şi chiar aşa fac, însă evaluările prin reflectare ale măreţiei şi bunătăţii par inseparabile. În consecinţă, pe orice lume şi în orice univers, trebuie ca aceşti reflectori ai măreţiei şi bunătăţii să lucreze împreună şi să arate întotdeauna o dare de seamă reciprocă şi duală cu privire la orice fiinţă asupra căreia se focalizează aceştia. Nu se poate aprecia măreţia fără ai cunoaşte conţinutul de bunătate, şi nu se poate descrie bunătatea fără a arăta măreţia ei inerentă şi divină.
28:6.22 (317.3) Aprecierea măreţiei variază de la o sferă la alta. A fi mare înseamnă a fi asemeni lui Dumnezeu. Şi cum calitatea măreţiei este în întregime determinată de conţinutul bunătăţii, urmează că, chiar şi în starea voastră prezentă umană, dacă prin graţie puteţi deveni buni, voi deveniţi prin aceasta mari. Cu cât contemplaţi mai constant şi cu cât urmăriţi mai perseverent conceptele de bunătate divină, cu atât mai sigură va fi creşterea voastră în măreţie, în adevărata mărime a unui caracter autentic pregătit pentru supravieţuire.
28:7.1 (317.4) Seconafimii îşi au originea şi cartierele generale pe capitalele suprauniversurilor, însă, împreună cu tovărăşii lor de legătură, ei sunt răspândiţi de pe ţărmurile Paradisului până pe lumile evolutive ale spaţiului. Ei servesc ca asistenţi apreciaţi pe lângă membrii adunărilor deliberatoare ale supraguvernelor şi sunt de un mare ajutor pentru coloniile de curtoazie de pe Uversa: studenţii stelelor, călătorii mileniilor, observatorii celeşti, şi o mulţime de alte fiinţe, inclusiv ascenderii care aşteaptă să fie transportaţi pe Havona. Celor Îmbătrâniţi de Zile le place să trimită pe unii dintre seconafimii primari în ajutorul creaturilor ascendente domiciliate pe o cele sută nouăzeci de lumi de studiu care înconjoară Uversa, şi tot aici servesc ca învăţători, de asemenea, mulţi reprezentanţi ai ordinelor secundar şi terţiar. Aceşti sateliţi ai Uversei sunt şcolile de perfecţionare ale universurilor timpului, unde se dau cursuri pregătitoare pentru universitatea havoniană cu cele şapte circuite ale ei.
28:7.2 (317.5) Dintre cele trei ordine de seconafimi, grupul terţiar este cel care, ataşat autorităţilor ascendente, slujeşte cel mai mult pe lângă creaturile ascendente ale timpului. Voi îi veţi întâlni la timpul cuvenit, puţin după plecarea voastră de pe Urantia, deşi nu vă veţi folosi în mod liber de serviciile lor înainte de a fi ajuns la lumile de şedere ale Orvontonului. Voi vă veţi bucura de tovărăşia lor atunci când veţi fi făcut pe deplin cunoştinţă cu ei în cursul şederii voastre pe lumile şcolare ale Uversei.
28:7.3 (318.1) Aceşti seconafimi terţiari sunt economii de timp, scurtătorii spaţiului, detectorii de erori, învăţătorii fidelii şi eternii stâlpi indicatori - semne vii ale siguranţei divine - puse din milostenie la răspântiile timpului, pentru a îndruma paşii pelerinilor şovăielnici în momentele de mare nedumerire şi incertitudine spirituală. Cu mult înainte de a atinge pragul perfecţiunii, veţi începe să aveţi acces la uneltele divinităţii şi să luaţi contact cu tehnicile Deităţii. Din clipa în care veţi sosi pe lumea iniţială a locuinţelor, până când veţi închide ochii în somnul Havonian pregătitor pentru tranzitul vostru către Paradis, voi veţi fi recurs tot mai mult la ajutoarele de urgenţă ale acestor fiinţe minunate care reflectă atât de complet şi atât de liber cunoaşterea sigură şi înţelepciunea certă a pelerinilor siguri şi loiali care v-au precedat în lunga călătorie către porţile perfecţiunii.
28:7.4 (318.2) Ne este tăgăduit privilegiul deplin de a utiliza aceşti îngeri ai ordinelor reflexive pe Urantia. Ei vizitează frecvent lumea voastră, însoţind personalităţile care sunt trimise acolo, însă aici ei nu pot opera în mod liber. Sfera aceasta este încă în carantină spirituală parţială, iar unele dintre circuitele esenţiale serviciilor lor nu funcţionează în prezent. Când lumea voastră va fi restabilită din nou în circuitele reflectante respective, o mare parte a activităţii de comunicare interplanetară şi interuniversală va fi mult simplificată şi accelerată. Lucrătorii celeşti aflaţi pe Urantia întâlnesc numeroase dificultăţi ca urmare a acestei îngrădiri funcţionale a asociaţilor lor reflectanţi. Însă noi vom continua, plini de bucurie, să ne conducem treburile cu intermediarii aflaţi la dispoziţia noastră, cu toate că local suntem privaţi de multe din serviciile acestor fiinţe minunate, oglinzile vii ale spaţiului şi proiectoarele de prezenţă a timpului.
28:7.5 (318.3) [Prezentat de un Puternic Mesager de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 29
29:0.1 (319.1) DINTRE toate personalităţile universului interesate de reglementarea treburilor interplanetare şi intrauniversale, directorii de putere şi asociaţii lor sunt cei care au fost cel mai puţin înţeleşi pe Urantia. Cu toate că a trecut multă vreme de când rasele voastre , ştiu de existenţa îngerilor şi a ordinelor similare de fiinţe celeste, nu aţi primit decât puţine informaţii despre controlorii şi regulatorii domeniului fizic. Nici chiar astăzi nu mi se îngăduie să dezvălui pe deplin decât pe ultimul dintre aceste trei grupuri de fiinţe vii, care se ocupă de controlul forţei şi de reglementarea energiei în universul principal:
29:0.2 (319.2) 1. Organizatorii Principali ai Forţei de Exteriorizare Primară.
29:0.3 (319.3) 2. Organizatorii Principali ai Forţei Transcendentali Aliaţi.
29:0.4 (319.4) 3. Directorii de Putere ai Universului.
29:0.5 (319.5) Deşi socotesc imposibil a portretiza individualitatea diverselor grupuri de directori, de centri şi de controlori de putere ai universului, sper să fiu în stare să explic ceva despre domeniul activităţilor lor. Ei formează un grup unic de fiinţe vii, ocupându-se de reglementarea inteligentă a energiei pretutindeni în marele univers. Incluzându-i şi pe directorii supremi, ei îmbrăţişează următoarele patru diviziuni majore:
29:0.6 (319.6) 1. Cei Şapte Directori Supremi de Putere.
29:0.7 (319.7) 2. Centrele Supreme de Putere.
29:0.8 (319.8) 3. Controlorii Fizici Principali.
29:0.9 (319.9) 4. Supraveghetorii de Putere Morontială.
29:0.10 (319.10) Directorii şi Centrele Supreme de Putere există de aproape o veşnicie Şi, din câte ştim noi, nu au mai fost create alte fiinţe de astfel de ordine. Cei Şapte Directori Supremi au fost personalizaţi de către Cele Şapte Spirite Maestru şi au colaborat apoi cu părinţii lor la producerea a peste zece miliarde de asociaţi. Înainte de vremea directorilor de putere, circuitele de energie ale spaţiului exterior ale universului central erau sub supravegherea inteligentă a Organizatorilor Principali ai Forţei din Paradis.
29:0.11 (319.11) Având cunoştinţe despre creaturile materiale, voi aveţi cel puţin o concepţie contrastantă asupra fiinţelor spirituale; însă este foarte dificil pentru mintea muritorilor să vizualizeze pe directorii de putere. În planul înaintării ascendente către nivele mai înalte de existenţă nu veţi avea de a face în mod direct cu directorii supremi, nici cu centrele de putere. În anumite momente rare, veţi avea de-a face cu controlorii fizici. În ceea ce priveşte însă supraveghetorii puterii morontiale, veţi lucra în deplină libertate cu ei atunci când veţi ajunge pe lumile palat. Aceşti Supraveghetori de Putere Morontială operează atât de exclusiv în regimul morontial al creaţiilor locale, încât socotim că este mai bine să le descriem activităţile în secţiunea care tratează despre universul local.
29:1.1 (320.1) Cei Şapte Directori Supremi de Putere sunt regulatorii de energie fizică ai marelui univers. Crearea lor de către Cele Şapte Spirite Maestru este primul exemplu înregistrat al unei progenituri semimateriale provenită dintr-o ascendenţă pur spirituală. Când Cele Şapte Spirite Maestru creează individual, ele dau naştere unor personalităţi înalt spirituale, de ordinul îngerilor. Atunci când creează colectiv, ei produc uneori aceste tipuri elevate de fiinţe semimateriale. Însă chiar şi aceste fiinţe cvasi-fizice ar fi invizibile pentru vederea cu bătaie scurtă a muritorilor de pe Urantia.
29:1.2 (320.2) Directorii Supremi de Putere sunt în număr de şapte; ei sunt identici în aparenţă şi în funcţie. Nici unul dintre ei nu ar putea fi distins de ceilalţi decât de Spiritul Maestru cu care este în asociere imediată şi căruia îi este complet subordonat în ceea ce priveşte funcţiunile sale. Fiecare dintre Spiritele Maestru este astfel în uniune eternă cu unul dintre vlăstarele lor colective. Acelaşi director rămâne întotdeauna asociat cu acelaşi Spirit, iar cooperarea lor activă se manifestă printr-o asociere unică de energii fizice şi spirituale, a unei fiinţe semifizice cu o personalitate spirituală.
29:1.3 (320.3) Cei Şapte Directori Supremi de Putere sunt staţionaţi la periferia Paradisului, unde prezenţa lor se mişcă lent, indicând locul în care se găsesc sediile centrelor de forţă ale Spiritelor Maestru. Aceşti directori de putere funcţionează în mod individual pentru a regla energia-putere în suprauniversuri, precum şi colectiv, în administrarea creaţiei centrale. Ei acţionează din Paradis, însă se menţin ca centri de putere efectivi în toate diviziunile marelui univers.
29:1.4 (320.4) Aceste fiinţe puternice sunt antecesorii fizici ai vastei mulţimi de centri de putere şi, prin intermediul lor, ai controlorilor fizici răspândiţi în toate cele şapte suprauniversuri. Aceste organisme subordonate de control fizic sunt esenţial uniforme şi identice, mai puţin în ceea ce priveşte sintonizarea diferenţială a fiecărui corp suprauniversal. Pentru a schimba serviciul lor în supraunivers, le-ar fi suficient să se întoarcă în Paradis pentru a fi reacordaţi. Administrarea creaţiei fizice este esenţialmente uniformă.
29:2.1 (320.5) Individual, Cei Şapte Directori Supremi de Putere nu sunt capabili să se reproducă, însă, în mod colectiv, şi în asociere cu Cele Şapte Spirite Maestru, ei pot reproduce - crea - fiinţe care le sunt asemănătoare, şi ei chiar fac acest lucru. Aceasta este originea Centrelor Supreme de Putere ale marelui univers, care operează în şapte grupe, după cum urmează:
29:2.2 (320.6) 1. Supraveghetorii Supremi ai Centrelor.
29:2.3 (320.7) 2. Centrele Havonei.
29:2.4 (320.8) 3. Centrele Suprauniversurilor.
29:2.5 (320.9) 4. Centrele Universurilor Locale.
29:2.6 (320.10) 5. Centrele Constelaţiilor.
29:2.7 (320.11) 6. Centrele Sistemelor.
29:2.8 (320.12) 7. Centrele Neclasificate.
29:2.9 (321.1) Aceste centre de putere, precum şi Directorii Supremi de Putere, sunt fiinţe care dispun de o mare libertate de voinţă şi de acţiune. Ele sunt toate înzestrate cu o personalitate din Cea de-şa Treia Surse şi prezintă o capacităţi volitive indiscutabilă de un ordin mai înalt. Aceşti centri directori ai sistemului de putere al universului sunt înzestraţi cu o inteligenţă ieşită din comun. Ei sunt intelectul sistemului de putere al marelui univers şi secretul tehnicii prin control mental al întregii imense reţele a vastelor funcţiuni exercitate de Controlorii Fizici Maestru şi de Supraveghetorii de Putere Morontială.
29:2.10 (321.2) 1. Supraveghetorii Supremi ai Centrelor. Aceşti şapte coordonaţi şi asociaţi ai Directorilor Supremi de Putere sunt regulatorii circuitelor principale ale marelui univers. Fiecare supraveghetor al centrelor are cartierul său general pe una dintre lumile speciale ale celor Şapte Agenţi Executivi Supremi şi lucrează în strânsă asociere cu aceşti coordonatori ai treburilor generale ale universului.
29:2.11 (321.3) Directorii Supremi de Putere şi Supraveghetorii Supremi ai Centrelor operează atât individual, cât şi colectiv cu privire la toate fenomenele cosmice care se produc mai jos de nivelele de „energie a gravitaţiei”. Atunci când aceste paisprezece fiinţe acţionează în legătură ele sunt, în ceea ce priveşte puterea universului, ceea ce sunt Cei Şapte Agenţi Executivi Supremi pentru treburile generale ale universului şi Cele Şapte Spirite Maestru pentru mintea cosmică.
29:2.12 (321.4) 2. Centrele Havonei. Înainte de creaţia universurilor timpului şi ale spaţiului, centrele de putere nu erau necesare în Havona, însă de la aceste vremuri foarte îndepărtate, un milion dintre ele au funcţionat întotdeauna în creaţia centrală, fiecare centru având sarcina de a supraveghea o mie de lumi ale Havonei. În acest univers divin există un control perfect al energiei, condiţie care nu există în nici o altă parte. Perfecţiunea în reglementarea energiei este ţelul ultim al tuturor centrelor de putere şi al controlorilor fizici ai spaţiului.
29:2.13 (321.5) 3. Centrele Suprauniversurilor. Ocupând o suprafaţă enormă pe sfera capitală a fiecărui supraunivers, există o mie de centre de putere de al treilea ordin. Trei curente de energie primară, care se subîmpart la rândul lor în zece segregări, intră în aceste centre de putere, în timp ce şapte circuite de putere specializate şi bine dirijate, deşi imperfect controlate, ies din sediul lor de acţiune unificată. Aceasta este organizarea electronică a puterii universului.
29:2.14 (321.6) Întreaga energie este pusă în circuit în ciclul Paradisului, însă Directorii de Putere ai Universului dirijează energiile-forţă ale Paradisului de Jos aşa cum le găsesc ei după modificările în funcţiunile spaţiale ale universului central şi ale suprauniversurilor. Ei convertesc aceste energii şi le dirijează în canale de aplicaţie utile şi constructive. Există o diferenţă între energia Havonei şi energiile suprauniversurilor. Sarcina de energie a unui supraunivers constă în trei faze ale energiei care se subîmpart fiecare în zece segregări. Această triplă încărcătură energetică se răspândeşte în întregul spaţiu al marelui univers; ea seamănă cu un vast ocean în mişcare de energie care împresoară şi scaldă întregul fiecăreia dintre cele şapte supracreaţii.
29:2.15 (321.7) Organizarea electronică a puterii universului funcţionează în şapte faze şi revelează o sensibilitate variabilă la gravitaţia locală sau liniară. Acest circuit septuplu porneşte din centrele de putere ale suprauniversului şi străbate fiecare supracreaţie. Aceşti curenţi specializaţi ai timpului şi spaţiului sunt mişcări de energie precise şi localizate, iniţiate şi direcţionate către ţeluri specifice, asemănătoare Curentului Golfului, care operează ca un fenomen circumscris în mijlocul Oceanului Atlantic.
29:2.16 (321.8) 4. Centrele Universurilor Locale. O sută de centre de putere de al patrulea ordin staţionează pe lumea sediu a fiecărui univers local. Ele operează astfel încât să scadă şi să modifice cumva cele şapte circuite de putere care emană din sediul suprauniversului lor, astfel încât să le facă aplicabile serviciilor constelaţiilor şi sistemelor. Aceste centre de putere manifestă o preocupare trecătoare pentru catastrofele astronomice locale ale spaţiului; ele sunt angajate în transmiterea ordonată de energie efectivă constelaţiilor şi sistemelor subsidiare. Ele sunt de un mare ajutor pentru Fiilor Creatori pe parcursul perioadelor finale de organizare ale universului şi de mobilizare a energiei. Aceste centre sunt capabile să ofere liniile intensificate de energie utile în comunicările interplanetare dintre importante puncte locuite. Aceste trasee sau linii de energie, numite uneori şi cărări de energie, sunt circuite de energie directe între două centre de putere sau între doi controlori fizici. Sunt curenţi de putere individualizaţi aflaţi în contrast cu mişcările libere ale energiei nediferenţiate din spaţiul liber.
29:2.17 (322.1) 5. Centrele Constelaţiilor. Zece dintre aceste centre vii de putere sunt staţionate în fiecare constelaţie şi operează acolo ca proiectoare de energie către cele o sută de sisteme locale tributare. De la aceste fiinţe pleacă liniile de putere destinate comunicărilor şi transporturilor, precum şi alimentării energetice a creaturilor vii care depind de anumite forme de energie fizică pentru a se menţine în viaţă. Însă nici centrele de putere, nici controlorii lor fizici subordonaţi, nu sunt în vreun alt fel preocupaţi de viaţa ca organizare funcţională.
