Capitolul 156, Şederea la tyr şi la Sidon

   
   Red Jesus Text: On | Off    Paragraph Numbers: On | Off
Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire Send by emailSend by email

Cartea Urantia

Capitolul 156

Şederea la tyr şi la Sidon

(1734.1) 156:0.1 VINERI după amiază, 10 iunie, Iisus şi asociaţii săi au sosit în vecinătatea Sidonului şi s-au oprit la o femeie care fusese îngrijită la spitalul din Betsaida, în epoca în care Iisus era la apogeul favorii populare. Apostolii şi evangheliştii au fost găzduiţi în imediata apropiere la nişte prieteni de-ai ei, şi s-au odihnit până în ziua de după sabat în această ambianţă înviorătoare. Ei au petrecut aproape două săptămâni şi jumătate în Sidon şi în împrejurimi înainte de a se pregăti să viziteze oraşele de coastă situate mai la nord.

(1734.2) 156:0.2 Acest sabat de iunie era o zi de mare calm. Evangheliştii şi apostolii erau complet absorbiţi în meditaţiile lor cu privire la discursurile Maestrului asupra religiei, discursuri pe care le ascultaseră pe drumul Sidonului. Toţi erau capabili să extragă ceva din ceea ce le spusese Iisus, dar nici unul dintre ei nu pricepea pe deplin importanţa învăţăturii sale.

(1734.3) 156:1.1 Lângă casa lui Karuska, unde era găzduit Maestrul, trăia o siriană care auzise vorbindu-se mult de Iisus ca mare tămăduitor şi învăţător. Ea a venit la el în această după-amiază de sabat, şi şi-a adus cu ea fetiţa în vârstă de doisprezece ani. Copilul era atins de grave tulburări nervoase caracterizate de convulsii şi de alte manifestări alarmante.

(1734.4) 156:1.2 Iisus ordonase asociaţilor lui să nu vorbească nimănui de prezenţa sa la Karuska, explicând că vrea să se odihnească. Ei respectaseră consemnul, dar servitoarea din Karuska se dusese să o vadă pe siriană, numită Norana, pentru a o informa că Iisus locuia la stăpâna ei şi o îndemnase pe mama neliniştită să îşi ducă acolo fiica suferindă pentru a-i obţine vindecarea. Bineînţeles, mama credea că fetiţa ei era posedată de un demon, un spirit necurat.

(1734.5) 156:1.3 Când Norana a sosit cu fiica ei, gemenii Alfeu, i-au explicat, prin mijlocirea unui tălmăcitor, că Maestrul se odihnea şi că nu îl puteau deranja, la care Norana a răspuns că va rămâne pe loc cu copilul ei până ce Maestrul se va fi odihnit. Petru a încercat şi el să se înţeleagă cu ea şi să o convingă să se întoarcă acasă. I-a dat de înţeles că Iisus era ostenit după atâta propovăduit şi tămăduit, şi că venise în Fenicia pentru o perioadă de linişte şi de odihnă. A fost zadarnic; Norana nu a vrut să plece de acolo. La implorările lui Petru, ea s-a mulţumit să răspundă: „Eu nu voi pleca înainte de a-l fi văzut pe Maestrul tău. Ştiu că el poate să alunge demonul din copilul meu şi nu mă voi duce de aici înainte ca tămăduitorul să fi aruncat o privire la fata mea.”

(1734.6) 156:1.4 După aceea, Toma a căutat, la rândul lui, s-o facă să plece de acolo pe Norana, dar nici el nu a reuşit. Ea i-a zis: „Eu am încredere în capacitatea Maestrului tău de a alunga demonul care îl chinuie pe copilul meu. Am auzit vorbindu-se de lucrările sale puternice din Galileea şi cred în el. Ce s-a întâmplat cu voi, discipolii lui, de căutaţi să îi trimiteţi de aici pe cei care vin să ceară ajutorul Maestrului vostru?” Când a auzit-o vorbind astfel, Toma s-a retras.

(1735.1) 156:1.5 Simon Zelotul a ieşit atunci înaintea Naranei pentru a o dojeni şi i-a zis: „Femeie tu eşti o păgână care vorbeşte greceşte; nu e just să te aştepţi să îl vezi pe Maestru că ia pâinea destinată copiilor casei favorizate şi o aruncă la câini.” Dar Norana nu s-a lăsat jignită de atacul lui Simon. Ea s-a mulţumit să răspundă: „Da, învăţătorule, înţeleg ce zici. Nu sunt decât un câine în ochii iudeilor, dar în ceea ce îl priveşte pe Maestrul tău, eu sunt un câine credincios. Eu am decis ca el să-mi vadă fiica, căci sunt convinsă că, şi numai de o priveşte, o va vindeca. Şi chiar şi tu, om bun, tu nu ai îndrăzni să privezi câinii de privilegiul de a căpăta resturile ce pot să cadă de la masa copiilor.”