29:2.18 (322.2) 6. Centrele Sistemelor. Un Centru Suprem de Putere este afectat în permanenţă fiecărui sistem local. Aceste centre sistemice trimit circuitele de putere lumilor locuite ale timpului şi spaţiului. Ele coordonează activităţile controlorilor fizici subordonaţi şi acţionează astfel pentru a asigura distribuirea satisfăcătoare a puterii în sistemul local. Legăturile circuitelor dintre planete depind de coordonarea perfectă a anumitor energii materiale şi de reglementarea eficientă a puterii fizice.
29:2.19 (322.3) 7. Centrele Neclasificate. Sunt centrele care operează în situaţii locale speciale, dar nu pe planetele locuite. Lumile individuale sunt încredinţate grijii Maeştrilor Controlori Fizici şi primesc liniile de putere încircuitate trimise de centrele de putere ale sistemului lor. Doar acele sfere ale relaţiilor energetice cu totul extraordinare au centre de putere de al şaptelea ordin acţionând ca roţi de echilibru universale sau ca guvernatoare de energie. În toate fazele lor de activitate, aceste centre de putere sunt în întregime echivalente cu cele care operează pe unităţile superioare de control, însă nu există nici măcar un corp spaţial la un milion care să conţină o astfel de organizare vie de putere.
29:3.1 (322.4) Centrele Supreme de Putere repartizate în suprauniversuri, inclusiv asociaţii şi subordonaţii lor, sunt în număr de peste zece miliarde. Şi ele sunt toate în sincronism perfect şi în legătură completă cu antecesorii lor din Paradis, Cei Şapte Directori Supremi de Putere. Controlul puterii marelui univers este astfel dat în păstrarea şi sub îndrumarea Celor Şapte Spirite Maestru, creatori ai Celor Şapte Directori Supremi de Putere.
29:3.2 (322.5) Directorii Supremi de Putere şi toţi asociaţii, asistenţii şi subordonaţii lor, sunt pentru totdeauna scutiţi de orice grijă legată de orice amestec din partea vreunui tribunal al spaţiului. Ei nu sunt supuşi nici conducerii administrative a guvernului suprauniversal al Celor Îmbătrâniţi de Zile, nici administraţiilor universului local al Fiilor Creator.
29:3.3 (323.1) Aceste centre şi directoare de putere sunt înfiinţate de copiii Spiritului Infinit. Ele nu sunt în raporturi cu administrarea Fiilor lui Dumnezeu, cu toate că se afiliază cu Fiii Creatori de-a lungul epocilor mai târzii de organizare materială a universurilor. Însă centrele de putere sunt într-un fel strâns asociate cu supracontrolul cosmic al Fiinţei Supreme.
29:3.4 (323.2) Centrele de putere şi controlorii fizici nu trec prin nici o pregătire; ei sunt toţi creaţi perfecţi, iar perfecţiunea în acţiune le este intrinsecă. Ei nu îşi schimbă niciodată funcţiunea, şi servesc întotdeauna după cum au fost desemnaţi iniţial. Nu există evoluţie în rangul lor, şi acest lucru este adevărat pentru toate cele şapte diviziuni ale celor două ordine.
29:3.5 (323.3) Neavând un trecut ascendent de rememorat, centrele de putere şi controlorii fizici nu se joacă niciodată; ei sunt cât se poate de pragmatici în toate acţiunile lor, şi sunt întotdeauna la datorie; nu există nici o dispoziţie în schema universală pentru întreruperea liniilor fizice de energie. Aceste fiinţe nu pot niciodată să abandoneze, nici măcar pentru o fracţiune de secundă, supravegherea lor directă a circuitelor energiei ale timpului şi ale spaţiului.
29:3.6 (323.4) Directorii, centrele şi controlorii de putere nu au de a face, din toată creaţia, decât cu puterea, cu energia materială sau semifizică. Ei nu o emit, însă o modifică, o manipulează şi o orientează. Ei nu au nimic de a face nici cu gravitaţia fizică, decât că trebuie să reziste puterii ei de atracţie. Relaţia lor cu gravitaţia este în întregime negativă.
29:3.7 (323.5) Centrele de putere utilizează vaste mecanisme şi coordonări de ordin material în legătură cu mecanismele vii ale diverselor concentrări de energie segregate. Fiecare centru de putere individual este compus exact dintr-un milion de unităţi de control funcţional, iar aceste unităţi modificatoare de energie nu sunt staţionare, aşa cum sunt organele vitale ale corpului fizic ale omului; aceste „organe vitale” de reglare a puterii sunt mobile şi cu adevărat caleidoscopice prin posibilităţile lor de asociere.
29:3.8 (323.6) Sunt absolut incapabil să explic modul în care aceste fiinţe vii înglobează manipularea şi reglarea circuitelor principale ale energiei universale. Dacă aş încerca să vă învăţ mai multe cu privire la dimensiunea şi la funcţiunea acestor centre de putere gigantice şi aproape perfect eficiente, acest fapt nu ar face decât să vă mărească confuzia şi consternarea. Ele sunt atât vii, cât şi „personale”, însă se situează dincolo de înţelegerea voastră.
29:3.9 (323.7) În afara Havonei, Centrele Supreme de Putere nu operează decât pe sfere special construite (arhitecturale) sau pe alte corpuri spaţiale corespunzător constituite. Lumile arhitecturale sunt construite în aşa fel încât centrele de putere vii să poată acţiona drept comutatori selectivi pentru a orienta, modifica şi concentra energiile spaţiului, pe măsură ce ele se revarsă peste aceste sfere. Ele nu ar putea funcţiona tot astfel pe un soare sau o planetă evolutivă obişnuită. Anumite grupuri se ocupă, de asemenea, de încălzire şi de alte necesităţi materiale ale acestor lumi-sediu speciale. Şi cu toate că acest lucru depăşeşte sfera cunoştinţelor de pe Urantia, pot să spun că aceste ordine de personalităţi de putere vie au mult de a face cu distribuţia luminii care străluceşte fără căldură. Ele nu produc acest fenomen, dar se ocupă cu diseminarea şi orientarea lui.
29:3.10 (323.8) Centrele de putere şi controlorii lor subordonaţi sunt desemnaţi pentru punerea în aplicare a tuturor energiilor fizice ale spaţiului organizat. Ei lucrează cu cei trei curenţi fundamentali având zece energii fiecare, reprezentând încărcătura de energie a spaţiului organizat; iar spaţiul organizat este domeniul lor. Directorii de Putere ai Universului nu au absolut nimic de a face cu extraordinarele acţiuni de forţă care acum au loc în afara prezentelor frontiere ale celor şapte suprauniversuri.
29:3.11 (324.1) Centrele şi controlorii de putere nu exercită un control perfect decât asupra a şapte din cele zece forme de energie conţinute în fiecare dintre curenţii universali de bază; formele care scapă total sau parţial controlului lor reprezintă probabil domeniile imprevizibile ale manifestării de energie dominate de Absolutul Necalificat. Chiar dacă este posibil ca centrele de putere să exercite o influenţă asupra forţelor primordiale ale acestui Absolut, noi nu avem cunoştinţă de asemenea funcţiuni. Există, cu toate acestea, uşoare indicii care să justifice opinia că anumiţi controlori fizici reacţionează uneori automat la anumite impulsuri ale Absolutului Universal.
29:3.12 (324.2) Aceste mecanisme vii ale puterii nu sunt racordate în mod conştient la supracontrolul energetic al universului principal al Absolutului Necalificat, însă noi deducem că întregul şi aproape perfectul lor plan de dirijare a puterii, este subordonat într-un mod necunoscut acestei prezenţe a supragravitaţiei. În toate situaţiile energetice locale, centrele şi controlorii exercită o supremaţie aproape totală, însă sunt întotdeauna conştienţi de prezenţa supraenergetică şi de înfăptuirea de nerecunoscut a Absolutului Necalificat.
29:4.1 (324.3) Aceste fiinţe sunt subordonaţii mobili ai Centrilor Supremi de Putere. Controlorii fizici sunt înzestraţi cu aptitudini de metamorfozare individuală de aşa natură încât să se poată angaja într-o diversitate remarcabilă de autotransporturi; ei sunt capabili să traverseze spaţiul local la viteze apropiindu-se de acelea ale Mesagerilor Solitari. Cu toate acestea, la fel ca şi celorlalţi traversatori ai spaţiului, le este necesar atât ajutorul tovarăşilor lor, cât şi a altor tipuri de fiinţe, pentru a învinge acţiunea gravitaţiei şi rezistenţa inerţiei atunci când se depărtează de pe o sferă materială.
29:4.2 (324.4) Controlorii Fizici Maestru servesc peste tot în marele univers. Ei sunt guvernaţi direct din Paradis de Cei Şapte Directori Supremi de Putere, până în cartierele generale ale suprauniversurilor; de aici ei sunt dirijaţi şi repartizaţi de Consiliul Echilibrului compus din înalţi mandatari de putere, detaşaţi din personalul Organizatorilor Principali ai Forţei Asociate de către Cele Şapte Spirite Maestru. Aceşti înalţi mandatari sunt împuterniciţi să interpreteze observaţiile şi înregistrările frandalankilor principali, aceste instrumente vii care indică presiunea de forţă şi sarcina energetică ale unui întreg supraunivers.
29:4.3 (324.5) În timp ce prezenţa Deităţilor Paradisului înglobează marele univers şi străbate cercul eternităţii, influenţa unuia dintre Cele Şapte Spirite Maestru este limitată la un singur supraunivers. Există o netă segregare a energiei şi o separare a circuitelor de putere între fiecare dintre cele şapte supracreaţii, de unde şi necesitatea metodelor individuale de control care trebuie să prevaleze şi care prevalează în cele din urmă.
29:4.4 (324.6) Controlorii Fizici Principali provin direct de la Centrele Supreme de Putere şi se numără printre ordinele următoare:
29:4.5 (324.7) 1. Directorii de Putere Asociaţi.
29:4.6 (324.8) 2. Controlorii Maşinali.
29:4.7 (324.9) 3. Transformatorii de Energie.
29:4.8 (325.1) 4. Transmiţătorii de Energie.
29:4.9 (325.2) 5. Asociatorii Primari.
29:4.10 (325.3) 6. Disociatorii Secundari.
29:4.11 (325.4) 7. Frandalankii şi Cronoldekii.
29:4.12 (325.5) Nici unii dintre membri acestor ordine nu sunt persoane, în sensul posedării unor puteri individuale de alegere. În particular, ultimele patru ordine par în întregime automate şi mecanice în răspunsurile la impulsurile superiorilor lor şi în reacţiile lor la condiţiile de energie existente. Însă, cu toate că acest răspuns pare în întregime mecanic, el nu este astfel; aceste fiinţe pot să semene cu nişte automate, însă ele revelează întreaga funcţiune diferenţială a inteligenţei.
29:4.13 (325.6) Personalitatea nu coincide neapărat cu mintea. Mintea poate gândi chiar şi atunci când este lipsită de orice putere de alegere, aşa cum se întâmplă la numeroase animale de tip inferior şi la anumiţi controlori fizici subordonaţi. Mulţi dintre aceşti regulatori, care sunt cei mai automaţi în puterea lor fizică, nu sunt persoane în nici un sens al termenului. Ei nu sunt înzestraţi nici cu voinţă, nici cu independenţă de decizie, fiind în întregime aserviţi perfecţiunii mecanice a planurilor de îndeplinire a sarcinilor care le revin; cu toate acestea, ei sunt cu toţii fiinţe deosebit de inteligente.
29:4.14 (325.7) Controlorii fizici se ocupă, în principal, cu ajustarea energiilor fundamentale nedescoperite pe Urantia. Aceste energii necunoscute sunt esenţiale pentru sistemul interplanetar de transport şi pentru anumite tehnici de comunicare. Când noi punem linii de energie în vederea transmiterii unor echivalente ale sunetului sau ale unei viziuni lărgite, aceste forme nedescoperite de energie sunt utilizate de controlorii fizici vii şi de către asociaţii lor. Câteodată, aceleaşi energii sunt folosite şi de creaturile mediane în munca lor de rutină.
29:4.15 (325.8) 1. Directorii de Putere Asociaţi. Aceste fiinţe minunat de eficiente sunt însărcinate cu desemnarea şi cu detaşarea Controlorilor Fizici Principali ai tuturor ordinelor, în funcţie de nevoile mereu schimbătoare ale statutului energetic, în continuă schimbare, al tărâmurilor. Vastele rezerve de controlori fizici sunt menţinute pe lumile-sediu ale sectoarelor minore şi, de pe aceste puncte de concentrare, aceştia sunt periodic trimişi de directorii de putere aliaţi în sediile universurilor, ale constelaţiilor şi ale sistemelor, precum şi pe planetele individuale. Când controlorii fizici sunt astfel delegaţi, ei sunt provizoriu supuşi ordinelor executorilor divini ai comisiilor de conciliere, dar altminteri ei sunt răspunzători doar în faţa directorilor lor aliaţi şi a Centrele Supreme de Putere.
29:4.16 (325.9) Trei milioane de directori de putere aliaţi sunt desemnaţi pentru fiecare dintre sectoarele minore ale Orvontonului, ceea ce reprezintă pentru suprauniversul nostru o cotă parte de trei miliarde dintre aceste fiinţe înzestrate cu o uimitoare abilitate. Propriile lor rezerve sunt menţinute pe aceste lumi-sediu ale sectoarelor minore în care ele servesc ca instructori ai tuturor celor care studiază ştiinţa şi tehnica controlului şi a transmutării energiei prin inteligenţă.
29:4.17 (325.10) Aceşti directori fac, alternativ, perioade de serviciu administrativ în sectoarele minore, precum şi perioade de serviciu de inspecţie în domeniile spaţiului. Există întotdeauna cel puţin un inspector în activitate prezent în fiecare sistem local; el îşi păstrează cartierul general pe sfera lui capitală. Inspectorii menţin ansamblul imensului agregat al energiei vii într-un sincronism armonios.
29:4.18 (325.11) 2. Controlorii Mecanici. Sunt ajutorii mobili şi extrem de multilaterali ai directorilor de putere aliaţi. Miliarde şi miliarde dintre ei sunt trimişi pe Ensa, sectorul vostru minor. Numim aceste fiinţe controlori mecanici, pentru că sunt atât de complet dominate de superiorii lor, şi atât de supuse voinţei directorilor de putere aliaţi. Cu toate acestea, ei sunt, prin ei înşişi, foarte inteligenţi, şi cu toate că munca lor este de natură maşinală şi directă, ea este realizată cu competenţă.
29:4.19 (326.1) Dintre toţi aceşti Controlori Fizici Principali ataşaţi lumilor locuite, controlorii maşinali sunt, de departe, cei mai puternici. Ei posedă darul viu al antigravitaţiei, într-un grad care îl depăşeşte pe cel al tuturor celorlalte fiinţe. Fiecare controlor are o rezistenţă la gravitaţie egalată doar de sferele enorme ce se învârt cu o viteză imensă. Zece dintre aceşti controlori sunt acum staţionaţi pe Urantia, unde una dintre principalele lor activităţi planetare constă în a înlesni plecarea transporturilor serafice. În această funcţiune, cei zece controlori mecanici acţionează toţi la unison, în timp ce o serie cumulată de mii de transmiţători de energie oferă forţa vie iniţială pentru plecarea serafică.
29:4.20 (326.2) Controlorii mecanici sunt calificaţi pentru orientarea fluxului de energie şi pentru înlesnirea concentrării ei în curenţi sau în circuite specializate. Aceste fiinţe puternice au mult de a face cu segregarea, cu orientarea şi cu intensificarea energiilor fizice, precum şi cu egalizarea presiunilor circuitelor interplanetare. Ele sunt experte în manipularea a douăzeci şi una dintre cele treizeci de energii fizice ale spaţiului, care constituie sarcina de energie a unui supraunivers. Ele sunt, de asemenea, capabile să practice în parte gestiunea şi controlul a şase dintre celelalte nouă forme mai subtile ale energiei fizice. Punând aceşti controlori în relaţii tehnice corespunzătoare unii cu alţii şi cu anumite centre de putere, directorii de putere asociaţi sunt în măsură să efectueze schimbări incredibile în ajustarea puterii şi în controalele energiei.
29:4.21 (326.3) Controlorii Fizici Principali operează adesea în baterii de câte o sută, o mie, şi chiar de milioane şi, prin varierea poziţiilor şi a formaţiilor lor, ei pot controla atât energia colectivă, cât şi cea individuală. În funcţie de necesităţi variabile, ei pot spori volumul şi accelera mişcarea energiei sau, dimpotrivă, pot reţine, condensa şi întârzia curenţii de energie. Ei influenţează transformările de energie şi de forţă, oarecum asemenea aşa-numiţilor agenţi catalitici, care accelerează reacţiile chimice. Ei funcţionează printr-o aptitudine înnăscută şi în cooperare cu Centrele Supreme ale Puterii.
29:4.22 (326.4) 3. Transformatorii de Energie. Numărul acestor fiinţe într-un supraunivers este incredibil. Există aproape un milion doar în sistemul Sataniei, şi cota parte obişnuită este de câte o sută în fiecare lume locuită.
29:4.23 (326.5) Transformatorii de Energie sunt creaţia asociată a Celor Şapte Directori Supremi de Putere şi a Celor Şapte Supraveghetori Centrali. Ei figurează printre ordinele cele mai personale de controlori fizici. Afară de cazul când un director de putere asociat este prezent pe o lume locuită, transformatorii sunt cei care deţin comanda. Ei sunt inspectorii planetari ai tuturor transporturilor serafice care pleacă. Diversele clase de viaţă celestă nu pot utiliza ordinele mai puţin personale de controlori fizici decât prin legătura cu ordinele mai personale de directori aliaţi şi de transformatori ai energiei.
29:4.24 (326.6) Aceşti transformatori sunt întrerupătoare vii, puternice şi eficiente. Ei pot lua poziţie pentru sau contra unei dispoziţii sau unei orientări date de putere. Ei sunt, de asemenea, iscusiţi în eforturile lor de a izola planetele de puternicii curenţi de energie care circulă între gigantici vecini planetari sau stelari. Atributele lor de transmutare a energiei îi fac deosebit de utili în importanta sarcină de menţinere a echilibrului universal al energiei sau a echilibrului puterii. În anumite momente, ei par să consume sau să acumuleze energie; în altele, ei par să elimine sau să elibereze energie. Transformatorii sunt capabili să crească sau să reducă potenţialul „acumulatoarelor de energie” vii şi moarte din domeniile lor respective. Însă ei se ocupă doar de energiile fizice şi semimateriale, ei nu acţionează direct în domeniul vieţii şi nu nici nu schimbă formele de fiinţe vii.
29:4.25 (327.1) În anumite privinţe, transformatorii de energie sunt creaturile semimateriale vii cele mai remarcabile şi cele mai misterioase. Într-un chip necunoscut, ei sunt diferenţiaţi din punct de vedere fizic şi, variind legăturile în relaţiile lor, ei pot exercita o influenţă profundă asupra energiei care trece prin prezenţele lor asociate. Statutul domeniilor fizice pare să suporte o transformare sub îndemânatica lor manipulare. Ei pot schimba şi chiar schimbă forma fizică a energiilor spaţiului. Cu ajutorul tovarăşilor lor controlori, ei sunt efectiv capabili să modifice forma şi potenţialul celor şapte sute treizeci de energii fizice ale sarcinii de putere a suprauniversului. Faptul că trei dintre aceste energii scapă controlului lor dovedeşte că ei nu sunt agenţi ai Absolutului Necalificat.
29:4.26 (327.2) Cele patru grupuri rămase de Controlori Fizici Principali sunt prea puţin persoane în sensul unei definiţii acceptabile a acestui cuvânt. Aceşti transmiţători, asociatori, disociatori, şi frandalanki, sunt complet automaţi în reacţiile lor însă, cu toate acestea, ei sunt inteligenţi din toate punctele de vedere. Noi suntem foarte mult limitaţi în cunoaşterea acestor entităţi minunate, deoarece nu putem comunica cu ele. Ele par să înţeleagă limbajul tărâmului, însă nu pot comunica cu noi. Ele par pe deplin capabile să primească mesajele noastre, dar total neputincioase în a le răspunde.
29:4.27 (327.3) 4. Transmiţătorii de Energie. Operaţiunile acestor fiinţe sunt în principal, însă nu în întregime, interplanetare. Sunt minunaţii distribuitori de energie, aşa cum este ea manifestată pe lumile individuale.
29:4.28 (327.4) Când energia trebuie să fie abătută către un alt circuit, transmiţătorii se desfăşoară într-o linie, de-a lungul parcursului dorit pentru energie şi, prin virtutea atributelor lor extraordinare de atracţie energetică, ei pot cu adevărat induce un flux crescut de energie în direcţia dorită. Ceea ce fac ei este la fel de real ca orientarea fluxului anumitor forme de energie electrică de către anumite circuite metalice; ei sunt superconductorii vii pentru mai mult de jumătate din cele treizeci de forme de energie fizică.
29:4.29 (327.5) Transmiţătorii formează legături pricepute, eficiente în întărirea curenţilor care slăbesc ai energiei specializate trecând din planetă în planetă şi din staţie în staţie pe o planetă individuală. Ei pot detecta curenţi mult prea slabi pentru a fi recunoscuţi de orice alt tip de fiinţe vii, şi pot spori energia astfel încât mesajele însoţitoare să devină perfect inteligibile. Serviciile lor sunt de nepreţuit pentru receptorii teledifuziunilor.
29:4.30 (327.6) Transmiţătorii de energie pot reacţiona asupra tuturor formelor de percepţie comunicabile; ei pot la fel de bine să facă „vizibilă” o scenă îndepărtată, precum şi să facă „audibil” un sunet îndepărtat. Ei furnizează liniile de comunicare de urgenţă în sistemele locale şi pe planetele individuale. Practic, toate creaturile sunt nevoite să recurgă la aceste servicii pentru a comunica în afara circuitelor stabilite în mod regulat.
29:4.31 (327.7) Atât transmiţătorii, cât şi transformatorii de energie sunt indispensabili în menţinerea existenţei muritoare pe lumile a căror atmosferă este sărăcită, şi ei formează o parte integrantă din tehnica vieţii pe planetele pe care nu se respiră.
29:4.32 (328.1) 5. Asociatorii Principali. Aceste entităţi interesante şi de nepreţuit sunt deţinătorii şi păstrătorii desăvârşiţi ai energiei. Oarecum asemenea unei plante, care înmagazinează lumină solară, aceste organisme vii acumulează energie pe parcursul perioadelor de manifestare excedentară. Ele lucrează la o scară gigantică, şi convertesc energiile spaţiului la o stare fizică necunoscută pe Urantia. Ele sunt, de asemenea, capabile să împingă transformările până într-un punct în care să producă anumite unităţi primitive de existenţă materială. Aceste fiinţe acţionează pur şi simplu prin prezenţa lor. Ele nu sunt în nici un fel epuizate sau diminuate de această funcţiune; ele operează ca nişte catalizatori vii.
29:4.33 (328.2) Pe parcursul perioadelor de manifestări deficitare, ele au puterea de a elibera aceste energii acumulate. Însă cunoştinţele voastre despre energie şi materie nu sunt destul de avansate pentru a permite să se explice tehnica acestei faze a muncii lor. Asociatorii lucrează întotdeauna în conformitate cu legea universală, mânuind şi manipulând atomii, electronii şi ultimatonii, tot cam aşa cum mânuiţi voi literele de tipar ajustabile pentru a face ca aceleaşi simboluri alfabetice să spună povestiri vast distincte.
29:4.34 (328.3) Asociatorii sunt primul grup viu care apare pe o sferă materială pe cale de organizare, şi ei pot opera la temperaturi fizice pe care voi le-aţi considera absolut incompatibile cu existenţa fiinţelor vii. Ei reprezintă un ordin de viaţă aflat cu totul dincolo de orizontul imaginaţiei umane. Împreună cu colaboratorii lor, disociatorii, ei sunt creaturile inteligente cele mai aservite.
29:4.35 (328.4) 6. Disociatorii Secundari. Comparaţi cu asociatorii primari, aceste fiinţe înzestrate cu imense facultăţi antigravitaţionale sunt lucrătorii ale căror funcţiuni sunt inversate. Nu există nici un risc de a vedea epuizându-se formele speciale sau modificate de energie fizică pe lumile locale sau în sistemele locale, deoarece aceste organizări vii sunt înzestrate cu facultatea excepţională de a putea degaja cantităţi nelimitate de energie. Disociatorii sunt preocupaţi, în principal, de evoluţia unor forme de energii puţin cunoscute pe Urantia, provenind dintr-o formă de materie care este şi mai puţin recunoscută. Ei sunt cu adevărat alchimiştii spaţiului şi magicienii timpului. Însă, în nici unul dintre miracolele lor, ei nu încalcă ordinele Supremaţiei Cosmice.
29:4.36 (328.5) 7. Frandalankii. Aceste fiinţe sunt creaţia asociată a tuturor celor trei ordine de controlori de energie: organizatorii de forţă primari şi secundari şi directorii de putere. Frandalankii sunt cei mai numeroşi dintre toţi Controlorii Fizici Principali. Fie şi numai în sistemul Sataniei, numărul lor depăşeşte conceptele voastre numerice. Ei sunt staţionaţi pe toate lumile locuite, şi sunt întotdeauna ataşaţi ordinelor superioare de controlori fizici. Ei funcţionează într-un mod alternant în universul central, în suprauniversuri, precum şi în domeniile spaţiului exterior.
29:4.37 (328.6) Frandalankii sunt creaţi în treizeci de diviziuni, pentru fiecare formă fundamentală de forţă universală, şi acţionează exclusiv ca indicatori vii şi automaţi ai prezenţelor, ai presiunilor şi ai vitezelor. Aceste barometre vii se ocupă doar de înregistrarea automată şi fără greşeală a statutului tuturor formelor de energie-forţă. Ei sunt pentru universul fizic ceea ce vastul mecanism de reflexivitate este pentru universul minte. Frandalankii care înregistrează timpul în plus faţă de prezenţa cantitativă şi calitativă a energiei sunt numiţi cronoldeki.
29:4.38 (328.7) Recunosc că frandalankii sunt inteligenţi, însă nu aş şti să îi clasific altfel decât în calitate de maşini vii. Singura cale prin care v-aş putea ajuta la înţelegerea acestor mecanisme vii este prin compararea lor cu propriile voastre dispozitive mecanice care funcţionează cu o precizie şi cu o exactitate aproape asemănătoare inteligenţei. Deci, dacă doriţi să vă faceţi o idee despre aceste fiinţe, faceţi apel la imaginaţia voastră până când recunoaşteţi că în marele univers noi avem efectiv mecanisme (entităţi) inteligente şi vii care pot înfăptui lucruri mai complexe decât maşinile voastre şi care implică calcule mai prodigioase, cu o fineţe a exactităţii chiar mai mare, mergând până la ultimitatea preciziei.
29:5.1 (329.1) Organizatorii forţei locuiesc în Paradis, însă operează în tot universul principal, în special în domeniile spaţiului neorganizat. Aceste fiinţe extraordinare nu sunt nici creatori, nici creaturi, şi se clasează în două mari diviziuni de serviciu:
29:5.2 (329.2) 1. Organizatori Principali de Forţă Exteriorizaţi Primari.
29:5.3 (329.3) 2. Organizatori Principali de Forţă Transcendentali Aliaţi.
29:5.4 (329.4) Aceste două puternice ordine de manipulatori de forţă primordială lucrează exclusiv sub supravegherea Arhitecţilor Universului Maestru; la ora actuală, ei nu operează prea mult în interiorul frontierelor marelui univers.
29:5.5 (329.5) Organizatorii Principali ai Forţei Primare sunt manipulatorii forţelor spaţiale primordiale sau fundamentale ale Absolutului Necalificat; sunt creatorii nebuloaselor. Ei sunt provocatorii vii ai cicloanelor energetice ale spaţiului, şi primii organizatori şi canalizatori ai acestor gigantice manifestări. Aceşti organizatori de forţe transmută forţa primordială (pre-energie nesensibilă la gravitaţia directă a Paradisului) în energie potenţială sau primară, ceea ce o face să treacă sub controlul exclusiv al Absolutului Necalificat, sub controlul gravitaţional al Insulei Paradisului. După aceasta, organizatorii de forţă aliaţi îi succed, şi continuă procesul de transmutare a energiei de la stadiul primar la stadiul secundar de energie-gravitaţie.
29:5.6 (329.6) Când planurile de creare unui univers local sunt realizate, fapt semnalat de sosirea Fiului Creator, Organizatorii Principali de Forţă Aliaţi cedează locul ordinelor directorilor de putere care operează în suprauniversul de care acest univers local depinde din punct de vedere astronomic. Însă, în absenţa unor astfel de planuri, organizatorii de forţă aliaţi continuă, la nesfârşit, să se ocupe de aceste creaţii materiale, aşa cum o fac în prezent în spaţiul exterior.
29:5.7 (329.7) Organizatorii Principali ai Forţei rezistă la temperaturi şi operează în condiţii fizice care ar fi intolerabile chiar şi pentru supradotatele centrele de putere şi pentru controlorii fizici ai Orvontonului. Singurele alte tipuri de fiinţe revelate capabile să opereze în aceste domenii ale spaţiului exterior sunt Mesagerii Solitari şi Spiritele Inspirate ale Trinităţii.
29:5.8 (329.8) [Prezentat de un Cenzor Universal acţionând prin autoritatea Celor Îmbătrâniţi de Zile de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 30
30:0.1 (330.1) PERSONALITĂŢILE şi entităţile altfel decât personale care activează în prezent în Paradis şi în marele univers constituie un număr aproape nelimitat de fiinţe vii. Chiar şi numărul de ordine şi de tipuri majore depăşeşte imaginaţia umană, fără a mai vorbi de nenumăratele subtipuri şi varietăţi. Este, cu toate acestea, de dorit să prezentăm câte ceva din cele două clasificări fundamentale de fiinţe vii - o sugestie a clasificării Paradisului şi o prescurtare a Registrului Personalităţilor de pe Uversa.
30:0.2 (330.2) Este imposibil să se formuleze o clasificare detaliată, completă şi pe deplin coerentă a personalităţilor marelui univers, deoarece grupurile lor nu sunt toate revelate. Ar fi nevoie de numeroase capitole suplimentare pentru a se acoperi revelaţia ulterioară necesară pentru clasificarea sistematică a tuturor grupurilor. O astfel de extensiune conceptuală nu prea ar fi de dorit, de vreme ce ea ar priva pe gânditorii muritori ai următorului mileniu de acel stimulent pentru speculaţia creativă pe care ar oferi-o revelarea parţială a acestor concepte. Cel mai bine este ca oamenii să nu primească o revelaţie peste măsură de amplă; acest fapt înăbuşă imaginaţia.
30:1.1 (330.3) În Paradis, fiinţele vii sunt clasificate în acord cu relaţiile înnăscute sau dobândite cu Deităţile Paradisului. Pe parcursul marilor adunări ale universului central şi ale suprauniversurilor, persoanele prezente sunt adesea grupate în acord cu originea lor: cele de origine triunică, sau cele de dobândire trinitară; acelea de origine dublă; şi cele de origine unică. Este dificil să se interpreteze minţii umane a muritorilor clasificările paradisiace ale fiinţelor vii, însă noi suntem autorizaţi să prezentăm ceea ce urmează:
30:1.2 (330.4) I. FIINŢE DE ORIGINE TRIUNICĂ. Fiinţele create de toate cele Trei Deităţi ale Paradisului, fie ca atare, fie ca Trinitate, laolaltă cu corpul trinitizat, desemnare care se referă la toate grupurile de fiinţe trinitizate, revelate şi nerevelate.
30:1.3 (330.5) A. Spiritele Supreme.
30:1.4 (330.6) 1. Cele Şapte Spirite Maestru.
30:1.5 (330.7) 2. Cei Şapte Agenţi Executivi Supremi.
30:1.6 (330.8) 3. Cele Şapte Ordine de Spirite Reflectante.
30:1.7 (330.9) B. Fiii Staţionari ai Trinităţii.
30:1.8 (330.10) 1. Secretele Supremaţiei Trinitizate.
30:1.9 (330.11) 2. Eternii de Zile.
30:1.10 (330.12) 3. Cei Îmbătrâniţi de Zile.
30:1.11 (330.13) 4. Perfecţiunile de Zile.
30:1.12 (331.1) 5. Recenţii de Zile.
30:1.13 (331.2) 6. Uniunile de Zile.
30:1.14 (331.3) 7. Fidelii de Zile.
30:1.15 (331.4) 8. Desăvârşitorii Înţelepciunii.
30:1.16 (331.5) 9. Consilierii Divini.
30:1.17 (331.6) 10. Cenzorii Universali.
30:1.18 (331.7) C. Fiinţe de origine Trinitară şi Fiinţe Trinitizate.
30:1.19 (331.8) 1. Fiii Învăţători ai Trinităţii.
30:1.20 (331.9) 2. Spiritele Inspirate ale Trinităţii.
30:1.21 (331.10) 3. Nativii Havonei.
30:1.22 (331.11) 4. Cetăţenii Paradisului.
30:1.23 (331.12) 5. Fiinţele Nerevelate de origine trinitară.
30:1.24 (331.13) 6. Fiinţele Nerevelate trinitizate de Deitate.
30:1.25 (331.14) 7. Fiii de Împlinire Trinitizaţi.
30:1.26 (331.15) 8. Fiii de Selecţie Trinitizaţi.
30:1.27 (331.16) 9. Fiii de Perfecţiune Trinitizaţi.
30:1.28 (331.17) 10. Fiii Trinitizaţi de Creaturi.
30:1.29 (331.18) II. FIINŢE DE ORIGINE DUALĂ. Acelea ce îşi au originea în oricare două Deităţi din Paradis sau care au fost create altfel de orice două fiinţe descendente direct sau indirect din Deităţile Paradisului.
30:1.30 (331.19) A. Ordinele Descendente.
30:1.31 (331.20) 1. Fiii Creatori.
30:1.32 (331.21) 2. Fiii Magistrali.
30:1.33 (331.22) 3. Strălucitoarele Stele de Dimineaţă.
30:1.34 (331.23) 4. Părinţii Melchizedeki.
30:1.35 (331.24) 5. Melchizedekii.
30:1.36 (331.25) 6. Vorondadekii.
30:1.37 (331.26) 7. Lanonandekii.
30:1.38 (331.27) 8. Strălucitoarele Stele de Seară.