(1735.2) 156:1.6 Chiar în clipa aceea, fetiţa a fost cuprinsă de o violentă convulsie sub ochii tuturor şi mama a ţipat: „Iată, puteţi vedea şi voi că fata mea este posedată de un spirit necurat. Dacă nenorocirea noastră nu vă impresionează pe voi, ea îl va atinge pe Maestrul vostru, de care mi s-a zis că i-ar iubi pe toţi oamenii şi ar îndrăzni chiar să îi vindece pe gentili dacă au credinţă. Voi nu sunteţi vrednici să îi fiţi ucenici. Eu nu mă voi duce de aici până ce fiica mea nu va fi vindecată.”

(1735.3) 156:1.7 Iisus, care auzise toată această conversaţie printr-o fereastră deschisă, a ieşit atunci, spre marea lor surpriză, şi a zis: „O, femeie, credinţa ta este mare, atât de mare că nu pot să nu îţi dau ceea ce doreşti. Mergi pe drumul tău în pace. Fiica ta este deja vindecată. Şi fetiţa a fost bine sănătoasă din clipa aceasta. În timp ce Norana şi copilul îşi luau rămas bun, Iisus le-a rugat să nu povestească acest episod nimănui.” Tovarăşii săi au respectat consemnul, dar mama şi copilul nu au încetat să proclame în tot ţinutul, şi chiar şi în Sidon, că fetiţa fusese vindecată, astfel încât după câteva zile Iisus a socotit oportun să îşi schimbe domiciliul.

(1735.4) 156:1.8 În ziua următoare, în vreme ce Iisus propovăduia apostolilor lui şi comenta vindecarea fetei sirienei, el a zis: „Şi aşa a fost mereu. Voi vedeţi prin voi înşivă că gentilii sunt capabili să dea dovadă de o credinţă salvatoare în învăţăturile evangheliei împărăţiei cerurilor. În adevăr, în adevăr, vă zic, regatul Tatălui va fi luat de gentili dacă copiii lui Avraam nu sunt dispuşi să manifeste o credinţă suficientă pentru a intra în el.”

(1735.5) 156:2.1 Intrând în Sidon, Iisus şi asociaţii săi au trecut peste un pod, pod de care mulţi dintre ei nu mai văzuseră niciodată. În timp ce îl treceau, Iisus a făcut, printre altele, următorul comentariu: „Această lume nu este decât un pod. Poate fi trecută, dar nu ar trebui să vă gândiţi să clădiţi locuinţe pe el.”

(1735.6) 156:2.2 Pe când cei douăzeci şi patru îşi începeau muncile în Sidon, Iisus s-a dus să locuiască într-o casă situată chiar în nordul oraşului, locuinţa lui Justa şi a mamei sale Bernice. În toate dimineţile, Iisus propovăduia celor douăzeci şi patru acasă la Justa. După-amiaza şi seara, ei se împrăştiau în Sidon pentru a propovădui şi a predica.

(1735.7) 156:2.3 Apostolii şi evangheliştii au fost foarte mult încurajaţi de maniera în care gentilii din Sidon au primit mesajul lor. Pe durata scurtei lor şederi, multe suflete au fost dobândite de partea regatului. Această perioadă de aproximativ şase săptămâni în Fenicia a fost foarte fertilă pentru câştigarea sufletelor, dar scriitorii iudei, care au redactat mai târziu Evangheliile, au căpătat obiceiul de a trece cu uşurinţă peste povestea acestei călduroase receptări a învăţăturilor lui Iisus de către gentili chiar în momentul în care un număr atât de mare de compatrioţi ai lui se mobilizau împotriva lui.