30:1.39 (331.28) 9. Arhanghelii.
30:1.40 (331.29) 10. Purtătorii Vieţii.
30:1.41 (331.30) 11. Ajutorii Nerevelaţi ai Universurilor.
30:1.42 (331.31) 12. Fiii lui Dumnezeu Nerevelaţi.
30:1.43 (331.32) B. Ordinele Staţionare.
30:1.44 (331.33) 1. Abandonterii.
30:1.45 (331.34) 2. Susaţii.
30:1.46 (331.35) 3. Univitaţii.
30:1.47 (331.36) 4. Spirongii.
30:1.48 (331.37) 5. Fiinţe Nerevelate de origine Duală.
30:1.49 (331.38) C. Ordinele Ascendente.
30:1.50 (331.39) 1. Muritori care s-au contopit cu Ajustorul lor.
30:1.51 (331.40) 2. Muritori care s-au contopit cu Fiul.
30:1.52 (331.41) 3. Muritori care s-au contopit cu Spiritul.
30:1.53 (331.42) 4. Medianii Transferaţi.
30:1.54 (331.43) 5. Ascendenţi Nerevelaţi.
30:1.55 (332.1) III. FIINŢE DE ORIGINE UNICĂ. Acelea care provin din oricare dintre Deităţile Paradisului sau care au fost creaţi altfel de orice fiinţă singură care descinde direct sau indirect din Deităţile Paradisului.
30:1.56 (332.2) A. Spiritele Supreme.
30:1.57 (332.3) 1. Mesagerii Gravitaţiei.
30:1.58 (332.4) 2. Cele Şapte Spirite ale Circuitelor Havonei.
30:1.59 (332.5) 3. Adjutanţii în Grup de Doisprezece ai Circuitelor Havonei.
30:1.60 (332.6) 4. Ajutoarele-Imagini Reflectante.
30:1.61 (332.7) 5. Spiritele-Mamă ale Universurilor.
30:1.62 (332.8) 6. Spiritele Mentale Adjutante Septuple.
30:1.63 (332.9) 7. Fiinţele Nerevelate provenite din Deitate.
30:1.64 (332.10) B. Ordinele Ascendente.
30:1.65 (332.11) 1. Ajustorii Personalizaţi.
30:1.66 (332.12) 2. Fiii Materiali Ascenderi.
30:1.67 (332.13) 3. Serafimii Evolutivi.
30:1.68 (332.14) 4. Heruvimii Evolutivi.
30:1.69 (332.15) 5. Ascenderii Nerevelaţi.
30:1.70 (332.16) C. Familia Spiritului Infinit.
30:1.71 (332.17) 1. Mesagerii Solitari.
30:1.72 (332.18) 2. Supraveghetorii Circuitelor Universului.
30:1.73 (332.19) 3. Directorii Recensământului.
30:1.74 (332.20) 4. Ajutorii Personali ai Spiritului Infinit.
30:1.75 (332.21) 5. Inspectorii Asociaţi.
30:1.76 (332.22) 6. Santinelele desemnate.
30:1.77 (332.23) 7. Îndrumătorii Absolvenţilor.
30:1.78 (332.24) 8. Slujitorii Havonei.
30:1.79 (332.25) 9. Conciliatorii Universali.
30:1.80 (332.26) 10. Însoţitorii Morontiei.
30:1.81 (332.27) 11. Supernafimii.
30:1.82 (332.28) 12. Seconafimii.
30:1.83 (332.29) 13. Terţiafimii.
30:1.84 (332.30) 14. Omniafimii.
30:1.85 (332.31) 15. Serafimii.
30:1.86 (332.32) 16. Heruvimii şi Sanovimii.
30:1.87 (332.33) 17. Fiinţele Nerevelate provenite din Spirit.
30:1.88 (332.34) 18. Cei Şapte Directori Supremi de Putere.
30:1.89 (332.35) 19. Centrele Supreme de Putere.
30:1.90 (332.36) 20. Controlorii Fizici Principali.
30:1.91 (332.37) 21. Supraveghetorii de Putere Morontială.
30:1.92 (332.38) IV. FIINŢE TRANSCENDENTALE EXTERIORIZATE. În Paradis se găseşte o imensă mulţime de fiinţe transcendentale a căror origine nu este de obicei revelată universurilor timpului şi spaţiului înainte ca aceste universuri să se stabilizeze în lumină şi viaţă. Aceşti Transcendentali nu sunt nici creatori, nici creaturi; ei sunt copiii exteriorizaţi ai divinităţii, ai ultimităţii şi ai eternităţii. Aceşti „exteriorizaţi” nu sunt nici finiţi, nici infiniţi - ei sunt absoniţi; iar absonitatea nu este nici infinitate, nici absoluitate.
30:1.93 (333.1) Aceşti necreatori necreaţi sunt întotdeauna loiali Trinităţii Paradisului şi supuşi Celui Ultim. Ei există pe patru nivele ultime de activitate a personalităţii şi sunt funcţionali pe cele şapte nivele ale absonităţii în douăsprezece mari diviziuni, constând dintr-o mie de grupuri de lucru majore de câte şapte clase fiecare. Aceste fiinţe exteriorizate conţin următoarele ordine:
30:1.94 (333.2) 1. Arhitecţii Maestrului Univers.
30:1.95 (333.3) 2. Arhivarii Transcendentali.
30:1.96 (333.4) 3. Alţi Transcendentali.
30:1.97 (333.5) 4. Organizatorii Principali ai Forţei Exteriorizaţi Primari.
30:1.98 (333.6) 5. Organizatorii Principali ai Forţei Transcendentali Aliaţi.
30:1.99 (333.7) Dumnezeu, ca suprapersoană, exteriorizează; Dumnezeu, ca persoană, creează; Dumnezeu, ca prepersoană, se fragmentează; şi un astfel de fragment din el însuşi, Ajustorul, este cel care dezvoltă sufletul spirit în mintea materială şi muritoare în acord cu libera alegere a personalităţii conferite creaturii muritoare prin actul părintesc a lui Dumnezeu ca Tată.
30:1.100 (333.8) V. ENTITĂŢI FRAGMENTATE ALE DEITĂŢII. Acest ordin de existenţă vie, provenind din Tatăl Universal, se manifestă cel mai clar în Ajustorii Gândirii, cu toate că aceste entităţi nu sunt, în nici un fel, singurele fragmentări ale realităţii prepersonale a Primei Surse-Centru. Funcţiunile fragmentelor ce se disting de Ajustori sunt multiple şi puţin cunoscute. Fuziunea cu un Ajustor sau cu unul dintre celelalte fragmente face din creatură o fiinţă contopită cu Tatăl.
30:1.101 (333.9) Cu toate că fragmentările spiritului preminte ale Celei de a Treia Surse-Centru nu sunt deloc comparabile cu fragmentele Tatălui, noi trebuie să le menţionăm aici. Astfel de entităţi diferă considerabil de Ajustori; ele nu locuiesc în Spiritington ca atare, ele nu traversează circuitele de gravitaţie mentală şi nu înlocuiesc creaturile umane pe parcursul şederii lor în trup. Ele nu sunt prepersonale în sensul în care sunt Ajustorii, însă asemenea fragmente ale spiritului preminte sunt revărsate peste unii muritori supravieţuitori, iar contopirea cu ei îi transformă în muritori contopiţi cu Spiritul, în contrast cu muritorii contopiţi cu Ajustorul lor.
30:1.102 (333.10) Spiritul individualizat al unui Fiu Creator este şi mai dificil de descris. Uniunea cu el face din creatură un muritor contopit cu Fiul. Şi mai există şi alte fragmentări ale Deităţii.
30:1.103 (333.11) VI. FIINŢE SUPERPERSONALE. Există o vastă multitudine de fiinţe distincte de cele personale, care sunt de origine divină şi aduc multiple servicii în universul universurilor. Unele dintre aceste fiinţe locuiesc pe lumile paradisiace ale Fiului; altele, cum ar fi reprezentanţii suprapersonali ai Fiului Etern, se întâlnesc în altă parte. Cea mai mare parte din ele nu sunt menţionate în aceste expuneri, iar încercarea de a le descrie unor fiinţe personale ar fi de-a dreptul zadarnică.
30:1.104 (333.12) VII. ORDINE NECLASIFICATE ŞI NEREVELATE. Pe parcursul prezentei vârste a universului nu ar fi posibil să rânduim toate fiinţele personale sau de altă natură în clasificări ţinând de prezenta epocă a universului. De altfel, nici nu au fost revelate toate categoriile lor în aceste expuneri; numeroase ordine au fost omise în listele citate. Consideraţi următoarele:
30:1.105 (333.13) Consumatorii Destinului Universului.
30:1.106 (333.14) Locţiitorii Calificaţi ai Ultimului.
30:1.107 (334.1) Supraveghetorii Necalificaţi ai Supremului.
30:1.108 (334.2) Agenţii Creativi Nerevelaţi ai Celor Îmbătrâniţi de Zile.
30:1.109 (334.3) Maiestonii din Paradis.
30:1.110 (334.4) Agenţii de Legătură Reflexivi Nedenumiţi ai lui Majeston.
30:1.111 (334.5) Ordinele Midsonite ale Universurilor Locale.
30:1.112 (334.6) Nu este necesar să atribuim nici o semnificaţie specială enumerării acestor ordine la un loc, decât că nici unul dintre ele nu apare în clasificarea Paradisului aşa cum este revelată în această carte. Acestea sunt puţinele ordine neclasificate. . Nu aţi aflat încă de multe dintre cele nerevelate.
30:1.113 (334.7) Există spirite: entităţi spirituale, prezenţe spirituale, spirite personale, spirite prepersonale, spirite suprapersonale, existenţe spirituale, personalităţi spirituale - însă nici limba, nici intelectul muritorilor nu sunt pe potrivă. Noi putem, cu toate acestea, indica faptul că nu există personalităţi de „minte pură”; nici o entitate nu are personalitate dacă ea nu a fost înzestrată cu ea de Dumnezeu, care este spirit. Nici o entitate mentală neasociată unei energii fizice sau spirituale nu este o personalitate. Însă, în acelaşi sens în care există personalităţi spirituale înzestrate cu minte, există personalităţi mentale înzestrate cu spirit. Majeston şi asociaţii săi sunt ilustrări destul de bune de fiinţe dominate de minte, există însă nişte ilustrări şi mai bune ale acestui tip de personalitate necunoscute vouă. Există chiar ordine întregi şi nerevelate de personalităţi mentale, însă spiritul le este asociat întotdeauna. Anumite alte creaturi nerevelate sunt ceea ce am putea numi personalităţi de energie mentală şi fizică. Acest tip de fiinţe nu sunt sensibile la gravitaţia spiritului, însă sunt, cu toate acestea, adevărate personalităţi - ele sunt cuprinse în circuitul Tatălui.
30:1.114 (334.8) Aceste capitole nici măcar nu încep - nu pot începe - să epuizeze istoria creaturilor vii, a creatorilor, a fiinţelor exteriorizate şi a fiinţelor existând sub alte forme, care trăiesc şi se închină şi servesc în universurile populate ale timpului şi în universul central al eternităţii. Voi muritorii sunteţi persoane şi, de aceea, noi putem să vă descriem fiinţe personalizate, însă cum vi s-ar putea oare explica vreodată o fiinţă absonitizată ?
30:2.1 (334.9) Familia divină a fiinţelor vii este înregistrată pe Uversa în şapte mari diviziuni:
30:2.2 (334.10) 1. Deităţile Paradisului.
30:2.3 (334.11) 2. Spiritele Supreme.
30:2.4 (334.12) 3. Fiinţele provenite din Trinitate.
30:2.5 (334.13) 4. Fiii lui Dumnezeu.
30:2.6 (334.14) 5. Personalităţile Spiritului Infinit.
30:2.7 (334.15) 6. Directorii de Putere ai Universului.
30:2.8 (334.16) 7. Corpul de Cetăţenie Permanentă.
30:2.9 (334.17) Aceste grupe de creaturi volitive sunt împărţite în numeroase clase şi subdiviziuni minore. Prezentarea acestei clasificări a personalităţilor marelui univers caută totuşi, în principal, să enunţe ordinele de fiinţe inteligente care au fost revelate în aceste expuneri, şi din care cea mai mare parte vor fi întâlnite de muritorii timpului, pe parcursul experienţei lor ascendente de înălţare progresivă către Paradis. Enumerările următoare nu menţionează vastele ordine de fiinţe universale care îşi urmează munca în afara planului de ascensiune a muritorilor.
30:2.10 (335.1) I. DEITĂŢILE PARADISULUI.
30:2.11 (335.2) 1. Tatăl Universal.
30:2.12 (335.3) 2. Fiul Etern.
30:2.13 (335.4) 3. Spiritul Infinit.
30:2.14 (335.5) II. SPIRITELE SUPREME.
30:2.15 (335.6) 1. Cele Şapte Spirite Maestru.
30:2.16 (335.7) 2. Cei Şapte Agenţi Executivi Supremi.
30:2.17 (335.8) 3. Cele Şapte Grupuri de Spirite Reflectante.
30:2.18 (335.9) 4. Ajutoarele-Imagini Reflectante.
30:2.19 (335.10) 5. Cele Şapte Spirite ale Circuitelor.
30:2.20 (335.11) 6. Spiritele Creative ale Universurilor Locale.
30:2.21 (335.12) 7. Spiritele Mentale Adjutante.
30:2.22 (335.13) III. FIINŢELE PROVENITE DIN TRINITATE.
30:2.23 (335.14) 1. Secretele Supremaţiei Trinitizate.
30:2.24 (335.15) 2. Eternii de Zile.
30:2.25 (335.16) 3. Cei Îmbătrâniţi de Zile.
30:2.26 (335.17) 4. Perfecţiunile de Zile.
30:2.27 (335.18) 5. Recenţii de Zile.
30:2.28 (335.19) 6. Uniunile de Zile.
30:2.29 (335.20) 7. Fidelii de Zile.
30:2.30 (335.21) 8. Fiii Învăţătorii ai Trinităţii.
30:2.31 (335.22) 9. Desăvârşitorii de Înţelepciune.
30:2.32 (335.23) 10. Consilierii Divini.
30:2.33 (335.24) 11. Cenzorii Universali.
30:2.34 (335.25) 12. Spiritele Inspirate ale Trinităţii
30:2.35 (335.26) 13. Nativii Havonei.
30:2.36 (335.27) 14. Cetăţenii Paradisului.
30:2.37 (335.28) IV. FIII LUI DUMNEZEU.
30:2.38 (335.29) A. Fiii Descendenţi.
30:2.39 (335.30) 1. Fiii Creator - Mihailii.
30:2.40 (335.31) 2. Fiii Magistrali - Avonalii.
30:2.41 (335.32) 3. Fiii Învăţători ai Trinităţii - Daynalii.
30:2.42 (335.33) 4. Fiii Melchizedeki.
30:2.43 (335.34) 5. Fiii Vorondadeki.
30:2.44 (335.35) 6. Fiii Lanondadeki.
30:2.45 (335.36) 7. Fiii Purtători ai Vieţii.
30:2.46 (335.37) B. Fiii Ascendenţi.
30:2.47 (335.38) 1. Muritori Contopiţi cu Tatăl.
30:2.48 (335.39) 2. Muritori Contopiţi cu Fiul.
30:2.49 (335.40) 3. Muritori Contopiţi cu Spiritul.
30:2.50 (335.41) 4. Serafimi Evolutivi.
30:2.51 (335.42) 5. Fii Materiali Ascendenţi.
30:2.52 (335.43) 6. Medianii Transferaţi.
30:2.53 (335.44) 7. Ajustori Personalizaţi.
30:2.54 (336.1) C. Fiii Trinitizaţi.
30:2.55 (336.2) 1. Puternicii Mesageri.
30:2.56 (336.3) 2. Cei Înalţi în Autoritate.
30:2.57 (336.4) 3. Cei Fără de Nume şi de Număr.
30:2.58 (336.5) 4. Păstrătorii Trinitizaţi.
30:2.59 (336.6) 5. Ambasadorii Trinitizaţi.
30:2.60 (336.7) 6. Păzitorii Celeşti.
30:2.61 (336.8) 7. Asistenţii Înalţilor Fii.
30:2.62 (336.9) 8. Fiii Trinitizaţi de Ascenderi.
30:2.63 (336.10) 9. Fiii Paradisului Havona Trinitizaţi.
30:2.64 (336.11) 10. Fiii Destinului Trinitizaţi.
30:2.65 (336.12) V. PERSONALITĂŢILE SPIRITULUI INFINIT.
30:2.66 (336.13) A. Personalităţi Superioare ale Spiritului Infinit.
30:2.67 (336.14) 1. Mesagerii Solitari.
30:2.68 (336.15) 2. Supraveghetorii Circuitelor Universului.
30:2.69 (336.16) 3. Directorii de Recensământ.
30:2.70 (336.17) 4. Ajutoarele Personale ale Spiritului Infinit.
30:2.71 (336.18) 5. Inspectorii Asociaţi.
30:2.72 (336.19) 6. Santinelele desemnate.
30:2.73 (336.20) 7. Îndrumătorii Diplomaţilor.
30:2.74 (336.21) B. Oştirile Mesagerilor Spaţiului.
30:2.75 (336.22) 1. Slujitorii Havonei.
30:2.76 (336.23) 2. Conciliatorii Universali.
30:2.77 (336.24) 3. Consilierii Tehnici.