(1736.1) 156:2.4 În multe privinţe, aceşti credincioşi gentili au apreciat mai bine decât iudeii învăţăturile lui Iisus. Mulţi dintre aceşti siro-fenicieni care vorbeau greaca au ajuns să recunoască nu numai că Iisus era asemenea lui Dumnezeu, ci şi că Dumnezeu era asemenea lui Iisus. Aceşti aşa-zişi păgâni au reuşit să înţeleagă bine învăţăturile Maestrului despre uniformitatea legilor lumii noastre şi a întregului univers. Ei au înţeles lecţia că Dumnezeu nu face deosebire nici de persoane, nici de rase, nici de naţiuni - că nu există favoritism la Tatăl Universal - că universul ascultă întotdeauna şi în întregime de legi şi că te poţi infailibil bizui pe el. Acestor gentili nu le era frică de Iisus; ei îndrăzneau să îi accepte mesajul. De-a lungul secolelor ulterioare, nu se poate zice că oamenii au fost incapabili să înţeleagă mesajul lui Iisus, ci că le-a fost frică de aceasta.

(1736.2) 156:2.5 Iisus a explicat clar celor douăzeci şi patru că fuga sa din Galileea nu era din pricina unei lipse de curaj în faţa duşmanilor săi. Ei au înţeles că Iisus nu era încă pregătit pentru un conflict deschis cu religia stabilită şi că el nu căuta să devină un martir. În cursul uneia dintre convorbirile de la Justa Maestrul a zis pentru prima oară discipolilor lui: „Chiar dacă cerul şi pământul vor dispărea, cuvintele mele de adevăr vor rămâne.”

(1736.3) 156:2.6 În cursul şederii sale în Sidon, Iisus a luat ca temă a instrucţiunilor sale progresul spiritual. El le-a spus discipolilor săi că nu se puteau opri în drum; că trebuiau să înainteze către dreptate sau să recadă în rău şi în păcat. Le-a recomandat „să uite lucrurile din trecut în timp ce mergeau înainte ca să îmbrăţişeze realităţile majore ale regatului”. El i-a rugat să nu se mulţumească cu copilăria lor în evanghelie, ci să se străduiască să atingă deplina anvergură a filiaţiei divine în comuniunea spiritului şi în comunitatea credincioşilor.

(1736.4) 156:2.7 Iisus a zis: „Discipolii mei nu trebuie doar să înceteze să mai facă răul, ci şi să înveţe să facă binele. Ei nu trebuie doar să se cureţe de orice păcat conştient, ci şi să refuze să nutrească chiar şi sentimentele de vinovăţie. Dacă vă mărturisiţi păcatele ele sunt iertate; trebuie deci să păstraţi o conştiinţă lipsită de orice greşeală.”

(1736.5) 156:2.8 Lui Iisus aprecia în mare măsură simţul ascuţit al umorului de care dădeau dovadă gentilii. Atât simţul umorului vădit de Norana, siriana, cât şi marea ei perseverenţă în credinţă au fost elementele care au atins atâta de puternic inima Maestrului şi au făcut apel la milostenia sa. Iisus regreta mult că iudeilor, compatrioţilor săi, le lipsea atât de mult simţul umorului. Odată i-a zis lui Toma: „Compatrioţii mei prea se iau în serios. Nu prea ştiu să aprecieze umorul. Religia plictisitoare a fariseilor nu ar fi putut niciodată să ia naştere la un popor care are simţul umorului. Iudeilor le lipseşte, de asemenea, logica. Ei strecoară musculiţele şi înghit cămilele.”

(1736.6) 156:3.1 Marţi, 28 iunie, Maestrul şi asociaţii lui au părăsit Sidonul şi au urcat pe coastă până la Porfireon şi Heldua. Ei au fost bine primiţi de gentili şi au făcut să intre un mare număr dintre aceştia în regat în timpul acestei săptămâni de predicare. Apostolii au predicat în Porfireon şi evangheliştii au propovăduit în Heldua. Pe când cei douăzeci şi patru erau astfel ocupaţi cu munca lor, Iisus i-a părăsit timp de trei sau patru zile pentru a se duce în oraşul de coastă al Beyrutului. Acolo a stat de vorbă cu un sirian pe nume Malachi, care era credincios şi fusese în Betsaida în anul precedent.

(1737.1) 156:3.2 Miercuri, 6 iulie, ei sau reîntors toţi la Sidon şi au rămas la Justa până duminică dimineaţa. Ei au pornit atunci către Tyr coborând coasta spre sud prin Sarepa şi au sosit la Tyr luni, 11 iulie. În vremea aceasta, apostolii şi evangheliştii au fost foarte surprinşi să observe ardoarea acestor gentili în ascultarea evangheliei şi să vadă zelul cu care mulţi dintre ei începeau să creadă.