30:2.78 (336.25) 4. Păstrătorii Arhivelor în Paradis.
30:2.79 (336.26) 5. Arhivarii Celeşti.
30:2.80 (336.27) 6. Însoţitorii Morontiali.
30:2.81 (336.28) 7. Însoţitorii Paradisului.
30:2.82 (336.29) C. Spiritele Ocrotitoare.
30:2.83 (336.30) 1. Supernafimii.
30:2.84 (336.31) 2. Seconafimii.
30:2.85 (336.32) 3. Terţiafimii.
30:2.86 (336.33) 4. Omniafimii.
30:2.87 (336.34) 5. Serafimii.
30:2.88 (336.35) 6. Heruvimii şi Sanovimii.
30:2.89 (336.36) 7. Medianii.
30:2.90 (336.37) VI. DIRECTORII DE PUTERE AI UNIVERSULUI.
30:2.91 (336.38) A. Cei Şapte Directori Supremi de Putere.
30:2.92 (336.39) B. Centrele Supreme de Putere.
30:2.93 (336.40) 1. Supraveghetorii Supremi ai Centrelor.
30:2.94 (336.41) 2. Centrele Havonei.
30:2.95 (336.42) 3. Centrele Suprauniversurilor.
30:2.96 (336.43) 4. Centrele Universurilor Locale.
30:2.97 (336.44) 5. Centrele Constelaţiilor.
30:2.98 (336.45) 6. Centrele Sistemelor.
30:2.99 (336.46) 7. Centrele Neclasificate.
30:2.100 (337.1) C. Controlorii Fizici Maestru.
30:2.101 (337.2) 1. Directorii de Putere Asociaţi.
30:2.102 (337.3) 2. Controlorii Mecanici.
30:2.103 (337.4) 3. Transformatorii de Energie.
30:2.104 (337.5) 4. Transmiţătorii de Energie.
30:2.105 (337.6) 5. Asociatorii Primari.
30:2.106 (337.7) 6. Disociatorii Secundari.
30:2.107 (337.8) 7. Frandalankii şi Cronoldekii.
30:2.108 (337.9) D. Supraveghetorii de Putere Morontială.
30:2.109 (337.10) 1. Regulatorii Circuitelor.
30:2.110 (337.11) 2. Coordonatorii Sistemelor.
30:2.111 (337.12) 3. Păstrătorii Planetari.
30:2.112 (337.13) 4. Controlorii Conjugaţi.
30:2.113 (337.14) 5. Stabilizatorii Legăturilor.
30:2.114 (337.15) 6. Asortatorii Selectivi.
30:2.115 (337.16) 7. Arhivarii Asociaţi.
30:2.116 (337.17) VII. CORPURILE DE CETĂŢENIE PERMANENTĂ.
30:2.117 (337.18) 1. Medianii Planetari.
30:2.118 (337.19) 2. Fiii Adamici ai Sistemelor.
30:2.119 (337.20) 3. Univitaţii Constelaţiilor.
30:2.120 (337.21) 4. Susaţii Universurilor Locale.
30:2.121 (337.22) 5. Muritorii Universurilor Locale Contopiţi cu Spiritul.
30:2.122 (337.23) 6. Abandonterii Suprauniversurilor.
30:2.123 (337.24) 7. Muritorii Suprauniversurilor Contopiţi cu Fiul.
30:2.124 (337.25) 8. Nativii Havonei.
30:2.125 (337.26) 9. Nativii Sferelor Paradisiace ale Spiritului.
30:2.126 (337.27) 10. Nativii Sferelor Paradisiace ale Tatălui.
30:2.127 (337.28) 11. Cetăţenii Paradisului Creaţi.
30:2.128 (337.29) 12. Cetăţenii Muritori ai Paradisului contopiţi cu Ajustorul lor.
30:2.129 (337.30) Aceasta este clasificarea funcţională a personalităţilor universului aşa cum sunt ele înregistrate pe lumea-sediu a Uversei.
30:2.130 (337.31) GRUPURI DE PERSONALITĂŢI COMPOZITE. Există pe Uversa dosarele a numeroase alte grupuri de fiinţe inteligente, fiinţe care sunt, de asemenea, strâns legate de organizarea şi de administrarea marelui univers. Printre aceste ordine, iată trei grupuri de personalităţi compozite:
30:2.131 (337.32) A. Corpul Paradisiac al Finalităţii.
30:2.132 (337.33) 1. Corpul de Finalitari Muritori.
30:2.133 (337.34) 2. Corpul de Finalitari Paradisiaci.
30:2.134 (337.35) 3. Corpul de Finalitari Trinitizaţi.
30:2.135 (337.36) 4. Corpul de Finalitari Trinitizaţi Aliaţi.
30:2.136 (337.37) 5. Corpul de Finalitari al Havonei.
30:2.137 (337.38) 6. Corpul de Finalitari Transcendentali.
30:2.138 (337.39) 7. Corpul de Fii Nerevelaţi ai Destinului.
30:2.139 (337.40) Corpul de Muritori al Finalităţii este studiat în parte în capitolul următor, ultimul din această serie.
30:2.140 (338.1) B. Ajutoarele Universurilor.
30:2.141 (338.2) 1. Strălucitoarele Stele de Dimineaţă.
30:2.142 (338.3) 2. Strălucitoarele Stele de Seară.
30:2.143 (338.4) 3. Arhanghelii.
30:2.144 (338.5) 4. Preaînalţii Asistenţi.
30:2.145 (338.6) 5. Înalţii Mandatari.
30:2.146 (338.7) 6. Supraveghetorii Celeşti.
30:2.147 (338.8) 7. Învăţătorii Lumilor palat.
30:2.148 (338.9) Pe toate lumile-sedii ale universurilor locale şi ale suprauniversurilor se iau măsuri în favoarea acestor fiinţe angajate în misiuni specifice pentru Fiii Creatori, şefi ai universurilor locale. Noi primim aceste Ajutoare ale Universurilor pe Uversa, însă nu avem co-jurisdicţie asupra lor. Aceşti emisari execută munca lor şi îşi urmează observaţiile sub autoritatea Fiilor Creatori. Activităţile lor sunt descrise mai pe îndelete în istoria universului vostru local.
30:2.149 (338.10) C. Cele Şapte Colonii de Curtoazie.
30:2.150 (338.11) 1. Studenţii Stelelor.
30:2.151 (338.12) 2. Artiştii Celeşti.
30:2.152 (338.13) 3. Îndrumătorii de Retrospecţie.
30:2.153 (338.14) 4. Învăţătorii Şcolilor Complementare.
30:2.154 (338.15) 5. Diversele Corpuri de Rezervă.
30:2.155 (338.16) 6. Vizitatorii Studenţi.
30:2.156 (338.17) 7. Pelerinii Ascendenţi.
30:2.157 (338.18) Întâlnim aceste şapte grupuri de fiinţe astfel organizate şi guvernate pe toate lumile sediu, de la sistemele locale până la capitalele suprauniversurilor, şi mai ales în acestea din urmă. Capitalele celor Şapte suprauniversuri sunt locurile de întâlnire pentru aproape toate clasele şi ordinele de fiinţe inteligente. Cu excepţia numeroaselor grupuri ale Paradisului-Havona, se pot studia şi observa aici creaturile volitive ale fiecărei faze a existenţei.
30:3.1 (338.19) Cele şapte colonii de curtoazie locuiesc un timp mai lung sau mai scurt pe sferele arhitecturale, în timp ce sunt angajate în urmarea misiunilor şi în executarea sarcinilor lor speciale. Putem descrie munca lor după cum urmează:
30:3.2 (338.20) 1. Studenţii Stelelor, astronomii celeşti, aleg să lucreze pe sfere ca Uversa, deoarece aceste lumi special construite sunt excepţional de favorabile observaţiilor şi calculelor lor. Uversa este situată în mod avantajos pentru munca acestei colonii, nu numai datorită amplasării sale centrale, ci şi pentru că nu există sori gigantici, vii sau morţi, atâta de aproape încât să tulbure curenţii de energie. Aceşti studenţi nu au din punct de vedere organic nici un fel de legătură cu treburile suprauniversului; ei nu sunt decât oaspeţi.
30:3.3 (338.21) Colonia astronomică a Uversei conţine indivizi provenind din multe tărâmuri învecinate, din universul central, şi chiar şi din Norlatiadek. Orice fiinţă, de pe orice lume, din orice sistem al oricărui univers poate deveni un student al stelelor, poate aspira să se alăture vreunui corp de astronomi celeşti. Singurele condiţii necesare sunt: viaţă continuă şi cunoaşterea suficientă a lumilor spaţiului, în special a legilor lor fizice de evoluţie şi de control. Nu se cere studenţilor stelelor să servească o veşnicie în acest corp, însă nici o persoană admisă în grup nu poate să se retragă înainte de un mileniu măsurat în timpul Uversei.
30:3.4 (339.1) Colonia observatorilor stelelor de pe Uversa numără în prezent mai mult de un milion de membri. Aceşti astronomi pleacă şi vin, cu toate că unii dintre ei rămân aici pe parcursul unor perioade relativ lungi. Ei îşi duc la îndeplinire lucrările cu ajutorul unei multitudini de instrumente mecanice şi de aparate fizice; ei sunt, de asemenea, foarte mult ajutaţi de Mesagerii Solitari şi de alţi exploratori spirituali. În studiul stelelor şi în supravegherea spaţiului, aceşti astronomi celeşti fac mereu apel la transformatorii şi transmiţătorii vii de energie, precum şi la personalităţile reflectante. Ei studiază toate formele şi fazele de materiale ale spaţiului şi ale manifestărilor energiei; iar funcţiunea forţelor îi interesează la fel de mult ca şi fenomenele stelare; nimic, în tot spaţiul, nu scapă examinării lor.
30:3.5 (339.2) Găsim colonii similare de astronomi pe lumile-sediu ale sectoarelor suprauniversurilor, precum şi pe capitalele arhitecturale ale universurilor locale, şi în subdiviziunile lor administrative. Făcând abstracţie de Paradis, nicăieri cunoaşterea nu este înnăscută; înţelegerea universului fizic depinde foarte mult de observaţie şi de cercetare.
30:3.6 (339.3) 2. Artizanii Celeşti servesc în toate cele şapte suprauniversuri. Muritorii ascendenţi au primul lor contact cu aceste grupuri în cariera morontială a universului local, prilej cu care ei vor fi analizaţi mai complet.
30:3.7 (339.4) 3. Directorii de Retrospecţie sunt promotorii destinderii şi umorului - ai reîntoarcerii la amintirile trecutului. Ei fac mari servicii în execuţia practică a planului ascendent de înaintare umană, în special pe parcursul fazelor iniţiale de tranziţie morontială şi de experienţă spirituală. Povestea lor aparţine relatării carierei muritorilor în universul local.
30:3.8 (339.5) 4. Instructorii Şcolilor Complementare. În cariera ascendentă, fiecare lume stabilă menţine pe lumea care îi este imediat inferioară un important contigent de educatori, un fel de şcoală pregătitoare pentru rezidenţii care progresează pe această sferă. Este vorba de o fază a planului ascendent de avansare a pelerinilor timpului. Aceste şcoli, precum şi metodele lor de instrucţie şi de examen sunt în întregime diferite de tot ceea ce încercaţi voi să realizaţi pe Urantia.
30:3.9 (339.6) Întregul plan ascendent de înaintare a muritorilor este caracterizat de practica de a comunica altor fiinţe experienţe şi adevăruri noi, de îndată ce ele sunt dobândite. Voi vă croiţi drum prin lunga şcoală de dobândire a Paradisului, servind ca învăţători pentru acei elevi situaţi imediat în urma voastră pe scara de progres.
30:3.10 (339.7) 5. Diversele Corpuri de Rezervă. Vaste rezerve de fiinţe care nu sunt sub supravegherea noastră imediată sunt mobilizate pe Uversa cu funcţia de colonie a corpurilor de rezervă. Există şaptezeci de diviziuni primare ale acestei colonii pe Uversa, şi putem califica drept liberală educaţia care vă permite să petreceţi un timp cu aceste personalităţi extraordinare. Nişte rezerve generale similare sunt menţinute pe Salvington şi pe alte capitale ale universului. Ele sunt trimise în serviciu activ la cererea directorilor şi a grupurilor lor respective.
30:3.11 (339.8) 6. Vizitatorii Studenţi. Venind din întregul univers, pe diversele lumi-sediu se revarsă un flux constant de vizitatori celeşti. Ca indivizi şi clase, aceste diverse tipuri de fiinţe vin cu duiumul peste noi ca observatori, ca elevi de schimb sau ca ajutoare de studenţi. Există în prezent pe Uversa peste un miliard de persoane în această colonie de curtoazie. Unii dintre aceşti vizitatori pot zăbovi o zi, alţii pot rămâne un an; totul depinde de natura misiunii lor. Această colonie conţine practic aproape toate clasele de fiinţe ale universului, cu excepţia personalităţilor Creatoare şi a muritorilor morontiali.
30:3.12 (340.1) Muritorii morontiali nu sunt vizitatori studenţi decât în cuprinsul hotarelor universului local al originii lor. Ei nu pot să facă vizite cu titlu suprauniversal decât după ce au atins statutul de spirit. Mai mult de jumătate din colonia noastră de vizitatori constă în „trecători”, fiinţe aflate în drum spre alte destinaţii, însă care fac o pauză pentru a vizita capitala Orvontonului. Poate că aceste personaje execută o sarcină încredinţată universal, sau poate că se bucură de o perioadă de tihnă - libere de orice sarcină. Privilegiul călătoriilor şi al observaţiilor intrauniversale face parte din cariera tuturor fiinţelor ascendente. Dorinţa umană de a călători şi de a observa noi popoare şi noi lumi va fi pe deplin satisfăcută pe parcursul lungii şi aventuroasei ascensiuni către Paradis prin universul local, prin supraunivers şi prin universul central.
30:3.13 (340.2) 7. Pelerinii Ascendenţi. În acelaşi timp în care sunt afectaţi diverselor servicii interesând progresul lor către Paradis, pelerinii ascendenţi sunt domiciliaţi, ca o colonie de curtoazie, pe diversele lumi-sediu. Grupurilor lor sunt în mare parte autonome, în timp ce funcţionează ici şi colo pe tot cuprinsul suprauniversului. Ele sunt colonii în veşnică schimbare, îmbrăţişând toate ordinele muritorilor evolutivi şi ale asociaţilor lor ascendenţi.
30:4.1 (340.3) Supravieţuitorii muritori ai timpului şi spaţiului sunt numiţi pelerini ascendenţi atunci când sunt acreditaţi pentru ascensiunea progresivă către Paradis, însă aceste creaturi evolutive ocupă în expunerile noastre un loc atât de important încât dorim să prezentăm aici un tablou sinoptic al următoarelor şapte stadii ale carierei universale ascendente.
30:4.2 (340.4) 1. Muritorii Planetari.
30:4.3 (340.5) 2. Supravieţuitorii Adormiţi.
30:4.4 (340.6) 3. Studenţii Lumilor palat.
30:4.5 (340.7) 4. Progresiştii Morontiali.
30:4.6 (340.8) 5. Elevii Suprauniversali.
30:4.7 (340.9) 6. Pelerinii Havonei.
30:4.8 (340.10) 7. Sosiţii în Paradis.
30:4.9 (340.11) Următoarea relatarea prezintă cariera în univers a unui muritor locuit de un Ajustor. Muritorii contopiţi cu Fiul sau cu Spiritul împărtăşesc unele porţiuni ale acestei cariere, însă noi am ales să povestim această istorie după cum se aplică ea muritorilor contopiţi cu Ajustorul lor, căci acesta este destinul la care pot să se aştepte toate rasele umane de pe Urantia.
30:4.10 (340.12) 1. Muritorii Planetari. Muritorii sunt toţi fiinţe evolutive de origine animală având un potenţial ascendent. Prin originea, prin natura, şi prin destinul lor, aceste diverse grupuri şi tipuri de fiinţe umane nu sunt în întregime diferite de popoarele de pe Urantia. Rasele umane ale fiecărei lumi primesc acelaşi ajutor din partea Fiilor lui Dumnezeu şi beneficiază de prezenţa spiritelor ocrotitoare ale timpului. După moartea naturală, toate tipurile de ascendenţi se înfrăţesc ca o singură familie morontială pe lumile palat.
30:4.11 (341.1) 2. Supravieţuitori Adormiţi. Toţi muritorii având statutul de supravieţuire, aflaţi în grija unui păzitor personal al destinului, trec pragul morţii naturale şi se personalizează pe lumile palat în a treia perioadă. Fiinţele acreditate, care dintr-un motiv oarecare nu au fost capabile să atingă acest nivel de stăpânire al inteligenţei şi de înzestrare a spiritualităţii care le-ar da dreptul la îngeri păzitori personali, nu pot să plece imediat şi direct pe lumea palat în felul acesta. Trebuie ca aceste suflete supravieţuitoare să se odihnească într-un somn inconştient până în ziua judecăţii unei noi epoci, a unei noi dispense, a venirii unui nou Fiu al lui Dumnezeu, care să facă apelul nominal al epocii şi să judece tărâmul. Aceasta este practica generală în întregul Nebadon. S-a spus despre Cristos Mihail că, pe parcursul ascensiunii sale în ceruri, la terminarea lucrării sale pe pământ, „conducea o mare mulţime de captivi”. Aceşti captivi erau supravieţuitorii adormiţi din vremurile lui Adam până în ziua reînvierii Maestrului pe Urantia.