(1737.2) 156:4.1 Din 11 în 24 iulie, ei au propovăduit în Tyr. Fiecare dintre apostoli a luat cu el un evanghelist şi au mers astfel doi câte doi, propovăduind şi predicând în toate cartierele Tyrului şi în împrejurimi. Populaţia poliglotă a acestui port animat îi asculta cu bucurie şi mulţi credincioşi au intrat prin botez în comunitatea exterioară a regatului. Iisus şi-a instalat cartierul general la un iudeu numit Iosif, un credincios care trăia la cinci sau şase kilometri sud de Tyr, nu departe de mormântul lui Hiram, care fusese regele cetăţii - Stat a Tyrului, pe vremurile lui David şi Solomon.

(1737.3) 156:4.2 În cursul acestor două săptămâni, apostolii şi evangheliştii au mers în toate zilele la Tyr, intrând în cetate prin jetela lui Alexandru, pentru a ţine acolo mici reuniuni; în fiecare seară, majoritatea lor reveneau la campamentul de la casa lui Iosif de la sud de cetate. Credincioşii se duceau zilnic din oraş la locul de odihnă al lui Iisus pentru a vorbi cu el. Maestrul nu a vorbit în Tyr decât o dată; aceasta s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 20 iulie, când le-a vorbit credincioşilor despre iubirea Tatălui pentru toată omenirea şi despre misiunea Fiului de a-l revela pe Tatăl său tuturor raselor omeneşti. Gentilii au arătat un asemenea interes pentru evanghelia împărăţiei încât, cu acest prilej, ei i-au deschis lui Iisus porţile templului lui Melkart. Este interesant de notat că o biserică creştină a fost ulterior construită chiar pe amplasamentul acestui vechi templu.

(1737.4) 156:4.3 Se fabrica, în religie, purpura tyriană, care a asigurat renumele Tyrului şi Sidonului în toată lumea, şi a contribuit atât de mult la negoţul internaţional şi la bogăţia care a rezultat din el. Mulţi dintre conducătorii acestei industrii au crezut în regat. La puţin timp după aceea, rezervele de moluşte, de unde se scotea colorantul, au început să se diminueze şi fabricanţii de purpură au plecat în căutare de noi bancuri de aceste cochilii de scoici. Ei au emigrat astfel până la capătul lumii, ducând cu ei mesajul paternităţii lui Dumnezeu şi al fraternităţii oamenilor - evanghelia împărăţiei.

(1737.5) 156:5.1 În cursul cuvântării sale de miercuri după-amiază, Iisus a început prin a spune discipolilor lui povestea nufărului alb care ridica capul său curat şi alb ca zăpada în lumina soarelui, în vreme ce rădăcinile i se afundau în mâlul şi în noroiul solului întunecat. „Tot astfel”, spune el, „omul muritor, care are rădăcinile originii sale şi a fiinţei sale în solul animal al naturii umane, poate să înalţe, prin credinţă, natura sa spirituală în lumina solară a adevărului ceresc şi să producă efectiv nobilele fructe ale spiritului.”

(1738.1) 156:5.2 În cursul aceleiaşi predici a folosit Iisus prima şi unica sa parabolă care se raporta la propria sa meserie - tâmplăria. În cursul recomandării sale de „a construi bine fundamentele pentru creşterea unui nobil caracter impregnat de daruri spirituale”, el a zis: „Pentru a produce roadele spiritului, trebuie ca voi să vă naşteţi din spirit. Spiritul este cel care trebuie să vă înveţe şi să vă îndrume dacă vreţi să trăiţi o viaţă de plenitudine spirituală printre tovarăşii voştri. Dar nu comiteţi greşeala stupidului tâmplar care pierde un timp preţios cu împărţirea în dreptunghiuri, cu măsurarea şi cu rindeluirea unei bucăţi de lemn roasă de cari şi putredă în interior; după aceea, când şi-a consacrat toată munca acestei bârne putrede, el trebuie s-o arunce ca fiind inutilizabilă pentru temeliile clădirii pe care voia să o construiască şi care trebuie să reziste asalturilor timpului şi al furtunilor. Fiecare om trebuie să se asigure că fundamentele intelectuale şi morale ale caracterului său sunt destul de solide pentru a susţine suprastructura naturii sale spirituale care se măreşte şi se înnobilează şi care este chemată să transforme mintea omenească, apoi, în asociere cu această minte re-creată, va trebui să înfăptuiască evoluţia sufletului, al cărui destin este nemuritor. Natura voastră spirituală - sufletul creat în comun - este un germene viu, dar mintea şi morala individului sunt solul de unde trebuie să se ivească aceste manifestări superioare de dezvoltare umană şi de destin divin. Solul sufletului în evoluţie este uman şi material, dar destinul acestei creaturi mixte a minţii şi a spiritului este spiritual şi divin.”