30:4.12 (341.2) Trecerea timpului nu are nici o importanţă pentru muritorii adormiţi; ei sunt într-o totală inconştienţă şi uitare pe toată durata repausului lor. Pe parcursul reasamblării personalităţii lor la sfârşitul unei epoci, cei care vor fi dormit cinci mii de ani nu vor reacţiona diferit faţă de cei care s-au odihnit cinci zile. Afară de această întârziere în timp, aceşti supravieţuitori trec prin regimul de ascensiune întocmai precum aceia care evită mai lungul sau mai scurtul somn al morţii.
30:4.13 (341.3) Aceste clase dispensaţionale de pelerini ai lumii sunt utilizate pentru activităţi morontiale de grup în munca universurilor locale. Există un mare avantaj în mobilizarea unor grupuri atât de enorme; ele sunt ţinute astfel laolaltă pe parcursul unor lungi perioade de serviciu efectiv.
30:4.14 (341.4) 3. Studenţi ai Lumilor palat. Toţi muritorii supravieţuitori care se trezesc pe lumile palat aparţin acestei clase.
30:4.15 (341.5) Corpul fizic de carne muritoare nu face parte din reasamblarea supravieţuitorului adormit; corpul fizic s-a reîntors la ţărână. Serafimul desemnat răspunde de noul corp, forma morontială, ca nou vehicul al vieţii pentru sufletul nemuritor şi ca lăcaş al Ajustorului care îl locuieşte din nou. Ajustorul este păstrătorul transcrierii spirituale a minţii supravieţuitorului adormit. Serafimul afectat este păzitorul identităţii supravieţuitoare - sufletul nemuritor - atâta cât a evoluat ea. Şi când aceştia doi, Ajustorul şi îngerul păzitor, reunesc elementele personalităţii care le-au fost încredinţate, noul individ constituie reînvierea vechii personalităţi, supravieţuirea identităţii morontiale evoluânde a sufletului. O astfel de reasociere a unui suflet şi a unui Ajustor este numită pe drept cuvânt reînviere; este o reasamblare a factorilor personalităţii, însă nici măcar acest lucru nu explică pe deplin reapariţia personalităţii supravieţuitoare. Cu toate că voi nu trebuie niciodată să înţelegeţi faptul unei acţiuni atât de inexplicabile, îi veţi cunoaşte într-o bună zi adevărul prin experienţă dacă nu veţi refuza planul supravieţuirii umane.
30:4.16 (341.6) Planul de reţinere iniţială a muritorilor pe şapte lumi de educaţie progresivă este aproape universal în Orvonton. În fiecare sistem local de aproximativ o mie de planete locuite există şapte lumi palat, în general sateliţi sau subsateliţi ai capitalei sistemului. Sunt lumile în care se primesc majoritatea muritorilor ascendenţi.
30:4.17 (341.7) Toate lumile educative de reşedinţă ale muritorilor sunt uneori numite „palate” ale universului, şi la aceste sfere făcea Isus aluzie atunci când a spus: „Există numeroase lăcaşuri în casa Tatălui meu”. De aici, în interiorul unui grup dat de sfere, asemănătoare lumilor palat, ascenderii vor progresa individual de la o sferă la alta şi de la o fază a vieţii la o alta, însă vor avansa întotdeauna într-o formaţie de clasă de la un stadiu de studiu al universului la un altul.
30:4.18 (342.1) 4. Progresiştii Morontiali. De la lumile palat în sus prin sferele sistemului, ale constelaţiei şi ale universului local, muritorii sunt clasaţi ca progresişti morontiali; ei traversează sferele de tranziţie ale ascensiunii muritoare. Pe parcursul înaintării lor de la sferele inferioare până la sferele superioare ale lumilor morontiale, muritorii ascendenţi slujesc în nenumărate misiuni în asociere cu învăţătorii lor şi în tovărăşia fraţilor lor mai mari şi mai avansaţi.
30:4.19 (342.2) Progresul morontial face parte din continua avansarea intelectului, a spiritului, şi a formei personalităţii. Supravieţuitorii sunt încă fiinţe de natură triplă. Pe tot parcursul existenţei morontiale ei sunt pupilii universului local. Regimul suprauniversului nu funcţionează până când nu începe cariera lor spirituală.
30:4.20 (342.3) Muritorii dobândesc identitatea lor spirituală reală imediat înainte de a pleca din sediul universului local în lumile de primire ale sectoarelor minore ale suprauniversului. Trecerea de la stadiul morontial final la statutul spiritual iniţial sau cel mai de jos nu este decât o uşoară trecere. Mintea, personalitatea şi caracterul, rămân neschimbate în această înaintare; numai forma suferă cu adevărat o modificare. Însă forma spirituală este la fel de reală ca şi corpul morontial, şi este la fel de observabilă.
30:4.21 (342.4) Înainte de a pleca din universurile lor locale de origine către lumile de primire ale suprauniversurilor, muritorii timpului primesc o confirmare spirituală din partea Fiului Creator şi a Spiritului-Mamă al universului local. Din acest moment înainte, statutul muritorilor ascendenţi este fixat pentru totdeauna. Nu s-a auzit niciodată ca vreun pupil al suprauniversului să se fi rătăcit. Prestanţa îngerească a serafimilor ascendenţi este, de asemenea, sporită în momentul în care ei părăsesc universurile locale.
30:4.22 (342.5) 5. Pupilii Suprauniversali. Toţi ascenderii ce sosesc pe lumile educative ale suprauniversurilor devin pupilii Celor Îmbătrâniţi de Zile; ei au trecut pragul vieţii morontiale a universului local şi sunt de acum spirite acreditate. Ca spirite tinere, ei îşi încep ascensiunea sistemului suprauniversal de instruire şi de cultivare, care se întinde de la sferele receptoare ale sectorului lor minor spre interior, prin lumile de studiu ale celor zece sectoare majore şi mai departe către în sferele culturale superioare al sediului suprauniversului.
30:4.23 (342.6) Spiritele student se clasează în trei ordine în funcţie de locul lor de şedere în sectorul minor, în sectoarele majore, sau în lumile-sedii suprauniversale de înaintare spirituală. Aşa cum ascenderii morontiali au studiat şi au lucrat pe lumile universului local, tot aşa ascenderii spirituali continuă să se familiarizeze cu noi lumi prin practica de a transmite altora ceea ce au absorbit din izvoarele experienţiale ale înţelepciunii. Însă faptul de a merge la şcoală ca fiinţă spirituală, pe parcursul carierei suprauniversale, nu seamănă deloc cu nimic din ceea ce a putut să pătrundă în domeniul imaginativ al minţii materiale a oamenilor.
30:4.24 (342.7) Înainte de a pleca din supraunivers către Havona, spiritele ascendente primesc, în materie de administrare suprauniversală, o instrucţie la fel de completă ca şi pe parcursul experienţei lor morontiale în supravegherea universului local. Înainte ca muritorii spirituali să ajungă în Havona, principalul lor subiect de studiu, dar nu şi ocupaţia lor exclusivă, este deprinderea cu administrarea universului local şi a suprauniversului. Raţiunea unei Motivul tuturor acestor experienţe nu este cu totul clar, dar fără îndoială că o asemenea instruire este înţeleaptă şi necesară în vederea posibilului lor destin viitor ca membri ai Corpului Finalităţii.
30:4.25 (342.8) Regimul suprauniversal nu mai este acelaşi pentru toţi muritorii ascendenţi. Ei primesc aceeaşi educaţie generală, însă unele grupuri şi clase speciale sunt trecute prin cursuri speciale de instrucţie şi prin cursuri specifice de pregătire.
30:4.26 (343.1) 6. Pelerinii Havonei. Când dezvoltarea lor spirituală este completă, chiar dacă nu este supradesăvârşită, muritorii supravieţuitori se pregătesc pentru lungul zbor către Havona, portul spiritelor evolutive. Pe pământ, eraţi o creatură de carne şi sânge; prin universul local, eraţi o fiinţă morontială; prin supraunivers eraţi un spirit în evoluţie; odată cu sosirea voastră pe lumile de primire ale Havonei, educaţia voastră spirituală începe în realitate şi cu seriozitate. Apariţia voastră finală în Paradis va fi ca spirit perfecţionat.
30:4.27 (343.2) Călătoria de la sediul suprauniversului la sferele receptoare ale Havonei se face întotdeauna de unul singur. De acum înainte, instruirea nu se va mai da în clase sau în grupuri. Aţi terminat cu instruirea tehnică şi administrativă a lumilor evolutive ale timpului şi spaţiului. Acum începe educaţia voastră personală, instruirea voastră spirituală individuală. De la început până la sfârşit, pe tot parcursul Havonei, instrucţia este personală şi de natură triplă: intelectuală, spirituală şi experienţială.
30:4.28 (343.3) Primul act al carierei voastre Havoniene va consta în a recunoaşte şi a mulţumi seconafimului vostru de transport pentru acea călătorie îndelungă şi sigură. Apoi veţi fi prezentaţi fiinţelor care vor răspunde pentru activităţile voastre iniţiale în Havona. Pe urmă veţi merge să vă înscrieţi sosirea şi să vă pregătiţi mesajul de mulţumire şi de închinare care va fi trimis Fiului Creator al universului vostru local, Tatăl universului vostru, care a făcut posibilă cariera voastră de filiaţie. Aceasta încheie formalităţile de sosire pe Havona, şi vi se acordă o lungă perioadă de tihnă pentru o liberă observare. Acest fapt vă dă prilejul de a trece pe la prietenii voştri, pe la însoţitorii şi asociaţii lungii voastre experienţe de ascensiune. Puteţi, de asemenea, să consultaţi teledifuziunile pentru a şti care dintre tovarăşii voştri pelerini au plecat către Havona de la plecarea voastră de pe Uversa încoace.
30:4.29 (343.4) Faptul sosirii voastre pe lumile de primire ale Havonei va fi transmis cum se cuvine cartierului general al universului vostru local şi comunicat personal păzitorului vostru serafic, oriunde s-ar nimeri să fie acest serafim.
30:4.30 (343.5) Muritorii ascendenţi au fost minuţios instruiţi în treburile lumilor evolutive ale spaţiului; acum îşi încep lungul şi profitabilul lor contact cu sferele perfecţiunii create. Ce pregătire pentru o muncă viitoare se oferă prin această experienţă combinată, unică şi extraordinară! Însă nu am cum să vă povestesc despre Havona; trebuie să vedeţi aceste lumi pentru a le aprecia gloria sau a le sesiza măreţia.
30:4.31 (343.6) 7. Sosiţii în Paradis. Ajungând în Paradis cu statut de rezident, voi începeţi programul progresiv de divinitate şi de absonitate. Rezidenţa voastră în Paradis înseamnă că l-aţi găsit pe Dumnezeu şi că veţi fi înrolaţi în Corpurile de Muritori ale Finalităţii. Dintre toate creaturile marelui univers, doar indivizii care s-au contopit cu Tatăl sunt înrolaţi în Corpul Muritorilor Finalităţii. Doar ei prestează jurământul finalitarilor. Alte fiinţe perfecte ale Paradisului, sau care au atins Paradisul, pot să facă temporar parte din acest corp al finalităţii, însă ele nu sunt însărcinate pe vecie cu misiunea necunoscută şi nerevelată a acestei oştiri în creştere de veterani evolutivi şi perfecţionaţi ai timpului şi ai spaţiului.
30:4.32 (343.7) Celor care sosesc în Paradis li se acordă o perioadă de libertate, după care încep asocierile lor cu cele şapte grupuri de supernafimi primari. Când au terminat cursul lor cu conducătorii adoraţiei, aceştia sunt numiţi diplomaţi ai Paradisului, apoi, ca finalitari, sunt desemnaţi pentru serviciile de observare şi de cooperare până la marginile vastei creaţii. Totuşi, se pare că încă nu există nici un angajament specific sau determinat pentru Finalitarii Corpului Muritorilor, cu toate că ei servesc în numeroase posturi pe lumile stabilizate în lumină şi viaţă.
30:4.33 (344.1) Chiar dacă nu ar exista un destin viitor şi nerevelat pentru Corpul de Muritori al Finalităţii, angajarea prezentă a acestor fiinţe ascendente ar fi deja pe deplin adecvată şi glorioasă. Destinul lor prezent justifică pe deplin planul universal de ascensiune evolutivă. Însă epocile viitoare ale evoluţiei sferelor spaţiului exterior se vor dezvolta cu siguranţă mai mult şi vor ilumina mai bine şi mai divin înţelepciunea şi bunăvoinţa afectuoasă a Zeilor în execuţia planului lor divin de supravieţuire umană şi de ascensiune a muritorilor.
30:4.34 (344.2) Această relatare, laolaltă cu tot ceea ce v-a fost revelat şi cu tot ceea ce puteţi dobândi în legătură cu instrucţiunile referitoare la propria voastră lume, prezintă o conturare a carierei unui muritor ascendent. Istoria variază considerabil în diferitele suprauniversuri, însă prezenta relatare lasă să se întrevadă ceva din planul mediu de avansare a muritorilor, aşa cum este el pus în aplicare în universul local al Nebadonului şi în al şaptelea segment al marelui univers, suprauniversul Orvontonului.
30:4.35 (344.3) [Prezentat de un Puternic Mesager de pe Uversa.]
Cartea Urantia
Capitolul 31
31:0.1 (345.1) CORPUL Finalitarilor Muritori reprezintă destinaţia actual cunoscută a muritorilor ascendenţi ai timpului contopiţi cu Ajustorul lor. Însă mai există şi alte grupuri care suntataşate acestui corp. Corpul finalitar primar este compus după cum urmează:
31:0.2 (345.2) 1. Nativii Havonei.
31:0.3 (345.3) 2. Mesagerii Gravitaţiei
31:0.4 (345.4) 3. Muritorii Glorificaţi
31:0.5 (345.5) 4. Serafimii adoptaţi
31:0.6 (345.6) 5. Fiii Muritori glorificaţi
31:0.7 (345.7) 6. Creaturile mediane preamărite
31:0.8 (345.8) Aceste şase grupuri de fiinţe glorificate compun acest corp unic cu destin etern. Noi credem că le cunoaştem munca viitoare, însă nu suntem siguri. Corpul de Finalitate al Muritorilor este în curs de mobilizare în Paradis. În prezent membrii săi slujesc din plin pe lângă universurile spaţiului şi administrează lumile stabilizate în lumină şi viaţă. Totodată, ei trebuie să aibă drept destinaţie viitoare universurile care se organizează acum în spaţiul exterior. Cel puţin asta este concluzia Uversei.
31:0.9 (345.9) Corpul Finalităţii este organizat în acord cu asocierile de lucru ale lumilor spaţiului, în armonie cu experienţa asociativă dobândită pe tot parcursul îndelungii şi frământatei cariere ascensionale. Toate creaturile ascendente admise în acest corp sunt primite la egalitate, însă această egalitate la un nivel elevat nu abrogă individualitatea şi nu distruge în nici un fel identitatea personală. Comunicând cu un finalitar, noi putem imediat distinge dacă este un muritor ascendent, un nativ al Havonei, un serafim adoptat, un median sau un Fiu Material.
31:0.10 (345.10) Pe parcursul epocii prezente a universului, finalitarii se întorc în universurile timpului pentru a servi acolo. Ei sunt trimişi să muncească succesiv în diferitele suprauniversuri, însă nu şi în suprauniversurile lor natale, nu înainte de a fi servit în fiecare dintre celelalte şase supracreaţii. Ei pot astfel dobândi conceptul septuplu al Fiinţei Supreme.
31:0.11 (345.11) Există în permanenţă una sau mai multe companii de finalitari muritori în serviciu pe Urantia. Nu există nici un domeniu de serviciu universal în care să nu fie angajaţi; ei activează în tot universul, cu perioade alternante şi egale de datorii atribuite lor şi de serviciu liber.
31:0.12 (345.12) Noi nu avem nici o idee asupra naturii organizării viitoare a acestui grup extraordinar, însă finalitarii sunt în prezent un grup în întregime autonom. Ei singuri îi aleg pe conducătorii şi pe îndrumătorii lor permanenţi, periodici şi desemnaţi. Nici o influenţă exterioară nu poate să exercite vreo presiune asupra politicii lor, iar jurământul lor de loialitate credinţă nu este depus decât înaintea Trinităţii Paradisului.
31:0.13 (346.1) Finalitarii menţin propriile lor cartiere generale în Paradis, în suprauniversuri, în universurile locale, şi pe toate capitalele divizionare. Ei formează un ordin separat de creaţie evolutivă. Noi nu îi dirijăm şi nici nu îi controlăm în mod direct; şi totuşi, ei sunt absolut loiali şi cooperează totdeauna cu toate planurile noastre. Ei sunt într-adevăr acumularea sufletelor încercate şi sincere ale timpului şi spaţiului - sarea evolutivă a universului - fiind pentru totdeauna feriţi atât de rău, cât şi de păcat.
31:1.1 (346.2) Mulţi dintre nativii Havonei, care servesc ca învăţători în şcolile universului central în care sunt instruiţi pelerinii, devin foarte tare ataşaţi de muritori ascendenţi şi mai simt totodată şi o mare curiozitate pentru munca şi destinele viitoare ale Corpului Finalitarilor Muritori. Există în Paradis, în sediul administrativ al corpului, un oficiu de înscriere pentru voluntarii Havonei, prezidat de asociatul lui Grandfanda. Astăzi, veţi găsi milioane şi milioane de nativi ai Havonei pe această listă de aşteptare. Aceste fiinţe perfecte, de creaţie directă şi divină, sunt de un mare ajutor pentru Corpul Muritor al Finalităţii şi vor face, neîndoielnic, servicii şi mai importante în viitorul îndepărtat. Ele aduc punctul de vedere al fiinţelor născute în perfecţiune şi în plenitudine divină. Finalitarii îmbrăţişează astfel cele două faze ale existenţei experienţiale - cea perfectă şi cea perfecţionată.
31:1.2 (346.3) Trebuie ca nativii Havonei să dobândească anumite dezvoltări experienţiale în legătură cu fiinţele evolutive, dezvoltări care vor crea capacitatea de a primi dăruirea unui fragment din spiritul Tatălui Universal. Corpul Muritorilor Finalitari nu are drept membri permanenţi decât pe fiinţele contopite cu spiritul Primei Surse-Centru sau care, asemenea Mesagerilor Gravitaţiei, încorporează la naştere acest spirit al Dumnezeului Tată.
31:1.3 (346.4) Locuitorii universului central sunt primiţi în corp în proporţie de unu la mie - câte unul la fiecare companie de finalitari. Corpul este organizat pentru un serviciu temporar în companii de câte o mie, creaturile ascendente fiind în număr de 997 pentru un singur nativ al Havonei şi un Mesager al Gravitaţiei. Finalitarii sunt astfel mobilizaţi în companii, însă jurământul de finalitate este depus individual. Este un jurământ care comportă consecinţe radicale şi de importanţă eternă. Nativul Havonei prestează acelaşi jurământ şi este ataşat corpului pentru totdeauna.
31:1.4 (346.5) Recruţii Havonei urmează compania pentru care au fost desemnaţi; oriunde se duce grupul, se duc şi ei. Şi ar trebui să vedeţi entuziasmul lor în noua lor muncă de finalitari. Posibilitatea de a atinge Corpul Finalităţii este una dintre magnificele emoţii ale Havonei; posibilitatea de a deveni un finalitar este una dintre aventurile supreme ale acestor rase perfecte.
31:1.5 (346.6) Nativii Havonei sunt primiţi şi ei, în aceeaşi proporţie, în Corpul Finalitarilor Trinitizaţi Asociaţi de pe Vicegerington şi în Corpul Finalitarilor Transcendentali din Paradis. Cetăţenii Havonei consideră aceste trei destine, precum şi admiterea lor posibilă în Corpul Finalitarilor al Havonei, ca fiind scopurile supreme ale carierei lor celeste.
31:2.1 (346.7) Oriunde şi oricând acţionează Mesagerii Gravitaţiei, finalitarii sunt la comandă. Toţi Mesagerii Gravitaţiei sunt sub jurisdicţia exclusivă a lui Grandfanda, şi sunt ataşaţi numai Corpurilor principale ale Finalităţii. Ei sunt, mereu de acum încolo, de un ajutor inestimabil pentru finalitari, şi vor fi de folos peste tot în eternul viitor. Nici un alt grup de creaturi inteligente nu posedă un corp asemănător de mesageri personalizaţi, capabili de a transcende timpul şi spaţiul. Tipuri similare de mesageri înregistratori ataşaţi altor corpuri finalitare nu personalizate, ci sunt absonitizate.
31:2.2 (347.1) Mesagerii Gravitaţiei vin din Divinington şi sunt Ajustori modificaţi şi personalizaţi, însă nici un membru din grupul nostru de pe Uversa nu s-ar încumeta să explice natura acestor mesageri. Noi ştim că sunt fiinţe înalt personale, divine, inteligente şi emoţionant de înţelegătoare, însă nu pricepem tehnica lor neîngrădită de timp de traversare a spaţiului. Ei par capabili să utilizeze toate energiile, toate circuitele, şi chiar şi gravitaţia. Finalitarii corpului muritorilor nu pot sfida timpul şi spaţiul, însă ei au asociaţi cu ei şi sub comanda lor personalităţi spirituale practic infinite, care pot să o facă. Noi ne permitem să îi numim personalităţi pe Mesagerii Gravitaţiei, dar în realitate ei sunt fiinţe supraspirituale, personalităţi nelimitate şi nemărginite. Prin comparaţie cu Mesagerii Solitari personalitatea lor este de un ordin în întregime diferit.
31:2.3 (347.2) Mesagerii Gravitaţiei pot să fie ataşaţi în număr nelimitat unei companii de finalitari, însă numai un singur mesager, căpetenia semenilor săi, este încorporat în Corpul Muritor al Finalităţii. Acest şef are totuşi la dispoziţia sa un stat major permanent de 999 de mesageri; în funcţie de necesităţi, el poate face apel la rezervele ordinului pentru a obţine asistenţi în număr nelimitat.
31:2.4 (347.3) Mesagerii Gravitaţiei şi finalitarii muritori glorificaţi sfârşesc prin a dobândi o emoţionantă şi profundă afecţiune unii faţă de alţii. Ei au multe lucruri în comun: unii sunt personalizări directe ale fragmentelor Tatălui Universal, ceilalţi personalităţi create existând în sufletul nemuritor supravieţuitor contopit cu un fragment din acelaşi Tată Universal, Ajustorul Gândirii spiritual.
31:3.1 (347.4) Muritorii ascendenţi contopiţi cu Ajustorul lor compun partea majoră a Corpului Primar al Finalităţii. Împreună cu serafimii adoptaţi şi cu cei glorificaţi, numărul lor se ridică, de regulă, la 990 în fiecare companie de finalitari. Proporţia de muritori şi de îngeri variază în funcţie de grupuri, însă muritorii sunt întotdeauna mult mai numeroşi decât serafimii. Nativii Havonei, Fiii Materiali glorificaţi, medianii glorificaţi, Mesagerii Gravitaţiei, şi membrul necunoscut care lipseşte, nu constituie decât unu la sută din întregul corp. Fiecare companie de o mie de finalitari nu are locuri decât pentru zece dintre aceste personalităţi nemuritoare şi neserafice.
31:3.2 (347.5) Noi ceilalţi, de pe Uversa, nu cunoaştem „destinul finalitar” al muritorilor ascendenţi ai timpului. Ei locuiesc în prezent în Paradis şi servesc temporar în Corpul Luminii şi al Vieţii, însă un curs atât de extraordinar de pregătire ascendentă şi o atât de îndelungată disciplină universală prin care au trecut trebuie să fie în aşa fel proiectate încât să îi califice pentru probe de încredere şi mai mari şi pentru servicii de răspundere încă şi mai sublime.
31:3.3 (347.6) Cu toate că aceşti muritori ascendenţi au atins Paradisul, ei au fost înrolaţi în Corpul Finalităţii, şi au fost trimişi înapoi în mare număr pentru a participa la conducerea universurilor locale şi pentru a ajuta la administrarea treburilor suprauniversale - chiar şi în faţa acestui destin aparent rămâne faptul semnificativ că ei sunt clasaţi doar ca spirite de al şaselea stadiu. Mai rămâne fără îndoială încă un pas de făcut în cariera Corpului de Muritori al Finalităţii. Noi nu cunoaştem natura acestuipas, însă noi am luat la cunoştinţă de trei fapte asupra cărora atragem atenţia:
31:3.4 (348.1) 1. Ştim din arhive faptul că muritorii sunt clasaţi ca spirite de prim ordin pe durata şederii lor în sectoarele minore, că ei avansează la al doilea ordin atunci când sunt transferaţi în sectoarele majore, şi la cel de-al treilea atunci când înaintează până la lumile de instruire centrale ale suprauniversurilor. Muritorii ajung la al patrulea stadiu, acela de spirite absolvente după ce ajung pe cel de-al şaselea cerc al Havonei şi devin spirite de al cincilea ordin atunci când îl găsesc pe Tatăl Universal. Ei ating ulterior al şaselea stadiu de existenţă spirituală, depunând jurământul care îi înrolează pentru totdeauna în munca de o veşnicie a Corpului Finalităţii al Muritorilor.
31:3.5 (348.2) Noi observăm că clasificarea sau desemnarea spiritelor a fost determinată de avansarea lor efectivă de la un domeniu al serviciului universal la un alt domeniu al serviciului universal, sau de la un univers la un alt univers. Noi presupunem că acordarea clasificării ca spirit de al şaptelea ordin al Corpului Muritorilor Finalităţii va avea loc deodată cu promovarea membrilor săi la sarcina eternă de servire pe sferele încă neînregistrate şi nerevelate până acum, şi că ea va coincide cu atingere de către ei a Dumnezeului Suprem. Însă, făcând abstracţie de aceste concluzii îndrăzneţe, noi realmente nu ştim nimic mai mult decât voi despre toate aceste lucruri; cunoştinţele noastre despre cariera muritorilor nu se trec dincolo de prezentul destin paradisiac.
31:3.6 (348.3) 2. Finalitarii muritori au dus la îndeplinire îndemnul timpurilor: „Fiţi perfecţi”; ei au urcat calea universală de împlinire a muritorilor; ei l-au găsit pe Dumnezeu şi au fost instalaţi cum se cuvine în Corpul Finalităţii. Aceste fiinţe au atins limita prezentă a avansării spirituale, însă nu şi finalitatea statutului spiritual ultim. Ele au ajuns limita prezentă a perfecţiunii creaturilor, însă nu şi finalitatea de serviciu a creaturilor. Ele au făcut experienţa adorării Deităţii în plenitudinea sa, însă nu şi a finalităţii împlinirii Deităţii experienţiale.
31:3.7 (348.4) 3. Muritorii glorificaţi ai Corpului Finalităţii Paradisului sunt fiinţe ascendente posedând cunoaşterea experienţială a fiecărui pas al actualităţii şi al filozofiei vieţii celei mai depline posibile de existenţă inteligentă. De-a lungul epocilor ascensiunii lor, de la lumile materiale cele mai umile până la înălţimile spirituale ale Paradisului, aceste creaturi supravieţuitoare au fost pregătite până la limita capacităţii lor în fiecare detaliu al fiecărui principiu divin al administrării juste şi eficiente, şi totodată îngăduitoare şi răbdătoare, a întregii creaţii universale a timpului şi spaţiului.
31:3.8 (348.5) Noi socotim că fiinţele umane sunt îndreptăţite să împărtăşească opiniile noastre, şi că voi aveţi libertateade a trage, odată cu noi, concluziile cu privire la misterul destinului ultim al Corpului de Finalitate al Paradisului. Ne pare evident că prezentele sarcini ale creaturilor evolutive perfecţionate ţin de natura studiilor specializate asupra înţelegerii universale şi a administrării suprauniversale. Şi ne întrebăm cu toţii: „De ce ar fi Dumnezeii atât de preocupaţi să îi pregătească atât de deplin pe muritorii supravieţuitori în tehnica de guvernare a universului?”
31:4.1 (348.6) Mulţi dintre fidelilor păzitori serafici ai muritorilor li se permitesă străbată cariera ascendentă cu pupilii lor umani, şi mulţi dintre aceşti îngeri păzitori, după ce s-au contopit cu Tatăl, se alătură supuşilor lor pentru a depune jurământul finalitar al eternităţii şi a accepta, pentru totdeauna, destinul asociaţilor lor muritori. Îngerii care trec prin experienţa ascendentă a fiinţelor muritoare pot împărtăşi destinul naturii omeneşti; ei se pot înrola la egalitate şi pe vecie în acest Corp al Finalităţii. Un mare număr de serafimi adoptaţi şi glorificaţi este ataşat diverselor corpuri finalitare de nemuritorilor.
31:5.1 (349.1) Există în universurile timpului şi spaţiului dispoziţii permiţând cetăţenilor adamici ai sistemelor locale, atunci când s-a întârziat mult desemnarea lor planetară, să depună o cerere pentru a fi eliberaţi de statutul lor de cetăţenie permanentă. Dacă i se dă curs, ei se asociază pelerinilor ascendenţi de pe capitalele universului şi, de acolo, ei se îndreaptă către Paradis şi către Corpul Finalităţii.
31:5.2 (349.2) Atunci când o lume evolutivă avansată atinge ultimele epoci ale erei luminii şi vieţii, Fiii săi Materiali, Adamul şi Eva Planetari, pot alege să se umanizeze, să primească Ajustori şi să se lanseze în curentul evolutiv de ascensiune universală care conduce la Corpul Finalitarilor Muritori. Unii dintre aceşti Fii Materiali au eşuat parţial ori au greşit tehnic în misiunea lor de acceleratori biologici, aşa cum a făcut Adam pe Urantia; ei sunt atunci nevoiţi să urmeze cursul natural al popoarelor tărâmului, să primească Ajustori, să treacă prin moarte, şi să progreseze prin credinţă, prin regimul ascendent, pentru a ajunge ulterior în Paradis şi la Corpul Finalităţii.
31:5.3 (349.3) Aceşti Fii Materiali nu pot fi de găsit în multe companii finalitare. Prezenţa lor adaugă un mare potenţial posibilităţilor de serviciu elevat pentru un astfel de grup, şi ei sunt invariabil aleşi drept conducătorii lui. Dacă amândoi membri ai cuplului edenic sunt ataşaţi aceluiaşi grup, atunci li se permite, de regulă, să acţioneze împreună, ca o singură personalitate. Aceste cupluri ascendente reuşesc mult mai bine decât muritorii ascendenţi în aventura trinitizării.
31:6.1 (349.4) Pe numeroase planete, creaturile mediane se nasc în mare număr, însă rareori zăbovesc pe lumea lor natală după ce aceasta a fost stabilizată în lumină şi viaţă. În acest moment, sau puţin după aceea, ele sunt eliberate de statutul de cetăţenie permanentă şi îşi încep ascensiunea către Paradis, trecând prin lumile morontiale, prin supraunivers şi prin Havona, în tovărăşia muritorilor timpului şi spaţiului.
31:6.2 (349.5) Creaturile mediane ale diverselor universuri diferă mult în origine şi în natură, însă sunt toate destinate unuia sau altuia dintre Corpurile Finalităţii Paradisului. Medianii secundari sfârşesc toţi prin a fuziona cu Ajustorul lor şi a fi apoi înrolaţi în corpurile muritorilor. Numeroase companii de finalitari conţin una dintre aceste fiinţe glorificate.
31:7.1 (349.6) În epoca actuală, din o mie de personalităţi ale fiecărei companii finalitare, 999 au depus jurământ şi posedă statutul de membri permanenţi. Locul vacant este ocupat de căpetenia Evangheliilor de Luminii ataşate companiei şi însărcinate cu o misiune determinată. Însă aceste fiinţe nu sunt decât membri tranzitorii ai corpului finalităţii.
31:7.2 (349.7) Orice personalitate celestă angajată în serviciul unui corp finalitar este denumită Evanghelie a Luminii. Aceste fiinţe nu depun legământul finalitar şi, cu toate că sunt supuse organizaţiei corpului, ele nu îi sunt ataşate în permanenţă. Grupul lor poate cuprinde Mesageri Solitari, supernafimi, seconafimi, Cetăţeni ai Paradisului sau pe urmaşii lor trinitizaţi - orice fiinţă necesară pentru îndeplinirea unui rol finalitar tranzitoriu. Noi nu ştim dacă aceste fiinţe sunt menite sau nu să rămână ataşate misiunii eterne a corpului. La terminarea ataşării lor, Evangheliile Luminii îşi reiau statutul lor anterior.
31:7.3 (350.1) În Corpul Muritor al Finalităţii, aşa cum este constituit în prezent, există doar şase clase de membrii permanenţi. Cum ar fi de aşteptat, finalitarii se angajează în multe speculaţii cu privire la identitatea viitorilor lorcamarazi, însă nu prea sunt de acord între ei.
31:7.4 (350.2) Noi ceilalţi, de pe Uversa, emitem adesea ipoteze asupra identităţii celui de al şaptelea grup de finalitari. Noi avem numeroase idei, care o cuprind şi pe aceea a posibilei implicări a unora dintre aceste corpuri, care se acumulează, ale numeroaselor grupuri trinitizate din Paradis, din Vicegerington sau din circuitul interior al Havonei. Noi ne imaginăm chiar că acest Corp al Finalităţii va primi permisiunea de a trinitiza pe mulţi din cei care îl ajută în munca de administrare universală, în cazul în care ei vor fi destinaţi să servească în universurile aflate acum în curs de formare.
31:7.5 (350.3) Unul dintre noi susţine opinia că locul vacant al corpului va fi luat de tipuri de fiinţe avându-şi originea în noul univers al viitorului lor serviciu. Un altul înclină să creadă că acest loc va fi ocupat de vreun tip de personalitate a Paradisului necreată încă, neexteriorizată, saunetrinitizată. Însă este cât se poate de probabil că va trebui să aşteptăm intrarea finalitarilor în al şaptelea lor stadiu de împlinire spirituală pentru a o şti cu adevărat.
31:8.1 (350.4) O parte a experienţei muritorilor perfecţionaţi în Paradis ca finalitari, constă în efortul lor de dobândi înţelegerea naturii şi funcţiunii a mai mult de o mie de grupuri de supracetăţeni transcendentali ai Paradisului, fiinţe exteriorizate cu atribute absonite. În asocierea lor cu aceste suprapersonalităţi, finalitarii ascendenţi primesc un mare ajutor de la îndrumările folositoare ale numeroaselor ordine de slujitori transcendentali care au drept misiune să îi prezinte pe finalitarii evoluaţi noilor lor fraţi din Paradis. Întregul ordin al transcendentalilor trăieşte în vestul Paradisului, într-o vastă zonă pe care o ocupă în exclusivitate.