(1738.2) 156:5.3 În seara aceleiaşi zile, Nataniel l-a întrebat pe Iisus: „Maestre, de ce ne rugăm la Dumnezeu să nu ne ducă în ispită, în vreme ce ştim bine, prin revelaţia pe care ai făcut-o tu în privinţa Tatălui, că acesta nu face niciodată asemenea lucruri?” Iisus i-a zis lui Nataniel:

(1738.3) 156:5.4 ”Nu este ciudat să pui această întrebare, odată ce începi să cunoşti Tatăl aşa cum îl cunosc eu şi nu cum îl întrevedeau atât de vag străvechii profeţi evrei. Tu ştii bine că strămoşii noştri aveau tendinţa de a-l vedea pe Dumnezeu în practic toate evenimentele. Ei căutau mâna lui Dumnezeu în toate fenomenele naturale şi în fiecare episod neobişnuit al experienţei omeneşti. Ei îl legau pe Dumnezeu atât cu binele, cât şi cu răul. Se gândeau că Dumnezeu înmuiase inima lui Moise şi o împietrise pe aceea a faraonului. Când oamenii încercau nevoia imperioasă de a comite o faptă bună sau rea, ei aveau obiceiul de a justifica aceste senzaţii neobişnuite declarând: 'Domnul mi-a vorbit zicându-mi: fă aceasta sau cealaltă, mergi pe aici ori pe acolo.' În consecinţă, de vreme ce oamenii se ciocnesc atât de adesea şi atât de violent de ispite, străbunii noştri căpătaseră obiceiul de a crede că Dumnezeu îi inducea în ele pentru a-i încerca, a-i pedepsi şi a-i întări. Dar tu ştii mai bine despre ce este vorba. Tu ignori faptul că oamenii sunt mult prea des induşi în ispită prin presiunea propriului lor egoism şi prin impulsurile naturii lor animale. Dacă eşti ispitit în felul acesta, eu te povăţuiesc, în timp ce recunoşti cinstit şi sincer ispita drept ceea ce este, să reorientezi cu inteligenţă, pe canalele superioare şi spre ţelurile cele mai idealiste, energiile spirituale, mentale şi corporale care caută să se exprime. În felul acesta, tu ai putea transforma ispitele în ajutoare înălţătoare de tipul cel mai elevat, evitând totodată aproape complet conflictele deprimante şi inutile dintre natura animală şi natura spirituală.

(1738.4) 156:5.5 Dar eu te pun în gardă contra nebuniei de a vrea să treci peste ispită prin recurgerea la simpla voinţă omenească de a înlocui o dorinţă cu o altă dorinţă considerată superioară. Dacă vrei cu adevărat să înfrângi ispitele naturii inferioare, trebuie să atingi o poziţie de superioritate spirituală, caracterizată prin dezvoltarea reală şi sinceră a unui interes efectiv şi a unei iubiri pentru liniile de conduită superioare şi mai idealiste pe care mintea ta doreşte să le substituie cu obiceiurile inferioare şi mai puţin idealiste recunoscute ca ispite. În felul acesta, tu vei fi eliberat prin transformarea spirituală, în loc de a fi din ce în ce mai apăsat de refularea amăgitoare a dorinţelor omeneşti. În dragostea de ceea ce este nou şi superior, tu vei uita vechiul şi inferiorul. Frumuseţea triumfă întotdeauna asupra urâţeniei din inima oamenilor iluminaţi de dragostea de adevăr. Există o puternică forţă de eliminare într-o afecţiune spirituală nouă şi sinceră. Îţi repet, nu te lăsa biruit de rău, ci triumfă mai degrabă asupra răului prin bine.”

(1739.1) 156:5.6 Până la o oră târzie din noapte, apostolii şi evangheliştii au continuat să îi pună întrebări lui Iisus. Dintre numeroasele lui răspunsuri, noi am vrea să extragem următoarele gânduri, pe care le prezentăm în limbaj modern:

(1739.2) 156:5.7 O ambiţie energică, o judecată inteligentă şi o înţelepciune coaptă sunt factorii esenţiali ai reuşitei materiale. Calităţile de conducător depind de aptitudinea naturală, de discreţie, de puterea volitivă şi de hotărâre. Destinul spiritual depinde de credinţa în adevăr, de iubirea lui şi de devotamentul faţă de el - foamea şi setea de dreptate - dorinţa profundă de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a fi asemeni lui.

(1739.3) 156:5.8 Nu vă lăsaţi descurajaţi de descoperirea că sunteţi umani. Natura omenească poate să tindă spre rău, dar nu este din fire păcătoasă. Nu fiţi abătuţi dacă nu reuşiţi să uitaţi complet unele dintre experienţele voastre regretabile. Greşelile pe care nu ajungeţi să le uitaţi în timp vor fi uitate în eternitate. Uşuraţi-vă greutăţile sufletului vostru făcându-vă rapid o concepţie asupra destinului vostru pe termen lung, asupra expansiunii carierei voastre în univers.

(1739.4) 156:5.9 Nu comiteţi greşeala de a estima valoarea unui suflet după imperfecţiunile minţii sau după poftele corpului. Nu judecaţi un suflet şi nu evaluaţi destinul său pe baza unui singur episod omenesc nefericit. Destinul vostru spiritual nu este condiţionat decât de aspiraţiile voastre şi de obiectivele voastre spirituale.

(1739.5) 156:5.10 Religia este experienţa exclusiv spirituală a nemuririi sufletului evoluând al omului care îl cunoaşte pe Dumnezeu; dar puterea morală şi energia spirituală sunt forţe puternice care se pot utiliza pentru tratarea chestiunilor sociale dificile şi pentru rezolvarea problemelor economice complexe. Aceste daruri morale şi spirituale dau mai multă bogăţie şi sens tuturor nivelelor vieţii omeneşti.

(1739.6) 156:5.11 Dacă învăţaţi să îi iubiţi numai pe aceia care vă iubesc, sunteţi meniţi să trăiţi o viaţă strâmtă şi mediocră. Efectiv, este posibil ca iubirea umană să fie reciprocă, dar iubirea divină se răspândeşte spre exterior în toate căutările ei de satisfacere. Cu cât este mai puţină iubire în firea unei creaturi, cu atât mai mult această creatură are nevoie de a fi iubită şi cu atât mai mult iubirea divină caută să satisfacă această nevoie. Iubirea nu este niciodată egoistă şi nu poate niciodată să se reverse asupra sa însăşi. Iubirea divină nu poate fi conţinută în ea însăşi; ea trebuie să se reverse cu mărinimie.

(1739.7) 156:5.12 Credincioşii în regat trebuie să aibă o încredere implicită, să creadă din toată inima lor în triumful sigur al dreptăţii. Constructorii regatului trebuie să fie convinşi că evanghelia salvării eterne este adevărată. Credincioşii trebuie să înveţe să se dea tot mai mult la o parte din calea vieţii înfrigurate - să scape de hărţuirile existenţei materiale - reîmprospătând totodată sufletul, inspirând mintea şi reînnoind spiritul prin comuniunea în adorare.

(1739.8) 156:5.13 Indivizii care îl cunosc pe Dumnezeu nu se lasă nici descurajaţi de nenorociri, nici abătuţi de dezamăgiri. Credincioşii sunt imunizaţi contra deprimării care urmează necazurilor pur materiale; cine duce o viaţă spirituală nu este tulburat de episoadele lumii materiale. Candidaţii la viaţa spirituală practică o tehnică însufleţitoare şi constructivă pentru a putea face faţă tuturor vicisitudinilor şi tracasărilor vieţii fizice. Zi după zi, credinciosului sincer îi vine tot mai uşor să facă lucrul just.

(1740.1) 156:5.14 Viaţa spirituală sporeşte puternic veritabilul respect de sine, însă respectul de sine nu trebuie confundat cu admiraţia de sine. Respectul de sine se coordonează întotdeauna cu iubirea şi cu servirea altuia. Respectul de sine nu poate depăşi iubirea pe care o simţi pentru aproapele tău; una este măsura capacităţii celeilalte.

(1740.2) 156:5.15 Pe măsură ce trec zilele, orice adevărat credincios devine mai abil în a-i antrena pe tovarăşii lui în iubirea adevărului etern. Aveţi voi astăzi mai multe resurse decât ieri pentru a-i revela omenirii bunătatea? Puteţi voi să recomandaţi mai bine dreptatea în anul acesta decât în anul trecut? Tehnica voastră de a conduce sufletele înfometate în împărăţia spirituală devine ea din ce în ce mai mult o artă?