31:8.2 (350.5) În discutarea Transcendentalilor noi suntem îngrădiţi nu numai de limitele înţelegerii umane ci şi de termenii mandatului nostru cu privire la revelarea personalităţilor Paradisului. Aceste fiinţe nu au nici un fel de legătură cu ascensiunea muritorilor către Havona. Vasta oaste a TranscendentalilorParadisului nu intervine absolut deloc în treburile Havonei sau ale celor şapte suprauniversuri. Ea se ocupă doar de supraadministrarea treburilor universului principal.
31:8.3 (350.6) Fiind o creatură, voi puteţi să vă închipuiţi un Creator, însă greu puteţi înţelege că există un enorm agregat compozit de fiinţe inteligente care nu sunt nici Creatori, nici creaturi. Aceşti Transcendentali nu creează fiinţe, iar ei înşişi nu au fost nicicând creaţi. Vorbind de originea lor, pentru a evita folosirea unui nou termen - a unei desemnări arbitrare şi lipsite de înţeles - noi considerăm ce cel mai bine este să spunem pur şi simplu că Transcendentalii se exteriorizează. Este posibil ca Absolutul Deităţii să se fi ocupat de originea lor şi să se fi implicat în destinul lor, însă aceste fiinţe unice nu sunt, acum, dominate de Absolutul Deităţii. Ele sunt supuse Dumnezeului Ultim, iar şederea lor actuală în Paradis este dirijată şi supravegheată, sub toate aspectele, de către Trinitate.
31:8.4 (351.1) Cu toate că toţi muritorii care atingând Paradisul se înfrăţesc adesea cu Transcendentalii, aşa cum o fac şi cu Cetăţenii Paradisului, se pare că primul contact serios al unui om cu un Transcendental se petrece cu prilejul acelei asocieri fructuoase în care ascenderul muritor se prezintă ca membru al unui nou grup finalitar, în cercul de primire al finalitarilor, şi unde prestarea Trinitară a jurământului eternităţii este prezidată de şeful Transcendentalilor, preşedintele Arhitecţilor Universului Principal.
31:9.1 (351.2) Arhitecţii Universului Principal formează corpul guvernator al Transcendentalilor Paradisului. Acest corp guvernator numără 28.011 de personalităţi posedând minţi stăpânitoare, spirite superbe şi facultăţi absonite celeste. Conducătorul Maeştrilor Arhitecţi, demnitar care conduce acest grup magnific, este şeful coordonator al tuturor inteligenţelor Paradisului de sub nivelul Deităţii.
31:9.2 (351.3) A şaisprezecea prescripţie a ordinului care autorizează aceste expuneri zice astfel: „dacă acest lucru este judecat cu înţelepciune, existenţa Arhitecţilor Universului Principal va putea fi dezvăluită, însă originea lor, natura lor, precum şi destinul lor, nu trebuie să fie pe deplin revelate”. Ne este totuşi posibil să vă informăm că aceşti Maeştri Arhitecţii există pe şapte nivele ale absonităţii şi că aceste grupuri sunt clasificate după cum urmează:
31:9.3 (351.4) 1. Nivelul Paradisului. Doar decanul, primul Arhitect exteriorizat, funcţionează pe acest nivel, care este cel mai înalt al absonitului. Această personalitate ultimă - nici Creator, nici creatură - s-a exteriorizat în zorii eternităţii şi operează astăzi ca fin coordonator al Paradisului şi al celor douăzeci şi una de lumi ale sale de activităţi asociate.
31:9.4 (351.5) 2. Nivelul Havonei. A doua exteriorizare de Arhitecţi a produs trei planificatori decani şi administratori absoniţi, care s-au consacrat întotdeauna coordonării miliardului de sfere perfecte ale universului central. Tradiţia Paradisului afirmă că aceşti trei Arhitecţi, cu sfătuirea Arhitectului conducător exteriorizat precedent, au contribuit la planul Havonei, însă în realitate nu ştim acest lucru.
31:9.5 (351.6) 3. Nivelul Suprauniversurilor. Al treilea nivel absonit îi cuprinde pe cei şapte Maeştri Arhitecţi ai celor şapte suprauniversuri. Ca grup, ei petrec în prezent aproape la fel de mult timp în compania celor Şapte Spirite Maestru ale Paradisului, şi cu cei Şapte Agenţi Executivi Supremi, pe cele şapte lumi speciale ale Spiritului Infinit. Ei sunt supracoordonatorii marelui univers.
31:9.6 (351.7) 4. Nivelul Spaţiului Primar. Acest grup conţine şaptezeci de Arhitecţi. Noi tragem concluzia că ei se preocupă de planurile ultime pentru cel dintâi univers al spaţiului exterior, care este acum în curs de mobilizare dincolo de frontierele celor şapte suprauniversuri existente în prezent.
31:9.7 (351.8) 5. Nivelul Spaţiului Secundar. Acest al cincilea corp conţine 490 de Arhitecţi şi noi concluzionăm, de asemenea, că ei probabil se preocupă de universul celui de al doilea spaţiu exterior, în care fizicienii noştri au detectat deja nete mobilizări de energie.
31:9.8 (352.1) 6. Nivelul Spaţiului Terţiar. Acest al şaselea grup de Maeştri Arhitecţi conţine 3.430 de membri, şi noi conchidem, de asemenea, că este probabil ca ei să se preocupe de giganticele planuri al universului celui de al treilea spaţiu exterior.
31:9.9 (352.2) 7. Nivelul Spaţiului Cuaternar. Acest corp, ultimul şi cel mai mare dintre toate, este constituit din 24.010 Maeştri Arhitecţi, şi dacă ipotezele noastre anterioare sunt valabile, probabil că este în relaţie cu universul celui de al patrulea şi din urmă spaţiu exterior, ale cărui dimensiuni sunt mereu crescătoare.
31:9.10 (352.3) Aceste şapte grupuri de Maeştri Arhitecţi conţin, deci, în total, 28.011 autori ai proiectului universului. Există în Paradis o tradiţie cum că, departe în negura eternităţii, s-a făcut o încercare de exteriorizare a celui de-al 28.012-lea Maestru Arhitect, dar că absonitizarea acestei fiinţe a eşuat, personalitatea sa fiind cuprinsă de Absolutul Universal. Este posibil ca limita absonităţii să fi fost atinsă de seria ascendentă de Maeştri Arhitecţi odată cu cel de al 28.011-lea, iar a 28.012-a încercare să fi întâlnit nivelul matematic al prezenţei Absolutului. Altfel spus, la nivelul celei de a 28.012-a exteriorizări, calitatea de absonitate echivala cu nivelul Universalului şi atingea valoarea Absolutului.
31:9.11 (352.4) În organizarea lor funcţională, cei trei Arhitecţi supraveghetori ai Havonei acţionează ca ajutori aliaţi ai Arhitectului solitar din Paradis. Cei şapte Arhitecţi ai suprauniversurilor acţionează în calitate de coordonaţi ai celor trei supraveghetori ai Havonei. Cei şaptezeci de planificatori ai universului la nivel primar al spaţiului exterior servesc în prezent ca ajutoare asociate ale celor şapte Arhitecţi ai celor şapte suprauniversuri.
31:9.12 (352.5) Arhitecţii Universului Principal au la dispoziţia lor numeroase ajutoare şi asistenţi, inclusiv două ordine vaste de organizatori de forţă, cei exteriorizaţi în mod primar, şi asociaţii transcendentali. Nu trebuie să-i confundăm pe aceşti Maeştri Organizatori de Forţă cu directorii de putere; aceştia din urmă au legătură cu marele univers.
31:9.13 (352.6) Toate fiinţele create prin uniunea copiilor timpului şi a copiilor eternităţii, cum sunt descendenţii trinitizaţi ai finalitarilor şi Cetăţenii Paradisului, devin pupili ai Maeştrilor Arhitecţi. Însă printre toate celelalte creaturi sau entităţi revelate ca activând în prezentele universuri organizate, doar Mesagerii Solitari şi Spiritele Inspirate ale Trinităţii menţin o asociere organică cu Transcendentalii şi cu Arhitecţii Universului Maestru.
31:9.14 (352.7) Maeştrii Arhitecţi contribuie la aprobarea tehnică a trimiterii Fiilor Creatori în amplasamentele lor spaţiale destinate organizării universurilor locale. Există o foarte strânsă asociere între Maeştri Arhitecţi şi Fiii Creatori Paradisiaci şi, cu toate că această relaţie nu este revelată, voi aţi fost informaţi de asocierea Arhitecţilor cu Creaturile Supreme ale marelui univers în relaţia primei Trinităţi experienţiale. Aceste două grupuri, împreună cu Spiritul Suprem în evoluţie şi experienţial, constituie Ultimul Trinităţii valorilor transcendentale şi al semnificaţiilor universului maestru.
31:10.1 (352.8) Decanul Maeştrilor Arhitecţi deţine supravegherea celor şapte Corpuri ale Finalităţii, care sunt următoarele:
31:10.2 (352.9) 1. Corpul Finalitarilor Muritori.
31:10.3 (352.10) 2. Corpul Finalitarilor din Paradis.
31:10.4 (352.11) 3. Corpul Finalitarilor Trinitizaţi.
31:10.5 (353.1) 4. Corpul Finalitarilor Trinitizaţi în Comun.
31:10.6 (353.2) 5. Corpul Finalitarilor Havonei.
31:10.7 (353.3) 6. Corpul Finalitarilor Transcendentali.
31:10.8 (353.4) 7. Corpul Fiilor Nerevelaţi ai Destinului.
31:10.9 (353.5) Fiecare dintre aceste corpuri ale destinului are un şef care îl prezidează, iar ansamblul celor şapte constituie Consiliul Suprem al Destinului din Paradis şi, pe parcursul prezentei epoci a universului, Grandfanda este şeful acestui corp suprem de desemnare universală pentru copiilor destinului ultim.
31:10.10 (353.6) Reunirea acestor şapte corpuri finalitare semnifică mobilizarea efectivă a potenţialelor, a personalităţilor, a puterilor, a minţilor, a spiritelor, a absoniţilor şi a actualităţilor experienţiale care transcend, probabil, chiar funcţiunile viitoare ale Fiinţei Supreme în raport cu universul maestru. Aceste şapte corpuri finalitare reprezintă, probabil, activitatea prezentă a Trinităţii Ultime, angajată în integrarea forţelor finitului şi ale absonitului în vederea unor dezvoltări de neconceput în universul spaţiului exterior. Nimic asemănător acestei mobilizări nu a mai avut loc din timpuri care aproape că se pierd în eternitate, cînd Trinitatea Paradisului a mobilizat într-un mod analog personalităţile existente atunci în Paradis şi în Havona, şi le-a desemnat ca administratori şi şefi ai celor şapte suprauniversuri ale timpului şi spaţiului pe care le-a proiectat. Cele şapte corpuri finalitare reprezintă răspunsul divinităţii marelui univers la nevoile viitoare ale potenţialelor de putere în universurile exterioare de activităţi viitoare eterne.
31:10.11 (353.7) Noi ne încumetăm să prevedem viitorul unor şi mai mari universuri exterioare de lumi locuite, noi sfere populate de noi ordine de fiinţe deosebite şi unice în felul lor, un univers material sublim în ultimitatea sa, o imensă creaţie căreia îi va lipsi doar un singur detaliu important - prezenţa unei experienţe finite efective în viaţa universală a existenţei ascendente. Acest univers va lua fiinţă cu un mare handicap experienţial: el va fi privat de participarea la evoluţia Atotputernicului Suprem. Aceste universuri exterioare vor beneficia, toate, de serviciul incomparabil şi de supracontrolul celest al Fiinţei Supreme, însă faptul însuşi al prezenţei sale active exclude participarea lor la actualizarea Deităţii Supreme.
31:10.12 (353.8) Pe parcursul prezentei epoci a universului, personalităţile evoluânde ale marelui univers trec prin numeroase dificultăţi din cauza actualizării incomplete a suveranităţii Dumnezeului Suprem, însă noi participăm toţi la experienţa unică a evoluţiei sale. Noi evoluăm în el şi el evoluează în noi. La un moment dat al eternului viitor, evoluţia Deităţii Supreme va deveni un fapt împlinit al istoriei universale, iar ocazia de a participa la această minunată experienţă va fi dispărut de pe scena acţiunii cosmice.
31:10.13 (353.9) Însă aceia dintre noi care vor fi dobândit această experienţă unică pe parcursul tinereţii universului o vor îndrăgi şi tăinui cu bucurie pe parcursul întregii eternităţi viitoare. Şi mulţi dintre noi speculează asupra misiunii rezervelor muritorilor ascendenţi şi perfecţionaţi din Corpul Finalităţii care se acumuleazătreptat. În asociere cu cele şase corpuri similare de recrutare, această misiune ar putea consta în administrarea universurilor exterioare într-un efort de a compensa deficienţele lor experienţiale care decurg din neparticiparea la evoluţia temporal-spaţială a Fiinţei Supreme.
31:10.14 (353.10) Aceste deficienţe sunt inevitabile pe toate nivelele de existenţă ale universului. În cursul prezentei epoci a universului, noi, care aparţinem nivelelor superioare de existenţă spirituală, ne coborâm acum pentru a administra universurile evolutive şi a sluji pe lângă muritorii ascendenţi, străduindu-ne astfel să remediem neajunsurile lor în realităţile experienţei spirituale superioare.
31:10.15 (354.1) Cu toate că în realitate nu ştim nimic despre planurile Arhitecţilor Maestrului Univers în ceea ce priveşte creaţiile exterioare, noi suntem totuşi siguri de trei lucruri:
31:10.16 (354.2) 1. Există, actualmente, un vast şi nou sistem de universuri care se organizează treptat în domeniile spaţiului exterior. Noi ordine de creaţii fizice, enorme inele şi gigantice roiuri de universuri situate cu mult dincolo de prezentele limite ale creaţiilor populate şi organizate sunt deja vizibile prin telescoapele voastre. La ora actuală, aceste creaţii exterioare sunt în întregime fizice; ele sunt aparent nelocuite şi par lipsite de administrareavreunor creaturi.
31:10.17 (354.3) 2. De epoci şi epoci, continuă în Paradis mobilizarea inexplicabilă şi în întregime misterioasă a fiinţelor perfecţionate şi ascendente ale timpului şi ale spaţiului, în asociere cu celelalte şase corpuri finalitare.
31:10.18 (354.4) 3. Concomitent cu aceste operaţiuni, Persoana Supremă a Deităţii câştigă în putere, în calitate de suveran atotputernic al supracreaţiilor.
31:10.19 (354.5) Luând în consideraţie această dezvoltare triunică care îmbrăţişează creaturile, universurile şi Deitatea, putem noi oare să fim criticaţi dacă afirmăm, cu anticipaţie, că ceva nou şi nerevelat se apropie de apogeul său în maestrul univers? Nu este oare natural ca noi să asociem această mobilizare şi această organizare a universurilor fizice care au avut loc vreme de epoci şi la o scară până acum necunoscută şi emergenţa personalităţii Fiinţei Supreme cu acest plan extraordinar vizând înălţarea muritorilor timpului la perfecţiunea divină, precum şi cu mobilizarea lor ulterioară în Paradis în Corpul Finalităţii - o desemnare şi un destin învăluite în misterul universului? Se crede tot mai ferm, în întreaga Uversă, că Corpurile Finalităţii pe cale asamblare sunt destinate unui serviciu viitor în universurile spaţiului exterior în care noi putem deja identifica gruparea a cel puţin şaptezeci de mii de agregate de materie, dintre care fiecare este mai mare decât oricare supraunivers al timpului prezent.
31:10.20 (354.6) Muritorii evolutivi se nasc pe planetele spaţiului, trec prin lumile morontiale, urcă prin universurile spirituale, traversează sferele Havonei, îl găsesc pe Dumnezeu, ating Paradisul şi sunt înrolaţi în Corpul primar al Finalităţii pentru a aştepta aici următoarea lor angajare în serviciul universal. Există şase alte corpuri de finalitate în curs de reunire, însă Grandfanda, primul ascender muritor, prezidează ca şef Paradisiac al tuturor ordinelor finalitarilor. Atunci când contemplăm acest spectacol sublim, noi exclamăm cu toţii: Ce glorios destin pentru copiii de origine animală ai timpului, fiii materiali ai spaţiului!
31:10.21 (354.7) [Prezentat în comun de un Consilier Divin şi de Unul fără de Nume şi de Număr autorizaţi să funcţioneze astfel de către Cei Îmbătrâniţi de Zile de pe Uversa.]
* * * * *
31:10.22 (354.8) Aceste treizeci şi una de capitole descriu natura Deităţii, realitatea Paradisului, organizarea şi funcţionarea universului central şi a suprauniversurilor, personalităţile marelui univers şi înaltul destin al muritorilor evolutivi, au fost prezentate, formulate şi expuse în limba engleză de o înaltă comisie compusă din douăzeci şi patru de administratori ai Orvontonului acţionând conform unui ordin promulgat de Cei Îmbătrâniţi de Zile de pe Uversa şi specificând că va trebui să efectuăm această lucrare pe Urantia, planeta 606 de pe Satania, în Norlatiadekul Nebadonului, în anul 1934 al erei creştine.