(1740.3) 156:5.16 Sunt idealurile voastre îndeajuns de elevate pentru a spori mântuirea voastră eternă şi, în acelaşi timp, sunt ideile voastre destul de practice pentru a face din voi un cetăţean util în funcţiunea sa terestră în asociere cu tovarăşii lui muritori? În spirit, cetăţenia voastră este în cer; în carne, voi sunteţi încă cetăţeni ai regatelor pământului. Daţi Cezarului lucrurile care sunt materiale şi lui Dumnezeu pe cele care sunt spirituale.

(1740.4) 156:5.17 Măsura capacităţii spirituale a sufletului în evoluţie este încrederea voastră în adevăr şi în dragostea voastră faţă de oameni; dar măsura tăriei voastre de caracter omenesc este aptitudinea voastră de a nu vă lăsa dominaţi de ranchiune şi de a nu fi munciţi de gânduri negre cu prilejul unei profunde amărăciuni. Înfrângerea este veritabila oglindă în care vă puteţi examina sincer sinele vostru real.

(1740.5) 156:5.18 Pe măsură ce sporesc anii şi deveniţi din ce în ce mai experimentaţi în treburile regatului, dobândiţi oare mai mult tact în raporturile voastre cu muritorii pisălogi şi mai multă toleranţă în viaţa voastră cu colaboratorii voştri căpoşi? Tactul este punctul de reazem al pârghiilor sociale şi toleranţa este însemnul unui mare suflet. Dacă posedaţi aceste daruri rare şi fermecătoare, veţi deveni progresiv mai ageri şi mai iscusiţi în eforturile voastre meritorii pentru a evita toate neînţelegerile sociale inutile. Asemenea suflete înţelepte sunt capabile de a scăpa de un mare număr din dificultăţile care vor fi inevitabil soarta tuturor celor care suferă de o lipsă de adaptare emoţională, a celor care refuză să crească şi a celor care nu acceptă să îmbătrânească cu eleganţă.

(1740.6) 156:5.19 Evitaţi necinstea şi injustiţia în eforturile voastre de a predica adevărul şi de a proclama evanghelia. Nu căutaţi o recunoaştere nejustificată şi nu solicitaţi o simpatie nemeritată. Iubiţi, primiţi liber binefacerile din sursă umană şi divină independent de meritele voastre, şi iubiţi în mod liber la rândul vostru. Însă, în toate celelalte lucruri privitoare la onoruri şi la adulare, căutaţi numai ceea ce în toată cinstea vă aparţine.

(1740.7) 156:5.20 Muritorul conştient de Dumnezeu va fi sigur salvat; el nu se teme de viaţă; este loial şi consecvent. Ştie cum să îndure cu curaj suferinţele inevitabile şi nu se plânge când trebuie să înfrunte încercări ineluctabile.

(1740.8) 156:5.21 Adevăratul credincios nu încetează să facă bine doar pentru că este contracarat. Dificultăţile stimulează ardoarea iubitorilor de adevăr şi obstacolele nu fac decât să provoace eforturile cutezătorilor clăditori ai împărăţiei.

(1740.9) 156:5.22 Iar Iisus i-a mai învăţat şi multe alte lucruri înainte de a părăsi Tyrul.

(1740.10) 156:5.23 În ajunul plecării din Tyr, pentru a se reîntoarce către regiunea mării Galilee, Iisus şi-a adunat asociaţii şi le-a ordonat celor doisprezece evanghelişti să se înapoieze pe un itinerar diferit de cel care era prevăzut pentru el şi cei doisprezece apostoli. După ce evangheliştii s-au despărţit de Iisus în Tyr, ei nu au mai fost niciodată atât de intim asociaţi cu el.

(1741.1) 156:6.1 Duminică, 24 iulie, către amiază, Iisus şi cei doisprezece apostoli au părăsit casa lui Iosif din sudul Tyrului. Ei au urmat coasta până la Ptolemaida, unde s-au oprit o zi şi au adresat cuvinte de încurajare grupului de credincioşi la care stăteau. Petru le-a ţinut o predică în seara zilei de 25 iulie.

(1741.2) 156:6.2 Marţi, ei au părăsit Ptolemaida mergând spre interiorul ţinuturilor, în est, pe drumul Tiberiadei, până în vecinătatea Iotapatei. Miercuri s-au oprit în Iotapata şi au dat noi instrucţiuni credincioşilor referitoare la lucrurile regatului. Joi au părăsit Iotapata, luând-o spre nord pe calea care ducea de la Nazaret şi de la Mont Liban la satul lui Zabulon, trecând prin Rama. Ei au ţinut întruniri la Rama vineri şi au rămas acolo până în ziua de după sabat. Ei au sosit la Zabulon duminică, 31 iulie, unde au ţinut o reuniune seara şi de unde au plecat în dimineaţa zilei următoare.

(1741.3) 156:6.3 La plecarea din Zabulon, ei au mers până la încrucişarea cu drumul de la Magdala la Sidon, lângă Giscala, şi, de acolo, s-au dus în Genesaret, pe malul occidental al lacului Galileii, la sud de Capernaum. Ei aranjaseră o întâlnire cu David Zebedeu şi aveau intenţia de a se sfătui acolo asupra următoarelor măsuri de luat în continuarea predicării evangheliei împărăţiei.

(1741.4) 156:6.4 În cursul unei scurte convorbiri cu David, ei au aflat că mulţi lideri se aflau actualmente reuniţi pe malul opus al lacului, aproape de Keresa şi, în consecinţă, ei au traversat lacul, în aceeaşi seară, cu barca. Ei s-au odihnit în linişte vreme de o zi pe dealuri şi, în ziua următoare, ei s-au dus în parcul vecin, unde Maestrul îi hrănise anterior pe cei cinci mii. Acolo s-au odihnit trei zile ţinând conferinţe zilnice la care asistau cam cincizeci de bărbaţi şi femei, restul companiei, cândva numeroase, a credincioşilor care locuiau în Capernaum şi în împrejurimi.

(1741.5) 156:6.5 Pe perioada de şedere în Fenicia, unde Iisus se găsea departe de Capernaum şi de Galileea, duşmanii săi au calculat că orice mişcare a sa fusese înfrânată; ei au tras concluzia că graba lui Iisus de a se retrage denota că îi fusese atâta de frică încât nu va mai reveni probabil niciodată ca să îi necăjească. Orice opoziţie activă faţă de învăţăturile sale era aproape calmată. Credincioşii au reînceput să ţină reuniuni publice; discipolii încercaţi şi fidelii, care supravieţuiseră marii cerneri recent suferite de credincioşii în evanghelie, se întăreau treptat, dar eficient, în credinţa lor.

(1741.6) 156:6.6 Filip, fratele lui Irod, începuse să creadă cu jumătate de inimă în Iisus şi dăduse de ştire că Maestrul era liber să trăiască şi să acţioneze pe teritoriile supuse jurisdicţiei sale.

(1741.7) 156:6.7 Ordinul de a închide toate sinagogile lumii iudee pentru învăţăturile lui Iisus şi discipolilor lui se răsfrânsese defavorabil asupra scribilor şi fariseilor. Imediat după ce Iisus s-a retras din calitatea de subiect de controversă, s-a produs o reacţie în toată populaţia iudee; s-a născut un sentiment general contra fariseilor şi conducătorilor sinedriului din Ierusalim. Mulţi dintre şefii religioşi au început să deschidă pe ascuns sinagogile lor lui Abner şi asociaţilor lui, declarând că aceşti învăţători erau discipolii lui Ioan, iar nu ai lui Iisus.

(1741.8) 156:6.8 Chiar şi Irod Antipa a încercat o schimbare în sentimente. Când a aflat că Iisus şedea pe cealaltă parte a lacului în teritoriul fratelui său Filip, el a dat de ştire că, în ciuda semnăturii de pe mandatele de arestare contra lui în Galileea, el nu autorizase prin aceasta şi prinderea sa în Pereea; Irod indica, astfel, că Iisus nu ar trebui molestat dacă ar rămâne în afara Galileii, şi a comunicat aceeaşi hotărâre şi iudeilor din Ierusalim.

(1742.1) 156:6.9 Aceasta era situaţia pe 1 august din anul 29, în momentul în care Maestrul a revenit din turneul din Fenicia şi a început să îşi reorganizeze forţele dispersate, încercate şi reduse, în vederea acestui ultim şi memorabil an al misiunii sale pe pământ.

(1742.2) 156:6.10 Chestiunile bătăliei sunt acum clare, în timp ce Maestrul şi asociaţii lui se pregătesc să înceapă proclamarea unei noi religii, religia duhului lui Dumnezeu cel viu care locuieşte în mintea oamenilor.

Foundation Info

Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire

Urantia Foundation, 533 W. Diversey Parkway, Chicago, IL 60614, USA
Tel: +1-773-525-3319; Fax: +1-773-525-7739
© Urantia Foundation. All rights reserved